Succesiune. Decizia nr. 206/2013. Tribunalul BRAŞOV

Tribunalul BRAŞOV - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 206/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 206/R

Ședința publică din data de 14 februarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. O. P. - judecător

JUDECĂTOR: I. L.

JUDECĂTOR: C. F.

Grefier: C. N.-D.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta pârâtă T. M., în contradictoriu cu intimata reclamantă M. A., împotriva Sentinței civile nr. 1305/9.07.2012, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul civil nr._, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata reclamantă, personal lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, o notă de ședință formulată de intimata reclamantă, prin care se arată că, față de valoarea litigiului apreciază că a fost corect calificată calea de atac ca fiind recursul, motiv pentru care nu mai susține cererea de aderare la apel.

De asemenea, tot prin serviciul de registratură al instanței, la dosarul cauzei au fost comunicate o cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, cerere formulată de avocat T. V., apărător ales al intimatei reclamante, precum și o notă de ședință formulată de către recurenta pârâtă, prin care se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata reclamantă solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât apărătorul său trebuie să ajungă.

Față de solicitarea intimatei reclamante, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata reclamantă, personal și asistată de avocat T. V., lipsă fiind recurenta pârâtă.

Instanța față de valoarea litigiului, pune în discuția părții prezente, prin apărătorul său, natura juridică a căii de atac.

Reprezentanta convențională a intimatei reclamante arată că lasă la aprecierea instanței această chestiune.

Tribunalul, în urma deliberării, față de valoarea litigiului care potrivit înscrisurilor aflate la filele 6 și 19 din dosarul de fond, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se situează sub pragul de 100.000 lei prevăzut de art. 282 Cod procedură civilă, constată că în mod corect pârâta a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe.

Instanța pune în discuția intimatei reclamante, prin reprezentanta sa convențională, cererea de aderare la apel pe care a formulat-o. sub aspectul admisibilității ei.

Reprezentanta convențională a intimatei reclamante arată că renunță la cererea de aderare la apel pe care a formulat-o.

Instanța constată că față de natura juridică a căii de atac și de dispozițiile art. 293 Cod procedură civilă, cererea de aderare la apel este inadmisibilă.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin Încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 17.01.2013, recurenta a fost scutită doar de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2772,5 lei, nu și de timbrul judiciar în sumă de 5 lei. Așa fiind, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art. 3 și art. 9 din OG nr. 32/1995, invocă din oficiu excepția de insuficientă timbrare a recursului ce formează obiectul prezentului dosar, pe care o pune în discuția părții prezente.

Reprezentanta convențională a intimatei reclamante solicită admiterea excepției de insuficientă timbrare și anularea cererii de recurs, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1305/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria F. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâta T. M., și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională T. M. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională M. A., și în consecință: a constatat că masa succesorală a defunctei C. A. decedată la data de 06.08.2010 se compune din cota de 1/2 parte din imobilul înscris în CF nr._ F. provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2 – casă compusă din una cameră și dependințe în suprafață de 719 mp; a dispus reducerea testamentului autentificat sub nr.1631/03.08.2010 la B.N.P. Asociați „Themis” de notar public M. Gyergyai, întocmit de defuncta C. A., până la cotitatea disponibilă de 1/2 părți din masa succesorală a defunctei C. A. decedată la data de 06.08.2010 compusă din ½ parte din imobilul situat în Mun. F., ., jud. B. înscris în CF nr._ F. provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2; a constatat că pârâta reclamantă reconvențională T. M. este moștenitoare legală în calitate de fiică în cotă de 1/2 din masa succesorală a defunctei C. A., căreia i se va preda cota legală rezultată ca urmare a reducțiunii testamentului autentificat sub nr. 1631/03.08.2010 de B.N.P. Asociați „Themis” de notar public M. Gyergyai, iar reclamantei M. A. în calitate de moștenitoare testamentară, căreia i se va preda cota legală rezultată ca urmare a reducțiunii testamentului autentificat sub nr. 1631/03.08.2010 de B.N.P. Asociați Themis” de notar public M. Gyergyai; a dispus înscrierea în CF a dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională T. M. asupra cotei de ¼ din imobilul situat în Mun. F., ., jud. B. înscris în CF nr._ F. provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2. au fost respinse restul petitelor din acțiunea principală și cererea reconvențională. S-a dispus înscrierea în CF a prezentei sentințe. Au fost compensate între părți cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria F. a reținut că din extrasul CF nr._ F., provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top. 3194/2/147/2 aflat la fila 7 a dosarului, rezultă că proprietari tabulari ai imobilului – casă compusă din una cameră și dependințe în suprafață de 719 mp. sunt C. Sorița în cotă de ½ parte potrivit act cf nr.794/1956 și C. A. în cotă de ½ parte potrivit act cf nr.851/1987.

