Pretenţii. Decizia nr. 426/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 426/2015
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECTIA A V - A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.426R
Ședința publică din data de 09.02.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. V.
JUDECĂTOR: M. S.
JUDECĂTOR: D. M. P.
GREFIER: A. V. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.158/10.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A. și intimatul-chemat în garanție D. P. ENERGIE, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă, prin avocat, cu împuternicire avocațială . nr._/2014 la dosar, intimatul-chemat în garanție, prin consilier juridic și intimatul-pârât, prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosarul cauzei înscrisurile solicitate de instanță.
Intimatul-chemat în garanție, prin consilier juridic, solicită instanței să se ia act de schimbarea denumirii recurentei în E. Titan S.A.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită instanței același lucru ca și chematul în garanție.
Tribunalul va dispune rectificarea citativului în sensul schimbarea numelui recurentei-reclamante în E. Titan S.A și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, în legătură cu prescripția, arată că la data de 31.07.2009 s-a emis decizia 2/2009 a Curții de Conturi, care a fost confirmată atât de Tribunalul București - Secția a IX-a, cât și de Curtea de Apel, decizie care a rămas irevocabilă. Recursul este admisibil. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimite cauza spre rejudecare. Precizează că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită, în principal, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. În secundar, dacă instanța va admite recursul, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Departamentului pentru Energie și obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată. Arată că hotărârea este motivată în fapt și în drept. În ceea ce privește excepția prescripției, aceasta a fost corect motivată. Reclamantul a cunoscut în anul 2007 că plata era nedatorată. Recurentul recunoaște că societățile erau deja înființate. Invocă Ordinul 1572/2007 cu privire la plata indemnizațiilor. Recurentul cunoștea la data plăților acest aspect. Solicită cheltuieli de judecată, depunând astfel chitanță reprezentând onorariu de avocat.
Intimatul-chemat în garanție, prin consilier juridic, solicită instanței respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că termenul de prescripție curge corect de la efectuarea primei plăți. Nu s-a dispus nimic prin hotărâre cu privire la recuperarea banilor. Toate recursurile formulate de recurentă au fost respinse de către Tribunalul București. Depune înscrisuri.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune înscrisuri și arată că Tribunalul București a admis cererea subscrisei.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă, sub nr._/302/2012, reclamanta S.C. E. București SA a solicitat obligarea pârâtului S. A. la plata sumei de 31.690 lei, reprezentând indemnizații nete primite nejustificat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată că pârâtul a fost remunerat pentru perioada martie 2007-februarie 2008 cu suma de 31.690 lei, reprezentând indemnizații aferente proiectului București Sud și cu suma de 15.844 lei, reprezentând indemnizații aferente proiectului Grozăvești, acesta fiind acordate necuvenit, astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi din data de 31.07.2009, confirmată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal prin sentința civilă nr. 490/11.02.2010.
În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 992-997 și 1092 C.civil.
La 20.09.2012, pârâtul a formulat întâmpinare (fila nr. 47), prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată. Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 31.690 lei, reprezentând indemnizațiile solicitate de reclamantă.
In motivare, s-a arătat, în esența, ca prin Decizia Curții de Conturi nu s-a stabilit inexistenta obligației de plată a indemnizațiilor și că nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate.
De asemenea, după efectuarea controlului, s-a reținut culpa reclamantei pentru neîndeplinirea obligației de a aduce aport în numerar în vederea înființării SE Grozăvești SRL și se BSGE Elcen - Iernut SA, iar continuarea activității comisiei de negociere și acordarea în continuare a indemnizațiilor a fost supusă aprobării reclamantei.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115, art. 60-63 C.proc. civ., art. 998, 999 C.civil și următoarele.
La data de 08.11.2012, pârâtul a solicitat conexarea la dosarul nr._/301/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 (fila nr. 82), iar la termenul din 07.12.2012 a formulat precizări la întâmpinare și cererea de chemare în garanție (fila nr. 87).
La același termen de judecată, chematul în garanție a solicitat conexarea cauzei la dosarul nr._/301/2012 aflat pe rolul Judecătoriei sector 3 (fila nr. 91).
Prin Încheierea din 25.04.2013, Judecătoria sectorului 3 București a respins excepția conexării, dispunând restituirea dosarului.
La termenul din 06.09.2013, chematul în garanție a formulat întâmpinare (fila nr. 99), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii principale și a cererii de chemare în garanție.
In motivare, se arata, în esența, ca prin Decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi s-a dispus ca reclamanta sa analizeze oportunitatea acordării indemnizațiilor și că neexecutarea obligației datorate de E. SA a condus la neînființarea societăților mixte.
De asemenea, s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește cererea principală.
Prin completarea la întâmpinare depusa la 10.10.2013 (fila nr. 105), chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei, în raport de HG nr. 429/2013, prin care a fost înființat D. pentru Energie, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având personalitate juridică.
Prin precizarea la cererea de chemare în garanție, depusă la termenul din 08.11.2013 (fila nr. 259), pârâtul a solicitat citarea în calitate de chemat în garanție a Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerul Economiei.
