Rectificare carte funciară. Decizia nr. 547/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 547/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 547/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 547/. publică din data de 22 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – I. L. - judecător
JUDECĂTOR – D. O. P.
GREFIER – C. N.-D.
Pe rol fiind rejudecarea apelurilor declarate de către apelanții intervenienți în nume propriu D. Waltraut R., D. R., D. A., M. D., de apelantul pârât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B. și de apelanta reclamantă G. M., în contradictoriu cu intimații pârâți M. B., prin P. și cu intimații reclamanți H. E. S. și I. A. T. împotriva sentinței civile nr._/03.12.2010 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14.05.2015, apoi, din același motiv, a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2015 și apoi pentru astăzi, 22.05.2015, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată că, prin Sentința civilă nr._/2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâtul M. B..
A fost respinsa cererea de intervenție formulată de intervenienții D. W. R., D. R., D. A. și M. D. în contradictoriu cu M. B. reprezentat de P..
A fost admisa cererea de intervenție formulată de MARIANNE E. H. și continuată de S. E. H. și I. A. T..
A fost admisa cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului conex nr._ formulată de MARIANNE E. H. și continuată de S. E. H. și I. A. T. în contradictoriu cu M. B. reprezentat prin P., . și S. ROMÂN reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
S–a constatat că reclamantele S. E. H. și I. A. T. au calitatea de moștenitoare a defuncților proprietari tabulari T. O., T. Miranda T., T. A. Stephania și T. Walter Conrad.
S–a constatat nevalabilitatea titlului Statului Român prin care acesta a preluat în proprietate imobilul situat în B. . înscris în CF_ B. sub nr. top.2117, ce a aparținut numiților T. O., T. Miranda T., T. A. Stephania și T. Walter Conrad.
A fost dispusa rectificarea CF_ B. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român înscris asupra imobilelor de la A+7 sub nr. top.2117/I/1 teren de 1718,66 mp, de la A+9 sub nr. top.2117/I/3 teren de 327,93 mp, de laA+10 sub nr. top.2117/I/4 teren de 327,93 mp și de la A+11 sub nr. top.2117/I/5 teren de 1674,46 mp și revenirea la situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantelor, T. O., T. Miranda T., T. A. Stephania și T. Walter Conrad în cote egale de cîte ¼..
A fost dispusa radierea din CF_ B. a dreptului de administrare operativă a fostului ILL B. înscris la C+3 asupra imobilelor înscrise la A+7, A+9, A+10 și A+11.
În considerentele acestei sentințe s-au reținut, în esență, următoarele:
Imobilul în litigiu, situat în B. ., a fost inițial înscris în CF_ B. la A+1 sub nr. top.2117 compus din casă de locuit cu parter și etaj și grădină de 5124,80 mp. Asupra acestui imobil, la data de 24.11.1906, cu actul cf_, s-a înscris dreptul de proprietate, în cote egale, în favoarea numiților T. O. ( căsătorită Frank), T. Miranda, T. A. și T. Walter.
La data de 08.11.1968, cu act cf 2492, în baza procesului verbal de constatare nr.9440/15.10.1968 și a procesului verbal nr.9508/15.10.1968 al Întreprinderii de locuințe și localuri B., asupra imobilului de la A+1 se întabulează dreptul de proprietate al Statului Român în temeiul Decretelor 218/1960 și 712/1966.
La data de 21.03.1997, cu act cf 4394 imobilul înscris la A+1 s-a dezmembrate în două loturi A+2- nr. top. 2117/I – grădină de 4797,20 mp și A+3 – nr. top. 2117/II – casă de locuit cu parter și etaj și teren de 217,60 mp, în favoarea proprietarului de la B+18 S. Român. Totodată imobilul de la A+3 a fost dezmembrat în trei loturi astfel: A+4 – nr. top. 2117/II/1 – apartamentul nr.1, parter compus din două camere și dependințe cu cota de 27,76 din părțile de uz comun, A+5 – nr. top.2117(II/2 – apartamentul nr.2, parter compus din două camere și dependințe cu cota de 31,30 % din părțile de uz comun, A+6 – nr. top.2117/II/3 – apartamentul nr.3, parter și etaj compus din trei camere și dependințe cu cota de 40,94% din părțile de uz comun. În părțile de uz comun intră și terenul construit și neconstruit în suprafață de 217,60 mp. Inițial în părțile de uz comun a fost notată și grădina în suprafață de 4797,20 mp înscrisă la A+2. Ulterior, la data de 03.03.2004, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că grădina înscrisă la A+2 nu face parte din părțile de uz comun ale imobilelor înscrise la A+ 4,5 și 6 ( B +28).
