Contestaţie la executare. Decizia nr. 4545/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4545/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 4545/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A V - A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4545 A
Ședința publică din data de 03.12.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE F. L.
JUDECĂTOR E. P.-J.
GREFIER M. A. N.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._/07.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr. _ , în contradictoriu cu intimata-contestatoare ., având ca obiect „contestație la executare – suspendare executare silită”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care, constatând că a fost solicitată judecata în lipsă, Tribunalul reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 București în data de 03.08.2015, sub nr._ contestatoarea .. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat cerere suspendare executare conform art. 719 alin. 1 C.pr.civ. si contestatie la executare, solicitând ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 716/2015 aflat pe rolul B. A. si G., anularea încheierii pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti la data de 20.04.2015 în dosarul nr._/300/2015, anularea încheierii din 22.05.2015 emisa de B. A. si G. în dosarul de executare nr. 716/2015, anularea executarii înseși si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii petenta a arătat că se impune suspendarea executarii întrucat blocarea conturilor societatii i-ar perturba grav activitatea.
Cu privire la contestatia la executare a aratat ca procesul-verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 nu este titlu executoriu, pe de o parte ca nu i-a fost comunicat, art. 37 raportat la art. 31 din OG 2/2001 prevazand ca este titlu doar procesul-verbal neatacat iar pe de alta parte pentru ca nu îndeplineste conditiile de legalitate prevazute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, lipsuri care atrag nulitatea conform art. 17.
Potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 în vigoare la data de 21.03.2012 prevedea ca executarea sanctiunilor contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de contraventie nu a fost comunicat în termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Procesul-verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 nu contine semnatura olografa a agentului constatator iar semnatura electronica prevazuta de Legea nr. 455/2001 nu este valabila pe actul constatator întrucat semnatura electronica nu poate fi atasata unui înscris pe suport de hartie. In acest sens sunt si prevederile art. 268 C.pr.civ. si dispozitiile art. 5 indice 1 lit. a din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului si Consiliului Europei din 13.12.1999. Si ICCJ s-a pronuntat astfel prin Decizia nr. 6/16.02.2015 publicata în MO nr. 199/25.03.2015.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 712 si urm. C.pr.civ.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copie actele contestate din dosarul de executare nr. 716/2015 al B. A. si G. .
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 32 lei + 50 lei conform OUG 80/2013.
S-a achitat cautiune în cuantum de 50 lei potrivit art. 719 alin. 2 lit. a C.pr.civ.
Intimata a depus întampinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare executare si contestatiei ca neîntemeiate.
Considera ca nu exista motive temeinice pentru suspendarea executarii.
A aratat ca procesul verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 a devenit titlu executoriu potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 mod. Petenta nu a contestat acest act desi i-a fost comunicat in termen legal iar actul constatator a fost emis cu respectarea art. 13 alin. 1 si art. 27 din OG nr. 2/2001.
Actul a fost semnat cu respectarea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, OG 2/2001 nu stabileste ce fel de semnatura trebuie aplicata iar Decizia nr. 6/16.02.2015 pronuntata de ICCJ are efecte doar pentru viitor.
Petenta nu poate invoca motive de legalitate pe calea contestatiei la executare.
Nu se impune nici anularea actelor de executare intocmite de executor intrucat au fost intocmite cu respectarea dispozitiilor legale.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 205 si urm. C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr._/07.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._ , a fost admisă contestația la executare, dispunându-se anularea executării înseși în dosarul de executare nr. 716/2015 al B. B. A. si G. si încheierea pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti la data de 20.04.2015 în dosarul nr._/300/2015 precum și obligarea intimatei să plătească contestatoarei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată. Totodată, a fost dispusă restituirea cauțiunii în cuantum de 50 lei achitata de petenta cu recipisa de consemnare nr._/1/31.07.2015 emisa de CEC Bank – Sucursala V..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contraventie . nr._/21.03.2012 petenta, în calitate de proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a fost amendată cu suma de 250 lei, stabilindu-se și un tarif de despăgubire de 28 de euro pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Împotriva contestatoarei s-a pornit executarea silită în dosarul nr. 716/2015 al B. A. si G. pentru tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Prin Legea 144/2012 a fost abrogat art. 8, alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru plata acestei despăgubiri de 28 de EURO, creanță a cărei executare se solicită a fi executată silit.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art.15, alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea 144/2012 care a abrogat articolul 8, alin 3, din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitoare chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate. În aceste condiții, în virtutea principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța apreciază că petenta nu mai poate fi trasa la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația de a plăti suma se 28 de EURO nemaiavând niciun suport legal în prezent.
Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 385/2013, 112/2014, 385/2014 de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. II din Legea 144/2012, a calificat dispozițiile din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale ce instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea drumurilor publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15, alin. 2 din Legea Fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Însă această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare.
