Contestaţie la executare. Decizia nr. 1062/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1062/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 1062/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1062/.> Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător D. M.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta contestatoare C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B. SA, prin reprezentant legal în contradictoriu cu intimatul B. P. A., împotriva sentinței civile nr. 1246/09.02.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 14.09.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 21.09.2015, 28.09.2015 și ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr.1246/09.02.2015 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul B. P. A., cu dom. în mun. B., Calea București nr. 83, ., jud. B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri B. S.A., cu sediul în mun. B., .. 7, ., și în consecință:
S-a anulat executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 1190/2014 al B.E.J. V. A. G..
A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 73,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.12.2014, sub nr. dosar nr._, contestatorul B. P. A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România prin Direcția Regională de D. și Poduri B. S.A., a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1190/2014 al B.E.J. V. A. G., suspendarea executării silite până la soluționarea în mod definitiv a prezentei cereri.
Prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, . nr._/22.02.2012, contestatorul a fost sancționat contravențional de către intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin Direcția Regională de D. și Poduri B., cu amendă contravențională, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.
S-a reținut prin procesul verbal că, în data de în data de 02.09.2011, contestatorul a fost surprins în trafic pe DN 1 localitatea Românești jud. Prahova, circulând fără a deține rovinietă valabilă. Pe lângă amenda contravențională aplicată, contravenientul a fost obligat să achite și contravaloarea tarifului de utilizare a rețelei naționale în cuantum de 112 euro. Procesele verbale au fost comunicate contestatorului la domiciliul acestuia, prin afișare, așa cum rezultă din dovezile de comunicare, atașate la filele 14, 16, 18, 20.
Față de prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora, procesul verbal neatacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, intimata s-a adresat B.E.J. V. A. G., în vederea executării silite, fiind format dosarul exec. nr. 1190/2014, în cadrul căruia a fost încuviințată executarea silită a debitorului B. P. A., prin încheierea de ședință din data de 20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Subsecvent au fost efectuate formele de executare silită, fiind emise la data de 07.11.2014 încheierea privind cuantumul cheltuielilor execuționale, iar la data de 10.11.2014 somația prin care contestatorului i s-a pus în vedere ca în termen de o zi de la comunicare să achite suma de 112 euro reprezentând tarif despăgubire și suma de 489,31 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită. Actele de executare au fost comunicate contestatorului la data de 19.11.2014, pentru ca la data de 03.12.2014, în termen legal, acesta să promoveze prezenta cerere prin care invocă neregularitatea executării silite.
În soluționarea cererii, instanța a avut în vedere prevederile art. 711 N.C.pr.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, precum și dispozițiile art. 712 alin. 2 C.pr.civ., care statuează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Analizând apărările formulate de contestator, instanța a reținut că în esență acestea vizează nelegalitatea executării silite, atât pe considerentul că procesele verbale prin care a fost obligat la plata sumei de 112 euro cu titlu de tarif de despăgubire nu i-au fost comunicate, cât și pe considerentul că a operat prescripția executării sancțiunii contravenționale și că în cauză, că este aplicabilă legea contravențională mai favorabilă.
În acest sens, instanța a reținut că procesele verbale i-au fost comunicate contestatorului prin afișare la domiciliul acestuia, în data de 13.03.2012, conform dovezilor de comunicare atașate la filele 14, 16, 18, 20 or, potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin Decizia nr. 10/2013 a ICCJ s-a stabilit faptul că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Astfel, în ceea ce privește procesele verbale de contravenție în temeiul cărora a fost declanșată executarea silită în dosar execuțional nr. 1190/2014 al B. V. A. G., intimata n-a făcut dovada comunicării acestora prin poștă, ca mai apoi să se procedeze la afișarea proceselor verbale. D. urmare, actele de executare au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor legale.
Întrucât contestatorul s-a găsit în imposibilitate de a formula plângere contravențională împotriva proceselor verbale împotriva cărora a formulat apărări prin prezenta cerere, instanța a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 712 C.pr.civ..
Astfel, conform dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Totodată, potrivit art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Conform art. 9 alin. 3 teza finală din același act normativ, în cazul menționat anterior, respectiv atunci când constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
D. interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor art. 9 alin. 3 teza finală din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 144/2012, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze o prescripție specială a răspunderii contravenționale pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 2/2001, distinctă de cea reglementată de dispozițiile art. 13 din OG nr. 2/2001, stabilind în mod expres un termen limită de 30 zile în care agentul constatator trebuie să întocmească și să comunice contravenientului procesul-verbal de contravenție.
