Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 183/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 183/A
Ședința publică din data de 10 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Grefier I. T.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta Asociația Agricolă A. 2001, prin reprezentant legal, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), împotriva sentzinței civile numărul 9761/11.07.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că prezentul termen de judecată a fost stabilit pentru discutarea cererii de repunere pe rol formulată de apelantă la data de 07 martie 2013.
La dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, apelanta a depus la dosarul cauzei o notă de ședință, prin care se arată că atașează acesteia dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei aferente cererii de repunere pe rol a acestei cauze. Atașat notei de ședință, apelanta a depus motivele de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 9756/11.07.2012 a Judecătoriei B., precum și taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate pentru promovarea cererii de apel.
P. nota de ședință formulată de apelantă se solicită, de asemenea, judecarea cauzei și în lipsa apelantei de la dezbateri.
Față de această cerere, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Instanța constată că la motivele de apel au fost atașate împuternicirea avocațială acordată de apelantă domnului avocat N. C. și dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbrului judiciar de 0,15 lei datorate pentru judecata cererii de apel.
În temeiul dispozițiilor art. 245 pct. 1 C.proc.civ., instanța dispune repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, ca urmare a cererii formulată de apelantă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin sentința civilă nr. 9761/11.07.2012, Judecătoria B. a respins plângerea formulată de petenta Asociația Agricolă A. 2001, împotriva încheierii de carte funciară nr._/2011.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut că, prin sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010 a Tribunalului D., s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007 între petenta Asociația Agricolă ,, A. 2001”, în calitate de cumpărătoare, și ., în calitate de vânzătoare, având ca obiect terenul înscris în Cf nr._ nr. top 3542/1/77și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF C..
Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
Contrar susținerilor petentei, sentința civilă nr.1371/16 septembrie 2010, a Tribunalului D. nu are un caracter constitutiv în privința dreptului de proprietate al petentei asupra terenului înscris în Cf nr._ nr. top 3542/1/77, deoarece prin această hotărâre s-a constatat valabilitatea convenției încheiate la data de 23.07.2007 ca raport obligațional intervenit între părțile contractante, fără ca prin dispozitivul sentinței, partea dintr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de executare, să se fi dispus ca respectiva sentință să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și fără verificarea legalității contractului și în raport de alte dispoziții legale speciale.
Astfel, se constată că față dispozițiile art.151 alin. (9) și (10) din OG nr. 92/2003 convenția de vânzare-cumpărare nr. 79/23.07.2007 apare ca un act juridic lovit de nulitate absolută. Respectiv, potrivit art. 151 alin. (9) și (10) din OG nr. 92/2003, de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă. Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
Conform art. 48 al. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, în cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară, registratorul are obligația de a verifica admisibilitatea cererii de înscriere în raport de îndeplinirea cerinței potrivit căreia înscrisul care constată dreptul este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege. Relativ la obligația de verificarea a existenței sau inexistenței piedicilor de carte funciară fac referire și dispozițiile art. 58 al.1 și 59 al. 1 din Ordinul nr. 633/2006.
Astfel, în raport de art. 154 al . 1 prima teză și al. 5 și 6 din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu art. 151 al. 9 și 10 din aceeași ordonanță, prevederi la care face trimitere art. 154 al. 5, în mod corect s-a reținut că dreptul de proprietate nu poate fi înscris în favoarea petentei deoarece contractul de vânzare – cumpărare prin care s-a convenit transmiterea dreptului către aceasta din urmă nu îndeplinește condițiile de formă prescrise de lege .
Respectiv, art. 154 din O.G. nr. 92/2003, care reglementează executarea silită imobiliară în materie fiscală, prin al. 5 și 6 prevede că „Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru”, și prin aplicarea sechestrului asupra bunului imobil urmărit se constituie ipotecă legală și totodată și în acest caz „dispozițiile art. 151 alin. (9) și (10) din ordonanță sunt aplicabile”, respectiv” de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.”, iar „Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării sunt lovite de nulitate absolută.”
