Grăniţuire. Decizia nr. 126/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 126/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/R
Ședința publică din data de 06 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: L. S. P.
JUDECĂTOR: A. I.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți C. T. și C. A. Z., în contradictoriu cu intimații pârâți . de primar, și .,împotriva sentinței civile nr. 981/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ .
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2015, iar apoi, din același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.03.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că, prin sentința civilă nr. 981/09.10.2014, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite în parte cererea formulată și completată de reclamanții C. T. și C. A.-Z. în contradictoriu cu pârâții S.C. C. T. S.A și ., și drept consecință:
Stabilește linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților identificat în CF nr._ M., CF vechi nr. 1316 M. de Jos, nr. top 6268/1, pășune, în suprafață tabulară de 2.002 mp, și imobilul proprietatea pârâtei S.C. C. T. S.A. identificat în CF nr._ M., CF vechi nr. 876 M. de Jos, nr. top. 6266/1/2, 6268/2/1/2, teren în suprafață de 7.200 mp, pe aliniamentul punctelor C-D din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de către expertul tehnic judiciar R. G.-D. și recepționat de către O.C.P.I. B. potrivit procesului verbal de recepție cu nr. 1548/2014.
Stabilește linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamanților identificat în CF nr._ M., nr. CF vechi 1316 M. de Jos, nr. top 6268/1, pășune, în suprafață tabulară de 2.002 mp, și Drumul carelor, pe aliniamentul punctelor P-_-607-602-C din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de către expertul tehnic judiciar R. G.-D. și recepționat de către O.C.P.I. B. potrivit procesului verbal de recepție cu nr. 1548/2014.
Respinge restul pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate.
Obligă reclamanții la plata către expertul tehnic judiciar specialitatea topografie R. G.-D. a diferenței de onorariu expert în cuantum de 600 lei.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.593 lei.
Executorie în ceea ce privește plata onorariului specialitatea topografie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanții sunt proprietarii imobilului înscris în CF 1316 M. de Jos, nr. top. 6268/1, pășune, în suprafață de 2.001 mp, iar pârâta S.C. C. T. S.A este proprietara imobilului înscris în CF nr. 876 M. de Jos, nr. top.6266/1/2, 6268/2/1/2, teren în suprafață de 7.200 mp.
Imobilul proprietatea reclamanților a fost dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5658/10.07.1998 de către B.N.P. D. I. de la vânzătorul V. T. (fl. 4 vol. I), care la rândul său a dobândit dreptul de proprietate de la numita M. I. I. V., născută B., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de către notarul I. Gărbacea din Zărnești sub nr. 200/1943 (fl. 110-114 vol. I rejudecare).
Potrivit mențiunilor din contractul de vânzare cumpărare autentificat de către notarul I. Gărbacea din Zărnești sub nr. 200/1943, imobilul înstrăinat, având nr. top. nou 6268/1, în suprafață de 556 stj. Pătrați, este identificat în schița de defalcare care face parte integrantă din contract.
Conform schiței întocmite cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare, imobilul care face obiectul contractului urma să fie dezmembrat din nr. top 6268, reprezentând pășune, în suprafață totală de 648 stj.p., cel de-al doilea imobil rezultat în urma dezmembrării, cu nr. top 6268/2, în suprafață de 92 stj.p., urmând să fie intabulat pe numele vânzătoarei.
Conform dispozițiilor art. 5 din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 200/1943, părțile au stipulat că suprafața vândută este de 2.000 mp, determinată pe teren cu hotare, măsurătoare ce se va face efectiv pe teren și în așa fel încât jumătate parte din vatra vechiului drum național care în prezent este proprietatea vânzătoarei să rămână cumpărătorului, iar jumătate vânzătoarei.
Potrivit art. 6 din contract, vânzătoarea declară că înțelege să constituie un drept de servitute de trecere cumpărătorului în favoarea imobilului cumpărat și, deci, cumpărătorul este în drept a trece din proprietatea sa prin restul de proprietate ce mai rămâne vânzătoarei, fie cu piciorul, carul, mașina sau orice alt vehicul de transport și în orice anotimp, fără niciun fel de despăgubire, până în șoseaua națională.
Totodată potrivit art. 10 din contract, cumpărătorul intră în posesiunea porțiunii de imobil cumpărat imediat, iar măsurătoarea se va face în cel mult 3 luni de zile.
