Contestaţie la executare. Decizia nr. 3845/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3845/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 3845/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3845 A
Ședința publică din data de 23.10.2015
Tribunalul constituit din:
Președinte: I. L. M.
Judecător: S. M. P.
Grefier: M. V. B.
Pe rol, soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și de apelantul-intimat I. P. împotriva sentinței civile nr. 1885/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare – suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-intimat, prin avocat, lipsă fiind apelanta-contestatoare.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 17.07.2015, prin Serviciul Registratură, apelanta-contestatoare a depus la dosar întâmpinare la apelul formulat de apelantul-intimat.
Tribunalul comunică apelantului-intimat, prin avocat, la acest termen de judecată, în ședință publică, un exemplar al întâmpinării formulate de apelanta-contestatoare .
Apelantul-intimat, prin avocat arata că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de partea adversă, susținând că a luat cunoștință de aceasta de la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-intimat, prin avocat solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul îndepărtării din dispozitiv a mențiunilor privind anularea în parte a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 06.08.2014 de B. Ulman B. în dosarul de executare nr. 188/2014 prin reducerea onorariului de avocat de la suma de 8000 lei la 500 lei.Susține că la fila 51 din dosarul primei instanțe se afla depus contractul de asistență juridică avand ca obiect activitatea in dosarul de executare dar și in dosarul de contestație la executare.
Se mai arată de către apelantul-intimat, prin avocat că, onorariul trebuie apreciat în conformitate cu deciziile CEDO, ca fiind nu numai real, dar și necesar și rezonabil, fiind efectuate toate apărările în dosar, iar cheltuielile de executare presupun tot ce este legat de executare.
De asemenea, se susține că la dosarul de executare este depusă dovada achitării debitului către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, suma de bani fiind virată din contul apărătorului ales, tocmai pentru a nu fi executat intimatul.
În ceea ce privește apelul declarat de contestatoare, apelantul-intimat, prin avocat solicită respingerea acestuia și să se aibă în vedere că s-a executat doar prima tranșă de 40%.
Apelantul-intimat, prin avocat susține că dispozițiile art. 18 alin. 5 lit. c din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 trebuie interpretate în sensul că plata trebuia efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor doi ani consecutivi, termen prevăzut de lege. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/19.03.2007.
În ceea ce privește motivul de apel privind încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, apelantul-intimat, prin avocat arata că apelanta-contestatoare trebuia să facă dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor, însă în cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri. A. statului nu poate invoca lipsa fondurilor ca pe o scuză pentru neexecutarea unui debit. Invocarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 nu pot duce la anularea executării silite, în condițiile în care, din practică, se cunoaște faptul că, plățile efective se făceau după trecerea unui timp considerabil de la data înregistrării dosarului și că existau liste lungi de așteptare nu numere de înregistrare.Fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de fata, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1885/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de contestator A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatul I. P.; s-a anulat în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 06.08.2014 de B. Ulman B. în dosarul de executare nr. 188/2014, în sensul că a fost redus onorariul de avocat de la suma de 8.000 lei la 500 lei; au fost menținute restul actelor de executare silită; s-a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin Hotărârea nr. 1485/31.01.2013 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 (f. 63), s-a stabilit în favoarea intimatului I. P., moștenitorul defunctului I. P., compensații în valoare de 279.046,85 lei.
La data de 13.05.2014, creditorul I. P. a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 188/2014 al B. Ulman B.(f. 67).
Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 23.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, s-a dispus încuviințarea executării silite (f. 70).
La data de 15.07.2014 a fost întocmit de către executorul judecătoresc încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (filele 71,72), prin care a stabilit în sarcina debitoarei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților obligația de a achita și onorariul de avocat în cuantum de 8000 lei.
La data de 06.08.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra conturilor deținute de debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București (f. 79).
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 711 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Examinând motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta a reținut ca acestea sunt fondate doar în parte.
