Contestaţie la executare. Decizia nr. 4690/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4690/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 4690/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr. 4690 A
Ședința publică din data de 04.12.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR - I. L. M.
GREFIER – M. V. B.
Pe rol, soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 2437/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. G., G. A., H. S. V. și R. R., având ca obiect contestație la executare –suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații, prin avocat D. Ugrai, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/22.09.2015, aflată la fila 17 din dosar, lipsă fiind apelanta-contestatoare.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimații, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare și obligarea apelantei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.
De asemenea, intimații, prin avocat, solicită și respingerea motivului de apel cu privire la cheltuielile de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2437/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatii A. G., G. A., H. S. V. și R. R. si a fost respinsa cererea de suspendare a executarii silite, ca ramasa fara obiect; a fost obligata contestatoarea la plata catre intimati a sumeid e 1000 lei cu titlu de cheltuieli de jduecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 13.11.2014 sub nr. de dosar_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat, în contradictoriu cu intimații A. G., G. A., H. S. V. și R. R., contestație la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 474/2014 al B. D. C. și D. A. C., solicitând instanței să dispună:
-anularea executării silite dispuse în dosarul de executare silită nr. 474/2014;
-anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare;
-anularea încheierii pronunțate la data de 31.10.2014 de către Judecătoria Sectorului 1 București de încuviințare a executării silite;
-suspendarea executării silite, inclusiv a popririi inființate, până la soluționarea contestației la executare.
În motivare, contestatoarea a arătat că, prin somația emisă în dosarul nr. 474/2014, B.E.J D. C. și D. A. C. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților despre declanșarea urmării silite împotriva acesteia până la acoperirea sumei de 168.918,73 lei, reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare în cuantum de 8.934,58 lei, titlul executoriu invocat fiind Hotararea nr. 450/16.09.2002 emisă de a Comisiei Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin decizia nr. 387/09.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Contestatoarea a mai arătat că B. D. C. și D. A. C. încalcă prevederile O.G nr. 22/2002, care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Arată că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
A învederat că, în ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor, aceasta urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. a din HG nr. 753/1998, modificată și completată prin HG nr. 1277/2007.
Conform art. 5 din HG nr. 286/2004, "compensațiile se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...).
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
Totodată, s-a învederat că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006".
Referitor la modalitatea de actualizare adoptată de B. D. C. și D. A. C. prin încheierea din dosarul nr. 474/2014, contestatoarea a învederat instanței că art. 38 alin. 5 lit. a din HG nr. 753/1998, modificată și completată prin HG nr. 1277/2007 prevede că suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm, art. 700 alin. 1 și 3 C.proc. civ, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, HG nr. 286/2004 și OUG nr. 10/2014.
Intimații au formulat întâmpinare(f.33) prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței, B. D. C. și D. A. C. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 474/2014.
Sub aspect probatoriu, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Hotararea nr. 450/16.09.2002 emisă de a Comisiei Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin decizia nr. 387/09.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, s-a aprobat acordarea compensațiilor bănești în valoare totală de 79.070,70 lei în favoarea numiților A. G., G. A., H. S. V. și V. P..
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 24/12.03.2009, V. P. a decedat la data de 05.10.2008, unica moștenitoare a acesteia fiind intimata R. R..
Deoarece ANRP nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația de plată a despăgubirii, la data de 17.10.2014, creditorii-intimați A. G., G. A., H. S. V. și R. R. s-au adresat cu o cerere către B. D. C. și D. A. C., constituindu-se dosarul de executare nr. 474/2014.
Prin Încheierea din 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014, s-a încuviințat executarea silită.
Prin încheierea întocmită de B. la data de 06.11.2014, a fost actualizată creanța intimaților cu indicele de creștere al prețurilor de consum pentru perioada septembrie 2002- septembrie 2014, rezultând un debit actualizat în sumă de 168.918,73 lei.
De asemenea, prin încheierea întocmită de B. la data de 06.11.2014, au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă totală de 8.934,58 lei, compuse din 8.666,58 lei onorariu executor(cu TVA inclus), 20 lei taxă încuviințare executare silită și 248 lei cheltuieli de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar.
Prin somația din 06.11.2014, s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 6 luni de la primirea somației să achite suma de 168.918,73 reprezentând debit actualizat și 8.934,58 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Ulterior, prin adresa din data de 11.11.2014, B.E.J. a dispus înființarea popririi asupra conturilor aparținând debitoarei deschise la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, până la concurența debitului actualizat și cheltuielilor de executare, despre această măsură fiind înștiințată și debitoarea.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără indeplinirea condițiilor legale(art. 711 alin. 3 Cod procedură civilă).
