Validare poprire. Decizia nr. 1669/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1669/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1669/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1669R
Ședința publică de la 15.09.2015
Tribunalul constituit din:
Președinte: A. M. B.
Judecător: F. L.
Judecător: E. F.
Grefier: M. R.
Pe rolul Tribunalului se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-creditoare D. E. și de recurenta-terț poprit AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, și a recursului formulat de intimatul-terț poprit M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva încheierii din 28.11.2013, în contradictoriu cu intimata-debitoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S., având ca obiect „validare poprire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 16.07.2015, recurenta-creditoare D. E. a depus la dosar cerere de repunere a cauzei pe rol după suspendarea dispusă în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., la fel și Ministerul Finanțelor Publice la data de 17.07.2015, după care,
Tribunalul, deliberând și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza disp. art. 245 C.pr.civ., repune cauza pe rol, constatând că nu mai subzistă temeiurile suspendării, cauzele nr._/302/2012 și nr._/302/2012, pentru care s-a suspendat cauza, fiind soluționate irevocabil.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.12.2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub numărul_, creditoarea D. E. a solicitat ca în contradictoriu cu debitoarea D. G. a F. Publice C. S. și terții popriți A. N. de Administrare Fiscala și M. F. Publice, să se dispună validarea popririi pană la concurența sumelor de_ lei, reprezentând drepturi bănești conform titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1843/28.10.2008 cu cheltuieli de executare, ce fac obiectul dosarului de executare nr. 714/2012, cu obligarea terților popriți, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii introductive de instanță, creditorul a arătat că prin adresele de înființare a popririi, au fost legal poprite, în baza sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul C. S., veniturile prezente și viitoare ale debitorului – urmărit, DGFP C. S., până la concurența sumei de_ lei. creditorul mai arată că în condițiile în care ambele instituții publice, fiind ordonatori principali de credite, deși aveau obligația de plată atât a salariilor cât și a drepturilor bănești datorate salariaților, pentru angajații lor, respectiv angajații DGFP C. S., au refuzat nejustificat executarea popririi legal instituite și a titlului executoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 452 - 461 C.p.c.
În susținerea cererii nu au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin serviciul registratură, la data de 07.08.2013, debitoarea și terțul poprit MFP au depus la dosar întâmpinări, prin care au invocat excepțiile de netimbrare, a prescripției dreptului de a cere executarea silită prin poprire, a prematurității și a lipsei de interes a cererii de validare poprire, precum și excepția lipsei calității procesule pasive de terț poprit, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de validare a popririi și desființarea popririi.
În motivarea excepției netimbrării, debitoarea și terțul poprit MFP au apreciat că în cauză nu sunt incidente disp art. 15 alin 1, lit. a din Legea nr. 146/1997, precum nu sunt aplicabile nici prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, republicată, fiind incidente dispozițiile art. 3 lit. s din Legea nr. 146/1997; pentru aceste considerente au solicitat să se dispună anularea cererii de validare ca netimbrată.
În motivarea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită prin poprire, debitoarea și terțul poprit MFP au arătat că dreptul creditoarei de a cere executarea silită prin poprire a început la data de 28.10.2008, data pronunțării Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 – titlul executoriu invocat și s-a împlinit la data de 28.10.2011, cu mult înainte de data înregistrării cererii de validare pe rolul instanței; pentru aceste considerente au solicitat să se dispună respingerea cererii de validare a popririi ca prescrisă.
În motivarea excepției prematurității formulării cererii, debitoarea și terțul poprit MFP au arătat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 452 alin 1 C.p.c, întrucât suma menționată cu titlu de debit în adresa de înființare a popririi nu este dispusă prin titlul executoriu, ci este stabilită extrajudiciar, neîncuviințată de nicio instanță de judecată, pe baza unui calcul propriu efectuat la nivelul DGFP-CȘ, pentru determinarea suplimentului postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Așadar, creanța pretinsa nu este certă și prin urmare nu poate fi supusă unei urmăriri silite prin poprire; pentru aceste considerente au solicitat să se dispună respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă.
În motivarea excepției lipsei de interes, debitoarea și terțul poprit MFP au solicitat a se avea în vedere că suma pentru care se solicită validare popririi a fost stabilită în mod arbitrar, printr-un calcul ce nu a fost dispus conform celor reținute prin Sentința Civilă nr. 1843/28.10.2008, în sarcina niciuneia dintre părțile implicate.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive de terț poprit, a Ministerul Finanțelor Publice, debitoarea și terțul poprit MFP au arătat că conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, există bugete separate pe fiecare ordonator de credite in parte. Mai mult decât atât, din informațiile comunicate de Direcția Trezorerie și contabilitate Publică din cadrul ministerului, a rezultat că DGFP C. S. nu are conturi de credite bugetare și de cheltuieli deschise la centrala MFP, acestea fiind deschise la Trezoreria Municipiului Reșița. Prin urmare rămâne în sarcina creditoarei ca, raportat la prevederile art. 1169 C.civ, să facă dovada susținerilor, în sensul că MFP ar avea calitatea de terț poprit, potrivit cererilor cu care a investit atât executorul judecătoresc pentru înființarea popririi, cât și instanța pentru validarea popririi, având în vedere că această calitate nu se regăsește atribuită ministerului, nici prin HG nr. 34/2009, privind organizarea și funcționare MFP, nici prin Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice și nici prin OUG nr. 146/2002.
