Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 3321/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3321/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 3321/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3321 A
Ședința publică de la 21.09.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: C. C. I.
GREFIER: M. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta A. M. One SRL, împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Tribunalul București, având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară„.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din data de 14.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.09.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 16.09.2014, sub nr._, petenta A. M. One S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Tribunalul București plângere împotriva Încheierii nr._ soluționată la data de 22.08.2014 de către Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 și comunicată petentei la data de 28.08.2014, solicitând modificarea încheierii, în sensul radierii tuturor sarcinilor existente, inclusiv a Ordonanței emise de P. de pe L. Tribunalul București prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurator, conform Încheierii nr._/30.10.2012 asupra imobilului înscris în cartea funciară nr._-C1-U53 cu nr. cadastral_/5;23 reprezentat de apartament compus din living+dining, dormitor, 2 balcoane și dependințe, cu o suprafață utilă de 56,46 mp. și o suprafață construită de 84,78 mp., împreună cu cota indiviză de 3,10% din părțile și dependințele comune ale imobilului, proprietatea petentei conform actului de adjudecare nr. 140/23.05.2014.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că cererea formulată de S.C.P.E.J. „D., C. și Asociații”, de întabulare definitivă a dreptului de proprietate a fost admisă în parte, cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile pentru soluționarea cererii, deși prevederile legale în vigoare stabilesc în mod clar faptul că odată cu întabularea actului de adjudecare, toate sarcinile existente în cartea funciară vor fi radiate.
De asemenea, petenta a susținut că a formulat cerere de reexaminare împotriva Încheierii nr._/21.07.2014, aceasta fiind respinsă prin încheierea nr._ din data de 22.08.2014, fiind menținute, fără temei legal, sarcinile asupra imobilului existente în cartea funciară.
Petenta a precizat că motivarea BCPI Sector 1 nu poate fi reținută, întrucât art. 856 alin. 3 Cod procedură civilă nu face diferențe între sarcinile înscrise anterior și cele înscrise ulterior încheierii de încuviințare privind urmărirea imobilului, iar actul de adjudecare este opozabil tuturor creditorilor fostului proprietar sau terților, chiar dacă nu este înscris în cartea funciară, conform art. 887 alin. 1 Cod civil.
La data de 23.05.2014 i s-a eliberat actul de adjudecare nr. 140/2014, prin care a devenit proprietarul imobilului care a făcut obiectul cererii de reexaminare, susținând că situația imobilului adjudecat s-a schimbat, petenta neavând legătură cu faptele care constituie obiectul raportului juridic dedus judecății în dosarul penal. A arătat că sechestrul asigurător este instituit pentru a se asigura despăgubirea părților civile, acestea venind în concurs cu N. Bank of Greece S.A., care are prioritate, urmând a fi satisfăcută prima, întrucât are calitatea de creditor ipotecar.
De asemenea, a invocat prevederile art. 856 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă, susținând că, în cazul în care un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitație publică, iar o parte din prețul obținut a fost distribuit creditorilor, menținerea măsurii asigurătorii nu se mai justifică, ci sechestrul va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului cauzat, invocând motivarea Deciziei penale nr. 3507 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 7/1996, ale art. 856 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă și ale art. 887 Cod civil.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității plângerii, considerând că aceasta a fost formulată omissio medio, întrucât nu rezultă explicit dacă petenta a solicitat B.C.P.I. Sector 1 radierea sechestrului asigurător instituit de P..
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii, arătând că B.C.P.I. Sector 1 a respins în mod temeinic cererile de radiere, în considerarea faptului că doar organul de urmărire penală care a dispus instituirea sechestrului sau instanța poate dispune și radierea acestuia din cartea funciară. A susținut că sechestrul asigurător nu poate fi radiat din oficiu, conform art. 856 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că acesta nu a rămas fără obiect în condițiile nesoluționării definitive a cauzei penale, iar măsura poartă asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului ipotecar. A învederat prevederile art. 250 Cod procedură penală, considerând acestea conferă posibilitatea oricărei părți interesate de a obține ridicarea sechestrului asigurător penal prin introducerea unei contestații potrivit legii civile, dacă nu a uzat de această cale în procesul penal.
În conformitate cu art. 31 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1, a înaintat Judecătoriei Sectorului 1 București dosarul încheierii atacate.