Instanța de judecată mai reține că, potrivit schiței de defalcare anexă la contract, imobilul în litigiu este învecinat la Vest cu nr. top 6269, la Nord și la Est cu nr. top 6268/2, în suprafață de 92 stj.p., și cu nr. top 6266, în suprafață de 1 jugăr și 904 stj.p., iar la Sud cu Vechiul Drum al Carului.
În ceea ce privește imobilul proprietatea pârâtei S.C. C. T. S.A., instanța de judecată reține că acesta provine din dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 876 M. de Jos nr. top.6266 și 6268/2, proprietatea autoarei M. I. V. ,născută B..
Având în vedere înscrierile din această carte funciară, instanța de judecată reține că în anul 1991 s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea numitului V. I. cu titlu drept cumpărare, iar în anul 1997 s-a înscris dreptul de nudă proprietate în favoarea numiților V. V. și V. L.-C..
Ulterior, în anul 1998, imobilul cu nr. top. 6266 și 6268/2 se dezmembrează în nr. top. 6266/1, 6268/2/1 - lotul cu nr. 1, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 9.040,60 mp, și nr. top. 6266/2, 6268/2/2- lotul cu nr. 2, compus din teren în suprafață de 300 mp, care este înstrăinat către numitul B. G..
În anul 2002, imobilul cu nr. top. 6266/1, 6268/2/1 - lotul cu nr. 1, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 9.040,60 mp, se dezmembrează în nr. top. 6266/1/1, 6268/2/1/1, teren în suprafață de 1.840,60 mp, și nr. top. 6266/1/2, 6268/2/1/2, teren în suprafață de 7.200 mp, acesta din urmă fiind înstrăinat către F. D..
Totodată, se radiază casa din cartea funciară, aceasta fiind înscrisă în CF 414 M. de Jos.
În același an, se înscrie dreptul de proprietate în favoarea pârâtei S.C. C. T. S.A asupra imobilului cu nr. top. 6266/1/2, 6268/2/1/2, teren în suprafață de 7.200 mp.
În anul 2004, asupra imobilului cu nr. top. 6266/2, 6268/2/2, compus din teren în suprafață de 300 mp, se înscrie dreptul de proprietate în favoarea lui V. I. V., cu titlu de drept schimb.
În ceea ce privește amplasamentul imobilului proprietatea reclamanților, aceștia au contestat modul în care acesta a fost identificat prin lucrarea de expertiză întocmită în cauză de către expertul tehnic topograf R. G.-D..
Potrivit depoziției martorei Z. T., soția vânzătorului T. V., imobilul înstrăinat se întindea la nivelul anului 1960 pe un platou, nefiind îngrădit.
Martora a mai arătat că terenul se învecina pe o latură cu Drumul Carelor iar pe cealaltă latură cu Șoseaua Națională, iar în partea din spate a terenului exista o prăpastie dispusă între imobil și Șoseaua Națională, putându-se vedea localitatea B.. În partea din față a imobilului, pe latura vecină cu Șoseaua Națională, exista o mică diferență de nivel, iar pe părțile laterale ale terenului erau plantați mesteceni.
În partea din spate a platoului existau trei brazi la nivelul anului 1960, terenul având forma unui triunghi, fiind mai lat în partea din față și mai îngust în partea din spate.
Martorul Gulacsi I. a arătat că are cunoștință de amplasamentul imobilului reclamanților de aproximativ 20 de ani, fiindu-i indicat chiar de către proprietarul anterior al imobilului, numitul V.. Astfel, imobilul în litigiu se învecina cu Drumul Carelor și cu Șoseaua Națională, în partea din față terenul era mai îngust iar în partea din spate era mai lat închizându-se în formă de segment de cerc existând plantați mesteceni pe latura vecină cu Drumul Carelor.
Potrivit depoziției aceluiași martor, terenul era folosit la nivelul anului 1990 de către numitul V., iar platoul unde era amplasat terenul avea o lungime de aproximativ 100-150 metri și o lățime de 50 de metri.
Martorul D. G. a arătat că terenul aparținând numitului V. se întindea de la intersecția Șoselei Naționale cu Drumul Carelor până la actuala pensiune Garden Resort iar la nivelul anilor 1970 Drumul Carelor nu era deschis circulației cu mijloace de transport, drumul fiind folosit de către numitul V. pentru pășunatul animalelor.
