Contestaţie la executare. Decizia nr. 4640/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4640/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 4640/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4640 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.11.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: R. N.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: V. O. P.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 7726/28.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. D. I. S.R.L., cauza având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care:
Tribunalul constată faptul că s-a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă de către apelanta-contestatoare și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 18.03.2015, sub nr._, contestatoarea S.C. D. I. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. contestație la executare, prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare n. 1721/T/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. I., respectiv a înștiințării emise la data de 9.03.2015, a încheierii nr. 1721 din 9.03.2015 și a Încheierii din data de 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2014, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației la executare, s-a învederat faptul că, prin Legea nr. 144/2012, care a intrat în vigoare la data de 27 iulie 2012, au fost eliminate prevederile din O.G. nr. 15/2002, care stabileau că, pe lângă amendă, cei care circulă fără rovinietă trebuie să achite și un tarif de despăgubire, considerând că instanța trebuie să aibă în vedere legea contravențională mai favorabilă. Contestatoarea a susținut că, dând eficiență principiului constituțional al retroactivității legii contravenționale, contestatoarea nu mai poate fi executată silit pentru neplata tarifului de despăgubire, obligația de a plăti suma de 28 euro nemaiavând suport legal.
Referitor la încheierea de încuviințare a executării silite, s-a invocat faptul că cererea de încuviințare a fost formulată cu încălcarea termenului de 3 zile reglementat de art. 665 alin. 1 C.pr.civ.
S-a mai arătat că valoarea cheltuielilor de executare de 445,01 lei depășește valoarea creanței urmărite de 28 Euro, considerând că nu se justifică obligarea sa la plata niciunei sume cu acest titlu, față de împrejurarea că executarea poartă asupra unor sume care nu sunt datorate.
De asemenea, contestatoarea a invocat Decizia nr. 6 pronunțată în Dosarul nr. 14/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că procesele-verbale transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, ale O.G. nr. 2/2001, ale O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012.
La data de 8.04.2015, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7726/28.04.2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. DURNA I. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, a anulat procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 1721/T/2014 deschis la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. I.; a constatat că cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect; în temeiul art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, a obligat pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. la plata către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. I. a sumei de 32,24 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de comunicarea unei copii de pe dosarul de executare și a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare, contestatorul având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fiind obligată și la achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 Euro, la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Procesul-verbal de contravenție a fost afișat la sediul contravenientului, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare încheiat în data de 30.08.2011 de reprezentantul intimatei, acesta fiind semnat și de martor B. A. I., al cărui domiciliu nu a fost precizat.
La data de 30.06.2014, creditoarea-intimată C.N.A.D.N.R. S.A., reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a formulat împotriva contestatoarei cerere de executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, pentru realizarea creanței în cuantum de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire.
Prin Încheierea din 21.07.2014 emisă Biroul Executorului Judecătoresc T. G. a fost deschis dosarul de executare silită nr. 1721/2014, executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea din camera de consiliu din data de 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._/299/2014.
Prin Încheierea nr. 1721 din 9.03.2015, executorul judecătoresc a stabilit suma de 445,01 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, onorariul său fiind în cuantum de 15,47 lei.
Prin adresa de înființare a popririi emisă la aceeași dată, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorului deschise la terții popriți Banca Comercială Română și Banca Transilvania, până la achitarea integrală a debitului de 28 Euro și de 445,01 lei, fiind emisă și înștiințarea debitorului privind măsura popririi, aceasta fiind comunicată conform procesului-verbal de înmânare din data de 12.03.2015.
Prin Încheierea nr. 1721 din 25.03.2015, executorul judecătoresc a dispus eliberarea sumei consemnate la dispoziția sa în cuantum de 569,3 lei, după cum urmează: suma de 363,01 lei, s-a virat în contul executorului judecătoresc, iar suma de 206,29 lei a fost virată în contul creditoarei. Printr-o altă Încheiere emisă la aceeași dată, în temeiul art. 702 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite.
I. Referitor la comunicarea și legalitatea procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, instanța a constatat că executarea silită contestată a fost pornită cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din 23 iulie 2013, respectiv la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 257 din 17 aprilie 2015.
