Legea 10/2001. Sentința nr. 101/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 101/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 101/S
Ședința publică de la 26 mai 2015
Completul Civ. D4 compus din:
PREȘEDINTE – S. N. – judecător
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cauzei civile de față privind soluționarea contestației formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul P. C., în contradictoriu cu intimatul M. B. P. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 14.05.2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amâna pronunțarea cauzei, pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, în aceeași compunere, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatorul P. C. a chemat în judecată pe intimatul M. B. prin P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispozițiilor nr. 937/20.03.2013 și respectiv nr. 1377/8.05.2013 emise de intimat, anularea preluării de către Stat a imobilului în litigiu, prin radierea încheierii nr. 1335/1.06.1960 din c.f._ B., restabilirea situației anterioare de carte funciară prin înscrierea în c.f._ B. și în c.f._ B. a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 2 și teren în suprafață de 181,8 mp, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867/20.06.2007 de către notarul public P. T., prin care B. C. și T. W. au vândut către .. cele două apartamente menționate și terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii judecătorești, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat în esență că, prin modificarea parțială a art. 1 din Dispoziția nr. 937/2013 se urmărește excluderea imobilului care a făcut obiectul notificării de sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și înlăturarea actului ilegal și abuziv al naționalizării făcute prin efectul Decretului nr. 92/1950 în ceea ce o privește pe autoarea sa, Aronson I., care făcea parte din categoriile sociale exceptate de la naționalizare.
A mai arătat că actul de vânzare-cumpărare nr. 128/1950 a fost încheiat înainte de . acestui act normativ, prin constrângerea proprietarei imobilului, autoarea sa, căreia i s-a stabilit domiciliu forțat, precum și că obiectul contractului se rezumă la cota de 1/5 din imobilul înscris inițial în c.f._ B., însă, cu ocazia transcrierii acestuia în c.f._ B., întregul imobil înscris sub nr. top. 5912-5913 și 5914/1 a fost separat de imobilul din c.f._ B., compus din 9 apartamente care au fost naționalizate.
Contestatorul a arătat de asemenea că întregul imobil înscris sub nr. top. 5912-5913 și 5914/1 a fost naționalizat și înscris în c.f._ B., în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar cererea de restituire privește acest imobil, mai puțin cota de 1/5 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 128/1950, precum și că dezmembrarea imobilului a avut loc în baza actului numit „Actul de ieșire din indiviziune autentificat cu nr. 2951/265/12.11.1960”, încheiat de un neproprietar, respectiv Comitetul executiv al Sfatului Popular al orașului Stalin” și familia V. Ș. și soția R., proprietari ai cotei de 1/5 din construcția P+1 compusă din două apartamente și două garaje, cu teren în suprafață de 181,8 mp.
În drept au fost invocate prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În probațiune au fost depuse la dosar copiile dispozițiilor atacate, înscrisuri referitoare la imobilul în litigiu și la operațiunile juridice care au avut loc cu privire la acesta, alte acte.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Intimatul M. B. prin P. a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării contestației împotriva Dispoziției nr. 937/20.03.2013, cu motivarea că, astfel cum însuși contestatorul arată, aceasta a fost primită la data de 25.03.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17.05.2013, termenul pentru formularea contestației fiind cel de 30 zile de la comunicare, prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, în subsidiar, intimatul a invocat și apărări de fond referitoare la temeinicia pretențiilor deduse judecății, arătând în final că prin Dispoziția nr. 1377/8.05.2013 a fost îndreptată eroare materială strecurată în art. 1 al Dispoziției nr. 937/20.03.2013.
P. sentința civilă 135/S/2013 a Tribunalului B. a fost respinsă ca tardivă contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul P. C. în contradictoriu cu intimatul M. B. prin P., cu privire la Dispoziția nr. 937/20.03.2013 emisă de intimat; a fost respinsă contestația formulată de contestatorul P. C. în contradictoriu cu intimatul M. B. prin P., cu privire la Dispoziția nr. 1377/8.05.2013 emisă de intimat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța inițial investită a reținut următoarele:
Excepția tardivității declarării unei căi de atac (ceea ce este, în esență, contestația) împotriva unui act jurisdicțional este o excepție de natura celor prevăzute de textul de lege citat mai sus, având caracter de excepție de procedură, absolută și peremptorie, date fiind efectele pe care aceasta le produce.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. 1 C.pr.civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Art. 26 alin. 3 teza I din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit mențiunii făcute de contestator prin chiar cererea de chemare în judecată, precum și susținerii intimatului, acest aspect fiind necontestat, data primirii Dispoziției nr. 937/20.03.2013 este aceea de 25.03.2013, iar prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17.05.2013, așadar la mai mult de 30 zile de la data comunicării actului atacat, sens în care, potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentințe, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației.
