Anulare act. Încheierea nr. 07/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 78/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: C. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorii M. A., D. L., H. A., S. M., în contradictoriu cu intimatul S. Român de Informații, cauza având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, a răspuns contestatoarea M. A. prin avocat, cu delegație la dosar, fila 43 și intimatul S. Român de Informații prin reprezentant, cu delegație la dosar, fila 95, lipsind ceilalți contestatori.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Contestatorul M. A. prin avocat arată că a fost solicitată în cadrul acestui proces suspendarea judecății de către SRI. Solicită, în temeiul art. 411 alin. 1 C.proc.civ., suspendarea dosarului prin acordul părților până la pronunțarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională pentru a se evita alte posibile cereri de revizuire.
Intimatul S. Român de Informații prin reprezentant arată că se opune suspendării cauzei pentru motivul înaintării cererii către Curtea Constituțională și solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată. De asemenea arată că nu este de acord nici cu suspendarea prin acordul părților.
Tribunalul, având în vedere că intimatul nu este de acord cu cererea de suspendare prin învoiala părților, respinge cererea de suspendare
Nefiind cereri de formulat sau probe noi de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii și pe fondul cererii.
Intimatul prin reprezentant, cu privire la excepția inadmisibilității cererii, arată că s-a ajuns la această concluzie pornind de la analiza naturii juridice a deciziei emise în baza Lg. nr. 10/2001, fiind un act administrativ emis de o autoritate publică în vederea executării în concret a legii prin care se nasc drepturi și obligații astfel încât se îndeplinesc toate condițiile unui act administrativ. Arată că orice act administrativ este supus unui regim de contestare stabilit de legea contenciosului administrativ, regim care se derogă prin Lg. nr. 10/2001. Arată că printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă contestatorii și-au stabilit dreptul de proprietate asupra unui teren pe care SRI îl avea în administrare.
Arată că aceștia au formulat și o notificare în baza legii nr. 10/2001 SRI a emis decizia, ce este contestată de reclamanți prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra celor 6.8 ha de teren și s-a dispus restituirea în natură și în echivalent. Arată că prin sentința civilă nr. 361/2003 a Tribunalului V. prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra unei suprafețe de teren de 6,8 ha aflate în administrarea RAAPPS s-a constat că pe teren a fost edificată o construcție afectată reprezentanților de vârf ai partidului comunist, această construcție denumită Palatul Olănești devenind de interes public. Arată că prin notificarea formulată contestatorii au solicitat să le fie acordate și despăgubiri dacă nu se putea realiza despăgubirea în antură. Arată că prin adresa nr._/21.09.2010 contestatorii și-au precizat în mod expres acordul lor, ca pentru suprafața de teren ce nu se poate restitui în antură să primească măsurile reparatorii. Arată că decizia SRI a fost una de admitere și nu una de respingere a solicitărilor formulate astfel încât nu se poate aplica ipoteza stabilită de art. 26 alin. 3 din Lg. nr. 10/2001.
Contestatoarea M. A. prin avocat solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii, ca fiind neîntemeiată. Arată că ar fi un caz unic ca o contestație să fie declarată inadmisibilă pe motivul că este formulată împotriva unei decizii prin care se admite în parte sau se respinge în parte. Arată că există o decizie emisă de SRI prin care se resping în parte pretențiile formulate de contestatorii din prezenta cauză. Invocă dispozițiile art. 26 alin. 4 din lg. nr. 10/2001.
Intimatul SRI prin reprezentat arată că art. 26 alin. 4 din lg. nr. 10/2001 este interpretat strict în legătură cu alin. 3.
Contestatoarea M. A. prin avocat, cu privire la fondul cererii, arată că temeiul formulat este pe art. 26 alin. 3 din Lg. nr. 10/2001, iar motivul de constatare a nulității absolute a deciziei emise de SRI este unul singur și foarte simplu. Arată că această decizie a fost emisă în anul 2015 după ce, anterior, dreptul de proprietate al contestatorilor a fost soluționat irevocabil de ICCJ pe temeiul dreptului comun. Arată că litigiul a fost început în anul 2002, a fost soluționat favorabil de Tribunalul V. în anul 2003 prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți. Arată că s-a formulat apel de RAPPS și s-a respins acțiunea în revendicare ca inadmisibilă. Arată că reclamanții au formulat acțiune la CEDO, fiind admisă acțiunea lor în anul 2010. Arată că s-a formulat cerere de revizuire, ce a fost admisă, rejudecându-se apelul formulat de SRI împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul V.. Arată că apelul a fost respins, iar în anul 2013 a fost respins și recursul, rămânând definitivă și irevocabilă sentința pronunțată de Tribunalul V.. Arată că a existat și o notificare formulată pe temeiul legii nr. 10/2001, ce nu a fost soluționată timp de 14 ani. Solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și anularea deciziei emise de SRI, ca fiind nelegală, deoarece din 2013 există o hotărâre irevocabilă. Arată că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimatul SRI prin reprezentant solicită respingerea contestației, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Arată că în anul 2003 Tribunalul V. a recunoscut reclamanților dreptul de proprietate pentru o suprafață de 6,8 ha teren. Arată că în acea cauză s-a dispus o expertiză în care s-a constat că pe acest teren au fost edificate mai multe construcții. Arată că judecătorul nu a avut la dispoziție instrumentele prevăzute de legea nr. 10/2001. Arată că nu se poate restitui o suprafață de teren aflată sub o construcție. Arată că prin nota de fundamentare a OG nr. 14/2013 la pagina 5 se precizează situația juridică completă a imobilului cu toate procesele și dispozițiile instanței. Arată că la pct. III se specifică că notificarea formulată în baza legii nr. 10/2001 este nesoluționată. Arată că în art. 3 din OG nr. 14/2013 se precizează că SRI se subrogă în toate drepturile și obligațiile RAAPPS . SRI a trebuit să emită o decizie în baza legii nr. 10/2001 prin care s-a recunoscut în totalitate dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6,8 ha revendicată de contestatori. Așadar, această contestație formulată este una atipică.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.01.2016.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2016.
