Rectificare carte funciară. Sentința nr. 180/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 180/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 180/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 180/S/2015
Ședința publică de la 30 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. P.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. M. L. A. M. A. în contradictoriu cu pârâții ., prin reprezentant legal, ., prin reprezentant legal, ., prin reprezentant legal, și O. de C. și P. I. B., prin reprezentant legal, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat O. I., pentru partea reclamantă, avocat Romer Kaludia I., în substituirea avocat C. N., pentru pârâta S.C. P. B. S.A., și avocat I. F. C., pentru pârâta S.C. A. 2003 S.A., lipsă fiind pârâții . și O. de C. și P. I. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta convențională a părții pârâte ..A., avocat Romer Klaudia - I., depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ce i-a fost acordată în cauză de către avocatul titular, C. N., în vederea asigurării substituirii sale în cadrul dezbaterilor ce vor avea loc în ședința publică de astăzi.
Reprezentantul în instanță al pârâtei S.C. A. 2003 S.R.L., avocat I. F. V., depune, de asemenea, la dosarul cauzei împuternicirea avocațială ce atestă calitatea sa de reprezentant convențional al părții pârâte menționate.
Aplicând în cauză dispozițiile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că reprezentanții convenționali ai părților au făcut dovada calității lor, în condițiile stipulate de art. 85 alin. 3 Cod procedură civilă și ale art. 151 alin. 2 din același act normativ, prin împuternicirile avocațiale anexate răspunsului la întâmpinarea formulată în cauză de către pârâta S.C. P. B. S.A., întâmpinării formulate de către pârâta S.C. P. B. S.A. și împuternicirile avocațiale depuse în ședința publică de astăzi la dosarul cauzei.
Verificându-și din oficiu competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că nu este competent material să soluționeze cauza de față, având în vedere valoarea obiectului acesteia, astfel cum ea a fost determinată de partea reclamantă în precizarea cererii de chemare în judecată pe care a realizat-o, urmare a rezoluțiilor întocmite de către instanța de judecată în cadrul parcurgerii etapei scrise a procesului.
Astfel, potrivit precizărilor realizate, cererea de chemare în judecată, care face parte din categoria celor care un obiect evaluabil pecuniar, are o valoare de 195.000 lei.
În această situație, tribunalul, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. 2 raportat la cele ale art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, invocă excepția lipsei competenței sale materiale de soluționare în primă instanță a cauzei de față, pe care o pune în discuția contradictorie a părților.
Reprezentantul convențional al părții reclamante învederează că, la momentul sesizării instanței, a apreciat că pentru soluționarea acestei pricini în primă instanță competența de soluționare revine Tribunalului B..
Dacă instanța va lua în calcul numai valoarea obiectului cauzei, indicată în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, atunci competența de soluționare în primă instanță a pricinii revine Judecătoriei.
Apreciază că instanța trebuie să aibă în vedere și obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează o procedură ce nu se regăsește între cele indicate în mod expres în cuprinsul art. 94 Cod procedură civilă, ci mai degrabă în art. 95 Cod procedură civilă, care conferă o vocație generală tribunalului de a avea competență pentru oricare alte pricini care nu se regăsesc în competența judecătoriilor, curților de apel sau altor instanțe,
Așadar, dacă nu se are în vedere stric valoarea indicată de către reclamant pentru obiectul cererii de chemare în judecată, în vederea stabilirii timbrajului, competența de soluționare în rimă instanță a cauzei revine Tribunalului.
Reprezentanta convențională a pârâtei S.C. P. B. S.A. învederează instanței că valoarea reală a obiectului litigiului atrage competența materială a Tribunalului B.. Valorile indicate în vederea stabilirii timbrajului urmează a fi apreciate de către instanța de judecată, în sensul de a se stabili dacă acestea sunt valorile reale sau nu.
Reprezentantul în instanță al pârâtei S.C. A. 2003 S.A. solicită instanței respingerea excepției, apreciind că valoarea indicată de către titularul cererii de chemare în judecată este mai mică decât valoarea reală a obiectului material al pricinii. Această valoare poate fi stabilită în mod corect printr-o expertiză tehnică, ocazie cu care ar putea fi determinată și instanța care este competentă material să soluționeze prezentul litigiu în primă instanță.
