Contestaţie la executare. Decizia nr. 4722/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4722/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 4722/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Tribunalul București Secția a V a Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 4722A
Ședința publică din data de 14.12.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. R.
JUDECĂTOR: E. D.
GREFIER: C. M.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de către apelanta contestatoare A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 6672/14.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimații creditori BABUȘ D., M. P., U. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /30.12.2014, contestatoarea A. NAȚIONALĂ pentru RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul BABUS D., cu intimata M. P. și cu intimata U. M., a solicitat:
- suspendarea executării silite și a actelor de executare dispuse prin dosarul nr. 200/EX/2014 al B. R. M. V. în temeiul art. 700 alin. 1 și 3 Cod proc. Civ., până la soluționarea prezentei cauze;
- anularea executării silite;
- anularea încheierii din data de 12.12.2014 a Biroului Executorului Judecătoresc R. M. V..
În motivare, în esență, contestatoarea a arătat că executarea silită a fost începută împotriva unei persoane ce nu are calitatea de debitor, deoarece conform art. 3 alin.2 și art.11 alin.1 din Legea nr. 164/2014, sarcina plății revine exclusiv Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit art.11 alin.3 din Legea nr. 164/2014 orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin.6. Se mai arată că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
În dovedirea contestației, s-au depus la dosarul cauzei: înscrisuri
În drept, contestatoarea își întemeiază contestația pe disp. Art. 711 și urm. C.proc. Civ., art. 700 alin. 1 și art. 3 C.proc. Civ., O.G. nr. 22/2002, H.G. nr.1277/2007, Legea nr. 164/2014, solicitând judecarea în lipsă a prezenței cauze.
Intimații, legal citați și cu copii ale contestației la executare și înscrisuri, nu au formulat întâmpinare, nu au solicitat încuviințarea și administrarea de probatorii și nu au delegat un reprezentant la termenul de judecată acordat.
Prin sentința civilă nr. 6672/14.04.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a respins, ca nefondată, contestația la executare și a respins ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatoare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Raportat la actele dosarului execuțional nr. 200/EX/2014 al B. R. M. V., instanța de executare a constatat că titlul executoriu, supus executării silite, îl reprezintă Decizia nr.89/20.01.2010 emisă de Guvernul României - A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - fila nr. 37 dosar, pentru care a fost încuviințată executarea silită conform încheierii nr._/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014 - fila nr. 36 din dosar. Astfel, intimații - creditori au solicitat executarea silită a sumei/diferenței în cuantum de 227.289,52 din totalul de 355.729,05 de lei, reprezentând a doua tranșă.
Analizând, în consecință, actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 200/EX/2014 al B. R. M. V., prin raportare exclusiv la motivarea în fapt/susținerile din cadrul contestației la executare, instanța de executare a constatat că, în esență, nu au fost invocate încălcări ale dispozițiilor legal - procesuale și/sau material - civile în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc, nu au fost invocate și, mai cu seamă, dovedite vătămări ale drepturilor contestatoarei prin modalitatea în care au fost dispuse și pronunțate încheierile și/sau întocmite actele de executare silită. De altfel, raportat la conținutul notei executorului judecătoresc - fila nr. 22, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu a mai efectuat niciun act de executare silită împotriva debitoarei - contestatoare.
Pe de altă parte, instanța de executare a constatat că, de la data emiterii Deciziei de validare nr. 89/20.01.2010 emisă de Guvernul României – A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - fila nr. 37 dosar, contestatoarea a beneficiat efectiv de un termen de grație de 5 (cinci) ani pentru a efectua demersurile necesare și pentru a-și îndeplini, în integralitate, obligația de plată, deși nu a efectuat dovada lipsei de fonduri și nici dovadă că a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, în condițiile legii, asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creanțelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumei stabilite prin titlul executoriu.
În altă ordine de idei, raportat la data emiterii titlului executoriu/20.01.2010 supus executării silite, la data sesizării executorului judecătoresc (12.12.2014 - fila nr. 35 dosar), la o plată parțială efectuată de către debitoare, aceste aspecte fiind anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 (respectiv la data de 18 decembrie 2014), instanța de executare a apreciat că nu este aplicabilă, în speță, Legea nr.164/2014, premisele speței neconstituind/neformând domeniul de aplicare al acestei legi, conform dispozițiilor art. 3 alin.2 raportat la art. 9 lit. c) și d) din Legea nr. 164/2014 și art. 11 alin.3, întrucât, pe de altă parte, decizia de validare/20.01.2010 a fost emisă de A.N.R.P. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, contrar dispozițiilor art. 9 lit. c) și d) din Legea nr. 164/2014. Prin urmare, s-a considerat că termenul de plată instituit de dispozițiile art. 10 alin.2 din Legea nr. 164/2014 nu este incident și aplicabil speței deduse judecății.