La data de 19.08.1997, prin act cf_/1997 asupra imobilului de la A+4 s-a înscris dreptul de proprietate al numitei M. S. în temeiul contractului de vânzare cumpărare a construcției nr._/07.10.1996 (fila 61 dosar) și în temeiul L 18/1991 asupra cotei de teren aferentă construcției.
La data de 29.10.2001, prin act CF_-95, asupra imobilului de la A+ 5 s-a înscris dreptul de proprietate al numiților D. W. R. și D. W. G. în temeiul contractului de vînzare cumpărare a construcției încheiat în temeiul L 112/1995 și în temeiul L 18/1991 pentru cota parte din teren aferentă construcției.
La data de 23.01.2003, prin act cf 2484-85, asupra imobilului de la A+6 s-a înscris dreptul de proprietate al intervenientei M. D. în temeiul contractului de vânzare cumpărare a construcției încheiat în temeiul Legii 112/1995 și în temeiul Legii 18/1991 pentru cota parte din terenul aferent construcției.
În ce privește cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulată de D. W. R., D. R., D. A. și M. D. instanța reține următoarele:
Atât pretențiile reclamantei cât și cele ale intervenienților principali au ca temei juridic dispozițiile art.9 și art.21 din Legea 112/1995. Astfel, reclamanta și intervenienții se consideră proprietarii de drept ai terenului aferent clădirii în care se găsesc apartamentele dobândite prin cumpărare în temeiul art.9 din Legea 112/1995. În ce privește noțiunea de „teren aferent” s-a susținut că aceasta corespunde terenului ce a fost preluat de stat odată cu construcția, mai exact terenul înscris în cartea funciară. Această interpretare a rezultat din coroborarea dispozițiilor art.21 din L 112/1995, ale art.36 al.2 din L 18/1991 precum și ale art.37 din HG nr.20/1996, în forma în vigoare la momentul la care reclamanții și intervenienții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Potrivit art.21 din Legea 112/1995 „ odată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată.” Acest text de lege se aplică doar în cazul restituirii în natură a apartamentelor preluate de stat și nicidecum în situațiile în care apartamentul a fost cumpărat de chiriaș. Dispoziția legală face referire la „restituirea în natură” iar aplicarea prin analogie este permisă doar în cazul în care legea este lacunară. În cazul de față legea reglementează modalitatea în care chiriașii cumpărători ai apartamentelor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului aferent.
Art.33 din HG 20/1996 (în forma în vigoare până la modificarea prin HG 11/1997, respectiv 29.01.1997) stabileau că „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991”(actual art.36 al.2 din Legea 18/1991). După . HG 11/1997 art.33 din HG 20/1996 (devenit art.37 după republicare) are următorul conținut „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege. Art.26 al. ultim din Legea 112/1995 are următorul conținut: „Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
Art.36 al.2 din Legea 18/1991 stabilește că „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție”.
Astfel, în funcție de momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentelor, chiriașii dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului aferent în temeiul art.36 al.2 din L 18/1991 ( în situația în care apartamentul a fost dobândit până la data de 29.01.1997 data intrării în vigoare a HG 11/1997 care a modificat dispozițiile art.33 din HG 20/1996) sau prin vânzare (după data de 29.01.1997). Însă, oricare ar fi momentul la care chiriașii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor aceștia nu dobândesc de drept proprietatea terenului aferent. În primul caz (până la . HG 11/1997 care a modificat disp.art.33 din HG 20/1996), dreptul de proprietate asupra terenului aferent, ia naștere în baza Ordinului Prefectului, emis la propunerea primăriilor, la cererea persoanelor ce dețin proprietatea construcțiilor ( art. 36 al.2 din L 18/1991). Deci, dreptul de proprietate nu se dobândește ope legis, Ordinul Prefectului are efect constitutiv de drepturi și nu declarativ, prin recunoașterea unui drept născut ca atare din norma juridică. Reclamanta și intervenienții au solicitat a se constata că sunt proprietarii de drept asupra terenului aferent construcției ceea ce presupune preexistența dreptului în patrimoniul acestora, condiție care nu este îndeplinită în speță.