Mai sunt alte doua chestiuni care, în opinia sa, atrag competența materială a Tribunalului în soluționarea acestei cauze.
Pe de o parte, așa cum s-a arătat în întâmpinare, cererea de chemare în judecată este informă, solicitându-se de către reclamant să se constate nulitatea absolută a unui drept, iar nu existența sau inexistența acestuia.
Practic, acțiunea introductivă de instanță are caracterul unei acțiuni în revendicare, plecând de la premisa că partea reclamată ar fi beneficiara măsurilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, acest litigiu apare, de fapt, ca un litigiu determinat de aplicabilitatea sau inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, în raport de dreptul comun, lucru care poate fi stabilit după ce vor exista precizări clare ale acțiunii. Există o ambiguitate în formulare care aduce ambiguitate și asupra instanței care poate soluționa în primă instanță pricina.
În opinia sa, se impune a fi clarificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a se stabili dacă ne găsim în prezența unei acțiuni de drept comun, prin care se solicită constatarea nulității absolute a unui act juridic, suntem într-o acțiune care are ca obiect o rectificare de carte funciară, sau în prezența unui altt tip de acțiune. Numai după această clarificare se poate stabili instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze acest litigiu, în primă instanță.
Însă, în raport cu valoarea reală a imobilului ce face obiectul material al litigiului, tribunalul este instanța competentă să soluționeze în primă instanță această cerere de chemare în judecată.
Instanța, în ceea ce privește solicitarea de a se preciza exact natura acțiunii, reține că prin rezoluția de stabilire a viciilor cererii de chemare în judecată, întocmită la data de 26.03.2015, a cerut părții reclamante să precizeze care este actul juridic în privința căruia se solicită a fi aplicată sancțiunea nulității absolute, cu indicarea valorii obiectului acestuia, respectiv a imobilului cu destinația de teren, în suprafață de 900 mp.
Urmare a acestei rezoluții, partea reclamantă a remis dosarului cauzei, în data de 14.04.2015, o precizare, care a parcurs procedura comunicării părților adverse, prin care arată că solicită a se constata nulitatea absolută parțială a actului juridic reprezentat de Protocolul de predare - primire al aportului în natură repartizat acționarului Nitescu V., ca urmare a divizării prin desprindere a S.C. P. A. S A pentru înființarea S.C. APLPIN 2003 SRL, din data de 29.10.2003, aprobat prin Hotărârea nr.13/19.09.2003 a AGEA a S.C. P. A. S.A, protocol ce a fost anexat cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul convențional al pârâtei S.C. A. 2003 S.R.L. cu referire la acest act, solicită a se observa ca valoarea indicată în conținutul acestuia atrage competența materială a Tribunalului. Apreciază că instanța trebuie să se raporteze la valoarea indicată în cuprinsul acestui protocol iar nu la valoare indicată de partea reclamantă.
Reprezentanta convențională a pârâtei S.C. P. B. S.A. apreciază că trebuie clarificat temeiul de drept în baza căruia s-a formulat acțiunea, întrucât, dacă s-a indicat ca și temei de drept și Legea nr. 10/2001, atunci competența este a Tribunalului B..