Tribunalul nu poate reține apărarea contestatorului întemeiată pe faptul că, la rândul său, intimatul a depășit termenul de soluționare a notificării, având în vedere caracterul imperativ al textelor de lege citate mai sus, precum și faptul că nimeni nu poate încălca legea prevalându-se de încălcarea acesteia de către o altă persoană.
Ca urmare a admiterii excepției tardivității contestației, instanța a respins, ca fiind tardiv formulată, cererea îndreptată împotriva Dispoziției nr. 937/20.03.2013.
În raport cu cele ce preced, instanța nu a examinat nici una dintre criticile de fond formulate de contestator cu privire la conținutul dispoziției atacate, dat fiind că o cerere care nu a fost formulată în termen procedural este considerată a nu exista, termenul de formulare a cererii constituind una dintre cerințele care vizează legala investire a instanței.
Cu privire la celelalte cereri formulate de contestator, vizând nelegalitatea titlului Statului asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării și respectiv constatarea nulității unui act translativ de proprietate încheiat cu privire la acesta, cu consecința rectificării situației de carte funciară, instanța a constatat pe de o parte că aceste cereri exced cadrului procesual al contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, invocată ca temei de drept al cererii invocate, iar pe de altă parte că contestatorul nu a chemat în judecată și persoanele cărora le opune aceste cereri, respectiv Statul Român și persoanele între care a fost încheiat actul juridic, singura persoană chemată în judecată fiind M. B., ori nici o cerere adresată instanțelor nu poate fi soluționată fără citarea persoanei al cărei drept este contestat, o atare situație constituindu-se într-o încălcare a principiului contradictorialității, consacrat de art. 14 C.pr.civ., precum și, în sens larg, a dreptului la un proces echitabil.
În consecință, instanța nu a analizat fondul acestor cereri, cadrul procesual sub aspectul părților fiind stabilit de reclamant prin chemarea în judecată exclusiv a intimatului M. B. prin P., în contradictoriu cu care nu pot fi analizate cererile vizând nevalabilitatea sau nulitatea unor acte juridice în care acesta nu a fost parte.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1377/8.05.2013 emisă de intimat, s-a reținut că, prin motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, contestatorul nu a invocat motive distincte de nulitate sau nelegalitate a acestei dispoziții, prin care a fost îndreptată eroarea materială din art. 1 din Dispoziția de P. nr. 937/20.03.2013, sub aspectul menționării numărului corect de carte funciară în care este înscris imobilul ce a făcut obiectul notificării.
D. fiind că, potrivit art. 9 alin. 2 C.pr.civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar în cauză nu se constată existența unor motive de nulitate de ordine publică, văzând și caracterul accesoriu al Dispoziției nr. 1377/8.05.2013 față de Dispoziția nr. 937/20.03.2013, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului cu privire la anularea dispoziției de îndreptare a erorii materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
P. decizia civilă 49/. de Apel B. a fost respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei 49/. apelantul. P. decizia 1254/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecate Curții de Apel B. pentru a rejudecarea căii de atac exercitată, ca instanță de recurs.
În rejudecarea căii de atac, Curtea de Apel B. a pronunțat Decizia civilă 1079/R/2014 prin care a fost admis recursul, a fost casată sentința 135/S/2013 și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului B..
În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:
Conform art. 22 alin. 2 din Legea 10/2001, notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivară de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 zile de la comunicare.
Așa cum notificarea trebuie să cuprindă toate datele de identificare ele imobilului, tot astfel dispoziția motivată trebuie obligatoriu să menționeze cu exactitate imobilul, pentru a permite controlului judecătoresc a actului administrativ, cum statuează art. 26.2 din normele metodologice aprobate prin HG 250/2007, conform cărora decizia/dispoziția emisă în temeiul art. 26 alin. 1 din lege va cuprinde, alături de toate datele de identificare a petentului și imobilului notificat, motivarea împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la imposibilitatea restituirii în natură.