O altă problema ce se ridică în prezenta cauză este cea a definirii noțiunii de teren aferent locuinței dobândite în temeiul Legii 112/1995.
În accepțiunea reclamantei și intervenienților terenul aferent construcției reprezintă terenul care, anterior preluării imobilului de către stat, deservea construcția. O astfel de interpretare ar lipsi de conținut dispozițiile art.26 al.ultim din Legea 112/1995 întrucât nu ar mai exista nici o situație în care terenul, preluat odată cu construcția, să rămână în parte în proprietatea statului ci ar fi întotdeauna aferent acesteia indiferent de suprafața acestuia.
Modul de determinare a terenului aferent locuințelor s-a raportat la anumite principii precum cel al posibilității de a folosi în mod normal construcția, fără îngrădiri, respectarea dispozițiilor Codului civil referitoare la servituți și regulile de parcelare a terenurilor stabilite prin acte normative.
În cazul de față terenul aferent construcției a fost stabilit printr-o documentație tehnică ce a stat la baza dezmembrării imobilului înscris în Cf_ B. sub nr. top.2117/I și emiterii Ordinului Prefectului pentru terenul ce a intrat în proprietatea dobânditorilor construcțiilor. Suprafața aferentă casei de locuit este de 217,60 mp. De altfel, chiar înscrierea dreptului de proprietate s-a făcut asupra unei cote părți din suprafața de 217,60 mp. Astfel, reclamanta și intervenienții au acceptat modul în care s-a stabilit suprafața terenului aferent construcției, teren ce a intrat gratuit în proprietatea lor. Orice nemulțumire legată de modul în care s-a stabilit suprafața terenului aferent construcției putea fi invocată pe calea unei plângeri împotriva Ordinului Prefectului. La acest moment reclamanta și intervenienții invocă un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 4794,20 mp, drept pe care îl consideră intrat în patrimoniul lor la momentul cumpărării locuinței. Cu toate acestea nici una dintre părți nu s-a comportat ca un proprietar în legătură cu acest teren. Astfel, terenul a fost dezmembrat de M. B. și chiar s-a procedat la un schimb de terenuri, la acest moment terenul proprietatea Municipiului B. fiind de doar 4137,20 mp. Eroarea comisă la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al intervenienților și reclamantei ( trecerea în părțile de uz comun a grădinii de 4797,2 mp) nu justifică pasivitatea acestora.
În concluzie instanța apreciază că noțiunea de teren aferent nu cuprinde întreg terenul înscris în cartea funciară la momentul preluării imobilului de către S. Român ci reprezintă terenul necesar folosinței locuinței. Modul în care s-a stabilit terenul aferent locuințelor dobândite de reclamantă și intervenienți nu a fost contestat timp de aproximativ 10 ani fapt ce naște prezumția că suprafața terenului aferent a permis folosința construcției în condiții bune.
Având în vedere argumentele prezentate instanța va respinge cererea principală de chemare în judecată precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D. W. R., D. R., D. A. și M. D..
Cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenientele în interes propriu S. E. H. și I. A. T. și la cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului conex instanța reține următoarele:
Astfel cum s-a reținut mai sus, din cuprinsul CF_ B. reiese că, la momentul preluării imobilului de către S. Român, proprietari ai acestuia, în cote egale, erau T. O. (căsătorită Frank), T. Miranda, T. A. și T. Walter.
Frank O. (născută T.) a decedat la data de 07.09.1952 în loc. B. (fila 181 dosar). Frank O. a fost căsătorită cu Alfred Wilhelm Frank care a decedat la data de 07.11.1922 (fila 182, 186 dosar). Ambii au decedat fără a lăsa moștenitori pe linie dreaptă.