Astfel, susținerile contestatoarei potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite, avand in vedere ca obligatia ce incumba acesteia nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta sustinerilor contestatoarei, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
În consecință, contestatoarea ca institutie publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decât atât, instanța a reținut ca in cauza, contestatoarea a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, aceasta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligența și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc.
De altfel instanta a reținut ca potrivit art. 18 alin 5 din HG nr. 1120/2006 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea de validare emisa conform Legii nr.290/2003 trebuiau achitate beneficiarilor eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor in limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Or, in cauza, pana in prezent, creditorului nu i-a fost platita nici macar prima transa a acestor despagubiri.
În aceeași ordine de idei, instanța nu poate acorda eficiență juridică dispozițiilor OUG nr. 10/2014 invocată, de asemenea, de contestatoare privind suspendarea pentru 6 luni a plăților voluntare a despăgubirilor recunoscute în temeiul Legii nr. 9/1998. În plus, această ordonanță a suspendat plata voluntară a acestor despăgubiri, iar nu aceea obținută pe calea executării silite, cum este cazul de față.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/ 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instanța a constatat că potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin urmare, procedura de executare este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația comunicată prin executorul judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 și art. 667 din Codul de procedură civilă, rezultă că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Dispozițiile legale speciale reglementează în favoarea creditorului un termen de 6 luni de așteptare, în situația în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Însă, beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, și art. 20 alin. 2, care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, dispoziții care atrag prioritatea, în soluționarea cauzei de față, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Pe de altă parte, nu au fost reținute susținerile contestatoarei în sensul că este necesar ca sumele datorate conform titlului executoriu din cauză să fie aprobate în buget, întrucât același text de lege, art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prevede obligația pentru debitoare de a întreprinde demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca necuprinderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Odată pronunțat un titlu executoriu în contra sa, debitoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire inclusiv prin organizarea bugetului în mod corespunzător. În niciun caz lipsa sa de diligență și propriile inacțiuni nu justifică anularea unei executări silite.
O interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 22/2002 invocată de contestatoare ar determina orice instituție publică să comunice executorului lipsa fondurilor, dacă se află în această situație, atașând dovezi că a întreprins demersurile necesare în vederea executării obligațiilor în termen de 6 luni. În speță debitoarea nu a făcut aceste dovezi, ci doar s-a limitat la afirmarea lipsei fondurilor și la susținerea faptului că, pentru a nu destabiliza bugetul de stat, va plăti când va avea fonduri, ori nicio normă legală nu dă dreptul debitorului, indiferent de persoana acestuia, să-și îndeplinească obligațiile de plată dacă și când va avea bani.
Astfel, invocarea nerespectării unui termen de 6 luni întemeiat pe interpretarea dispozițiilor din OG nr. 22/2002, în condițiile în care cererea de executare s-a făcut după 1 an de la scadența primei tranșe (timp în care contestatoarea ar fi avut posibilitatea să execute voluntar, cu bună credință și celeritate obligațiile asumate), reprezintă o ingerință în drepturile creditorilor săi, iar dacă instanța ar primi asemenea apărări, s-ar ajunge chiar la încălcarea acestor drepturi garantate prin Convenția EDO.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare C.E.D.O.) a statuat în hotărârea pronunțată în cauza Ș. contra României din 24.03.2005 că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece, în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Contestatoarea a susținut că ar fi trebuit respectat în mod obligatoriu termenul de 6 luni, însă nu a comunicat executorului, în urma primirii somației, nici că s-ar afla în situația prevăzută de ordonanță, nici demersurile întreprinse pentru obținerea de fonduri, deși i s-a pus în vedere expres să comunice aceste aspecte în termen de 15 zile, în caz contrar procedura executării silite va continua. De altfel, cum s-a arătat, termenul de 6 luni nu este un termen suspensiv de drept, ci el este dublu condiționat, de neexistența fondurilor (care nu se confundă cu criza economică) și de demersurile întreprinse pentru obținerea acestor fonduri.