PREȘEDINTE GRFIER
C.DobrescuC.C.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: C. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorii M. A., D. L., H. A., S. M., în contradictoriu cu intimatul S. Român de Informații, cauza având ca obiect anulare act.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.01.2016.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE GRFIER
C.DobrescuC.C.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 78
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: C. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorii M. A., D. L., H. A., S. M., în contradictoriu cu intimatul S. Român de Informații, cauza având ca obiect anulare act.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 07.01.2016, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii la data de 14.01.2016, respectiv 21.01.2016 când a decis:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 30.03.2015, sub nr. de dosar_, reclamanții M. A., D. L., H. A. și S. M. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN DE INFORMAȚII au formulat contestație împotriva deciziei nr. 67/20.02.2015 emisă de pârât prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei sus menționate,in aplicarea sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a" Tribunalului V.,irevocabila,in sensul recunoașterii dreptului de proprietate si posesie asupra terenului in suprafața de 68.561,63 m.p."(??!l) amplasat pe raza stațiunii Băile Olănești, . jud. V., administrat anterior anului 2013 de R.A. A.P.P.S. București prin Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Olănești si in prezent de S.R.I. care a primit abuziv si ilegal in administrare,prin încălcarea dreptului lor de proprietate in baza O.U.G. Nr 114 /2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, inclusiv terenul câștigat de contestatori in instanța definitiv si irevocabil anterior apariției ordonanței menționata pe calea dreptului comun respectiv pe calea unei acțiuni in revendicare de drept comun.
In subsidiar, Constatarea nulității parțiale a "Deciziei nr. 67/20 02 2015 emisa de S. R. de Informații ,in aplicarea sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V.,irevocabila,in sensul recunoașterii dreptului de proprietate si posesie asupra terenului in suprafața de 68.561,63 m.p".,in măsura in care nu se va anula aceasta decizie si o va interpreta ca act voluntar de executare parțiala a sentinței menționata,conform art.613 si 617 din codul civil trimiterea la masuri compensatorii fiind nelegala pentru circa 3/4 din terenul ce le aparține.
Obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C.civ. - Primul ciclu procesual
Prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor și cu RA-APPS București, a cerut Tribunalului V. ca aceștia, în calitate de pârâți, să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul situat în orașul-stațiune Băile Olănești, județul V., în punctul "Sub Maluri - Valea Dragului" și să li se restituie contravaloarea fructelor (folosul nerealizat) cerere ce a format obiectul dosarului nr. 2474/2002.
După ce în prealabil ni s-au pus nenumărate piedici chiar de către ministrul justiției de la acea vreme, R. S. care s-a implicat efectiv în soluționarea cauzei, schimbând prin intermediul Președintei Curții de Apel Pitești de la acea vreme, completul de judecată de la Tribunalul V. cu un complet aservit, prin sentința civilă nr.361/17.06.2003 a Tribunalului V., reținând că au făcut dovada că sunt moștenitori de drept și legali ai autorului lor D. B. (decedat în 1951) și că niciodată suprafața de 68.089,6 m.p. nu i-a ieșit acestuia din urmă din proprietate, statul deținând-o și folosind-o abuziv, fără nici un titlu, i-a obligat pe pârâții Statul Român și Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului și Protocolului de Stat București să ne respecte dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Ulterior, prin decizia civilă nr.l77/A din 5.11.2003 pronunțată de Secția Civilă a Curții de Apel Pitești în dosarul nr.4039/2003 a fost schimbată sentința pronunțată de Tribunalul V., în sensul că i s-a respins acțiunea ca inadmisibilă și nu ca nefondată, indicându-li-se calea Legii 10/2001 pentru realizarea dreptului lor.
Pronunțarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii D. și alții împotriva României - Revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 9 C.pr. C/V. și reluarea judecării apelurilor.
În anul 2010, judecata în acest dosar a fost reluată ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii D. și alții contra României, care a constatat încălcarea de către Statul R. a art. 6 CEDO, prin respingerea ca inadmisibila a acțiunii lor în revendicare.
Urmare a hotărârii pronunțate de CEDO, a formulat revizuire în dosarul de revendicare soluționat irevocabil în anul 2004 de către Instanță Supremă prin respingerea ca inadmisibila 9 acțiunii în revendicare, respingere raportată la prevederile legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Revizuirea întemeiată pe art. 322 pct.9 C.pr. civ. a fost înregistrată sub nr. de dosar_ și admisă de către instanță de apel, Curtea de Apel Pitești, iar pe fond au fost respinse apelurile formulate de ambele părți, fiind menținută sentința Tribunalului V. prin care a fost admisă acțiunea în revendicare și obligată RA-APPS la lăsarea în deplină și liniștită proprietate a terenului în suprafața de aprox. 68.000 mp revendicat în cauză.
