Întoarcere executare. Decizia nr. 2070/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Tribunalul BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 2070/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 2070/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2070 R

Ședința publică din data de 17.11.2015

Tribunalul constituit din:

Președinte: A. D. B.

Judecător: M. M. P.

Judecător: I. P.

Grefier: D. D.

Pe rolul instanței se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta-contestatoare A. pentru Administrarea Activelor Statului în contradictoriu cu intimații M. M. E. și A. de T. și contabilitate Publică București, împotriva sentinței civile nr. 5463/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul M. M. E., prin avocat care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul M. M. E., prin avocat, depune la dosarul cauzei, întâmpinare, solicitând ca instanța să rețină acest înscris ca și note scrise.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul M. M. E., având cuvântul, solicită respingerea recursului, învederând că trebuie avută în vedere autoritatea de lucru judecat care există în cauză. Totodată, solicită ca instanța să rețină toate apărările formulate în scris.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 5463/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ , s-a admis în parte exceptia autoritatii de lucuru judecat inovcata din oficiu si a fost respinsa contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului în contradictoriu cu intimatii M. M. E. și A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ BUCURESTI pentru existența autorității de lucru judecat in privința procesului-verbal din data de 07.06.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare, procesul-verbal din data de 07.06.2013 prin care s-a calculat actualizarea creanței datorate; a fost respinsa, in rest, contestația la executare, ca neintemeiată..

P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut ca prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – AAAS, în contradictoriu cu intimații M. M. E. și A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ BUCURESTI, a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare din dosarul nr. 149/2013 aflat pe rolul B. C. B. M., respectiv adresa de instiințare privind măsura popririi, procesele verbale din data de 07.06.2013, cu privire la actualizarea creantei, suspendarea executării silite și întoarcerea executării.

Contestatoarea a mai solicitat ca instanța să dispună prezentarea dovezilor privind depunerea certificatului de investitor în original și anularea acestuia conform Sentinței penale nr.423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006.

În motivare, contestatoarea a arătat că potrivit at II sin legea 113/2013, pentru aprobarea OUG 93/2013 a preluat toate drepturile și obligațiile CNVM, inclusiv cele cu titlul de despagubiri la care aceasta a fost obligată ca parte responsabilă civilmente, către investitorii Fondului Național de Investiții. A susținut contestatoarea că toate executarile începute împotriva CNVM sunt nule de drept, fiind necesară începerea unei noi proceduri împotriva sa.

A mai susținut contestatoarea că măsura popririi a încălcat prevederile derogatorii ale OG22/2002, potrivit cărora sumele se achită în limita fondurilor aprobate de la buget, iar în cazul lipsei acestora, există un termen de 6 luni în interiorul căruia contestatoarea avea dreptul să facă demersuri pentru găsirea de fonduri. A arătat contestatoarea că poprirea a fost dispusă la aproximativ două luni de la comunicarea somației de plată, nefiind respectat termenul de grație de 6 luni prevăzut de art 2 din OG 22/2002, in interiorul căruia executarea silită nu poate continua.

A mai susținut contestatoarea că suma reprezentând cheltuieli de executare este nejustificată, onorariul executorului judecătoresc depăsind limita maximă permisă. De asemenea, a fost contestată actualizarea creanței, în condițiile în care titlul executoriu statuează că valoarea despăgubirii se va calcula la valoarea efectiv investita si pentru ca este neclar daca executorul judecătoresc a ținut cont de unitațile de fond care au fost răscumpărate sau de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor stabilite prin decizia penală nr.164/A/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, neputând fi verificat nici dacă executorul judecătoresc a ținut cont de unitățile de fond care au fost răscumpărate. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.711 și urm. NCPC, OG nr.22/2002 și alte dispoziții la care s-a făcut trimitere în cuprinsul contestației.

În susținerea acțiunii, contestatoarea a depus înscrisuri.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări și a propune probe.