Prin sentința civilă nr._/19.12.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a respins plângerea ca neîntemeiată și a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că măsura asiguratorie luată în procesul penal, cu privire la care se solicită radierea din oficiu, nu a încetat ca urmare a adjudecării imobilului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 856 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă, conform cărora, de la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut, iar ipotecile și celelalte sarcini reale, precum și drepturile reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepția celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, prin acest act normativ, sunt stabilite regulile de competență și de judecare a cauzelor civile, precum și cele de executare a hotărârilor instanțelor și a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției în materie civilă. Conform art. 2 alin. 2 Cod procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Până la soluționarea definitivă a procesului penal, instituirea, executarea și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal sunt supuse normelor de procedură penală, conform art. 1 alin. 1 Cod procedură penală, fiind reglementate de dispozițiile prevăzute de art. 249-art. 254 Cod procedură penală.
Potrivit art. 249 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurilor asigurătorii se face prin ordonanță a procurorului sau, după caz, prin încheiere motivată a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra lor.
Ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii luate în procesul penal se dispune, din oficiu, doar de procuror prin ordonanța de clasare, conform art. 315 alin. 2 Cod procedură penală, sau de instanța de judecată, prin hotărâre, conform art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală. Conform art. 53 lit. b Cod procedură penală, soluționarea, în cursul urmăririi penale, a cererilor privind măsurile asigurătorii se realizează de către judecătorul de drepturi și libertăți.
În procedura penală nu există nicio dispoziție care să prevadă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii pentru cazul înstrăinării silite a bunului imobil sechestrat, o asemenea situație juridică fiind prin ea însăși în contradicție cu indisponibilizarea bunurilor, conform art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, atât timp cât creditorul sau alte persoane interesate nu au obținut ridicarea măsurii asigurătorii.
În conformitate cu principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, indisponibilizarea prevăzută de art. 249 alin. 2 Cod procedură penală privește atât înstrăinarea voluntară, cât și pe cea silită. Având în vedere că adjudecarea imobilului, conform art. 852 Cod procedură civilă, reprezintă o vânzare forțată, încetarea de drept și radierea măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal cu privire la bunul adjudecat, contravine prevederilor art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, astfel încât prevederile art. 856 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă nu pot reglementa procedura de încetare a măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal.
Instanța de fond a mai reținut că executarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile se realizează conform art. 253 alin. 4 Cod procedură penală, care prevede că, pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Solicitarea petentei de radiere a notării sechestrului dispus asupra imobilului adjudecat echivalează cu împiedicarea executării și lipsirea de efecte a Ordonanței din 19.10.2012 emisă de intimatul P. de pe lângă Tribunalul București în Dosarul penal nr. 1319/P/2012, în ceea ce privește imobilul adjudecat, deși acest act nu a fost contestat, iar măsura asigurătorie nu a fost ridicată.
Or, atâta vreme cât procesul penal nu a fost soluționat definitiv, nefiind aplicabile prevederile art. 2524 alin. 4 Cod procedură penală, instanța civilă nu este competentă să dispună încetarea măsurilor asigurătorii luate în procesul penal, care s-ar produce, în fapt, prin radierea notării sechestrului din cartea funciară.
Apărările petentei privind preferința creanței creditorului ipotecar față de creanțele cu privire la care s-a instituit măsura asigurătorie nu au legătură cu plângerea de carte funciară, acestea putând reprezenta o motivare a unei eventuale cereri de ridicare a măsurii asigurătorii formulată în procesul penal.
Invocarea de către petentă a faptului că nu trebuie să urmeze procedura prevăzută de Codul de procedură penală pentru ridicarea măsurilor asigurătorii, pe motiv că nu este parte în procesul penal, este, de asemenea, neîntemeiată. Instanța are în vedere faptul că adjudecatarul A. M. ONE S.R.L. este succesor cu titlu particular al persoanei juridice împotriva căreia s-a început urmărirea penală, precum și că a cumpărat imobilul înscris în cartea funciară nr._-C1-U53, cunoscând faptul că asupra acestuia a fost instituit sechestrul asigurător în procesul penal, măsura fiind notată în cartea funciară la data de 30.10.2012, anterior începerii executării silite imobiliare, astfel încât măsura asigurătorie îi este opozabilă și nu poate invoca consecințele negative care decurg din menținerea notării sechestrului asigurător.