În motivarea pe fond a întâmpinării, debitoarea și terțul poprit MFP solicită anularea sumelor înscrise la adresa de validare poprire cu titlu de cheltuieli de executare în sumă de 2403 lei, dat fiind caracterul de accesorialitate față de cererea de plată a pretinsului debit de 8910 lei, care nu se regăsește în titlul executoriu invocat, ci este o sumă abstractă, stabilită fără temei legal. Atât timp cât titlul executoriu nu cuprinde o creanță cuantificată sau cuantificabilă nu pot fi calculate nici cheltuieli de executare silită care, potrivit Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, cu modificările și completările ulterioare, se raportează la valoarea creanței, pe cale de consecință suma cu titlu de cheltuieli de executare nu se justifică. Totodată, prin aceeași adresă, s-a mai arătat și faptul că obligația instituită în titlul executoriu invocat nu este susceptibilă de a fi executată silit, motivat de faptul că nu există o obligație de plată a unei sume de bani, astfel cum se prevede în art. 3711 C.p.c.
În concluzie, debitoarea și terțul poprit MFP au arătat că nu au dat dovadă de rea – credință, ci, dimpotrivă au asigurat permanent, cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, comunicarea în mod transparent și nepărtinitor a tuturor informațiilor și argumentelor legale, de natură să răspundă solicitărilor repetate ce le-au fost adresate.
În drept, întâmpinările au fost întemeiate pe dis part. 115 C.p.c, precum și toate prevederile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
La data de 05.09.2013, terțul poprit ANAF, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de validare a popririi și desfințarea popririi dispusă de B. Casagranda – S. A. în dosarul de executare nr. 714/2012.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 19.10.2012 a fost înregistrată la ANAF, adresa de înființare poprire întocmită în dosarul de executare mai sus menționat, însoțită de procesul-verbal de cheltuieli de executare silită, ca urmare a cererii formulate de creditoarea D. E., prin care se solicită executarea silită a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ . În raport cu art. 456-457 C. s-a solicitat consemnarea sumei de_ lei, indisponibilizate pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc în contul indicat. În continuare, arată că în sarcina ANAF nu este instituită nicio obligație de plată, instituția neavând calitatea de angajator pentru creditoare și nici calitatea de terț poprit pentru debitoarea DGFP C.-S.. Terțul poprit ANAF a mai arătat că creditorul nu a fost și nu este angajata Agenției Naționale de Administrare Fiscala, pentru a i se opune acestei instituții o eventuală nerespectare a drepturilor de natură salarială, ci este angajata exclusiv a DGFP C. S., față de care a fost sau se afla într-un raport de serviciu, specific funcției publice.
Totodată, potrivit prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, veniturile si cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, care corespunde exercițiului bugetar, iar potrivit prevederilor art. 12 din același act normativ, veniturile si cheltuielile bugetare se înscriu si se aproba in buget pe surse de proveniența si respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economica si destinația acestora, potrivit clasificației bugetare.
Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile bugetare au destinație precisa si limitata si sunt determinate de autorizările conținute in legi specifice si in legile bugetare anuale, iar alin. 3 prevede ca nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată si plătită daca este aprobata potrivit legii si are prevederi bugetare.
Potrivit prevederilor legale invocate, dreptul de a cere executarea silită se prescrie într-un termen de 3 ani, dacă legea nu prevede astfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Așadar, la data emiterii Adresei de înființare a popririi, dreptul intimatei de a cere executarea silită era prescris.
În temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., terțul poprit ANAF a solicitat judecarea în lipsă.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul registratură, fotocopiile dosarului de executare nr. 714/2012, al B. Casagranda - S. A..
În cauză s-a ridicat excepția de nelegalitate a actelor emise de DGFP C. S. care au stat la baza emiterii actelor de executare în dosarul nr. 714/2012 respectiv situația privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei respectiv centralizatorul privind acest supliment, instanța respingând cererea de sesizare a instanței superioare competente privind soluționarea excepției de nelegalitate.
S-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr._/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei DGFP C. S.; a fost admisă în parte acțiunea; a fost validată poprirea înființată în dosarul de executare nr. 714/2012 al B. Casagranda S. A., asupra sumelor datorate debitoarei D. G. a F. Publice C.-S. de catre tertul poprit A. N. de Administrare Fiscala, pana la concurenta sumei de 8.910 lei, reprezentand drepturi banesti conform titlului executoriu, sentinta civila, definitivă și irevocabilă, nr. 1843/28.10.2008 a Tribunalului C. S., si a sumei de 2403 lei, cheltuieli de executare; a fost respinsă cererea de validare a popririi cu privire la tertul poprit M. F. Publice ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția netimbrării, instanța a apreciat că prezenta cerere este scutită de taxa de timbru în baza art. 15 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997, întrucât raporturile de serviciu ce au existat între creditoare și debitoare sunt similare raporturilor de muncă, legiuitorul folosind noțiunea de raporturi de muncă într-un sens larg și pentru aceste motive va respinge excepția, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului, instanța a reținut că Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. a figurat în litigiul de fond în calitate de pârâtă, fiind obligată prin titlu executoriu la plata unor drepturi bănești astfel încât, în prezenta cauză, poate sta în calitate de debitor. Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția, ca neîntemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit MFP este neîntemeiată. Argumentele ce fundamentează excepția vor fi avute în vedere de instanță ca apărări de fond, luând în considerare faptul că, în cadrul procedurii speciale a validării popririi analiza raportului juridic de creditor-debitor se confundă cu fondul cererii.
În ce privește excepția lipsei de interes, excepția prematurității și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită instanța le-a califică drept apărări de fond.