În privința cererii de anulare a executării silite înseși, instanța a apreciat că aceasta ar putea fi admisă în cazul în care se probează de către contestator existența unei cauze legitime de împiedicare a creditorului de a recurge la procedura execuțională.
Art 8 alin 2 din Legea nr 9/1998 statueaza ca „in termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior”.
Instanța mai reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (5) lit. b din HG nr. 753/1998, compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
Față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că debitoarea-contestatoare ANRP avea obligația de a efectua plata ambelor tranșe din despagubirea acordata intimatei, în termen de 2 ani de la data emiterii deciziei nr. 387/09.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv până la data de 09.11.2009.
Instanta a apreciat ca, pentru a refuza executarea silita declansata impotriva sa, contestatoarea din prezenta cauza nu se poate prevala de dispozitiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2002.
Instanta mai retine ca, din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 C.pr.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă.
Dispozitiile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 statueaza ca, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanta a constatat, din analiza acestor prevederi legale invocate in cauza de catre contestatoare, ca exista obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni- care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului-, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Altfel spus, rezulta ca, daca exista fonduri pentru a se executa (plati) de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu mai este incident termenul de 6 luni, consacrat de prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
Pe cale de consecinta, ., daca exista fonduri pentru a se executa (plati) creanta stabilita prin titlul executoriu, este inadmisibila orice tergiversare de catre institutia publica debitoare a executarii obligatiei de plata stabilite prin acel titlu executoriu.
Or, in speta, instanța a constatat că, de la data emiterii deciziei nr. 387/09.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, contestatoarea a beneficiat efectiv de un termen de grație de 7 (șapte) ani pentru a efectua demersurile necesare și pentru a-și îndeplini obligația de plată. Pe de altă parte, contestatoarea - debitoare nu a efectuat dovada lipsei de fonduri și nici dovada că a solicitat ordonatorilor principali de credite bugetare, în condițiile legii, asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creanțelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumei stabilite prin titlul executoriu.
În ceea ce privește motivul de contestație privind justificarea neexecutării sumei stabilită în titlul executoriu dat fiind că prin OUG nr. 10/2014 a fost reglementată suspendarea plății sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârile Comisiilor pe baza Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, instanța a reținut că acesta este nefondat.
În cazurile privind titlurile emise în baza Legii nr. 9/1998 statul nu a reglementat o procedură concretă de achitare a reparațiilor recunoscute în mod definitiv prin deciziile emise și a lăsat să se scurgă o perioadă de timp nerezonabilă fără a le executa. Statul nu poate astfel să se prevaleze de reglementarea unei suspendări a plății despăgubirilor pentru titluri executorii, care trebuiau să fie executate în termen de maxim un an.
În speță, titlul privind despăgubirile a fost emis în 2002 și validat în 2007. Prin urmare, conform Legii nr. 9/1998 și normelor de aplicare a acesteia creanța pe care era îndreptățită a o primi efectiv persoana beneficiară era necesar a fi achitată în întregime în maxim un an de la comunicarea titlului sau, în caz de eșalonare, în maximum 2 ani.
Or, o nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, după ce Legea nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că, deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin HG 1277/2007, această eșalonare nu a fost aplicată imediat după emiterea titlului executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr. 9/1998, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite. Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr. 10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă a executării creanțelor. În sine, această perioada de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite, prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr. 10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite, încă din anul 2002.
De asemenea, raportarea la sumele alocate de la buget, respectiv cu o anume destinație, invocată de contestatoare, nu poate justifica neexecutarea titlurilor executorii.
Astfel, art.6 paragraful 1 din Conventia (Europeana) pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale protejeaza dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civila si penala.
Acest drept ar ramâne iluzoriu daca nu ar include si faza de executare a hotarârilor judecatoresti definitive. Însa Conventia are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudenta sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul si institutiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalitatii si de a executa de bunavoie hotarârea judecatoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de solutionare prevazut de art.6 din Conventie fiind aplicabil si în faza executarii silite ( a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra României, S. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Aceste statuări trebuie respectate în privința oricăror titluri executorii care nu mai pot fi contestate și prin care autoritățile administrative ale statului recunosc drepturi de creanță persoanelor; dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească (ori un titlu executoriu necontestat) ori întârzie în executarea acestora, garanțiile art. 6 care includ și dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătorești sau ale administrației publice, își pierd orice rațiune de a fi (M. I. P. împotriva României par. 40, 29 septembrie 2005), iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului ori în urma unei proceduri administrative a obținut o hotărâre definitivă, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Ș. împotriva României, 24 martie 2005, A. împotriva României, par. 39, 15 iunie 2006, Metaxas c. Greciei, par. 19, 27 mai 2004, Öneryildiz c. Turciei, 30 noiembrie 2004).