T. Miranda T. a decedat la data de 07.03.1968 în loc. B. (fila 184 dosar). Nu a fost căsătorită și nu a lăsat moștenitori pe linie dreaptă.
T. A. Ș. a decedat la data de 28.01.1976 în loc B. (fila 183 dosar). Nu a fost căsătorită și nu a lăsat moștenitori pe linie dreaptă.
T. Walter a decedat la 25.02.1958 în loc B. lăsând ca moștenitori pe soția sa Else E. Gertrud T. și pe copiii săi Marianne E. H., născută T., și Hans Hartmut T.. Else E. Gertrud T. a decedat la data de 11.12.1980 ( fila 25 dosar conex) lăsînd ca moștenitori pe copiii săi Marianne E. H., născută T., și Hans Hartmut T.. Hans Hartmut T. a decedat la data de 23.08.2007 ( fila 23 dosar conex) lăsând ca unică moștenitoare pe soția sa T. I. A..
Marianne E. H. a decedat la data de 28.09.2010 lăsând ca moștenitoare pe S. E. H., în calitate de fiică, conform actului de notorietate succesorală depus la fila 249 din dosar.
În consecință, reținând și dispozițiile art.659, 672 C.civ. și art.1 din L 319/1944, instanța va constata că I. A. T. și S. E. H. au vocație succesorală la moștenirea foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu.
Intervenientele, reclamante în dosarul conex, nu au solicitat dezbaterea succesiunilor defuncților proprietari tabulari astfel că instanța nu va proceda la stabilirea cotelor de proprietate ce se cuvin acestora. Petitul de constatare a calității de moștenitor are ca scop stabilirea calității procesuale și a interesului în formularea acțiunii. Astfel calitatea procesuală activă în petitul referitor la constatarea nevalabilității titlului statului o au persoanele cu vocație la moștenirea foștilor proprietari tabulari. Constatarea nevalabilității titlului statului nu conduce în mod direct la constatarea unui drept de proprietate în patrimoniul intervenientelor, reclamante în dosarul conex. Dreptul de proprietate al intervenientelor urmează a fi constatat doar în urma dezbaterii succesiunilor. În aceste condiții instanța apreciază că pentru formularea petitului referitor la constatarea nevalabilității titlului statului nu este necesar a se face dovada îndeplinirii regulii unanimității. În situația în care, ulterior, intervenientele nu vor putea face dovada calității de moștenitor prin întocmirea certificatului de moștenitor asupra întregului imobil, cotele părți ce nu intră în patrimoniul acestora urmează ca intra în patrimoniul statului, de data aceasta cu titlu valabil, ca urmare a succesiunii vacante.
Întreg imobilul înscris în Cf_ B. la A+1 sub nr.top.2117 a fost preluat de S. Român în temeiul Decretelor 218/1960 și 712/1966.
Analizând actele pe baza cărora s-a intabulat dreptul de proprietate al statului urmează a constata că art. III din Decretul nr. 218/1960 prevede că "dreptul la orice acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei organizații obștești - fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data când a avut loc .>
Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariția sa, deci retroactivează. Se consfințește de asemenea practic împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, punând statul la adăpostul oricăror acțiuni, având ca obiect restituirea în natură sau echivalent a bunului intrat fără titlu (deci prin abuz) în posesia sa, înainte de 1 iulie 1960. În orice caz, chiar și în aceste condiții, nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art. 645 Cod civil, pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art. 1846 - 1847 Cod civil.
Cel de al doilea decret, respectiv nr. 712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr. 218/1960 și, încălcându-se flagrant principiile de drept și prevederile constituționale, consfințește abuzul început prin Decretul nr. 218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din decretul mai înainte menționat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.
Deci ambele decrete, evident, nu respectă prevederile Constituțiilor din 1952 și 1965 cu privire la proprietate; ele contravin și dispozițiilor art. 481 cod civil potrivit cărora "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
Întrucât în ierarhia actelor normative, atât Constituția cât și Codul civil, ca lege organică, au prioritate, urmează ca aceste două decrete să nu aibă aplicabilitate.
