Legea 10/2001. Sentința nr. 124/2014. Tribunalul BRAŞOV

Sentința nr. 124/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 124/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.124/S

Ședința publică din data de 26 iunie 2014

Completul Civ. D4 constituit din:

PREȘEDINTE – S. N. – judecător

Grefier – I. M.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată în temeiul Legii nr. 10/2011 de către contestatoarea S. C., în contradictoriu cu intimatul M. B. P. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic A. Z. pentru pârât și avocat Ț. G. pentru contestatoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul convențional al contestatoarei depune la dosar copia extrasului C.F._ B., nr. top 1307/3/a, teren în suprafață de 860,40 mp, pentru imobilul situat în B., .., copia adresei nr._/2014 a Primăriei Municipiului B., adresa nr._/11.06.2014 a Biroului de Aplicare a Legii nr. 10/2011 din cadrul Primăriei B.,, adresa nr._/15.04.2014 a aceluiași serviciu și copia anexei la H.C.L. nr. 164/2014 cu terenurile puse la dispoziția Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent.

Reprezentata în instanță a intimatului arată că pe terenul identificat de contestatoare sunt edificate construcții cu destinația de garaj.

Întrebate fiind de către instanță, părțile arată că nu au încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Nemaifiind alte acte de depus, cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară încheiate dezbaterile și, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, acordă părților cuvântul pe fond.

Avocatul ales al contestatoarei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul de a se preda contestatoarei ce constituie proprietatea sa, care este liber de construcții, iar pentru suprafața ocupată abuziv de pârâtă să ofere la schimb terenul în suprafață de 860 mp, care este în aceeași zonă cu obligarea contestatoarei la plata unei sulte. De asemenea, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța de plata a onorariului avocațial și, totodată, solicită obligarea părții adverse la plata onorariului de expert.

Reprezentanta în instanță a intimatei solicită respingerea cererii, întrucât nu se poate restitui în natură parte din terenul solicitat.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită arată că reclamanta nu și-a dovedit calitatea sa.

Cu privire la măsurile reparatorii solicită respingerea cererii de acordare a terenului în compensare, deoarece nu a fost înscris în lista anexă prin care se acordă terenuri în compensare.

TRIBUNALUL,

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe în prezentul dosar reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin P., a contestat dispoziția de primar 3877/2011 emisă de M. B. în baza Legii 10/2001, s-a solicitat anularea acestei dispoziții, constatarea că reclamanta este proprietara imobilului și predarea imobilului către reclamantă și ceilalți coproprietari.

În considerentele cererii de chemare în judecată s-a susținut că reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită după bunicul său Ganzert C., a formulat mai multe notificări, pentru mai multe imobile din B..

Când a primit corespondența de la Primăria B. a răspuns acesteia arătând noua sa adresă.

Terenurile notificate aparțin și în prezent bunicului său, care este înscris în cartea funciară ca și proprietar tabular.

Serviciul de cadastru din cadrul Primăriei B. a solicitat tuturor moștenitorilor să dezbată moștenirea după defunct și să depună documente la dosar, sarcină pe care au îndeplinit-o pentru imobilul din CF_ B., nr. top 1302/3/a, celălalt nr. top fiind afectat parțial de construcția unui . indicate de Primărie pentru respingerea notificării nu pot fi primite.

Intimatul M. B. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în principiu nu se opune admiterii acțiunii în măsura în care instanța constată că prezenta cerere face obiectul legii 10/2001 și nu al dreptului comun. Raportat la această poziție procesuală s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 245 cod procedură civilă.

Motivele reclamantei cum că ar fi arătat noua sa adresă și ar fi depus actele necesare notificării nu pot fi primite. Răspunsul din data de 26.12.2007 privește un alt dosar.

