Contestaţie la executare. Decizia nr. 271/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 271/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 271/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 271 A
Ședința publică din data de 19.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte: I. I.
Judecător: C. P.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 8995/19.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimații R. D. și C. C., având ca obiect contestație la executare - suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 8995/19.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a respins contestația la executare formulate de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații R. D. și C. C., ca neîntemeiată.
S-a respins capătul privind suspendarea executării silite ca rămas fără obiect.
A fost obligată contestatoarea la plata către S. D., C. & Asociații a sumei de 62 lei, reprezentând cheltuieli cu fotocopierea dosarului de executare nr. 1474/2014 și comunicarea acestuia către instanță.
Instanța de fond a reținut, cu privire la termenul in care contestatoarea avea obligația de a plăti suma stabilită cu titlu de despăgubiri, că trebuie avute in vedere disp. art. 38 alin. 5 din H.G. nr. 753/1998 (dispoziții invocate de însăși contestatoare), potrivit cărora „Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: „a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”
Se constată că, deși contestatoarea avea obligația de a achita prima tranșă în anul 2008 și pe cea de-a doua în anul următor, niciuna dintre tranșe nu a fost achitată.
Faptul că intimații au apelat la executarea silită a creanței nu poate fi considerată a fi o cauză care să ducă la perturbarea activității contestatoarei de plata a despăgubirilor, ci este un efect al conduitei contestatoarei, respectiv a neexecutării la termen a obligației de plată a celor două tranșe către intimați.
In legătură cu al doilea motiv al contestației, in raport și de interpretarea dată de către contestatoare disp. art. 38 alin. 5 din H.G. nr. 753/1998, instanța retine ca statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie obligațiile pe care le au in calitate de debitori. Instanța retine ca intimatului nu i se poate pretinde sa aștepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
Sub acest aspect, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Astfel, între aplicarea O.G. nr 22/2002, cu modificările ulterioare, și a altor acte care normative prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile - titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de o parte, și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În ce privește criticile legate de modul în care s-a procedat la actualizarea cotei de ¼ din totalul despăgubirilor, contestatoarea a arătat că, in baza disp. art. 38 alin.5 lit. a din H.G. nr. 753/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007, legiuitorul a stabilit actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de INS, față de luna decembrie a anului anterior.
D. fiind că în speță situația premisă este aceea că debitoarea - contestatoarea nu a efectuat plata pentru niciuna dintre tranșe, urmează a se reține de către instanță cele stabilite prin Decizia nr. 21/2007 a ICCJ pronunțată într-un recurs in interesul legii.
Întrucât Decizia de validare a fost emisă după 4 ani de la Hotărârea prin care au fost acordate despăgubirile și din moment ce nici măcar prima tranșă nu a fost achitată de către debitoare, se reține că intimații au dreptul să li se plătească și contravaloarea actualizării pentru întreaga creanță (tranșa I și II), începând cu data emiterii Hotărârii.
Se consideră că disp. art. 38 alin. 5 lit. a) din H.G. nr. 753/1998 reglementează situația în care Decizia de validare ar fi fost emisă în termenul de 60 zile, ceea ce însă nu s-a întâmplat cu privire la Hotărârea nr. 2591/15.04.2004 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998.
În atare condiții, se reține că sunt neîntemeiate susținerile contestatoarei legate de greșita actualizare a debitului.
În ce privește indicarea în cererea de chemare în judecată a faptului că, în data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 10/2014, fără a se indica și vreun motiv de contestație la executare, nu impune instanței a efectua o analiza din perspectiva acestei dispoziții legale. Totuși, s-a reținut că acest act normativ nu reglementează modul de recuperare a despăgubirilor în cadrul procedurii de executare silită și deci nu poate fi aplicabil în cauză.
Față de cele reținute mai sus, instanța, in temeiul art. 719 C.proc.civ, a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
In ce priveste cererea de suspendare a executarii, pana la solutionarea contestatiei, aceasta a fost respinsa ca ramasa fara obiect.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus contestatoarea A.N.R.P. a formulat apel în termen legal, prin care a susținut că au fost nesocotite prevederile O.U.G. nr. 10/2014, cele ale O.G. nr. 22/2002 și cele ale art. 38 alin. 5 și 6 din H.G. nr. 1277/2007 și că actualizarea nu s-a efectuat potrivit disp. art. 38 alin. 5 lit. a) din H.G. nr. 1277/2007.
Intimații – creditori au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința apelantă prin prisma criticilor formulate, tribunalul apreciază că apelul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește susținerea că actualizarea nu s-a efectuat cu respectarea prev. art. 38 alin. 5 lit. a) din H.G. nr. 1277/2007, tribunalul o apreciază ca vădit nefondată deoarece acest text de lege vizează situația în care decizia de validare ar fi fost emisă în termenul de 60 de zile; cu toate acestea decizia de validare a fost emisă după 4 ani de la hotărârea prin au fost acordate despăgubiri, motiv pentru care actualizarea a vizat întreaga creanță.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 10/2014, tribunalul constată că acest act normativ nu este aplicabil în prezenta cauză, în care executarea silită a fost demarată anterior adoptării acestui act.
În ceea ce privește nesocotirea, de către prima instanță, a disp. art. 2 din O.G. nr. 22/2002, tribunalul constată că aceste prevederi nu se aplică „de plano”, ci numai în situația dovedirii, de către instituția debitoare, a inexistenței sau a insuficienței fondurilor, dovadă care, în prezenta cauză, nu a fost prezentată instanței, situație în care acest motiv de apel apare ca vădit nefondat.
În ceea ce privește critica referitoare la nesocotirea modalității de plată a despăgubirilor stabilită prin art. 38 alin. 5 și 6 din H.G. nr. 1277/2007 și, pe cale de consecință, la imposibilitatea executării voluntare a obligațiilor de către apelantă datorită numărului foarte mare de popriri dispuse, tribunalul constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinței apelate, ci o încercare de justificare a neexecutării obligației de plată ce-i revenea apelantei.
În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-contestatoare A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – ANRP, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 8995/19.06.2015, în contradictoriu cu intimații R. D. și C. C. ambii cu domiciliul ales în comuna Afumați, ..112, județ I..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016
Președinte Judecător Grefier
I. I. C. P. M. P.
RED.C.P./19.02.2016
DACT.M.G./4EX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
JUDECĂTOR FOND – S. L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 111/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-02-2016, Tribunalul... → |
|---|