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii prin care au fost obligați în calitate de debitori.
Curtea Europeană a statuat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Atunci când autoritatea obligată face parte din administrație, aceasta constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției (cauza M. I. P. c României par. 40, 29 septembrie 2005 ). Or, dacă administrația refuză sau omite să execute, ori întârzie să o facă, garanțiile art. 6 își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby c. Greciei, par. 41, 19 martie 1997, D. și alții c. României, par.26,7 aprilie 2005).
Cu privire la sustinerea contestatoarei in sensul ca actualizarea creanței nu este corect realizată de executorul judecătoresc, instanta a înlăturat-o, pentru următoarele considerente:
Intimații detin un titlu executoriu, reprezentat de Hotararea nr. 450/16.09.2002 emisă de a Comisiei Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin decizia nr. 387/09.11.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Din interpretarea art 8 alin 2, din Legea nr. 9/1998 rezulta existenta a doua momente pentru nasterea dreptului la compensatii, respectiv stabilirea acestuia de catre Comisia Judeteana/a Municipiului Bucuresti si validarea sa de catre autoritatea administratiei publice centrale, insa numai in situatia in care anul stabilirii despagubirilor coincide cu cel al validarii devine aplicabila teza a doua din articolul de mai sus, in sensul ca sumele se acorda fara a fi actualizate, aceasta avand loc numai daca despagubirea se plateste in anul urmator celui in care a fost stabilita.
In acest context, se constata ca pentru intimați aceste despagubiri au fost stabilite in septembrie 2002, insa validarea a avut loc abia in noiembrie 2007, incalcandu-se dispozitiile art 7 alin 3 din Legea nr 9/1998 ( cu privire la termenul de 60 de zile), astfel incat, existand o decalare intre momentul stabilirii compensatiilor si cel al validarii, nu se mai poate considera ca plata sa se faca la acelasi cuantum, nemaincadrandu-se in ipoteza art 8 alin 2 teza a doua, transele trebuind actualizate.
De altfel, prin Decizia nr XXI/19.03.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in cadrul unui recurs in interesul legii, s-a statuat ca data stabilirii compensatiilor este cea a emiterii hotararii Comisiei Judetene sau a Municipiului Bucuresti, iar validarea hotararilor, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut de art 7 alin 3, atrage actualizarea intregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor.
Instanta a inlaturat aplicarea OUG 10/2014 pentru argumentele deja expuse, astfel incat actualizarea facuta de la data emiterii titlului este corecta.
Cat priveste solicitările de anulare a incheierii prin care s-au stabilit cheltuielile de executare și a încheierii din data de 31.10.2014 prin care Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executărea silită, instanta retine ca nu s-au aratat motivele de nelegalitate.
Față de aceste considerente, instanța a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite, avand in vedere ca aceasta solicitare a fost analizata odata cu solutionarea pe fond a cauzei, a respins aceasta cerere ca ramasa fara obiect.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța a obligat contestatoarea să plătească intimaților suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform facturii și chitanței de la filele 41 și 42.
Contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților a formulat, la data de 17.08.2015, apel împotriva acestei sentințe, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă la data de 07.09.2015 și prin care s-a solicitat ca, în urma admiterii apelului, să fie modificata in tot sentința instanței de fond, în sensul admiterii contestației la executare.
Din dezvoltarea motivelor de apel se desprind următoarele:
1. Instanta nu a avut in vedere la solutionarea cauzei prevederile art. 38 alin. 5 si 6 din si completata prin HG nr. 1277/2007.Compensatiile banesti se acorda beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat iar in lipsa disponibilitatilor banesti ae statului, raportat la dificultatile prin care trece economia tarii, s-ar stabili in sarcina ANRP o obligatie imposibil de realizat si care este de natura sa afecteze pincipiul egalitatii de tratament. Din ratiuni financiare, creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditii de solvabilitate.
2. Executarea demarata incalca dispozițiile OG 22/2002, somatia fiind emisa cu nerespectarea dispozitiilor ordonantei. Art. 2 prevede un termen de șase luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. De asemenea, in raport de disp. art. 38 alin.5 din HG 753/1998 modificata si completat prin HG 1277/2007 coroborat cu art. 5 din HG 286/2004 arata ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
3. încheierea de actualizare a sumei de 79.070,70 lei, executorul judecătoresc a actualizat sumele cu indicele de inflație pe perioada septembrie 2002 - septembrie 2014, contrar dispozițiilor art.5 din H.G. nr.286/2014, în condițiile în care în Legea nr.9/1998 s-a prevăzut că actualizarea cotei de 60% se face în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior, nu este legala. Potrivit disp. art. 5 din HG nr. 286/2004, compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor si se actualizeaza in conditiile Legii nr. 9/1998.