Astfel, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate. Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Având în vedere că executarea silită contestată a fost începută după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
La momentul realizării procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prevederile art. 27 din O.G. nr. 2/2001 erau susceptibile de două interpretări cu privire la caracterul alternativ sau subsidiar al modalităților de comunicare reglementate. Având în vedere că problema comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011 a fost dedusă judecății după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, în speță, singura interpretare valabilă a dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001 este cea stabilită de instanța supremă, aceasta fiind obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Intimata-creditoare nu a efectuat comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, a procesului-verbal de contravenție pus în executare silită, astfel încât procedura de afișare a acestuia este nelegală, contravenind caracterului subsidiar al acestei modalități de comunicare. Având în vedere că procesul-verbal de contravenție nu a fost înmânat sau comunicat în mod legal persoanei sancționate contravențional, acesta nu reprezintă titlu executoriu conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, întrucât nu a expirat termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, în care se putea formula plângerea contravențională. Totodată, având în vedere că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, au devenit incidente prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, intervenind prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Având în vedere acest aspect, instanța a constatat că este admisibilă invocarea de către contestatoare a motivului de nelegalitate privind încheierea procesului-verbal de contravenție cu încălcarea art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.
Contrar susținerilor intimatei, invocarea unor motive de drept privind fondul dreptului cuprins în titlul executoriu nu este inadmisibilă conform art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât persoana sancționată nu a putut invoca aceste motive în calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție nefiind comunicat în mod legal de către agentul constatator. Întrucât termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție nu a început să curgă anterior efectuării executării silite, având în vedere că actul constatator nu a fost comunicat, nici în prezent, de către agentul constatator, instanța a apreciat că motivele de nelegalitate a actului constatator nu puteau fi invocate pe calea specială a plângerii contravenționale, fiind analizate în cadrul contestației la executare.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție în baza căruia s-a început executarea silită, instanța a reținut că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 6/2015 privind examinarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.
Astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 6/2015, modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, neputându-se aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
Având în vedere că legalitatea procesului-verbal de contravenție care nu a fost semnat olograf de către agentul constatator urmează a fi analizată după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemei de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 este obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Decizia nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14/2014 este aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că, la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 erau susceptibile de două interpretări cu privire la valabilitatea acestora în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Având în vedere că verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011 urmează a fi realizată după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015, a Deciziei nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii, în speță, singura interpretare valabilă a dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 este cea stabilită de instanța supremă, aceasta fiind obligatorie, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că, în cauză, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011 a fost transmis persoanei sancționate contravențional pe suport hârtie, necuprinzând semnătura olografă a agentului constatator, motiv pentru care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, instanța a stabilit că executarea silită contestată se realizează în baza unui înscris care nu reprezintă titlu executoriu, întrucât procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal către persoana sancționată contravențional, în termenul prevăzut de art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind încălcate flagrant prevederile art. 632 Cod procedură civilă raportat la art. 37 și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7/2013, precum și că executarea silită se realizează în temeiul unui proces-verbal de contravenție care a fost încheiat cu încălcarea condițiilor de formă, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 6/2015 privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._ .
II. Referitor la aplicarea legii contravenționale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, anterior începerii executării silite, instanța a constatat că solicitarea intimatei-creditoare de executare a tarifului de despăgubire contravine prevederilor art. 625 alin. 1 și art. 662 Cod procedură civilă raportat la art. 12 din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Astfel, executarea silită a fost începută pentru realizarea creanței constând în tariful de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011, în temeiul prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Însă, ulterior emiterii procesului-verbal de contravenție, dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 au fost abrogate expres prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 509 din 24 iulie 2012.
În conformitate cu art. II din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează.
Prin Decizia nr. 385/2013, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și a constatat că dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele acestei hotărâri, instanța de contencios constituțional a reținut că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Conform art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. Prin Decizia nr. 228/2007, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În speță, având în vedere considerentele Deciziei nr. 385/2013 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța a constatat că abrogarea dispozițiilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 reprezintă o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional.