Prin întâmpinarea depusa la 04.12.2013 (fila nr. 267), chematul în garanție D. pentru Energie a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 158/10.01.2014, Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii principale; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune; a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantă, având ca obiect plata sumei de 31.690 lei, reprezentând indemnizații primite în calitate de membru al comisiei de negociere pentru constituirea unei societăți comerciale de tip IPP; s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție D. pentru Energie; s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. A., în contradictoriu cu chematul în garanție D. pentru Energie; a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.378 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție și onorariu de avocat
P. a pronunța această sentință, instanța a constatat că, prin Ordinul nr. 1572/21.03.2007 emis de Ministerul Economiei și Comerțului (fila nr. 12), pârâtul S. A. a fost desemnat ca membru în comisia de negociere pentru realizarea proiectului de tip Green/Brown Field prin constituirea de societăți comerciale de tip IPP, având ca aport în natura bunuri ale S.C. E. București SA – SE București – CET Grozăvești și aport în numerar al unui potențial investitor privat.
De asemenea, prin Ordinul nr. 1577/21.03.2007 emis de Ministerul Economiei și Comerțului (fila nr. 10), pârâtul a mai fost desemnat ca membru în comisia de negociere pentru realizarea proiectului de tip Green/Brown Field prin constituirea de societăți comerciale de tip IPP, având ca aport în natura bunuri ale S.C. E. București SA – SE București – CET București Sud.
Prin Decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi (fila nr. 14), s-a dispus ca reclamanta S.C. E. București S.A. să analizeze oportunitatea acordării indemnizațiilor membrilor comisiilor de negociere după înființarea și înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului a societăților comerciale de tip IPP, context în care se va determina cuantumul acestor indemnizații acordate în perioada 2007-2008 și se vor dispune masuri pentru recuperarea acestora.
In motivarea deciziei, la pct. nr. 4, s-a reținut ca în perioada 2007-2008 au fost efectuate cheltuieli în suma de 135.359,4 lei, reprezentând indemnizații acordate membrilor comisiilor de negociere desemnate pentru realizarea proiectelor IPP Grozăvești și IPP Iernut-M., care nu si-au atins scopul, societățile mixte înființare pentru realizarea acestor proiecte fiind în procedura de dizolvare.
Prin sentința civila nr. 490/11.02.2010 a Tribunalului București Secția a IX-a C. administrativ și fiscal (fila nr. 23), irevocabila prin Decizia civila nr. 1543/07.07.2011 a Curții de Apel București Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal (fila nr. 27), a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind suspendarea măsurilor dispuse la punctele nr. 1, 4, 6 și 8 din Decizia nr. 2/2009 a Curții de Conturi, până la judecarea pe fond a cauzei și anularea acestora ca nelegale.
In ceea ce privește excepțiile invocate de pârât și chematul în garanție, instanța le-a soluționat cu întâietate, astfel cum impune art. 137 C. proc. civ. 1865.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă, deoarece verificarea îndeplinirii condițiilor plății nedatorate reprezintă o analiza de fond cererii de chemare în judecată, aspectele invocate neputând fi așadar soluționate prin admiterea excepției în discuție.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost, în schimb, admisă, având în vedere că acțiunea în repetiție este patrimonială, putând fi promovată în termenul de prescripție de drept comun, care curge din momentul când reclamanta (solvens), a cunoscut sau trebuia sa cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată.
In speță, termenul de prescripție a început să curgă de la momentul efectuării plăților către pârât, în baza Ordinului nr. 1572/21.03.2007 (fila nr. 175), având în vedere că, la data emiterii acestui ordin, nu se mai putea pune problema unei negocieri pentru realizarea proiectului de tip Green/Brown Field, societățile mixte fiind deja înființate și înregistrate, aspecte reținute de Curtea de Conturi și cunoscute în mod evident de către reclamanta, ca subiect al controlului.
Instanța nu a reținut apărarea reclamantei, în sensul că termenul de prescripție începe sa curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate de Tribunalul București, deoarece, așa cum a arătat anterior, societățile mixte erau înființate anterior Ordinului nr. 1572/21.03.2007, iar reclamanta a acceptat efectuarea plății indemnizațiilor, în condițiile în care cunoștea ca acele comisii de negociere funcționau doar până la înregistrarea societății de tip IPP.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, aceasta a fost respinsă, întrucât motivele invocate țin în realitate de temeinicia cererii îndreptate împotriva Departamentului pentru Energie, neputând fi soluționate pe excepție.
Totodată, a fost respinsa și excepția tardivității cererii de chemare în garanție, cât timp, potrivit art. 135 C. proc. civ., o asemenea cerere, depusă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, se va judeca separat.
In fine, întrucât cererea principală a fost respinsă ca prescrisă, instanța a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
In conformitate cu art. 274 C. proc. civ. 1865, a fost obligată reclamanta, care cade în pretenții, la plata către pârât a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție și onorariu de avocat.
Instanța a apreciat că se impune restituirea taxei de timbru, deoarece formularea cererii de chemare în garanție a fost determinată de introducerea acțiunii principale și, în plus, această cerere a fost respinsă doar ca rămasă fără obiect, urmare a soluției privind acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. E. București S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, motivele de modificare a hotărârilor reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și pct. 9 Cod Procedură Civilă, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate, respectiv admiterea în integralitate a acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Motivând recursul, reclamanta a invocat următoarele critici față de soluția primei instanțe:
1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
2. Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
3. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii;
P. ca instanța de recurs sa aibă o imagine clară asupra situației de fapt dedusă judecății, recurenta a expus o descriere a acesteia.
