Contestaţie la executare. Decizia nr. 4312/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 4312/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 4312/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4312 A

Ședința publică din data de 13.11.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – L. C.

JUDECĂTOR – I. N.

GREFIER – G. I.

Pe rol, soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2299/A/19.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosar nr._ formulată de intimații T. C. și T. G. în contradictoriu cu apelantul contestator M. FINANȚELOR PULICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat ori acte de depus, tribunalul constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de completare dispozitiv, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 09.09.2015 intimații T. G. și T. C. au solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr.2299A/19.06.2015 în sensul obligării apelantului contestator Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că la termenul din data de 19.06.2015 cauza a rămas în pronunțare, fiind depusă la dosarul cauzei chitanța . nr.136/20.03.2015 reprezentând onorariu apel în dosar nr._ /2015 în cuantum de 2000 lei Cabinet Avocat C. S. M..

Or, în speță sunt aplicabile disp.art.444 NCPC, instanța de apel respingând apelul, a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de avocatul intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta reprezentând o cerere accesorie.

În drept: art.444 alin.3 NCPC.

Analizând cererea de completare, față de actele și lucrările dosarului, tribunalul o constată întemeiată, urmând a o admite pentru următoarele considerente:

În dispozitivul deciziei civile nu a fost dată o soluție cererii formulate de către intimat de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În atare caz, sunt incidente disp.art. 444 alin. 1 C.proc. civ, potrivit cărora „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”

Potrivit chitanței . nr.136/20.03.2015, depuse la dosarul cauzei, onorariu în apel în dosar nr._ /2015 a fost în cuantum de 2000 lei Cabinet Avocat C. S. M..

.

În raport de dispozițiile art. 453 NCPC, față de soluția pronunțată și existând cerere dovedită pentru cheltuielile de judecată, apreciind și asupra caracterului lor rezonabil, tribunalul va obliga reclamanta la plata către parat a cheltuielilor de judecata in suma de 2000 lei.

Față de cele de mai sus, instanța a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2299/A/19.06.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosar nr._ formulată de intimații T. C. și T. G. ambii cu domiciliul ales la Cabinet Av. C. S. din București, . nr.29, sector 2 în contradictoriu cu apelantul contestator M. FINANȚELOR PULICE cu sediul ales în București, sector 2, ..

Dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 2299A/19.06.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în sensul că obligă apelantul la plata către intimați a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

L. C. I. N.

GREFIER

G. I.

RED. I.N./

DACT. S.V../I.N./5 EX.

……………………………………………………………………………………………………………..

Judecătoria Sectorului 3 București

JUDECĂTOR –V. I. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 4312/2015. Tribunalul BUCUREŞTI