În subsidiar, s-a arătat că și în ipoteza în care dispozițiile Legii nr. 164/2014 ar fi fost aplicabile, termenele prevăzute de această lege (art. 10 și art. 11) fiind termene legale până la care se amână doar executarea efectivă a obligației de plată, acestea sunt relativ incerte, stabilite exclusiv în favoarea debitorului și fără acordul creditorilor, echilibrul între interesele părților titlului executoriu fiind afectat în favoarea debitorului, creditorul fiind lipsit de orice mijloace legale sau judiciare de protecție a dreptului său, fiind lăsat la arbitrariul autorităților, ce pot dispune achitarea sau eșalonarea plății sumei datorate în perioadele și procentele pe care le doresc.
Raportat la aceste premise, instanța de executare a constat că Legea nr. 164/2014 încalcă dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, precum și dispozițiile Art. 6 din aceeași Convenție.
În cauzele Burdov vs. Rusia (hotărâre pronunțată în data de 07 mai 2002) și S. vs. România (hotărâre pronunțată în data de 06 septembrie 2005), Curtea a statuat că o autoritate a statutului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie, fiecare stat având obligația să dețină un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin.
Reclamantul/creditorul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (parag. 35 din hotărârea citată).
De asemenea, în cauza Burdov vs. Rusia (hotărâre pronunțată în data de 07 mai 2002), Curtea a reținut că statul, deși nu poate invoca în principiu absența fondurilor pentru a nu îndeplini o obligație de plată a unor sume de bani stabilită printr-un titlu executoriu, dispune de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate pentru a da eficiență hotărârii prin care a fost obligat.
Această jurisprudență nu poate fi interpretată în sensul că s-ar stabili în sarcina statului o obligație absolută, de executare imediată a obligațiilor ce-i incumbă potrivit unor titluri executorii, indiferent de situația concretă în care urmează a se face executarea. Anumite situații excepționale, a căror incidență să fie corespunzător fundamentată, pot justifica, în unele condiții, o întârziere în executarea titlurilor executorii.
Cu toate acestea, esențial este ca, prin reglementarea adoptată, să nu se impună creditorilor statului o sarcină excesivă, în sensul de a-i lipsi, în concret, pe o perioadă îndelungată de posibilitatea de a-și vedea realizată creanța.
În altă ordine de idei, raportat și la conținutul dispozițiile art. 10 alin. 6 din Legea nr. 164/2014, în continuare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților este instituția care emite titlu de plată și care calitatea de debitor ce răspunde de realitatea, corectitudinea și legalitatea datelor înscrise în titlurile de plată, iar, în baza acestor date, Ministerul Finanțelor Publice dispune doar plata efectivă, și, astfel, acționează doar ca un ordonator principal de credite și îndeplinește atribuțiile și răspunderile prevăzute în Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele privind aprobarea angajării bugetare, lichidării și ordonanțării cheltuielilor din fonduri publice. Potrivit legii, respectiv Ordinului nr. 57/2015 al Ministerului Finanțelor Publice, plățile vor fi procesate în ordinea cronologică PRIMIRII de la A.N.R.P. și în limita creditelor bugetare deschise cu această destinație.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul dispozițiile art. 719 alin. 1 raportat la art. 711 și art. 453 C.proc. Civ., contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
În motivarea cererii, s-a arătat că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
I. Instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, fără a le corobora, în mod corect, cu dispozițiile art. 10 alin. (2), prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (6) din aceeași lege.
În concret, nu s-a observat că titlurile de plată prevăzute la art.10 alin. (2), se emit de către A.N.R.P., atât în cazul actelor administrative care vor fi emise după . Legii nr. 164/2014, cât și în cazul tuturor celorlalte acte administrative emise anterior intrării în vigoare a legii. Or, aceste acte administrative sunt definite la art. 9 lit. c) - d) din lege, iar decizia intimaților din speța de față este indusă în categoria actelor prevăzute la art. 9 lit. c).
De altfel, aceasta a fost și intenția legiuitorului, care prin Legea nr. 164/2014 a stabilit o nouă procedură de plată a despăgubirilor deja acordate, prevăzând în mod expres emiterea anuală a câte unui titlu de plată corespunzător fiecărei tranșe, pe o perioadă de cinci ani (de către A.N.R.P.) și plata efectivă a acestor titluri (de către MFP).