Martorul a mai arătat că anterior realizării Șoselei Naționale se circula pe Drumul Carelor, iar în ceea ce privește Șoseaua Națională, aceasta a fost asfaltată în perioada anilor 1967-1968.
Martorul V. V. a declarat că terenul situat între pensiunea Hanul Dorului și pensiunea Garden Resort a fost folosit până în anul 2002 de către părinții acestuia, numiții V. I. și V. E., pensiunea Hanul Dorului fiind amplasată chiar la ..
Drumul Carelor a fost amenajat prin anii 2002-2003 de către numitul F., drumul fiind folosit anterior de către părinții martorului pentru pășunatul animalelor.
Totodată, terenul pe care este amplasată în prezent Șoseaua Națională a aparținut părinților acestuia, iar M. V. este mama tatălui său.
Martorul V. V. a mai învederat că terenul s-a împădurit în ultimii ani, întrucât nu a mai fost lucrat, iar în trecut a existat un drum paralel cu șoseaua națională folosit de către familia V. pentru transportul fânului.
Potrivit concluziilor lucrării de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmită în cauză de către expertul tehnic R. G. D., nu există semne de hotar, respectiv garduri sau țăruși care să delimiteze imobilele în litigiu, iar expertul a procedat la identificarea terenului în litigiu având în vedere întreaga documentație de carte funciară precum și amplasamentul imobilului cu nr. top. 6264/1/a/5 unde se află amplasată Pensiunea Garden Resort, întrucât pentru imobilul cu nr. top. 6269, amplasat în partea de vest a terenului reclamanților, nu există număr de carte funciară, aspect confirmat și de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Zărnești, potrivit adresei depuse la fl. 60 vol II a dosarului.
Având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de judecată reține că atât reclamanții, cât și autorul acestora, numitul T. V., nu au folosit imobilul în litigiu, întreaga suprafață de teren dispusă între pensiunea Hanul Dorului și pensiunea Garden Resort fiind folosită în trecut de către familia V..
Instanța de judecată mai reține că, potrivit depozițiilor martorilor audiați, imobilul în litigiu se învecina atât cu Șoseaua Națională, cât și cu Drumul carelor, acesta din urmă fiind folosit de către familia V., pentru pășunatul vitelor, ceea ce explică mențiunile din contractul de vânzare cumpărare, potrivit cărora jumătate parte din vatra vechiului drum național, care în prezent este proprietatea vânzătoarei, să rămână cumpărătorului, iar jumătate vânzătoarei.
În ceea ce privește constituirea unui drept de servitute de trecere prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1943 în favoarea imobilului cumpărat prin restul de proprietate ce mai rămâne vânzătoarei, fie cu piciorul, carul, mașina sau orice alt vehicul de transport și în orice anotimp, fără niciun fel de despăgubire, până în șoseaua națională, instanța de judecată reține că, potrivit adreselor depuse la dosarul cauzei de către CNADNR – Direcția Regională Drumuri Poduri B., exproprierile din zona respectivă sunt ulterioare anului 1943, iar modernizarea vechiului drum național s-a realizat între anii 1968-1969.
De altfel și martorul D. G. a arătat că, în ceea ce privește Șoseaua Națională, aceasta a existat anterior anilor 1967-1968, când s-au realizat lucrările de asfaltare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și documentațiile întocmite cu ocazia dezmembrărilor imobilelor învecinate, rezultă fără putință de tăgadă că celelalte imobile aparținând autoarei părților au fost afectate de DN 73, de natură să justifice învecinarea la momentul actual a imobilului proprietatea reclamanților cu Șoseaua Națională.
De altfel, chiar soția fostului proprietar, T. V., a confirmat faptul că la nivelul anului 1960 terenul se învecina direct cu Șoseaua Națională.
Instanța de judecată mai reține că, deși prin contractele de vânzare cumpărare încheiate de către reclamanți și anterior de către T. V., s-a înstrăinat o suprafață de teren de 2.001 mp, din declarațiile martorilor T. Z. C. și Gulacsi I., rezultă că terenul înstrăinat se afla dispus pe întreg platoul, suprafața de teren indicată de către martorul Gulacsi I. fiind de 5.000 mp-7.500 mp.
