Uzucapiune. Decizia nr. 4541/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4541/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 4541/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4541 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.11.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C. I.
JUDECĂTOR: C. A.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant M. D. împotriva sentinței civile nr. 2442/24.02.2015, pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-reclamant, prin avocat Z. M. C., cu împuternicire avocațială la fila 3 din dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelantului-reclamant depune la dosarul cauzei dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 55 lei.
Apărătorul apelantului-reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei dovada demersurilor efectuate de apelantul-reclamant pentru a obține date despre fostul soț al mătușii sale, respectiv data decesului și ultimul domiciliu al defunctului și solicită ca tribunalul să emită adresa către Camera Notarilor Publici întrucât apelantul-reclamant nu poate avea acces la aceste date. Solicită acordarea unui termen de judecată pentru administrarea probei cu înscrisuri. Mai arată că apelantul-reclamant nu a primit răspunsul solicitat de la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și că după ce va primi acest răspuns va face demersuri la Camera Notarilor Publici.
Tribunalul constată că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la constatarea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din apartament. Tribunalul, deliberând, având în vedere cele menționate de apărătorul apelantului-reclamant și față de relațiile existente la dosarul cauzei, apreciază că nu este concludentă emiterea adresei către Camera Notarilor Publici referitoare la dezbaterea procedurii succesorale pentru persoana care a deținut cota de ½ din apartament.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul pe fondul apelului, acesta fiind în stare de judecată.
Apărătorul apelantului-reclamant solicită admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 09.07.2014, sub nr._, reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din apartamentul nr. 48 situat în București, ., ., cota dobândită prin uzucapiune de 30 ani.
În motivare, reclamantul a arătat că locuiește în acest apartament din anul 2005, de când a încetat din viață mătușa lui, M. E.. Anterior acestei perioade, a locuit în imobil numai mătușa sa, M. E., aceasta decedând la data de 24.06.2005. Până la decesul mătușii sale, M. E., aceasta a locuit singură în acest imobil din anul 1981, de când soțul său, Rubeli A., a părăsit locuința. Ulterior, în anul 1983, prin sentința civilă nr. 7178/28.07.1983, s-a pronunțat divorțul dintre mătușa sa și soțul său, Rubeli A.. Soțul mătușii, respectiv Rubeli A., nu s-a mai interesat niciodată de acest apartament, nu a locuit în apartament și nu a achitat ratele aferente contractului de împrumut nr._/06.03.1974, mătușa sa fiind singura care s-a ocupat de achitarea ratelor și a taxelor și impozitelor aferente acestui apartament. Apartamentul 48 din București, ., ., ., a fost achiziționat în baza contractului de construire nr. 1505/14.09.1974 încheiat cu ICVL, fiind predat părților prin procesul-verbal de predare-primire din data de 27.02.1974, încheiat cu ICVL. Apartamentul a fost achitat în baza contractului de împrumut nr._/06.03.1974 încheiat cu Casa de Economii și Consemnațiuni, fiind achitat integral de mătușa sa, M. E., conform adresei nr. BB/1730/29.08.2013 eliberată de CEC Bank SA Agenția Gara de Nord.
Reclamantul a mai arătat că a fost singurul care a achitat toate cheltuielile către furnizorii de utilități și impozitele aferente către stat pentru acest imobil și că este moștenitor al mătușii sale, M. E., conform certificatului de moștenitor nr. 18 din data de 19.03.2014, emis de BNP P.-Teușanu I. în dosarul succesoral nr. 19/2013, ca urmare a calității de unic moștenitor a defunctului M. G., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 7 din 25.03.2014, emis de BNP P.-Teusanu I. în dosarul succesoral nr. 8/2014. Având în vedere că potrivit acestui certificat de moștenitor sus-indicat, a dobândit cota de ½ din apartamentul 48 situat în București, ., . și având în vedere că mătușa sa a avut o posesie de 24 de ani, posesie la care se adaugă și posesia de 9 ani a reclamantului, a solicitat instanței să constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 ani, urmare a joncțiunii posesiilor, cealaltă cotă de proprietate de ½ din apartamentul 48, cota ce a aparținut lui Rubeli A.. Ulterior decesului lui Rubeli A., acesta neavând moștenitori, reclamantul a arătat că acțiunea a fost introdusă în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General. Având în vedere faptul că posesia reclamantului și a mătușii sale este utilă, neîntreruptă și sub nume de proprietar, așa cum prevăd dispozițiile art. 1847 Cod civil, prin joncțiunea posesiei reclamantului cu posesia mătușii sale, M. E., a solicitat instanței să constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 Cod civil, iar pe cale de consecință să constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 ani dreptul de proprietate asupra cotei de proprietate de ½ din apartamentul 48 situat în București, ., ., ., cotă ce a aparținut lui Rubeli A..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 492, art. 1846, art. 1847, art. 1890 și urm. din Codul civil din 1865.