A reținut că din declarația martorei D. E. (fila 96), reiese că o cunoaște pe pârâtă de când aceasta avea 17 ani, pârâta se poate gospodări singură, să își facă cumpărături singură. După ce C. I. s-a despărțit de prima soție, pe imobilul din litigiu a rămas C. I. și mama pârâtei. După decesul lui C. I. a rămas pe imobil C. A. mama pârâtei. Pe imobilul din litigiu lumea cunoaște ca proprietar pe pârâtă și mama acesteia. Nimeni nu a revendicat nici un drept asupra imobilului. Pârâta și mama acesteia sunt pe imobil din anul 1960-1962, casa atunci era în roșu. Când s-a încheiat testamentul C. A. nu mai putea vorbi. De la alte persoane care au fost de față știe că reclamanta i-a ținut mâna mamei pârâtei când a semnat aceasta testamentul, deoarece acesta nu mai putea semna singură și nici nu mai vorbea. Soțul reclamantei și reclamanta nu se poartă frumos cu pârâta, au un comportament neadecvat și nu-i permit pârâtei să se ducă la alți vecini, pârâta fiind nevoită din această cauză să meargă la martoră acasă și a dormi la aceasta. Pârâta cunoaște să își ia tratamentul după cutie, aceasta a avut dubii la culoarea medicamentului fiind de culoare galbenă a refuzat să ia acea pastilă, reclamanta i-a dat pârâtei ceva în ceai și cafea care a balonat-o pe pârâtă.

Totodată, a reținut că din declarația martorei Biliboacă O. (fila 109), reiese că aceasta i-a făcut cunoștință def. C. A. cu vecinul său C. I. în urmă cu 50 de ani, aceștia s-au căsătorit însă împreună nu au avut copii, pârâta fiind fiica lui C. A. dintr-o altă căsătorie. În prezent proprietari ai imobilului sunt cunoscuți C. I. și C. A.. Când aceasta din urmă a venit pe imobil fiica sa avea 4 ani. După decesul lui C. I. pe imobil a rămas C. A. și nu cunoaște ca cineva să o fi tulburat în folosință, sau vreo altă persoană să aibă vreo pretenție asupra imobilului. Pârâta își aduce mâncare de la cantină și mănâncă acasă, pe reclamantă nu a văzut-o să aducă mâncare pârâtei, însă este posibil să îi aducă. Pârâta poate să lucreze, a lucrat și înainte propria grădină. La data decesului lui C. A. se putea locui pe imobil. După decesul lui C. A. de imobilul din litigiu s-a ocupat atât reclamanta cât și pârâta, acestea au pus roșii, ardei, împreună. Martora crede că pârâta s-ar descurca și singură, deoarece a ajutat-o și pe aceasta la treabă.

