Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 84/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 84/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 84/R
Ședința publică din 19 februarie 2015
Completul de judecată R3 constituit din:
PREȘEDINTE – D. O. P. - judecător
Judecător – N. F.
Judecător – C. F.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorii H. R., R. T., D. T.,, toți prin mandatar D. gheorghe în contradictoriu cu intimații S. român prin M. E. și Finanțelor, M. B. prin P. și C. L. al M. B. împotriva Deciziei civile nr. 716/R/23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul civil nr._/197/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la prima strigare, avocat S. Danilă pentru contestatorii lipsă. Se constată lipsa intimaților
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța pune în vedere reprezentantului convențional al contestatorilor să depună la dosarul cauzei împuternicire avocațială.
Avocat S. D. pentru contestatori menționează că nu este în măsură să depună în acest moment înscrisul solicitat.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru ca reprezentantul convențional al contestatorilor să depună la dosarul cauzei împuternicire avocațială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, la prima strigare, avocat S. Danilă pentru contestatorii lipsă și avocat Muller-Kuti I. pentru intimații C. L. al M. B. și M. B. prin P.. Se constată lipsa intimatului S. Român.
Avocat S. D. pentru contestatori depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu are cereri de formulat, probe de propus.
Avocat Muller-Kuti I., pentru intimați, menționează, de asemenea, că nu are cereri de formulat.
Instanța acordă părților prezente cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat S. D., pentru contestatori, solicită admiterea contestației în anulare. Consideră că motivele invocate se încadrează în prevederile art. 318 Cod procedură civilă, conform cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Menționează că, în motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorii nu au făcut referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că instanța de recurs nu se putea baza în motivarea deciziei pe acest act normativ.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată că, prin Decizia civilă nr.716/R/23 septembrie 2014, Tribunalul B. a admis recursul formulat de către recurentul pârât S. Român, prin MFP, prin DGRFP B. împotriva Sentinței civile nr._ din 17.12.2013 a Judecătoriei B., pe care a modificat-o în parte și, pe cale de consecință:
A respins acțiunea civilă formulată de către reclamanții R. T., D. T. și H. R., toți prin mandatar D. G., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice.
A menținut restul dispozițiilor referitoare la respingerea cererii reconvenționale formulate de către pârâtul reclamant reconvențional S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerea acțiunii civile formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâții M. B., prin primar și C. L. al mun. B..
A respins recursul formulat de către reclamanții R. T., D. T. și H. R. împotriva aceleiași sentințe.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că prin Sentința civilă nr._ din data de 17.12.2013 a Judecătoriei B. s-au dispus următoarele:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. T., D. T. și H. R., toți prin mandatar D. G., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în teritoriu de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B..
Respinge cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul reclamant reconvențional S. ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în teritoriu de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională R. T. .
Constată nulitatea absolută a deciziei de preluare nr. 469/19.07.1986 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului B. cu privire la cota - parte de ½ din terenul –grădină în suprafață de 596, 40 mp, situat în mun. B., .. 67A, înscris în CF nr._ B. ( CF vechi nr._ B. ) sub nr. top. (769/1-767)/ I /7, 768/1/1 - proprietatea tabulară a defunctului R. G., teren preluat fără plată în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Constată nulitatea absolută a deciziei de preluare nr. 850/20.12.1986 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului B. cu privire la cota - parte de ½ din terenul –grădină în suprafață de 596, 40 mp, situat în mun. B., .. 67A, înscris în CF nr._ B. ( CF vechi nr._ B. ) sub nr. top. (769/1-767)/ I /7, 768/1/1 - proprietatea tabulară a reclamantei R. T., teren preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Dispune radierea din CF nr._ B. a dreptului de proprietate asupra terenului – grădina în suprafață de 596, 40 mp întabulat sub nr. top (769/1-767)/ I /7, 768/1/1 în favoarea STATULUI ROMÂN .
Constată calitatea de moștenitori legali a reclamanților R. T., D. T. și H. R. după defunctul R. G., decedat la data de 16.09.2004 .