Prin sentința civilă nr. 2442/24.02.2015, a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului, invocata din oficiu, prima instanță reținând că orice acțiune în justiție presupune îndeplinirea cerințelor esențiale și cumulative constând în interes legitim, juridic, nascut, actual, personal, capacitate procesuala si calitate activa si pasiva. Calitatea procesuala pasiva desemneaza identitatea dintre persoana care figureaza in proces in calitate de parat si subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecatii. Transpus in cadrul procesual de fata, in materia drepturilor reale, respectiv a dreptului de proprietate, calitatea procesuala pasiva revine acelei persoane fata de care reclamantul are un interes serios si actual de a-si opune dreptul pretins, respectiv acelei persoane care din punct de vedere juridic ar fi in masura sa-l conteste.
Prima instanță a subliniat ca uzucapiunea reprezinta un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil ca efect al unei posesii îndelungate, dupa perioada si în conditiile prevazute de legiuitor. Uzucapiunea apare astfel ca o sanctiune aplicata unui proprietar nediligent care a lasat bunul sau imobil în proprietatea unei alte persoane, o durata semnificativa de timp, dezinteresându-se de soarta acestuia. Conform dispozitiilor generale în materie de uzucapiune, aceasta poate fi opusa doar adevaratului proprietar, care a lasat o alta persoana sa posede bunul sau în conditiile si în termenul prevazut de lege. Întrucât reclamantul este cel care promoveaza actiunea, acesta stabileste cadrul procesual, în concordanta cu dispozitiile art. 36 rap. la art. 194 din Codul de procedura civila, trebuind sa dovedeasca existenta calitatii procesuale pasive în persoana pârâtului, respectiv adevaratul proprietar în materia uzucapiunii.
Uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil de către persoana care-l posedă, este în primul rând o sancțiune împotriva adevăratului proprietar care, dând dovadă de o anumită neglijență, a delăsat bunul timp îndelungat, conducând la recunoașterea de efecte juridice aparenței de proprietate create în persoana celui care se comportă ca proprietar al bunului. Totodată uzucapiunea vine să clarifice anumite situații juridice incerte, transformând aparența într-un drept de proprietate cert. Astfel, în cazul acțiunilor ce au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparține persoanelor care au în proprietate imobilul posedat de reclamant.
În litigiul de față, instanța a reținut că reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din apartamentul nr. 48 situat în București, ., ., ., cota dobândită prin uzucapiune de 30 ani. Potrivit contractului de construire nr.1505/06.03.1974, proprietarii care au contractat construirea apartamentului mai sus menționați sunt Rubeli A. si Rubeli E., iar potrivit certificatului de moștenitor suplimentar nr.7/25.03.2015, emis de BNP P. Teiusanu I., reclamantul este moștenitorul defunctului M. G., care, la rândul său, a dobândit cota parte de ½ din apartament de la defuncta M. E. (fosta Rubeli, conform sentinței civile nr.7178/23.07.1983, pronunțata de Judecătoria Sector 3 in dosarul nr. 4459/1983), conform certificatului de moștenitor nr.18/19.03.2014 emis de BNP P. Teiusanu I.. Astfel, din înscrisurile menționate, rezultă ca in privința cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 48, coproprietar este numitul Rubeli A..
Prin urmare, instanța a apreciat că pentru a determina dacă pârâtul M. București prin Primarul General are calitate procesuală pasivă în litigiu trebuie stabilit dacă are calitatea de proprietar asupra imobilului mai sus menționat în limita cotei de 1/2 si faptul ca bunul respectiv este susceptibil de a face parte din domeniul privat administrat de unitatea administrativ-teritorială, potrivit Legii nr. 213/1998. Simpla mențiune din cuprinsul cererii de chemare in judecata in sensul ca numitul Rubeli A. a decedat neavând moștenitori, fara nici o alta informație, nu este în măsură să confere calitatea de moștenitor paratului Municipiului București prin Primarul General, in condițiile in care nu este depus nici un minim de suport probatoriu in acest sens (acte de stare civila cu privire la decesul numitului Rubeli A., verificări cu privire la o eventuala dezbatere succesorala după acesta, alte verificări cu privire la eventuali moștenitori, etc.). De asemenea, instanța a retinut ca reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care sa rezulte ce demersuri a efectuat in acest sens, precum si imposibilitatea stabilirii moștenitorilor, ci s-a limitat doar la a afirma ca numitul Rubeli A. a decedat neavând moștenitori .