Conform declarației martorului N. A. V. (fila 97), a reținut că de aproximativ 10 ani, reclamanta le ajuta atât pe pârâtă, cât și pe mama acesteia la grădinărit, reclamanta lucra împreună cu mama pârâtei. În vara – toamna anului 2011, notarul s-a deplasat la domiciliul mamei pârâtei, de față fiind martorul, pârâta, mama acesteia, reclamanta și un cumnat al d-nei C. cu fiica acesteia. Inițial au existat discuții din partea cumnatului d-l D., situație în care notarul a afirmat că va anula testamentul, respectiv nu-l va încheia, însă d-l D. a revenit și a afirmat că nu mai are nici o pretenție deoarece nu-și asumă răspunderea de a o îngriji pe pârâtă. În ultima perioadă a vieții mamei pârâtei aceasta era imobilizată la pat și a fost ajutată de reclamantă. D-na C. își punea problema cine o va îngriji pe fiica sa, iar reclamanta a fost de acord. Din discuțiile purtate cu d-na C. a reținut că pârâta era bolnavă și nu se poate întreține singură. Părțile inițial s-au înțeles bine însă după decesul d-nei C. au intervenit neînțelegeri, datorită unor vecini și a unui văr al pârâtei, aceasta fiind ușor influențabilă. În urmă cu un an reclamanta a efectuat investiții pe imobil, a schimbat dușumelele, mobila. Se putea locui și înainte de reparații. Pârâtei îi plăcea să adune lucruri de la container și să le aducă acasă. Nu cunoaște dacă pârâta refuză întreținerea de la reclamantă însă a avut o discuție cu vecinii I. și crede că pârâta este influențată de aceștia, aceștia susțin că pârâta nu este bolnavă. De la reclamantă știe că acești vecini îi spun pârâtei să nu mai mănânce mâncarea adusă de reclamantă. Utilitățile la imobil sunt plătite de reclamantă, acesta îi cumpără și medicamentele. Pârâta mergea la cantina săracilor de pe vremea când trăia mama sa și în prezent merge acolo să-și procure mâncarea. Reclamanta merge zilnic la pârâtă, chiar doarme cu aceasta.

A mai reținut că din declarația martorei B. S. (106), rezultă că nu a văzut-o pe pârâtă să facă crize, însă mama acesteia îi spunea că face crize, dar nu i-a relatat în ce constau acele crize. Mama pârâtei i-a arătat că fiica acesteia colecționează bidoane de plastic de la containere. Pe reclamantă o cunoaște de aproximativ 10 ani. Mama pârâtei îi spunea că este vizitată de reclamantă care îi aduce ulei, banane, contracost, și o însoțește pe pârâtă la medic. Reclamanta o ajuta pe mama pârâtei și la grădinărit, însă nu știe dacă o ajuta pe bani sau de prietenie. De la reclamantă știe că pârâta a fost internată în spital și a îngrijit-o pe aceasta, că pârâta a avut probleme medicale în sensul că a căzut pe jos, că pârâta nu își ia tot timpul medicamentele prescrise de medic. Martora a relatat că o vede zilnic pe reclamantă că vine pe imobilul din litigiu. Reclamanta a renovat imobilul din litigiu, a efectuat investițiile deoarece nu avea cine să le facă. De la reclamantă știe că s-au încheiat niște acte cu aproximativ o săptămână înainte de moartea mamei pârâtei însă nu știe ce fel de acte. Pârâta este o persoană agitată și consideră că numai ea are dreptate, este o persoană influențabilă. Mama pârâtei înainte de a deceda a afirmat că fiica sa nu se poate descurca singură. Pârâta a fost căsătorită însă în prezent nu locuiește cu soțul acesteia. Pârâta mănâncă de la cantina socială de ani de zile de când trăia mama acesteia, iar de la decesul mamei pârâtei, reclamanta aduce și aceasta mâncare pârâtei.

Referitor la cele invocate privind uzucapiunea, instanța a reținut că pe teritoriile cu regim de carte funciară, dobândirea proprietății, prin uzucapiune, depinde în ce privește legea ce se poate aplica de locul situării imobilului precum și de data când a început prescripția.

În această privință, în Transilvania, trebuie să se facă deosebire între prescripția începută înainte de septembrie 1943, când s-a extins legislația română în România de peste Carpați prin Decretul - Lege nr.389/1943, după data de 15 septembrie 1943, și cea începută după data de 12 iulie 1947 când s-a pus în aplicare dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938 pentru unificarea dispozițiilor la cartea funciară.

Au fost reținute disp.art.31 din D-L nr.389/1943 și că, începând cu data de 12 iulie 1947 s-au aplicat dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938, care cuprinde în art.27 și 28 reglementări speciale cu privire la uzucapiune.

