Contestaţie la executare. Decizia nr. 4737/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4737/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 4737/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III- A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4737 A
Ședința publică din: 04.12.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. E. P.
JUDECĂTOR: A.-D. B.
GREFIER: G. F. B.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta Autoritatera Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimații H. L. M. și Juristi D. G., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în cauză având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Tribunalul față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 03.04.2014, sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimații Humouche L. M. și J. D. G., contestație la executare împotriva actelor întocmite de B. B. C. C. în dosarul de executare nr. 67/2014, solicitând anularea executării silite înseși, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare încheiate la data de 26.03.2014, anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 19.03.2014 de JS2 în dos. nr._, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că prin somația emisă de către B. B. C. C., creditorii Humouche L. M. și J. D. G. au solicitat punerea în executare a Hotărârii nr. 5/17.07.2012, emise de Instituția Prefectului Județului Maramureș - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, prin care contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 475.804 lei.
În ceea ce privește începerea executării silite pentru suma de 95.160 lei, actualizată + cheltuieli de executare, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, în sensul că despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la data comunicării hotărârii comisiei județene ori a Municipiului București, plata acestora putându-se face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești, precum și dispozițiile art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, și anume 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, și anume 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește suma de 100.001 lei. Potrivit aceluiași text, plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Totodată, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 2 din OUG nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din (…) Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, care prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Contestatoarea a mai arătat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002 în sensul că art. 2 prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 290/2003, Legea nr. 171/2006 și HG nr. 1120/2006.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate, cu motivarea că nu creditorii trebuie să suporte pe o perioadă nedeterminată dificultățile financiare invocate de Stat.
Prin sentința civilă nr._/19.12.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 2 București a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimații Humouche L. M. și J. D. G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată B. B. C. C. la data de 04.03.2014, creditorii Humouche L. M. și J. D. G. au solicitat executarea silită împotriva debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (desemnată în continuare, brevitatis causa, ANRP) în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 5/17.07.2012, emisă de Instituția Prefectului Județului Maramureș - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită la cererea creditorilor Humouche L. M. și J. D. G. împotriva debitoarei ANRP în temeiul titlului executoriu reprezentat de Hotărârea Comisiei, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Executarea silită a format obiectul dosarului de executare nr. 67/2014 al B. B. C. C..
La data de 28.03.2014, a fost comunicată terțului-poprit adresa de înființare a popririi, fiind înștiințată și debitoarea, prin adresa comunicată la aceeași dată.
Împotriva acestei executări silite a fost formulată de către contestatoarea-debitoare prezenta contestație la executare, solicitând anularea executării silite înseși, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare încheiate la data de 26.03.2014, anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 19.03.2014 de JS2 în dos. nr._, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
Cu privire la incidența OUG nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din (…) Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, prima instanță a reținut că acest act normativ nu se aplică în cauză.
Astfel, potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014, în forma în vigoare la data formulării contestației la executare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”. Or, acest text de lege nu este aplicabil, întrucât legiuitorul a avut în vedere plata voluntară a despăgubirilor, iar nu executarea silită, cum este cazul în speță.
Mai mult decât atât, cererea de executare silită a creditorilor a fost adresată B. B. C. C. la data de 04.03.2014, deci anterior intrării în vigoare din data de 14.03.2014 a OUG nr. 10/2014. Or, potrivit art. 24 C.proc.civ, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”. De asemenea, art. 622 alin. 2 C.pr.civ. prevede că „în cazul în care debitorul nu execută e bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (…).”
Prin urmare, OUG nr. 10/2014 nu este nici măcar aplicabilă în cauză.
Cu privire la eșalonareadebitului restantprin prevederile art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, instanța a reținut că, într-adevăr, potrivit acestui text legal, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Aceste dispoziții se regăsesc în art. 10 alin. 2 din Lege nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, care prevăd că despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
Prin Decizia nr. XXI/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii, s-a reținut cu putere obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civ. din 1865, că în ipoteza în care „validarea și, implicit, plata compensațiilor [în temeiul Legii nr. 9/1998, care cuprinde dispoziții similare cu cele ale Legii nr. 290/2003, n.n., jud.S.M.] au loc în alt an decât cel în care au fost stabilite de către comisie,este evident că trebuie să se considere reglementată legislativ obligativitatea actualizării sumelor ce reprezintă compensații stabilite prin hotărârile adoptate (…)”.
Prin urmare, reținând că nu a operat o altă eșalonare în afara aceleia stabilite prin art. 10 alin. 2 din Lege nr. 290/2003 reiterate prin art. 18 alin. 5 și 6 din HG nr. 1120/2006 din Normele metodologice, că termenul stabilit a expirat în privința intimaților [care execută suma de 95.160 lei, actualizată, din totalul de 475.804 lei], că actualizarea s-a realizat conform cu dispozițiile legale anterior menționate și că OUG nr. 10/2014 nu este aplicabilă în cauză, instanța a reținut că executarea silită s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale ce guvernează materia.
Sub aspectul nerespectării termenului de 6 luni stabilit de O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice - în beneficiul instituțiilor publice - de a face demersurile necesare pentru a își îndeplini obligațiile de plată în cazul în care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instanța a reținut că, potrivit art. 2 teza finală, acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Totodată, art. 3 din OG nr. 22/2002 prevede că în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Or, cererea creditorilor a fost formulată la data de 04.03.2014, iar B. B. C. C. i-a comunicat direct debitoarei, la data de 28.03.2014, adresa de înființare a popririi.
