Obligaţie de a face. Decizia nr. 297/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 297/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 297/A
Ședința publică de la data de 02.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. M.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - L. P.
Pe rolul tribunalului se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul Ț. C. I. împotriva Sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, în contradictoriu intimatul M. B., P. P., având ca obiect „obligație de a face”.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2015, 27.03.2015, 31.03.2015, 02.04.2015, când:
TRIBUNALUL,
P. sentința civilă nr._/24.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a respins excepția lipsei calității procesuale active.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civila formulată si modificata de reclamantul T. C. I., cu domiciliul ales in vederea comunicării actelor de procedura la S. V., R. & P., situat in municipiul B., ., ., in contradictoriu cu paratul M. B., prin P., cu sediul in B., ..
A fost obligat reclamantul la plata către parat a sumei de 3.570 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea civila înregistrată inițial pe rolul Tribunalului B. sub nr. 437 / 62 / 29.04.2010, așa cum a fost modificata, reclamantul T. C. I. a chemat in judecata pe paratul M. B., prin P., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se dispună obligarea paratului la desființarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantului înscris în CF nr._ S., nr.top 1954/1/10/2 constând în lucrări de amenajare si extindere a unui drum public, fără a avea acordul proprietarului, pe cheltuiala sa, iar in caz de neconformare, autorizarea reclamantului de a desființa construcțiile edificate pe cheltuiala paratului;
- obligarea paratului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune compensatorii pentru lipsa de folosința a terenului – capăt de cerere la care s-a renunțat (nu a fost timbrat);
cu cheltuieli de judecata.
P. Încheierea data la data de 26.10.2010 in dosarul nr._ instanța a transpus cauza pe rolul Secției civile din cadrul Tribunalului B..
P. Sentința civila nr. 11/14.01.2011 a Tribunalului B. – Secția Civila data în dosarul civil nr. 11._ s-a declinat competenta materiala de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. 3._ .
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Imobilul asupra căruia poarta acest proces este înscris in CF nr._ S., nr. top 1954/1/10/2 – fâneață de 6000 mp si se afla astăzi în proprietatea reclamantului T. C. I..
Pe acest teren, se afla construite artere de circulație care conexează construcția numita „Dublare Pasaj Dârste” de pe DN1, la direcțiile de mers spre S. si spre Predeal, investiție ce a fost realizata in conformitate cu Proiectul nr. 161/1991, reactualizat, întocmit de IPTANA București si cu Autorizația de Construire nr. 61/24.07.1995 eliberata de Consiliul Județean B. pentru M. B.. Aceasta situație juridica rezulta din raportul de expertiza tehnica specialitatea topografie nr._/20.01.2013 întocmit de dl. expert Fatu I. (fila 20 – vol. II – dos. Jud.Bv.). Suprafața ocupata este de 4720 mp.
Cu privire la istoricul acestui teren:
1.La momentul demarării investiției:
La momentul iulie 1995 (data Autorizației de Construire nr. 61/24.07.1995), terenul se afla in proprietatea Statului roman (filele 44, 134 si 135 – dos.nr.11._ ). Anterior eliberării AC, conform Avizului pentru eliberarea certificatului de urbanism eliberat de Primăria Municipiului B., se arata ca terenul este proprietatea Statului român. În acest act se arată expres că „în eventualitatea afectării unor terenuri particulare se vor perfecta formele de preluare conform legislației in vigoare”.
Apoi, la data de 17.12.1995 a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire amplasament pentru lucrarea de investiții denumita „Dublare Pasaj Dârste” din care rezulta ca terenul pe care urma sa se realizeze construcția aparținea Statului roman si, la data de 27.12.2001, a fost încheiat procesul-verbal de recepție a lucrării.
În anul 1995 a fost demarata edificarea investiției.
La data de 27.12.2001, a fost încheiat procesul-verbal de recepție a lucrării.
2.Titlul de proprietate pe numele numitei D. S. (fila 108 – dos.nr.11._ ):
La data de 19.11.1997, Comisia Județeană B. de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a emis Titlul de proprietate nr._ prin care s-a reconstituit in favoarea numitei D. S. dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 6 ha si 7700 mp din care 1 ha si 5000 mp este amplasata pe tarlaua 51, .> La dosar nu exista dovada punerii in posesie a numitei D. S. (fila 45 – dos.nr.11._ ).