Mai mult, instanța de fond a constatat că petenta a cunoscut procedura pe care ar fi trebuit să o urmeze pentru ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului adjudecat, având în vedere că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1392/2013 din 23 aprilie 2013, care a fost anexată cererii de reexaminare, măsura respectivă a fost ridicată ca urmare a admiterii plângerii formulate de persoana interesată (adjudecatarul imobilului) împotriva soluției procurorului de respingere a unei cereri de ridicare a sechestrului asigurător.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta A. M. ONE SRL, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 08.06.2015, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate ca fiind nelegală si netemeinică urmând ca pe fondul cauzei, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și în consecință să se dispună modificarea încheierii de respingere a cererii de reexaminare în sensul radierii tuturor sarcinilor existente, inclusiv a ordonanței prin care s-a dispus sechestru asigurător de Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul București prin încheierea nr._/30.10.2012.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond, prin sentința civila nr._/2014 pronunțata la data de 19.12.2014 în mod nelegal și netemeinic a respins pe fond plângerea arătând că suntem într-o procedură reglementată expres de codul de procedură civilă - procedura de executare silită - cu norme clare și precise care stabilesc conduita, drepturile și obligațiile părților. Prin prezentarea situației de fapt și de drept într-o manieră distorsionată și prin interpretarea eronată a legilor ni se creează un grav prejudiciu, fiindu-ne încălcat însuși dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnând în fapt statul roman pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care consacră dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor proprii.
Invocă de asemenea faptul că normele juridice interne nu sunt previzibile și lasă loc de interpretări încălcându-se astfel principiul predictibilității normelor juridice.
Deși din cuprinsul art. 856 alin. 3 din Noul cod de procedură civilă se specifică că de la data intabulării imobilul rămâne liber de orice sarcini acest lucru nefiind afectat de condiție conform legii, instanța în mod neîntemeiat a refuzat radierea sechestrului fiind condiționat de finalizarea procesului penal. Dacă legiuitorul ar fi dorit într-adevăr ca sechestrul să nu poate fi executat silit atunci ar fi introdus expres sechestrul penal ca fiind un impediment la executare însă este evident că acest fapt nu s-a întâmplat.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Se mai arată că menținerea unui sechestru asigurător asupra bunurilor proprietatea noastră ne împiedică să dispunem liber, ca un adevărat proprietar, de un bun imobil proprietatea noastră neputând să îl înstrăinăm sau închiriem conform regulilor de carte funciară, acest fapt echivalând cu o încălcare a dreptului de proprietate conform art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului la care România este parte.
Chiar instanța de fond prin Sentința civila atacata prin prezenta cerere de apel invoca faptul ca: „dreptul de proprietate al petentei nefiind afectat de menținerea sarcinii, ci de faptul ca sechestrul nu a fost ridicat de către instanța penala”. per a contrario. dreptul de proprietate al subscrisei este afectat in mod grav prin menținerea sechestrului asigurător, astfel cum am menționat mai sus.
Cu privire la așa zisa necompetentă a instanței civile de a se pronunța pe ridicarea sechestrului asigurator câtă vreme nu a fost soluționat procesul penal, apreciem că instanța de fond în mod neîntemeiat a apreciat faptul ca atâta vreme cat procesul penal nu a fost soluționat definitiv, instanța civila nu este competenta să dispună încetarea masurilor asigurătorii luate in procesul penal
Se arată că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau instanța de judecată și constau în disponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile a persoanelor inculpate și/sau a persoanelor față de care încă se continuă cercetarea penală, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubelor produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. D. urmare, sechestrul este instituit pentru a se asigura despăgubirea părților civile.
În situația de față, chiar și în cazul în care se va încuviința si se va dispune printr-o decizie irevocabila, despăgubirile părților vătămate care au formulat cereri de constituire de parte civila în procesul penal, in speța de față Statul Român prin A.N.A.F., aceștia vin in concurs cu creditorul ipotecar N. Bank of Greece S.A., care în această împrejurare are prioritate, urmând a fi satisfăcută" prima, întrucât ipoteca este un drept real accesoriu ce acordă titularului sau un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință în privința satisfacerii creanței sale față de ceilalți creditori.