Pe fond, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, definitivă și irevocabilă la data de 02.04.2009 prin respingerea recursului, învestită cu formulă executorie, instanța a admis acțiunea formulată de o . reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat-o pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. la plata către reclamanti a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate.
Creditorii au formulat cerere de executare silită a sentinței menționate, cerere pe care au depus-o la Biroul Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A. și prin care au solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. de către Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Judecătoria Sectorului 5 București, la solicitarea Biroului Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A., a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
În baza acestei încheieri de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și altor bunuri mobile incorporale datorate de M. F. Publice si de A. N. de Administrare Fiscala debitorului Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S..
În ce priveste excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei DGFP C. S. instanța a respins-o pentru motivele arătate.
Cu privire la calitatea de terț poprit a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 460 C.proc.civ., ,,dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. În acest sens, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456 C.proc.civ., în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.
În ceea ce privește necesitatea îndeplinirii în cauză a cerințelor de bază privind înființarea popririi, instanța reține că potrivit disp. art. 452 alin. 1 C.proc.civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente. Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice, care presupune participarea indispensabilă a trei părți (creditor, debitor și terț poprit), dar și existența a două raporturi juridice distincte, și anume un raport între creditorul popritor și debitorul poprit și un al doilea între debitorul poprit și terțul poprit.
În cauza de față, instanța a reținut că debitorul datorează creditoarei sumele pentru care se solicită validarea popririi, în baza titlului executoriu arătat anterior, iar totodată sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 460 al. 2 C.proc.civ., terțul poprit datorând sume de bani debitoarei ale cărei conturi sunt deschise la această instituție. Astfel, direcțiile generale ale finanțelor publice județene se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în baza art. 2 din HG nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. De asemenea, în baza art. 4 alin. (3) pct. 4 lit. e) din același act normativ, Agenția Națională de Administrare Fiscală deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite.
Instanța a reținut de asemenea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a plăti creditorului sumele pentru care s-a emis adresa de înființare a popririi.
În ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită prin poprire instanța a recalificat-o ca o apărare de fond, iar în raport de dispozițiile art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă de la 1865, invocată de debitoare, cât și de ambii terți popriți prin întâmpinări, instanța apreciază că această apărare excede obiectului prezentului litigiu - validare poprire, părțile având posibilitatea să conteste executarea silită sub acest aspect exclusiv pe calea contestații la executare formulate conform art. 399 Cod procedură civilă de la 1865.
În legătură cu prematuritatea și lipsa de interes a formulării cererii de validare a popririi înființate de B. Casagranda S. A., în dosarul de executare nr. 714/2012, invocate de către debitoare și terțul poprit MFP, prin întâmpinare, instanța a reținut că aceste apărări sunt neîntemeiate.
Astfel, instanța a reținut că dreptul creditorului de a cere validarea popririi este actual și de asemenea, există un interes evident al creditorului în acest sens, din moment ce au fost emise adresele de înființare a popririi pentru terții popriți ANAF și MFP de către executorul judecătoresc cu privire la debitul în cauză.
Instanta a apreciat că din moment ce este vorba despre un titlul executoriu neexecutat pana in prezent, si există în curs de desfasurare o executare silita, reclamantul jusitifca un interes nascut si actual.
Instanța consideră că executorul a stabilit corect cheltuielile de executare.
Pe cale de consecintă, instanta a admis actiunea si a dispus validarea popririi înfiintata în dosarul de executare ce face obiectul acestei spete, cu privire la tertul poprit A. N. de Administrare Fiscala.
Cu privire la calitatea de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, instanța reține următoarele:
Potrivit art.19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: a) coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; b) dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare; c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor și forma de prezentare a acestora; d) emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor (s. n.), controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea; e) solicită rapoarte și informații oricăror instituții care gestionează fonduri publice; f) aprobă clasificațiile bugetare, precum și modificările acestora; g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor; h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale; i) asigură monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care se constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației; j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare; k) stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite; l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite; m) dispune măsurile necesare pentru administrarea și urmărirea modului de utilizare a fondurilor publice destinate cofinanțării în bani, rezultate din contribuția financiară externă acordată Guvernului României; n) colaborează cu Banca Națională a României la elaborarea balanței de plăți externe, a balanței creanțelor și angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul monetar și valutar; o) prezintă semestrial Guvernului și comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale Parlamentului, împreună cu Banca Națională a României, informări asupra modului de realizare a balanței de plăți externe și a balanței creanțelor și angajamentelor externe și propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanței de plăți externe; p) participă, în numele statului, în țară și în străinătate, după caz, la tratative externe privind acordurile bilaterale și multilaterale de promovare și protejare a investițiilor și convențiile de evitare a dublei impuneri și combatere a evaziunii fiscale și, împreună cu Banca Națională a României, în probleme financiare, valutare și de plăți; r) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale”.
Dimpotrivă, prin intermediul acestuia se efectuează proceduri de centralizare și încasare de venituri, ori ordonantare de cheltuieli, aceasta din urma operațiune fiind explicata in același act, fiind „fază în procesul execuției bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri și de servicii au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată”.
Deși este evident ca fondurile institutiile publice sunt centralizate la nivelul Ministerului F. Publice, cu privire la venituri si cheltuieli, totusi aceasta operatiune nu se realizeaza in cadrul unor raporturi creditor – debitor, ci prin intermediul planificarii generale a bugetului de stat, operatiune care exceda cadrul clasic si restarns al raporturilor juridice creditor – debitor, in intelesul art. 452 alin. 1 C.proc.civ.