Dispoziția nr. 937/2013 a fost emisă pentru un alt imobil, care nu a făcut obiectul notificării și care nu a aparținut antecesoarei reclamantului, astfel că acesta nu era în măsură să o atace, iar contestația formulată după primirea Dispoziției 1377/2013, prin care a fost îndreptată așa zisa eroare materială, a fost introdusă în termenul defipt de art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001.
A veni după mai bine de 11 ani și a adopta soluția din hotărârea în prezent atacată, deși culpa în emiterea unei dispoziții eronate revine emitentului și nu reclamantului, ar însemna nesocotirea dreptului la un proces achitabil, deși însăși normele metodologice menționate fac trimitere la respectarea dreptului internațional, relevante fiind dispozițiile cuprinse în preambulul normelor, respectiv pct. 2 potrivit cărora persoanele și entitățile implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în protocoalele adiționale la această convenție, ratificate de România, precum și soluțiile jurisprudențiale ale Curții Europene ale Drepturilor Omului.
În rejudecare, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, a ., acesta fiind posesorul actual al imobilului. În cererea de precizare a acțiunii a fost expusă situația imobilului și a demersurilor efectuate în vederea retrocedării acestuia.
Petile acțiunii au fost precizate ca fiind: admiterea contestației formulată împotriva dispozițiilor 937/2013 și 1377/2013 emise de M. B.; admiterea cererii de restituire în natură a cotei de 4/5 părți din imobilul compus din construcție – locuință și teren construit și neconstruit în suprafață de 181,8 mp situat în .. 6 B., înscris în CF_, sub nr. top 5912 – 5913/a/1 și 5912 – 5913/1/2, reîntabulate în CF_ și CF_; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 867/2007 și reducerea la 1/5 părți a obiectului acestui contract; obligarea . să lase reclamantului, în deplină proprietate și pașnică folosință cele 4/5 părți din imobilul menționat.
Față de această precizare, instanța a pus în discuția părților, în conformitate cu prevederile art. 78 Cod procedură civilă, necesitatea introducerii în cauză a numiților T. W. W. și B. C. D., deoarece aceștia au avut calitatea de vânzători în contractul a cărui nulitate se cere a se constata în cauză.
Față de poziția părților, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a persoanelor mai sus menționate.
Pârâtul . formulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, solicitând respingerea acesteia, arătând că autoarea reclamantului, în calitate de proprietară a imobilului cu nr. top 5912 – 5913, a înstrăinat cota de 1/5 parte din imobil familiei V.. C. de proprietate a autoarei reclamantului a trecut în proprietatea Statului Român, urmată de o dezmembrare a imobilului conform căreia familia V. dobândea în proprietate imobilul cu nr. top nou 5912 – 5913/a.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat anularea unor acte, însă aceste solicitări nu vor fi avute în vedere deoarece au formulate după închiderea dezbaterilor.
Pârâtul M. B. a reiterat, la ultimul termen de judecată, excepția tardivității contestației.
Această excepție urmează a fi respinsă deoarece a fost analiză de instanțe în primul ciclu procesual și instanța de casare a reținut că această excepție nu este întemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 501 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.
Deoarece instanța de casare a reținut că excepția tardivității nu este întemeiată, în rejudecare excepția nu poate primii o altă soluție, astfel că va fi respinsă.
Cu privire la fondul litigiului reținem următoarele:
Autoarea reclamantului P. C., defuncta Aronson I., a avut calitatea de proprietară a imobilului din B., .. 6, înscris în CF_ B., nr. top 5912 – 5913 și 5914/1.
P. Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 128/1949, aceasta a înstrăinat către V. Ș. și V. R. cota de 1/5 parte din imobil.
Proprietatea autoarei reclamantului a fost naționalizată și în baza actului autentificat sub nr. 2951/12.11.1960 s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului cu nr. top 5912 -5913 și 5914/1, familiei V. atribuindu-i-se lotul cu nr. top nou 5912 – 5913/1 pentru cota de 1/5 cumpărată de la Aronson I..
Ulterior, acest lot a fost dezmembrat în alte două loturi, cu nr. top 5912 – 5913/a/1 și 5912 – 5913/a/2, care au fost înstrăinate succesiv și care în prezent se află în posesia pârâtei .>
P. dispoziția 937/20 martie 2013 a fost respinsă notificarea nr. 2643/2001 formulată de reclamant pentru cota de 1/5 parte din imobilul situat în B., .. 37 – 39, cu nr. top 5904, 5905, cu motivarea că acesta reprezintă cota de 1/5 din imobilul inițial, pentru care s-au efectuat acte de înstrăinare.