Instanța, luând concluziile părților, exprimate în sensul celor consemnate anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțarea asupra excepției pe care a invocat-o din oficiu.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată sub nr._, la data de 23.03.2015, reclamanta P. M. L. A. A. a chemat în judecată pârâții A. 2003 SRL, ., . și O. de C. și P. I., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care să constate nulitatea absolută parțială a dreptului de proprietate pentru suprafața de 900 mp., teren intravilan, ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, întabulat de către pârâta A. 2003 SRL, la data de 24.11.2003, sub nr._, ca,, drept de proprietate, cu titlu de aport în natură la capitalul social, dobândit prin Convenție’’, în actuala carte funciară_ B., să dispună dezlipirea parcelei în suprafață de 900 mp din cartea funciară mai sus indicată și alipirea acesteia la cartea funciară inițială nr._, nr. top._/6/2/2/2/1, să o oblige pe pârâta A. 2003 SRL să desființeze construcțiile și amenajările făcute ilegal pe imobilul cu destinația de teren ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, astfel încât acesta să fie adus la starea inițială, să oblige părțile pârâte să îi achite suma de 200.000 Euro cu titlu de daune interese, să o oblige pe pârâta O. de C. și P. I. să rectifice cartea funciară nr._ B., prin reducțiunea suprafeței de 9598, 22 mp ( teren zone verzi, loc de casă, fâneață, teren de construcții, drum betonat) cu suprafața de 900 mp ce constituie obiectul dreptului său de proprietate, și înscrierea acestuia în cartea funciară inițială, nr._ B., astfel încât întreaga proprietate de 1932 mp să formeze un singur lot.
În motivarea cererii de chemare în judecată, autorul acesteia a susținut în esență că, urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a notificării pe care a formulat-o în conformitate cu prevederile legii nr. 10/2001, a dobândit în proprietate imobilul cu destinația de teren, în suprafață de 900 mp, identificat în petitele cererii.
În baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 384/2006 pronunțată de Tribunalul B., a solicitat pârâtei . să o pună în posesie cu această suprafață de teren, iar, ca urmare a refuzului acesteia, a declanșat procedura executării silite, în cadrul cărei s-a constat că cele dispuse prin titlul executoriu nu pot fi puse în executare, din cauza actelor și operațiunilor juridice efectuate cu privire la acest imobil.
În continuarea motivării cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a uzat, pentru valorificarea drepturilor ce i-au fost recunoscute în procedura de aplicare a legii nr. 10/2001, și de dispozițiile legii nr. 7/ 1996, sens în care a solicitat pârâtului O. de C. și P. I. să procedeze la întabularea acestor drepturi, însă solicitarea sa a fost respinsă în mod definitiv, pentru aceleași considerente.
În aceste condiții, a fost nevoită să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată, pentru a obține desființarea actelor juridice ce au fost efectuate cu privire la imobilul cu destinația de teren, în suprafață de 900 mp, ce constituie obiectul dreptului său de proprietate.
Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 371 și următoarele din codul de procedură civilă, art. 907-915, 1207, 2502 din codul civil, precum și pe dispozițiile legii nr. 7/1996 și ale legii nr. 10/2001, ce au fost invocate în mod generic.
P. rezoluția din data de 26.03.2015, instanța a reținut următoarele:,, Procedând la verificarea cererii de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar, conform dispozițiilor cuprinse în art. 200 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta cuprinde următoarele lipsuri:
1.în ceea ce privește primul petit, nu a fost indicat și nu a fost depus la dosarul cauzei actul juridic în privința căruia se solicită a fi aplicată sancțiunea nulității, cu indicarea valorii obiectului acestuia, respectiv a celor 900 de mp, în conformitate cu dispozițiile art. 194 lit. c din Codul de procedură civilă;
2. în ceea ce privește petitul 3, partea reclamantă nu a individualizat și nu a indicat, în conformitate cu prevederile art. 194 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă, care sunt construcțiile a căror demolare o solicită și valoarea acestora;
3. în legătură cu pretenția formulată în petitul 4, se reține că partea reclamantă nu a indicat valoarea în lei a pretenției, în conformitate cu criteriile instituite de dispozițiile art. 194 alin. 1 lit c din Codul de procedură civilă.
De asemenea, instanța reține că, deși cererea de chemare în judecată se referă la bunuri imobile, ea nu îndeplinește cerința instituită de prevederile art. 194 alin. 1 lit c teza finală, întrucât nu au fost atașate extrase de carte funciară, de dată recentă, care să ateste care este situația actuală de carte funciară a imobilelor la care se face referire.
De asemenea, instanța constată că prezenta cerere de chemare în judecată face parte din categoria celor pentru care este datorată, de către partea reclamantă taxă judiciară de timbru, astfel că ea trebuie să îndeplinească și cerința instituită de prevederile art. 197 din Codul de procedură civilă.