Împotriva deciziei din apel pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ au formulat recurs, ambele părți contestatorii solicitând obligarea paraților la plata fructelor civile.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 07.09.2011, primind prim termen de judecată în data de 25.06.2012.
După 9 amânări ale pronunțării în dosarul de recurs și o sesizare din partea lor a Colegiului de Conducere al I.C.C.J. pentru tergiversarea soluționării cauzei, la data de 01.04.2013, Instanță Supremă a respins toate recursurile declarate în cauza de părți, sentința civilă pronunțată de Tribunalul V. în cursul anului 2003 prin care se recunoscuse reclamanților dreptul de proprietate asupra a circa 68.000 mp rămânând astfel definitivă si irevocabilă.
Împotriva deciziilor din apel nr 61/23 05 2011 și 75/A/30 06 2011 pronunțate de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 346/46/201ca urmare a Deciziei CEDO, Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului și Protocolului de Stat București a formulat o cerere de revizuire care la data de 22.01.2015 a fost respinsă și ea prin Decizia Civilă nr.115/2015 a Curții de Apel Pitești.
Împotriva Deciziei Civilă nr.115/2015 a Curții de Apel Pitești atât S.R.I. cât și R.A.A.P.P.S. București au formulat în prezent recurs.
La data de 2.07.2001, în baza Legii nr.10/2001 au notificat regia sus-menționata pentru restituirea unui teren intravilan amplasat pe raza localității Băile Olănești jud., respectiv a terenului pe care se afla amplasată Vila Specială, cunoscută și sub denumirea de "Palatul C.."
Această notificare a fost primită de instituția vizată la 02.07.2001, formând obiectul dosarului nr.99/2001, iar conform art. 23 alin. 1 din Legea nr.10/2001, și trebuia soluționată în termen de 60 de zile.
Văzând că au trecut cele 60 de zile prevăzute de art. 23 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării, au mai așteptat aproape un an de zile un răspuns, iar la data de 29.05.2002, știind că terenul autorilor lor fusese doar ocupat ilegal de regimul comunist fără a exista un act de trecere în proprietatea statului, au introdus o acțiune în revendicare imobiliară la Tribunalul V., ce a format obiectul dosarului nr. 2474/2002, menționata anterior.
După rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V., în sensul recunoașterii dreptului de proprietate și posesie asupra terenului în suprafața de 68.561,63 m.p. respingerea cererii de suspendare a executării silite și a revizuirii formulată de R.A.A.P.P.S. și susținută și de S.R.I. București care a fost introdusă în cauza prin ordonanța de urgență nr. 114/2013 ca nou administrator al terenului respectiv, S.R.I. București a emis tardiv si fără un suport legal decizia pe care o contesta prin prezenta acțiune.
Decizia contestata nu ține, în fapt, cont de hotărârea instanței, definitivă și irevocabilă în sensul respectării dreptului de proprietate și folosință în ce privește terenul în suprafața de 68.561,63 m.p." amplasat pe raza stațiunii Băile Olănești, . jud. V., S. R. de Informații transformându-se într-un for aflat deasupra instanțelor naționale și stabilind el suprafața care să li se restituie în natură, respectiv numai 17.699 mp.
Astfel, deși notificarea lor a fost formulată către R.A.A.P.P.S în cursul anului 2001, la data emiterii Deciziei nr.67/20.02.2015 de către S. R. de Informații, în aplicarea sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V., ea nu mai avea obiect deoarece Câștigase definitiv și irevocabil dreptul de proprietate și posesie asupra terenului în discuție, astfel încât paratul S.R.I. nu mai avea în legătură cu ce teren să se pronunțe decizia sa putând fi privita in fapt doar ca un act de executare voluntara parțiala a sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V..
Cu toate acestea parata s-a considerat îndreptățit să emită o dispoziție prin care să restituie doar 1/4 din terenul deținut de el contrar normelor C.E.D.O. si Constituției României iar pentru restul terenului a dispus masuri compensatorii văzându-ne puși in situația ca după circa 15 ani de judecata sa o ia de la capăt pentru a primi puncte ,când in fapt sunt proprietari pe terenul pe care se vrea sa primească puncte.
Potrivit art. 44 - "Dreptul de proprietate privată, din Constituția României, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate.
Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor".
Ca atare paratul S.R.I. nu poate să se limiteze si suprime dreptul de proprietate stabilit definitiv și irevocabil de instanțele naționale, prin emiterea unei decizii ilegale cu atât mai mult cu cât cunoștea situația terenului în legătură cu care instanțele judecătorești ne recunoscuseră dreptul de proprietate, decizia sa intitulata "Decizie nr 67/20 02 2015 emisa de S. R. de Informații ,in aplicarea sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V.,irevocabila,in sensul recunoașterii dreptului de proprietate si posesie asupra terenului in suprafața de 68.561,63 m.p." fiind in fapt o decizie de expropriere a 3/4 din terenul lor.
Potrivit art. 21. A.. (5) din Legea nr.10/2001, în vigoare la data adoptării O.U.G. nr. 114/2013:
"Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezenței legi.
De asemenea, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2011: Art. 21.1: Prevederea alin. (1) al art. 21 din lege are semnificații juridice multiple, respectiv: statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar; în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar său asociat majoritar ori organizație cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entități de drept public - ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea) și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat.