In vederea atragerii de investiții în sectorul producerii de energie electrica și termica, recurenta S.C. E. București S.A. (denumita în continuare ELCEN) a inițiat un număr de 7 proiecte de tip Green/Brown Field. În cazul a 5 dintre aceste proiecte, au fost înființate societăți mixte de tipul IPP (producător independent de energie).
Conform Procedurii pentru realizarea proiectelor Green/Brown Field, aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 1572/2007, pentru selectarea investitorului și negocierea aportului în natură s-a prevăzut constituirea unor comisii de negociere pentru fiecare proiect în parte, comisii ce urmau sa funcționeze „pana la înregistrarea societății comerciale de tip IPP”.
Prin Ordinul nr. 1577 din data de 21.03.2007 al Ministrului Economiei și Comerțului pârâtul a fost desemnat membru în Comisia de negociere pentru realizarea proiectului de tip „Green/Brown Field” prin constituirea unei societăți comerciale de tip IPP având ca aport în natura bunuri ale S.C. E. București S.A. - SE M. și aport în numerar al unui potențial investitor privat.
Conform art. 3.2 lit. iii) din Procedura anexă la Ordinul nr. 1572/02.03.2007 emis de Ministrul Economiei și Comerțului, ""Cuantumul indemnizației lunare de care vor beneficia membrii comisiilor de negociere și secretariatele tehnice, în funcție de complexitatea proiectelor și de posibilitățile financiare ale societății, acesta va fi între 20 și 40% din salariul brut al directorului general.”
In calitate de membru al comisiei menționate, pârâtul a fost remunerat cu suma totală netă de 31.690 lei pentru perioada martie 2007-februarie 2008.
Conform dispozițiilor art. 3.2 lit.ii) din aceeași Procedură, Consiliul de Administrație poate stabili atribuțiile și responsabilitățile comisiilor până la înregistrarea societăților comerciale de tip IPP la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Înregistrarea a avut loc la data de 13.03.2006 sub denumirea S.C. Uniel Energy S.A. cu nr. de înregistrare J/40/4014, C._, respectiv la data de 29.02.1996 sub denumirea S.C. SEET Grozăvești cu nr. de înregistrare J_ moment de la care Ordinul nr. 1572/2007 și respectiv nr. 1577/2007 ale Ministrului Economiei și Comerțului si-au încetat valabilitatea, deoarece scopul ordinelor fusese îndeplinit.
In perioada 16.02._09, a fost efectuat la S.C. E. București S.A. un control de către auditori publici externi din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi a României cu privire la situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului pentru perioada 2007-2008.
In urma acțiunii de control, a fost încheiat Procesul verbal de constatare din data de 19.06.2009, înregistrat sub nr. 5292/26.06.2009. Prin acest act s-a reținut, la pct. 4, că în ceea ce privește proiectele IPP București Sud, IPP Grozăvești și IPP Iernut M., la data aprobării și numirii membrilor comisiilor de negociere societățile mixte erau deja înființate și înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, atât aprobarea data de Consiliul de Administrație cât și numirea prin ordin de ministru fiind efectuate cu nerespectarea Procedurii pentru realizarea proiectelor Green/Brown Field, aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 1572/02.03.2007. Mai mult, la data controlului doua dintre societățile mixte (. și S.C. BSGE Elcen Iernut S.A.) se aflau în procedura de dizolvare.
In raport de aceste rețineri, auditorii Curții de Conturi au concluzionat ca au fost efectuate nelegal cheltuieli în sumă totală de 245.780,8 lei cu indemnizațiile acordate membrilor comisiilor de negociere, din care 135.359,4 lei reprezintă cheltuieli cu indemnizațiile acordate membrilor comisiilor de negociere după înființarea celor două societăți aflate în dizolvare.
Prin Decizia nr. 2/2009, emisă de Curtea de Conturi la data de 31.07.2009, s-a stabilit în sarcina conducerii Elcen obligația de a urmări respectarea Procedurii pentru realizarea proiectelor Green/Brown Field, aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 1572/02.03.2007, respectiv de a determina cuantumul indemnizațiilor acordate necuvenit în perioada 2007-2008 pentru toate proiectele și de a dispune masuri de recuperare a acestora.
Dispozițiile Deciziei nr. 2/2009 a Curții de Conturi au fost confirmate și de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal prin Sentința civila nr. 490/11.02.2010 cât și de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal prin Decizia civila nr. 1543/07.07.2011 (decizie irevocabila).
Aceasta fiind situația de fapt, instanța, prin Sentința civila nr. 158/10.01.2014 a dispus „respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității cererii principale” cu motivarea că „verificarea îndeplinirii condițiilor plății nedatorate reprezintă o analiză de fond a cererii, aspectele invocate neputând fi soluționate prin admiterea excepției în discuție” or, o atare motivare sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desființată în baza art. 304 alin. 7 Cod procedura civila, cu atât mai mult cu cât . se impunea unirea excepției cu fondul și nu respingerea acesteia.
In plus, prin Sentința civilă nr. 158/10.01.2014 a dispus „Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu motivarea ca „termenul de prescripție a început sa curgă de la momentul efectuării plaților către pârât în baza Ordinului nr. 1572/21.03.2007” fără a arăta în considerentele sentinței motivele de fapt care au dus la soluția pronunțată.