Dispune înscrierea reclamanților R. T., D. T. și H. R. în CF nr._ B. asupra cotei de ½ parte din terenul –grădină în suprafață de 596, 40 mp întabulat sub nr. top.(769/1-767)/ I /7, 768/1/1, cu titlu de drept moștenire.
Respinge solicitarea reclamantei R. T. de întabulare a dreptului său de proprietate în CF nr._ B. asupra cotei de ½ din terenul –grădină în suprafață de 596, 40 mp, ca lipsită de interes.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții R. T., D. T. și H. R., toți prin mandatar D. G. în contradictoriu cu pârâții M. B., prin primar, cu sediul în mun. B., . și C. L. AL M. B., cu sediul în mun. B., ., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Ia act că reclamanții nu mai solicită cheltuieli de judecată.
Obligă reclamanții să plătească pârâților M. B. și C. L. AL M. B. suma de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul reclamant reconvențional S. R., prin M. F. Publice, prin Directia Generala Regionala a F. Publice B. care a solicitat modificarea sentinței și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată și în subsidiar, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei R. T. la restituirea sumei de 40.000 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății către S. român.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut că acțiunea în revendicare introdusă pe calea dreptului comun nu este admisibilă ulterior intrării în vigoare a L. nr.10/2001 întrucât acest act normativ a epuizat toate posibilitățile de revendicare a imobilelor ce fac obiectul său, în cadrul unor proceduri speciale și derogatorii de la dreptul comun. L nr.10/2001 astfel cum a fost modificată și completată reglementează toate categoriile de imobile preluate de stat în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, indiferent de modul de preluare, instituind o procedură specială și obligatorie de urmat iar după . acestui act normativ, persoanele care se consideră îndreptățite la restituirea imobilelor sau la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent nu se mai pot adresa în mod direct instanțelor de judecată pentru valorificarea drepturilor lor asupra unor imobile de natura celor prevăzute de L. nr.10/2001.
În ce privește titlul Statului, se apreciază că acesta a fost legal constituit, fiind valabil întrucât dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu s-a realizat în temeiul Decretului nr.223/1974 ale cărui prevederi au fost aplicate în mod corect.
Referitor la respingerea cererii reconvenționale, se învederează că la art.4 din Decizia nr.850/1986 se menționează că „se achită suma de 40.000 lei numitei R. T., conform procesului verbal de evaluare”, fiind făcută astfel dovada plății efective a acestei sume către reclamantă.
În drept, au fost invocate prevederile art.119 Cod pr. civ., art.304 pct.7 și pct.9, art.304¹ Cod pr. civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar conform prevederilor art.17 din L. nr.146/1997.
Totodată, împotriva aceleiași sentințe au formulat recurs și reclamanții R. T., D. T. și H. R., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Mun. B. și a Consiliului L. B. și în consecință, exonerarea acestora de la plata cheltuielilor de judecată către acesta.
În motivare, s-a arătat că deși în cartea funciară, asupra imobilului teren ce formează obiectul prezentului litigiu este intabulat dreptul de proprietate al Statului român, aceste terenuri au trecut ope legis în baza art.36 alin.1 din L. nr.18/1991 în proprietatea Mun. B. și administrarea Consiliului L. B..
În prima fază, prin HCL, aceste terenuri au fost administrate de către . însă ulterior, după apariția L. nr.10/2001 și obligarea municipiului B. la despăgubiri prin echivalent, tot prin HCL, a fost radiat dreptul de administrare al RIAL și grădinile rămase după aplicarea L. nr.112/1995 au fost puse la dispoziția Comisiei Locale de Aplicare a L. nr.10/2001.
În drept, au fost invocate prevederile art.304¹, art.304 pct.9 Cod pr. civ.
De asemenea, reclamanții R. T., D. T. și H. R. au formulat concluzii scrise cu privire la recursul formulat de către S. român, prin DGRFP B., solicitând respingerea acestuia ca nefondat (f.39-42).
