Cereri. Decizia nr. 1964/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1964/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1964/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1964 A
Ședința publică din data de 12.11.2015
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: E. R.
JUDECĂTOR: A. M. B.
JUDECĂTOR: E. A.
GREFIER: C. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva încheierii de ședință din data de 13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în contradictoriu cu intimata R. W. E. S., cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei de interes din oficiu, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
TRIBUNALUL
Prin încheierea din data de 13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul cu nr._/301/2014, a fost suspendată judecarea cauzei în raport de dispozițiile art. 242, alin. 1 NCPC, reținându-se că nu au fost îndeplinite de către contestatoarea ANRP obligațiile de plată a cheltuielilor privind fotocopierea și transmiterea dosarului de executare către instanță.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat la data de 26.02.2015, recurs de către contestatoare, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 03.06.2015, sub nr. de dosar_/301/2014.
Prin încheierea din data de 10.09.2015, tribunalul a constatat că în dosarul nr._/301/2014 a fost învestit atât cu apelul împotriva sentinței civile nr. 4048/24.03.2015 pronunțată cu privire la fondul pricinii, cât și cu recursul împotriva încheierii din data de 13.01.2015, pronunțată în cadrul aceluiași dosar, dispunând disjungerea acestuia din urmă cu formarea unui dosar separat.
Pe rolul Tribunalului București – Secția a IV – a, s-a format dosarul cu nr._, în urma pronunțării încheierii din data de 10.09.2015, prin care s-a dispus disjungerea recursului formulat împotriva încheierii din data de 13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 3.
Analizând recursul formulat prin prisma excepției lipsei de interes invocate din oficiu, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere, în primul rând, că prin cererea din data de 28.01.2015, recurenta contestatoare a solicitat repunerea pe rol, anexând dovada îndeplinirii obligației de plată a cheltuielilor privind fotocopierea și transmiterea dosarului de executare către instanță, cauza fiind repusă pe rol la data de 24.02.2015, fiind pronunțată pe fondul litigiului sentința civilă nr. 4048/24.03.2015.
În al doilea rând, tribunalul constată că împotriva sentinței menționate s-a formulat apel de către aceeași contestatoare, care a fost soluționat prin decizia nr. 3264/17.09.2015.
Prin urmare, la acest moment, litigiul este soluționat definitiv, interesul recurentei în soluționarea prezentului recurs nefiind justificat prin prisma acestor aspecte.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge recursul formulat de recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202 în contradictoriu cu intimata R. W. E. S., domiciliată în sector 1, București, ., nr. 4, ., împotriva încheierii din data de 13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr._/301/2014, ca fiind lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
E. R. A.M.B. E.A. C.M.C.
Red. și tehn. MAB/02.02.2016/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4312/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 426/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|