Imobilul nu a fost înscris în cartea funciară.
3.Cumparatorii P. V. si P. M.:
D. S. a vândut . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1335/31.03.1997 la BNP Isbasoiu F. către P. V. si P. M.. P. actul autentic, cumpărătorii arata ca „subsemnatele părți ne asumam integral riscurile ce decurg din inexistenta unui sistem de publicitate imobiliara pentru terenurile reconstituite in baza Legii nr. 18/1991”. Părțile au declarat ca „imobilele nu sunt scoase din circuitul civil ca trecute in proprietate publica, in caz contrar urmând a suporta riscul anularii sale” (fila 41 – dos.nr.11._ ). Firește, nicăieri în act nu se arată că terenul este afectat de lucrarea în curs.
Cumpărătorii au acționat în judecata pe pârâții M. B., M. S. si Statul român solicitând sa se constate ca terenul respectiv a fost preluat fără temei și folosit la extinderea DN1 B. – Predeal si sa fie obligați pârâții să îi despăgubească cu suma de 600.000 euro sau sa le acorde un alt teren la schimb egal ca valoare cu suma indicata.
P. Sentința civila nr. 418/S/21.09.2007 a Tribunalului B. dată în dosarul civil nr._ acțiunea a fost respinsă, instanța reținând ca reclamanții nu au făcut dovada, in condițiile art. 1169 C.civil, ca terenul a fost preluat de M. B. și încorporat în lucrarea de investiții si ca nu exista dovada ca prima proprietara a fost pusa in posesie pe amplasamentul pe care reclamanții au susținut ca se afla acest imobil. Hotărârea se bucura de putere de lucru judecat.
4.Cumparatorul S. F. A.:
Numiții P. V. si P. M. au vandut terenul prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3649/03.11.2008 la BNP U. O. către S. F. A. la prețul de 100.000 euro.
Cumpărătorul a acționat in judecata pe paratii M. B. si Consiliul Local al Municipiului B. solicitând sa se constate ca a fost expropriat in fapt, sa se stabilească suprafața reala afectata de lucrări si sa fie obligat paratul M. B. la plata unei juste si echitabile despăgubiri. La data de 29.03.2009 reclamantul a renunțat la judecata.
5.Cumparatorul T. C. I. (fila 30 – dos.Jud.Bv.):
În final, S. F. A. a vândut terenul prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 962/03.11.2009 la BNP S. R. D. către reclamantul T. C. I. la prețul de 120.00 euro. P. actul autentic, se arata ca „vânzarea se face libera de sarcini, [...], imobilul nu este grevat de ipoteci, servituți, interdicții [...]”.
Aceasta fiind starea de fapt, instanța a analizat temeiurile de drept ale acțiunii introductive:
I. Art. 494 C.civil:
Instanța a pornit de la prevederile art. 492 C.civil:
Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.
Din analiza acestui text rezultă două prezumții: pe de o parte, că aceste lucrări aparțin proprietarului terenului, iar, pe de altă parte, că ele au fost făcute de proprietarul terenului pe cheltuiala sa. A doua prezumție are rolul de a lămuri situațiile în care nu se știe cu precizie cine a construit sau plantat și cine a plătit aceste construcții sau plantații, astfel că, în lipsa unei probe contrare, va trebui să se admită că acestea au fost făcute pe cheltuiala proprietarului terenului și, în consecință, nu datorează despăgubiri nimănui pentru a–și valorifica dreptul de accesiune.
În speță: instanța a reținut ca s-a dovedit contrariul, in sensul in care M. B. a edificat pe terenul proprietatea Statului roman, potrivit Autorizației de Construire nr. 61/24.07.1995 eliberate de Consiliul Județean B. pentru M. B.. AC nu a fost anulata, nici măcar nu a făcut obiectul vreunei acțiuni în justiție, așa încât se bucura de prezumția de legalitate. Prezumția că Statul, proprietar al terenului, a edificat pe terenul sau este răsturnată. El nu a edificat pe cheltuiala sa, ci constructorul legal, conform AC nr. 61/1995, a construit pe cheltuiala sa.
În concluzie, investiția „Dublare Pasaj Dârste” de pe DN1 a fost edificata legal, constructorul fiind, in mod cert, de bună-credință.