Având în vedere că dispozițiile menționate anterior au caracter special în raport de dreptul comun în materie, respectiv art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, față de principiul specialia generalibus derogant, instanța a constatat că acestea sunt aplicabile și în prezenta cauză. Prin urmare, în cazul în care constatarea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 s-a efectuat cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, cum este cazul în speță, neîntocmirea și necomunicarea procesului-verbal de contravenție în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției conduce la prescripția răspunderii contravenționale. În cazul celorlalte contravenții, respectiv cele constatate personal de agenții constatatori, rămâne aplicabil termenul general de 6 luni prev. de O.G. nr. 2/2001.
Data constatării contravenției, respectiv data la care începe să curgă termenul de prescripție de 30 de zile, este data înregistrării faptei cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, iar nu data întocmirii procesului-verbal de contravenție (altfel nu ar mai curge acest termen, anihilând voința legiuitorului care a urmărit tocmai reducerea termenului de 6 luni). De altfel, această soluție este firească câtă vreme nu este vorba de o constatare personală a unui agent constatator, ci de o constatare efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În cauză, în cuprinsul proceselor-verbale de contravenție s-a reținut că în data de 02.09.2011, 05.09.2011, 22.02.2011, 12.09.2011, pe DN 1, pe raza localității Românești, jud. Prahova, vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, faptă sancționat conform art. 8 alin. 2 și alin. 3 O.G. nr. 15/2002. Prin urmare, data constatării contravențiilor este 02.09.2011, 05.09.2011, 22.02.2011, 12.09.2011.
Procesele verbale . nr._, . nr._, . nr._, . nr._, au fost încheiate de C. Națională de A. și D. Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, la data de 22.02.2012, respectiv după aproape 5 luni de la data săvârșirii contravenției.
În consecință, instanța a constatat că la data de 22.02.2012 era prescris dreptul intimatei de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale.
Totodată, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că procedura execuțională este afectată de nulitate, întrucât nu au fost respectate dispozițiile imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Instanța a observat că în speță obiectul executării silite îl constituie o despăgubire stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, care are natura unei sancțiuni contravenționale complementare, fiind prevăzută de lege sub formă de tarif fix, indiferent de perioada în care petentul a încălcat obligația de a achita contravaloarea rovinietei, circulând cu autovehicule pe drumurile naționale fără a o avea achitată.
Instanța a constatat incidența art.12 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 (“dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”), astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” Or, în speța de față, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementară amenzii contravenționale aplicate.
În acest context, instanța a apreciat că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin.3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus indicate echivalează cu un astfel de impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit art. 703 din C.proc.civ.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutata la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Într-un atare context, instanța a admis contestația la executare formulată în cauză, astfel cum a fost precizată, cu consecința anulării tuturor actelor de executare întocmite in dosar execuțional nr. nr. 1190/2014 al B.E.J. V. A. G..
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța a obligat intimata, ca parte căzută în pretenții, să plătească contestatoarei suma de 73,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea CNADNR prin DRDP B., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și menținerea sancțiunilor aplicate prin cele 4 procese verbale.
În motivare a arătat referitor la modalitatea subsidiară de comunicare a procesului verbal de contravenție prin afișare la sediul sau domiciliul contravenientului, că legea nu face nici o referire la aplicarea primordială a vreuneia dintre cele două metode de comunicare. Astfel, potrivit dispozițiilor art.27 teza I din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
DRDP B., în calitate de creditoare, a depus toate diligențele necesare aducerii la cunoștința debitorului contravenient a actului sancționator. În consecință, instanța de judecată a apreciat în mod injust aplicarea sancțiunii ca fiind prescrisă întrucât acestea nu au fost comunicate, deși la momentul 2011-2012 nu era stabilit expres ca procedeu subsidiar de comunicare, afișarea.
Raportat la momentul comunicării proceselor verbale de contravenție, se poate observa că au fost aplicate întocmai dispozițiile art.27 din OG 2/2001, astfel că în prezenta speță nu operează instituția prescripției, termenele prevăzute de art.13 și 14 din OG 2/2001 nefiind depășite.
S-a mai invocat faptul că dispozițiile Legii 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002 fac referire expresă la anularea proceselor verbale de contravenție aplicate și contestate în instanță până la momentul intrării în vigoare a Legii_. Or, în cauză, partea debitoare nu a contestat în instanță procesele verbale de contravenție, astfel că dispozițiile nu se aplică. De asemenea, contravenția nu intră în sfera penalului, astfel că nu poate fi pus în discuție principiul neretroactivității.
În drept au fost invocate prevederile art.466 C.pr.civ., art.665 al.6 C.pr.civ.
Intimatul debitor B. P. A. a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că intimata nu a făcut dovada comunicării proceselor verbale prin poștă, astfel cum impune decizia în interesul legii nr.10/2013. Mai mult, procesul verbal trebuia întocmit în termen de 30 zile de constatarea contravenției, întrucât s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice.