În recurs, nu s-au administrat alte probe noi.
Analizând recursul formulat de către pârâtul reclamant reconvențional S. R., prin M. F. Publice, prin Directia Generala Regionala a F. Publice B., tribunalul reține că aceste este fondat în parte.
Astfel, reclamanții au sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute a deciziilor de preluare nr. 469/19.07.1986 și nr.850/20.12.1986, ambele emise de fostul Consiliu Popular al Județului B., acțiune întemeiată în principal pe dispozițiile art.6 din L. nr.213/1998.
Recurentul pârât S. R., prin M. F. Publice a invocat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare imobilelor preluate fără titlu, formulate în condițiile dreptului comun, după . L. nr.10/2001 iar instanța de fond a reținut că acțiunea introdusă de către reclamanți este o acțiune in anularea titlului statului întemeiata pe dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 si nu o acțiune in revendicare care ar fi trebuit întemeiata pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
În realitate, prevederile art.6 alin.1 din L. nr.213/1998 trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile alin.2 și 3 ale aceluiași articol care stabilesc faptul că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație iar instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
P. urmare, textul de lege permite revendicarea bunurilor preluate de către stat dacă sunt îndeplinite două condiții: bunul a fost preluat fără titlu valabil, instanțele judecătorești fiind competente să stabilească valabilitatea titlului și bunul nu face obiectul unei legi speciale de reparație.
Chiar dacă reclamanții au formulat petitele cererii de chemare în judecată în sensul de a se constata nulitatea absolută a unor decizii de preluare iar nu ca și o acțiune în revendicare propriu-zisă, cât timp pe calea unei cereri întemeiate pe dispozițiile L. nr.213/1998 se tinde la obținerea aceluiași rezultat ca și în cazul în care s-ar fi urmat procedura specială de restituire instituită de dispozițiile L. nr.10/2001, trebuie analizată admisibilitatea unui asemenea petit, în raport de prevederile legii speciale de reparație
În aceste sens, conform Deciziilor în interesul legii nr. 33/2008 și nr.27/2011, aplicabile pentru identitate de rațiune și în speță de față chiar dacă se referă în mod expres numai la acțiunile în revendicare, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu dreptul comun.
Întrucât Legea nr.10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.
În ce privește liberul acces la instanță, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează fiecărei persoane "dreptul la un tribunal", adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile (cauzele Ad"t Mouhoub contra Franței, Waite at Kenedy contra Germaniei, Prince Hans-A. II de Lichtenstein contra Germaniei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. Totodată, a arătat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat, una dintre aceste măsuri fiind restituirea în natură a imobilelor.
Faptul că acest act normativ - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină.
Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Chiar instanța de fond a reținut că potrivit Deciziei în interesul legii nr.33/2008, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate iar actiunea in revendicare de drept comun ar fi admisibila in măsura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Totuși, prima instanță a omis să analizeze dacă, potrivit deciziei în interesul legii menționate, poate reține existența unor neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și prevederile Convenției europene a drepturilor omului
De altfel, hotărârile judecătorești depuse cu titlu de practică judiciară de către recurenții reclamanți și prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului conform prevederilor art.6 din L. nr.213/1998 s-au întemeiat tocmai pe faptul că prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului se constatase că mecanismul de despăgubire instituit de către L. nr.10/2001 nu este unul care să funcționeze efectiv și în consecință, singurul mijloc efectiv pentru protecția dreptului de proprietate al reclamanților era acțiunea întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
Ulterior, a fost adoptată L. nr.165/2013, prin care s-a stabilit procedura de urmat în vederea restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, inclusiv în cazul notificărilor formulate în temeiul L. nr.10/2001.
P. hotărârea pronunțată în cauza P. și alții împotriva României, analizând garanțiile oferite de noua legislație (dispoziții de procedură clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control jurisdicțional efectiv), CEDO a concluzionat că aceasta oferă în principiu un cadru efectiv și accesibil, de natură să garanteze respectarea dreptului de proprietate în materia restituirii proprietăților într-o . de situații.