Potrivit art. 494 C.civil:
Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoana sa le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune – interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăți valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca sa se ia în considerație sporirea valorii
fondului, ocazionată prin afacerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea (excepția – nota instanței ), dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia
persoana de bună - credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.
În speță:
Reclamantul se gaseste in situatia de exceptie in care, constructorul fiind de buna-credinta, el nu are la indemana actiunea in desfiintarea edificatelor, ci numai actiunea in pretentii pentru a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau de a plati o sumă de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.
Așadar, reclamantul se găsește în situația de excepție instituita prin prevederile art. 494 al. 3 teza finala C.civil, prin care legea nu da posibilitatea proprietarului terenului de a cere demolarea unei construcții edificate de un constructor de buna – credința. In cazul constructorului de buna credința, proprietarul devine proprietar al construcției, fără a mai putea cere dărâmarea și ridicarea construcțiilor, trebuind însă să dezdăuneză pe constructor.
P. raportare la momentul edificării, instanța a reținut că, deși în C.civil de la 1864 nu era reglementat expres momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției, practica judiciara a statuat ca dreptul de proprietate asupra lucrării se naște în favoarea proprietarului imobilului (terenului) din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel, practica consacrata/legiferata astăzi prin art. 577 alin. 2 din NCC.
Sub toate aspectele de mai sus, instanța a reținut ca reclamantul nu a fost nici un moment proprietar al terenului in perioada_01, perioada edificării, așa încât nici nu s-a găsit în situația proprietarului pe terenul căruia s-a edificat o construcție de către un terț cu materialele acestuia din urma.
În final, instanța a reținut că, in cauză nu este posibil ca reclamantul sa solicite desființarea construcției, fiind incident textul de excepție - art. 494 al. 3 teza finala C.civil, acesta fiind principalul motiv de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
II.Art. 1073 – 1077 C.civil - privind obligația de a face:
Potrivit art. 1073 C.civ.: Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Potrivit art. 1077 C.civ.: Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Instanța a reținut ca aceste doua temeiuri de drept sunt străine cauzei. M. B. nu este debitor al vreunei obligații de a face fata de reclamant, după cum reclamantul nu este creditor al vreunei obligații de a face în contra Municipiului B..
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului:
Instanța a respins excepția ca fiind neîntemeiata.
Paratul a susținut aceasta excepție pe considerentul ca reclamantul, care in perioada edificării nu era proprietar si, ca urmare, nici nu s-a găsit în situația proprietarului pe terenul căruia s-a edificat o construcție de către un terț cu materialele acestuia din urma, el nu are îndreptățirea de a invoca accesiunea imobiliara artificiala. Paratul susține ca reclamantul nu ar avea îndreptățirea de a afirma ca, proprietar fiind asupra terenului, a devenit proprietar asupra construcției pe măsura edificării ei in timpul edificării ei.
Instanța a reținut ca, într-adevăr, reclamantul nu se găsește în situația in care, proprietar fiind, a asistat la edificarea, pas cu pas, a drumului național. Cu toate acestea, el este astăzi proprietar tabular asupra unui teren ce se găsește sub acest drum, context in care, in baza Codului civil de la 1864 – neclar sub acest aspect, poate invoca accesiunea imobiliara artificială.
În concluzie:
F. de cele expuse anterior, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., reclamantul fiind cel din a cărui culpa procesuala au fost ocazionate cheltuielile de judecata, instanța a dispus obligarea acestuia la plata către parat a sumei de 3.570 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, constând in onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În motivare a arătat că referitor la reținerea instanței de fond că lucrarea a fost edificată de un constructor de bună credință, din analiza înscrisurilor menționate nu rezultă că Statul ar fi fost proprietar al terenului pe care s-au edificat construcțiile, nici la data întocmirii proiectului, nici la data întocmirii avizului pentru obținerea certificatului de urbanism. Înscrisurile nu sunt însoțite de extrasul ed carte funciară ce ar fi atestat întabularea dreptului de proprietate al Statului român asupra construcțiilor din litigiu. De asemenea, în nici unul dintre acte nu se indică numărul topografic sau numărul de carte funciară al terenului.
Terenul era întabulat în CF 1 B., proprietar fiind CAP S. și nu Statul Român. Ulterior a avut loc reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991 și vânzarea succesivă a terenului, Statul român nefiind niciodată proprietar asupra acestuia.