4. onorariul de avocat de 1000 lei, este nepotrivit de mare fata de munca indeplinita.
Deliberând asupra apelului declarat de A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, tribunalul constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 711 alin.1 Cod proc. Civ. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Conform art. 632 alin. 1 C.p.c. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu iar conform art. 632 alin. 2 C.p.c. constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive precum și orice hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
În ceea ce privește critica privind nerespectarea dispozițiilor prevederile art. 38 alin. 5 si 6 din si completata prin HG nr. 1277/2007, tribunalul reține următoarele:
Conform art.38 al.5 lit c din HG nr.753/1998 titluri precum cel al creditorilor urmau a fi achitate, in limita sumelor aprobate anual, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Contestatoarea nu a facut dovada ca ar fi achitat intimatilor vreo transa din respectivele compensatii banesti datorate.
Intimatii detin cel putin un „interes patrimonial” constatat prin Hotararea emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, suficient de bine stabilit in dreptul intern, cert, irevocabil si exigibil astfel incat se poate considera ca intra in sfera de aplicare a notiunii de bun in sensul art.1 din Protocolul 1 la Conventie.
Exista o ingerinta, constand in neexecutarea unei hotararii, aceasta fiind prevazuta de lege – art.38 alin.5 din HG nr.1120/2006 in care se prevede achitarea compensatiilor banesti catre beneficiari „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, urmand a analiza daca s-a pastrat justul echilibru intre cerintele interesului general ale comunitatii si imperativele apararii dreptului la respectarea bunurilor intimatului.
F. de momentul la care s-a emis titlul executoriu si avand in vedere dispozitiile art.38 alin5 lit.c din HG nr,1120/2006, conform carora compensatiile se achită beneficiarilor, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei, nu se poate retine ca asemenea intarziere in efectuarea unei plati ar face sa se fie mentiut justul echilibru avut in vedere de dispozitiile Conventiei.
În ceea ce priveste modalitatea de plata, art 8 alin. 2 din legea nr 9/1998 statueaza ca ,,în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. 1, în functie de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotarare a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul in care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate de comisia centrala, iar in situatia în care se achita in anul urmator, directiile generale ale finantelor publice le actualizează in raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de catre Institutul N. de S. înaintea platii, fata de luna decembrie a anului anterior”
De altfel, prin Decizia nr XXI/19.03.2007 a Înaltei Curti de Casatie și Justitie, pronuntata in cadrul unui recurs în interesul legii, s-a statuat ca data stabilirii compensatiilor este cea a emiterii hotararii Comisiei Judetene sau a Municipiului Bucuresti, iar vaildarea hotararlior, cu depasirea termenutui de 60 de zile prevazut de art 7 alin.3, atrage actualizarea întregii sume in raport cu indicele de crestere a preturilor.
In ceea ce priveste motivul de apel referitor la incalcarea dispozitiilor OG 22/2002, tribunalul retine ca potrivit art. 1 din acest act normativ „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”, iar potrivit art. 2 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.” Nerespectarea obligației de plată prevăzute anterior dă dreptul creditorului de a solicita executarea silită potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie astfel cum prevede art. 3 din același act normativ.
Din analiza textelor legale menționate anterior reiese concluzia că termenul de 6 luni este instituit de legiuitor numai în situația în care instituția debitoare face dovada incapacității de plată a sumelor datorate astfel cum au fost stabilite prin titlurile executorii, determinată de lipsa de fonduri, și numai în scopul de a preîntâmpina eventualele prejudicii cauzate activității instituției debitoare ca urmare a unor executări silite intempestive. Or, în cauza de față, contestatoarea nu a probat lipsa fondurilor pentru a achita suma stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, procedându-se la declanșarea procedurii de executare silită potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, astfel ca nu se poate retine incalcarea disp. OG nr. 22/2002, mai ale sca este vorba despre o suma mica de bani, respctiv penalitatile de intarziere.
