Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 193/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 193/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-07-2012 în dosarul nr. 193/2012
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.193 /S Dosar nr._
Ședința publică de la 9 iulie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier – D. A.
Cu participarea procurorului A. G., din cadrul Parchetului de pe
lângă T. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii formulată de reclamanta C. M. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANTELOR P. prin reprezentant legal, având ca obiect despăgubiri solicitate în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 25.06.2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02.07.2012 și apoi din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.07.2012.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta C. M. T. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al arestării autorului său, C. I., în perioada noiembrie 1944 – noiembrie 1945, să se constate caracterul politic al arestării acestuia din data de 15.05.1948 la data de 29.11.2950, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale suferite de defunct pentru cele două perioade de arestare, menționate mai sus; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale suferite de autorul său, în urma aplicării măsurii administrative cu caracter politic de internare în colonia de muncă Cap Midia în perioada 30.11.1950 – 14.03.1953; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru daunele morale suferite de autorul său, în urma aplicării măsurii administrative cu caracter politic de stabilire a domiciliului forțat în perioada martie 1953 – august 1956, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica defunctului C. I., decedat la data de 23.07.1995, care a fost legionar, având funcția de „șef de cuib”, precum și că, în luna noiembrie 1944, acesta a fost arestat pentru activitate legionară și încarcerat la închisoarea din B., apoi la cea din Hălchiu.
A mai arătat că, la data de 15.05.1948, acesta a fost ridicat de agenții fostei Securități, familia cunoscând doar din relatările acestuia că, în perioada 15.05.1948 – 30.11.1950, a fost încarcerat la Penitenciarul Aiud.
Reclamanta a arătat de asemenea că în aceste perioade autorul său a fost supus unor tratamente inumane și degradante, fiind ținut într-o încăpere inundată, fără aerisire și lumină, fără pat, fiind înfometat și obligat să mănânce șobolani.
În continuare, reclamanta a arătat că, prin Decizia fostului Minister al Afacerilor Interne nr. 173/30.11.1950, autorul său a fost internat în colonia de muncă Cap Midia, din data de 30.11.1950 pentru o perioadă de 25 luni, fiind încă eliberat numai la data de 14.03.1953, timp în care a fost obligat la muncă forțată și supus unor tratamente înjositoare, bătut și torturat, iar familia sa și-a pierdut sprijinul financiar, mama reclamantei fiind dată afară din serviciu și obligată să lucreze ca încărcător-descărcător, familia reușind să supraviețuiască numai cu sprijinul rudelor.
A mai arătat că, de la data de 14.03.1953 și până la data de 14.08.1956, defunctul a fost obligat să locuiască în satul Săsciori, fără dreptul de a părăsi domiciliul, fiind în permanență supravegheat, interogat și bătut de agenții Securității, mama reclamantei fiind obligată să divorțeze pentru a nu li se impune domiciliul forțat și celorlalți membri ai familiei.
Reclamanta a arătat de asemenea că, până la pensionare, autorul său a fost nevoit să presteze munci necalificate pe diferite șantiere din țară, iar părinții săi s-au recăsătorit în anul 1965, existența familiei fiind marcată de „originea socială nesănătoasă” din cauza trecutului anticomunist al tatălui său și suportând umilințe și represiuni.
În fine, a arătat că, prin Hotărârea nr. 1588/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 autorului său i s-a stabilit calitatea de privat de libertate pentru 4 ani și 10 luni și o indemnizație lunară în cuantum de 966 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3, 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În probațiune au fost depuse la dosar acte de stare civilă referitoare la reclamantă și la autorul acesteia, adresa nr._/1991 emisă de M. de Interne, Hotărârea nr. 1588/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, copii ale înscrisurilor din dosarul de urmărire informativă, privind pe autorul reclamantei, alte acte și înscrisuri, a fost audiat martorul M. G..
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat convențional prin D.G.F.P. B., a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că aceasta nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, precum și că reclamanta solicită despăgubiri și pentru o perioadă care nu intră sub incidența acestui act normativ.
Pârâtul a mai arătat că reclamanta nu precizează care a fost temeiul arestării și condamnării autorului său, precum și că răspunderea Statului este una de natură delictuală, astfel că se impune dovedirea elementelor referitoare la prejudiciu, fapta culpabilă, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, iar în acest sens nu poate fi reținută culpa Statului R., cu atât mai mult cu cât reclamanta nu precizează în mod concret care a fost fapta pentru care autorul său a fost condamnat și dacă aceasta a avut caracter politic sau de drept comun și care au fost prejudiciile morale suferite.