Mai mult, prin sentința civilă nr. 5235/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, definitivă și executorie și prin sentința civilă nr. 5236/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, definitivă și executorie, instanța a admis în parte contestațiile la executare formulate de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală de Finanțelor Publice a Județului C.-S. în contradictoriu cu mai mulți intimați, printre care și creditorul din prezenta cauza si, în consecință, a dispus anularea adreselor de înființare a popririi și a actelor de executare subsecvente, în ceea ce-l privește pe terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice.
Așa fiind, având în vedere că hotărârea judecătorească mai sus menționată se bucură de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, instanța a constatat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de terț poprit în cauză, urmând a dispune respingerea ca neîntemeiata a cererii de validare a popririi cu privire la intimatul Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, formulată de creditor, ca neîntemeiată, având în vedere că acesta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, deși sarcina probei îi incumba.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.02.2014, a declarat recurs creditoarea D. E., în temeiul art. 299-316 și 304¹ Cod proc.civ., solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea în parte a hotărârii atacate, și pe fond admiterea integrală a cererii de validare a popririi, așa cum a fost formulată, inclusiv față de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea căii de atac formulate se arată că soluția de respingere a cererii de validare a popririi formulată față de Ministerul Finanțelor Publice este nelegală și netemeinică, dar și contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiindcă la aprecierea calității de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de judecată a omis anumite reglementări speciale ce justificau calitatea de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fondul raporturilor de drept substanțial debitor - terț poprit, a ignorat faptul că o „exonerare” din calitatea de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, transformă obligația stabilită prin titlu executoriu, într-una insesizabilă pe teritoriul României, fapt ce contravine practicii constante a CEDO.
Recurenta arată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., instanța de fond omițând la soluționarea cererii de validare a popririi în raport de Ministerul Finanțelor Publice, norme de drept aplicabile validării popririi, aplicând și interpretând greșit legea.
Instanța a avut în vedere Legea nr. 500/2002, dar și O.U.G. nr. 146/2002, reținând pe de o parte că Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitatea de plătitor al sumelor datorate de la bugetul de stat către DGFP C. S., prin intermediul ANAF, însă pe de altă parte acesta nu are calitatea de terț-poprit, această calitate derivând, în opinia instanței, din rularea unor sume de bani direct prin conturi ale MFP deschise la Trezoreria Municipiului București (legând astfel noțiunea de poprire de existența unui cont și a unei relații de tip creditor-bancă-terț-poprit-debitor).
După cum reține și instanța de fond, Ministerul Finanțelor Publice, chiar dacă nu derulează prin conturi (deși nu este așa) operațiuni ale DGFP C. S., neexistând deschise conturi ale debitoarei la terțul poprit, centralizează toate fondurile necesare funcționării instituțiilor publice, asigurate de la bugetul de stat și achită toate sumele datorate acestora, prin operațiunea de repartizare bugetară.
Se susține de către recurenta creditoare faptul că poprirea unei instituții publice are particularități, strâns legate de specificul raporturilor administrative în cadrul funcționalității instituțiilor publice centrale și locale ale Statului Român, fapt care însă nu justifică neaplicarea acestei instituții, a popririi și implicit a validării popririi, acestor instituții.
Instanța de fond a reținut indirect raporturile de la creditor la debitor între MFP și DGFP C. S., ceea ce nu excede art. 452 alin. 1 C., care nu limitează aplicarea popririi la astfel de raporturi celor derulate prin cont sau bancă ori trezorerie, singura condiție, necesară validării popririi, fiind existența unui raport de drept substanțial de creanță tripartit.
Recurenta creditoare susține că instanța a omis a analiza prevederile legale incidente în cauză, respectiv H.G. 109/2009, O.G. nr. 22/2002, dar și prevederi ale Legii nr. 500/2002, conform cărora ANAF instituție publică cu personalitate juridică și ordonator secundar de credite, funcționează în subordinea MFP, finanțată de la bugetul de stat, prin MFP ordonator principal de credite.
Fondurile repartizate ANAF pentru plata drepturilor bănești și salariale către DGFP C. S., instituție din subordinea acesteia sunt asigurate de la bugetul statului și de la bugetul ANAF, ordonanțate de către ordonatorul principal de credite MFP către ordonatorul secundar de credite, ANAF, acesta din urmă ordonanțându-le către ordonatorul terțiar de credite, DGFP C. S..
Conform art. 4 alin. 3 pct. 4 lit. e ANAF, deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Conform art. 1 al aceluiași text de lege, ANAF funcționează în subordinea MFP.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, reținut chiar de către instanța de fond, MFP are anumite obligații principale, iar conform art. 20 și 21 din aceeași Lege, ordonatorul principal de credite, Ministrul Finanțelor Publice repartizează creditele bugetare, către ordonatorii secundari (ANAF) care la rându-le repartizează aceste sume către ordonatorii terțiari de credite - DGFP - C. S..
Instanța a omis și prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 conform cărora: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.”
Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Este așadar clar că în lipsa deschiderii de credite bugetare de către ordonatorul principal - Ministrul de Finanțe - MFP și a - Președinte - ANAF, sumele datorate conform titlului irevocabil nu pot fi achitate.
Această situație este prevăzută de art. 4 din O.G. nr. 22/2002: „Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite ori titluri executorii. Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”.
