Obligaţie de a face. Sentința nr. 1512/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1512/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 1512/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V A CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ 1512
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04.12.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. C. B.
GREFIER: C. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul B. P. având ca obiect „obligația de a face” în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se precizează acțiunea în sensul că reclamantul nu susține cererea de introducere în cauză a numitului G. B. în nume personal, față de obiectul acțiunii.
Tribunalul constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legea contenciosului administrativ este invocată de o persoană care nu are calitate în cauză, motiv pentru care nu va mai fi pusă în discuție admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Tribunalul pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului solicită instanței respingerea excepției autorității de lucru judecat ca nefondată.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 13.03.2015 sub nr.1594/2CAF/2015, reclamantul B. P. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALA PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea obligării președintelui pârâtei la plata unei penalități de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere (în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004), la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire (și/sau orice alte forme de reparație în condițiile Legii 247/2005 și a actelor normative subsecvente) pentru imobilul preluat abuziv de la autorii săi, imobil format din teren, situat în Municipiul Târgu J., .. 1 (actuala .. Gorj, în conformitate cu Decizia nr. 27/2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj modificată în ceea ce privește cuantumul în dosarul nr._ (număr de înregistrare la C. Centrală pentru Restituirea Imobilelor 44052CC) precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, în condițiile art. 453 C.p. civ.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că a formulat solicitare de acordare de măsuri reparatorii încă din anul 2001, iar acesta nu a fost soluționat până în prezent, întârzierea cu mai bine de 14 ani a acordării măsurilor reparatorii fiind contrară jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Mai arăt ca în Dosarul cu nr._, Curtea de Apel București, prin Decizie nr.6977 din 22.11.2011 a dispus obligarea Statului Român, prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire aferent Deciziei nr. DGFP Gorj nr. 27/01.02.2008 în dosarul nr. CCSD nr._/CC. Ulterior, în recurs, aceeași instanță a dispus admiterea recursului pârâtei în prezența cauza și a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiata, față de dispozițiile art. 4 teza a II a și art. 33 din Legea nr. 165/2013.
Însa, ulterior, prin Decizia nr. 88 din 27.02.2014, Curtea Constituționala a României a stabilit ca art. 4 teza a II-a și art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale numai în măsura în care nu se aplică retroactiv, adică nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor prelate abuziv, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a legii.
Rezultă, deci, că acestor cauze aflate pe rol, nu le sunt aplicabile termenul de 60 de luni pentru soluționare.
Se arată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 avea pe rol cauza cu nr._, acțiunea fiind admisă în primă instanță, astfel că pârâta era obligată să îi emită titlul de compensare în termen de 60 de zile, în condițiile Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Se mai susține că la data de 07.01.2015, cu respectarea disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, a îndeplinit formalitatea plângerii prealabile, iar la această cerere a primit răspuns negativ la data de 26.02.2015, prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 1907/RG/2015 comunicându-i-se faptul că solicitarea sa nu poate fi rezolvată dat din cauza unui impediment faptic (rolul încărcat al acestei instanțe) și a unuia legal (în temeiul Legii nr. 165/2013, pârâta are un termen de 60 de luni pentru soluționare).
În drept, au fost invocate disp. art. 1.516 din Noul Cod Civil.
La data de 09.04.2015 pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (CNCI), în calitate de continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția vicierii procedurii de citare a președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor precum și excepția autorității de lucru judecat.
În motivarea excepției vicierii procedurii de citare a președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, se arată că reclamantul solicită aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, fără ca președintele/conducătorul CNCI să fi fost citat în prezența cauză.
În ceea ce privește aplicarea președintelui CNCI a unei amenzi de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, se arată că din economia dispozițiilor art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004 corelat cu art. 25 din același act normativ reiese că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres prevăzute la art.24 alin. L din Legea nr.554/2004.
Acest text legal instituie un mijloc de presiune pus la îndemâna reclamantului atunci când trebuie să execute o obligație de a face, personală a administrației, astfel că pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi trebuie, să îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă competența (respectiv posibilitatea concretă) de a executa (ori asigura executarea) personal hotărârea judecătorească irevocabilă, să fie vorba de o persoană fizică privată.
A sancționa o persoană juridică de drept public, care utilizează fonduri publice, în încercarea de a face eficace demersul reclamantului ar putea fi absurdă, deoarece totul s-ar putea reduce la un transfer de bani publici dintr-un cont în altul, lipsind textul legal de chiar esența caracterul de presiune al amenzii.
Dimpotrivă, dacă persoana amendată este una privată, ea trebuie să suporte această amendă din patrimoniul propriu, amenda având astfel, un caracter cominatoriu.
În susținerea excepției autorității de lucru judecat, sunt invocate dispozițiile art.431 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, învederându-se faptul că la data de 03.02.2011 reclamantul B. P. a mai promovat o acțiune cu același obiect, anume obligarea CCSD, (în prezent CNCI) la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în soluționarea dosarului său nr._/CC, ce conține Decizia DGFP Gorj nr. 27/01.02.2008, litigiul înregistrându-se pe rolul Curții de Apel București cu nr._ .