Or, aspectele privind întinderea suprafeței de teren înstrăinată către reclamanți și anterior către autorul T. V., precum și reprezentarea avută de către aceștia la momentul cumpărării nu fac obiectul prezentului dosar, instanța de judecată fiind investită cu capete de cerere privind grănițuirea imobilelor și revendicarea de către reclamanți a suprafeței de teren pretins a fi ocupată fără drept de către pârâta S.C. C. T. S.A.
Din toate aceste considerente instanța de judecată apreciază că imobilele au fost corect identificate de către expertul tehnic specialitatea topografie R. G. D..
În drept, instanța are în vedere că, potrivit art.584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Se consacră astfel un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate, în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.
Față de probele administrate în cauză, în ceea ce privește capătul de cererea privind stabilirea liniei de hotar, instanța a admis cererea formulată și completată de reclamanții C. T. și C. A.-Z. și a hotărât în sensul celor anterior arătate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că pârâta S.C. C. T. S.A. ar ocupa fără drept imobilul proprietatea reclamanților, acesta a fost respins ca neîntemeiat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 584 teza a II-a C.civ. cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate astfel încât, instanța a aplicat dispozițiilor art. 276 C.pr.civilă.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, instanța de fond a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.593 lei, din care suma de 8,7 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, suma de 1.723,75 lei reprezentând parțial onorarii experți (175 lei parțial onorariu expert Leberciuc, 911,25 lei parțial onorariu expert F. G. și 637,5 lei reprezentând parțial onorariu expert R. G.-D.), precum și suma de 861 lei reprezentând cheltuieli de judecată în calea de atac a recursului ce a fost exercitată cu ocazia soluționării cauzei într-un prim ciclu procesual.
Împotriva sentinței civile nr. 981/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești, reclamanții C. T. și C. A. Z. au exercitat calea de atac a apelului, deși, așa cum am arătat, calea de atac stipulată în această hotărâre judecătorească este cea a apelului și cu toate că pricina a mai parcurs un ciclu procesual, în cadrul căruia s-a stabilit de către instanțele de judecată că singura cale de atac ce se poate exercita potrivit legii este cea a recursului.
P. cererea de exercitare a căii de atac astfel formulată, autorii ei au solicitat, în principal, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul stabilirii liniei de hotar dintre imobilul ce constituie obiectul dreptului lor de proprietate și imobilul ce constituie obiectul dreptului de proprietate al intimatei – pârâte . potrivit contractului de vânzare- cumpărare nr. 200/1943, punctul I, schiței de defalcare efectuată de către notarul public, precum și punctului 5 din contractul de vânzare- cumpărare nr. 200/1943-2784/1943, înregistrat la percepția financiară cu nr. 2784/1943.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat că titularii acesteia înțeleg să ridice excepția de incompatibilitate a judecătorului fondului, întrucât acesta a soluționat pricina și în primul ciclu procesual.
Judecătorul fondului nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare ce a fost pronunțată în primul ciclu procesual, ci a condus probațiunea, în mod tendențios, în aceeași direcție.
Judecătorul fondului a formulat cerere abținere, care însă a fost respinsă, astfel că ei au formulat cerere de recuzare a acestuia, care, la rândul ei, a fost respinsă, pe considerentul că nu pot fi formulate două cereri de recuzare pentru același motiv, fără a se observa ca judecătorul fondului nu a formulat cerere de recuzare, ci cerere de abținere.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelanții au susținut că sentința atacată se bazează pe o expertiză total neștiințifică, întrucât expertul numit în cauză a refuzat, sau nu a putut, ori nu a avut experiența necesară pentru a răspunde obiectivelor ce au fost stabilite.
Există contradicții flagrante între expertiză, înscrisurile depuse la dosar, în special contractul de vânzare - cumpărare nr. 200/1943, precum și depozițiile martorilor, care au identificat imobilul ca fiind situat pe un alt amplasament decât cel indicat în lucrarea de expertiză.
Cererea de apel astfel formulată nu a fost întemeiată în drept de către autorii săi.
În apărare, intimata . a formulat întâmpinare, prin care a invocat chestiunea prealabilă a stabilirii căii de atac ce poate fi exercitată potrivit legii în cauză, arătând că, în conformitate cu principiul unicității căii de atac, calea de atac nu poate fi decât recursul.