În conformitate cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, dispozițiile legii contravenționale mai favorabile se aplică și pentru trecut, astfel încât abrogarea prevederilor legale în baza cărora s-a stabilit obligația contestatoarei de plată a tarifului de despăgubire împiedică executarea creanței stabilite cu acest titlu prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.08.2011.
Interpretarea dată de intimată prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 este greșită și contravine prevederilor art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Instanța a reținut că legiuitorul a prevăzut anularea tarifelor de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, ceea ce nu exclude aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea tarifelor de despăgubire aplicate prin procese-verbale împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională, neexistând nicio dispoziție legală în sensul apărărilor formulate de intimată.
Concluzia la care a ajuns creditoarea decurge din aplicarea greșită a metodei de interpretare per a contrario cu privire la dispozițiile legale analizate, deși nu se regăsește situația premisă (tertium non datur) pentru aplicarea acestei metode de interpretare, fiind posibilă și prevăzută de art. 15 alin. 2 din Constituția României o treia situație juridică, respectiv aceea a neexecutării tarifelor de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție împotriva cărora nu s-a formulat plângere contravențională anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Totodată, aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 în sensul solicitat de intimată contravine principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituția României și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neexistând nicio justificare obiectivă pentru crearea unui tratament diferit între persoanele care au formulat plângeri contravenționale neîntemeiate împotriva proceselor-verbale de contravenție emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și cele care nu le-au contestat, întrucât nu aveau motiv, eliminarea tarifului de despăgubire fiind ulterioară împlinirii termenului prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța a concluzionat în sensul că prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 nu interzic aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la tarifele de despăgubire stabilite prin procese-verbale de contravenție care nu au fost contestate anterior intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională la respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de însăși intimata-creditoare cu privire la art. II din Legea nr. 144/2012, instanța a stabilit că este în afara dubiului faptul că eliminarea obligației de plată a tarifului de despăgubire reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, această creanță neavând caracterul unor despăgubiri civile și fiind datorată însuși organului constatator.
Faptul că o contravenție are caracter continuu nu prezintă nicio relevanță cu privire la aplicarea legii contravenționale mai favorabile pentru executarea sancțiunilor contravenționale, acest caracter fiind avut în vedere la stabilirea legii aplicabile pentru constatarea și sancționarea contravenției, iar nu pentru executarea sancțiunii.
De asemenea, punerea în executare a unei sancțiuni contravenționale aplicate în baza unui text de lege care nu se mai află în vigoare nu poate fi justificată de faptul că nu a intervenit dezincriminarea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la executarea sancțiunii este obligatorie, conform art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 din O.G. nr. 2/2001, în interpretarea stabilită ca fiind constituțională prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, și este necesară, pentru a nu se crea o discriminare nejustificată între persoanele în sarcina cărora s-a stabilit obligația de plată a tarifului prevăzut de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, prin procese-verbale de contravenție comunicate cu mai mult de 15 zile anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, și celelalte persoane, care au avut posibilitatea de a contesta și de a obține anularea obligațiilor de plată a unor asemenea sume, ca urmare a abrogării dispozițiilor legale în baza cărora au fost stabilite.
III. În ceea ce privește ultimul motiv al contestației la executare privind Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 1721 din 9.03.2015, instanța l-a considerat întemeiat, având în vedere că includerea în cuprinsul cheltuielilor de executare a sumei de 409,54 lei, reprezentând „taxe poștale, redactare adrese, înregistrare electronică și arhivare dosar, plicuri procedura nouă, cheltuieli fotocopiere documente, conform hotărâre UNEJ 2146/2013” s-a făcut în mod abuziv și cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 669 alin. 3 și alin. 4 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța a observat că executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare având o valoare mult mai mare decât onorariul său, în scopul evident de a obține un beneficiu suplimentar onorariului cuvenit, fără a se regăsi în dosarul de executare dovezile de efectuare a unor asemenea cheltuieli, emiterea unor adrese de poprire și distribuirea sumei realizate nejustificând perceperea sumei de 409,54 lei, care a fost stabilită global.