Instanța a mai reținut că, potrivit deciziei nr.86/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie potrivit disp.art.329 cod proc. civ., în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiu D-L nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv D-L nr.115/1938. În speță potrivit martorilor audiați în cauză, antecesoarea reclamantei a început posesia asupra imobilului din litigiu în anii 1960 - 1962, în aceeași perioadă mama pârâtei – numita C. A. a venit pe imobil la defunctul său soț, astfel că uzucapiunea este supusă prevederilor D.L.nr.115/1938.

În speță, este vorba de o prescripție începută în anii 1960-1962, fiind astfel aplicabil art.28 din D.L.115/1938 care se referă la uzucapiunea extratabulară, acesta fiind de altfel temeiul de drept invocat în cererea reconvențională.

În acest sens, s-au avut în vedere dispoz. art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, așa încât că niciuna dintre cele două teze ale art.28 nu sunt dovedite în cauză. Astfel, nu s-a făcut dovada că proprietara tabulară C. Sorița a decedat și au trecut 20 de ani de la decesul acesteia, deși cauza a fost repusă pe rol pentru a depune această dovadă.

Conform extrasului de CF nr._ F., provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2, nu rezultă înscrierea în aceste cărți funciare privind declararea de renunțare la proprietate.

Termenul de 20 de ani cerut de art.28 din D.L.nr.115/1938 nu își poate începe cursul decât după decesul proprietarului, respectiv după înscrierea declarației de renunțare a proprietarului, chiar dacă . posesia imobilului s-ar fi produs anterior.

S-a reținut că reclamanta pârâtă nu a dovedit niciuna dintre condițiile prevăzute în textele de lege mai sus menționate, iar cât timp proprietara nu a decedat și nu au trecut 20 de la decesul acesteia sau nu a renunțat la dreptul său prin înscrierea acestei renunțări în cartea funciară, acest drept nu este susceptibil de dobândire prin uzucapiune de către nici o persoană, motiv pentru care instanța urmează a respinge cererea reclamantei pârâtei reconvenționale de constatare a faptului că antecesoarea sa C. A. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în F., ., înscris în CF nr._ F., nr. top 3194/2/147/2 compus din casă, curte, grădină și teren în suprafață de 719 mp, și ca o consecință a respingerii acestui petit urmează a fi respins și petitul privind înscrierea în CF a dreptului de proprietate ce s-a solicitat a fi constatat dobândit prin uzucapiune.

Potrivit certificatului de deces aflat la fila 8 a dosarului, C. A. a decedat la data de 06.08.2010 și a avut ca fiică pe pârâta T. M. născ. L. potrivit actelor de stare civilă aflate la filele 81-83 ale dosarului.

Referitor la calitatea de moștenitori a reclamantei și pârâtei, instanța a reținut că atât reclamanta cât și pârâta sunt moștenitoare acceptante după defuncta C. A., întrucât după decesul acesteia, ambele au folosit imobilul ce face obiectul masei succesorale.

Potrivit extrasului de CF nr._ F., provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top. 3194/2/147/2 aflat la fila 7 a dosarului rezultă că defuncta C. A. figurează ca proprietară tabulară a imobilului – casă compusă din una cameră și dependințe în suprafață de 719 mp în cotă de ½ parte cu titlu de moștenire potrivit act cf nr.851/08.08.1987,

și față de faptul că după decesul lui C. A. atât reclamanta cât și pârâta au folosit imobilul ce face obiectul masei succesorale, instanța urmează a constata că masa succesorală a defunctei C. A. decedată la data de 06.08.2010 se compune din cota de 1/2 parte din imobilul înscris în CF nr._ F. provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2 – casă compusă din una cameră și dependințe în suprafață de 719 mp. precum și a constata că pârâta este moștenitoare legală în calitate de fiică, iar reclamanta este moștenitoare testamentară.