În ceea ce privește excepția de incompatibilitate a judecătorului fondului, intimata a susținut în întâmpinarea pe care a formulat-o că părțile apelante, pentru a obține modificarea soluției ce a fost pronunțată în cererea de recuzare a judecătorului fondului, trebuiau să exercite calea de atac instituită de lege împotriva încheierii prin care această cerere a fost soluționată, or aceste părți nu au uzat de acest mijloc procesual, prezenta cale de atac fiind exercitată în mod expres numai împotriva sentinței civile nr. 981/09.10.2014 a Judecătoriei Zărnești.
Apoi, sub aspectul menționat, trebuie să se constate că încheierea prin care a fost soluționată declarația de abține a judecătorului fondului nu est supusă niciunei căii de atac.
În legătură cu critica adusă pe fond sentinței civile anterior identifică, intimata a arătat că înțelege să invoce excepția de nulitate a cererii de exercitare a căii de atac, întrucât singura critică pe care părțile titulare ale acestei cereri au formulat-o nu vizează hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci proba cu expertiza tehnică judiciară ce a fost administrată în cauză.
De asemenea, intimata a mai arătat că, în situația în care excepția pe care a invocat-o va fi respinsă, trebuie să se constate că, cu ocazia rejudecării, au fost respectate îndrumările date de instanța de casare. Martorii au fost reaudiați și a fost efectuat un nou raport de expertiză, ce a fost corect întocmit, așa cum a reținut și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care a avizat această lucrare.
La termenul de judecată din data de 20.02.2014, tribunalul a pus în discuția contradictorie a părților chestiunea prealabilă a naturii juridice a căii de atac ce poate fi exercitată potrivit legii împotriva sentinței civile nr. 981/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești și a stabilit, pentru considerentele de fapt și de drept cuprinse în această încheiere, că recursul este calea de atac ce poate fi exercitată, în conformitate cu principiile legalității și unicității căii de atac, împotriva acestei hotărâri judecătorești.
La același termen de judecată, în complet de recurs, instanța, pentru motivele de fapt și de drept arătate în încheierea de ședință a termenului menționată, a respins excepția nulității cererii de exercitare a căii de atac, ce a fost ridicată de către intimata ., potrivit celor anterior arătate.
În procedura de soluționare a căii de atac a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs suspusă judecății este nefondată, pentru considerentele ce succed:
Cererea de chemare în judecată pe care părțile recurente au promovat-o a parcurs, pe lângă ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească ce constituie obiectul prezentei cereri de exercitare a căii de atac, un prim ciclu procesual, în cadrul căruia a fost pronunțată sentința civilă nr. 1346/05.07.2012.
Împotriva acestei sentinței civile, părțile menționate au exercitat calea de atac a apelului, sens în care pe rolul Tribunalului B.- Secția I Civilă- a fost constituit dosarul nr._, în cadrul căruia instanța a stabilit, prin încheierea ședinței publice din data de 08.01.2013, că recursul este calea de atac ce poate fi promovată în cauză, iar, prin decizia civilă nr. 19/15.01.2015, a admis calea de atac dedusă ei spre soluționare, cu consecința casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs din cadrul primului ciclu procesual a reținut că este necesară efectuarea unui nou raport de expertiză în vederea identificării amplasamentului imobilului proprietatea recurenților reclamanți și, respectiv, linia de hotar dintre acest imobil și imobilul proprietatea pârâtei ., identificat în CF nr. 876 Moeciu de Jos nr. top 6266/1/2, 6268/2/1/2, teren în suprafață de 7.200 mp, precum și stabilirea dacă intimata pârâtă . ocupă o suprafață de teren din proprietatea reclamanților, astfel cum va fi identificată.
Sub un prim aspect, se are în vedere că deși, în art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 200/1943, s-a făcut vorbire despre vatra vechiului drum național, aceasta nu a fost identificată prin raportul de expertiză, identificarea fiind utilă în condițiile în care, în raport cu aceasta, se poate determina amplasamentul exact al terenului aparținând recurenților reclamanți, în acest sens, menționându-se că jumătate parte din vatra vechiului drum național care este proprietatea vânzătoarei, să rămână cumpărătorului, iar jumătate parte vânzătoarei.