În acest context legal, în mod evident, titlul irevocabil încă de la data de 02.04.2009, trebuia onorat în baza O.G. nr. 22/2002 dar și în baza O.G. nr. 71/2009, tocmai de către MFP în calitatea sa de ordonator principal de credite, calitate netăgăduită și care în cadrul execuției bugetare atrage calitatea de creditor față de DGFP C. S., calitate în baza căreia creditorul este și terț poprit.
Recurenta mai arată că în ipoteza menținerii soluției instanței de fond, executarea va rămâne perpetuu blocată, soluție care, chiar dacă prin absurd ar fi legală nu poate fi nici într-un caz convențională.
Cum dreptul de creanță este un bun câștigat, actual, fiind consfințit prin hotărâre irevocabilă, solicită aplicarea tratatului CEDO direct, pe baza art. 20 din Constituție și art. 4 CC, aplicarea Tratatului rezultând și direct din jurisprudența constantă a Curții, fiind cert că recurenta deține un drept câștigat, bun actual, concretizat într-un drept de creanță cert lichid și exigibil (fapt stabilit irevocabil de Tribunalul București dar și prin sentințele de respingere pe fond a contestațiilor la executare).
În cazul în care MFP nu plătește aceste sume, mai exact nu le ordonanțează deși are această obligație legală, neaprobând ordonanțarea acestora nici de către ANAF, este evident că executarea silită, deși încuviințată, este sortită eșecului, fiindcă orice alte venituri ale debitorului, sunt insesizabile.
O astfel de concepție dar și o astfel de situație concretă, nu poate fi tolerată de către instanța de judecată, care analizând în concret cauza (net diferită de speța D. c. României, fiindcă în cazul recurentei nu s-a efectuat nici o plată, nu se recunoaște debitul, se refuză si în prezent plata de către instituțiile publice) constată suprimarea executării silite de facto, prin împiedicarea acesteia de chiar fapta ilicită a organului administrativ, hotărârea judecătorească fiind irevocabilă, dar devenind iluzorie și inutilă pe teritoriul României, părțile având o singură cale concretă și efectivă, aceea de a recurge la acțiunea în contencios european în fața CEDO.
Se arată că o astfel de situație încalcă art. 6 par. 1 din Convenție, prin punerea recurentei în imposibilitatea a realiza în mod concret executarea silită, aplicând Convenția în mod prioritar față de orice lege internă contrară, inclusiv față de norme de drept substanțial ori procedural care ar bloca în orice mod concret, executarea silită în derulare.
Se arată că, deși soluția propusă de către instanța de fond, în sensul că ar reveni calitatea de terț poprit Trezoreriei Statului, instituție prin care se derulează operațiunile de plată de la bugetul de stat prin MFP via ANAF către DGFP C. S., este reală, însă în fapt o poprire directă a Trezoreriei Statului este sortită eșecului, dintru început.
În permanență MFP s-a apărat indicând drept terț poprit Trezoreria Municipiului C. S. ori Trezoreria Centrală, dar precizând totodată că din verificările efectuate DGFP C. S. nu are conturi deschise la Trezoreria Centrală, însă cele susținute nu sunt reale întrucât Trezoreria are funcționalitatea unei bănci a Statului Român, drept urmare, în trezorerie pot fi poprite numai sumele ce aparțin debitorului DGFP C. S. sau terților popriți ce alimentează cu bani DGFP C. S.; MFP a arătat că la Trezoreria Centrală nu există conturi ale DGFP C. S.; orice virări de sume, de la MFP prin ANAF către Trezorerie, se circumscriu celor prevăzute de O.G. nr. 22/2002 art. 1 alin. 2 fiind deci insesizabile; fără ordonanțarea unor sume specia/ pentru plata drepturilor aferente titlului executoriu, am executa silit salariile în curs (inclusiv salariile noastre și cheltuielile de funcționare) fapt care nu este permis de lege; indicând această modalitate de poprire, recomandată discret prin apărările MFP și considerată corectă de către instanță, debitorul principal, bugetul statului care însă este ordonanțai de MFP. conform O.G. nr. 22/2002. MFP indică o cale greșită, pentru a obține o hotărâre imposibil de executat, blocând astfel faza executării printr-un abuz deopotrivă de drept material si procesual: o astfel de soluție, golește de substanță prevederile art. 3 din O.G. nr. 22/2002, conform cărora nerespectarea prevederilor legale de către instituția publică debitoare, atrag de drept, cu titlu de sancțiune, executarea conform prevederilor de drept comun, condiții în care debitorul nu se mai poate prevala de prevederile cuprinse în Legi speciale.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 299 și următoarele Cod procedură civilă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de validare a popririi în dosarul de executare nr. 714/2012 privind pe creditoarea D. E..
În motivarea căii de atac se arată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și cele ale art. 304¹ Cod procedură civilă, în condițiile în care Agenția Națională de Administrare Fiscală nu datorează către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., sume de bani pentru a se putea da curs adresei de înființare a popririi, motiv pentru care nu se poate considera că acțiunea terțului poprit - Agenția Națională de Administrare Fiscală de a se prevala de dispozițiile 460 din Codul de Procedura civilă, reprezintă un refuz exprimat cu rea-credință.
Recurenta reiterează dispozițiile art. 460 C.proc.civ., potrivit cărora „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la dată când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza Instanța de executare, în vederea validării popriri. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezulta că terțului poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească debitorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popriri”.