În ceea ce privește situația în care sechestrul penal vizează un imobil (inscripția ipotecară), se pune problema de a ști dacă organul care înființează măsura este sau nu ținut de dispozițiile art. 812-815 [16] și art. 817 NCPC [17] care reglementează bunurile imobile care pot fi urmărite, răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Potrivit art. 249 alin. (8) NCPP nu pot fi sechestrate bunurile exceptate de lege. în primul rând, este evident că legea la care se referă art. 249 alin. (8) NCPP nu poate fi decât una civilă, sau, după caz, fiscală, întrucât Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții în acest sens. în al doilea rând, nimic nu ar justifica un anumit regim al bunurilor atunci când ele sunt sechestrate sau urmărite în cadrul unei proceduri penale față de aceleași acțiuni desfășurate în cadrul unei proceduri civile. în fine, câtă vreme executarea măsurilor asigurătorii atunci când au fost luate pentru garantarea plății despăgubirilor civile sau a cheltuielilor judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, se face potrivit dispozițiilor legii civile sau potrivit executării creanțelor bugetare atunci când este vorba despre confiscarea specială sau extinsă și aceste dispoziții legale prevăd anumite condiții cu privire la urmărirea imobilelor, respectivele prevederi trebuie să își găsească aplicabilitatea încă din faza luării măsurilor asigurătorii. în caz contrar, acestea ar fi lipsite de finalitate. Prin urmare, limitările pe care legea le prevede în privința dreptului de a urmări silit anumite categorii de bunuri mobile sau imobile reprezintă, în general, și obstacole în calea instituirii unui sechestru asupra acelor bunuri, deoarece măsura asigurătorie ar fi lipsită de interes practic dacă nu s-ar putea finaliza printr-o executare silită.
Se mai susține că mergând pe logica instanței de fond atunci subscrisa nu ar fi trebuit să fiu lăsată să adjudec în executare bunul imobil, executare urmând a fi suspendată. Argumentul forte invocat în favoarea soluției potrivit căreia sechestrul penal blochează executarea silită este principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul. Acest argument nu poate fi primit, așa cum vom arăta în cele ce urmează.
Astfel, este adevărat că executarea silită este una dintre etapele procesului civil, iar măsurile asigurătorii sunt dispuse în cursul procesului penal, însă art. 27 alin. (1) NCPP are în vedere suspendarea judecății în fața instanței civile până la soluționarea cauzei penale în primă instanță, iar art. 28 NCPP stabilește autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, urmând a fi corelat cu art. 1365 NCC. Prin urmare, ipoteza avută în vedere este aceea a acțiunii civile care are ca obiect repararea pagubei săvârșită prin infracțiune.
Principiul nu este însă în mod evident aplicabil în ipoteza analizată, când un terț creditor, fără nicio legătură cu procesul penal, dar care are un titlu executoriu, îl pune în executare silită. Faptul că debitorul său este suspect, inculpat sau persoană responsabilă civilmente într-un proces penal este o împrejurare exterioară, fără nicio legătură cu executarea silită a creanței sale și care are alt temei. într-o asemenea situație, în practica judecătorească s-a arătat pe bune dreptare că nu este vorba de existența pe rolul instanțelor de judecată a două cauze, una civilă si una penală, ci doar a unei cauze penale, în cadrul căreia s-a dispus înființarea unui sechestru asupra imobilelor învinuitului/inculpatului, în timp ce o altă persoană juridică deține 101 titlu executoriu împotriva acestuia, care nu are nicio legătură cu cauza penală ce se află în desfășurare și care solicită executorului judecătoresc competent vânzarea la licitație publică a imobilului sechestrat”.