Totodată, în cauză, s-a făcut vorbire despre instituirea servituții de trecere în favoarea imobilului vândut cumpărătorului T. V., cu nr. top 6268/1, prin restul de proprietate ce rămâne cumpărătoarei, în suprafață de 92 stj.p., până în șoseaua națională. P. urmare, conform acordului de voință al părților, imobilul în litigiu nu se învecina cu șoseaua națională, tocmai în acest scop, fiind instituit dreptul de servitute asupra fondului aservit aparținând vânzătoarei.
Pe de altă parte, tribunalul reține că operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare și cercetarea la fața locului (specifice grănițuirii). Desigur, în regim de carte funciară, hărțile pot avea relevanță dar numai dacă ele oferă date concludente care pot ușura operațiunea de identificare și reconstituire a hotarului real.
Așadar, în raport cu aceste considerente, tribunalul a apreciat că, în momentul întocmirii lucrării, expertul trebuie să identifice acea linie de hotar originară dintre proprietăți, așa încât să se poată determina dacă aceasta coincide sau nu cu linia de hotar contestată, prezentă, iar drept consecință, dacă a fost încălcată proprietatea uneia sau celeilalte părți din proces.
Din acest punct de vedere, lucrarea întocmită de către expertul F. G. este criticabilă întrucât expertul s-a raportat numai la actele și schițele de carte funciară, respectiv la amplasamentele imobilelor învecinate, fără a avea în vedere titlul de proprietate exhibat de reclamanți prin care se identifica un alt amplasament al imobilului și fără a avea în vedere alte eventuale semne de hotar preexistente.
Este adevărat faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză este deosebit de complex, însă nu trebuie pierdut din vedere că, în situația dată, respectiv întocmirea lui numai pe baza actelor și schițelor cf, există posibilitatea stabilirii în mod greșit a amplasamentului imobilului reclamanților, respectiv al pârâților, și pe cale de consecință, a liniei de hotar dintre proprietăți, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților. Această posibilitate există în ipoteza în care situația de carte funciară nu este concordantă cu realitatea, respectiv în situația în care înscrierile din Cf sunt eronate, acest aspect fiind evocat de către recurenți care au învederat că identificarea și dezmembrarea imobilului cu nr. top 6266/1/2 și 6268/2/1/2 s-a făcut eronat, fără a se lua în considerare existența imobilului cu nr. top 6268/1 la sud de imobilul inițial 6266, 6268/2 și la nord de drumul carului. Or, în acest sens, trebuie să se aibă în vedere că situația de Cf trebuie să reflecte realitatea, în caz contrar, impunându-se rectificarea sa.
În cazul în care identificarea unui imobil, s-ar face numai pe baza actelor de cf, atunci niciodată nu s-ar mai putea stabili situația reală, în speță, amplasamentul real al unui imobil. Or, ordinea logică este stabilirea faptică a amplasamentului și verificarea dacă această situație reală este sau nu în concordanță cu situația de carte funciară, iar nu invers
Pe de altă parte, tribunalul are în vedere faptul că proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie nu are o valoare superioară celorlalte mijloace de probă, așa încât raționamentul instanței de fond trebuia să aibă la bază coroborarea valorii probatorii a acestuia cu cea a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile de martori.
Or, se remarcă faptul că, la pronunțarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere, în mod esențial, concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, fără a analiza și informațiile care decurgeau din coroborarea celorlalte mijloace de probă, respectiv înscrisuri și declarațiile martorilor audiați în cauză care au arătat o situație de fapt contrară celei ce rezultă din raportul de expertiză, conform celor menționate anterior .
Față de aceste considerente, s-a reținut că hotărâtor în dezlegarea litigiului, sub acest aspect, îl reprezintă stabilirea de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, a faptului dacă vreuna dintre părți a modificat hotarul dintre proprietăți și dacă, drept urmare, a fost încălcat un drept de proprietate, așa încât să devină întemeiat și petitul având ca obiect revendicare, impunându-se refacerea raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în cauză.
În concluzie, față de dispozițiile art. 312 al. 5 C.p.civ. și având în vedere că pentru dezlegarea fondului raportului juridic litigios dintre părți, având ca obiect grănițuire și revendicare, se impune refacerea probei cu expertiza tehnică specialitatea topografie.
