Suspendare - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPC. Decizia nr. 3819/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 3819/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 3819/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILA NR.3819 A

Ședința publică din 22.10.2015

Tribunalul compus din:

PREȘEDINTE – R. M. C.

JUDECĂTOR – C. V.

Grefier: R. E. C.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantii intimati V. S. M., I. O. A., împotriva sentintei civile nr.6192/18.09.2014, pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, având ca obiect contestatie la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc apelantii intimati V. S. M., I. O. A. si intimata contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul constata ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa si retine cauza in pronuntare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 4.04.2014, sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (C.U.I. –_), cu sediul in București, Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1, în contradictoriu cu intimatele I. O. A. (C.N.P. –_), cu domiciliul în municipiul Cluj-N., . M. nr. 7, județul Cluj, și cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. C., S. și Asociații, cu sediul profesional în municipiul Cluj-N., .. 2, . și V. S. M., cu domiciliul în municipiul Cluj-N., .. 7, . contestație la executare silită în dosarul de executare nr. 48/2014 aflat pe rolul B.E.J. B. C., solicitând instanței prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună:

- suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr.48/2014, în temeiul art.700 alin.1 și 3 C.p.c. până la solutionarea prezentei cauze;

- anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare încheiate la 28.03.2014 de catre B.E.J. B. C.

- anularea executării silite dispusă prin dosarul nr.48/2014

- anularea încheierii pronuntate la data de 13.02.2014 de catre Judecatoria sector 5 in dosar nr._ de încuviințare a executării silite.

În motivare, contestatoarea a arătat că, prin somația emisa de B.E.J. B. C. la data de 31.03.2014 si inregistrata cu nr._/2014 la ANRP, se solicita de catre intimate, in temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 770/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj definitiva prin decizia nr. 5301 R din 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj in dosar_, achitarea sumei de 858.695,00 lei reprezentând creanță plus cheltuieli de executare.

Contestatoarea a precizat că legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea despăgubirilor prin Legea nr.247/2005, prin luarea în considerare și a competențelor și procedurilor stabilite în privința instituțiilor implicate, a numărului mare de solicitanți și a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcționării mecanismului de restituire și discriminărilor dintre solicitanți. O interpretare contrarie ar presupune posibilitatea tuturor persoanelor care au obținut decizii de despăgubire de a demara procedura executării silite împotriva ANRP, evitând astfel procedura reglementată de legiuitor, cu consecința blocării activității instituției și a înfrângerii principiului nediscriminării între solicitanți. A menționat contestatoarea că, susținerea potrivit căreia deciziile emise de Comisia Centrală nu reprezintă titluri executorii susceptibile de a fi puse în executare pe calea dreptului comun, prevăzut în C.Pr.Civ, reiese fără echivoc din interpretarea titlului VII al L Legii nr.247/2005. A mai menționat contestatoarea că, titlul VII al Legii nr.247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, ce au fost preluate abuziv, prin parcurgerea unor etape distincte, cu implicarea unor entități diferite, cu atribuții și responsabilități clar stabilite de lege.

.A mai arătat contestatoarea că, potrivit art.30 din OUG 80/2013 si disp.art.7 din Ord. 22/2002, este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin intermediul Serviciului registratură, intimatele au depus întâmpinare, la data de 15.05.2014, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea actiunii contestatoarei ca prematura, inadmisibila iar pe fond ca neîntemeiată. In ce priveste capetele de cerere ce vizeaza suspendarea executării silite, intimații solicita respingerea acestor cereri, întrucât executarea silită a fost facuta cu respectarea Codului de procedura civila. Totodată, intimații au invocat excepția prematurității si inadmisibilității contestației la executare, întrucât prin încheierea din 13.02.2014 pronunțată in dosar nr_ al Judecatoriei sector 5 a fost încuviințata fara cale de atac, cu caracter irevocabil in temeiul art. 650, 662 si 665 C. privind executarea silita in dosar nr. 48/2014 al B.E.J. B. C..