Instanța nu a reținut argumentele reclamantului cu privire la incidenta art. 4 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, întrucat, pe de o parte, acest text vizează ipoteza imobilelor teren, si nu imobile construcții, iar, pe de alta parte, nu s-a făcut nici o dovada in sensul ca bunul ar fi rămas fără stăpân, potrivit art. 477 C.civ. coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, in sensul declarării succesiunii vacante si intrării cotei de ½ din dreptul de proprietare asupra imobilului in proprietatea privata a paratului Municipiului București prin Primarul General.
Având în vedere că reclamantul este cel care are sarcina probei potrivit art. 249 C.pr.civ., că acesta avea obligația de a efectua toate demersurile necesare în vedere identificării persoanelor care dețin dreptul de proprietate asupra imobilului și că reclamantul nu a probat în nici o modalitate faptul că pârâtul are calitatea de proprietar al imobilului in privința cotei de 1/2, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. D., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 30.06.2015, arătând că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului, sentința apelata este in contradicție cu practica CEDO, iar aceasta soluție nesocotești dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, fiindu-i încalcat dreptul la un tribunal (Cauza S. c. Romaniei, cererea 9718/03 din 25 iulie 2011), sentința apelata fiind și lipsită de temei legal.
Apelantul-reclamant a susținut că stabilirea calității procesuale pasive în cazul acțiunilor având drept obiect uzucapiune în cadrul cărora nu se identifică o persoană fizică care ar fi avut proprietatea asupra imobilului și moștenitorii acesteia ori în evidențele primăriilor figurează înregistrat statul ca posesor, prin consiliile locale (la nivelul anilor 1940-1986) o practică majoritară recunoaște calitatea procesuală pasivă a unităților administrativ teritoriale. Această recunoaștere se bazează pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, care stabilește că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26 din aceeași lege, care la rându-i prevede că terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosința celor care solicita să își construiască locuințe și nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute la art. 24. Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat, iar bunurile fără stăpân intră, potrivit art. 477 C.civ. coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, în domeniul privat al statului sau unității administrativ-teritoriale. Legea fondului funciar stabilește definiția fondului funciar al României în art. 1, ca fiind alcătuit din terenurile de orice fel indiferent de destinație, de titlul pe baza cărora sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte. Acest articol asigură aplicabilitatea generală a legii fondului funciar privind situația juridică a tuturor terenurilor. O altă practică, minoritară, contrazice calitatea procesuală pasivă a unităților administrativ teritoriale, cu opinia că Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, iar o astfel de practică neunitară poate pune probleme similare concluziilor Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza S. c. României.
Apelantul-reclamant a mai susținut că dat fiind că niciun alt proprietar nu a putut fi identificat, s-ar afla în imposibilitate de valorificare a drepturilor rezultând dintr-o îndelungată stăpânire a unui teren din cauza lipsei unei activități coerente a statului privind publicitatea imobiliară referitoare la înscrierea dreptului de proprietate. Or, apărarea efectivă a dreptului de proprietate impune și adoptarea unor măsuri pozitive de protecție, ce semnifică existența unor obligații pozitive în sarcina autorităților statale competente, acolo unde există o legătură între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aștepta în mod legitim de la acestea, raportate la exercitarea prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun. Aceasta ar fi însemnat inclusiv obligația de a reglementa și implementa activitatea privind publicitatea imobiliară în așa fel încât să permită instanțelor naționale să soluționeze în mod eficace și echitabil orice eventual litigiu referitor la un teren cu privire la care reclamanții au cel puțin o speranță legitimă de a obține dreptul de proprietate.
Prin urmare, a arătat apelantul-reclamant, nu rămâne decât ca instanța să constate că, atunci când reclamantul dintr-o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune depune diligente
rezonabile pentru identificarea adevăratului proprietar și, cu toate acestea, nu reușește să-1 identifice, intră în aplicare prezumția simplă că bunul respectiv nu a avut niciodată un proprietar și, ca atare, unitatea administrativ-teritorială în circumscripția căreia se află situat ar fi singura care ar putea invoca un drept asupra acestuia.