Pe de altă parte instanța a constatat că titlul executoriu este din 2013, că prin comunicare ANRP s-a obligat să achite 40% în 2013 și 60% în 2014, ori de la scadență a trecut 1 an, timp în care ANRP, față de creditorul din cauza de față, a rămas în pasivitate, inclusiv la primirea somației, comunicând direct instanței că nu poate executa obligațiile, la circa 1 an și jumătate de la emiterea titlului.
C.E.D.O. a arătat că administrația (instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea europeană a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta, pe parcursul unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, CE.D.O. a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
Totodată, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului
De asemenea, existența numărului mare de popriri asupra conturilor contestatoarei nu poate constitui motiv de nulitate a executării silite, fiind în sarcina statului să organizeze activitatea și resursele în așa fel încât să nu ajungă la blocarea conturilor sale.
Contestatoarea critică de asemenea încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru motivul că onorariul avocațial în cuantum de 8000 lei este disproporționat în raport de activitatea desfășurată de avocat în cadrul executării silite.
Conform art. 451 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Instanța a reținut că, în etapa executării silite, intimatul a fost reprezentat de avocat B. A. C., conform împuternicirii de la fila 62.
Activitatea desfășurată de avocat a constat în formularea cererii de executare silită, prin completarea unui formular (f. 60). Raportat la acest act, onorariul de avocat în cuantum de 8000 lei este disproporționat, astfel că se impune reducerea acestuia la un cuantum de 500 lei, care este mai multe decât rezonabil.
S-a reținut și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal și motivat au formulat apel ambele părți, cererile de apel fiind inregistrate pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a III-a Civila la data de 16.06.2015 sub acelasi nr de dosar_ .
În cadrul motivelor de apel formulate, apelanta contestatoare a criticat sentinta civila apelata pentru nelegalitate si netemeinicie sustinand in esenta ca instanța de fond nu a avut în vedere la momentul soluționării cauzei prevederile art. 18 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2006, modificată și completată prin H.G. nr. 57/2008:
De asemenea, conform art. 18 alin. (5) din actul normativ menționat mai sus, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, "compensațiile [...] se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat [...]".
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă este blocarea conturilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fapt pune instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
In acelasi timp executarea silita a fost facuta cu incalcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare.
Apelanta contestatoare apreciaza ca nici onorariul de avocat in cuantum de 500 lei astfel cum a fost redus în faza executării silite nu este justificat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuand că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Apelantul intimat I. P., în cadrul motivelor de apel a sustinut in principal următoarele:
Instanța de fond si-a motivat hotărârea doar pe aspectul ca in etapa executării silite, acesta a fost reprezentat de doamna avocat B. A.-C., iar aceasta a desfășurat doar activitatea formulării cererii de executare silita prin completarea unui formular si a apreciat onorariul disproporționat raportat la acest act.
Motivarea instanței este total nereala fata de susținerile din intampinarea formulata in prezentul dosar, aspecte peste care judecătorul a trecut fara a se mai pronunța.
Acest onorariu trebuie apreciat ca fiind nu numai real, dar si necesar si rezonabil, reducerea fiind nejustificata atât in raport de art.451 NCPC cat si in raport de jurisprudenta CEDO.
In plus, la dosarul de executare exista dovada achitării (realității) acestei sume (chitanța nr.315/10.04.2014).
Totodată, urmează a se avea in vedere faptul ca, un procent de 32,5 % din aceasta suma nu aparține avocatului, fiind vorba de taxa barou de 11% ( s-a mărit de la 10%), 5,5% contribuția la sănătate si 16% impozit.
Ori, in condițiile diminuării acestui onorariu de la suma de 8.000 lei la suma de 500 lei, inseamna ca propriu-zis onorariul net care revine avocatului este in cuantum de 340 lei, ceea ce reprezintă mai mult decât o jicnire fata de munca depusa si strădania in vederea rezolvării acestei executări silite in integralitatea ei, cuprinzând aici si tot ceea ce este legat de contestația la executare.