Cu atât mai mult este valabilă soluția de mai sus în situația în care creditorul urmăritor are și o ipotecă asupra bunului ce face obiectul urmăririi, pentru care formalitățile de publicitate au fost tăcute anterior înscrierii sechestrului în cartea funciară. într-o asemenea situație, suspendarea executării este și lipsită de interes, având în vedere că ipoteca îi conferă creditorului ipotecar prioritate chiar în ipoteza în care procesul penal s-ar finali2a cu o soluție de condamnare, iar măsurile asigurătorii ar fi menținute în vederea realizării scopului pentru care au fost înființate. In acest sens, într-o cauză în care executarea fusese suspendată chiar de executorul judecătoresc ca urmare a notării unor sechestre în cartea funciară, instanța a admis contestația la executare formulată de creditorul ipotecar, arătând că măsura dispusă de executor „nu are un temei legal în legislația procesual civilă incidență în cauză, suspendarea executării silite intervenind fie de drept, fie în cazurile expres prevăzute de lege (ex. art. 397 alin. (2) C.proc.civ.), fie la cererea creditorului ori din dispoziția instanței de executare, potrivit art. 403 sau, după caz, art. 428 sau art. 499 alin. (2) C.proc.civ. Instanța a constatat că prioritatea în privința executării este dată de ordinea în care au fost înscrise ipoteca și sechestrele în cartea funciară. Astfel, reține instanța, în situația sechestrului penal, ne aflăm în prezența unei creanțe condiționate, care își are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și care angajează răspunderea civilă delictuală a suspectului sau inculpatului, creanță care se va plăti în ordinea de preferință determinată de art. 864 și 866 NCPC (art. 563 și 564 C. pr. civ. de la 1865), potrivit cu care creditorii garantați vor fi plătiți înaintea celorlalți creditori.
Chiar si in raport cu alți creditori ipotecari, creditoarea N. Bank of Greece SA ar fi avut dreptul să fie prima despăgubită, întrucât dintre 2 creditori cu rang diferit cel cu rang prioritar are întâietate, având dreptul să își satisfacă creanța integral din prețul imobilului ipotecat si numai după aceea urmează a fi chemați la distribuire creditorul ipotecar de rang subsecvent și abia după aceea ceilalți creditori chirografari.
Apelanta nu are nicio legătură cu faptele care constituie obiectul raportului juridic dedus judecății în dosarul penal, fiind terț adjudecatar de bună credința, și nu am fost citați în cadrul dosarului penal.
Mai mult decât atât, în momentul distribuirii sumei de bani obținute ca urmare a adjudecării imobilului de către subscrisa, atât P. de pe L. Tribunalul București cât și Statul R. prin Ministerul Finanțelor au fost citați în conformitate cu dispozițiile art. 868 alin. 3 si 4 din Codul de Procedura civila prin înștiințarea emisa la data de 18.08.2014, în vederea depunerii titlurilor de creanța, respectiv la data de 02.09.2014, conform Proiectului de distribuire atașat și la dosarul de fond.
Aceștia nu au depus titlurile de creanță la data stabilită de către executorul judecătoresc și nici nu au formulat obiecțiuni la proiectul de distribuire.
Mai mult, așa cum se arată în chiar practica relevantă depusă la dosarul de fond, „în cazul în care un imobil asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător a fost valorificat prin vânzarea la licitație publică, iar o parte din prețul obținut a fost distribuit creditorilor, menținerea măsurii asigurătorii asupra imobilului nu se mai justifică, ci sechestrul asigurător va fi menținut numai asupra sumei nedistribuite creditorilor și asupra altor bunuri ale inculpatului, până la concurența valorii prejudiciului cauzat” (decizia penală nr. 3507 din 1 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Se mai arată că totodată, așa cum P. de pe lângă Tribunalul București recunoaște în chiar întâmpinarea depusă, „(...) măsura (sechestrului asigurător) poartă asupra sumelor rămase după îndestularea creditorului ipotecar”. Prin urmare, sechestrul asigurător ar trebui menținut doar asupra sumelor care au rămas în urma îndestulării creditorului ipotecar, însă, având în vedere ca aceste sume, conform proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită pe care subscrisa 1-a atașat dosarului de fond, nu mai există, însăși creditoarea ipotecară N. Bank of Greece recuperându-și doar parțial creanța, menținerea sechestrului asigurător nu se justifică, acesta rămânând fără obiect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 si următoarele din Codul de Procedura civila și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Tribunalul constată că apelul formulat este nefondat.
Astfel, potrivit art. 249 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală, luarea măsurilor asigurătorii se face prin ordonanță a procurorului sau, după caz, prin încheiere motivată a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, acestea constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra lor.
Pe de altă parte, potrivit art. 315 alin. 2 Cod procedură penală ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii luate în procesul penal se dispune, din oficiu, doar de procuror prin ordonanța de clasare sau de instanța de judecată, prin hotărâre, conform art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală.
