Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 241/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 241/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 241/2012
ROMÂNIA
T. B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 241/S
Ședința publică de la 16 octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE – S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului A. G., din cadrul Parchetului de pe
lângă T. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții R. M. M. și P. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANTELOR P. prin reprezentant legal, având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinarea formulată de pârât.
Reprezentanta Ministerului Public solicită unirea excepției cu fondul cauzei.
Instanța, în urma deliberării, relativ la excepția inadmisibilității acțiunii, apreciază că aceasta nu constituie o excepție propriu - zisă ci o apărare ce vizează fondul pricinii și care urmează să fie analizată în considerentele soluției ce se va pronunța.
Instanța constată că acțiunea a fost însoțită de o . înscrisuri. De asemenea, constată că reclamanta a solicitat și încuviințarea probei cu martori, fără a fi indicată teza probatorie și numele martorilor, iar prin întâmpinare nu s-a solicitat administrarea de probe.
În urma deliberării, apreciază ca fiind legală, admisibilă, utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta poate duce la dezlegarea pricinii de față. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, va admite pentru reclamanți această probă. În temeiul aceluiași text de lege, respinge proba testimonială solicitată de reclamanți, deoarece nu s-a indicat teza probatorie și nu s-au indicat martorii.
Nemaifiind alte acte de depus, cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară încheiate dezbaterile și, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, acordă părților cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea petitului 1 al cererii și respingerea petitului privind daunele morale.
TRIBUNALUL ,
Constată că prin cererea adresată acestei instanțe, reclamanții R. M. M. și P. P. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând să se constate că autorul lor, P. G., a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic și să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 5000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a aplicării acestei măsuri.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că sunt nepoți de fiu ai defunctului P. G.. Acesta a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,în sensul art. 3 din Legea 221/2009, fiind reținut timp de 3 luni, lipsit de libertate și cercetat abuziv de către organele securității și fostei miliții, la UM 033 Pitești.
Faptele pentru care a fost cercetat și reținut au fost în legătură cu apartenența politică, fiind acuzat că este legionar.
La data la care autorul reclamanților era supus cercetării securității, fiind reținut timp de 3 luni, fără să poată fi anunțată familia, în țară era instaurat un regim de dictatură care nu respecta drepturile și libertățile cetățenilor.
Art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, invocat de reclamant, prevede că:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prejudiciul moral suferit de autorul reclamanților și de familia acestuia este indiscutabil.
În drept au fost invocate prevederile Legii 221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că acțiunea este inadmisibilă deoarece nu s-a indicat care este măsura administrativă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Autorul reclamanților, P. G., a fost reținut și cercetat la UM 033 Pitești, la data de 16.10.1959 și eliberat la 14.01.1960.
Din fișa matricolă penală depusă la dosar rezultă că P. G. a fost legionar, șef de garnizoană.
Susținerea pârâtului în senul că acțiunea nu este admisibilă deoarece autorul reclamanților nu a suferit una din măsurile prevăzute la art. 3 din Legea 221/2009 nu este întemeiată deoarece aspectul invocat ține de temeinicia cererii, nu de admisibilitatea sa, iar art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 prevede posibilitatea instanței de a aprecia asupra caracterului politic și a altor măsuri administrative, care nu au fost apreciate astfel de lege.
Reclamanții au indicat că autorul lor a fost reținut și anchetat timp de 3 luni, fără ca familia să poată lua legătura cu el.
Măsura administrativă luată împotriva lui P. G., invocată de moștenitorii acestuia în cererea de chemare în judecată, are caracter politic deoarece s-a bazat pe apartenența politică a acestuia, aceea de legionar și șef de garnizoană.
Astfel fiind, cererea reclamanților de a se constata caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva autorului lor este întemeiată și va fi admisă.
În ce privește cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii dislocării și a stabilirii domiciliului obligatoriu reținem următoarele:
Art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009, invocat de reclamant, prevede că:
„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.”
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul de lege mai sus menționat, apreciind că nu poate exista decât o obligație ,,morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, ,, Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că ,,În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea constată că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea a observat că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
P. Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției(…).
T. constată că, în intervalul de timp instituit de textul constituțional mai sus menționat, Parlamentul României nu a modificat textul art. 5 alin.(1) lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel că, în conformitate art. 147 din Constituția României, el și-a încetat de drept efectele juridice.
Așa fiind, tribunalul constată că, la acest moment procesual, textul de lege pe care reclamanta a fundamentat pretenția de obligare a pârâtului S. R. la plata de daune morale, rezultate din măsura administrativă cu caracter politic ce a fost aplicată antecesorului acesteia, nu există, astfel că, asemenea pretenții nu pot fi admise, ele neavând un suport juridic.
Potrivit dispozițiilor legale, reprezentate de art. 31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii. P. urmare, statuarea pe care instanța constituțională a făcut-o cu privire la neconstituționalitatea art. 5 alin.(1) lit. a din legea nr. 221/2009, text de lege pe care sunt fundamentate pretențiile formulate în prezenta cauză, se impune atât instanțelor judecătorești, cât și părților din litigiul în care textul de lege constatat ca fiind neconstituțional a fost invocat drept fundament al pretențiilor formulate.
De la caracterul obligatoriu al deciziilor pe care Curtea Constituțională le-a pronunțat în sensul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 legiuitorul nu a instituit nici o derogare, din contră, a statuat în mod imperativ că aceste decizii sunt obligatorii erga omnes, nicio persoană sau o instituție neputând să le nesocotească.
Soluția este, de altfel, justificată, întrucât, odată ce în urma controlului de constituționalitate, s-a constatat că anumite dispoziții legale adoptate de legiuitor și intrate în vigoare sunt contrare legii fundamentale, ele nu pot constitui temei pentru valorificarea unor drepturi și nici nu pot fi invocate de către instanțele judecătorești ca temei al unor hotărâri judecătorești, întrucât, statuarea asupra necostituționalității acestora are drept efect revocarea lor .
Așa fiind, tribunalul apreciază că, de la data expirării termenului instituit de art. 147 din Constituția României, nu există un temei legal pentru admiterea unor pretenții de felul celor pe care reclamanta le-a formulat în cadrul prezentului proces, iar principiul instituit de acest text constituțional, precum și principiul edictat prin art. 31 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 nu pot fi înfrânte.
În consecință, față de considerentele da fapt și de drept expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantei, va constata caracterul politic al măsurilor administrative suferite de autorul reclamanților și va respinge celelalte pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții R. M. M., domiciliată în B., . nr. 13, . P., domiciliat în B., .. 39, ., . cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., și în consecință:
Constată că autorul reclamanților, P. G., a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Respinge celelalte pretenții ale reclamanților.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2012.
PREȘEDINTE,Grefier,
S. N. I. M.
Red, S.N.- 22.10.2012
Tehnored. – I.M.-22.10.2012
5 ex.
| ← Expropriere. Sentința nr. 226/2012. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 936/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