P. dispoziția 1377/2013, emisă de Primarul Municipiului B. s-a îndreptat eroarea materială din dispoziția 937/2013, în sensul că a fost respinsă notificarea formulată de dl. P. C. cu privire la restituirea în natură a imobilului înscris inițial în CF_ B. și transcris în CF_ B., cu nr. top 5912 – 5913/a deoarece acesta reprezintă cota de 1/5 parte din imobilul deținut inițial de autoarea reclamantului, care a fost vândută familiei V., și pe cale de consecință nu face obiectul Legii 10/2001.
Reclamantul a contestat aceste dispoziții susținând că dezmembrarea imobilului a fost efectuată de un neproprietar, respectiv de Comitetul executiv al Sfatului Popular al Orașului Stalin și familia V., proprietară asupra cotei de 1/5 parte din imobil și că a fost înstrăinată doar cota de 1/5 din imobilele cu nr. top 5912-5913 nu și din cel cu nr. top 5914/1.
P. dezmembrare, familiei V. s-ar fi atribuit mai mult decât ar fi fost îndreptățiți.
Aceste susțineri ale reclamantului nu sunt întemeiate deoarece, în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 128/1950, la pct. 1 s-a menționat vânzarea cotei de 1/5 parte din imobilul cu nr. top 5912 – 5913, însă la pct. 9 s-a menționat că părțile au convenit că obiect al contractului îl reprezintă și nr. top 5914/1, vândut în aceleași condiții.
Față de aceste clauze contractuale, asumate de părțile contractante sub semnătură, reținem că Aronson I., autoarea reclamantului, a înstrăinat cota de 1/5 parte din întreg imobilul înscris în CF_ B., atât cel cu nr. top 5912-5913 cât și cel cu nr. top 5914/1. De altfel, în această manieră a fost operat contractul și în evidențele de carte funciară.
Actul de ieșire din indiviziune a avut în vedere cota de 1/5 a cumpărătorilor asupra întregului imobil, așa cum reiese din contract și din înscrierile în cartea funciară.
Ca urmare a dezmembrării, imobilul atribuit în proprietate familiei V. nu a mai fost supus naționalizării, astfel că pârâtul M. B., în calitate de entitate investită cu soluționarea notificării formulată cu privire la acest imobil, în mod corect a dispus respingerea notificării, imobilul nefăcând obiectul Legii 10/2001.
Cumpărătorii cotei de 1/5 parte din imobil nu puteau fi obligați să rămână în stare de coproprietate cu statul și au acceptat partajarea imobilului din actul emis la 12.11.1960, prevederile art. 728 cod civil în vigoare la acea vreme, fiind aplicabile.
Imobilul astfel determinat, a fost înstrăinat succesiv, în prezent, în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 867/2007, proprietar fiind .>
Reclamantul a solicitat constatarea nulității acestui contract, raportat la prevederile art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001, însă acest act normativ nu este aplicabil deoarece imobilul obiect al contractului nu este supus regulilor Legii 10/2001.
Petitele prin care s-a solicitat restituirea în natură a cotei de 4/5 din imobil și obligarea pârâtului . a lăsa imobilul reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie au caracter accesoriu față de petitele principale, acelea de anulare a dispozițiilor de primar privind soluționarea notificării și respectiv de constatare a nulității contractului de înstrăinare a imobilului, și vor primi aceeași soluție.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va respinge acțiunea reclamantului.
În conformitate cu prevederile art. 451 – 453 Cod procedură civilă, reclamantul va fi obligat să plătească pârâtului . de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității cererii de chemare în judecată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamantul P. C., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâții M. B. prin primar, cu sediul în B., ., . sediul în B., .. 6, Thierhaimer W. W., CNP_ și B. C. D., CNP_, domiciliați în B., . ..
Obligă pe reclamant să plătească pârâtei . de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător S. N. Pentru I. M. aflată în
Concediu de odihnă, semnează înlocuitor grefier șef secție
Grefier- D. A.
Red. S.N. – 29.06.2015
Tehnored. AD29.06.2015
7 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 547/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 564/2015.... → |
|---|