In cuprinsul Sentinței civile nr. 158/10.01.2014, nu se regăsește argumentarea rațiunii ce a determinat instanța de judecată să adopte, cu privire la excepțiile invocate, soluțiile dispuse în cauză.
Instanța de fond, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, a apreciat ca „termenul de prescripție curge de la momentul efectuării plăților către pârât, în baza Ordinului nr. 1572/21.03.2007, deoarece [...] societățile mixte erau înființate anterior Ordinului nr. 1572/21.03.2007, iar reclamanta a acceptat efectuarea plații indemnizațiilor în condițiile în care cunoștea ca acele comisii de negociere funcționau doar până la înregistrarea societății de tip IPP”.
Astfel, prin Decizia nr. 2/2009, emisa de Curtea de Conturi la data de 31.07.2009, s-a stabilit în sarcina conducerii ELCEN obligația de a urmări respectarea Procedurii pentru realizarea proiectelor Green/Brown Field, aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr. 1572/02.03.2007, respectiv de a determina cuantumul indemnizațiilor acordate necuvenit în perioada 2007-2008 pentru toate proiectele și de a dispune masuri de recuperare a acestora.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezulta în mod evident faptul că dreptul la acțiune al recurentei s-a născut Ia momentul rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 490/11.02.2010 pronunțată de Tribunalul București, prin confirmarea acesteia de către Curtea de Apel Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal prin pronunțarea Deciziei Civile nr. 1543/07.07.2011, sentința prin care s-a statuat irevocabil asupra legalității și temeiniciei deciziei Curții de Conturi.
In plus, motivarea instanței de judecată nu poate fi primită, având în vedere și Nota cu nr._/ 03.09.2007 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor, Nota semnată chiar de către pârâtul din prezenta speță, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a „continua activitatea comisiilor de negociere și a secretariatelor tehnice constituite pentru proiectele de tip Green/Brown Field ale Elcen până la realizarea aporturilor”, or, o continuare a activității comisiilor de negociere impune și achitarea cuantumului indemnizațiilor lunare de care beneficiază membrii comisiilor de negociere și secretariatele tehnice.
Prin urmare, acțiunea recurentei a fost introdusă în termenul de prescripție de 3 ani, având în vedere data la care a rămas irevocabilă Sentința civilă nr. 490/11.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - 07.07.2011, data la care prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat asupra legalității și temeiniciei deciziei Curții de Conturi a României prin care recurenta a fost obligată la determinarea cuantumului indemnizațiilor acordate necuvenit în perioada 2007-2008 pentru toate proiectele și la recuperarea sumelor astfel acordate.
Totodată, hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a probelor aflate la dosar în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
De asemenea, instanța de judecată este obligată să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nefiind suficient sa preia susținerile uneia din părți.
In speță, instanța de fond s-a rezumat la a arăta că „excepția prescripției dreptului la acțiune va fi în schimb admisă”, fără a analiza în vreun fel și înlătura motivat apărările formulate de reclamantă, apărări care priveau excepțiile invocate, or, apreciază ca o astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității și temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii, astfel cum a statuat și înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul deciziei 124/2013, echivalând în fapt cu o necercetate a fondului pricinii.
Conform dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod procedura civilă, un element esențial al hotărârii judecătorești este motivarea acesteia.
In cuprinsul motivării, instanța trebuie sa expună, sub sancțiunea nulității, prevăzută de art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, instanța a înlăturat nejustificat susținerile recurentei expuse în apărările formulate cu privire la excepția inadmisibilității, respectiv a prescripției, fără a fi prezentate argumentele care au format convingerea instanței și fără a face trimitere la probele administrate în cauză.
Încălcarea exigențelor art. 261 alin. 1 din Codul de procedura civila este evidentă în condițiile în care hotărârea pronunțata în cauza nu face nicio referire, nu combate în niciun fel motivele de fapt și de drept invocate de recurentă cu privire la excepția inadmisibilității, respectiv a prescripției.
Prin urmare, apreciază recurenta, se impune casarea sentinței Judecătoriei Sectorului 5 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
In situația în care se va aprecia că hotărârea cuprinde, în mod detaliat și fără a crea confuzii, motivele de fapt care au dus la soluția pronunțată, recurenta a solicitat să se constate că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
S-a solicitat a se avea în vedere că instanța, în cadrul Sentinței civile nr. 158/10.01.2014, nu a arătat în considerente motivele de fapt care au dus la soluția pronunțată, or, o astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului a legalității și temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul deciziei nr. 124/2013, echivalând în fapt cu o necercetate a fondului pricinii.
Concluzionând, având în vedere toate motive anterior invocate, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 158/10.01.2014, pronunțata de Judecătoria Sector 5 București, iar prin decizia ce o va pronunța în cauză, instanța să dispună, potrivit prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și pct. 9 Cod Procedura Civila, in principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la aceeași instanța; in subsidiar, modificarea sentinței recurate, respectiv admiterea în integralitate a acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțata de Judecătoria Sector 5 București, în secundar, în cazul în care instanța va admite recursul formulat de recurenta S.C. E. București SA, s-a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție a Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei și obligarea acesteia la plata sumei de 31.690 lei cu titlu de indemnizație primită pentru perioada martie 2007 - februarie 2008 (indemnizații aferente proiectului București Sud și proiectului Grozăvești) și a tuturor cheltuielilor efectuate cu prezentul litigiu.