Curtea a estimat că sistemul de eșalonare a despăgubirilor instituit de noua lege se încadrează în marja largă de apreciere de care se bucură statele în alegerea soluțiilor economice, mai ales atunci când acestea trebuie să păstreze echilibrul bugetar între venituri și cheltuieli.
Cât privește termenele instituite, chiar dacă a constatat că ele pot conduce la finalizarea procesului de restituire peste un număr mare de ani, CEDO a considerat că această situație excepțională este inerentă, având în vedere complexitatea factuală și juridică ce privește chestiunea restituirii bunurilor naționalizate.
Așadar, în prezent nu se mai poate concluziona în sensul că ar exista neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și prevederile Convenției europene a drepturilor omului și pe cale de consecință, nu mai sunt admisibile acțiunile introduse în temeiul L. nr.213/1998 privind constatarea nevalabilității titlului statului, reclamanții având obligația de a urma procedura instituită de legea specială de reparație.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civ., se impune modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii petitelor referitoare la constatarea nulității absolute a deciziilor de preluare, precum și a petitelor subsecvente privind radierea dreptului de proprietate al Statului român, intabularea dreptului de proprietate al reclamanților și constatarea calității de moștenitori legali a reclamanților R. T., D. T. și H. R. după defunctul R. G..
În ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul reține că s-a solicitat obligarea reclamantei pârâte reconvențional R. T. la restituirea sumei de 40.000 lei actualizată cu indicele de inflație numai în măsura în care acțiunea reclamanților ar fi fost admisă, cu consecința constatării nevalabilității titlului statului.
Întrucât acțiunea reclamanților va fi respinsă ca urmare a admiterii recursului formulat de către același pârât, se impune și menținerea soluției de respingere a cererii reconvenționale de către prima instanță.
Referitor la recursul formulat de către recurenții reclamanți R. T., D. T. și H. R., tribunalul constată că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 04.06.2013, instanța de fond în mod legal și temeinic a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților Mun. B., prin primar și C. local al M. B..
Astfel, asupra imobilului în litigiu este înscris ca și proprietar tabular S. român iar în condițiile art.908 și 910 din Noul Cod Civil, acțiunea în rectificarea înscrierilor din CF se soluționează numai în contradictoriu cu proprietarul tabular al imobilului.
Chiar dacă se pretinde că imobilul în litigiu a trecut ope legis în baza art.36 alin.1 din L. nr.18/1991 în proprietatea Mun. B., conform art.885 alin.2 din Noul Cod civil, orice drept real se stinge numai prin radierea sa din cartea funciară iar dreptul de proprietate al Statului român nu a fost radiat până în prezent din CF, motiv pentru care nu se justifică existența calității procesuale pasive a pârâtului Mun. B..
Totodată, nu s-a dovedit faptul că terenul în litigiu s-ar afla în administrarea Consiliului local al M. B., hotărârile de consiliu local anexate cererii de recurs referindu-se la punerea la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001 a unor terenuri.
În consecință, nu se poate reține incidența motivului de recurs stabilit de art.304 pct. 9 Cod pr. civ., motiv pentru care se va dispune respingerea cererii de recurs formulate de către recurenții reclamanți R. T., D. T. și H. R..
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții-reclamanți R. T., D. T. și H. R., prin mandatar D. G..
În motivarea acestei căi de atac contestatorii au invocat următoarele:
Textul art.318 C.proc.civ. prevede in mod expres că ,,Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis, din greșeala, sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
P. recursul formulat de către S. R., acesta arata ca a sesizat instanța de judecata cu o acțiune in constarea nulității absolute a deciziilor de preluare a imobilului, acțiune intemeiata pe dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998, sens in care a invocat inadmisibilitatea acțiunii, datorita existentei Legii nr. 10/2001.
Instanța de recurs nu a analizat niciun motiv de modificare sau de casare a sentinței instanței de fond, sens in care dispozitivul de modificare este contrar motivării.