De aici se trage concluzia justă ca Guvernul României, atâta timp cât nu soluționase notificarea lor nu putea pe calea unei ordonanțe de urgentă să schimbe nici măcar destinația imobilului notificat pentru restituire în baza Legii 10/2001 si asta cu atât mai mult cu cat a făcut-o după rămânerea definitiva a sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V., art. 21 statuând indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale, existenta în prezent pe terenul în litigiu a unei unități militare de interes național aparținând S.R.I. fiind deci, nelegala deoarece chiar daca nu ar fi existat o sentința civila definitiva si irevocabila guvernul trebuia sa nu schimbe destinația terenului solicitat la restituire.
Ori, Guvernul R. prin adoptarea O.U.G. Nr 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, a trecut ilegal și abuziv și terenul notificat pentru restituire și care oricum nu-i mai aparținea și care era proprietatea lor definitiv și irevocabil în administrarea S.R.I. București, aceasta instituție fiind și ea introdusa ca parte în toate litigiile existente la data publicării ordonanței guvernului între noi și R.A.A.P.P.S. București.
Așadar, emiterea în aceste circumstanțe de către S.R.I. a unei decizii de punere în aplicare a sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului vâlcea, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate și posesie asupra terenului în suprafața de 68.561.63 m.p., dar de fapt de nerecunoaștere a dreptului de proprietate și posesie asupra întregii suprafețe stabilita de instanța de judecată ca preluata abuziv de stat este ilegală și abuziva în speță, întrucât paratul nu a respectat obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire prin restituirea terenului pana la rămânerea definitivă si irevocabilă a sentinței civilă nr.361/12.06.2003 ce a format obiectul cauzei civile nr.2474/2002 a Tribunalului V., consideră că decizia SRI este tardiva și de neacceptat deoarece trimite pentru mai mult de 3/4 din terenul ce le aparține la procedura Legii 10/2001 ce se dovedește ineficientă și greu de aplicat într-un moment în care terenul respectiv nu mai aparținea statului iar instituția parata primise ilegal in administrare printre mai multe imobile si terenul nostru de pe raza localității Băile Olănești.
Dovada dreptului de proprietate,actual,asupra terenului ce formează obiectul deciziei supusă controlului o face cu sentința civile nr. 361/17 06 2003 a
Tribunalului V., pronunțata in dosarul nr.2474/2002,irevocabila prin Decizia nr. 1081 pronunțata la data de 01 04 2013 in recurs in dosarul nr._ de înalta Curte de Casație si Justiție.
Menționează ca aceasta suprafața de teren ce le aparține face parte din suprafața totala de 107.687,21 mp predata de regia susmenționata Serviciului R. de Informații urmare a emiterii O.U.G. nr 114/2013,modul de elaborare si adoptare a acestei ordonanțe urmând a fi analizat de organele competente deoarece la data adoptării ei nu mai exista nici un litigiu in legătura cu terenul respectiv,fiind stabilit definitiv si irevocabil ca acesta aparține autorului nostru D. B. si ca in calitate de urmași ai lui acesta ne aparține.
Consideră ca dispunerea prin ordonanța menționata cu privire la un teren care nu aparținea statului la data emiterii deciziei S.R.I. si cu privire la care li se recunoscuse definitiv si irevocabil dreptul de proprietate încă de la data de 01 04 2013 constituie un abuz grav fiind contrar Constituției României si art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului la care România a aderat încă din data de 20 iunie 1994.
In drept: codul civil,art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Probe: înscrisuri, expertiza, interogatoriu
Au depus la dosarul cauzei :Copia Deciziei nr 67/20 02 2015 emisă de S. R. de Informații, cu sediul în București . Sector 5, în aplicarea sentinței civile nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului V., irevocabila, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate și posesie asupra terenului în suprafața de 68.561,63 m.p. Copia sentinței civilă nr. 361/17 06 2003 a Tribunalului vâlcea, pronunțată în dosarul nr.2474/2002, irevocabila prin Decizia nr. 1081 pronunțată la data de 01 04 2013 în recurs în dosarul nr._ de înalta Curte de Casație si Justiție.
Fotocopie procură dată d-lui S. M. (fiul petentei M. A.).
Alte probe: înscrisuri, dosarul cu toate actele si memoriile transmise regiei parate cu notificarea, precum și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
Solicită obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezența cerere de chemare în judecată, cuantumul acestora urmând a fi precizat instanței ulterior.
Menționează ca urmare a acestui comportament al Guvernului R. și a Serviciului R. de Informații au demarat și procedura de executare silită pentru punerea efectivă în aplicare a sentinței prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate.
La data de 16.06.2015, pârâtul S. Român de Informații a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului registratură al instanței întâmpinare la acțiunea formulată de reclamanți prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și motivată de contestatori.
În fapt au arătat că în condițiile art. 26 și 28 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 1 din Decretul C.P.U.N. nr. 181/1990, S. Român de Informații s-a înființat și a dobândit personalitate juridică context în care prin efectul art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 14/1992 anumitor unități militare ale Serviciului Ie-a fost acordată personalitatea juridică specială, respectiv dreptul ordonatorilor de credite de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli pe parcursul exercițiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate.
Astfel, art.25 alin.(3) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații prevede că „unitățile Serviciului Român de Informații, ai căror comandanți au calitatea de ordonatori terțiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații, au personalitate juridică și utilizează credite bugetare care le-au fost repartizate.