La solicitarea instanței, au fost înaintate copii certificate din dosarul de executare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

La data de 04.11.2013 s-a dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/299/2013.

La data de 02.12.2014 contestatoarea a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că dosarul care a determinat suspendarea a fost soluționat definitiv și irevocabil.

La data de 19.01.2015, după repunerea cauzei pe rol, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat prin raportare la soluția pronunțată în dosarul nr._/299/2013, soluționat definitiv și irevocabil.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că Prin Sentința civilă nr. 2481/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de AAAS, în contradictoriu cu intimatul M. M. E.. Cauza a avut ca obiect contestație la executare cu privire la somația din data de 10.06.2013 și la procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și a cuantumului debitului din dosarul de executare silită nr. 149/2013, aflat pe rolul B. C. B. M. (filele 79-81). Recursul formulat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3789/19.11.2014 pronunțată de tribunalul București, secția a IV-a Civilă (f 82).

În prezenta cauză, contestatoarea a formulat, la data de 04.09.2013, contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. 149/2013, aflat pe rolul B. C. B. M..

A. de lucru judecat ca excepție procesuala tinde să dea naștere unui efect negativ, extinctiv, acela de a opri a doua judecată într-o cauză unică. P. a deveni incidentă autoritatea lucrului judecat este necesară existența între două cauze a unei triple identități, cumulative, potrivit art. 431 Cod procedura civila, aceea a obiectului, a părților și a cauzei, sau scopului.

Exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanță sau de parti in orice stare a procesului, potrivit art. 432 Cod procedura civila.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Analizând cele două cauze, instanța a constatat existența unei identități evidente între părți. De asemenea, obiectul și scopul urmărit de contestatoare, în cele două acțiuni sunt identice, cu privire la procesul-verbal din data de 07.06.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare și la procesul-verbal din data de 07.06.2013 prin care s-a calculat actualizarea creanței datorate, emise în dosarul de executare nr. 149/2013, aflat pe rolul B. C. B. M..

S-a constatat, de asemenea că Sentința civilă pronunțată în primul dosar a rămas definitivă și irevocabilă la data de 14.11.2014.

Așadar, având în vedere motivele de fapt și de drept reținute, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat in privința procesului-verbal din data de 07.06.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare și a procesului-verbal din data de 07.06.2013 prin care s-a calculat actualizarea creanței datorate, în dosarul de executare nr. 149/2013, aflat pe rolul B. C. B. M., urmând a respinge acțiunea cu privire la aceste acte de executare, pentru existența autorității de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, cu privire la celelalte acte de executare silită contestate, se reține că prin sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosarul nr._/3/2006 s-a dispus în baza art. 14 alin. 3 lit.a) raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, art. 998 și urm. din Codul civil, obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, printre care și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.789 părți civile constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă. Executarea urma a se efecuta pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia.

Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 a rămas definitivă prin decizia penală nr.2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, cu modificări atât în recurs, cât și în apel, respectiv decizia penală nr.164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Prin decizia penală nr.164/A/18.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, în același dosar, a fost admis apelul și s-a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată a înlăturat dispozițiile privind numărul unităților de fond și a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.

P. punerea în executare a sentinței penale menționate, intimatul s-a adresat B. C. B. M. care a constituit dosarul de executare nr.149/2013, în cadrul căruia s-a dispus măsura popririi, comunicată contestatoarei prin adresa din data de 21.08.2013. Prin procesul-verbal din data de 07.06.2013, executorul judecătoresc a procedat la actualizarea sumei datorate, în cuantum de 15.974,80 lei, cu indicele de inflație începând cu data de 24.05.2000, rezultând suma de_,63 lei (fila 30).

La aceeași dată, executorul judecătoresc a stabilit prin proces-verbal cheltuielile de executare (fila 36)

Potrivit Legii nr.113/2013 pentru aprobarea OUG nr.93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, contestatoarea a preluat toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care CNVM a fost obligată ca parte responsabilă civilmente la plata de despăgubiri către investitorii FNI.