Acest litigiu a fost soluționat prin Decizia Civilă nr. 4117/14.10.2013, prin care Curtea de Apel București, Secția a VIII- a de C. Administrativ și Fiscal a respins în mod irevocabil acțiunea formulată de B. P. având ca obiect emitere deciziei, reprezentând titlul de despăgubire aferent deciziei DGFP Gorj nr. 27/01.02.2008, în dosarul nr._/CC.
În ceea ce privește capătul trei al cererii de chemare în judecată, referitor la aplicarea unei amenzi conducătorului instituției, pentru fiecare zi de întârziere după rămânerea definitivă a hotărârii, se arată faptul că dispozițiile legale indicate de reclamant sunt incidente numai în situația în care există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar autoritatea, obligată printr-o astfel de hotărâre, nu o pune în executare.
Or, în prezența cauză nu există o sentință definitivă și irevocabilă privind obligarea Comisiei Centrale la efectuarea procedurilor administrative solicitate de reclamant, astfel încât că nu se poate reține o neexecutare din partea acestei autorități, astfel încât să devină aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr, 554/2004 ca netemeinică.
Pe fondul cererii de chemare în judecată se arată că acțiunea promovată de către reclamant este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.
În motivare, se arată că drept urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data Intrării în vigoare a prezenței legi".
Prin aceeași lege, a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin. L lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, rezultă că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
Mai arată că Decizia nr. 88/27.02,2014, invocată de reclamant, prin care Curtea Constituțională a României a stabilit că art. 4 teza a II-a și art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale numai în măsura în care nu se aplică retroactiv, în sensul că nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a legii, nu este incidență în speța de față, întrucât aceasta se referă la termenele de soluționare a notificărilor formulate în perioada 2001 - 2002 și nu la termenele de soluționare a dosarelor de despăgubire, aplicabile reclamantului, a cărui notificare a fost soluționată și care, de altfel, nici nu face obiectul acestui litigiu.
Referitor Ia situația dosarului de despăgubire aferent Deciziei nr. 27/01.02.2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, înregistrat sub nr._/CC, se precizează că acesta va fi soluționat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 165/2013 și cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire stabilită prin Decizia nr._ din 14.11.2012 a CCSD, decizie însușită și de CNCI în ședința din 14.11.2013 și cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 165/2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legea nr. 165/2013.
La data de 05.05.2015, reclamantul B. P. în temeiul dispozițiilor art. 204 Cod procedura civilă, a formulat o cerere de modificare a acțiunii introductive prin care solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, G. B..
În ceea ce excepția autorității de lucru judecat, invocată față de cele statuate prin Decizia civilă nr. 4117/14.10.2013 a Curții de Apel București se arată că în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 269/2014 a Curții Constituționale (invocată chiar de către pârâtă) se arată textual următoarele: “În continuare, Curtea Constituțională observă că, prin Decizia nr 88 din 27 februarie 2014, (...) a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care aceste termene nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. În lumina prezentei decizii, termenul de 60 de luni prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, (...) nu se aplică nici titularilor dreptului la despăgubire recunoscuți de instanțele de judecată în urma soluționării acțiunilor îndreptate împotriva refuzului entităților deținătoare de a se pronunța asupra cererilor de revendicare formulate. Prin prisma interpretării constatate ca fiind constituționale prin Decizia nr 88 din 27 februarie 2014, acțiunilor introduse de aceștia împotriva refuzului unității deținătoare de a răspunde la notificare li se vor aplica prevederile ort 33 în interpretarea dată de Curtea Constituțională, astfel că acestea nu vor fi respinse ca "prematur introduse" ca urmare a stabilirii unor noi termene pentru entitatea deținătoare. Dimpotrivă, instanțele vor soluționa pe fond aceste acțiuni, pronunțând, în cazul admiterii acestora, hotărâri prin care vor dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - în prezent, Legea nr 165/2013. În această ultimă ipoteză, instanțele de judecată vor obliga C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate îi restituit în natură.”
Deci, în lumina deciziei anterioare, termenele instituite de art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică dacă a fost recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 257/2005 prin efectul unei hotărâri judecătorești, așa cum este situația în cazul său.
Se mai susține de către reclamant faptul că acțiunea anterior formulată a fost respinsă irevocabil prin Decizia nr. 4117/2013, în considerentele căreia se arată că au fost reținute dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, adică texte legale declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 88/2014, respectiv cu nr. 269/2014 (anterior citate), nemaiputând fi astfel reținută autoritatea de lucru judecat, neexistând unitate de cauza juridică.
În ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii, se arată că față de Decizia nr. 269/2014 a Curții Constituționale și de faptul că i-a fost recunoscută calitatea de persoana îndreptățită prin hotărâre judecătorească, respectiv prin decizia nr. 219/13.11.2008 în dosar nr._, instanța pot obliga C. la emiterea unei decizii de compensare prin puncte.