Construcția a fost edificată de către M. B. pe terenul recurentului reclamant, fiind astfel răsturnată prezumția că proprietarul terenului ar fi ridicat construcția pe cheltuiala proprie.
Toate probele administrate în cauză dovedesc că M. B. a construit cu rea credință, astfel că nu este aplicabilă în cauză excepția prevăzută de art.494 al.ultim C.civ.
Pârâtul știa că nu este proprietar al terenului și cu toate acestea, nici anterior obținerii avizelor, nici pe parcursul edificării construcției, nu a încercat să obțină acordul niciunui proprietar al terenului. Până în prezent nu a avut loc despăgubirea nici unuia dintre proprietarii succesivi ai terenului pentru uzurparea terenului lor.
Avizul și autorizația de construire au fost obținute de către pârâtul M. B. în mod nelegal, fără a avea calitatea de proprietar asupra terenului.
În consecință, în mod nelegal a apreciat instanța de fond că în cauză sunt aplicabile prevederile art.494 al.3 teza finală și nu al.1 și 2 din același articol.
S-a mai invocat faptul că pe parcursul edificării construcției terenul a avut mai mulți proprietari succesivi, astfel că este necesar ca cel care invocă accesiunea imobiliară să aibă calitatea de proprietar la momentul introducerii acțiunii.
În drept au fost invocate prevederile art.299, 3041, 312, 274 C.pr.civ.
Intimatul pârât M. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că lucrarea de amenajare și extindere DN1 a fost realizată de către M. B. împreună cu M. S. și Statul român.
S-a invocat de asemenea ca și prezumție judiciară absolută puterea de lucru judecat a efectelor sentinței civile nr.418/2007 a Tribunalului B. ce a reținut că nu s-a probat că imobilul în cauză are amplasamentul indicat de reclamanți. În prezenta acțiune este vorba despre același teren ce a fost ulterior înstrăinat către S. F. A. și către reclamant după aceea.
S-a invocat și caracterul de bun public al bunului a cărui demolare se solicită, acesta fiind de uz și interes public și face parte din domeniul public al Municipiului B. și a altor persoane juridice de drept public. De asemenea a fost invocată în cauză și decizia de îndrumare nr.13/1959 a plenului Tribunalului Suprem, potrivit căreia instanța trebuie să cerceteze condițiile
în care s-au făcut respectivele construcții și nu pot deduce reaua credință exclusiv din faptul că cel care a construit nu are titlu asupra terenului.
Instanța de fond a reținut în mod corect calitatea sa de constructor de bună credință cât timp autorizația de construire nu a fost anulată și nici măcar atacată în instanță. În consecință,
proprietarul terenului nu putea solicita ridicarea construcției, ci numai acțiunea în pretenții pentru a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii.
De asemenea în mod corect a arătat instanța de fond că dreptul de proprietate se naște din momentul începerii lucrării pe măsura edificării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel, soluție consacrată expres de Noul Cod Civil.
La termenul de judecată din 09.03.2015 instanța a procedat la calificarea căii de atac declarate din recurs în apel.
În faza apelului nu s-au administrat probe.
Analizând sentința apelată din perspectiva motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul nu este fondat.
Astfel, prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond s-a invocat atât excepția autorității de lucru judecat, cât și excepția puterii de lucru judecat a celor constatate prin sentința civilă nr.418/21.09.2007 a Tribunalului B., acest din urmă aspect fiind reiterat prin întâmpinarea depusă în faza apelului.
Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat printr-o încheiere intermediară, reținând că nu este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. De asemenea, prin hotărârea atacată a reținut puterea de lucru judecata a acestei hotărâri judecătorești care stabilește că terenul a fost preluat de M. B. si incorporat in lucrarea de investiții si ca nu exista dovada ca prima proprietara a fost pusa in posesie pe amplasamentul pe care reclamanții au susținut ca se afla acest imobil.
Cu toate acestea, prima instanță a dispus efectuarea în cauză a raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie ce a identificat terenul proprietatea reclamantului ca fiind cel pe care s-a construit parțial lucrarea invocată.