Prescripția este în acest caz specială, distinctă de cea reglementată de art.13 din OG 2/2001. Or în cauză, procesele verbale au fost întocmite după aproape 5 luni de la data săvârșirii contravenției. În consecință, în mod legal prima instanță a constatat ca prescris dreptul intimatei de a aplica sancțiunea contravențională.
De asemenea, sunt incidente în cauză prevederile art.12 al.1 din OG 2/2001 analizat prin Decizia nr.228/2007 a Curții Constituționale, obiectul executării silite fiind reprezentat de tariful de despăgubire acre în esență este o sancțiune complementară a amenzii contravenționale aplicate.
În drept au fost invocate prevederile art.205 C.pr.civ.
În faza apelului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată următoarele:
Referitor la primul motiv de apel ce vizează modalitatea de comunicare a proceselor verbale de contravenție, nu se pot reține susținerile apelantei privind neindicarea de către legiuitor ca prioritară a comunicării prin poștă față de cea prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Astfel, prin Decizia nr.10/2013 pronunțată în interesul legii, deci obligatorie pentru instanțe, s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Față de modalitatea obligatorie de interpretare a dispozițiilor legale ce reglementează modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, instanța reține că se impune mai întâi comunicarea procesului verbal de contravenție prin poștă, și în subsidiar prin afișare la sediu/domiciliu.
În mod corect a reținut instanța de fond că nu au fost respectate prevederile art.27 teza I din OG 2/2001, astfel că nefiind comunicate corect cele patru procese verbale de contravenție, acestea nu devin titluri executorii, raportat la dispozițiile art.37 din OG 2/2001.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect incidența prescripției speciale de 30 zile pentru aplicarea sancțiunii, termen ce curge de la momentul constatării contravenției, având în vedere că au fost folosite în acest sens mijloace tehnice omologate. Momentul constatării contravenției, față de natura acestor mijloace, este chiar data reținută în procesul verbal ca fiind cea a săvârșirii faptei, având în vedere că nu s-a invocat de către apelantă un alt moment în acest sens.
În consecință, nici termenul special de prescripție pentru aplicarea sancțiunii nu a fost respectat, astfel ă a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.
În privința ultimului motiv de apel, instanța constată că abrogarea tarifului de despăgubire intervenită prin Legea 144/2012 este prevăzută de textul legal în privința sancțiunilor aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii. Cu toate acestea, incidență în cauză o are și Decizia Curții Constituționale nr.228/2007 ce a analizat neconstituționalitatea prevederilor art.12 al.1 din OG 2/2001.
Aceste dispoziții prevăd nesancționarea unei fapte drept contravenție, dacă printr-un act normativ ulterior fapta nu mai este considerată contravenție. Curtea a reținut in conținutul deciziei că sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Astfel, efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
În concluzie, Curtea a reținut că prin textul de lege care formează obiectul excepției se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile. În cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
În ceea ce privește afirmația autorului excepției că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi primită, întrucât textul constituțional în redactarea actuală - dată în urma revizuirii Constituției - permite, alături de legea penală, retroactivitatea și în cazul legilor contravenționale mai favorabile.
Față de aceste considerente, Tribunalul reține că a intervenit în cauză o lege contravențională mai favorabilă și care se aplică retroactiv pentru toți contravenienții sancționați, deci inclusiv pentru cei care nu au atacat procesul verbal de contravenție. În caz contrar s-ar crea discriminări între persoane ce se găsesc în aceeași situație, respectiv persoane sancționate pentru aceeași faptă cu același tip de sancțiune, adică amendă și sancțiunea complementară a tarifului de despăgubire. Exonerarea doar a celor care au atacat procesele verbale de contravenție în instanță nu constituie o justificare rațională și obiectivă care să poată înlătura aplicarea acestui principiu constituțional și care, în urma revizuirii Constituției, se aplică și în domeniul contravențional, nu numai penal.
În consecință, în temeiul textelor legale invocate și a dispozițiilor art. 480 al.1 C.pr.civ., Tribunalul va respinge apelul declarat și va păstra sentința atacată.
Reținând culpa procesuală a apelantei, instanța va dispune, în baza art.453 C.pr.civ., obligarea acesteia la plata către intimat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta creditoare CNADNR prin Direcția Regională de D. și Poduri B. împotriva sentinței civile nr.1246/09.02.2015 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Obligă apelanta creditoare CNADNR prin Direcția Regională de D. și Poduri B. la plata către intimatul debitor B. P. A. a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.
Președinte, M. B. | Judecător, D. M. | |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. MB/06.10.2015
Tehnored. NC/07.10.2015
Jud. fond IRD
3 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1055/2015. Tribunalul... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 157/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