A mai susținut că afirmațiile reclamantei nu sunt dovedite, iar suma solicitată este exagerat de mare, instanța trebuind să țină seama de persoana reclamantului, de prejudiciile suferite în concret, de felul în care au fost lezate anumite valori în planul relațiilor sociale, de familie, de muncă, de viață privată, de consecințele produse și de gradul de percepere a acestor consecințe, care, în plus, s-au atenuat în timp.
În fine, pârâtul a arătat că sumele de bani stabilite cu titlul de daune morale nu au ca scop repunerea victimei în situația anterioară, ci sunt destinate a procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care aceasta a fost privată, ceea ce nu este cazul în speță.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, instanța s-a pronunțat potrivit celor cuprinse în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 24.10.2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit adresei nr. 76.323/22.02.1991 emisă de M. de Interne (fila 11 din volumul I al dosarului), tatăl reclamantei, C. I., a fost arestat la data de 15.05.1948 și, pentru activitate în organizația legionară, prin Decizia M.A.I. nr. 173/1950, a fost internat într-o colonie de muncă pe timp de 24 luni, fiind pus în libertate la data de 14.03.1953, iar despre perioada 1944-1945 nu rezultă date în evidență.
Conform adresei nr._/19.11.1990 emisă de același minister, autorul reclamantei a fost arestat la data de 15.05.1948 și încadrat în categoria III preventivi, precum și că, fiind încadrat în mișcarea legionară, în anul 1938 a suferit o condamnare de 2 ani, deținând funcția de șef de cuib.
În aceeași adresă se menționează că, prin Decizia M.A.I. nr. 173/1950, la data de 30.11.1950, acesta a fost încadrat într-o colonie de muncă ca fost legionar și considerat periculos regimului, măsura fiind ridicată la data de 12.03.1953 conform Hotărârii Comisiei Speciale de verificare a internaților și deținuților contrarevoluționari de la colonia de muncă de la Capul Midia.
P. adresa nr. 759/16.12.1991 a Ministerului de Interne s-a comunicat autorului reclamantei că această autoritate nu deține date în legătură cu perioada în care acesta a avut domiciliu obligatoriu.
Potrivit copiei după foaia matricolă penală emisă de Penitenciarul Aiud sub nr. 615/29.08.1948, C. I. a fost depus la data de 15.05.1948 de către Securitatea B., menționându-se că acesta a fost înscris în mișcarea legionară anterior datei de 23 august 1944 și a avut 19 luni lucrate în acest penitenciar.
P. Hotărârea nr. 1588/1991 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 (fila 12 din volumul I al dosarului) s-a stabilit că autorul reclamantei a fost privat de libertate de la data de 15.05.1948 și până la data de 14.03.1953, adică 4 ani și 10 luni, perioadă în considerarea căreia este îndreptățit să primească o indemnizație lunară de 966 lei.
Restul înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire informativă aflat în posesia C.N.S.A.S., depuse în copii certificate de către reclamantă, se referă exclusiv la perioada anterioară anului 1945, pentru cea de-a doua perioadă de privare de libertate invocată de reclamantă neexistând nici un fel de înscrisuri doveditoare referitoare la temeiul luării acestei măsuri, după cum, de asemenea, nici pentru perioada de domiciliu forțat nu există înscrisuri doveditoare.
Conform declarației martorului M. G., audiat în cauză, autorul reclamantei a fost arestat în două rânduri, mai întâi în anul 1948, fiind încarcerat la Aiud, iar a doua oară în perioada 1950-1951, când a fost dus la Canal la muncă forțată, din relatările acestuia cunoscând că mai fusese arestat și în perioada 1944-1945, pentru activitate legionară.
Martorul a mai arătat că, după executarea celei de-a doua pedepse, autorul reclamantei a avut domiciliul forțat în localitatea Săsciori, timp în care nu a putut să se angajeze și să se deplaseze mai mult de 10 km în afara localității.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că singura măsură cu privire la care este indicat temeiul luării acesteia este cea de internare în colonia de muncă forțată de la Capul Midia, cu privire la care se atestă, prin adresa nr._/19.11.1990 emisă de M. de Interne, că a fost dispusă în temeiul Deciziei M.A.I. nr. 173/1950.
În ceea ce privește celelalte măsuri privative de libertate, se constată că la dosar nu a fost depusă nici o hotărâre judecătorească de condamnare a autorului reclamantei și nici din fișa matricolă nu rezultă că vreuna dintre acestea să fi fost luată în temeiul vreunui mandat de arestare în care să se specifice fapta comisă și încadrarea juridică a acesteia.