Reține că, la acest moment procesual, instanța nu poate stabili valoarea taxei judiciare de timbru pe care partea reclamantă o datorează pentru fiecare dintre pretențiile pe care le-a formulat, întrucât, așa cum am arătat, această parte nu a procedata la indicarea, potrivit legii, a valorii obiectului cererii pe care a promovat-o.
Așa fiind, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dispune ca părții reclamante să îi fie comunicat un exemplar al prezentei rezoluții, cu mențiunea că are obligația de a proceda la împlinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată pe care a formulat-o - astfel cum acestea au fost mai sus indicate - în termen de cel mult 10 zile de la dat primirii comunicării., sub sancțiunea anulării acesteia’’.
Urmare a acestor dispoziții ale instanței, partea reclamantă a remis dosarului cauzei, la data de 14.04.2015, o precizare a cererii introductive, prin care a arătat că actul juridic în privința căruia a solicitat a fi aplicată sancțiunea nulității este reprezentat de ,, Protocolul de Predare - Primire al aportului în natură repartizat acționarului N. V. ca urmare a divizării prin desprindere a ., pentru înființarea .’’, din data de 29.10.2003, aprobat prin Hotărârea nr.13/19.09.2003 a A. a ., că bunul imobil în litigiu, reprezentat de teren în suprafață de 900 mp, are valoarea de 180.000 lei, că amenajările și construcțiile a căror demolare a solicitat-o sunt reprezentate de aleile asfaltate din fața Hotelului C. și Hotelului A., folosite pentru trecerea pietonală, ce au o valoare de 15.000 de lei și că înțelege să renunțe la capătul de cerere referitor la obligarea părților pârâte la plata, în favoarea ei, de daune interese.
Ca urmare a acestor precizări, instanța a întocmit rezoluția din data de 17.04.2015, prin care a statuat următoarele:,, Având în vedere mențiunile existente în înscrisul pe care partea reclamantă l-a remis dosarului cauzei în data de 14.04.2015, instanța instituie în sarcina acestei părți, următoarele obligații: 1. obligația de a preciza dacă mențiunea existentă la pct. 3 din acest înscris se constituie într-o restrângere a pretențiilor pe care le-a formulat prin cererea de chemare în judecată, formulată în conformitate cu dispozițiile art. 204 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că renunțarea la judecarea unei cereri poate opera doar în cazul în care a fost îndeplinită obligația de plată a taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri; 2.obligația de a indica, potrivit prevederilor art. 194 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă, modul de stabilire a valorilor indicate la punctele 1 și 2 din înscrisul despre care s-a făcut vorbire anterior, cu depunerea documentelor ce au stat la baza efectuării acestui calcul(…)’’
În executarea obligaților despre care s-a făcut vorbire anterior, partea reclamantă a înregistrat la dosarul cauzei, în data de 06 mai 2015, un înscris, prin care a arătat că mențiunea din precizarea cererii introductivă de instanță referitoare la renunțarea la judecarea petitului referitor la instituirea în sarcina părților pârâte a obligației de a-i achita suma de 200.00 0 de euro cu titlu de daune materiale are semnificația juridică a unei cereri promovată în conformitate cu dispozițiile art. 2014 alin. 1 din codul de procedură civilă și că valoarea de 180.000 de lei, indicată pentru imobilul cu destinația de teren în litigiu, a fost stabilită prin luarea în considerare a evaluărilor existente în Ghidul Notarilor Publici,
În apărare, pârâta A. 2003 SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea constatării nulității parțiale a unui drept de proprietate, prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește solicitarea de constare a nulității actului juridic de dobândire a dreptului de proprietate, lipsa calității sale procesuale pasive, inadmisibilitatea acțiune în revendicare imobiliară promovată în conformitate cu dispozițiile dreptului comun, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.
