Pretenţii. Decizia nr. 259/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 259/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 259/A
Ședința publică de la data de 29.05.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. M.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER C. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă ., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata reclamantă Asociația de proprietari de A. nr. 152 B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 9689/10.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 mai 2014,precum și din data de 22.05.2014, conform celor consemnate în încheierile de ședință de la acele termen de judecată, care fac parte integrantă din prezenta, iar instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 9689/10.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ /2013 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari de A. nr. 152 B. în contradictoriu cu parata S.C. R. .. și în consecință pârâta a fost obligata sa plătească reclamantei suma de 1.273,37 lei reprezentând cheltuieli comune si penalități de întârziere și suma de 36,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sa îndepărteze zidul ridicat în subsolul imobilului din B., ., . elibereze spațiul ocupat abuziv din acel imobil.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de reclamanta si a fost anulată cererea promovata de aceasta în contradictoriu cu parata . lucru din B. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, instanța a constatat că potrivit extrasului CF_ B. din 22.11.2012 (f.28), pârâta este proprietara spațiului comercial nr. 2 în suprafață utilă de 153,79 mp și cota de 36/350 din puc, cu nr. top 8782/1/b/1/1/3//3/21/II, nr. cad._-C1-U23 situat în B., ., . a fost înregistrat debitul cerut la plată.
Conform centralizatorului atașat la fila 88 dosar coroborat cu lista de plată pentru luna martie 2013 de la fila 89 dosar, pentru acest spațiu s-a înregistrat un debit de 1273,37 lei compus din 1105,60 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada 01.05._13 și 167,77 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la 20.05.2013.
P. procesul verbal din 23.05.2012 al adunării generale (f.7-8), reclamanta a stabilit un sistem de propriu de penalizări egale cu 0,2% pe fiecare zi de întârziere pe care l-a aplicat în calcularea penalităților de întârziere până la 20.05.2013 pentru perioada 01.05._13.
Pârâta nu a contestat debitul ori modul de calcul al acestuia și nu a dovedit stingerea creanței reclamantei prin plată.
În drept, instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Din coroborarea atitudinii procesuale a pârâtei cu situația debitului lunar, instanța a constatat că aceasta nu și-a îndeplinit integral obligația în discuție deși au beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru spațiul folosit; ca atare, s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere datorate pe perioada arătată în cererea de chemare de judecată.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente debitului, instanța a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalizărilor de întârziere prin aplicarea unui procent de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, stabilit cu respectarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 230/2007.
Constatând îndeplinite condițiile legale sus enunțate, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1273,37 lei compusă din 1105,60 lei reprezentând cote din cheltuielile comune neachitate pentru perioada 01.07._13 și 167,77 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01.05._13, calculate până la data de 20.05.2013.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei ca pârâta să fie obligată să-și achite lunar cheltuielile înscrise pe listele de întreținere, instanța a avut în vedere că prin hotărâre nu se poate dispune decât asupra unor sume determinate, în conformitate cu disp. art. 379 C.p.civ. Astfel, în sarcina pârâtei nu poate fi instituită obligația arătată întrucât instanțele de judecată nu pot dispune cu caracter general iar asociația de proprietari are sarcina să-și determine în prealabil pretențiile, sub aspect valoric, pentru legala investire a organului judiciar, în conformitate cu art. 112 C.p.civ.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la eliberarea spațiului ocupat abuziv în subsol în suprafață de 70 mp, la îndepărtarea zidului construit în subsolul blocului și la eliberarea/scoaterea robineților de apă rece în afara spațiului ocupat abuziv, instanța a constatat că toate aceste pretenții vizează în esență aducerea subsolului tehnic al imobilului la starea anterioară efectuării lucrărilor de modificare realizate de societate și că pârâta nu a contestat starea de fapt descrisă prin cerere de către reclamantă.
Conform protocolului încheiat la data de 06.02.2012(f.5), semnat din partea pârâtei de consilier juridic D. I. și ștampilat de aceasta, pârâta a realizat lucrări de mărire a spațiului comercial deținut în proprietate prin decopertarea stâlpilor, fără afectarea structurii de rezistență a blocului.
Pretențiile reclamantei rămase în litigiu nu au însă legătură cu starea de fapt rezultată din acest protocol care viza în principal transformatorul poziționat pe peretele clădirii iar nu ocuparea subsolului imobilului.
Din mențiunile înscrise în CF nr._ B. din 22.11.2012 (f.28), instanța a reținut că pârâta este proprietara spațiului comercial nr. 2 în suprafață utilă de 153,79 mp și cota de 36/350 din puc, cu nr. top 8782/1/b/1/1/3//3/21/II, nr. cad._-C1-U23 situat în B., ., .> În descrierea componenței proprietății pârâtei nu se face vreo referire la existența vreunei boxe în subsolul blocului unde este situat spațiul comercial nr. 2 al acesteia, amplasat de altfel la parterul blocului (fila14).