Totodată, potrivit art.21 alin.(3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele modificările și completările ulterioare, „ordonatorii terțiari de credite utilizează credite,e: le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le con: prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale".
În conformitate cu regulile mandatului instituite de art. 36 din Decretul nr. 31/195 Militară 0198 București - Oficiul Juridic este singura unitate abilitată să asigure reprim intereselor instituției în litigiile aflate pe rolul instanțelor din capitală sau din ța unități ale Serviciului Român de Informații au fost chemate în judecată.
Competența de reprezentare este dată de dispozițiile alin. (1) al art. 25 din 14/1992: în componența Serviciului Român de Informații intră unități și subunități, în cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere".
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Regulamentul de funcționare a Serviciu de Informații, pârâtul a fost abilitat să desfășoare activități specifice oricărui oficiu Juridic, și implicit să asigure reprezentarea juridică a tuturor unităților din compunerea instituției.
În acest sens, în ordinul de linie al Serviciului Român de Informații prin care pârâtul este abilitat să reprezinte în instanță toate unitățile din compunerea Serviciului Român de Informații s-au menționat următoarele:
"Art. 2 - Activitatea de contencios și de apărare, în justiție, a intereselor legale ale I este organizată și coordonată de Direcția Juridică (n.n. U.M. 0198 București) - Oficiul juridic realizează de către: consilierii juridici din cadrul structurii specializate a Direcției Juridice, care au competența generală în acest domeniu;
Consilierii juridici prevăzuți în alin.(1) reprezintă S. Român de Informații, exclusiv în scopul apărării intereselor legale ale acestuia, în fața instanțelor judecătorești, în relațiile autorități sau instituții publice, cu notarii publici, executorii judecătorești, precum și cu alte orga publice sau private ori cu persoanele fizice, pe baza și în limitele delegației semnate ca Direcției Juridice cu respectarea prevederilor art.5 alin.(2) din prezentele instrucțiuni."
Mai mult, învederează că reprezentarea intereselor instituției în litigiile aflate pe instanțelor din capitală sau din țară de către Unitatea Militară 0198 București - Oficiul constituie informație de interes public, potrivit art.2 din Legea nr. 544/2001 privind liberul la informațiile de interes public, fiind publicată pe site-ul oficial al instituției.
În aceeași ordine de idei, învederează că în cadrul oricărei instituții publice funcționează Oficiu Juridic care are ca atribut exclusiv reprezentarea instituției în instanță, indiferent este chemată în instanță o sucursală sau în cazul instituției noastre, o altă unitate.
În consecință, arată că îndeplinirea a procesuale urmează să se facă la sediul Serviciului Român de Informații - Unitatea Militară București, în . nr. 24 - 26, sector 2, București.
Pe excepție:
În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) teza I din "Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investită cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Prin urmare, această normă legală instituie o competență materială specială a unei instanțe de judecată, care, este abilitată să judece în prima instanță fără parcurgerea unei proceduri prealabile (administrative).
Precizează faptul că prin intermediul notificării formulate în baza legii nr.10/2001, înregistrată la Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat" sub nr. 5094 din 02.07.2001, contestatorii au solicitat:
Restituirea în natură în natură a suprafeței de teren de 60 ha. care actualmente este cuprinsă în patrimoniul dumneavoastră și pe care este amplasată vila de protocol
care era folosită de N. C. până în anul 1989, (...) în cazul în care se va constata că nu este posibilă restituire în natură a întregii suprafețe solicitate solicită ca pentru terenurile nerestituite să li se acorde măsurile reparatorii prevăzute de lege, iar dacă nu toate terenurile se află în administrarea pârâtului, și solicită a li se comunicare care sunt deținători."
Astfel, este evident din modul de formulare a acestei notificări, că solicitanții cunoșteau faptul că Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" nu deținea în administrare întreaga suprafață de 60 ha, de teren revendicate de aceștia (întreaga suprafață de teren a ir deținut era de 10,7 ha.), precum și faptul că pe terenul revendica-edificat, de către statul român, un ansamblu de construcții demnitarilor din conducerea statului.
Aceasta a fost și situația de fapt reținută prin Sentința civilă nr. 361/2003 a Tribunalului V., rămasă definitivă și irevocabilă, prin care instanța judecată a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafețe de teren de 6,_ ha. aflate în administrarea Regiei Alt: „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", constatând că „... pe fost edificată o construcție afectată reprezentanților de vârf ai pa comunist, această construcție denumită „Palatul Olănești" divers interes public ..." (la pag. 14 a sentinței).
În acest context, fiind evident că nu poate restitui în natură suprafață de 6,_ ha. teren, în parte fiind ocupată de construcții, cu cererea formulată de moștenitori, au admis notificarea fost admițând atât restituirea în natură a terenului liber cât și restituirii în echivalent, prin acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de cum acestea au fost solicitate prin notificare.
Prin urmare, solicită să se constate că Decizia nr. 20.02.2015 emisă de S. Român de Informații este o decizie admitere a notificării/cererii formulate de reclamanți în baza Legii nr. și nu una de respingere, astfel încât nu se regăsesc în ipoteza no descrisă la art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001, motiv pentru solicită respingerea contestației ca inadmisibilă.