Cu ocazia rejudecării, urmează a fi întocmită o nouă expertiză tehnică specialitatea topografie, la stabilirea liniei de hotar dintre cele două fonduri, urmând să se aibă în vedere titlul de proprietate exhibat de către reclamanți în care se află schița de defalcare menționată anterior, cu luarea în considerare a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză de către recurenții reclamanți, prin expert consilier H. M., vizând identificarea imobilului aparținând reclamanților față de imobilele cu care se învecinează la nord și nord-vest, astfel cum rezultă din actele de dezmembrare a nr. top inițiale, 6270 și 6271, potrivit planșelor Cf 34 și 43 Moeciu inferior.
Totodată, instanța de fond urmează a aprecia asupra utilității administrării în cauză a probei cu cercetare locală solicitată pentru prima dată în recurs de către recurenții reclamanți, în vederea identificării unor semne preexistente de hotar între proprietăți.
Ca urmare a trimiteri cauzei spre rejudecare Judecătoriei Zărnești, aceasta a fost reînregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, a fost repartizată spre soluționare aceluiași complet de judecată ce a instrument cauza cu ocazia desfășurării primului ciclu procesual.
La data de 03.04.2014, judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare conform celor mai sus arătate a formulat declarație de abținere, motivat de faptul că, prin sentința civilă nr. 1346/05.07.2012, și-a spus părerea cu privire la modul de soluționare a pricinii.
Această declarație de abținere a fost respinsă de către Judecătoria Zărnești prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10.04.2014, instanța reținând că, în raport cu cele decise prin decizia de casare, față de judecătorului căruia i-a fost repartizată cauza spre rejudecare nu operează cazul de incompatibilitate instituit de prevederile art. 24 alin. 1 din codul de procedură civilă, întrucât acest caz operează numai în situația în care a avut loc o judecată pe fond a cauzei, or această situație nu se regăsește în speța de față.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din codul de procedură civilă, încheierea prin care s-a respins declarația de abține nu este supusă niciunei căi de atac.
La termenul de judecată din data de 09.05.2013, părțile recurente, prin reprezentantul lor convențional, avocat O. M., au arătat că înțeleg să recuze completul învestit cu rejudecarea cauzei, motivat de faptul că acesta și-a spus părerea cu privire la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată pe care au promovat-o prin sentința pe care a pronunțat-o în primul ciclu procesul, astfel că a devenit incompatibil.
P. încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10.05.2013, Judecătoria Zărnești a respins cererea de recuzare astfel formulat și a aplicat autorilor acesteia sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 50 de lei, pentru formularea cu rea- credință a acestei cereri
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 2 din codul de procedură civilă împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, titularii acestei cereri puteau exercita calea de atac odată cu fondul.
Cu toate că această mențiune a fost inserată în încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10.05.2013 pronunțată de Judecătoria Zărnești, iar cunoașterea legii este o obligație ce revine tuturor persoanelor, părțile recurente nu au exercitat calea de atac instituită de lege și împotriva acestei încheieri, cererea de recurs pe care au promovat-o având ca obiect doar sentința civilă nr. 981/09.10.2014 pronunțată de Judecători Zărnești.
Art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă stipulează:,, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Conform prevederilor cuprinse în art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ,, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”.
Textele de lege precitate au fost incluse în codul de procedură civilă prin OUG nr. 59/2001 și apoi prin Legea nr. 219/2005 prin care a fost aprobată ordonanța de urgență menționată, iar ele au înlocuit dispoziția legală existentă anterior, care prevedea că recursul exercitat împotriva hotărârii de soluționare a fondului se socotește exercitat și împotriva tuturor încheierilor premergătoare ce au fost pronunțate în cauză.
Așa fiind, tribunalul observă că, după data intrării în vigoare a dispozițiilor legale anterior evocate, instanța de control judiciar poate analiza legalitatea și temeinicia unei soluții adoptate printr-o încheiere premergătoare numai în măsura în care aceasta constituie în mod expres obiect al cererii de exercitare a căii de atac.
Nesocotirea prevederilor legale mai sus menționate are drept efect juridic . într-o pricină, respectiv a dispozițiilor ce au fost luate prin astfel de încheieri, în puterea lucrului judecat, cu consecința imposibilității modificării acestora, întrucât ele se bucură de prezumția de legalitate și de adevăr instituită de art. 1200 pct. 4 din Codul civil( 1864) în vigoare la data nașterii raportului juridic suspus judecății.
