Contestaţie la executare. Încheierea nr. 23/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 3475/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
INCHEIERE
Ședința publică din data de 23.09.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
JUDECATOR – E. R.
GREFIER: A. C. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta – contestatoare . și Compania Grivco SA împotriva sentinței civile nr. 4840/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., prin lichidator judiciar VF Insolvență SPRL București, B. Asociații D. și D. și . SA, cauza având ca obiect „contestație la executare – suspendare executare silită”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul apelantei – contestatoare . și Compania Grivco SA, avocat C. B., în baza împuternicirii avocațiale de la fila 129 dosar, și reprezentantul intimatei . SA, avocat M. B., în baza împuternicirii avocațiale de la fila 128 dosar, lipsă fiind intimații ., prin lichidator judiciar VF Insolvență SPRL București și B. Asociații D. și D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei din actele dosarului de către grefierul de ședință, care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, învederând că, la data de 22.09.2015, apelanta – contestatoare . și Compania Grivco SA a depus la dosar un set de înscrisuri, după care;
La interpelarea tribunalului, reprezentantul intimatei . SA arată că a primit un exemplar al înscrisurilor depuse astăzi la dosar de către apelanta – contestatoare, prin e-mail.
Atât reprezentantul apelantei – contestatoare . și Compania Grivco SA, cât și reprezentantul intimatei . SA arată că nu mai au cereri prealabile sau excepții de formulat și nici alte probe de administrat.
În baza art. 392 N.C.pr.civ., tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, și dă cuvântul părților, pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Reprezentantul apelantei – contestatoare . și Compania Grivco SA solicită admiterea apelului, cu consecința desființării sentinței atacate si, pe cale de consecință, admiterea contestației la executare si anularea actelor de executare cu privire la marca „Jurnalul N.” pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel. Având în vedere contractul de transfer încheiat, la data de 04.09.2008, între apelanta – contestatore si ., solicită a se observa că acesta a fost este încheiat în mod valabil. Consideră că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea pe motiv că înscrierea cesiunii la registrul mărcilor este o condiție de valabilitate a încheierii contractului de transfer. Potrivit disp. art. 42 din legea mărcii este evident faptul că aceasta înscriere nu are nicio relevanță din perspectiva încheierii valabile a contractului de transfer. A doua problemă este aceea de asigurare a opozabilității dobândirii dreptului de proprietate asupra mărcii pentru că una este încheierea valabilă și alta este opozabilitatea distinctă de încheierea valabilă. Solicită a se observa că si această condiție este îndeplinită de apelanta - reclamanta pentru că societatea nu putea face demersuri anterior începerii executării silite potrivit contractului de cesiune, care nu a fost anulat până în prezent și care trebuie să fie respectat ca atare de către părți si respectat inclusiv de către instanță. Transferul dreptului de proprietate opera în momentul în care exista o executare silită asupra debitoarei.
Prin urmare, este evident că înainte de executare silită demarata de către debitorii - creditori la instanța nu se putea înscrie aceasta cesiune pentru că nu se operase transferul de proprietate de la debitoare către creditoare.
In ceea ce privește transferul, arată că a produs efecte juridice pentru că ANAF s-a înscris la masa credală cu o creanță rezultată din acest transfer, creanță care nu a fost contestată. D. pentru care, nu se poate considera ca un act într-o anumită ipoteză, față de aceleași creditor, să producă efecte, iar într-o altă ipoteză, față de același creditor să nu producă efecte. Prin urmare, linia trebuie să fie unică, în sensul că ori produce efecte față de creditorul respectiv, ori nu produce nici un efect neexistând posibilitatea interpretării duale in raport de situația creditorului. Consideră că nu era nevoie să înscrie contractul de cesiune in registrul mărcilor atâta timp cat aceasta marcă se bucura de notorietate, și prin simpla utilizare a acestei mărci era opozabil oricărui terț acest drept de proprietate asupra mărcii. La acest moment, debitoarea nu a făcut nici un demers, prin niciunul dintre creditori, inclusiv intimata G C. putea să facă demersuri la registrul mărcilor, cu privire la durata de valabilitate a acestei mărci.
Pentru cele expuse mai sus, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în cererea de apel, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciara de timbru si timbru judiciar. Referitor la onorariu de avocat, își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separată.
Reprezentantul intimatei G C. solicită respingerea apelului ca neîntemeiat si menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică pentru că sentința atacată precizează că înregistrarea la OSIM a mărcii Jurnalul N. are efect constitutiv de drepturi, nu declarativ, cum a susținut apelanta la instanța de fond si in motivele de apel.
Potrivit art. 4 din legea 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice prevedea ca dreptul asupra mărcii este dobândit si protejat prin înregistrarea acestuia la OSIM.
Ca urmare, apelenta – reclamantă, nefăcând demersuri la OSIM, nu a dobândit dreptul de transfer si nici nu a fost opozabilă terților. La momentul disponibilizării mărcii la OSIM nu exista nicio informare potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
In ceea ce privește notorietatea la ANAF, acestea nu au fost invocate nici în fata primei instanței și nici în calea de atac ceea ce înseamnă că sunt motive care nu pot fi analizate de către instanța de control, întrucât sunt motive noi care nu pot luate in considerare de către instanța.
In opinia lor, consideră că executarea silită s-a făcut în mod legal pentru că la acel moment, nu exista titular al mărcii E. I. si sentința de fond este legală si temeinică. Precizează că, în cadrul procedurii insolventei, G C. a solicitat să se prelungească durata de valabilitate a mărcii.