Pentru aceste considerente, reținând caracterul nelegal al înscrisului în baza căruia s-a început executarea silită, precum și faptul că executarea silită a fost începută pentru realizarea unei sancțiuni contravenționale care nu mai este datorată de către debitoare, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a anulat procedura de executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 1721/T/2014 deschis la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. I..
Instanța a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora această măsură se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că executarea silită a fost finalizată la data de 25.03.2015.
În temeiul art. 716 alin. 2 raportat la art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că întreaga culpă procesuală pentru pornirea prezentului litigiu aparține intimatei-creditoare, instanța a obligat-o pe aceasta la plata către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. I. a sumei de 32,24 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de comunicarea unei copii de pe dosarul de executare.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, aceasta având posibilitatea de a solicita restituirea conform art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 03.08.2015, sub nr._ .
Apelanta-contestatoare a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul obligării debitorului la plata contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare.
În motivarea apelului, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”. Așadar, în opinia apelantei, modalitatea de comunicare a procesului-verbal este la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), fiind alternativă și nu subsidiară.
S-a mai arătat că procesul-verbal îndeplinește cerințele art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 coroborat cu cele prevăzute de art. 164 C.pr.civ., iar potrivit art. 165 pct. 1 C.pr.civ., procedura se socotește îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal.
Conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, a precizat apelanta, comunicarea procesului-verbal de contravenție s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 20/2001 prin afișare la domiciliul debitorului, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.
Mai mult decât atât, a arătat apelanta-contestatoare, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale. Instituția contravenției continue are o importanță relevantă în incidență cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice, a specificat partea apelantă, sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens, a menționat apelanta, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, s-a statuat faptul că „în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp.”
S-a mai precizat că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda. Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, a arătat apelanta, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului-verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv C.N.A.D.N.R. – S.A. prin agenții constatatori.
Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, apelanta a învederat că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013, pronunțată de Î.C.C.J., prevedea că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.
Prin urmare, a menționat partea apelantă, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de O.G. nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
S-a mai arătat că dispozițiile Legii nr. 144/2012 nu au aplicabilitate, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită anterior datei la acre aceasta a intrat în vigoare.
În ceea ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, s-a învederat faptul că acestea nu se aplică, legiuitorul având în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire. Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr. 144/2012 având natură contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat procesul-verbal în instanță.
S-a mai arătat că, începând cu data comunicării procesului-verbal, contestatorul a avut posibilitatea de a formula plângere contravențională în temeiul dispozițiilor OG nr. 2/2001. Or, contestatorul nu a uzat de această cale procesuală.
A mai precizat apelanta că sunt neîntemeiate susținerile potrivit cărora dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 ar introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării procesului-verbal de contravenție într-o anumită perioadă. În acest sens, s-a învederat faptul că, prin Decizia nr. 112/06.03.2014, Curtea Constituțională a constatat că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul diferit aplicat de legiuitor, neputând fi reținută o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție.
S-a mai arătat că, în speță, nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci despre executarea silită a creanței rezultată dintr-un proces-verbal întocmit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, care nu a fost contestat în instanță.
A mai precizat apelanta că nu este aplicabilă nici Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci doar exclude obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 466 și urm. N.C.pr.civ., precum și pe dispozițiile legale cuprinse în motivele de apel.
Intimata S.C. D. I. S.R.L. nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Referitor la susținerile apelantei privind legala comunicare a procesului-verbal de contravenție, se constată că, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. De asemenea, conform prevederilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Art. 27 din același act normativ prevede că procesul-verbal și înștiințarea de plată se comunică prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Din dispozițiile legale menționate rezultă caracterul subsidiar al comunicării procesului-verbal de contravenție prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, respectiv după încercarea comunicării acestuia prin poștă, cu aviz de primire.
De altfel, soluția menționată a fost reținută ulterior și prin Decizia nr. 10/2013, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Tribunalul mai reține faptul că Decizia nr. 10/2013, pronunțată în recurs în interesul legii de Î.C.C.J., a tranșat diferențele de interpretare cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Așadar, indiferent de momentul săvârșirii contravenției, concluziile anterior expuse rămân valabile, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a modificat vreun text de lege, ci a dat interpretarea corectă a acestuia.