Totodată potrivit art. 53 lit. b Cod procedură penală, soluționarea, în cursul urmăririi penale, a cererilor privind măsurile asigurătorii se realizează de către judecătorul de drepturi și libertăți.
De asemenea tribunalul reține că potrivit art. 2524 alin.1 Cod procedură penală împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 2522 alin. (3) sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 2522 alin. (7) sau art. 2523 alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum și procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestație la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, iar potrivit art. 2524 alin.4 Cod procedură penală după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătorești de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestație potrivit legii civile.
Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță potrivit art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, prin acest act normativ, sunt stabilite regulile de competență și de judecare a cauzelor civile, precum și cele de executare a hotărârilor instanțelor și a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției în materie civilă. Conform art. 2 alin. 2 Cod procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Or, având în vedere dispozițiile mai sus amintite care reglementează procedura de soluționare a cererilor referitoare la măsurile asiguratorii, faptul că legea penală stabilește în mod clar că doar după soluționarea definitivă a procesului penal, se poate face contestație potrivit legii civile, precum și faptul că nu există nicio dispoziție care să prevadă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii pentru cazul înstrăinării silite a bunului imobil sechestrat, tribunalul reține că până la soluționarea definitivă a procesului penal, instituirea, executarea și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal sunt supuse normelor de procedură penală, conform art.l alin.l C.pr.pen.
În acest context Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 1830/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2013*, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de inculpați s-a menținut sechestrul asigurător, cauza fiind în prezent în curs de soluționare în apel.
În consecință, în acord cu prima instanță, tribunalul reține că măsurile dispuse nu încetează ca urmare a adjudecării imobilului, nefiind aplicabile disp. art.856 alin.3 și 4 C.pr.civ.
Pe de altă parte susținerile apelantului privind preferința creanței creditorului ipotecar, referitoare la efectele actului de adjudecare sau la modul în care statul își va valorifica drepturile nu au legătură cu plângerea de carte funciară, acestea putând reprezenta o motivare a unei eventuale cereri de ridicare a măsurii asigurătorii formulată în procesul penal. În discuție în prezenta cauză nu este dacă un bun asupra căruia a fost instituită o măsură asiguratorie într-o cauză penală poate sau n nu face obiectul executării silite sau care sunt creditorii privilegiați sau care sunt efectele actului de adjudecare asupra drepturilor celor în favoarea cărora a fost instituită măsura respectivă, ci dacă apelanta în calitate adjudecatar se poate adresa direct oficiului de carte funciară pentru radierea măsurii sau acesta trebuie să se adreseze mai întâi instanței de judecată potrivit distincțiilor mai sus menționate.
De asemenea tribunalul reține că susținerile apelantei în sensul că nu trebuie să urmeze procedura prevăzută de Codul de procedură penală pentru ridicarea măsurilor asigurătorii pe motiv că nu este parte în procesul penal este nefondată având în vedere că are calitatea de succesor cu titlu particular al persoanei juridice împotriva căreia s-a început urmărirea penală și a cumpărat imobilul înscris în Cartea Funciară nr._-Cl-U19, cunoscând faptul că asupra acestuia a fost instituit sechestrul asigurător în procesul penal, măsura fiind notată în Cartea Funciară la data de 30.10.2012, iar potrivit art. 2523 alin. (3) cod procedură penală orice altă persoană interesată poate formula, în cursul procesului penal, contestație la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță.
Nu în ultimul rând, dat fiind obiectul cererii formulate precum și condițiile pe care le verifică oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, respectiv instanțele de judecată atunci când sunt investite cu cereri de radierea a sarcinilor înscrise, tribunalul constată că atâta timp cât măsura asiguratorie dispusă în procesul penal asupra imobilului adjudecat nu a fost ridicată, nu a încetat de drept și nici nu s-a constatat că a încetat, radierea notării acestuia în cartea funciară nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.28 alin.1 și art.29 alin.1 din Legea 7/1996.
Față de cele reținute, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.l N.C.pr.civ, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta A. M. ONE SRL, cu sediul ales la SPARL C., R., I., cu sediul în București, ., ., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-3, sectorul 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. A. C.C. I. M. V.
Red. CA
Thred. PI+CA/ 4 ex
4.02.2016
J. S. 1 – jud. P. P.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 3416/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2506/2015. Tribunalul... → |
|---|