S-a arătat că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 158/10.01.2014, Judecătoria Sector 5 București, în mod corect a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de chemata în garanție D. pentru Energie și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Judecătoria Sector 5 a admis în mod corect și motivat excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că acțiunea în repetiție este o acțiune patrimonială, putând fi promovată în termenul de prescripție de drept comun, care curge din momentul când reclamanta (solvens) a cunoscut sau trebuia sa cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată”
De asemenea, corect a reținut instanța că „termenul de prescripție a început sa curgă de la momentul efectuării plăților către pârât, în baza Ordinului nr. 1572/21.03.2007, având în vedere că la data emiterii acestui ordin nu se mai putea pune problema unei negocieri pentru realizarea proiectului de tip Green/Brown Field, societățile mixte fiind deja înființate și înregistrate, aspect reținute de Curtea de Conturi și cunoscute în mod evident de către reclamanta, ca subiect al controlului. „
De asemenea, instanța a argumentat și respingerea apărărilor recurentei privind prescripția, arătând ca aceasta nu poate curge de la rămânerea irevocabila a sentinței pronunțate de Tribunalul București în trucat „societățile mixte erau deja înființate anterior Ordinului nr. 1572/21.03.2007 iar reclamanta a acceptat efectuarea plații indemnizațiilor, în condițiile în care cunoștea ca acele comisii de negociere funcționau doar până la înregistrarea societăților de tip IPP”
Mai mult decât atât, arată intimatul, susținerea recurentei în sensul că termenul de prescripție a început sa curgă de la data rămânerii irevocabile a Sentinței Civile a Tribunalului, nu poate fi primită având în vedere ca acțiunea recurentei a fost respinsă, or în conformitate cu art. 16 alin 2 din decretul nr. 167/1958, prescripția nu se întrerupe dacă acțiunea a fost respinsa”.
Față de rațiunea greșită a recurentei cu privire la momentul nașterii dreptului la acțiune ca fiind cel al rămânerii irevocabile a sentinței civile 490/2010, art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acțiune pentru repararea pagubei, dar și pentru îmbogățirea fără justă cauză, începe sa curgă de la data la care cel îndreptățit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum și persoana responsabilă.
Cum societățile mixte erau deja înființate, fapt cunoscut de către recurentă încă de la momentul emiterii Ordinelor și efectuării plăților, iar recurenta, . cu Ministerul Economiei, a acceptat efectuarea plății indemnizației, având cunoștință, evident, că eventualele servicii ale persoanelor vizate de inițiative MEC nu mai erau necesare, în condițiile în care comisiile de negociere urmau sa funcționeze” până la înregistrarea societății de tip IPP”, nu se poate pune problema unor plați efectuate din eroare, ci dimpotrivă, a unei fapte cu valențe penale descoperite de Curtea de Conturi odată cu efectuarea controlului.
Constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control din cadrul Curții de Conturi este irelevantă sub aspectul curgerii prescripției, având în vedere că acesta este un terț față de raporturile ce s-au derulat între părți.
Inițiatorii și semnatarii Ordinelor aveau posibilitatea și trebuiau sa prevadă pe tot parcursul procedurii, cadrul legal de desfășurare a acestor activități, intimatul neavând în sarcină o astfel de atribuție, de control sau legalitate.
Recurenta, cunoscând toate aceste aspecte, a acceptat să efectueze plăți pe perioada 2007 - 2008, astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripție îl constituie momentul plății, când ar fi trebuit să cunoască sau să prevadă că plata ar fi una nedatorată, mai precis 2007 - 2008, moment față de care introducea acțiunii depășește termenul general de prescripție de 3 ani.
Din probele administrate se poate observa că recurenta nu a respectat întocmai Decizia Curții de Conturi care a stabilit în sarcina sa analizarea oportunității acordării acestor indemnizații, astfel că aceasta a formulat cereri de restituire pentru plata unor prestații pe care ea însăși le-a solicitat în mod expres și repetat, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.
Dreptul material la acțiune al recurentei este prescris deoarece s-a născut la data efectuării plăților (2007 - 2008), iar acțiunea înregistrată în anul 2012 s-a formulat cu încălcarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958, neexistând cauze legale de întreruperea cursului prescripției extinctive.
In spețele similare ce vizează ceilalți membri ai comisiilor, instanțele s-au pronunțat în mod asemănător, în sensul respingerii ca prescrise a acțiunilor formulate de către S.C. E. București SA în contradictoriu cu pârâta C. C. (dosar nr._/300/_, cu pârâtul N. G. dosar nr._/301/2012).
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, cu privire la soluționarea excepțiilor, arată următoarele:
Instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității cu prioritate, respingând-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că aceasta viza verificarea cauzei pe fond, trecând mai apoi la soluționarea excepției prescripției, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă pentru considerentele expuse mai sus.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că obligația de diligență recunoscută chiar de recurentă reiese din Decizia Civilă nr. 1543/07.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2009, în care se menționează „....este vorba de o obligație de diligență a comisiilor de negociere în ceea ce privește realizarea aporturilor și nu o obligație de rezultat”
Nu exista nicio dovadă sau o procedură instituită împotriva intimatului din care să rezulte că intimatul nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în calitate de membru în comisia de negociere, aceste aspecte nefiind contestate de recurentă nici în timpul mandatului și nici după terminarea acestuia.