În părțile de uz comun ale imobilului sunt incluse terenul, fundațiile, subsolul tehnic, intrarea în ., instalațiile comune aferente, uscătoria, acoperiș tip terasă, fațadele și trotuarul de gardă, branșamentele și instalațiile, . depozitare (f.14).
Așadar subsolul constituie parte de uz comun, aflată în coproprietate forțată pentru proprietarii unităților locative și cu altă destinație din imobil, pârâta având o cotă ideală de 36/350 din acest subsol și toate celelalte părți de uz comun.
Această cotă ideală îi permite să folosească acest spațiu dar fără a aduce atingere drepturilor concurente ale celorlalți coproprietari care au reclamat asociației de proprietari ocuparea abuzivă a subsolului(f. 16-17,91, 93, 94 dosar).
Datorită caracterului ideal al cotei în discuție, nu se cunoaște partea materială din subsol care ar reveni în proprietatea pârâtei iar datorită stării de coproprietate forțată, pârâta nu este îndreptățită să dețină în folosință exclusivă vreo porțiune din subsolul imobilului.
Starea de coproprietate forțată este reglementată tocmai pentru că destinația bunului asupra căruia poartă este aceea de a deservi toți locatarii, natura acestuia justificând menținerea lui în folosință comună nefracționată.
De vreme ce în subsol sunt amplasate țevile de apă și robineții la care trebuie să se asigure oricând posibilitatea de intervenție pentru evitarea unor prejudicii precum cele rezultate din defecțiuni ori inundații, este evident că pârâta a săvârșit o faptă ilicită atunci când a închis o parte de 70 mp a acestui spațiu, prin construirea unui zid, prinzând robineții și țevile de apă rece înăuntrul acestui spațiu pe care îl deține în folosință exclusivă.
Caracterul abuziv al acestei conduite este susținut și de faptul că la data de 07.05.2013 apa rece a fost oprită până a doua zi la orele 09,00, fără înștiințarea locatarilor și fără a fi posibilă vreo intervenție pentru reluarea furnizării acesteia, de vreme ce robinetul a fost închis în spațiul deținut de pârâtă în folosință exclusivă.
În consecință, se impune oprirea conduitei abuzive a pârâtei, de exploatare a proprietății comune prin crearea de disconfort celorlalți locatari, disconfort probat prin înscrisurile cuprinzând reclamațiile locatarilor atașate la filele 16-17,91, 93, 94 dosar.
În aplicarea dispozițiilor art. 998 C.civ, care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instanța a dispus ca pârâta să îndepărteze zidul ridicat în subsolul imobilului din B., ., . și să elibereze spațiul ocupat abuziv din același subsol.
În ceea ce privește eliberarea/scoaterea robineților de apă rece în afara spațiului ocupat abuziv, instanța a avut în vedere că prin obligarea pârâtei la îndepărtarea zidului ridicat abuziv în subsolul blocului, se va asigura implicit accesul asociației la robineți astfel că această pretenție nu mai apare ca fiind întemeiată. În absența zidului este evident că robineții nu mai pot fi scoși în afara spațiului ocupat abuziv, pentru că, prin punerea în executare a hotărârii, spațiul ocupat de pârâtă va reveni în folosința comună.
În cauză, reclamanta a mai solicitat ca instanța să dispună închiderea punctului de lucru al pârâtei și obligarea acesteia să nu mai deranjeze vecinii după orele 22,00.
Cu referire la aceste pretenții, instanța a constatat că potrivit adresei nr._ din 19.07.2012 a Secției nr. 5 Poliție B.(f.48), punctul de lucru al pârâtei funcționează în baza autorizației nr. 615/2011 emisă de Primăria B..
De asemenea, conform adresei nr._/14.08.2012 a Poliției Locale B.(f.49), același punct de lucru funcționează ca magazin alimentar având autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare, cu un orar de funcționare de la ora 08,00 la 20,00, aprobat prin autorizația nr. 615/2011(f.49).
Reclamanta nu a dovedit în cauză faptul că pârâta, nu a respectat în funcționarea punctului de lucru, vreuna dintre condițiile legale care să justifice retragerea autorizației de funcționare, neplata cheltuielilor comune ori ocuparea unui spațiu de folosință comună neconstituind motive pentru oprirea activității unei societăți comerciale, de vreme ce nu sunt cerințe pentru legala funcționare a acesteia.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit în cauză faptul că pârâta, prin desfășurarea activității corespunzătoare specificului alimentar al punctului de lucru(tranșare carne și oase), a cauzat disconfort locatarilor în afara intervalului orar aprobat de Primăria B. ori în interiorul acestui interval dar prin desfășurarea unor activități care nu se circumscriu caracterului alimentar al obiectului de activitate.