Se arată că legiuitorul a stabilit clar, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 că plata despăgubirilor se va efectua de către Ministerul Finanțelor Publice în tranșe anuale egale pe o perioadă de cinci ani. Aceste dispoziții legale nu au fost declarate neconstituționale, ele fiind în vigoare, astfel că judecătorul nu are motive pentru înlăturarea acestora.
Cu strictă referire la lipsa calității de debitor al A.N.R.P., invocată prin contestație la executare, instanța face o analiză trunchiată a dispozițiilor legale, neobservând că prin modul acesta de interpretare înlătură, în fapt, de la aplicare dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, deoarece A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitatea de debitor al obligației de plată a creanței stabilită prin titlul invocat de intimați, prin Decizia nr. 171 din. 19.01.2009 emis de ANRP.
Mai mult decât atât, singura obligație stabilită de legiuitor în sarcina ANRP este aceea a emiterii titlului de plată aferent primei tranșe. Or, în aceste condiții, și o eventuală executare silită pornită împotriva debitorului obligației de plată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, ar fi nelegală întrucât creanța invocată nu este exigibilă în prezent.
Reclamanții au interpretat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin. (3) din actul normativ sus-menționat stabilesc în mod expres că „orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)”.
Din interpretarea logică a textului de lege, reiese cu claritate faptul că orice act de executare efectuat în perioada de suspendare este nelegal.
Aceste prevederi legale nu fac distincție cu privire la dosarele de executare în care este începută executarea silită anterior datei de 18.12.2014 și cele în care executarea silită a început ulterior acestei date, referirea din textul de lege cu privire la titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6) fiind doar pentru stabilirea momentului până la care respectivele proceduri sunt suspendate.
Mai mult decât atât, chiar și într-o interpretare restrictivă a textului de lege (pe care în mod cert legiuitorul nu a avut-o în vedere) suspendarea unei proceduri de executare nu ar putea avea în vedere decât situațiile deja existente la data intrării în vigoare a legii, cu alte cuvinte tocmai speța de față.
Prin urmare, se solicită a se constata că interpretare dată de către intimați, în sensul că - acest text de lege s-ar aplica numai executărilor silite începute după . legii - nu este susținută având în vedere formă clară în care este redactat textul legal ante-menționat, în care nu se face distincție cu privire la cele două situații regăsite în practică.
Prin urmare, instanța trebuia să constate că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitatea de debitor al obligației de plată a creanței stabilită prin titlul invocat de intimata respectiv Decizia nr. 89/20.01.2010 emisă de ANRP.
Mai mult decât atât, instanța de fond trebuia să constate că singura obligație stabilită de legiuitor în sarcina ANRP este aceea a emiterii titlului de plată aferent primei tranșe. Or, în aceste condiții, și o eventuală executare silită pornită împotriva debitorului obligației de plată, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, ar fi nelegală.
II. În speța de față, astfel cum rezultă și din Expunerea de motive a Legii nr. 164/2014, a fost necesară eșalonarea plății despăgubirilor pentru o perioadă de până la 5 ani, tocmai având în vedere necesitatea respectării atât a angajamentelor asumate de statul român prin acordurile de împrumut încheiate cu partenerii externi (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială) în ceea ce privește țintele de deficit bugetar, cât și a obiectivului de deficit structural prevăzut prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanta în cadrul Uniunii Economice și Monetare semnai și de România la 2 martie 2012,
Dar și importanța și volumul obligațiilor financiare concurente ale statului, măsura eșalonării plății despăgubirilor fiind singură prin care să se poată realiza executarea integrală a acestora.
În absența unei norme care să consacre modalități de plată în mod eșalonat a despăgubirilor stabilite, au fost declanșate proceduri individuale de executare silită care, în mod inevitabil, au avut ca efect blocaje în funcționarea instituțiilor publice (ANRP) și care au dus la soluționarea selectivă a măsurilor reparatorii pentru un număr mic de dosare și beneficiari.
Pe de altă parte, lipsa de intervenție în acest sens ar fi avut ca rezultat imposibilitatea plății în ordine cronologică a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptățite și plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român.
Prin Decizia nr. 528/2014, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale dispozițiile ordonanței de urgență nr. 10/2014 numai din prisma caracterului nerezonabil al termenului de 10 ani de eșalonare a plăților. Mai mult decât atât, Curtea a constatat că un termen de 5 ani de eșalonare, stabilit în funcție de complexitatea unor situații reglementate, nu reprezintă un termen nerezonabil, această ingerință fiind în conformitate cu principiile CEDO.