În consecință, Tribunalul reține faptul că, în privința procesului-verbal de contravenție din speță, nu s-a făcut dovada comunicării potrivit legii, astfel încât acesta nu constituie titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 638 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ. Așadar, în mod corect instanța de fond, verificând îndeplinirea condițiilor pentru existența titlului executoriu, a constatat că procesul-verbal de contravenție nu reprezintă un titlu executoriu potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, în lipsa efectuării unei comunicări valabile, ceea ce determină nulitatea executării silite contestate.
În ceea ce privește lipsa semnăturii olografe din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contrar celor reținute de prima instanță, tribunalul constată că este inadmisibilă invocarea, pe calea contestației la executare, a apărărilor de fond împotriva titlului executoriu, atât timp cât, pentru invocarea acestor aspecte (care ar determina nulitatea procesului-verbal), contestatoarea avea posibilitatea formulării plângerii contravenționale.
Tribunalul constată că, în cadrul contestației la executare, instanța verifică legalitatea actelor de executare silită prin examinarea caracterului de titlu executoriu al înscrisului ce stă la baza executării silite, sens în care se impune analizarea susținerilor contestatoarei privind nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, independent de formularea sau nu a plângerii contravenționale, această din urmă cale de atac specială având ca efect, în situația admiterii, desființarea titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție. Or, din moment ce, în cadrul contestației la executare, instanța nu analizează valabilitatea procesului-verbal de contravenție, ci măsura în care acesta are caracterul unui titlu executoriu, prin prisma modalității de comunicare a procesului-verbal, sunt inadmisibile susținerile contestatoarei privind nulitatea procesului-verbal de contravenție, față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Referitor la susținerile apelantei privind incidența prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012, tribunalul constată că în mod just a apreciat prima instanță caracterul nelegal al executării silite a contravalorii tarifului de despăgubire.
Astfel, se constată că, prin OG nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din OG nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Se reține că, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin dispozițiile art. II din aceeași lege, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Asupra constituționalității dispozițiilor legale menționate, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în mod repetat, statuând că ele în esență se aplică retroactiv, însă, deoarece reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, sunt în acord cu dispozițiile art. 15 din Constituție (Decizia CC nr. 505/2013, Decizia CC nr. 385/2013, Decizia nr. 112/2014).
De asemenea, se constată că, prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a stabilit că dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale, în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. În cuprinsul acestei decizii se arată că sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
În consecință, argumentul apelantei-contestatoare, în sensul că dispozițiile Legii nr. 144/2012 vizează exclusiv situațiile în care, prin ipoteză, contravenientul ar fi contestat în instanță procesele-verbale de contravenție, este lipsit de relevanță în lumina deciziei Curții Constituționale mai sus evocate. Astfel, tribunalul constată că nu este incidentă în cauză Decizia nr. 112/2014 a Curții Constituționale, nefiind vorba de un tratament discriminatoriu, întrucât nu trebuie comparată situația persoanelor care au contestat în instanță procesele-verbale de contravenție cu a celor care nu au formulat plângere contravențională, ci se are în vedere împrejurarea că persoanele care ar săvârși în prezent fapta de a circula fără rovinietă valabilă (faptă care se sancționa, potrivit prevederilor legale abrogate, inclusiv cu obligația de plată a tarifului de despăgubire), nu mai pot fi sancționate decât cu amendă contravențională, nemaiputând fi obligate la plata tarifului de despăgubire.
Așadar, prin abrogarea dispoziției legale care reglementa tariful de despăgubire, creanța apelantei-intimate a devenit, în fapt, inexistentă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 663 C.pr.civ. („Executarea silită nu se poate face decât daca creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezulta din însuși titlul executoriu.”). În consecință, actele de executare silită efectuate în dosarul nr. 1721/T/2014 al B. T. G. și Mohail I. sunt nelegale.
Având în vedere argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 7726/28.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. D. I. S.R.L., cu sediul în București, .. 6, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R. N. A. C. V. O. P.
Red./Tehnored./R.N./4 ex.
JS1; jud. M. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4398/2015. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 4541/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