În consecință instanța va reține că titlul, în temeiul căruia S. Român a preluat imobilul înscris în Cf_ B. la A+1 sub nr.top.2117, este nevalabil.
În ce privește admisibilitatea cererii de constatare a nevalabilității titlului statului cu consecința radierii dreptului de proprietate al acestuia, ca urmare a intrării în vigoare a L 10/2001, instanța reține următoarele:
P. Decizia nr._ a ÎCCJ s-a statuat „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.”
P. cererea formulată intervenientele, reclamante în dosarul conex, au solicitat rectificarea CF_ B. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, cu consecința revenirii la situația anterioară, înscris asupra terenurilor de la A+7,9,10,11. Conform înscrierilor din cartea funciară aceste terenuri (nr. top.2117/I/1, nr. top.2117/I/3 și nr. top.2117/I/4, nr. top.2117/I/5) se găsesc în prezent în proprietatea Statului Român nefiind atribuite proprietarilor construcției prin Ordin al Prefectului. Astfel, prin cererea de rectificare a cărții funciare formulată de interveniente nu se tinde la atingerea dreptului de proprietate al reclamantei și intervenienților D. W. R., D. R., D. A. și M. D. asupra construcției și terenului aferent.
P. Decizia nr.33/2008 ÎCCJ a tranșat problema admisibilității cererilor de revendicare a imobilelor preluate de stat în mod abuziv formulate după . L 10/2001, în situațiile în care prin soluționarea acestora nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate.
În concluzie instanța va reține că cererea intervenientelor, reclamante în dosarul conex, este admisibilă.
Pentru aceste motive, ca urmare a constatării nevalabilității titlului în temeiul căruia S. Român a preluat imobilul înscris în CF_ B., în temeiul art.34 al.1 pct.1 din L 7/1996, și cu respectarea principiului disponibilității, instanța va dispune rectificarea CF_ B. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român înscris asupra imobilelor de la A+7 sub nr. top.2117/I/1 teren de 1718,66 mp, de la A+9 sub nr. top.2117/I/3 teren de 327,93 mp, de laA+10 sub nr. top.2117/I/4 teren de 327,93 mp și de la A+11 sub nr. top.2117/I/5 teren de 1674,46 mp și revenirea la situația anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamantelor, T. O., T. Miranda T., T. A. Stephania și T. Walter Conrad în cote egale de cîte ¼.
Dreptul de administrare operativă al . înscris la C + 3, ca urmare a radierii dreptului de proprietate al Statului Român, urmează a fi radiat.
Apelurile declarate de apelanții S. R., prin MFP, prin DGFP B. si de apelantii G. M., M. D., D. W. R., D. R., D. A. împotriva acestei sentințe au fost respinse prin Decizia civilă nr.110/. pronunțată de Tribunalul B..
Curtea de Apel B., prin Decizia civilă nr.1091/R/17 noiembrie 2014, a admis recursurile declarate de recurenții S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., și G. M., D. W. R., D. R., D. A. și M. D. împotriva deciziei civile nr. 110/., pronunțată de Tribunalul B. – secția I civilă, în dosarul nr._ . A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de apelanții S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., și G. M., D. W. R., D. R., D. A. și M. D. împotriva sentinței civile nr._/3 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că în mod corect instanța de fond și cea de apel au constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată.
Unul din petitele acțiunii a vizat constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra imobilului în litigiu, S. Român fiind înscris în cartea funciară ca proprietar tabular. În această situație, în mod corect a fost citat în calitate de pârât, având calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății.
De altfel, unul din motivele de recurs formulate de recurentul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. a vizat greșita soluționare a cererii privind constatarea nevalabilității titlului Statului Român, acesta făcând apărări ce țin de fondul dreptului de proprietate al Statului Român.
În mod corect a fost soluționată și excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român, în speță fiind incidente dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998.
P. nota de ședință depusă la data de 9.12.2013, apelanții G. M. și intervenienții D. W. R., D. R., D. A. și M. D. au solicitat instanței constatarea nulității certificatului de urbanism nr.398/2004 emis de M. B..