Prin actul normativ menționat, art.II alin. 2, AAAS se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Intanța a înlăturat astfel ca vădit neintemeiat motivul de nelegalitate invocat de contestatoare în sensul nulității de drept a actelor de executare întocmite asupra debitoarei CNVM și a obligației executorilor judecătorești de a emite alte acte de executare pe numele debitoarei AAAS.

Sub aspectul prevederilor OG 22/2002, instanța reține că motivele de nelegalitate invocate de contestatoare sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor art.2 și 3 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, reiese că executarea silită a creanțelor din titlurile executorii emise împotriva unei instituții publice începe și se derulează până la finalizare potrivit normelor generale reglementate de Codul de procedură civilă, cu particularitatea existenței unui termen de 6 luni de așteptare din partea creditorului în situația în care se dovedește că instituția publică debitoare se află în imposibilitate obiectivă de a plăti din lipsă de fonduri.

Față de reglementarea specială a termenului de 6 luni, instanța reține că acest termen este instituit de legiuitor, cu titlu de excepție, numai pentru situația în care instituția publică debitoare face dovada că se află în imposibilitate de a plati sumele stabilite prin titluri executorii din cauza lipsei de fonduri, și numai în scopul de a preîntâmpina eventualele prejudicii cauzate activității instituției publice debitoare ca urmare a unor executări silite intempestive.

Instanta retine așadar că debitoarea nu poate opune cu succes, in sprijinul contestatiei sale, termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece, pe de o parte, nu a facut nicio probă din care sa rezulte intenția sa de executare benevolă a obligației, desi sustine acest lucru (situație în care prezumția de bună-credință nu poate fi reținută), nici lipsa de lichidități învederată și si dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligației, desi ratiuni ce tin de echitatea procedurii o obligau in acest sens.

Vor fi avute în vedere, în acest sens si prevederile art.6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, care protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală, dreptul respectiv rămânând iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive.

Astfel, statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotarârile judecătorești, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (cauza Ruianu contra României, cauza Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra României, cauza Ș. contra României, cauza V. I. contra României, cauza S. P. contra României). Față de jurisprudența CEDO menționată, se constată că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului stabilit printr-o hotărâre judecătorească constituie atât o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenție și jurisprudența Curții dată în aplicarea sa, cât și o atingere adusă dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, prin privarea creditorului de bunurile sale.

Cu privire la modul de calcul al despăgubirilor, se constată că acesta a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor din titlul executoriu, pe baza carnetului de investitor FNI, procedându-se la actalizarea sumei cu indicele de inflație începând cu data de 24.05.2000.

Sub aspectul unei eventuale neluări în calcul a unităților de fond răscumpărate, instanța reține că aceste susțineri sunt generice, nefiind depusă la dosarul cauzei vreo dovadă în acest sens. Contestatoarea nu a indicat concret dacă există, pe lângă carnetul de investitor și alte documente care ar fi trebuit avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, deși potrivit art 249 Cod procedură civilă, sarcina probării susținerilor sale, îi aparținea.

În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține că acestea au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art.669 din codul de procedură civilă și a prevederilor OMJ nr.2550/2006, precum și ale Legii nr.188/2000, actualizată, onorariul executorului judecătoresc, fiind determinat cu luarea în calcul a limitelor maxime fixate de legiuitor, la care se adaugă TVA. În acest sens, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art.39 alin.1 teza întâi din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, calcularea taxei pe valoarea adăugată reprezentând o obligație fiscală pentru executorii judecătorești care efectuează operațiuni taxabile, în condițiile legislației fiscale, taxa respectivă făcând parte din costul total al serviciului prestat și urmând astfel să fie suportată de contestatoarea-debitoare.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept menționate, instanța, constatând că actele de executare atacate de contestatoare sunt legale și temeinice, a respins ca neîntemeiată contestația la executare, fiind respinsă, pe cale de consecință, și solicitarea acesteia de întoarcere a executării silite.