Potrivit Art. 20, alin. 1 din Constituția României: Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture – din oficiu sau la cererea părților – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.”
În Decizia nr. 101/28.02.2013 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II, alin. 6 din OG nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, Curtea a reținut că prin dispozițiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârșit contravenții și se găsesc în aceiași situație. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față însă, persoane aflate obiectiv în aceiași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că art. II din legea 144/2012 care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor verbale până la . noii legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, acesta nefiind justificat în nici un fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20, alin. 2 din Constituția României, constatând o aplicare discriminatorie a principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța a reținut că în sarcina contestatoarei nu mai subzista, la data depunerii de către creditoarea CNADNR a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 28 de EUR reprezentând tariful de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv pentru care în temeiul art. 712 C. proc. civ. instanța va anula toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 716/2015 al B. A. si G., inclusiv încheierea pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti la data de 20.04.2015 în dosarul nr._/300/2015 .
In ceea ce privește susținerile contestatoarei instanta de fond a mai reținut urmatoarele:
Potrivit disp. art.27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, comunicarea procesului-verbal si a înstiintării de plată de face prin postă, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel putin un martor.
Astfel, potrivit acestor dispozitii legale, procesul verbal de contraventie se poate comunica prin postă cu aviz de primire sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului, legiuitorul stabilind două modalităti fără a condiționa îndeplinirea acestora într-o anumită ordine, singurul scop urmărit fiind acela de certitudine a comunicării.
În legătură cu constitutionalitatea dispozitiei cuprinsă în art.27 s-a pronuntat Curtea Constitutională prin decizia nr.303/13.06.2013 în motivarea căreia se arată că prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a observat că, potrivit dispozitiilor art. 26 alin. (1), art. 26 alin. (3) si art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, sunt reglementate două modalităti tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare si prin postă sau afisare. Ratiunea celei din urmă constă în aducerea la cunostinta persoanei care a săvârsit o contraventie a documentelor mentionate, asa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunostintarea efectivă a contravenientului în privinta faptei săvârsite si a sanctiunii contraventionale aplicate fără a îngrădi accesul liber la justitie. Distinct de cele arătate, în privinta respectării ordinii modalitătilor de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, Curtea a observat că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate .
Instanta a retinut că, desi prin R.I.L. nr.10/2013 Înalta curte de Casatie si Justitiei a stabilit în interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) si art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificările si completările ulterioare că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contraventie si a înstiintării de plată, prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin postă, cu aviz de primire si că cerinta comunicării procesului-verbal de contraventie si a înstiintării de plată este îndeplinită si în situatia refuzului expres al primirii corespondentei, consemnat în procesul-verbal încheiat de functionarul postal, aceste aspecte nu sunt incidente în cauză întrucât comunicarea în speta de fată a fost făcută cu mult în urmă fată de momentul pronuntării Î.C.C.J. iar decizia acesteia are efecte doar pentru viitor.
Instanta de fond a constatat că la data de 05.04.2012( fila 37 dosar ) a fost întocmit procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contraventie ocazie cu care s-a procedat la afisarea acestuia, în prezenta unui martor – L. G..
Instanta de fond a constatat că procesul verbal de contraventie a fost legal comunicat contestatoarei si că aceasta nu a fost contestat in instanta.
In ceea ce priveste semnatura electronica aplicata pe procesul verbal de contraventie a retinut ca aceasta nu era valabila nici la data de 21.03.2012 fata de prevederile Legii nr. 455/2001 deoarece semnatura electronica nu poate fi atasata unui înscris autentic astfel cum este procesul-verbal de contraventie.
Pentru considerentele expuse, instanta de fond a admiscontestatia la executare iar cererea de suspendare executare formulata în baza art. 719 alin. 1 C.pr.civ. a fost respinsa ca ramasa fara obiect.
Avand în vedere art. 451 C.pr.civ. ,constatand îndeplinite conditiile art. 452 C.pr. civ., în baza art. 453 C.pr.civ., intimata a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 300 lei astfel cum rezulta din chitanța . nr. 036/29.07.2015 emisa de C.. av. C. Plescan, întrucât culpa acesteia în derularea prezentului litigiu este evidenta.
Instanța de fond nu a acordat si taxa de timbru în cuantum de 82 lei întrucat aceasta poate fi recuperata de petenta în baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.
Potrivit art. 1064 C.proc. civ. (1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.(3) Instanța se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunțată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii.
Cum prin prezenta hotarare cererea suspendare executare a fost respinsa ca rămasă fără obiect, instanța de fond, în baza art. 1064 alin. 4 C.pr.civ, a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 50 lei achitata de petenta cu recipisa de consemnare nr._/1/31.07.2015 emisa de CEC Bank – Sucursala V..