Prin testamentul autentificat sub nr.1631/03.08.2010 de B.N.P. M. Gyergya (fila 9), defuncta C. A. a dispus cu privire la dreptul său de nudă proprietate ce îl deține asupra cotei de ½ părți din imobilul situat în F., ., jud. B., înscris în CF 3904 F. nr. top. 3194/2/147/2, instituind-o legatară cu titlu particular pe reclamanta M. A., iar pârâtei - fiicei sale T. M. i-a lăsat dreptul de uzufruct viager asupra cotei de ½ părți din același imobil menționat mai sus, instituind-o legatara sa cu titlu particular. Prin același testament, s-a menționat că testatoarea este în vârstă, iar fiica sa este bolnavă, și deoarece legatara sa le-a ajutat fără pretenții, o roagă pe aceasta să acorde întreținere atât acesteia, cât și fiicei sale, care are nevoie de ajutor și supraveghere la domiciliul său, cu tot ceea ce este necesar vârstei și pretențiilor sale, să le asigure hrană, îmbrăcăminte, curățenie, alimente, asistență medicală cu medic și medicamente, iar în caz de deces să le înmormânteze după obiceiul locului și cheltuiala sa.

În ceea ce privește cererea pârâtei reclamante reconvenționale de a se dispune revocarea judecătorească a testamentului autentificat sub nr. 1631/03.08.2010 al BNPA „ Themis” F., pentru neîndeplinirea sarcinilor, instanța a respins acest petit deoarece revocarea testamentului este un act de voință ce aparține testatorului pe timpul cât acesta se află în viață. Fiica testatoarei, beneficiară a clauzei de întreținere și a dreptului de uzufruct viager asupra cotei de ½ din imobil, este un terț față de legat care nu poate cere revocarea testamentului. Ca terț, aceasta poate solicita executarea sarcinii impuse prin testament. Pe de altă parte, martorii audiați au arătat că reclamanta aduce mâncare pârâtei, doarme cu aceasta în imobil, o duce la doctor și îi cumpără medicamentele necesare.

S-a reținut că pârâta fiind fiica defunctei C. A., potrivit disp. art.841 c.civ. este moștenitoare legală rezervatară ce se bucură de rezerva succesorală, această rezervă fiind destinată moștenitorilor legali rezervatari împotriva voinței celui ce lasă moștenirea. Prin urmare, a reținut că prin încheierea susmenționatului testament, defuncta C. A. a încălcat rezerva succesorală și în consecință a încălcat cotitatea disponibilă.

A avut în vedere instanța de fond că rezerva trebuie asigurată moștenitorului în plină proprietate, fără a putea fi suplinită prin acordarea de uzufruct.

Prin instituirea rezervei descendenților – în speță fiica defunctei, nu s-a urmărit defavorizarea celorlalți moștenitori, ci ceea ce s-a micșorat corespunzător cu întinderea rezervei descendentului, a fost cotitatea disponibilă, asupra căreia se impută această rezervă.

Potrivit disp. art.841 c.c liberalitățile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la moarte lasă un copil.

În atare situație, cotitatea disponibilă este de ½ părți din masa succesorală, iar rezerva este de 1/2 din masa succesorală a defunctei C. A., respectiv cota de ¼ din întreg imobilul, testatorul fiind liber să dispună prin legate particulare, însă o poate face numai cu privire la cotitatea disponibilă, iar nu și cu privire la rezervă.

Potrivit disp.art.847 c. civ. liberalitățile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la această parte, astfel că față de probele administrate în cauză, instanța a dispus reducerea testamentului autentificat sub nr.1631/03.08.2010 la B.N.P. Asociați „Themis” de notar public M. Gyergyai, întocmit de defuncta C. A., până la cotitatea disponibilă de 1/2 părți din masa succesorală a defunctei C. A. decedată la data de 06.08.2010 compusă din ½ parte din imobilul situat în Mun. F., ., jud. B. înscris în CF nr._ F. provenit din conversia de pe hârtie a CF 3904 F., nr. top 3194/2/147/2 și va constata că pârâta reclamantă reconvențională T. M. este moștenitoare legală în calitate de fiică în cotă de 1/2 din masa succesorală a defunctei C. A., căreia i se va preda cota legală rezultată ca urmare a reducțiunii testamentului autentificat sub nr. 1631/03.08.2010 de B.N.P. Asociați „Themis” de notar public M. Gyergyai, iar reclamantei M. A. în calitate de moștenitoare testamentară, căreia i se va preda cota legală rezultată ca urmare a reducțiunii testamentului autentificat sub nr. 1631/03.08.2010 de B.N.P. Asociați Themis” de notar public M. Gyergyai.