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 6192/18.09.2014 Judecătoria Sectorului 5 a admis contestația, a anulat încheierea din 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, precum și actele de executare emise în dosarul de executare silită nr. 48/2014 întocmit de B.E.J. B. C., a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

La data de 4.02.2014, intimatele I. O. A. și V. S. M. au formulat o cerere de executare silită împotriva contestatoarei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în baza titlului executoriu reprezentat prin Sentința civilă nr. 770/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5301 R din 16.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj in dosar_ (f. 33, 34), solicitând poprirea conturilor contestatoarei până la concurența sumei de 841.620, prin Încheierea din 4.02.2014, constituindu-se, în acest sens, pe rolul B.E.J. B. C. dosarul de executare nr. 48/2018.

Prin Sentința civilă nr. 770/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ (f. 39-42), a fost admisă în parte cererea formulată de numiții I. O. C. și I. H., în calitate de reclamanți, în contradictoriu cu primarul Municipiului Cluj-N., dispunându-se restituirea în favoarea defunctului I. O. V., defunctul tată al numiților I. C. și I. H., a cotei parte de 1/4, în natură, din:

- apartamentul nr. 2, cu nr. top 9434/2, înscris în CF_ Cluj cu părțile indivize comune înscrise în CF col._ Cluj;

- apartamentul nr. 5, cu nr. top 9434/V, înscris în același CF, cu părțile indivize comune înscrise în același CF colectiv;

- apartamentul nr. 7B, cu nr. top 9434/VII/b, înscris în același CF, cu părțile indivize comune înscrise în același CF colectiv,

precum și stabilirea de despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirii aferente imobilelor preluate abuziv, pentru cota de 1/4 din restul apartamentelor situate în municipiul Cluj-N., Piața Gării nr. 2-3, respectiv:

- apartamentul nr. 1, cu nr. top 9434/I, înscris inițial în CF_ Cluj și transcris în CF_ Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în CF col._ Cluj;

- apartamentul nr. 3, cu nr. top 9434/III, înscris inițial în CF_ Cluj și transcris în CF_ Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în același CF col;

- apartamentul nr. 4, cu nr. top 9434/IV înscris inițial în CF_ Cluj și transcris în CF_ Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în același CF col;

- apartamentul nr. 6, cu nr. top 9434/VI, înscris inițial în CF_ Cluj și transcris în CF_ Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în același CF col;

- apartamentul nr. 7a, cu nr. top 9434/VII/a, înscris inițial în CF_ Cluj și transcris în CF_ Cluj, cu părțile indivize comune înscrise în același CF col.

Ulterior, în baza sentinței civile menționate, prin Dispoziția de restituire și propunerea privind acordarea de despăgubiri nr. 1882 din 13.06.2012 (f. 37, 38), Primarul Municipiului Cluj-N. a dispus restituirea în natură către numiții I. O. C. și I. H. a cotei parte 1/4 din apartamentele 2, 5, 7B, precum și acordarea despăgubirii aferente cotei de 1/4 parte din apartamentele situate în municipiul Cluj-N., Piața Gării nr. 2-3, respectiv nr. 1, 3, 4, 6, 7 A.

Numitul I. O. C. a decedat la data de 22.09.2013, intimatele din prezenta cauză având calitatea de moștenitori testamentari ai acestuia.

Prin Raportul de evaluare nr. 34 din 8.11.2013 privind determinarea valorii de piață a cotei de 1/4 parte din apartamentele nr. 1, 3, 4, 6 și 7A situate în imobilul situat municipiul Cluj-N., Piața Gării nr. 2-3, în vederea acordării de despăgubiri în baza Dispoziției de restituire nr. 1882 din 13.06.2012 (f. 55-57), apartamentele au fost evaluate la un preț de piață în cuantum total de 841.620 lei.

Prin Încheierea din 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ (f. 81), a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat prin Sentința civilă nr. 770/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5301 R din 16.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj in dosar_, pentru recuperarea debitului conform titlului executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare.

Prin Încheierea din 28.03.2014 (f. 82), executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare într-un cuantum de 17.075 lei, reprezentând onorariu executor judecătoresc de 17.008 lei (TVA inclus) și taxe poștale, taxe udiciare de timbru 67 lei.

La data de 4.02.2014 (f. 83), contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost somată să se conformeze de îndată obligației prevăzută în titlul executoriu, în sensul achitării către intimate a sumei totale de 858.695 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare.