III.Somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
D. în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1, din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni, în care se vor depune toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii.
Prin urmare, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu.
În consecință, în vederea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este obligatorie emiterea unei somații de către executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită, în cauză executorul judecătoresc procedând direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Curtea Constituțională a statuat că O.G. nr. 22/2002 are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Examinând apelul prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce urmează, care vor substitui parțial motivarea primei instanțe.
Astfel, prin somația emisă în dosarul nr.200/EX/2014, la data de 14.12.2014, B.E.J. R. M. V. a somat debitoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să achite creditorilor Babuș D., M. P., U. M., suma de 227.289,52 lei, sumă compusă din suma de 213.437,43 lei reprezentând cea de a doua tranșă, de 60% din totalul compensațiilor acordate, suma de 13.852,09 lei, reprezentând actualizare pe perioada februarie 2012 - noiembrie 2014 precum și cheltuieli de executare în cuantum 9.762,39 lei, în temeiul titlului executoriu constând în Hotărârea nr.3451/31.01.2007, emisă de Instituția Prefectului Județului C., validată prin Decizia nr. 89/20.01.2010 emisă de ANRP.
Potrivit actelor din dosarul de executare, precum și notei comunicate de executorul judecătoresc - fila 22 dosar fond, rezultă că de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu au mai fost efectuate acte de executare silită împotriva debitoarei-contestatoare, executorul judecătoresc înțelegând să dea curs dispozițiilor art.11 alin.3 din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora orice procedură de executare silită se suspendă de drept până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin.6 din același act normativ.
Aceasta fiind situația de fapt, Tribunalul constată că apelanta nu a suferit nicio vătămate prin executarea contestată, câtă vreme nici un act de executare nu a mai fost efectuat, organul de executare dând eficiență întocmai dispozițiilor legale invocate de debitoare.
Pe de altă parte, întrucât cererea creditorilor a fost formulată mai înainte de . Legii nr.164/2014, susținerea apelantei potrivit căreia nu ar mai avea calitatea de debitoare este vădit nefondată, cu atât mai mult cu cât actul normativ invocat nu reglementează o transmisiune a calității de debitor, dispunând obligații legale atât în sarcina apelantei, cât și a MFP. Din această perspectivă, nu se poate reține nelegalitatea actelor de executare pentru acest motiv, interpretarea susținută de apelantă fiind lipsită de temei legal.
Ceea ce interesează însă în cauză este împrejurarea că executarea silită este la acest moment suspendată, astfel că debitoarea nu justifică nicio vătămare care să poată fi reținută de instanța de executare. Totodată, Tribunalul apreciază că este necesar a se face cuvenita distincție dintre nulitatea executării silite și suspendarea acesteia, întrucât, chiar raportat la dispozițiile invocate de apelantă, legiuitorul nu a avut în vedere nulitatea procedurilor de executare silită, ci numai temporizarea/suspendarea acestora, pe durata termenelor stabilite de art.10 alin.6.
Raportat la stadiul executării silite, potrivit celor deja arătate, nu poate fi primit nici motivul de apel referitor la încălcarea dispozițiilor OG.22/2002, câtă vreme se constată dimpotrivă, că executorul judecătoresc a procedat la emiterea unei prealabile somații către debitoare, incidența termenului de 6 luni fiind lipsită de orice relevanță, în condițiile în care nu au fost emise acte de executare propriu-zisă împotriva apelantei, deoarece executorul judecătoresc a înțeles să dea curs suspendării prevăzute de Legea nr.164/2014.
Pentru toate considerentele expuse, care justifică respingerea contestației la executare, întrucât apelanta-contestatoare nu are calitatea de parte interesată sau vătămată prin executare, cf. art. 712 alin.1 Cod procedură civilă (republicat), Tribunalul va respinge ca nefondat apelul, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă (republicat), reținând că analiza raportului de convenționalitate a actului normativ invocat Legea nr.164/2014 nu este necesară în cauză, față de circumstanțele de fapt și de drept mai sus relevate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta contestatoare A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în municipiul București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.6672/14.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații creditori BABUȘ D., cu domiciliul în municipiul C., ..50, județul C., M. P., cu domiciliul în municipiul C., ..25, ., ., județul C., U. M., cu domiciliul în municipiul C., ., ., parter, ..
Definivită.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. R. E. D. C. M.
Red.G.R.,03.02.16
6 ex. /th.red.N.V.
JUD.S.1 /Jud. M. B.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 2070/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 4580/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