Nici Curtea de Conturi și nici chemata în garanție nu au contestat vreodată neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau intimatului, recurenta fiind cea care nu si-a îndeplinit obligația de a aduce aport la capitalul social în vederea constituirii societății mixte astfel cum prevedea Ordinul 1572/2007, fapt recunoscut și de acționarul sau Ministerul Economiei și Comerțului.
Prin Decizia nr. 2/2009, Curtea de Conturi a decis în sarcina conducerii recurentei sa dispună masuri pentru analizând la Oficiul Registrului Comerțului a societăților de tip IPP, fapt nerealizat de aceasta până în prezent.
Pe de alta parte, ordinele emise precum și Nota nr. 109.350/2007ce au fost aprobate de Ministrul Economiei și Finanțelor, nu au constituit obiect al vreunei hotărâri a instanței de judecată până în prezent pentru a se a reținut lipsa unui temei legal în acordarea indemnizațiilor.
In final, față de existența tuturor documentelor emise în mod legal și necontestate sau anulate de către vreo instanță, respectiv Procedura privind realizarea proiectelor, Ordinele Ministrului nr. 1572/2007, 1577/2007 și Nota 109.350/2007, apreciez că în cauza nu poate fi reținuta nici îmbogățirea fără justă cauză, având în vedere ca aceasta presupune mărirea patrimoniului unei persoane ca o consecință a diminuării alteia, fără ca pentru această operațiune să existe o justa cauză.
De asemenea, în cauza nu sunt întrunite condițiile specifice plații nedatorate reglementată de art. 992-997 cod civil, având în vedere următoarele:
1. Față de existenta Ordinului Ministrului Economiei și Comerțului nr. 1572/21.03.2007 și a Notei aprobata cu nr._/03.09.2007 de către Ministrul Economiei și Comerțului, în cauza nu este îndeplinita condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata trebuie sa nu existe, din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens.
Activitatea intimatului s-a realizat ca urmare a desemnării de Ministrul Economiei și Comerțului într-o comisie, fiind determinat și cuantumul indemnizației cu care urma sa fie remunerat pentru activitatea desfășurată.
Prin urmare, intimatul a încasat indemnizațiile în mod legal, având de îndeplinit sarcini stabilite prin ordin al ministrului iar obligațiile în sarcina intimatului erau obligații de mijloace și nu de rezultat.
Faptul că nu s-a atins scopul pentru care au fost constituite comisiile nu duce la concluzia ca acest aspect îi este imputabil.
Dispozițiile art. 45 alin 3 din Legea 188/1999 (Statutul funcționarului public) - îndatoririle funcționarilor publici - precizează în mod expres că: Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală.
In lumina dispozițiilor art. 76 (3) din Legea 188/1999 - Răspunderea juridică a funcționarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
2. In ce privește condiția referitoare la eroare, nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât plata s-a realizat în baza Procedurii pentru realizarea proiectelor aprobată prin Ordin al ministrului nr. 1572/2007, a Ordinului 1577/2007 și a Notei aprobata cu nr._.
Neexecutarea propriilor obligații, de a aduce aport la capitalul societăților mixte, reținute și de către instanțele de judecată, nu poate fi invocată ca eroare în sensul legii civile, intimatul acționând cu bună credință, în spiritul mandatului primit de la MEC iar continuarea activității comisiei fiind aprobată la solicitarea expresă a recurentei.
In vederea realizării aportului de capital, recurenta a solicitat chematei în garanție aprobarea continuării activității comisiei de negociere, astfel că nu poate învedera necunoașterea obligațiilor proprii.
Cu acest aspect a fost de acord și chemata în garanție care a susținut faptul că neîndeplinirea obligațiilor de către reclamanta nu incumba intimatului, neputându-l substitui în realizarea sarcinilor acesteia.
Mai mult decât atât, Decizia Curții de Conturi nu dispune în sensul indicării persoanelor de la care este necesara recuperarea sumelor, intimatul acționând în baza unui mandat valabil, ce nu a fost anulat de nicio instanță de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul D. pentru Energie, a solicitat, la rândul său, respingerea recursului, ca nefondat.
Ca o chestiune prealabilă, s-a solicitat instanței să verifice dacă cererea de recurs a fost timbrată în mod corespunzător, iar în situația în care această cerință nu a fost îndeplinită sau a fost îndeplinită defectuos, solicităm anularea recursului fie ca netimbrat, fie ca insuficient timbrat.
Referitor la excepția prescripției, s-a arătat că nu poate fi primită afirmația recurentei conform căreia excepția prescripției ar fi fost admisă, „fără a arăta în considerentele sentinței motivele de fapt care au dus la soluția pronunțată”, așa cum prevede art. 261 alin. 1 pct 5 Cod Procedură Civilă, iar considerentele sunt străine de natura pricinii și nu privesc fondul cauzei cu care a fost sesizată instanța.
Contrar celor susținute de recurentă, sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele reclamantei, conform art.261 alin. l pct.5 Cod Procedură Civilă. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Apreciază că prima instanță și-a motivat hotărârea în conformitate cu exigențele art. 261 alin. I pct. 5 Cod Procedură Civilă.
