Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 30/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 30/R/CC
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/R/CC DOSAR NR._
Ședința Camerei de Consiliu din data de 27 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. S. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR – P. M.
JUDECĂTOR – A. B.
GREFIER – I. T.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta creditoare C. P. (G.) L., P. M. . C. SRL, P. REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect încuviințare executare silită împotriva Încheierii civile nr. 552/CC pronunțată în data de 30.10.2012 de Judecătoria Zărnești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Făcând aplicarea prevederilor cuprinse în art. 159 indice 1 alin. 4 C.proc.civ., Tribunalul stabilește că, față de prevederile cuprinse în art. 2 pct. 3 C.proc.civ. și art. 299 alin. 2 C.proc.civ., este competent să soluționeze cererea de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar.
De asemenea, instanța reține că, prin cererea de recurs, partea recurentă a solicitat judecarea cauzei și în absența sa, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
După începerea ședinței de judecată, serviciul de registratură al instanței a înaintat la dosarul cauzei o notă depusă de partea recurentă, prin care arată că înțelege să înainteze dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei, astfel cum instanța i-a pus în vedere prin rezoluția administrativă a președintelui completului de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin încheierea nr.552/CC/30.10.2012, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._ a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu constând în contractul nr.NPFG 272/_ din 15.09.2008 formulată de B. G. G. C. la cererea creditoarei C. P. (G.) prin mandatar . C. SRL
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. VIII din contract “ Imprumutul va fi acordat pentru o perioada de 120 luni”.Din cererea formulata de creditor prin mandatar se constata ca se urmareste suma de_,39 lei reprezentand conform extrasului de cont: principal restant, dobanda restanta, penalitati, comision restant, dobanzi si penalitati calculate de la momentul cesiunii. Instanta a constatat ca acest contract nu a ajuns la scadenta si nici nu exista vreun act la dosar din care sa rezulte scadenta anticipata desi se solicita returnarea intregului credit. Pe de alta parte, scadenta anticipata nu ar fi necesara in cazul in care s-ar solicita doar ratele restante, dar acestea nu au fost nominalizate in cererea formulata.
In consecinta, avand in vedere ca instanta este obligata sa verifice existenta unei creante certe, lichide si exigibile in conformitate cu art 379 cpc iar in conformitate cu decizia nr 458/2009 a Curtii Constitutionale :” Curtea retine, in acest sens, ca executarea silita nu trebuie privita unilateral, numai din perspectiva creditorului si a drepturilor acestuia, ci si din perspectiva debitorului, caruia deopotriva trebuie sa-i fie asigurate garantiile ce caracterizeaza dreptul la un proces echitabil, prin inlaturarea oricaror posibilitati de abuz si a eventualelor demersuri sicanatorii. Accesul la o instanta de judecata, prin posibilitatea contestarii actelor de executare facute cu incalcarea legii, nu constituie intotdeauna un remediu suficient oferit persoanei impotriva careia s-a procedat in mod nelegal la inceperea executarii silite. Este necesara o garantie procesuala a debitorului pentru prevenirea oricarui abuz in exercitarea dreptului de catre creditorul urmaritor, iar controlul judecatoresc al inceperii executarii silite constituia o asemenea garantie, adecvata si eficienta, a dreptului la un proces echitabil al tuturor partilor implicate in aceasta procedura” , instanta a respins cererea de incuviintare.
Împotriva încheierii de mai sus a declarat recurs creditoarea C. P. (G.) L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite a contractului de credit și de garanție nr.NPFG 272/_ din 15.09.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta creditoare a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, deoarece aceasta întrunește toate condițiile prevăzute de art.379 C.proc.civ.
Astfel, menționează că în art.13.4 din contractul de credit atașat cererii de încuviințare a executării silite, contract ce constituie titlu executoriu, s-a stipulat că în cazul în care împrumutatul și/sau codebitorul nu achită total sau parțial 3 rate succesive ale creditului, acesta este declarat exigibil anticipat, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalități.
Mai mult decât atât, arată că societatea creditoare a procedat la notificarea prealabilă a debitorului prin adresele trimise acestuia în perioada august – decembrie 2009, chiar dacă declararea exigibilității anticipate a creditului nu depindea de această notificare.
Recurenta – creditoare consideră că, așa cum a statuat doctrina juridică, în cazul în care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanței ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala la inopozabilitatea acestei operațiuni pentru a paraliza procedura de executare silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.304 ind.1 C.proc.civ.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea dedusă judecății raportat la motivele invocate, la actele și lucrările
dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art.13.4 din contractul de credit și de garanție nr. NPFG 272/_ din 15.09.2008 încheiat de antecesoarea recurentei creditoare, C. Europe Bank România SA cu debitorul Teglaș D., în cazul în care împrumutatul și/sau codebitorul nu a/au achitat total sau parțial 3 rate succesive ale creditului la scadențele prevăzute în graficul de rambursare, creditul este declarat exigibil anticipat fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalități (filele 7-9 din dosarul de fond).
La dosarul primei instanțe a fost depus și extrasul de cont emis de mandatarul recurentei – creditoare, . SRL, din care rezultă că la data de 02.10.2012, debitorul Teglaș D. figura cu o creanță de 46.393,39 lei, din care debitul principal restant era de 32.392,75 lei, acesta depășind cu mult cuantumul a 3 rate lunare (filele 6 și 15 din dosarul de fond).
În această situație, instanța de fond în mod greșit a apreciat că în speță creanța ce se urmărește a fi recuperată nu este certă, lichidă și exigibilă, astfel că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea art.379 C.proc.civ.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art.312 alin.1,2 și 3 coroborat cu art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., tribunalul urmează a admite recursul dedus judecății și a modifica în totalitate încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-creditoare C. P. (G.) L. împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Zărnești nr. 552/CC/30.10.2012 în dosarul civil nr._, pe care o modifică în totalitate și în consecință:
Admite cererea de încuviințare a executării silite formulate de B. G. G. C. la cererea creditoarei C. P. (G.) L. și încuviințează executarea silită a contractului de credit și de garanție nr. NPFG 272/_ din 15.09.2008 încheiat între C. Europe Bank/România/SA și Teglas D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
Președinte, L. S. | Judecător, P. M. | Judecător, A. B. |
Grefier, I. T. |
Red. P.M./18.06.2013.
Tehnored. CL/19.06.2013
Jud. fond: D. B.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 246/2013. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 296/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