Textul de lege impune două condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit față de debitorul poprit, precum și neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi. Cu privire la prima condiție impusă de textul legal mai sus menționat, se învederează instanței de recurs faptul că intimatul nu a fost și nu este angajatul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a i se opune o eventuală nerespectare a drepturilor de natura salarială, ci este angajatul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. S., fata de care a fost sau se afla într-un raport de serviciu, specific funcției publice.
În plus, Agenția Naționala de Administrare Fiscală nu are calitatea de terț poprit pentru direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București, cu atât mai puțin, pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., atâta timp cât exista bugete separate pe fiecare ordonator de credite în parte, în acest sens fiind și prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. S. nu are conturile de credite bugetare și de cheltuieli bugetare deschise la Agenția Naționala de Administrare Fiscală, acestea fiind deschise la Trezoreria Municipiului Reșita.
În acest sens sunt și adresele comunicate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. S., ca urmare a solicitării Judecătoriei Sector 5 în dosarele având ca obiect validare poprire. În cuprinsul acestora, se menționează clar că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. a, art. 5 alin. 1 din O.U.G. 146/2002, art. 19, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea 500/2002 instituția noastră nu are calitatea de terț poprit pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S.. În acest sens trebuie să se țină totodată cont și de dispozițiile H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care coroborate cu cele mai sus arătate, stabilesc fără echivoc faptul că nu are calitatea de terț poprit.
De asemenea, se menționează și faptul că „în raport de normele legale invocate, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. S. are conturi deschise doar la Trezoreria Reșita, județul C. S.”.
În considerentele hotărârii judecătorești atacate, instanță de fond reține următoarele:
“Ministerul Finanțelor Publice deține calitatea de ordonator principal de credite, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală deține calitatea de ordonator secundar de credite, iar directorii direcțiilor județene ale finanțelor publice au calitatea de ordonatori terțiari de credite, conform art. 20-22 din Legea 500/2002”. În acest sistem de reorganizare, reține instanța de fond, fondurile necesare pentru buna funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcțiilor subordonate provin de la Ministerul Finanțelor Publice. La rândul său Agenția Naționala de Administrare Fiscală, din fondurile care îi sunt repartizate, își organizează propria activitate, dar totodată distribuie fondurile necesare către direcțiile județene ale finanțelor publice.
Față de aceasta susținere, învederează instanței de recurs faptul că Judecătoria Sectorului 5 a interpretat corect prevederile legale însă a omis să evidențieze faptul că Agenția Naționala de Administrare Fiscală distribuie fondurile necesare către direcțiile județene ale finanțelor publice însă la solicitările lor, cu alte cuvinte la solicitarea ordonatorilor terțiari de credite. Plata acestor sume se realizează prin suplimentarea bugetului de cheltuieli prin Hotărâre de Guvern. Rezultă că aceste sume se pot aproba doar pe baza unor cereri ale ordonatorilor terțiari de credite.
Recurenta susține că a avea calitatea de terț poprit presupune că debitoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. S. - să aibă conturi deschise la Agenția Naționala de Administrare Fiscală, prin care să ruleze în mod direct și nemijlocit sume de bani. Or, acest fapt este negat chiar de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. S. în adresele comunicate Judecătoriei sector 5 în dosarele având ca obiect validare de poprire.
Subliniază faptul că Agenția Naționala de Administrare Fiscală nu are calitatea de terț poprit, în înțelesul prevederilor art. 452 alin. 1 Cod procedura civilă, în raporturile cu debitorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. S., dimpotrivă prin intermediul instituției noastre se realizează proceduri de centralizare și încasare de venituri.
Într-adevăr, Agenția Naționala de Administrare Fiscală din fondurile care îi sunt repartizate, distribuie direcțiilor județene ale finanțelor publice fondurile necesare, însă această operațiune nu se realizează în cadrul unor raporturi creditor debitor, ci prin intermediul planificării generale a bugetului de stat, operațiune care excede cadrului clasic și restrâns al raporturilor juridice creditor-debitor, în înțelesul art. 452 alin.1 din codul de procedura civilă.
Cu privire la reținerea instanței de fond potrivit căreia, „debitoarea a cuantificat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, aceasta cuantificare făcându-se conform legii și nu conform indicelui de inflație”, consideră că instanța a calificat în mod greșit faptul că actele în baza cărora s-a susținut că s-ar fi cuantificat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare „sunt acte pe deplin legale, fiind o punere în executare a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 …”.
Trebuie observat faptul că în mod greșit, instanța a reținut în argumentarea acestei opinii faptul că în considerentele Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 se menționează că „revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe reclamanți la suplimente, respectiv art.31 alin.1 lit.. c și d din Legea nr. 188/1999, prin stabilirea cuantumului lor în funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici”, sub această motivare superficială, instanța făcând să treacă neobservate și celelalte considerente ce se regăsesc în aceeași Sentință civilă nr. 1843/28.10.2008.
În ceea ce privește cuantumul celor două stimulente cerute de reclamanți, nu poate suplini voința legiuitorului și acordă tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 al. 4 din Constituție.
Pentru analiza legalității actelor administrative contestate, arată că prin dispozitivul Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, instanța care a pronunțat această hotărâre: nu a cuantificat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare; nu a obligat - prin dispozitiv partea din hotărârea judecătorească care se pune în executare voluntară sau silită) să cuantifice suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază; a respins în mod irevocabil cuantificarea suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază.