Se constată că lucrarea efectuată de către expert topograf F. I. în prezentul dosar și care concluzionează în sensul ocupării parțiale a terenului în cauză cu lucrarea de extindere a DN1, a avut la bază și documentații ulterioare celor ce au stat la baza întocmirii raportului de expertiză de către comisia de experți numită în dosarul civil nr._ al Tribunalului B.. Astfel, instanța a constatat în acel dosar că documentația cadastrală refăcută în timpul soluționării cauzei prezintă mari deficiențe în sensul unor erori de identificare. De asemenea, instanța a procedat în prezența celor 3 experți la efectuarea unei cercetări locale la OCPI B. unde a constatat că nu există altă documentație cadastrală și a concluzionat din acest motive în sensul că nu s-a dovedit că terenul achiziționat de reclamanți are amplasamentul invocat de aceștia.
În prezent cauză, expertul topograf numit a procedat la suprapunerea măsurătorilor cu schița de carte funciară, cu schița de parcelare și cu planșa cadastrală. În acest sens a avut la dispoziție documentația cadastrală înregistrată la OCPI B. sub nr._/22.03.2010 și a concluzionat în sensul că pe terenul cu nr.top.1954/1/10/2 se află construite artere de circulație care conexează construcția numită „Dublare pasaj Dârste” la direcțiile de mers spre S. și Predeal.
În consecință, având la dispoziție documentații noi întocmite ulterior primei lucrări, nu se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței cu privire la acest aspect, prezenta lucrare stabilind gradul de ocupare a terenului proprietatea reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanța constată că în CF 1 B. a avut loc întabularea dreptului de proprietate în favoarea CAP S. abia în anul 1998 (B10), prin același act de carte funciară dispunându-se și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea beneficiarului titlului de proprietate, respectiv D. S..
Demararea lucrării a început în anul 1991 când s-a întocmit proiectul acesteia, iar predarea efectivă a amplasamentului pentru executarea ei a avut loc în anul 1995, autorizația de
construire fiind de asemenea emisă în anul 1995. În procesul verbal de predare primire amplasament se menționează totodată că proprietarul terenului este Statul român, iar în avizul
eliberat pentru obținerea autorizației se menționează de asemenea că terenul este proprietate publică a Statului român.
De asemenea se rețin dificultățile de identificare a terenului în cauză, evidențiate și de lucrarea întocmită de comisia constituită din cei 3 experți numiți în dosarul civil al Tribunalului B. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 418/21.09.2007 și care a stat la baza pronunțării soluției de respingere anterior enunțate. D. ulterior, printr-o nouă documentație cadastrală de identificare și față de întabularea titlului de proprietate în cartea funciară în urma unei documentații de identificare cu date de carte funciară a terenurilor din acestea, s-a putut concluziona prin raportul întocmit în prezenta cauză că lucrările afectează terenul cumpărat de către reclamant.
Față de aceste considerente, Tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că M. B. a construit fiind de bună credință, având convingerea că lucrarea se edifică pe domeniul public al Statului român.
În consecință, instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 494 al. 3 teza finala C.civil ce reglementează situația constructorului de bună credință ce nu are posibilitatea de a solicita demolarea construcțiilor.
Raportat la motivele de apel privind faptul că nu a existat acordul nici unuia dintre proprietarii terenului pentru edificarea construcțiilor și de asemenea nici vreo dezdăunare a acestora, Tribunalul constată că doar în anul 1998 s-a întabulat primul proprietar asupra terenului, respectiv beneficiarul titlului de proprietate D. S., iar dificultățile de identificare anterior menționate generate de întocmirea eronată a documentațiilor cadastrale, au făcut imposibilă determinarea concluziei că terenul proprietatea acesteia este cel pe care se realizează construcția.
Totodată, instanța reține sub aspectul dezdăunării proprietarului terenului, că apelantul reclamant a formulat inițial o cerere în despăgubiri pentru lipsa de folosință, cerere la judecarea căreia s-a renunțat.
Față de considerentele expuse, în temeiul textelor legale invocate și a dispozițiilor art.297 C.pr.civ., Tribunalul va respinge apelul declarat și va păstra sentința atacată.
Instanța va respingere cererea intimatului pârât M. B. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că nu s-a dovedit efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant Ț. C. I. împotriva sentinței civile nr._/24.11.2014 pronunțate în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatului M. B. prin primar privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. MOLDOVANMANUELA B.
GREFIER
L. P.
RED. M.B./22.06.2015
Dact. L.P./22.06.2015
Jud. fond A. S./Judecătoria B.
…..exemplare
…comunicări efectuate către toate părțile din citativ
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 293/2015. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