In ceea ce priveste procesul verbal de actualizare a sumei de bani, tribunalul retine că apelanta nu a formulat propriu-zis o contestație, ci s-a limitat să indice textul de lege pretins a fi incident în cauză. Contestatoarea nu a susținut că B. ar fi încălcat acest text de lege, nu a precizat nici în ce mod ar fi fost încălcat, în sensul că B. ar fi procedat la actualizare după alte criterii sau nu ar fi avut în vedere perioada corectă sau indicele de inflație corect etc.etc, nici nu a invocat și nici nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a face dovada unei eventuale erori de calcul în cadrul executării. Pe de altă parte, prevederile HG privind modul de actualizare a tranșelor ar fi putut fi invocate numai în măsura în care contestatoarea ar fi respectat întreaga procedură prevăzută de Hotărârea de Guvern, respectiv dacă ar fi făcut plata tranșelor la termenul cuvenit. Odată încălcată această procedură, contestatoarea debitoare nu mai poate invoca prevederile mai favorabile ale acestui act normativ.
Prin urmnare, fata de aceste considerente, solutia de actualizare a debitului cu indicele de inflatie pana la data platii integrale, este legala si temeinica.
In ceea ce priveste cel de-al patrulea motiv de apel referitor la cuantumul onorariului de avocat in cuantum de 1000 lei, tribunalul retine ca acesta este neintemeiat.
Cu privire la cheltuielile de judecata, potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate cenzura aceste cheltuieli dacă, prin cuantumul lor, sunt disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată.
Conform art. 30 alin.1 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul clientului.
Potrivit art. 133 alin. 1 din Statutul al profesiei de avocat onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale statutului profesiei iar ptv. alin.2 onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia între avocat și client, înainte de începerea asistenței și/sau reprezentării clientului.
Instanța reține potrivit art. art. 134 alin.1 lit. c din același statut că onorariile pot fi orare, fixe, precum și de succes care ptv. alin.6 constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix. De asemenea onorariul poate fi și compus din combinarea celor trei forme ale onorariului.
Totodată, tribunalul reține că între părți se încheie contractul de asistență juridică, ce are pe lângă stabilirea onorariului de asistență și funcția de a face dovada reprezentării în judecată.
Astfel, tribunalul reține că. instanța poate reduce cheltuielile de judecată în raport de complexitatea cauzei și de durata procesului.
Procedând astfel, instanța nu intervine în contractul dintre client și avocat și nu încalcă disp. art. art. 969 cod civil si 1270 Noul Cod civil, art. 57 din Legea nr. 51/1995 prin care avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească onorarii superioare, 34 și 94 din Statutul al profesiei de avocat, ci are în vedere că acel contract are efecte obligatorii în raporturile dintre părți iar fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală.
Aplicând disp. art. 451 alin. 1 Cod proc. civ. instanța nu cenzurează contractul de asistență juridică dintre avocat și clientul său, care își produce pe deplin efectele între părțile contractante în continuare, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța apreciind în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Analizând cuantumul cheltuielilor reprezentate de onorariul de avocat, instanța constată că suma cu titlul de onorariu de avocat este de 1000 lei. Pentru aceste cheltuieli există document justificativ, chitanța. Așadar, cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat au un caracter real.
Asistența judiciară este permisă creditorului, căci însăși Constituția României, prin art. 24 (Dreptul la apărare) statuează: dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau din oficiu. Prin urmare, cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat au și un caracter necesar.
Cât privește caracterul rezonabil al cheltuielilor analizate,tribunalul retine ca ca acest cuantum este de 1000 lei, suma care este una rezonabila in raport cu activitatea depusa, avand in vedere ca acest cuantum al onorariului avocațial respectă proporția rezonabilă dată de munca depusă de apărătorul ales și de valoarea obiectului litigiului. Astfel, avocatul intimatului a formulat întâmpinare și l-a reprezentat pe intimat în fața instanței de judecată, neimpunându-se diminuarea onorariului avocațial în condițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ.
Prin urmare avand in vedere ca intimatiie au facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat in cuantum de 1000 lei, in mod temeinic instanta de fond a dispus obligarea contestatoarei la aceste cheltuieli.
F. de aceste considerente, tribunalul retine ca sentinta instantei de fond este legala si temeinica, astfel ca in temeiul disp. art. 480 Cod proc. Civ. va respinge apelul, ca nefondat.
In temeiul art. 453 C., avand in vedere culpa procesuala, va obliga apelanta-contestatoare la plata către intimati a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată in apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2437/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. G., G. A., H. S. V. și R. R., toți cu domiciliul în Oltenița, ., jud. Călărași, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimați a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2015.
Președinte Judecător Grefier
I. P. I. L. M. M. V. B.
Red/Dact/Jud. IP4 ex/05.02.2016
------------------------------------------------------------------------------------------------
Judecătoria Sectorului 1 București
Jud. Fond: A. L. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 4737/2015. Tribunalul... → |
|---|