În motivarea poziției sale procesuale, partea menționată a făcut o prezentare a operațiunilor juridice ce au fost efectuate cu privire la imobilul cu destinația de teren în suprafață de 900 mp din litigiu și a susținut că legislația nu reglementează instituția juridică a constatării nulității unui drept, astfel că, din această perspectivă, demersul judiciar al părții reclamante este inadmisibil.
De asemenea, trebuie să se rețină că actul juridic în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil este protejat de dispozițiile art. 46 alin. 5 din legea nr. 10/2001, în conformitate cu care, prin derogare de la dreptul comun, acțiunea în constatarea nulității trebuia promovată în termen de un an de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
În continuarea motivării poziției sale procesuale, partea menționată a susținut că demersul judiciar al părții reclamante se constituie, în realitate, într-o acțiune în revendicare imobiliară, promovată conform dreptului comun, or, în condițiile în care în cauza de față sunt incidente dispozițiile legii nr. 10/2001, un astfel de demers apare ca fiind inadmisibil.
De asemenea, se impune a se constat că partea pârâtă arătată nu exercitată posesia asupra unui imobil ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părții reclamante, astfel că chemare sa în judecată este nejustificată.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta A. 2003 SRL a arătat în motivarea poziției sale procesuale că, în cauza de față, nu este incident niciun motiv de nulitate absolută a actului juridic în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația de teren în suprafață de 900 mp, astfel că cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă.
De asemenea, se impune a fi adoptată soluția mai sus indicată și motivat de împrejurarea că suprafața de teren asupra căreia partea reclamantă a susținut că există dreptul său de proprietate este distinctă de imobilele ce se află în patrimoniul său.
La rândul său, pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a părții reclamante, în susținerea căreia a arătat că Decizia nr. 18/21.03.2012, pe care această pârâtă a emis-o în cadrul procedurii instituită de legea nr.10/ 2001 nu are valoare de titlu executoriu și nu poate fi pusă în executare, întrucât ea privește un bun imobil ce nu se afla în patrimoniul pârâtei la data emiterii acestei decizii.
De asemenea, pârâta . prin actul de procedură pe care l-a întocmit, a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. de C. și P. I. B., fără însă a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază această excepție.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta menționată a susținut în întâmpinarea pe care a formulat-o că se impune ca cererea de chemare în judecată să fie respinsă, întrucât niciuna dintre pretențiile pe care partea reclamantă le-a formulat nu are suport în dispozițiile legale.
În conformitate cu prevederile art. 201 alin. 2 din codul de procedură civilă, partea reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea promovată de pârâta ., prin care a solicitat respingerea excepțiilor de ordine publică pe care aceasta le-a invocat și înlăturarea apărărilor pe care le-a formulat cu privire la fondul cauzei, pentru considerentele expuse în cererea introductivă de instanță.
La termenul de judecată de astăzi, instanța, din oficiu, pentru considerentele expuse în practicaua sentinței, a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului B. de soluționare în primă instanță a cauzei.
Având în vedere prevederile art. 132 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate această excepție absolută și dirimantă ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei, iar sub acest aspect, constată și reține următoarele:
În concepția codului de procedură civilă ce a fost adoptat în anul 2010 și care este incident în cauza de față în raport cu data la care a fost sesizată instanța de judecată, tribunalul are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, fiind instanță de fond de drept comun.
Rezultă acest fapt din prevederile art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care stipulează că tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
D. urmare, ori de câte ori prin lege nu se prevede competența de primă instanță a unei anumite instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională, cererea trebuie să fie adresată tribunalului.
Pentru determinarea competenței de primă instanță a tribunalului sunt folosite criteriul valorii obiectului litigiului, pentru cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă și lipsa unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe.
În raport cu acest din urmă criteriu, din perspectiva Codului de procedură civilă nu sunt judecate în primă instanță de tribunal cererile enumerate în art. 94 pct. 1, lit.a - j.
Potrivit criteriului valorii obiectului, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 94 pct. 1 lit k din actul normativ menționat, rezultă că tribunalul judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani cu o valoare mai mare de 200.000 de lei, indiferent de calitatea părților.