S-a mai susținut, în esență, că pentru a beneficia de măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent, persoanele care se pretind îndreptățite, au obligația de a dovedi calitatea de persoane îndreptățite, dreptul de proprietate la data preluării precum și preluarea de către stat sau de către o altă persoană juridică, în perioada de referință a legii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică de evaluare, expertiză tehnică topografică, s-a atașat dosarul 6391/2000 al Tribunalului B..

După depunerea raportului de expertiză topografică și avizarea acestuia de către OCPI B., reclamanta a precizat acțiunea în sensul că pentru terenul ce nu se poate restitui în natură, să i se atribuie un alt teren în schimb.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T. C. T. sub nr. 102/2001, reclamanta S. C. a solicitat restituirea în natură a terenului înscris în CF_ B., nr. top 1302/3/a și 1302/4/a, în suprafață de 1481,68 mp, situat în B., .. 33.

S-a arătat în notificare că terenul a aparținut lui Ganzert Carl, a cărei moștenitoare este reclamanta și a fost preluat fără titlu legal, în mod abuziv, de Statul Român, în anul 1948, fără despăgubire.

Notificarea a fost adresată către . care a înaintat-o Primăriei Municipiului B. pentru soluționare.

P. Dispoziția 3877/11.08.2011 emisă de Primarul Municipiului B. a fost respinsă notificarea reclamantei cu motivarea că reclamanta nu a depus la dosarul administrativ actele necesare dovediri calității de persoană îndreptățită.

Din evidențele de carte funciară rezultă că imobilele pentru care s-a formulat notificare, respectiv cele cu nr. top 1302/3/a și 1302/4/a, au fost în proprietatea lui Ganzert C. junior, dreptul său de proprietate fiind înscris în anul 1929.

Conform certificatului de calitate de moștenitor 110/2001 după defunctul Ganzert C., decedat la 16.06.1973, au rămas moștenitorii Ganzert K. Jurgen, în calitate de fiu; B. M. Ralf, în calitate de nepot de fiică predecedată și V. Ingelore, în calitate de fiică. Aceasta din urmă a decedat la data de 16.03.1996 și are ca moștenitori pe V. C., în calitate de soț supraviețuitor, V. Manola și reclamanta S. C. în calitate de fiice.

În certificatul de moștenitor 29/2009, emis după defunctul Ganzert C. s-a menționat că masa succesorală este compusă din imobilul cu nr. top 1302/3/a, compus din teren în suprafață de 529,20 mp, cu destinația de grădină, iar moștenitorii sunt Ganzert K. Jurgen, în calitate de fiu; B. M. Ralf, în calitate de nepot de fiică predecedată și V. Ingelore, în calitate de fiică, fiecare dobândind cota de 1/3 parte din imobil.

În certificatul de moștenitor 30/2009 s-a stabilit că masa succesorală după defuncta V. Ingelore este compusă din cota de 1/3 parte din imobilul cu nr. top 1302/3/a, iar moștenitorii V. C., în calitate de soț supraviețuitor, a dobândit cota de 2/8 din masa succesorală și V. Manola și reclamanta S. C. în calitate de fiice au dobândit cotele de 3/8 fiecare.

P. încheierea_ din 9 martie 2009 a Biroului de cadastru și publicitate B. s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit prin moștenire, reclamanta devenind proprietară asupra cotei de 1/8 parte din imobilul cu nr. top 1302/3/a.

Din cele mai sus expuse rezultă că reclamanta este moștenitoare a fostului proprietar, însă nu unică moștenitoare, cota sa din masa succesorală fiind de 1/8.

Asupra terenului cu nr. top 1302/4/a, teren în suprafață de 936 mp, deși a constituit proprietatea aceluiași antecesor, nu s-a dezbătut succesiunea.

Din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză rezultă că imobilele cu nr. top 1302/3/a și 1302/4/a sunt bine determinate în teren, între zidurile imobilelor învecinate. În cartea funciară nu este înscrisă nici o construcție pe acest teren.