Instanța nu indică un text legal în motivarea faptului că această cuantificare s-a realizat conform legii, ținând seama că la data așa-zisei cuantificări nu exista un text de lege în sensul prezentat de instanță, care să atribuie Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. obligația ca în cazul în care instanța nu cuantifică creanța, această să procedeze la o cuantificare, sub forma aplicării unui procent de 25% din salariu de bază pentru a determina suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Prin urmare, sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 nu conține o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare, ci reprezintă o hotărâre judecătorească care recunoaște o simplă vocație la acordarea unor suplimente salariale, fără a stabili o obligație de plată a vreunei sume de bani, neîndeplinit cerințele art. 372, art. 373/1 alin. 4 pct. 3, art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, întrucât nu conține o dispoziție de obligare la plata unor sume determinate sau determinabile, a căror câtime să fie stabilită pin hotărâre judecătorească, instanța de fond pronunțând o hotărâre judecătorească cu încălcarea acestor dispoziții legale.
Referitor la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008, în modalitatea solicitată de creditoare, apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 399 alin. 1 și art. 405 alin. 1 și alin. 2 C.proc.civ.
În acest sens, se solicită a se observa faptul că potrivit prevederilor legale invocate, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la dată când se naște dreptul de a cere executarea silită. În cauză, Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, titlul executoriu invocat prin adresa de înființare poprire contestată, a devenit irevocabilă prin decizia nr. 519/02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul cu același număr. Prin urmare, dreptul de a cere executarea silită a Sentinței civile nr. 1843/28.10.2008 a început să curgă de la data de 28.10.2008 și s-a împlinit la data de 28.10.2011.
Așadar, la data emiterii adresei de înființare a popririi, dreptul de a cere executarea silită era prescris. Mai mult decât atât, acest drept era prescris inclusiv la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite și, chiar dacă am lua în considerare data pronunțării Deciziei civile nr. 519/02.04.2009 a Curții de Apel Timișoara, se poate observa că termenul până la care se putea solicita executarea silită în dosarul de executare nr. 714/2012 întocmit de B.E.J. „Casagranda S. A.” s-a împlinit cu mult înainte de înregistrarea adresei de înființare poprire.
Recurenta arată că creditoarea D. E., salariat al Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, hotarare ramasa irevocabila, a solicitat executarea silită a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C.-S., intocmindu-se de către B. N. N. dosarul de executare silita nr.123/2012. Aceasta executare silita a fost demarata prin intermediul Sindicatului Direcției Financiare C.-S., si a privit pe toti salariații carora le-a profitat Sentinta civila nr. 1843/2008, obtinuta in contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. si cu Ministerul Finanțelor Publice.
Executarea silita demarata prin Sindicat, a fost contestata de Ministerul Finanțelor Publice in numele si pentru Direcția G. a Finanțelor Publice a județului C.-S. (debitor), judecata fiind in contradictoriu cu intimatul B. N. N. si Sindicatul Direcției Financiare C.-S., împotriva actelor de executare emise in cadrul executării silite a Sentinței civile nr.1843/28.10.2008 pronunțata de Tribunalul C. S. in dosarul nr._, inceputa in dosarul de executare nr.123/2012 întocmit de B. N. N..
Acest litigiu a făcut obiectul dosarului_ *, soluționat la data de 30.09.2013, fiind pronunțata Sentinta civila nr.2136, sentinta prin care Judecătoria Resita a admis contestația la executare formulata de Ministerul Finanțelor Publice pentru Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. si in consecința a anula actele de executare silite emise in cadrul dosarului executironal nr.123/2012 al B. nebunu N..
Ca sa pronunțe aceasta hotarare, Judecătoria Resita a retinut urmaroarele: „Analizând sentința civilă nr. 1843/28.10.2008 pronunțata de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ ce face obiectul prezentei executări silite, instanța constata ca acest titlu executoriu nu cuprinde o creanța certa si lichida”.
Pentru toate aceste motive, recurenta solicită admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr._/12.12.2013 pronunțate de Judecătoria sectorul 5 București în dosarul nr._, modificarea sentinței recurată, în sensul respingerii cererii de validare a popririi în dosarul de executare nr. 714/2012 privind pe creditoarea D. E., ca neîntemeiată.
La data de 09.04.2014, intimatul terț poprit Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de creditoare ca nefondat (f. 23-36).
La data de 03.03.2014, intimatul terț poprit Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva Încheierii din data de 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în cauza nr._, prin care instanța a respins cererea MFP de sesizare a instanței competente pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată la termenul din 14.11.2013 (f. 93-97).
La data de 10.07.2014, instanța a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarelor nr._/302/2012 și_/302/2012, având ca obiect contestație la executare (f. 129).
La data de 10.07.2014, terțul poprit ANAF a formulat note scrise (f. 130-135).
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate în susținerea lor, având în vedere probatoriul administrat în cauză, Tribunalul reține următoarele:
1.În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta terț poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală, constată că este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (art. 460 alin. 2).
Astfel, prin prisma reglementării înscrise în art. 460 Cod procedură civilă, instanța investită cu o cerere de validare poprire examinează numai existența calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, toate neregularitățile privind formele execuționale putând fi invocate doar pe calea specială a contestației la executare prevăzute de art. 399 și următoarele Cod procedură civilă.
Așadar, ceea ce contează în prezenta speță este dacă recurenta-terț poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală datorează sume de bani intimatei-debitoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S..
Cu privire la acest aspect, Tribunalul reține că, din perspectiva dispozițiilor art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă („Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”), la momentul înființării popririi de către executorul judecătoresc, este necesar ca, între persoana care are calitate de terț poprit și cea care are calitate de debitor urmărit silit, să existe un raport juridic obligațional de natură civilă, generator al unei creanțe exigibile sau care va deveni exigibilă ulterior, raport în cadrul căruia debitorul urmărit silit să aibă calitatea de creditor al terțului poprit.