Față de soluționarea la acest termen a contestației la executare, instanța a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect.

Contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului a declarat la data de 28.09.2015(data postei), recurs motivat împotriva sentinței civile, cererea de recurs fiind inregistrata la data de 12.10.2015 pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III-a Civila sub acelasi numar de dosar.

In cadrul motivelor de recurs recurenta contestatoare aduce urmatoarele critici sentintei civile recurate:

1. Avand in vedere ca executarea silita nu a fost incuviintata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, executarea silita efectuata in aceasta circumscriptie este nelegala.

2. Se ivoca prescriptia dreptului de a cere executarea silita, intrucat sent. pen. 423/20.03.2007 a ramas definitiva prin decizia nr. 2098/04.06.2009, pronunțată de ÎCCJ, astfel incat, in conditiile in care cererea de executare silita este depusa dupa data de 05.06.2012, executarea este prescrisa.

3. Inceperea executarii silite impotriva contestatoarei este nelegala, deoarece actul de executare - poprirea in acest dosar incalca dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligatiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare.

Conform art. 2 O.G. nr. 22/2002 se prevede ca, “Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru iși îndeplini obligația de plata”.

Prin urmare AAAS se afla sub beneficiul termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 al O.G. nr. 22/2002, independent de incunostiintarea executorului judecătoresc despre aceste aspecte. Interpretarea corecta ce se acorda acestui termen este ca opereaza ope legis. Un alt aspect ce trebuie avut in vedere, personalizând situatia de fapt si de drept, 88te situatia de notorietate in care se afla AAAS (reflectata inclusiv in mass-media), urmare a executărilor silite susținute, incepand cu anul 2008, respectiv lipsa disponibilului pentru achitarea sumelor de bani solicitate. Ca urmare, apreciază fara relevanta motivația executorului judecătoresc de a ignora termenul de gratie de 6 luni acordat de legiuitor AAAS, respectiv faptul ca instituția recurentă nu ar fi făcut dovada lipsei fondurilor.

Art.3 al O.G. nr.22/2002 prevede ca, în cazul in care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.

Apelanta-contestatoare a solicitat instanței sa observe ca legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice centrale.

Astfel, prin prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani ce le revin in temeiul unor titluri executorii, voluntar, . 6 luni de la (lata la care au primit somația de plata comunicata de creditor.

D. in măsura in care instituțiile publice debitoare nu isi îndeplinesc obligația de plata in termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr.22/2002, la executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.

In susținerea acestui motiv de nelegalitate, învederează instanței ca instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si Cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului si care face parte din bugetul de stat.

Precizează ca sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute in bugetul propriu de venituri si cheltuieli al AAAS.

Așadar, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada in care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, in vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate si in raport de dispozitiile art. 304 indice 1 c.pr.civ tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste primul motiv de recurs referitor la lipsa incuviintarii executarii silite de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, tribunalul retine ca acesta este un motiv nou de contestatie care nu a fost invocat in fata instantei de fond, astfel ca este inadmisibila invocarea acestuia direct in calea de atac a recursului.

Pe de alta parte, aceasta critica este neintemeeiata, in conditiile in care la data de 27.05.2013 a fost incuviintata executarea silita de catre Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti prin incheierea pronuntata in dosarul nr._/299/2013 a debitoarei COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE, la cererea creditorului, în baza titlului executoriu reprezentat prin Sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006.

In ceea ce priveste prescriptia dreptului de a cere executarea silita, tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit art. 405 C.proc.civ., ,,Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani”, termenul de prescripție începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit dispozițiilor art. 405, ind.2, lit. b din C.proc.civ, ,,Cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”.