La data de 05.06.2015 a fost depusă de către pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor întâmpinare la cererea modificatoare, prin care se reiau aceleași excepții și apărări ca cele formulate prin întâmpinarea inițial formulată în cauză.
La data de 05.06.2015, pârâtul G. B. în calitate a formulat întâmpinare la cererea de modificare a acțiunii introductive de instanță, prin care invocă excepția inadmisibilității cererii de aplicare a amenzii, excepția autorității de lucru judecat, excepția prematurității acțiunii având ca obiect emiterea deciziei de către CNCI, excepția inadmisibilității cererii de emitere a unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, iar, pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2186/10.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și s+a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Pe rolul Tribunalului București cauza a fost înregistrată la data de 14.10.2015 sub nr._, fiind repartizată spre soluționare Secției a V a Civile.
Potrivit art. 248 C.p. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Procedând la examinarea excepțiilor invocate, prin raportare la argumentele invocate în susținerea acestora și la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește privește excepția autorității de lucru judecat, Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art. 431 C.p. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, oricare dintre părți putând opune excepția lucrului anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Potrivit art. 432 Cp. civ. excepția autorității de lucrul judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs.
În esență, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată că exprimă adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Efectele autorității de lucru judecat, astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură civilă, prezintă un dublu aspect: un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească într-un nou proces, incidente fiind în această situație dispozițiile art. 431 al. 2 C.p.civ. situație în care nu interesează existența triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două litigii, și un efect negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că aceasta nu mai poate repune în discuție același drept într-un alt litigiu.
Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește paralizarea unei a doua cereri, în modul permis de art. 431 al. 1 C.p. civ. sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese.
Procedând la analizarea cererii ce formează obiectul prezentului dosar și a cererii ce a format obiectul dosarului cu nr._ * al Curții de Apel București, soluționat prin decizia civilă nr. 4117/14.10.2013 ( fila 10 din dosarul Curții de Apel București ) se constată că este îndeplinită identitatea părți, de obiect și cauză, reclamantul din prezenta cauză solicitând și în litigiul anterior soluționat în mod irevocabil același lucru ca și în prezenta cauză.
În ceea ce privește părțile, se reține că în primul litigiu reclamantul din prezenta cauză a chemat în judecată în calitate de pârât Statul Român, prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în litigiul de față solicită chemarea în judecată în calitate de pârât a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Având în vedere că pârâtul din prima acțiune, soluționată în mod irevocabil, nu mai există în prezent, atribuțiile Comisiei Naționale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind preluate de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în baza dispozițiilor art. 18 al. 3 din Legea 165/2013, se constată practic existența unei identități între părțile din prezentul litigiu și cel ce a fost soluționat anterior de Curtea de Apel București.
În ceea ce privește obiectul cererii, se constată existența unei identități, din examinarea hotărârii judecătorești față de care se invocă autoritatea de lucru judecat rezultând că s-a solicitat obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj nr. 27/01.02.2008, pe când în prezenta cauză se solicită același lucru, respectiv obligarea la emiterea deciziei constituind titlu de despăgubire pentru imobilul ce a aparținut autorilor săi și care se susține că ar fi fost preluat în mod abuziv de către autoritățile comuniste.
În plus, se reține de către Tribunalul faptul că și cauza celor două acțiuni este identică, cererile reclamantului fiind fundamentate pe pretinsa sa calitate de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute delege pentru persoanele ale căror imobile ar fi fost preluate de către autoritățile comuniste în mod abuziv și pe dispozițiile legale care reglementează dreptul său la aceste măsuri.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantului referitoare la lipsa cauzei, argumentate pe conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 269/2014 a Curții Constituționale, critica reclamantului referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii 165/2013 situației sale fiind în fapt o critică adusă unei hotărâri judecătorești irevocabile în cuprinsul căreia s-a statuat contrariul, apariția unei decizii a Curții Constituționale prin care se admite o excepție de neconstituționalitate nefiind de natură să producă efecte cu privire la respectiva hotărâre judecătorească decât în condițiile formulării și a admiterii unei căi extraordinare de atac, respectiv a revizuirii, și neprezentând relevanță în prezentul litigiu din punct de vedere al identității de cauză juridică.
Constatând așadar tripla identitate de părți, obiect și cauză, Tribunalul, în baza art. 431 al. 1 C.p. civ., urmează să admită excepția autorității de lucru judecat și să respingă acțiunea pentru autoritate de lucru judecat, nemaimpunându-se analiza celorlalte excepții invocate în cauză, față de dispozițiile art. 248 C.p. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul B. P. ( CNP_ ), cu domiciliul în ., ., Județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, pentru autoritate de lucru judecat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare (se depune la Tribunalul București).
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. C. S. C.
red. jud. B.M.C. / 09.02.2016
2 ex./th.red.N.V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4454/2015. Tribunalul... | Cereri. Decizia nr. 2163/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