Prima instanță a reținut astfel că termenul de 6 luni este instituit de legiuitor numai în situația în care instituția debitoare face dovada incapacității de plată a sumelor datorate, astfel cum au fost stabilite prin titlurile executorii, determinată de lipsa de fonduri, și numai în scopul de a preîntâmpina eventualele prejudicii cauzate activității instituției debitoare ca urmare a unor executări silite intempestive. Contestatoarea însă nu a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, astfel încât instanța reține că nici măcar nu devin incidente prevederile legale menționate mai sus și, prin urmare, în mod corect s-a procedat la declanșarea procedurii de executare silită potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție – inclusiv cele referitoare soluționarea cauzei într-un termen rezonabil - sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești, având în vedere că, în caz contrar, dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu.
Deși creditorii au obținut Hotărârea nr. 5/17.07.2012, emisă de Instituția Prefectului Județului Maramureș - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, iar debitoarea avea obligația de a plăti de bunăvoie sumele menționate, ANRP se prevalează de nerespectarea dispozițiilor OG nr. 22/2002. Atitudinea ANRP este vădit contradictorie, în condițiile în care statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unei asemenea hotărâri, continuând să invoce în favoarea sa norme devenite caduce față de perioada scursă de la data obținerii hotărârii.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de anulare a încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare încheiate la data de 26.03.2014 și a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate la data de 19.03.2014 de JS2 în dos. nr._, debitoarea nu a indicat în mod expres care sunt viciile [altele decât cele analizate mai sus] de care acestea ar fi fost lovite. Prima instanță a reținut că este ținută de principiul disponibilității, ceea ce înseamnă că trebuie să se limiteze la analizarea actelor de executare contestate de debitoare și la motivele de neregularitate invocate în mod expres.
Neputând depăși aceste limite, reținând că instanța nu a identificat niciun motiv de ordine publică care ar putea fi invocat din oficiu, a respins contestația la executare formulată de ANRP ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 17.07.2015, sub nr._ .
În motivele de apel formulate, apelanta a susținut că prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 18 alin. 5 și 6 din H.G. nr.1120/2006 modificată și completată prin H.G. nr.57/2008, referitoare la modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este prevăzută de art.18 alin.(5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament. Din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist. În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
În ultima perioadă, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Cu referire la termenul rezonabil, C.E.D.O. a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație, iar acest principiu trebuie aplicat in funcție de fiecare situație particulară.
În aceste condiții, în absența disponibilităților bănești ale statului, s-ar crea în sarcina A.N.R.P. o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut atât pe plan intern cât și pe plan european. Din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
Apelanta a mai susținut că această poprire a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile prevăzute de art. 466 din C.pr.civ..
La data de 07.09.2015, intimații au depus la osar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, întrucât este legală și temeinică. Au susținut că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, conform dispozițiilor prevăzute de art. 479 din C.pr.cv., tribunalul constată că apelul este nefondat și îl va respinge, pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o analiză corectă și amănunțită a probelor administrate în cauză și a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare.
Intimații-creditori au împotriva apelantei-debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă. Susținerile contestatoarei cu privire la termenul rezonabil ori lipsa disponibilităților bănești nu au nicio relevanță în cauză, executarea silită fiind începută de creditori în baza unui titlu executoriu valabil. Nu s-a invocat niciun motiv concret de nelegalitate ori netemeinicie a actelor de executare silită.
De asemenea, în ceea ce privește faptul că statul nu ar deține disponibilități bănești pentru plată, astfel că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO, tribunalul consideră că motivul invocat de contestatoare nu justifică un refuz de plată, executarea silită făcând parte din procesul civil, astfel că neexecutarea obligației ar determina încălcarea dreptului de acces la justiție al intimaților-creditori.
Dificultățile economice ale autorităților publice au justificat deja amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului. Acestea au fost și motivele pentru care Legea nr. 9/1998 și Legea nr. 290/2003 au prevăzut eșalonarea la plată a compensațiilor bănești acordate. Însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sine die al contestatoarei de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă nedeterminată de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale ale statului și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Tribunalul are în vedere și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg asupra legislației interne în soluționarea litigiilor cu care instanțele sunt învestite, ce au prioritate conform art. 20 alin. (2) din Constituția României.
Tribunalul consideră că, prin comportamentul său, întârziind plata sumelor de bani recunoscute creditorilor-intimați prin hotărârea ce se execută, apelanta-contestatoare încalcă dreptul de proprietate al intimaților, garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, mai ales că până în prezent termenul stabilit pentru plata sumelor de bani, în baza titlului executoriu deținut de către creditori a fost depășit, iar sumele respective nu au fost achitate, așa cum corect a reținut și prima instanță, iar criticile formulate de apelantă sunt nefondate și nu sunt primite.
În consecință, pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 480 alin. 1 din C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondat și va menține hotărârea primei instanțe.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/19.12.2015, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Humouche L. M., cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, . și J. D. G., cu domiciliul în București, ., ., ., ambii cu domiciliul ales în București, .. 24, ., ca nefundat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. E. P. A.-D. B.
GREFIER
G. F. B.
Red./tehnored. – Jud. A.D.B./5ex.
Dact. - M.G.
Judecătoria sectorului 2 București/Judecător fond - M. E. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4690/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 4740/2015. Tribunalul... → |
|---|