Conform art.312 (3) C.pr.civ. modificarea se pronunța pentru motivele prevăzute la art.304 pct.6, 7, 8 si 9 or, instanța de recurs nu a fost investita cu un asemenea motiv de modificare, sens in care nu putea dispune modificarea sentinței instanței de fond. Inadmisibilitatea acțiunii in revendicarea imobilelor preluate fără titlu nu este motiv de modificare prevăzut in mod expres de art.304 pct.6, 7, 8 si 9 sens in care este evident faptul ca este vorba despre o omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra acestui motiv de modificare a sentinței instanței de fond.
Titlul statului în baza căruia au fost preluate aceste imobile înainte de anul 1989, respectiv Decretul nr.223/1974, a fost abrogat prin Decretul - Lege nr.9/1989, care a avut scopul reparatoriu asupra prejudiciilor morale si materiale aduse cetățenilor. Efectul reparatoriu nu se poate realiza decât prin înlăturarea consecințelor juridice ale actelor administrative, respectiv a deciziilor de preluare.
Instanța de recurs nu putea da un sens unic unei noțiuni juridice decât cea făcută de legiuitor, nici prin restrângerea dispoziției normei juridice, nici prin extrapolarea acesteia, fiind obligatoriu sa respecte înțelesul si scopul normei juridice.
Nu au făcut referire la Legea nr. 10/2001 in motivarea in drept a acțiunii sens in care instanța de recurs nu se putea baza pe motivarea deciziei in baza dispozițiilor acestei legi, sens in care din greșeala procedează la o interpretare eronata. În ipoteza aplicării acestor dispoziții, instanța din greșeala nu observa ca tocmai aceasta lege statueaza caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat, in temeiul Decretului nr.223/1974, care înlătura calitatea de proprietar al statului si confirma calitatea de proprietar al persoanei de la care a fost preluat bunul. S. nu a avut calitatea de proprietar niciodată or, nicio instanță de judecată în anul 2014 nu poate atribui aceasta calitate statului contrar dispozițiilor Curții Constituționale si dispozițiilor Constituției României.
Instanța de recurs nu putea învinge în anul 2014 dispozițiile art.12 din Constituția din anul 1986, art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului din anul 1948 si dispozițiile Decretului - lege nr.9/1989. Daca aceasta soluție a instanței de recurs rămâne în aceasta formă sunt învinse toate principiile noii societăți de după 1989; daca nu este recunoscut dreptul fostului proprietar, conform Decretului Lege nr.9/1989 nu pot fi recunoscute niciunul dintre principiile democrației de după 1990, soluția instanței de recurs fiind contrara tuturor reparațiilor dispuse de către autoritățile naționale si recunoscute pe plan extern.
Instanța de recurs, in soluționarea recursului, din greșeala a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
Cererea a fost formulata in anul 2012 or, conform dispozițiilor imperative privind aplicarea in timp a legii civile, aceasta este aplicabila cat timp este in vigoare si nu are putere retroactivă.
Legea nr. 165/2013, după cum prevede si anul apariției, respectiv 2013, nu poate fi aplicata unei acțiuni introduse în anul 2012, sens in care “corectarea” nu poate fi făcută decât prin admiterea contestației in anulare.
Intimatul M. B. a formulat întâmpinare, act procedural prin care a solicitat respingerea contestației în anulare (fila 31).