Instanța a apreciat că, într-adevăr, așa cum a arătat contestatoarea prin cererea de chemare în judecată, Sentința civilă nr. 770/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ nu reprezintă un titlu executoriu care să-i poată fi opozabilă, întrucât despăgubirile dispuse prin această sentință nu au urmat procedura specială privind regimul stabilirii și plății despăgubirii aferente imobilelor preluate abuziv, despre care se face vorbire în însăși sentința menționată, procedură prevăzută inițial în Capitolul 5 („Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”) din Titlul VII („Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”) la Legea nr. 247/2005 și, ulterior, prin . Legii nr. 165/2013, în Capitolul 3 („Acordarea de măsuri compensatorii”) la acest ultim act normativ menționat. În acest sens, la solicitarea intimatelor, Instituția Prefectului – Județul Cluj le-a comunicat intimatelor, prin adresele nr._/IV/I din 12.12.2013 și nr._/IV/I din 4.09.2013 (f. 35, 36), faptul că Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-N. nr. 1882 din 13.06.2012 nu fost înaintată către contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, întrucât aceasta se realizează în ordinea înregistrării lor la registratura Instituției Prefectului – Județul Cluj, câte 25 de dosare, o dată la 3 luni.

În concluzie, instanța a constatat că 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ cu neobservarea temeiurilor de drept menționate, intimatele nefiind beneficiarii unui titlu executoriu în contradictoriu cu A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, or, potrivit dispozițiilor art. 632 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită nu se poate efectua decât în temeiul unui titlu executoriu.

Intimații I. O. A. si V. S. M. au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 6192/18 septembrie 2014 in dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 5 București.

Aceștia au solicitat admiterea apelului anularea in totalitate a hotărârii atacate si reținând cauza spre rejudecare respingerea contestației la executare si a petitului privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 13.02.2014 a Judecătoriei Sector 5 București in dos. nr._ precum si a actelor do executare in dos. de executare nr.48/2014 al B. B. C., cu cheltuieli de judecata. Au susținut apelanții că nu exista nici un motiv de drept sau de fapt pentru anularea încheierii din 13.02.2014 a Judecătoriei Sector 5 București pronunțata in dos. nr._ .

Încuviințarea de executare silita potrivit art.665 NCPC a fost data legal de instanța de executare, Judecătoria Sector 5 București înaintea modificărilor aduse de art. I pct 29 din Legea nr. 138/2014 publicata in Mo Of. Nr.753/16 oct 2014. Potrivit art. 665 NCPC nemodificat încheierea este irevocabila si poarta mențiunea: „Noi Președintele României,Dam împuternicire si ordonam executorilor judecătorești sa pună in executare titlu ”. Prin urmare încheierea de încuviințare are puterea lucrului judecat si nu mai poate fi desființată de aceeași instanță, Judecătoria Sector 5 București, care a judecat si contestația.

Raportul juridic dedus judecații in cadrul contestației este unul obligațional ce face obiectul dos. exec. nr.48/2014 al B. B. C., dintre revendicatorul - creditor si autoritățile - debitor ce reprezintă Statul R.. Calitatea, procesuala a autoritatilor-debitor ale Statului R. este data prin lege, adică emana „ex Lege” .

Legea incidenta este cea in ființa la data judecații adica: Legea nr. 165/2013, HG nr. 572/2013, in speța art.2 lit. p din hotărâre, OMFP nr. 1857/2013. Nu este culpa apelantelor ca autoritățile care reprezintă Statul R. nu si-a îndeplinit obligațiile arătate in Titlu VII din Legea nr.247/2005.

Prin urmare legiuitorul a înțeles sa stabilească un alt circuit Guvernul României, cel dator sa plătească despăgubirile, a emis HG nr. 572/2013 ,care la art.2 pct.p prevede ca ANRP București emite titluri de plata, in condițiile Legii nr. 165/2013,

Prin urmare prin lege este abilitata ANRP București sa fa ca plata despăgubirilor.

Titlurile de plata invocate in încuviințarea executării silite din 13.02 2014 a Judecătoriei Sector 5 București si in dos, cxcc. nr.48/201.4 al B. B. C. sunt Sentința Civila nr.770/2011 a Tribunalului Cluj in dos, nr._ definitiva si irevocabila prin DC nr. 5301/R/2011 a Curții de Apel Cluj.

Obligațiile cuprinse in aceste titluri sunt clare: „... stabilirea de despăgubiri acordate in condițiile prevederilor speciale privind stabilirea si plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru cota din restul .-N., P-ta Gării nr. 2-3…”

In speța de fata prevederile speciale sunt cele aratate in Legea nr. 165/2013, HG nr, 572/2013 de aplicare si OMFP 1857/2013 si «nci . titlului VII din Legea nr.247/2005 abrogate expres după 16 mai 2013.