Pe fond:
Aspecte privind respingerea cererii de chemare în judecată neîntemeiată
Un prim argument pentru care contestatorii solicită anularea nr. 67 din 20.02.2015, emisă de S. Român de Informați restituirea terenului în suprafață de 6,_ ha. teren către contestate dat de faptul că „S.R.I. a primit abuziv și ilegal în administrare, prin înc dreptului lor de proprietate, în baza O.U.G. Nr 114 /2013, inclusiv câștigat de noi în instanță, definitiv și irevocabil, anterior apariției ordonanței menționate".
In fapt, prin aceste critici, contestatorii invocă un pretins motiv de nulitatea actului administrativ emis de pârât, pe motivul că, existând o,hotărâre judecătorească prin care li se recunoștea dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, rămasă definitivă înainte de . a acestui teren, S. Român de Informații nu mai era îndreptățit să emită o decizie de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
Față de acest motiv de nulitate invocat, dorim să face următoarele precizări:
Prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 114 din 18 decembrie 2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, iar ulterior a O.U.G. 18/2014, reținându-se necesitatea luării unor măsuri necesare pentru asigurarea desfășurării în condiții optime a activităților specifice ale Serviciului Român de Informații, Guvernul României a aprobat transmiterea imobilului, construcție și teren aferent, în suprafață totală de 10,_ ha., din administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în administrarea Serviciului Român de Informații.
Desigur că, așa cum se precizează și în Nota de fundamentare ce a stat a baza emiterii ordonanței guvernului, măsura ce vine în sprijinul activității specifice desfășurate de instituția noastră vizează în primul rând edificiile existente și amenajările realizate de către statul român și nu terenul, liber sau ocupat de construcții, despre care se precizează, tot în conținutul acestei note că există o hotărâre judecătorească de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe din acest teren, precum și faptul că notificarea nr. 5094 din 02.07.2001 nu a fost până la acel moment soluționată.
Acesta este și motivul pentru care, la art. 3 alin. (5) din ordonanța de urgență s-a prevăzut obligația S.R.I. de a se „subroga în toate drepturile și obligațiile Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" "n legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art. 2, inclusiv în cele izvorâte din litigii".
În drept, prin subrogarea realizată, hotărârea judecătorească pe care contestatorii au obținut-o în contradictoriu cu Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", în calitate de administrator al imobilului, este pe deplin opozabilă și Serviciului Român de Informații, care, în aceeași calitate de administrator, trebuie să ducă la îndeplinire orice obligație izvorâtă anterior din administrarea acestui imobil.
În acest context, nu a existat niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocat de contestatori, care să conducă la o nerecunoaștere a dreptului de proprietate sau la o nerespectare a obligației pe care, în ultimă instanță, statul în calitate de actual proprietar o avea moștenitorii fostului proprietar.
Din această perspectivă se poate aprecia că statul român și-a îndeplinit obligația de restituire a terenului către persoanele îndreptățite, stabilite prin decizia instanței de judecată, prin intermediul instituției care administrează imobilul ce conține și această suprafață de teren.
De altfel, apare și ca lipsită de interes critica contestată perspectiva numelui administratorului care a emis decizia de restituire a terenului, de vreme ce, prin aceasta s-a admis solicitările acestora prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și s-a pus în a hotărârea judecătorească pe care ei au obținut-o.
În concluzie, solicită instanței să constate că S. Român de Informații deține în mod legal calitatea de administratori ai terenului revendicat de contestatori, în baza Ordonanței de Urgență 114 din 18 decembrie 2013, act normativ aflat în vigoare la data emiterii deciziei contestate, astfel că această decizie a fost emis temeinic și legal, de unitatea deținătoare prevăzută de Legea nr10/2001.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de contestatori, prin care arată că "deși notificarea lor a fost formulată de R.A. A.P.P.S In cursul anului 2001, la data emiterii Deciziei nr. 67 21 de către S. R. de Informații, (...) ea nu mai avea obiect câștigase definitiv și irevocabil dreptul de proprietate și posesie a terenului în discuție, astfel încât pârâtul S.R.I. nu mai avea în legii teren să se pronunțe", învederează următoarele aspecte:
Așa cum a precizat anterior, prin chiar actul normativ ce a stat înlocuirii administratorului imobilului Complex "Palat Olănești", faptul că notificarea nr. 5094 din 02.07.2001 nu a fost până la ace soluționată, iar, prin subrogarea în obligațiile vechiului administrate noastră și-a asumat inclusiv obligația de soluționare a acestei le restituire a terenului revendicat, conform deciziilor instanțelor de judecată.
Totodată, și în sentința definitivă și irevocabilă a Tribunalul V. menționată de contestatori, instanța constatând faptul că pe terenul revendicat au fost edificate construcții, deși nu era o instanță specializată în soluționarea litigiilor pe Legea nr.10/2001, a prevăzut și precizat posibilitate unității deținătoare de a proceda la restituirea bunului imobil în forma și prin modalitățile prevăzute de Legea nr.10/2001, astfel încât personalele îndreptățite să primească o satisfacție echitabilă (pag.10 din sentință).
Prin urmare, atât obligația respectării dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cât și O.U.G. nr. 114/2013, precum și obligația conformării la conduita decisă hotărârea judecătorească arătată, sunt motivele pentru care pârâtul trebuia să emită decizia de restituire a terenului revendicat, conformându-se astfel obligațiilor legale și procesuale.