Analizând contestația în anulare de față raportat la situația de fapt din speță și la prevederile legale aplicabile în materie tribunalul reține următoarele:
Contestația în anulare reprezintă o cale de atac extraordinară de retractare, ce se poate exercita strict în condițiile și pentru motivele limitativ reglementate de lege și anume de art.317 și de art.318 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art.317 din acest act normativ:
ART. 317
,,Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Prevederile art.318 C.proc.civ. au următorul conținut:
ART. 318
,,Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
În speță contestatorii și-au întemeiat formal contestația formulată pe prevederile art.318 teza a II-a C.proc.civ., dar în fapt nu au invocat omisiunea instanței, din greșeală, de a cerceta vreunul dintre motivele concrete de modificare sau de casare expuse în susținerea propriului recurs. Au afirmat că tribunalul nu a analizat niciun motiv de modificare sau de casare dintre cele care se încadrează în prevederile art.304 C.proc.civ. și au făcut referire la un motiv de recurs invocat de către partea adversă, respectiv S. Român, și anume inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a imobilelor preluate fără titlu, arătând că acesta nu este un motiv de modificare prevăzut expres de art.304 pct.6, 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Sub aceste aspecte se reține că în cauza soluționată prin decizia atacată erau aplicabile prevederile art.304 ind.1 C.proc.civ., invocate de către recurentul S. Român, conform cărora ,,Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”. P. urmare, nici părțile și nici tribunalul nu erau ținuți să încadreze motivele de fapt invocate în susținerea recursurilor în ipotezele art.304 pct.6, 7, 8 și 9 C.proc.civ., orice motive de netemeinicie și nelegalitate a sentinței atacate putând fi invocate și analizate de către instanță, cu consecința modificării sau casării hotărârii recurate. Pe de altă parte, chiar în caz contrar, admiterea recursului Statului Român pe baza unor motive care nu se încadrează în prevederile art.304 C.proc.civ. ar fi constituit o greșeală de judecată a instanței de recurs, neremediabilă pe calea contestației în anulare.
În concluzie, se constată că în fapt tribunalul a analizat toate motivele de recurs invocate de părți, iar acestea nu era obligatoriu a se încadra în motivele de modificare sau de casare prevăzute limitativ de art.304 C.proc.civ. În plus, în ceea ce privește recursul declarat de către S. Român se reține că a fost admis integral, contrar prevederilor art.318 teza a II-a C.proc.civ., iar cu privire la recursul declarat de către contestatori nu s-a invocat omiterea analizării unui motiv concret de recurs.
Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile art.318 teza a II-a C.proc.civ.
În ceea ce privește teza I a aceleiași norme legale se reține că, fiind vorba despre un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Ca urmare, pe această cale nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Toate aspectele invocate de către contestatori constituie critici cu privire la temeinicia și legalitatea deciziei atacate, deci eventuale greșeli de judecată, iar nu greșeli materiale.
În atare condiții, în mod evident calea de atac de față nu întrunește condițiile legale de admisibilitate, respectiv nu a fost formulată pentru motive care să se încadreze printre cele prevăzute limitativ de lege. Motivele de fapt expuse în susținerea contestației în anulare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art.317 și art.318 C.proc.civ. în care o hotărâre irevocabilă poate fi anulată în cadrul acestei proceduri, respectiv poate fi atacată pe această cale. P. contestația în anulare partea nu își poate valorifica orice nemulțumire cu privire la o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ci poate să tindă doar la retractarea hotărârii atacate strict în situațiile și pentru motivele indicate limitativ și imperativ de lege.
În speță contestatorii își exprimă pe calea contestației în anulare nemulțumirile pe care le au cu privire la decizia atacată fără preocuparea de a-și încadra cererea în vreuna dintre ipotezele legale în care aceasta ar fi admisibilă. Tind la formularea unui adevărat recurs la o decizie irevocabilă, fapt inadmisibil, ce contravine prevederilor art.282, art.282 ind.1, art.299, art.317, art.318 și art.320 alin.3 C.proc.civ.
Pentru aceste motive de drept tribunalul va respinge contestația în anulare formulată de către contestatorii R. T., D. T. și H. R., prin mandatar D. G., împotriva Deciziei civile nr.716/R/23.09.2014 a Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatorii R. T., D. T. și H. R., prin mandatar D. G., împotriva Deciziei civile nr.716/R/23.09.2014 a Tribunalului B..
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 19.02.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. N. F. pentru C. F. aflată
în concediu semnează
președintele instanței
A. N. M.
GREFIER
V. P.
Red.D.P./31.07.2015
Dact.V.P./31.07.2015
- 2 ex -
Jud.recurs A. G.
R. C.
S. N.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