Au invocat apelanții si Decizia Curții Constituționale nr.686/2014 publicata in Monitorul Oficial nr.68/27 ianuarie 2015, in sensul ca apreciem ca art. 17 alin. 1 si 21 alin. 5,8,9 din Legea nr.165/2013 nu aplica cererii de revendicare a apelantelor întrucât suntem in prezenta unor hotărâri anterioare prin care s-a stabilit titularul dreptului (apelantele) și întinderea lui, adică 1/4 din ap. din .-3 din Cluj-N. .

In ceea ce privește HG nr.572/30.07,2013 potrivit art.2 lit.pdin hotărâre, ANRP București este abilitata să emită titluri de plata in condițiile Legii nr. 165/2013 și prin urmare are calitate procesuala in raportul juridic obligațional.

Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate, tribunalul va respinge apelul formulat.

Potrivit art. 632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. Totodată, potrivit art. 662 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Tribunalul constată că potrivit art. 1 alin. 1 din Titlul VII Legea nr. 247/2005, această lege, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, reglementa sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.

Titlul VII Legea nr. 247/2005 a fost abrogat fiind adoptată începând cu Legea nr. 165/2013 o nouă procedură prin care se asigură valorificarea deciziilor emise de fosta CCSD înlocuită de CNCI.

Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013, alin. (1)Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.

Tribunalul va constata că până la . Legii nr. 165/2013, față de apelanți, s-a suspendat în baza legii procedura administrativă de emitere a titlului de despăgubire și a titlului de plată, iar plata sumelor ce se vor stabili în acestea este reglementată de dispozițiile Legii nr. 165/2013 care instituie o procedură specială de achitare a sumelor din titlurile de plată (plata întregii sume din titlul de despăgubire în tranșe anulare, iar pentru fiecare tranșă se emite un titlu de plată achitabil de MFP în 180 zile de la emitere). Într-adevăr, adoptarea unei modalități de efectuare a plății sumelor stabilite în titlurile de plată reprezintă o ingerință în dreptul de creanță recunoscut definitiv și în mod concret de o autoritate a statului, însă modalitatea de plată fost reglementată prin lege și răspunde interesului general ca toate titlurile de plată emise după . Legii nr. 165/2013 să fie achitate prin proceduri identice.

Tribunalul reține că adoptarea unei proceduri administrative speciale pentru achitarea în sine a titlurilor de plată împiedică efectuarea în continuare a executare silită. Tribunalul are în vedere că potrivit art. III alin. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, pe perioada de suspendare prevăzută la alin. 1, valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Totodată procedura de emitere a titlurilor a plată era suspendată potrivit art. III alin. 1 din O.U.G. nr. 62/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea 117/2012,, până la data de 15 mai 2013.

Rezultă așadar că cererea de executare silită care a privit o valoarea a imobilelor (stabilită în dosarul de executare silită, așadar în afara procedurii speciale reglementate de Legea nr. 165/2013) în privința cărora instanțele au constatat doar că apelanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri, nu putea fi primită de executor, pe de o parte existând procedura administrativă specială de valorificare a titlurilor de despăgubire, iar pe de altă parte fiind suspendată emiterea titlurilor de plată.

Rezultă că relativ la o sentință civilă definitivă în care s-a constatat calitatea unei persoane de îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent (acest aspect incluzând și dreptul de opțiune pentru compensare în natură a imobilului), dreptul constatat e supus astfel procedurii de plată efective reglementate de această lege și de textele de lege speciale adoptate în urma intrării ei în vigoare, prin urmare nu are a fi supus executării silite de drept comun.

Tribunalul reține nelegalitatea actelor de executare din această perspectivă și va respinge apelul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantii intimati V. S. M., I. O. A. ambii cu domiciliul ales la S. C., S. ȘI ASOCIAȚII - Cluj N., .. 2, ., împotriva sentintei civile nr.6192/18.09.2014, pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica la 22.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. M. C. C. V.

GREFIER

R. E. C.

RED. JUD. R.M.C.

THRED. R.M.C./GI2 EX.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

JUDECĂTOR FOND – D. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPC. Decizia nr. 3819/2015. Tribunalul BUCUREŞTI