În acest context, devine evident că afirmația contestatorilor potrivit căreia notificarea pe Legea nr. 10/2001 nu mai avea obiect, este nefondată, în realitate atât dispozițiile legale învederate cât și măsurile stabilite printr-o hotărâre judecătorească obligându-l la soluționarea notificării prin emiterea unei decizii de restituire a terenului revendicat.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind nulitatea parțială a deciziei nr. 67 din 20.02.2015, pe motivul că, "trimiterea la măsuri compensatorii este nelegală",învederează următoarele aspecte:
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun se aplică în mod prioritar, oferind o cale efectivă pentru valorificarea dreptului recunoscut de instanță conform sentinței civile nr. 361 din ~ 06.2003 a Tribunalului V..
Prin modalitatea de punere în aplicare a titlului executoriu, respectiv emiterea unei decizii în baza Legii nr. 10/2001, S. Român de Informații a cenzurat sub nicio formă hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul V., care a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că cele statuate, atât în dispozitivul hotărârii cât și în considerentele avute în vedere, nu mai pot face obiectul unei alte judecăți.
Astfel, decizia emisă respectă în totalitate aspectele stabilite deja prin sentința
civilă nr. 361 din 17.06.2003 a Tribunalului V. în ceea ce privește calitatea de
persoane îndreptățite a numiților M. A., D. L. și Herșiu A., întinderea dreptului de proprietate al acestora și modul în care urmează să fie restituit terenul revendicat.
Astfel, S. Român de Informații a pus în executare sentința civilă nr. 361 din 17.06.2003 a Tribunalului V., prin emiterea Decizie 20.02.2015, ținând seama de principiile și procedurile de soluționare a Notificărilor și de practica judiciară în materia imobilelor preluate de stat, raportat la situația de fapt, acționând în înțelesul și în aplicarea dispozițiilor acestui act normativ special.
De asemenea, decizia emisă respectă și cererea cuprinsă în nod formulată de reclamanți, privind acordarea măsurilor reparator suprafața de teren care nu se poate restitui, contestatorii precizează conținutul notificării faptul că au cunoștință că pe terenul revendicat și edificate construcții {"vila de protocol care era folosită de N. C. până în anul 1989").
Prin urmare este evident faptul că reclamanții aveau cunoștință de prevederile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care pe teren preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții persoana îndrept obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru sau ocupată de construcții noi, sau alte amenajări de utilitate publică, mai reparatorii se stabilesc în echivalent.
În această situație, pretenția formulată în mod indirect de contesa de a le fi restituit în natură întreaga suprafață de teren, întrucât nu să primească măsuri compensatorii, în speță "puncte", este o pretenție atât ilegală cât și imposibil de realizat, întrucât fizic nu se poate restitui o suprafață de teren aflată sub o construcție definitivă.
Semnificativ de precizat în acest sens este faptul că, în discuție, vorba despre construcții "ușoare sau demontabile" la care face referire I nr. 10/2001, ci, despre un complex de construcții edificate pentru activ* protocol la nivelul conducerii statului român, inclusiv un hotel.
Aceste construcții au încorporat valori artistice și tradiționale ale poporului român, reprezentând realizări de seamă ale artei arhitect decorative din România, Palatul Olănești putând cu ușurință să fie cată sg categoria muzeelor și a operelor de artă națională, valoarea de inventar a acestui imobil fiind stabilită la suma de 45.207.568,58 lei.
Față de argumentele arătate solicită respingerea ca neîntemeiat acest capăt de cerere și să se constate că decizia de restituire echivalent pentru suprafața de teren ocupată de construcții cu ca definitiv și amenajări realizate din fondurile statului, este temeinică legală.
În concluzie, solicită ca prin sentința pe care o va pronunța admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe în cazul respingerii excepției invocate, să respingerea contestației, astfel cum a fost formulată și motivată, ca neîntemeiată.
În drept disp. art. 205 C.proc.civ, Legea nr. 10/2001
Cu privire la excepția inadmisibilității Tribunalul constată că potrivit art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Reclamanții au depus, la dat de 02.07.2001, notificare în temeiul Legii nr.10/2001, notificare ce a fost înregistrată sub nr. 99/2001.
Prin decizia contestată – 67/20.02.2015 ( filele 15-18 ) s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 17.669 mp și acordarea de despăgubiri pentru terenul de 67.566,63 mp ce nu poate fi restituit în natură. Chiar dacă în preambulul deciziei se menționează faptul că actul este emis pentru punerea în executare a sentințe civile nr.361/17.06.2003 a Tribunalului V. trebuie avut în vedere că prin respectiva hotărâre judecătorească s-a stabilit că unitatea deținătoare poate proceda la restituirea bunului în forma și prin modalitățile prevăzute de Legea nr.10/2001. Totodată Tribunalul constată că în cuprinsul deciziei nr. 67/20.02.2015 se arată că dispozițiile Legii nr.10/2001 se aplică cu prioritate față de normele de drept comun.
Așadar, Tribunalul reține că decizia nr. 67/20.02.2015 a fost emisă în procedura specială a soluționării notificării depuse de reclamanți conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pârâtul procedând la restituirea în natură a unei suprafețe de teren și la acordarea de despăgubiri cu privire la restul terenului a cărui restituire în natură a considerat-o imposibilă. Acordarea despăgubirilor reprezintă o respingere implicită a restituirii în natură astfel încât Tribunalul apreciază că reclamanții au deschisă calea prevăzută de dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001. O interpretare în sens contrar ar lipsi de eficiență dispoziția enunțată, îngrădind accesul la justiție persoanelor ale căror solicitări de restituire au fost admise doar în parte.