P. a fi pusa in executare hotararea trebuie sa indeplineasca cerintele stabilite de lege, respectiv, hotararea sa fi ramas definitiva ori sa fi devenit irevocabila iar acea hotarare sa fi format obiectul procedurii de constituire a titlului executoriu.

Prin Decizia Penală nr. 2098/04.06.2009, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._/3/2006, sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006 a fost casată numai în parte, în ceea ce privește greșita soluționare a laturii civile cu privire la inculpații D. I. și B. G., și nerezolvarea laturii civile cu privire la părțile vătămate constituite ca parte civilă în faza de urmărire penală și necitate la instanța de fond, respectiv instanța de apel. Prin această decizie, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv la Tribunalul București, cu privire la părțile vătămate constituite ca părți civile în faza de urmărire penală și necitate la instanța de fond și de apel.

Intrucat s-a dispus o casare parțială, rejudecarea cauzei urmând a avea loc numai cu privire la cele 724 de părți civile necitate legal la instanța de fond, respectiv de apel, sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, a ramas definitivă cu privire la părțile civile indicate în cuprinsul acesteia, între care se regăsesc și intimații din prezenta cauză.

Prin urmare nu se poate retine ca executarea silita se face in baza unei hotarari judecatoresti ce a fost casata.

In primul rand, tribunalul retine ca acesta este un motiv nou de recurs, fiind inadmisbil in faza recursului.

Potrivit art. 401 alin. 1 lit. c C.pr.civ., termenul de formulare a contestației este de 15 zile de la primirea somației sau de la luarea la cunoștință despre primul act de executare. Prin urmare nu se pot invoca in recurs alte motive de contestatie impotriva actelor de executare in afara celor invocate in fata instantei de fond.

Având în vedere că pentru intimații din prezenta cauză, sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006 este definitivă în condițiile art. 416 pct. 6 C.pr.pen. de la data de 04.06.2009, precum și executorie conform art. 415 alin. 1 C.pr.pen. de la aceeași dată, tribunalul retine ca potrivit dispozițiilor art. 405, ind.2, lit. b din C.proc.civ, ,,Cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”. Instanța retine ca trebuia procedat la învestirea acesteia cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. 1 și art. 376 alin. 1 C.pr.civ., prin învestire cu formulă executorie, sentința în discuție dobândind caracter de titlu executoriu.

Ținând cont de numărul impresionant de pagini pe care îl conține sentința penală menționată și numarul foarte mare de parti, obtinerea titlului executoriu era o operatiune de durata, calitatea partilor urmand a se verifica in conformitate cu dispozitivul, ceea ce determina uneori un termen de asteptare chiar si de 30 de zile pentru a intra in posesia sentintei judecatoresti învestita cu formulă executorie. Instanta constata ca intimatii, pana la obtinerea titlului învestit cu formulă executorie, in mod obiectiv nu puteau solicita inceperea executarii silite, iar cererile acestora de executare au fost depuse in termen, potrivit dispozițiilor art. 405, ind.2, lit. b din C.proc.civ, ,,Cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”

Așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO, pentru executarea unui titlu executoriu împotriva unei autorități a statului nu trebuie ca cel ce a obținut un astfel de titlu executoriu să urmeze procedura executării silite, deoarece se prezumă că statul va executa de bunăvoie obligațiile statuate împotriva sa, fiind solvabil.

Or invocarea de către stat a unor acte normative derogatorii de la executarea obligației cum ar fi și OG 22/2002 pentru a amâna plata și invocarea ulterioară a neexecutarii obligației în termen, ca urmare a prevalării de propria culpă, nu poate decât să încalce garanțiile oferite de un proces echitabil prin prisma art. 6 CEDO.

In acest context trebuie subliniat ca in numeroase cauze, dintre care reamintim S. c. Romaniei, Metaxas c. Greciei, Karahalios contra G., Curtea a statuat ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanta contra statului, sa recurga la procedura executarii silite pentru a obtine satisfactie.

Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.

Hotararea data in cauza Hornsby c. Greciei stabileste, pe de o parte, ca dreptul la un process echitabil nu acopera procedura numai pana la pronuntarea unei hotarari, ci pana la executarea acesteia, iar pe de alta parte instituie obligatia statului si a administratiei de a se “plia” unei hotarari pronuntate contra lor. Curtea a subliniat faptul ca administratia constituie un element al statului, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor isi pierd orice ratiune de a fi.

În cauza Oneryildiz c. Turciei,în care, după ce menționează că reclamantul dobândise dreptul la o despăgubire, care nu fusese plătită, Curtea face trimitere la principiul stabilit în hotărârea Hornsby c. Greciei, arătând că preeminența dreptului implică obligația statului sau unei autorități publice de a se plia unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lor, fără a aștepta o procedură de executare silită.

P. toate aceste considerente, instanța apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

In ceea ce privește critica referitoare la aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 22/2002, tribunalul o apreciază ca vădit nefondată.

Prin sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, astfel cum a fost modificată în apel prin decizia penală nr. 164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente . SOV INVEST SA, . și COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 părți civile, constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației, începând de la data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia, cu modificări, atât în recurs cât și în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, printre altele, prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a admis recursul unui număr de 724 părți civile și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu privire la aceste persoane, reținând că nu au fost citate la instanța de fond și de apel.

Conform art. 9 din OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, intimata are calitatea de instituție publică, beneficiind astfel de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei.

Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.

Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.

Interpretand gramatical si logic dispozitiile anterior citate, instanta a constatat obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, exista doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.

per a contrario, daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 si debitoarea nu mai are la dispozitie un termen de gratie de 6 luni pentru efectuarea platii.

Prin urmare daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a platii.

În ceea ce privește încălcarea disp. OG nr. 22/2002, regula o constituie executarea benevola a obligatiilor, ce se aplică inclusiv obligațiilor stabilite în sarcina statului iar executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu stabilirea unui termen de 6 luni în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti din lipsa fondurilor

Prin urmare, disp. art.2 din OG 22/2002 trebuie interpretate în sensul că se aplică exclusiv la situația de excepție în care executarea creanței stabilită prin titlul executoriu nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, caz în care debitoarea este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Totodata instanta retine si faptul ca contestatoarea nu a facut dovada faptului ca nu a putut indeplini obligatia de plata stabilita prin titlu executoriu, din motive neimputabile(lipsa fondurilor) mai ales că titlul executoriu este din anul 2009 iar somația este din data de 13.10.2010.

În speță, intimata a somat C.N.V.M. la data de 08.06.2011. Între momentul acestei somări și momentul înființării popririi, 10.12.2013, au trecut peste doi ani, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri. P. a beneficia de aceste dispoziții, contestatoarea trebuia să facă dovada întreprinderii de demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării obligațiilor sale.

Totodata, Tribunalul apreciaza ca dispozitiile OG 22/2002, invocate, care limiteaza dreptul creditorului de a urmari silit bunurile aflate in patrimoniul institutiei publice in raport de procedura instituita de aceasta ordonanta, incalca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par 1 din CEDO din perspectiva interpretarii in acest sens date in mod constant in jurisprudenta Curtii.

Astfel, potrivit acestei jurisprudente, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte din proces, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva- in sensul de executorie- si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti.

De asemenea, in hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea a avut in vedere aceleasi principii care impun obligatia statului, administratiei, de a executa hotararea pronuntata impotriva sa chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este in cauza OG nr. 22/2002.

Mai transant, in cauza Bourdov c. Rusiei ,Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a onora o datorie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca. Reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care sa afecteze insasi substanta dreptului, din cauza dificultatilor financiare ale statului.