Împotriva acestei sentințe, creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a formulat apel.
În motivarea apelului, apelanta a arătat următoarele:
E., prima instanță a examinat critica contestatoarei referitoare la lipsa semnăturii olografe a agentului contestator față de faptul că această apărarea putea fi valorificată numai pe calea plângerii contravenționale pe car însă, contestatoarea nu a înțeles să o promoveze. Cum potrivit art. 37 din OG nr. 2/2002, procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea contravențională, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar debitorul nu a formulat din momentul comunicării, plângere contravențională, apelanta consideră că acesta nu mai putea invocat lipsa semnăturii agentului constatator.
Totodată, apelanta a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile prevederile legii nr. 144/2012.
Astfel, a arătat că prin actul normativ menționat, legiuitorul a avut în vedere numai acei contravenienți care au contestat în instanță tarifele de despăgubire. Prin urmare, atât timp cât procesul verbal nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare, chiar și în parte a măsurilor dispuse, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 144/2012, apelanta consideră că deține un titlu executoriu apt pentru valorificarea creanței sale.
Întrucât de la momentul comunicării procesului verbal, contestatorul a avut posibilitatea formulării plângerii contravenționale și cum acesta nu a înțeles să valorifice această cale procedurală, în cauză nu pot fi reținute dispozițiile legii nr. 144/2012.
Apelanta a mai arătat că nu se poate reține aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultate dintr-un proces verbal anterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012.
În ceea ce privește decizia Curții Constituționale, nr. 228/2007, consideră că nu este aplicabilă, întrucât nu este dezincriminată fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În consecință, față de toate argumentele expuse, apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației la executare.
Analizând apelul prin raportare la criticile formulate de apelant și care fixează limitele devoluțiunii, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. II din legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 27.07.2012.
În cauza dedusă judecății, se constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 21.03.2012, fiind comunicat contestatorului prin afișare. Având în vedere că această modalitate de comunicare nu este corect realizată, fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, astfel cum a fost statuat cu caracter obligatoriu prin decizia 10/2013 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar intimata creditoare nu dovedit că ar fi procedat la comunicare în această modalitate, rezultă că debitorul contestator nu a avut posibilitatea de a contesta sancțiunea contravențională și implicit tariful de despăgubire, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin urmare, Tribunalul apreciază că unicul mijloc procedural prin care contestatorul poate deduce judecății această apărare de fond este contestația la executare.
În ceea ce privește critica apelantei referitoare la apărarea de fond formulată de contestator, vizând incidența dispozițiilor legii nr. 144/2012, Tribunalul constată caracterul neîntemeiat al acesteia.
Astfel, în mod corect prima instanță a considerat că tariful de despăgubire nu mai putea fi solicitat după momentul abrogării art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, rămânând valabil făcute doar plățile, voluntare sau silite, efectuate până la acea dată. Cum prevederea de la art. II din Legea nr. 144/2012 este o normă contravențională, aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală.
Tribunalul consideră că această interpretare este în acord cu statuările cuprinse în decizia nr. 385/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța de contencios constituțional reținând că urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – art. II din Legea nr. 144/2012 conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României.
În consecință, observând că în cauza dedusă judecății, în mod nelegal a fost declanșată executarea silită pentru o creanță care nu era certă, în mod justificat, instanța de fond a dispus anularea actelor de executare efectuate.
În ceea ce privește aprecierea primei instanțe referitoare la semnătura agentului constatator, Tribunalul observă că într-adevăr, acest motiv poate fi valorificat pe calea plângerii contravenționale. Cum însă, în cauza dedusă judecății, astfel cum s-a reținut cu ocazia examinării criticii relative la incidența legii nr. 144/2012, s-a constat că modalitatea de comunicare a procesului verbal nu este corect realizată, iar intimata creditoare nu dovedit că ar fi procedat la comunicare în modalitatea prevăzută, rezultă că debitorul contestator nu a avut posibilitatea de a contesta sancțiunea contravențională și implicit lipsa semnăturii agentului constatator.
Dincolo de argumentele expuse, față de motivul principal ce a determinat anularea actelor de executare silită, examinat prioritar, Tribunalul consideră că această din urmă critică vizând lipsa semnăturii agentului constatator este lipsită de relevanță, nefiind aptă a determina schimbarea soluției pronunțate.
În consecință, față de toate considerentele arătate, văzând și disp. art. 480 cod procedură civilă de la 1865, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr._/07.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. S.R.L., J_ si C._, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura în București, .. 5, . la C.. av. C. P., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 03.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR GREFIER,
F. L. E. P. J. M. A. N.
Red.EPJ/Dact.EPJ/ 4 ex/9.02.2016
Jud. sector 2/Jud fond: V.L. P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 4580/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 4771/2015. Tribunalul... → |
|---|