P. art. 63 alin.1/1din Ordinul nr. 633/2006 se prevede că registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este în mod expres prevăzută de lege.
În consecință, în mod eronat s-a susținut că nu convenția încheiată în data de 23.07.2007 constituie actul juridic în temeiul căruia s-a solicitat intabularea ci sentința civilă nr.1371/2010 a Tribunalului D., deoarece obiectul hotărârii l-a constituit tocmai raportul juridic născut între părțile contractante în baza contractului, iar contractul de vânzare – cumpărare nr.79/2007, încheiat între proprietarul tabular și petentă ulterior indisponibilizării imobilului este de natură ca din punct de vedere formal să nu îndeplinească condiția de a fi susceptibil de intabulare.
Împotriva sentinței civile nr. 9761/11.07.2012 pronunțată de Judecătoria B., petenta Asociația Agricolă,, A. 2001” a exercitat calea de atac a apelului, solicitând schimbarea în totalitate a a cesteia, în sensul admiterii plângerii pe care a promovat-o.
În motivarea cererii astfel promovate, apelanta a susținut că judecătorul fondului a interpretat greșit textele de lege pe care a fundamentat soluția pe care a pronunțat-o și nu a analizat motivele pe care a fost întemeiată plângerea.
Astfel, prevederile cuprinse în art. 151 alin. 8 și 9 din OG nr. 92/2003 privesc bunurile mobile, iar nu bunurile imobile, textul art. 154 din Codul de procedură fiscală neinterzicând înstrăinarea bunurilor imobile ipotecate.
Apoi, hotărârea judecătorească pe care a invocat-o în susținerea cererii de întabulare a dreptului său prevede în considerente că ea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu consecința întabulării dreptului reclamantei, astfel că registratorul de carte funciară trebuia să procedeze la executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești.
De asemenea, nulitatea instituită de prevederile cuprinse în art. 151 din OG nr. 92/2003 nu operează de drept, ci ea trebuie invocată de către persoana interesată în cadrul unei acțiuni în nulitate, astfel că, prin invocarea din oficiu a acestui caz de nulitate, registratorul de carte funciară și-a depășit atribuțiile.
În continuarea motivării cererii de apel, apelanta a susținut că este neîntemeiată și statuarea pe care prima instanță a făcut-o în sensul că actul translativ de proprietate pe care l-a invocat în susținerea cererii de întabulare nu a avut ca obiect material și construcțiile amplasate pe teren, întrucât, prin această hotărâre judecătorească s-a constatat că obiectul material al acestui act juridic a inclus și construcțiile.
A mai arătat apelanta că a dus la cunoștința primei instanțe despre îndreptarea de către Tribunalul D. a erorii materiale strecurate în hotărârea judecătorească pe care a fost întemeiată cererea de întabulare, prin Încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 22.09.2011, în sensul că obiect al înstrăinării l-au constituit și supraedificatele de pe parcelele de teren înstrăinate, însă soluția de admitere a cererii de întabulare se impune chiar și în absența acestei încheieri.
În continuarea motivării cererii de apel, apelanta a arătat că este nelegală și soluția de respingere a cererii de radiere a dreptului de ipotecă convențională ce a fost înscris în favoarea Băncii Agricole, întrucât acest drept poate să există numai atâta timp cât există creanță pentru garantarea restituirii căreia a fost instituit, or, atâta timp cât acest drept de creanță a fost cesionat, el nu mai există.
Aceste susțineri sunt consolidate și de faptul că, prin sentința civilă nr. 6727/20.07.2007 a Judecătoriei B., s-a dispus a fi radiat sechestrul notat în baza procesului – verbal de sechestru nr. 8655/21.02.2005.
În drept, apelanta a fundamentat cererea de apel pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 282 și următoarele din codul de procedură civilă și în art. 50 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.
În calea de atac a apelului nu au fost administrate probe noi.