Pe cale de consecință, apreciind că susținerile pârâtului cu privire la inadmisibilitatea cererii sunt nefondate urmează să respingă excepția.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Prin decizia nr. 67/20.02.2015 ( filele 15-18 ) s-a dispus restituirea, în favoarea reclamanților, în natură a suprafeței de 17.669 mp și acordarea de despăgubiri pentru terenul de 67.566,63 mp ce nu poate fi restituit în natură. Terenul în litigiu este situat pe raza localității Băile Olănești, județul V..
Prin sentința civilă nr.361/17.06.2003 a Tribunalului V. pronunțată în dosarul nr. 2474/2002 ( filele 22-30 ), pârâții Statul Român și Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului și Protocolului de Stat București au fost obligați să respecte dreptul de proprietate al reclamanților terenului în suprafață de 68.086,6 mp situat în Băile Olănești, județul V..
Prin decizia civilă nr. l77/A din 5.11.2003 pronunțată de Secția Civilă a Curții de Apel Pitești în dosarul nr.4039/2003 a fost schimbată sentința pronunțată de Tribunalul V., în sensul că i s-a respins acțiunea ca inadmisibilă. Urmare a hotărârii pronunțate de CEDO, reclamanții au formulat revizuire. Revizuirea întemeiată pe art. 322 pct.9 C.pr. civ. a fost înregistrată sub nr. de dosar_ iar prin deciziile civile nr. 61A/23.05.2011 și 75A/30.06.2011 Curtea de Apel Pitești a admis cererea iar pe fond au fost respinse apelurile formulate de ambele părți, fiind menținută sentința Tribunalului V.. Deciziile au rămas irevocabile prin respingerea recursului la data de 01.04.2013 prin decizia nr. 1801 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ( filele 31-43 ).
În cuprinsul sentinței civile nr. 361/17.06.2003 s-a statuat că unitatea deținătoare poate trece de îndată la executare sau poate proceda la restituirea bunului în forma și prin modalitățile prevăzute de Legea nr.10/2001. Tribunalul V. a reținut și că unitatea deținătoare a imobilului – RA-APPS - nu a soluționat, până la data pronunțării hotărârii, notificarea efectuată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.114/2013 dreptul de administrare asupra terenului în litigiu a fost transferat în patrimoniul pârâtului S. ROMÂN DE INFORMAȚII, căruia i-a fost înaintat spre soluționare și dosarul nr. 99/2001 având ca obiect notificarea reclamanților.
Tribunalul constată că din cuprinsul deciziei nr. 67/20.02.2015 rezultă că pârâtul a apreciat că dispozițiile Legii nr.10/2001 se aplică cu prioritate față de normele de drept comun, sens în care a ales să urmeze procedura specială de restituire instituită de actul normativ menționat.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr.10/2001 în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) -f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Tribunalul reține că în cuprinsul deciziei nr. 67/20.02.2015 pârâtul menționează că terenul cu suprafața de_,63 mp a fost identificat conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 2474/2002 al Tribunalului V., iar din verificările efectuate a rezultat că suprafața de_,63 mp este ocupată de construcții cu caracter definitiv și amenajări realizate din fondurile statului ori de conexiunile la utilități. Potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 2474/2002 al Tribunalului V. din totalul suprafeței identificate de teren de_,6 mp suprafața ocupată de construcții este de 2477,3 mp ( fila 176 ).
Față de această împrejurare constată că, deși potrivit raportului pe care s-a întemeiat din totalul suprafeței identificate de teren de_,6 mp suprafața ocupată de construcții este de 2477,3 mp, pârâtul a reținut că este ocupată de construcții cu caracter definitiv și amenajări realizate din fondurile statului ori de conexiunile la utilități o suprafață mult mai mare, respectiv_,63 mp. De asemenea constată că în cuprinsul deciziei nu se menționează cum s-a ajuns la această suprafață și nu au fost indicate sau depuse documentele avute în vedere la calcularea suprafeței ocupate, singura mențiune fiind trimiterea la raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 2474/2002 al Tribunalului V..
Așadar, în lipsa expunerii modului de stabilirii a suprafeței ocupate și criteriile avute în vedere la includerea spațiilor ( spații verzi, alei, construcții și anexe )în categoria suprafeței imposibil de restituit în natură Tribunalul apreciază că nu se poate realiza un control efectiv asupra legalității și temeiniciei deciziei nr. 67/20.02.2015, fiind încălcate, pe cale de consecință, drepturile reclamanților conferite de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse va admite cererea și va anula decizia nr. 67/20.02.2015 emisă de pârâtul S. ROMÂN DE INFORMAȚII.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.
Admite cererea, formulată de reclamanții M. A., cu domiciliul în Râmnicu V., . O1, ., . și cu domiciliul ales la S. M., din Curtea de Argeș, .. 93 bis, județul Argeș, D. L., cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., etaj 1, ., H. A. cu domiciliul în Râmnicu V., ., ., . și S. M. cu domiciliul în Curtea de Argeș, .. 93 bis, județul Argeș, în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN DE INFORMAȚII cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează decizia nr. 67/20.02.2015 emisă de pârâtul S. ROMÂN DE INFORMAȚII.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul București.
Pronunțata in ședința publica azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE GRFIER
C. DobrescuCristian C.
Red.Jud. CD – 19.02.2016
Tehred. CS/8ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4448/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 170/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