Asupra acestei cereri instanța de apel nu s-a pronunțat nici prin încheiere premergătoare, nici prin decizia prin care a soluționat apelurile cu care a fost investită, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului.
Modalitatea în care se soluționează excepția nulității certificatului de urbanism nr.398/2004 emis de M. B. are consecințe asupra petitului privind rectificarea cărții funciare nr._ B., nr. top. 2117/I, în prezent dezmembrat în nr. top. 2117/I/1, 2117/I/2, 2117/I/3, 2117/I/4, 2117/I/5.
În această situație instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului.
În rejudecare apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului B. la data de 21.01.2015 sub nr. dos._ .
Verificând, în conformitate cu prevederile art.295 alin.1 C.proc.civ., stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în limitele motivelor de apel invocate de către părți, văzând că nu există motive de apel de ordine publică, tribunalul constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată cu soluționarea căreia a fost investită Judecătoria B. în speță și cererea de intervenție formulată de către intervenienții M. D., D. W. R., D. R. și D. A. sunt nefondate și în mod corect au fost respinse pentru considerentele reținute în sentința atacată, pe care instanța de apel și le însușește.
În plus, se reține că, dacă expertul topograf nu a propus dezmembrarea terenului și crearea unui lot mai mic care să le fie atribuit reclamantei și intervenienților cu titlu de teren aferent construcției, această împrejurare nu demonstrează în sine că întreaga suprafață de teren rămasă în proprietatea statului poate fi astfel calificată. Dimpotrivă, expertul a arătat explicit că nu face niciun fel de propuneri deoarece nu intră în competența sa o atare împărțire pe categorii a terenului, respectiv calificarea ca teren aferent construcției a unei anumite suprafețe.
La rândul său, instanța nu avea obligația, ci doar facultatea, de a dispune completarea expertizei în condițiile în care, potrivit dispozițiilor exprese ale art.1169 C.civil din 1864, sarcina probațiunii îi revine celui care formulează pretenția. Reclamanta și intervenienții menționați aveau obligația de a preciza ce suprafață de teren solicită cu titlu de teren aferent locuințelor, să justifice pretenția formulată și, prin probele solicitate, să facă dovada corectitudinii pretenției.
Cererea de intervenție formulată de către intervenienta Marianne E. Hauber, continuată de S. E. Pecqueriaux născută Hauber și I. A. T. în mod greșit a fost admisă întrucât, față de pretențiile concret formulate și de circumstanțele speței, tinde la reconstituirea unui vechi drept de proprietate trecut în patrimoniul statului în perioada 1945 – 1989, ipoteză ce intră sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001. În acest sens se constată că acțiunea intervenientelor nu vizează o simplă rectificare a unor înscrieri din cartea funciară cu privire la un imobil asupra căruia să le fie recunoscut dreptul de proprietate și cu privire la care să exercite posesia. Dimpotrivă, dreptul lor de proprietate este contestat de actualii proprietari ai construcției, care își dispută cu intervenientele proprietatea asupra terenului din jurul acesteia. De asemenea, nu au și nu au avut niciodată posesia imobilului, nu au fost niciodată înscrise în cartea funciară ca proprietare, iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al autorilor în favoarea Statului Român s-a realizat concomitent cu preluarea faptică a imobilului de către stat.
Pe cale de consecință, prin cererea principală de intervenție și prin cererea de chemare în judecată din dosarul conex intervenientele tind la o adevărată reconstituire a dreptului de proprietate al autorilor lor, preluat abuziv de stat în perioada 1945 - 1989, iar nu la o simplă rectificare a unei înscrieri greșite de carte funciară. Acțiunea în rectificare este precedată de două cereri în constatare prin care urmăresc recunoașterea calității de moștenitoare a proprietarilor anteriori de carte funciară și să se statueze că titlul statului, înscris în anul 1968 în cartea funciară, nu a fost valabil.