În fapt, S.C. E. București SA nu a respectat decizia impusă de Curtea de Conturi, dar a formulat solicitarea sa cu depășirea termenului de prescripție, având în vedere că sumele urmărite a fi recuperate privesc perioada 2007-2008. Potrivit art. 2500 Cod Civil, dreptul material la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. De altfel, însăși Curtea de Conturi a stabilit ca termen de realizare a măsurii de recuperare data de 31.12.2009.
Este adevărat că, la momentul controlului efectuat de către Curtea de Conturi, în anul 2009, sumele pretinse nu erau afectate de efectul extinctiv al prescripției, însă ulterior, S.C. E. București SA nu a mai fost în termenul legal pentru formularea cererii.
În ipoteza în care recurenta avea neclarități asupra acordării acestora, situație ce nu corespunde adevărului, întrucât ea însăși a solicitat intimatului pârât în mod expres prezența la comisiile de lucru și a beneficiat de munca prestată de acesta, trebuia să solicite restituirea prestațiilor în termenul de prescripție de 3 ani, calculat prin raportare la data acordării acestor indemnizații.
Controlul Curții de Conturi a fost efectuat în anul 2009, perioada de timp în care recurenta reclamantă, în măsura în care avea convingerea faptului că a acordat niște indemnizații în mod nelegal le putea solicita în mod valabil. Ori, aceasta a rămas în pasivitate și a așteptat o lungă perioadă de timp, după controlul Curții de Conturi, luând decizia de a se adresa instanței în afara termenului legal (in anul 2012), prin raportare la perioada pentru care s-au acordat remunerațiile.
Acțiunea în repetițiune este o acțiune patrimonială, astfel încât ea poate fi intentată în termenul de prescripție de drept comun. Acesta începe să curgă din momentul când solvensul, respectiv S.C. E. București SA, a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată. în speță, termenele de prescripție au început să curgă de la momentul efectuării fiecărei plați către intimatul pârât.
În continuarea expunerii, intimatul a invocat aceleași apărări față de recursul declarat de reclamantă ca și în întâmpinarea intimatului S. A., astfel că nu este necesară reluarea argumentelor, care sunt comune.
În apărare, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În faza recursului, tribunalul a încuviințat părților proba cu înscrisuri, în condițiile art. 305 C.pr.civ., acestea fiind atașate la dosarul cauzei, iar cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru, în ședința din 13.10.2014 s-a luat act de achitarea taxei, de către recurentă, în cuantumul legal. La același termen de judecată, s-a luat act, de către tribunal, pe baza înscrisurilor prezentate, de transmiterea calității procesuale a recurentei către ..A., urmare a operațiunii de divizare a ..
Examinând recursul, din perspectiva criticilor aduse hotărârii, tribunalul constată că acesta este nefondat.
Este de observat, dintru început, că, deși se face referire la trei motive de modificare a hotărârilor în calea de atac a recursului, respectiv dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C.pr.civ., expunerea și dezvoltarea criticilor determină încadrarea recursului numai în motivele reglementate de art. 304 punctele 7 și 9 C.pr.civ., întrucât nu s-au criticat decât aspectele referitoare la nemotivarea soluției pronunțate în cauză și la greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la cursul prescripției dreptului material la acțiune și greșita soluționare a altor excepții. Nu se face nicio precizare în legătură cu incidența motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., care se referă la interpretarea greșită a unui act juridic (ca manifestare de voință în scopul de a produce consecințe juridice – negotium ) și nici tribunalul nu identifică, în conținutul memoriului de recurs, ori în starea de fapt dedusă judecății, o astfel de situație care să facă posibilă încadrarea recursului în acest motiv de modificare a hotărârii; prin urmare, recursul va fi privit numai din perspectiva celor două motive, reglementate de art. 304 punctele 7, 9 C.pr.civ., constatându-se netemeinicia acestora.
Astfel, în pofida aprecierii recurentei, soluția judecătoriei este corect și cuprinzător argumentată în privința elementelor esențiale asupra cărora a deliberat și a decis, hotărârea fiind rezultatul evaluării corecte a situației de fapt, pe baza probelor administrate; nu s-a motivat temeinicia pretențiilor reclamantei întrucât instanța s-a oprit, în analiza cauzei, la constatarea intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, admițând excepția ridicată de către chematul în garanție. Fiind o excepție de fond, peremptorie și absolută în regimul Decretului nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune face de prisos examinarea pe fond a cauzei, în înțelesul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., corect invocat și aplicat în cuprinsul considerentelor.