Analizand apelul formulat de catre apelanta contestatoare, tribunalul retine ca acesta este nefundat pentru urmatoarele considerente:
Astfel cum rezulta din interpretarea art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 cu cele art.18 alin.5 din Normele de aplicare, plata transei de 60 % in primul an inseamna in anul comunicarii Hotararii de despagubire in cauza de fata pana la 31.12.2013, cea de a doua transa de 40 % in cursul anului urmator astfel incat in mod corect in lipsa oricarei plati facute de catre apelanta contestatoare, initierea executarii silite este justificata .
Tribunalul retine ca nici critica privind pronuntarea sentintei apelate cu nesocotirea dispozitiilor art. 2 din OG 22/2002 nu este intemeiata.
Curtea Europeană a statuat în cauza Ș. împotriva României și Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de proces în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 din Convenție își pierd rațiunea.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
În concluzie, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, se constată că nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla invocare a lipsei de lichidități învederată în recurs, nu o poate scuti pe aceasta de executarea silită.
Prin urmare, aparține instituției publice emitente obligația de a crea condițiile punerii în executare a hotărârii analizate, în caz contrar partea având posibilitatea de a solicita încuviințarea executării silite în vederea valorificării creanței dobândite pe calea dreptului comun. A nega creditorului această posibilitate înseamnă a limita accesul la justiție în mod nejustificat și a lăsa la discreția statului executarea drepturilor recunoscute printr-un act administrativ necontestat.
In ceea ce priveste critica vizand inlaturarea in totalitate a onorariului de avocat reprezentand cheltuieli ocazionate de executarea silita, tribunalul va proceda la analizarea acesteia impreuna cu singura critica formulata de catre apelantul intimat in sensul reducerii nejustificate de la suma de 8000 lei la 500 lei de catre instanta de fond a onorariului de avocat perceput in cadrul executarii silite.
Tribunalul retine ca aprecierea asupra cuantumului onorariului de avocat in faza executarii silite, ca si in cea a judecatii trebuie facuta prin prisma criteriilor realitatii, caracterului necesar si respectiv rezonabil raportat la faza procesuala in care sunt ocazionate aceste cheltuieli .
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea că ele au fost concepute într-o legătura strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ales în calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta sa aibă dreptul de a le contesta și combate.
Aplicând aceste principii la cauza de față, in considerarea faptului ca obiectul serviciilor de asistenta juridica contractate de catre apelantul intimat au vizat astfel cum rezulta din cuprinsul contractului de asistenta juridica depus la fila 51 dosar fond, inclusiv asigurarea apararii sale in contestatiile la executare cu caracter absolut previzibil dat fiind conduita cunoscuta a apelantei contestatoare in marea majoritate a executarilor silite indreptate impotriva sa, precum si faptul ca onorariul a fost achitat de catre apelantul intimat potrivit chitantei aflate la fila 51 dosar, tinand seama totodata de actele in concret indeplinite de catre avocat inclusiv cele procedurale din contestatia la executare si complexitatea cauzei, tribunalul apreciaza ca suma de 4000 lei satisface cerintele sus mentionate .
In considerarea tuturor celor astfel expuse, in baza art. 480 alin.1 NCPC tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de catre apelanta contestatoare si in baza art. 480 alin.2NCPC va admite apelul formulat de catre apelantul contestator si va schimba in parte sentința civilă apelată în sensul că onorariul de avocat va fi redus la suma de 4000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1885/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de apelantul-intimat I. P. cu domiciliul ales la C.A. B. A. C. în București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1885/16.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că onorariul de avocat este redus la suma de 4000 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. L. M. S. M. P. V. M. B.
Rd. S.M.P./Thred. S.M:P./A.M./4 ex.
Judecătoria Sectorului 3 București-Judecător fond: R. C. L.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 832/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 3661/2015. Tribunalul... → |
|---|