Invocarea unui prejudiciu implică față de dispozițiilor art. 129 alin. 1 C.pciv și dovedirea existenței acestuia ori din reclamațiile adresate de locatari, nu rezultă că aceștia ar fi fost deranjați după orele 22,00 de zgomotele produse în spațiul comercial, astfel cum se susține prin cerere. În consecință, tăcerea pârâtei față de aceste pretenții nu produce efecte juridice neputând fi coroborată cu înscrisurile depuse la dosar pentru a conduce la aprecierea ca dovedită a stării de fapt afirmată de reclamantă.
Față de aceste considerente, instanța a dispus admiterea în parte a cererii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată corespunzătoare taxelor judiciare achitate întrucât chitanța privind plata extrasului de carte funciară a fost depusă numai în copie la dosar, existând astfel posibilitatea solicitării aceleiași sume în cadrul mai multor dosare.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel parata S.C. R. .., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și solicitând in principal anularea acesteia și trimiterea cauzei primei instanțe in vederea rejudecării, iar in subsidiar, schimbarea in parte a hotărârii cu consecința respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la îndepărtarea zidului și eliberarea spațiului ocupat la subsol, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta parată a arătat că, exceptând sentința atacată, niciuna dintre citațiile si comunicările trimise de instanța de fond nu a fost primita de reprezentanții societății parate.
În acest sens, apelanta parată menționează că, așa cum reiese din certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului B., adresa sediului său social este in B., ., camera 1, iar citarea sa a avut loc la imobilul din B., ..8, scara A.
P. urmare, apreciind ca procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, apelanta arată că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.1 teza a 3 a din codul de procedura civilă, care atrag anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În subsidiar, apelanta solicita schimbarea in parte a sentinței, arătând ca starea de fapt reținută de prima instanța nu corespunde adevărului, singura proba administrata în cauza fiind cea cu înscrisuri, iar instanța de fond, dând crezare afirmațiilor reclamantei, bazându-se pe simplul fapt ca reclamanta nu le-a contestat.
Se mai arată că ridicarea zidului s-a realizat cu acordul proprietarilor imobilului, înscris într-o convenție intitulata „Protocol”, ai cărei termeni, chiar daca nu au fost consemnați cu claritate si in mod complet, confirma faptul ca folosința subsolului este una legitimă.
Apelanta pârâtă susține că în schimbul acordului de realizare a lucrării s-a oferit să igienizeze si să zugrăvească pe cheltuiala sa scara blocului, lucrare realizată în prima parte a anului 2012, deși accesul său în spațiul comercial ce-i aparține se realizează direct din stradă.
Mai mult decât atât, arată că la data respectiva, singura cale de acces către subsol pornea din casa scărilor, astfel că transportarea materialelor si accesul constructorilor s-au realizat în mod evident cu știrea si cu acordul proprietarilor.
Consideră astfel că din moment ce este titularul dreptului de proprietatea asupra unei cote de peste 10% din părțile de uz comun și beneficiază de acordul celorlalți proprietari, exprimat prin intermediul asociației intimate reclamante poate avea o folosința exclusiva a spațiului respectiv, conform art. 650 cod civil.
În alta ordine de idei, arată că textul de lege invocat de reclamanta și reținut de instanța de fond, respectiv art. 998 din vechiul cod civil nu este aplicabil în speță, dat fiind faptul ca faptele deduse judecății s-au petrecut în cursul anului 2012, așadar sub incidenta dispozițiilor noului cod civil, potrivit art. 5 al.1 din Legea nr. 71/2011.
În drept au mai fost invocate dispozițiile art. 282 si următoarele Cod procedură civilă.
Intimata reclamată Asociația de Proprietari nr. 152 B. a formulat întâmpinare in termenul prevăzut de art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si păstrarea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, arata ca procedura de citare cu apelanta a fost legal îndeplinită, dovezile privind îndeplinirea acesteia fiind semnate de șefa de magazin si de o alta angajata a societății, iar in ceea ce privește soluția data capătului 3 de cerere menționează ca proprietarii nu si-au dat acordul pentru ridicarea vreunui zid in subsol, ci doar pentru coborârea agregatului în acel spațiu.
În apel a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele invocate, la actele si lucrările dosarului si la dispozițiile legale incidente in speță, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform certificatului constatator nr._/2013 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B., sediul social al apelantei parate . este în municipiul B., ., camera 1, județul B.. (fila 136).