Referitor la primul capăt de cerere formulat, privind constatarea caracterului politic al arestării autorului reclamantei, C. I., în perioada noiembrie 1944 – noiembrie 1945, instanța constată că apărarea pârâtului este întemeiată, în sensul că această condamnare nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 221/2009.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din acest act normativ, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, reglementează repararea prejudiciilor materiale și morale cauzate prin condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În consecință, măsurile cu caracter de represiune politică luate înainte de perioada de referință a acestui act normativ nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009, instanța reținând că situații de natura celei invocate nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009, momentul adoptării măsurii luate împotriva autorului reclamantei situându-se în afara perioadei de referință a legii, care reglementează repararea prejudiciilor create prin condamnările și măsurile administrative luate începând cu data de 6 martie 1945, care coincide cu momentul instaurării primului guvern comunist.
În ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea caracterul politic al arestării acestuia din data de 15.05.1948 la data de 29.11.2950, precum și constatarea caracterului politic al măsurii administrative cu caracter politic de internare în colonia de muncă Cap Midia în perioada 30.11.1950 – 14.03.1953 și a aceluiași caracter în ceea ce privește măsura de stabilire a domiciliului forțat în perioada martie 1953 – august 1956, instanța reține că Decizia M.A.I. nr. 173/1950, singura care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, nu intră în categoria actelor normative prevăzute de drept la art. 3, text de lege care enumeră măsurile administrative cu caracter politic luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres enumerate.
În consecință, caracterul politic al unei eventuale condamnări sau al unei măsuri privative de libertate luate în lipsa unei hotărâri judecătorești, ori caracterul politic al unei măsuri administrative trebuiau dovedite în condițiile art. 1 alin. 3 din lege, respectiv art. 4 alin. 2 din lege.
Potrivit primului dintre textele menționate, Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Cel de-al doilea text de lege menționat prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Așadar, alte condamnări sau măsuri administrative decât cele prevăzute de drept ca având acest caracter sunt reglementate printr-o normă de trimitere, respectiv art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Conform acestui text de lege, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
În primul rând, instanța reține că reclamanta nu a indicat, prin raportare la norma de trimitere, ipoteza legală în care s-ar încadra faptele săvârșite de autorul său, în considerarea cărora a fost privat de libertate sau i s-a restrâns libertatea, și, mai mult, nici nu a descris aceste fapte pentru ca instanța să poată proceda la încadrarea acestora în una sau alta dintre ipotezele menționate mai sus.
Din probele administrate în cauză nu rezultă care sunt faptele săvârșite în mod concret de autorul reclamantei, martorul audiat în cauză relatând doar că acesta a desfășurat activitate legionară, element care nu este suficient pentru a permite încadrarea faptei într-una din formele de manifestare a opoziției față de regimul comunist, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
Mai mult, faptul că autorul reclamantei a fost arestat, tot pentru activitate legionară, și anterior datei de 6 martie 1945 – data instaurării regimului comunist și momentul de început al perioadei de referință a Legii nr. 221/2009 – coroborat cu faptul că această mișcare a fost scoasă și a funcționat în afara legii și anterior acestui moment, iar potrivit celor mai multe surse istorice aceasta a fost o mișcare cu caracter extremist, întemeiată pe idei naționaliste, xenofobe, rasiste și antisemite, nu se poate aprecia că simplul fapt al apartenenței la mișcarea legionară, în absența oricărei probe care să permită încadrarea faptelor într-una din ipotezele legale citate mai sus, determină caracterul politic al condamnărilor sau măsurilor administrative privative sau restrictive de libertate luate împotriva persoanelor, fără a se dovedi în mod concret care au fost activitățile desfășurate de acestea, de împotrivire la regimul comunist.
În raport cu cele ce preced, instanța constată că petitele având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor enumerate mai sus, luate împotriva autorului reclamantei, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciile de ordin moral aduse autorului reclamantei, instanța reține că acestea au caracter accesoriu față de cererile menționate mai sus, în sensul că modul de soluționare a cererilor în constatarea caracterului politic determină soluția asupra cererilor în pretenții, în absența caracterului politic al măsurilor (prevăzut de drept de lege sau dovedit prin raportare la norma de trimitere citată mai sus) partea reclamantă nefiind îndreptățită la obținerea de despăgubiri.
Față de aceste considerente, în baza art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 2 din legea nr. 221/2009, T. urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta C. M. T., domiciliată în B., ., ., . cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în B., .. 7, la D.G.F.P. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2012.
PREȘEDINTE,Grefier,
C. F. D. A.
Red. CF/19.07.2012
Dact.AD/19.07.2012
Ex.5
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 16/2012. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 462/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