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că soluția ce a fost dată prin sentința recurată cererii introductive de instanță nu poate fi modificată în condițiile stipulate de art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în situația în care recurenții nu au atacat, potrivit art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încheierea premergătoare prin care prima instanță a respins cererea de recuzare a judecătorului fondului, pe care au promovat-o potrivit celor mai sus expuse.
În ceea ce privește criticile pe care părțile recurente le-au formulat în legătură cu modul de soluționare pe fond a cauzei, tribunalul constată că, contrar celor susținute de aceste părți, cu ocazia rejudecării cauzei, au fost respectate întocmai cerințele instituite de dispozițiile art. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța de rejudecare procedând la reface, respectiv la completarea probatoriului în sensul celor dispuse prin decizia de casare.
În ceea ce privește raportul de expertiză ce a fost administrat ca probă și care a fost întocmit de către inginer expert R. G. - D., tribunalul reține, în primul rând, că motivele de recurs ce vizează acest mijloc de probă sunt unele generice, ce exprimă nemulțumirea acestor părți cu privire la dezlegarea pe care expertul a dat-o obiectivelor ce au fost stabilite de către instanța de judecată, ele neconstituind critici în sensul procesual al termenului.
Apoi, tribunal observă că aceste motive sunt și lipsite de temei, întrucât, contrar celor susține în cuprinsul acestora, prin încheierea ședinței publice din data de 17.10.2013, Judecătoria Zărnești a admis obiecțiunile pe care părțile recurente le-au formulat cu privire la concluziile raportului de expertiză, instituind în sarcina expertului desemnat în cauză obligația de a răspunde acestor obiecțiuni.
Răspunsul expertului la obiecțiunile astfel formulate și încuviințate se află la fila 162 a vol. I al dosarului constituit pe rolul instanței de rejudecare.
Părțile litigiului au înțeles să formuleze obiecțiuni cu privire la răspunsul pe care expertul l-a formulat la obiecțiunile despre care s-a făcut vorbire anterior, astfel că, prin încheierea ședinței publice din data de 16.01.2014, instanța de fond a dispus citarea în instanță a expertului numit în cauză, în vederea audierii sale.
Audierea expertului de către judecătorul fondului s-a realizat la termenul de judecată din data de 13.02.2014, iar, în raport cu cele rezultate în urma audierii, au fost stabilite de către instanța de judecată aspectele de fapt ce se impun a fi lămurite de către expert, conform prevederilor art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă.
La fila 11 a volumului II al dosarului constituit pe rolul instanței de rejudecare se află răspunsul expertului la obiectivele ce au fost stabilite de către Judecătoria Zărnești prin încheierea ședinței publice din data de 13.02.2014.
Pentru a verifica corectitudinea datelor tehnice cuprinse în raportul de expertiză, instanța de fond, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 1882/ 2011, a parcurs procedura de recepție și avizare a acestei lucrări, sens în care a fost sesizat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., pentru a verifica corectitudinea identificării, din punct de vedere cadastral a imobilelor din litigiu și a stabilirii liniei de hotar dintre acestea.
Instituția anterior menționată, în urma verificărilor pe care le-a efectuat în conformitate cu dispozițiile actului normativ indicat mai sus, a constata că identificarea imobilelor în litigiu și operațiunea de stabilire limitelor acestora sunt corecte, astfel că a avizat și a recepționat lucrarea de expertiză ce a fost administrată ca probă cu ocazia rejudecării în fond a pricinii.
Așa fiind, tribunalul constată că, în mod corect, judecătorul fondului a omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul tehnic judiciar R. G.-D., ale cărui concluzii au fost verificate în cadrul procedurii de recepție și avizare, procedură parcursă de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B..
Față de considerentele ce preced, tribunalul constată că Judecătoria Zărnești a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, va respinge cererea de recurs suspusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții C. T. și C. Z., reprezentați convențional de avocat D. – S. O. și de avocat A. Târnovan, în contradictoriu cu intimații . de primar, și ..A., reprezentată legal de administrator, reprezentată convențional de Societatea Civilă de Avocați,, D., I., S.”, prin avocat M. S., împotriva sentinței civile nr. 981/9.10.2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. S. L. S. P. A. I.
Grefier,
C. N.-D.
Red. LS/10.07.2015
Tehnored. DP /10.07.2015
Ex. 2
Jud fond – M. M.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 34/2015. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 204/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