O parte din teren este afectat de utilități publice și de construcția blocului de la numărul administrativ 45. Suprafața de 385 mp, identificată în raportul de expertiză ca fiind lotul 1, poate fi restituită în natură deoarece este liberă, construcția garaj aflată pe aceasta nefiind întabulată și la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte existența autorizațiilor necesare unei construcții. Lotul 2, teren în suprafață de 551 mp este afectat de construcții și utilități, astfel că nu poate fi restituită în natură.

Reclamanta are calitate de persoană îndreptățită, în înțelesul Legii 10/2001, deoarece are calitatea de moștenitor după fostul proprietar.

Pentru terenul cu nr. top 1302/3/a nu s-a făcut dovada preluării de către stat, reclamanta are calitatea de coproprietar tabular asupra acestuia, astfel că notificarea de restituire a acestui teren a fost corect respinsă.

În ceea ce privește terenul cu nr. top 1302/4/a, deși nici pentru acesta nu s-au depus acte care să ateste preluarea sa de către stat, din concluziile raportului de expertiză reținem că acesta este ocupat în parte construcții și utilități publice, ceea ce dovedește preluarea faptică și reglementarea sa de prevederile Legii 10/2001 – art. 2 lit. i.

Pentru același imobil s-au formulat notificările 104, 106 și 108 de către ceilalți moștenitori, acestea fiind respinse. În aceste condiții nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001, deoarece ceilalți moștenitori au urmat procedura instituită de lege.

Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale.

Așa cum am arătat anterior, reclamanta este îndreptățită la cota de 1/8 parte din moștenirea după bunicul său Ganzert C., astfel că dreptul reclamantei poate fi apreciat doar în aceste limite.

Notificările formulate de ceilalți moștenitori au fost respinse prin alte dispoziții, nu prin cea a cărei nulitate se cere în prezentul litigiu, astfel că solicitarea de a se constata calitatea de coproprietari și predarea terenurilor către aceștia va fi respinsă, în cauză neoperând o coparticipare prorcesuală obligatorie.

Conform prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea 10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv de restituie în natură.

C. de 1/8 din imobilul teren cu nr. top 1302/4/a, în suprafață de 936 mp, poate fi cuprinsă în suprafața de 385 mp pentru care se poate dispune restituirea în natură, astfel că cererea de acordare a unui teren în echivalent nu poate fi primită.

În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte acțiunea, va anula în parte dispoziția de primar 3877/2011, cu privire la terenul cu nr. top 1302/4/a și va menține dispoziția cu privire la terenul cu nr. top 1302/3/a; va constata că reclamanta are calitatea de moștenitor după defunctul Ganzert C., fost proprietar, va obliga pe pârât să emită o nouă dispoziție prin care să dispună retrocedarea către reclamantă a cotei de 1/8 parte din imobilul cu nr. top 1302/4/a. Celelalte pretenții ale reclamante vor fi respinse.

În conformitate cu prevederile art. 274 – 276 cod procedură civilă, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în limita pretențiilor încuviințate, cheltuieli compuse din onorariu de expert și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta S. C., cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat G. Ț., B., .. 67, în contradictoriu cu M. Brașuv prin primar.

Anulează în parte dispoziția de primar 3877/2011 emisă de Primarul Municipiului B., cu privire la imobilul cu nr. top 1302/4/a din CF_ B. și menține dispoziția cu privire la terenul cu nr. top 1302/3/a.

Constată că reclamanta are calitatea de moștenitor după defunctul Ganzert C., în calitate de nepoată.

Obligă pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să dispună retrocedarea către reclamantă a cotei de 1/8 parte din imobilul cu nr. top 1302/4/a.

Respinge celelalte pretenții ale reclamantei.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, suma de 800 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2014.

PREȘEDINTE, Grefier,

judecător S. N. I. M.

Red. S.N.-04.08.2014

Tehnored. – I.M.-05.08.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 124/2014. Tribunalul BRAŞOV