Pentru termenul de judecata din 27.05.2013, când instanța de fond a constatat cauza in stare de judecată si a reținut-o spre soluționare, apelanta parata . a fost legal citată, întrucât din dovada de îndeplinirea procedurii de citare din 02.05.2013 rezultă că citația a fost înmânată funcționarului însărcinat cu primirea corespondentei, L. E., care a semnat de primire si a indicat . numărul cărții de identitate ( fila 84 din dosarul de fond). De altfel, aceiași persoana a semnat, in calitate de reprezentant legal al apelantei paratei, si protocolul din 06.02.2012, de care apelanta se prevalează în cuprinsul motivelor de apel (fila 5 din dosarul de fond).
Conform dispozițiilor art. 90 alin 2 Cod procedură civilă, înmânarea citațiilor se poate face oriunde, când cel citat primește citația.
P. urmare, chiar daca adresa indicata în dovada de îndeplinite a procedurii de citare este „ B., ., ., jud. B.” în loc de „B., ., camera 1”, cum este menționat sediul societății, acest aspect nu are relevanta în cauza din moment ce citația a fost primită de reprezentantul apelantei parate.
Mai mult decât atât, constatăm că si dovada de comunicare a hotărârii atacate, despre care apelanta susține ca a primit-o, poarta aceiași mențiune referitoare la sediul acesteia(fila 129 dosar fond).
În consecință, constatăm ca primul motiv de apel este nefondat, apelanta parata fiind legal citata in fata instanței de fond, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 297 alin 1 Cod procedură civilă potrivit cărora, in cazul in care se constata ca judecata s-a făcut in lipsa părții care nu a fost legal citata, instanța de apel va anula hotărârea atacată si va judeca procesul evocând fondul.
Cu privire la criticile aduse in subsidiar hotărârii atacate, tribunalul constata ca acestea sunt neîntemeiate întrucât potrivit art. 650 alin 1 Cod Civil, părțile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosință exclusiva numai daca prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari.
Așa cum se prevede în aliniatul 2 al aceluiași articol de lege, decizia de atribuire în folosință exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor si al cotelor părți, iar in clădirile unde sunt constituite asociații de proprietari, decizia se adopta de către adunarea generală, cu aceeași majoritate.
În speță nu s-a făcut dovada existenței deciziei de atribuire în folosință exclusiva a spațiului ocupat de apelanta parată la subsolul imobilului in litigiu. Această dovada nu putea fi făcută decât cu hotărârea adunării generale a intimatei reclamante Asociației de P. de A. nr. 152 B..
Protocolul din 06.02.2012 încheiat de părțile prezentului litigiu nu face dovada acordului coproprietarilor privind folosința exclusivă a unui spațiu de la subsol, ci prevede înțelegerea părților cu privire la mutarea trasformatorului in pivniță, fără a-i afecta pe proprietarii imobilului, prin practicarea unei trape din interiorul magazinului( fila 5 dosar fond).
Totodată, părțile litigante au consemnat ca apelanta pârâtă S.C. R. .. s-a obligat sa zugrăvească scara A, dar aceasta împrejurare nu a fost condiționată de acordul coproprietarilor pentru folosința exclusivă a spațiului din subsol si nici de folosința acelei căi de acces de către apelantă.
Este adevărat ca potrivit art. 5 alin.1 din Legea nr. 71/2011 dispozițiile noului cod civil se aplica tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum si situațiilor juridice născute după ..
P. urmare, urmează a se înlocui considerentele instanței de fond cu privire la motivarea în drept a soluției date capătului trei din cerere, în sensul că incidente in cauza sunt dispozițiile art. 1349 alin.1 și 2 Cod Civil potrivit cărora orice persoana are îndatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legale ale altei persoane. Totodată, conform alin. 2 din același articol, cel care, având discernământ, încalcă acesta îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Această înlocuire parțială a considerentelor instanței de fond nu duce însă la schimbarea dispozitivului, prevederile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală fiind asemănătoare în cele două coduri civile ce s-au succedat în ultima perioadă.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse, in temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
Fiind partea aflată în culpă procesuală, apelanta pârâtă va fi obligată, potrivit art. 274 alin. 1 coroborat cu art. 298 Cod procedură civilă, să plătească intimatei reclamante suma de 31,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând diferența de taxă de timbru pe care aceasta a plătit-o în cursul judecății apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâta S.C. R. .. în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari de A. nr. 152 B. împotriva sentinței civile nr. 9689 din 10.06.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 31,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. MOȘDANIEL M.
GREFIER,
C. Ș.
Pentru grefier aflat în c.o. semnează
Grefier șef secție
I. M.
Red. P.M./06.10.2014
dact . L.P./08.10.2014
Judecător de Fond C. S./Judecătoria B.
….exemplare
…comunicări efectuate către toate părțile conform citativului/
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 175/2014. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