În ceea ce privește cererea pârâtei reclamante de ieșire din indiviziune prin atribuirea imobilului cu plata sultei corespunzătoare în favoarea reclamantei, instanța a respins-o, deoarece, în cauză, nu s-a solicitat evaluarea acestui imobil pentru stabilirea sultei aferentă cotei de proprietate, situație față de care urmează ca părțile să își rezolve pe cale separată ieșirea din indiviziune cu privire la acest imobil.

În ceea ce privește evacuarea reclamantei din imobil, instanța a respins-o dat fiind faptul că reclamanta în prezent deține cota de ¼ din imobilul în litigiu.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta-reclamantă T. M., prin care a solicitat modifcartea în parte în sensul admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta pârâtă a arătat în esență, că sentința nu este legală și temeinică, în condițiile în care sunt întrunite cerințele art. 28 și 130 din Legea 115/1938 vizând uzucapiunea pentru cota de ½ din imobil. A preciza că în mod grești, a fost respinsă cererea privind revocarea testamentului, testamentul fiinfd nul absolut din cauza senilității și vârstei înaintate a testatoarei. Totodată, instanța trebuia să dispună înscrierea dreptului său de proprietate asupra cotei de ¼ din imobil, precum și a dreptului de uzufruct viager asupra aceleiași cpte, fapt ce atrăgea evacuarea intimatei reclamante din imobil.

În drept, au fost invocate dispoz. Art. 299 și urm., 304 pct. 9, 304 ind. 1, 312 al. 3 și 274 C.p.civ.

Ca urmare a cererii formulate de recurenta pârâtă-reclamantă, Tribunalul a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii acesteia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.772,5 lei.

La termenul de azi, instanța a pus în discuția părților prezente, excepția insuficientei timbrări a cereri de recurs, față de lipsa dovezii achitării sumei de 5 lei reprezentând timbru judiciar.

Soluționând cu prioritate, în baza art.137 alin.1 Cod proc.civ., aceasta excepție de procedură, absolută și dirimantă, care ar face de prisos in tot cercetarea pe fond a recursului, tribunalul constata ca este fondata, pentru considerentele ce succed.

Prin rezoluția președintelui de complet din data de 04.09.2012 (f.11), s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 2.772,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată.

Pentru primul termen de judecată, 13.12.2012, recurenta a fost legal citată cu această mențiune (f.15), motiv pentru care la data de 07.12.2012 a înaintat la dosarul cauzei, cerere de ajutor public judiciar vizând scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru în cuantumul menționat, ce a fost admisă de către instanță prin încheierea de ședință din 17.01.2013 (f.29).

Prin urmare, se remarcă faptul că recurentei pârâte-reclamante îi revenea sarcina de a achita timbrul judiciar în cuantum de 5 lei, în condițiile în care nu a contestat modul de calcul al acestuia și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar și pentru această sumă.

Conform art. 9 alin.2 din O.G.nr.32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale in vigoare referitoare la taxa de timbru.

Conform prevederilor art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit prevederilor alin.2 si alin.3 al aceluiași articol din lege, daca taxa nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata, iar neîndeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale, rezultă cu claritate faptul că nu se acordă mai multe termene pentru achitarea taxei judiciare de timbru, respectiv a timbrului judiciar ( care, de principiu, se achita anticipat ), ci doar unul singur, iar sancțiunea care intervine in cazul nerespectării obligației de timbrare este cea a anularii cererii.

Pentru aceste motive, în temeiul disp. art.20 din Legea nr.146/1997 si art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995, tribunalul va admite excepția de insuficientă timbrări a cererii de recurs, invocată din oficiu și, în consecință, va anula cererea de recurs formulată de către recurenta

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs invocată din oficiu, și, în consecință:

Anulează recursul formulat de recurenta pârâtă T. M. împotriva sentinței civile nr. 1305/09.07.2012 pronunțată de Judecătoria F., ca urmare a admiterii excepției.

Irevocabilă.

Pronunțata in ședința publica, azi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. O. P. I. L. C. F.

Grefier,

C. N.-D.

Red. IL/Tehnored. CND/22.02.2013-Ex. 2

Jud fond – Mușinoiu C. G.