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 295 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar, în acest sens, reține următoarele:
Instanța de apel observă că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a stabilit că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 48 alin. 1 din legea nr. 7/1996, registratorul de carte funciară avea competența de a verifica în ce măsură dispoziția vizând întabularea dreptului de proprietate în favoarea părții apelante, dispoziție cuprinsă în hotărârea judecătorească pe care această parte a indicat-o în susținerea cererii sale, poate fi adusă la îndeplinire, în raport de situația existentă în cartea funciară la data formulării cererii de întabulare.
P. exercitarea atribuțiilor ce îi sunt recunoscute de lege, nu se poate reține că registratorul de carte funciară a nesocotit o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel cum a susținut apelanta prin cererea de exercitare a căii de atac.
De asemenea, tribunalul constată că, în mod temeinic, prima instanță a reținut că prin hotărârea judecătorească pe care apelanta a invocat-o în susținerea cererii sale nu a fost reglementată situația juridică a construcțiilor existente pe parcelele de teren cu privire la care s-a dispus a fi întabulat dreptul de proprietate al apelantei, astfel că acesta aspect constituie, față de prevederile cuprinse în art. 1 alin. 5 din legea nr. 7/1996, un impediment la întabulare.
Sub aspectul analizat, nu prezintă relevanță faptul că, după data înregistrării cererii de întabulare a dreptului de proprietate pe care l-a invocat în favoarea sa, apelanta s-a adresat instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 1371/16.09.2010, pentru a-i solicitat să procedeze la îndreptarea erorii materiale pe care a săvârșit-o prin omisiune, în sensul indicării compunerii fiecărui număr topografic menționat în cererea introductivă de instanță, întrucât cererea formulată în cadrul unei proceduri necontencioase nu poate fi soluționată decât pe baza înscrisurilor pe care titularul cererii le-a depus în susținerea acesteia. Schimbarea ulterioară a situației de fapt nu este de natură să conducă la infirmarea soluției ce a fost pronunțată în cadrul acestei proceduri, ci dă posibilitatea părții să formuleze o nouă cerere, pentru valorificarea, în cadrul acestei proceduri, a dreptului, conform prevederilor cuprinse în art. 337 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, instanța de apel constă că, în mod legal și temeinic, judecătorul fondului a stabilit că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 154 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, ce reglementează procedura executării silite a bunurilor imobile, în cadrul acestei proceduri sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 151 alin. 9,10 și 11, în art. 152 alin. 1 și 2 și în art. 153 indice 1 din același act normativ, în conformitate cu care, de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă. Actele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
P. urmare, este lipsită de fundament susținerea pe care apelanta a formulat-o în sensul că prevederile cuprinse în art. 151 alin. 9 din actul normativ menționat nu sunt aplicabile în cadrul unei executări silite imobiliare.
De asemenea, instanța de apel reține că, contrar celor indicate de către partea apelantă în cererea de exercitare a căii de atac, registrator de carte funciară și prima instanță nu au procedat la desființarea contractului de vânzare – cumpărare pe care apelanta l-a invocat în susținerea cererii sale, ci au constat că, în raport de prevederile legale menționate, în cauză există un impediment la întabularea dreptului de proprietate al apelantei .
Totodată, instanța de apel constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că perfectarea contractului de cesiune de creanță nr._/17.12.1999 nu a avut drept efect juridic stingerea creanței, cu consecința stingerii garanțiilor instituite pentru executarea acestui drept, ci doar transferul dreptului de creanță și a tuturor accesoriilor acestuia, astfel că a reținut în mod legal și temeinic existența acestui impediment la întabulare.
Față de considerentele ce preced, tribunalul reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a prevederilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 296 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondată cererea de apel dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta Asociația Agricolă ,,Agro2001”, cu sediul în comuna Ț., . D., reprezentată legal de președinte, reprezentată convențional de avocat N. C., împotriva sentinței civile nr. 9761/11.07.2012 pronunțată de Judecătoria B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2013.
Președinte, Judecător,
A. B. L. S.
Grefier,
I. T.
Red. L.S./11.07.2013
Tehnored. I.T./11.07.2013; 3 ex.
Jud. fond: D.-I. M.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 07-05-2013, Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 670/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