Raportat la cele de mai sus se constată că situația în care se află intervenientele este una tipică pentru aplicarea Legii nr.10/2001, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului din litigiu neputând fi realizată în alt cadrul întrucât, în caz contrar ar fi încălcat principiul ,,specialia generalibus derogant” (normele speciale derogă de la cele generale). Această apreciere este concordantă cu cele statuate de către ICCJ prin Decizia nr.33/2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru toate instanțele conform prevederilor art.330 ind.7 alin.4 C.proc.civ. În acest sens se reține că instanța supremă a stabilit că:
,,Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
În speță intervenientele nu au invocat faptul că prin aplicarea legii speciale s-ar ajunge în ceea ce-i privește la încălcări ale Convenției europene a drepturilor omului. P. urmare, nu există niciun motiv pentru a înlătura Legea nr.10/2001, aplicabilă în ipoteza în care se află intervenientele, și a înlocuit prevederile sale cu norme ale dreptului comun, indiferent (pentru identitate de rațiune) dacă este vorba despre art.480 din Codul civil sau de alte prevederi din acest act normativ ori din alte legi cu caracter general. Intervenientele nu au justificat în niciun mod pasivitatea de care au dat dovadă prin neformularea notificării impusă de actul normativ special în discuție, în termenul prescris de aceasta. În sfârșit, se observă că, în acord cu cele decise de ICCJ prin hotărârea anterior menționată, simplul fapt de a nu se aduce atingere drepturilor unor terți printr-o acțiune de drept comun nu este suficient pentru a permite încălcarea principiului de drept potrivit căruia legea specială se aplică prioritar și prin derogare de la legea specială, ci constituie doar una (nu singura) dintre condițiile de admisibilitate a acțiunii, alături de sesizarea unor neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului.
Dintr-o altă perspectivă se constată că cererea de constatare a nevalabilității preluării imobilului de către stat și de rectificare de carte funciară este lipsită de interes în condițiile în care, prin admiterea acestora, intervenientele nu ar obține niciun folos practic. În acest sens se reține că, în lipsa unui petit privind revendicarea, în sensul obținerii posesiei imobilului, restul cererilor intervenientelor nu conduc la obținerea niciunui folos practic pentru titularele lor.
Pentru aceste considerente apelul Statului Român este fondat.
În atare situație, văzând și prevederile art.296 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de către apelanta-reclamantă G. M. și de către aplanții-intervenienți M. D., D. W. R., D. R. și D. A. împotriva Sent. civ. nr.13.854/03.12.2010 a Judecătoriei B..
Va admite apelul declarat de către apelantul-pârât S. ROMÂN, prin reprezentant legal M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., împotriva aceleiași sentințe, pe care o va schimba în parte în sensul că:
Va respinge cererea de intervenție formulată de către intervenienta Marianne E. Hauber, continuată de S. E. Pecqueriaux născută Hauber și I. A. T. în dos. civ. nr._ al Judecătoriei B..
Va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Marianne E. Hauber, continuată de S. E. Pecqueriaux născută Hauber și I. A. T. împotriva pârâților M. B., .. B. și S. Român în dos. conex nr._ al Judecătoriei B..
Va păstra din sentința apelată dispozițiile privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. M. și a cererii de intervenție formulată de către intervenienții M. D., D. W. R., D. R. și D. A. în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta-reclamantă G. M. și de către aplanții-intervenienți M. D., D. W. R., D. R. și D. A. împotriva Sent. civ. nr.13.854/03.12.2010 a Judecătoriei B..
Admite apelul declarat de către apelantul-pârât S. ROMÂN, prin reprezentant legal M. FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea de intervenție formulată de către intervenienta Marianne E. Hauber, continuată de S. E. Pecqueriaux născută Hauber și I. A. T. în dos. civ. nr._ al Judecătoriei B..
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Marianne E. Hauber, continuată de S. E. Pecqueriaux născută Hauber și I. A. T. împotriva pârâților M. B., .. B. și S. Român în dos. conex nr._ al Judecătoriei B..
Păstrează din sentința apelată dispozițiile privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. M. și a cererii de intervenție formulată de către intervenienții M. D., D. W. R., D. R. și D. A. în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată azi, 22.05.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. D.P./ 30.09.2015
Tehnored. C.ND/30.09.2015
Ex 12 -Jud fond- B. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 553/2015. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 101/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