În speță, cererea dedusă judecății este o cerere evaluabilă pecuniar, astfel că, pentru determinarea competenței materiale a instanțelor, se va aplica criteriul valorii obiectului litigiului, în raport cu care se constată că competența de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei B..
Tribunalul va înlătura susținerile pe care pârâții . și A. 2003 SRL, prin reprezentanții lor convenționali, le-au formulat în motivarea poziției procesuale pe care au înțeles să o adopte cu privire la excepția de ordine publică suspusă analizei, în sensul că prezentul litigiu este un litigiu ce intră sub incidența legii nr.10/2001 și că valoarea lui depășește suma de 200.000 de lei, pentru considerentele ce succed:
Normele de competență sunt imperative și de strictă interpretare, astfel că ele nu pot fi extinse prin analogie la alte situații decât cele reglementate de aceste norme.
Aplicând aceste principii în cauza de față, instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001, tribunale sunt competente să soluționeze calea de ataca a contestației pe care persoana care se pretinde îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii instituite de acest act normativ o exercite împotriva deciziei sau dispoziției de soluționare a notificării pe care a promovat-o în temeiul lui.
De asemenea, tribunalele sunt competente să soluționeze cererile pe care persoane titulare ale notificării promovate în temeiul legii nr.10/2001 le promovează împotriva entităților învestite de lege cu soluționarea acestora, pentru a obține sancționarea refuzului de emitere în termenul instituit de lege a deciziei sa, după caz, a dispoziției prin care să fie soluționată această notificare.
Prezenta cerere de chemare în judecată nu se circumscrie niciuneia dintre ipoteze mai sus expuse, ea fiind o acțiune de drept comun, pe care partea reclamantă a promovat-o pentru a obține desființarea unui act juridic cu privire la care a susținut că este de natură să îi încalce dreptul de proprietate ce i-a fost în mod definitiv și irevocabil recunoscut în cadrul procedurii instituită de legea nr. 10/2001, precum și rectificarea evidențelor de carte funciară, în modalitatea care să facă posibilă întabularea dreptului de proprietate pe care l-a invocat, astfel că ei îi sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în ceea ce privește stabilirea instanței competente.
Apoi, tribunalul constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 98 din codul de procedură civilă, ,, Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.(2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.
(3) În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți’’.
Așa cum am arătat, în etapa scrisă a procesului, instanța a solicitat părții reclamante să se conformeze dispozițiilor art. 194 alin. 1 lit.c din Codul de procedură civilă, pentru a putea face aplicarea textelor de lege anterior indicate și analizate, iar în urma demersurilor astfel realizate, dosarului cauzei i-au fost remise, de către partea menționată precizările și documentele doveditoare ale acestora, din cuprinsul cărora reiese că valoarea obiectul cererii de chemare în judecată nu depășește suma de 200.000 de lei.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 129 alin. 2 coroborat cu cele ale art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite excepția pe care a invocat-o din oficiu, iar, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 1 din același act normativ, se va declara necompetent și va declina, în favoarea Judecătoriei B., competența de soluționare în primă instanță a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului B., invocată din oficiu, și în consecință:
Declină, în favoarea Judecătoriei B., competența materială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta P. M. L. A. A., identificată prin CNP_, domiciliată în Municipiul București, .. 89, sector1, reprezentată convențional de avocat O. I., în contradictoriu cu pârâții A. 2003 SRL, cu sediul social în P. B., Hotel A., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, reprezentată legal de administrator unic A. C., reprezentată convențional de avocat I. F. V., ., cu sediul social în B. - P. B., ..5, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, reprezentată legal de director general R. C., reprezentată convențional de avocat N. C., cu sediul ales la domiciliul profesional al reprezentantului convențional, situat în municipiul B., ..1, ., cu sediul în P. B., . nr.5, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, reprezentată legal de director general, și O. de C. și P. I., cu sediul în municipiul B., ..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2015.
Președinte, Grefier,
L. StroiaDorina P.
Red.LS. 05.11.2015
Tehnored.D.P. 05.11.2015 – 8 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 483/2015. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1130/2015. Tribunalul... → |
|---|