Or, în cauză, pe de o parte, între A.N.A.F., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, și D.G.F.P. – C.-S., la rândul său instituție publică cu personalitate juridică, nu există un astfel de raport juridic obligațional de natură civilă, ci unul de drept administrativ, cea din urmă funcționând în subordinea celei dintâi (art. 2 din H.G. nr. 109/2009).
Pe de altă parte, președintele A.N.A.F. are calitatea de ordonator secundar de credite (art. 12 alin. 4 din H.G. nr. 109/2009), în timp ce directorul executiv al D.G.F.P. – C.-S. pe aceea de ordonator terțiar de credite (art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002), or, „raportul ordonator secundar de credite – ordonator terțiar de credite” nu reprezintă o specie a „raportului debitor – creditor”. Astfel, ordonatorii secundari de credite repartizează conducătorilor instituțiilor publice subordonate, care au calitatea de ordonatori terțiari de credite, creditele bugetare ce au fost aprobate pentru bugetele acestor instituții (art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002), în cadrul operațiunii denumite „deschidere de credite bugetare” (art. 49 din Legea nr. 500/2002). Această operațiune constă, în esență, în aprobarea folosirii creditelor bugetare pe care ordonatorul secundar o dă celui terțiar, la cererea formulată în acest sens de acesta din urmă, în funcție de gradul de încasare a veniturilor bugetare și de posibilitățile de finanțare a deficitului bugetar, precum și de gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior ordonatorului terțiar de credite, însă, aceste credite aparțin bugetului aprobat prin legile bugetare anuale instituției publice al cărei conducător este ordonatorul terțiar, iar nu bugetului instituției al cărei conducător este ordonatorul secundar. În atare situație, aprobarea de către ordonatorul secundar a folosirii de către cel terțiar a creditelor bugetare din bugetul propriu celui din urmă, în cadrul operațiunii de „deschidere de credite bugetare”, nu învederează existența unui raport juridic obligațional de natură civilă între cei doi ordonatori de credite, din care să rezulte calitatea ordonatorului secundar de debitor al ordonatorului terțiar, ci a unuia de natură administrativă, a cărui esență constă în controlul ierarhic financiar – bugetar exercitat de către ordonatorul secundar asupra celui terțiar și a cărui rațiune decurge din necesitatea asigurării unei angajări și utilizări de credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate prin legile bugetare anuale și pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice subordonate ordonatorului secundar (art. 22 alin. 1 din Legea nr. 500/2002).
Prin urmare, creditele bugetare aprobate de A.N.A.F. a fi folosite de către D.G.F.P. – C.-S. în condițiile arătate nu reprezintă acele creanțe exigibile sau care urmează să devină exigibile și care să fie supuse executării silite prin poprire, conform dispozițiilor art.452 alin. 1 C.proc.civ.
Constatând, așadar, lipsa calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, Tribunalul reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 460 Cod procedură civilă, ceea ce impune admiterea recursului formulat de terțul poprit ANAF.
2.În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta-creditoare D. E., Tribunalul reține următoarele:
Recurenta-creditoare critică în parte soluția pronunțată de către instanța de fond, susținând în esență că ar avea calitatea de terț poprit și Ministerul Finanțelor Publice, o soluție contrară determinând în opinia sa o imposibilitate de executare a titlului executoriu, fapt ce ar duce la încălcarea nu numai a dreptului de creanță ce i-a fost recunoscut, dar și a dreptului de acces la instanță, acesta devenind unul iluzoriu în situația în care nu s-ar ajunge la executarea hotărârii judecătorești.
Or, în ceea ce privește faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu ar avea calitatea de terț poprit, se constată că s-a statuat deja prin sentința civilă nr. 5235/06.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 928R/09.04.2015 pronunțată în dosarul cu nr._/302/2012 de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, și prin sentința civilă nr. 5236/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 997R/30.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă (f. 166-169), astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție, intrând în puterea lucrului judecat, așa cum reține de altfel și prima instanță.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta-creditoare D. E., va admite recursul ANAF, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de validare a popririi și față de terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
3.În ceea ce privește recursul formulat de către terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice împotriva Încheierii din data de 28.11.2013 prin care instanța a respins cererea MFP de sesizare a instanței competente pentru soluționarea excepției de nelegalitate a actelor emise de DGFP C.-S. care au stat la baza emiterii actelor de executare în dosarul nr. 714/2012, respectiv situația privind calculul suplimentului postului și suplimentului treptei, respectiv centralizatorul privind acest supliment, Tribunalul reține că acesta este lipsit de interes câtă vreme soluția instanței de respingere a cererii de validare a popririi cu privire la acest terț poprit a fost menținută, motiv pentru care recursul va fi respins, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-creditoare D. E..
Respinge recursul formulat de recurentul terț-poprit M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva Încheierii din data de 28.11.2013, ca lipsit de interes.
Admite recursul formulat de recurenta-terț poprit AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr._/12.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoriei Sectorului 5 București, în contradictoriu cu apelanta-creditoare D. E., cu intimata-debitoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. și cu intimatul-terț poprit M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea de validare a popririi și față de terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. B. F. L. E. F.
GREFIER,
M. R.
Red. A.M.B.
Tehnored. N.V./2ex.
J.S.5 – jud. I. D.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 21/2015. Tribunalul... | Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 20/2015.... → |
|---|