Si in cauzele Scordino vs. Italia, Moroko vs. Rusia, Curtea a aratat ca un justițiabil ce a câștigat un proces împotriva statului poate avea obligația de a lua câteva masuri procedurale pentru a-si vedea executata hotărârea favorabila, fie in mod voluntar, fie printr-o procedura de executare silita. In consecința, nu este nerezonabil ca autoritățile sa ceara reclamantului sa înfatiseze documente suplimentare cum ar fi coordonatele bancare, pentru a permite sau a grăbi executarea hotărârii. Cerința cooperării reclamantului nu trebuie, totuși, sa depășească strictul necesar si, in orice caz, nu eliberează autoritățile de obligația lor in baza Convenției de a lua masurile corespunzătoare, din timp, din proprie inițiativa, pe baza informației disponibile, pentru a onora hotărârea judecătoreasca pronunțata împotriva statului. De aceea, Curtea considera ca sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine in primul rând autoritarilor de stat începând din momentul în care hotărârea respectiva devine definitiva si executorie.

Curtea a statuat că obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii într-un interval rezonabil și de a executa din oficiu . hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-si organiza sistemul legal . încât autoritățile să isi poată îndeplini obligația lor în această privință.

Prin urmare, potrivit acestei interpretari posibilitatea invocarii de catre institutia publica debitoare a termenului de 6 luni pentru a face demersurile necesare de a-si indeplini obligatia de plata (iar nu pentru a o indeplini), precum si a lipsei fondurilor necesare efectuarii platii, reprezinta prevederi incompatibile cu principiile statuate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, enuntate anterior.

Avand in vedere disp. art. 20 alin 2 din Constitutia Romaniei care indica modul de solutionare a unui anumit conflict intre dispozitiile Conventiei, ca tratat privitor la drepturile omului la care Romania este parte si reglementarile interne, in sensul ca au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, precum si faptul ca normele cuprinse in conventie si in protocoalele sale aditionale alcatuiesc, impreuna cu jurispudenta organelor sale, un . consecinta ca aceasta se impune autoritatilor nationale cu aceeasi forta juridica cu care se impun si normele conventionale, sanctiunea aplicabila . este deci aceea a inaplicabilitatii normei interne contrare Conventiei pentru raportul juridic concret si situatia conflictuala supusa examinarii.

Pe de alta parte, nu se poate aplica un regim diferentiat de executare a obligatiilor in raport de alti debitori de drept comun, care stabileste in mod unilateral termene si conditii de plata ale creantelor acordate in favoarea creditorilor prin tilturi executorii, conducand la o noua amanare a executarii, se incalca dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, sub aspectul nerespectarii termenului rezonabil, precum si al principiului egalitatii armelor in proces (in acest sens si cauza Stran si Stratis Andreatis c. Greciei).

Mai mult decat atat, tribunalul retine ca titlul executoriu este din anul 2009, cand nu era nicio criza nationala, astfel ca din iunie 2009, creditoarea a avut suficient termen în care putea să-și execute obligația sau sa aloce fonduri pentru indeplinirea acesteia.

Față de aceste considerente, Tribunalul constată că niciuna dintre criticile formulate de recurenta-contestatoare nu este fondată si in consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta-contestatoare A. pentru Administrarea Activelor Statului în contradictoriu cu intimații M. M. E. și A. de T. și Contabilitate Publică București, împotriva sentinței civile nr. 5463/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.

Președinte Judecător Judecător

A. D. B. M. M. P. I. P.

Grefier

D. D.

Red/Dact/Jud. IP 2 ex/08.02.2016

----------------------------------------------------------------------------------------------

Judecătoria Sectorului 1 București

Jud. Fond: M. E. P.

← Legea 10/2001. Sentința nr. 1326/2015. Tribunalul BUCUREŞTI		Contestaţie la executare. Decizia nr. 4722/2015. Tribunalul... →

Întoarcere executare. Decizia nr. 2070/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 2070/2015. Tribunalul BUCUREŞTI