Referitor la această excepție, tribunalul constată că judecătorul fondului a stabilit corect atât natura pretențiilor și caracterul patrimonial, prescriptibil, al acțiunii, care se referă, în esență, la recuperarea unei pagube, cât și începutul termenului prescripției extinctive, astfel cum este reglementat în cuprinsul Decretului nr. 167/1958, ce reprezintă dreptul comun în materie și, totodată, legea aplicabilă, ratione tempore.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Decret, termenul de prescripție începe să curgă, în cazul unei acțiuni în recuperarea unui prejudiciu, de la data la care păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască existența pagubei, cât și identitatea celui răspunzător, care ar avea obligația de a o repara. Acțiunea vizând plata lucrului nedatorat, reglementată de dispozițiile art. 1092 C.civil, pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, nu are reglementat un termen special de prescripție, astfel că, neputându-i fi negat caracterul patrimonial, ea este prescriptibilă în regimul general instituit de art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decret, iar în privința începutului cursului prescripției, acesta este dat de momentul când se naște dreptul material la acțiune, potrivit art. 7 din Decret, adică tot momentul la care se referă art. 8 alin. 1, dată fiind finalitatea cererii, aceea a recuperării pagubei; regula se aplică, pentru identitate de rațiune, ori de câte ori este vorba despre repararea unui prejudiciu, cu excepția situațiilor în care, prin legi speciale, se prevede altfel, chiar dacă legiuitorul, în alineatul 2 al art. 8 trimite numai la acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză; plata lucrului nedatorat este tot o acțiune în răspundere patrimonială pentru faptele licite cauzatoare de prejudicii, la fel ca și acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce le reunește fiind tocmai finalitatea identică a restituirii a ceea ce nu se datora, ori care profită celeilalte părți printr-un dezechilibru patrimonial ce trebuie restabilit.
Similar primei instanțe, tribunalul reține că reclamanta a cunoscut, sau trebuia să cunoască, prin diligențe normale, paguba și pe cel răspunzător (în sensul existenței obligației de restituire din partea celui căruia nu i se cuvenea plata, iar nu în sensul culpei persoanei din a cărei neglijență sau rea credință a fost cauzată paguba prin plata presupus nedatorată) din chiar momentul efectuării plăților a căror restituire o solicită; diferența pe care recurenta nu o sesizează este tocmai împrejurarea că obligația alegată rezultată din raportul juridic dedus judecății, așa cum a fost el configurat de către reclamantă în acțiune, este cea a persoanei care a primit o plată nedatorată, persoană a cărei identitate o cunoștea pârâta de la data efectuării plății presupus nedatorată, iar nu obligația ce ar rezulta din culpa persoanei care trebuia să verifice legalitatea plății înainte de a o efectua; paguba era certă nu de la data constatării ei prin Decizia Curții de Conturi supusă, apoi, controlului judiciar, spre a determina începutul cursului prescripției de la data rămânerii irevocabile a hotărârii date în contencios, cum eronat susține recurenta, ci de la data efectuării ei, căci, cu diligențele normale, reclamanta, prin prepușii săi, putea și trebuia să știe că, la data plăților, ele nu se cuveneau pârâtului; de altfel, paguba reclamată nu a fost determinată de decizia Curții de Conturi, ci de faptele (necontestate în conținutul și succesiunea lor în timp) ce au constat în efectuarea plății în acele condiții în care exista posibilitatea verificării legalității ei prin raportare la respectarea Procedurii pentru realizarea proiectelor. De aceea, introducerea acțiunii în restituire nu era condiționată de verificarea judiciară a Deciziei Curții de conturi și, mai mult, și Curtea de Conturi fixase termen pentru verificarea oportunității acordării indemnizațiilor membrilor comisiilor de negociere și pentru recuperarea acestora, la 31.12.2009, dată ce se plasa în interiorul termenului de prescripție, dar care nu a fost valorificată, reclamanta preferând să conteste Decizia Curții de Conturi, fără a formula în concomitent, sau, în orice caz, în termenul de prescripție, și acțiunea în recuperare, pe care a formulat-o după împlinirea acestui termen.
Cum din documentele dosarului nu rezultă existența unor cauze de suspendare ori întrerupere a cursului prescripției, în condițiile art. 13-17 din Decret, excepția a fost corect rezolvată de către prima instanță.
Contrar susținerii recurentei, asupra excepției prescripției extinctive instanța a luat în considerare apărările reclamantei privitor la începutul prescripției, explicând într-o manieră suficient de clară de ce nu pot fi reținute.
Aspectele referitoare la Nota nr._/3.09.2007, prin care se stabilise continuarea activității până la realizarea aporturilor rămân fără relevanță, de vreme ce fondul dreptului litigios nu mai poate fi analizat ca efect al admiterii excepției prescripției.
Critica privind greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii este cu totul neavenită, prin urmare tribunalul o va respinge, fiind contrară intereselor procesuale ale recurentei care are calitatea de reclamantă în cauză.
Față de cele expuse, găsind în totalitate neîntemeiate criticile recurentei, și neidentificând, totodată, potrivit art. 306 alin. 2 C.pr.civ., motive de ordine publică apte să susțină reformarea ori casarea hotărârii, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., menținând hotărârea instanței de fon, care este legală și temeinică.
Aplicând în mod corespunzător dispozițiile art. 274 C.pr.civ., tribunalul va obliga pe recurentă (partea căzută în pretenții), la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în cuantumul justificat prin plata onorariului de avocat, potrivit chitanței atașată la dosar.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea E. BUCUREȘTI SA, a cărei calitate procesuală s-a transmis către E. Titan SA, cu sediul în mun. București, .. 4G, Sector 3, împotriva sentinței civile nr.158/10.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. C., în mun. București, .. 6, ., ., Sector 3, și intimatul-chemat în garanție D. P. ENERGIE, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței, nr. 202 E, Sector 6.
Obligă pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul S. A., în cuantum de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. V. M. S. D. M. P.
GREFIER,
A. V. I.
Red., tehnored. DMP / 8.02.2016 / 2 ex.
Jud. fond JS 5 I. N.
| ← Cereri. Decizia nr. 1964/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2371/2015. Tribunalul... → |
|---|