Apelantul-reclamant a mai susținut că bunurile fără stăpân aparțin statului, potrivit art. 646 Cod civil, aplicabil in speță, iar potrivit art. 4, art. 18, art. 26 si art. 36 alin. l din Legea nr. 18/1991 republicata, din care rezulta ca terenurile care nu au un proprietar cu titlu persoana fizica sau juridică sunt proprietatea unității administrativ-teritoriale din care fac parte. Instanța de fond, în baza rolului activ, trebuia sa dispună efectuarea adreselor către instituțiile abilitate cu privire la lipsa moștenitorilor defunctului coindivizar Rubeli A., având in vedere faptul ca apelantul nu are posibilitatea ca in mod legal sa obțină informații legate de moștenitorii unei persoane. Având in vedere ca nu exista nici un imobil fără stăpân, ca principiu constituțional, statul fiind in drept sa culeagă orice moștenire, în mod nelegal a fost admisa excepția în discuție. Astfel, in acest caz, având in vedere ca autoritatea locala are posibilitatea legala de a intra in posesia de fapt si de drept a unei proprietăți fără moștenitori, in baza acestui principiu a formulat acțiunea in contradictoriu cu paratul M. București prin Primarul General.
Apelul nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, iar uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un bun, prin posesia neîntreruptă a acestuia în termenul fixat de lege, cu îndeplinirea și unor condiții suplimentare. Particularizând pentru ipoteza acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, legitimarea procesuală pasivă aparține proprietarului nediligent al bunului ce a permis exercitarea de către o altă persoană a unei posesii utile asupra acestuia un timp îndelungat, dată fiind dubla natură juridică a uzucapiunii, atât mod de dobândire a unui drept real, dar și sancțiune civilă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primar General, tribunalul apreciază că în litigiile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii numai în măsura în care nu pot fi identificați succesorii proprietarilor inițiali calitatea procesuală pasivă revine autorității administrativ-teritoriale. În speță, astfel cum justificat a reținut prima instanță, simpla mențiune din cuprinsul cererii de chemare în judecata în sensul că numitul Rubeli A. a decedat neavând moștenitori, fără nici o alta informație, nu este în măsură să confere calitatea de moștenitor intimatului-pârât Municipiului București prin Primarul General, în condițiile în care nu este administrat un minim de suport probatoriu în acest sens.
În apel, apelantul-reclamant invocă un argument de oportunitate, relativ la unificarea practicii judiciare, precum și incidența unei prezumții simple în sensul că dacă nu cunoaște date referitoare la coproprietarul bunului în speță, respectiv cota de ½ din apartamentul nr. 48 situat în București, ., ., ., atunci unitatea administrativ-teritorială în circumscripția căreia se află situat ar fi singura care ar putea invoca un drept asupra acestuia.
Plecând de la premisa că legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, se reține că uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a proprietății, întemeiată pe faptul posesiei în termenul prevăzut de lege, reprezintă o sancțiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane. Având în vedere situația de fapt corect reținută de prima instanță, tribunalul apreciază că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, conform cărora „terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz si în administrarea primăriilor...”, prevederi care atribuie unității administrativ-teritoriale calitatea de a sta în proces pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui terenul prin împlinirea termenului prescripției achizitive. Aceasta deoarece textul evocat vizează ipoteza imobilelor teren, iar nu a imobilelor construcții și nici nu s-a făcut dovada că bunul ar fi rămas fără stăpân, potrivit art. 477 C.civ. coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, în sensul declarării succesiunii vacante și intrării cotei de ½ din dreptul de proprietare asupra imobilului în proprietatea privată a intimatului-pârât Municipiului București prin Primarul General. Așadar, proba faptului că fostul coproprietar, Rubeli A., ar fi decedat fără a lăsa moștenitori, astfel cum a susținut apelantul-reclamant, ar fi presupus în prealabil promovării acțiunii în uzucapiune declararea vacanței succesorale și culegerea moștenirii de către statul român și, doar în aceste condiții, ar fi devenit aplicabile prevederile mai sus evocate.
Raportat la aceste considerente și constatând că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant M. D., prin mandatar Sugaru V., având domiciliul ales la Cabinet de Avocat Z. M. C. cu sediul în București, ..14, ., ., sector 4 împotriva sentinței civile nr. 2442/24.02.2015 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.291-293, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
C.C. I. C. A. C. P.
Red./Tehn.C.C.I./4 ex.
Judecătoria Sectorului 1 București/judecător N. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4640/2015. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1659/2015. Tribunalul... → |
|---|