Pentru cele expuse mai sus, solicita respingerea apelului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la cheltuielile de judecată, precizează că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
În replică, reprezentantul apelantei – reclamante arata ca în demersurile efectuate anterior anului 2012, exista un terț independent care avea o evidentă la B. de audit al tirajelor. In noiembrie 2011, la B. de audit al tirajelor s-a făcut înregistrarea că E. I. nu mai editează ziarul „Jurnalul N.”.
Prin urmare, s-au efectuat demersuri pentru că nu era obligatoriu atâta timp cât aveau cunoștință de notorietate în ceea ce privește marca asupra cesiunii. In ceea ce privește faptul că s-a invocat pentru prima dată notorietatea în apel, solicită să se observe că este devolutiv, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu se invocă texte de lege noi care sa permită instanței de fond că este o modificare a cererii principale, ci este un argument în susținerea faptului ca transferul este opozabil.
Există un argument de fapt și nu de drept prin care încearcă să combată în calea de atac faptul că soluția instanței de fond nu este corectă. In ceea ce privește atitudinea creditorilor majoritari, daca intimata G C. era interesată să prelungească si să tină in patrimoniu aceasta marcă, așa cum Grivco a făcut-o ulterior, aceasta putea să plătească suma de bani care profita tuturor creditorilor. Este evident ca atitudinea pasivă a intimatei G C. este imputabilă acesteia.
În baza art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Potrivit art. 396 alin. 1 C.pr.civ., va amâna pronunțarea cauzei, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, astfel că,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 30.09.2015
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. M. B. E. R. A.C. Nitoi
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3475/A
Ședința publică din data de 30.09.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
JUDECATOR – E. R.
GREFIER: A. C. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta – contestatoare . și Compania Grivco SA, cu sediul procesual ales la SCA Deli & Asociații situat în București, ., parter, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4840/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., prin lichidator judiciar VF Insolvență SPRL București, cu sediul în București, .. 26-28, ., B. Asociații D. și D., cu sediul in București, ., ., ., sector 3, și . SA, cu sediul in București, ., jud. I., cauza având ca obiect „contestație la executare – suspendare executare silită”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.09.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.05.2012 sub nr._, contestatoarea . SI COMPANIA GRIVCO SA a chemat în judecată pe intimații . SA, . și B. D. ȘI D., formulând contestație la executare împotriva executării mobiliare începute în dosarul de executare nr.168/2011 al B. D. ȘI D., cu privire la marca individuală verbală „Jurnalul Național” înregistrată la OSIM la data de 18.06.2004 cu nr._, având număr de depozit M 2004_, solicitând anularea executării silite și a formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare menționat, încetarea executării cu privire la marca „Jurnalul Național”, suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra mărcii „Jurnalul Național”, toate drepturile asupra mărcii fiind cesionate de E. I. în favoarea acesteia conform contractului de cesiune încheiat la data de 04.09.2008. Ca atare, E. I. nu are calitatea de titular al mărcii și nu poate fi supusă executării silite în dosarul de executare nr.168/2011.
A mai precizat reclamanta că transmiterea mărcii „Jurnalul Național” a fost publicată de OSIM în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr.3/2012, partea a II-a, în același buletin fiind publicată și mențiunea de ridicare a popririi asupra mărcii Jurnalul Național instituită de B..
Ulterior înregistrării și publicării cesiunii mărcii, în BOPI nr.4/2012, partea a II-a, publicat la 30.04.2012, OSIM a publicat revocarea înscrierii cesiunii mărcii Jurnalul Național” de la E. I. către contestatoare, fiind înscrisă și măsura de executare silită instituită asupra mărcii în dosarul de executare nr.168/2011.
A invocat reclamanta dispozițiile art.371 ind.3 C.proc.civ., potrivit cărora pot fi supuse executării silite veniturile și bunurile debitorului, dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor .
S-a mai arătat că măsurile de executare silită instituite cu privire la marca „Jurnalul Național” sunt nelegale și afectează în mod direct dreptul de proprietate al contestatoarei asupra mărcii, având în vedere că E. I. nu este titularul mărcii. Deși executorul judecătoresc a fost informat despre faptul că marca „Jurnalul Național” nu este proprietatea Editurii I., acesta în mod abuziv a continuat executarea silită asupra mărcii în dosarul de executare nr.168/2011.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.401 alin.2, art. 403 alin.1 C.proc.civ.
Intimata . SA a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D., excepția prematurității formulării contestației, excepția tardivității contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Intimata . a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat admiterea contestației la executare, arătând că nu mai este titulara mărcii individuale verbale „Jurnalul Național”, toate drepturile asupra acesteia fiind transferate către Grivco conform contractului de cesiune din 04.09.2008, ca efect al îndeplinirii condiției suspensive la data de 01.11.2011.
Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 12.11.2012, reclamanta a precizat că înțelege să conteste și actele de executare constând în publicație de vânzare nr.168/08.11.2012 a mărcii „Jurnalul Național”, și proces verbal privind stabilirea prețului de vânzare silită a bunului mobil marca „Jurnalul Național”, încheiat la 08.11.2012 în dosarul nr.168/2011, solicitând și anularea actelor de executare menționate.
Intimata . SA a formulat întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat excepția tardivității depunerii cererii de completare a contestației, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În ședința publică din 17.01.2013, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, formulată de intimata . SA, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D. ȘI D., a respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității și tardivității formulării contestației de executare și a cererii completatoare, pentru motivele reținute în încheierea de ședință de la termenul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 4840/07.03.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu B. D. ȘI D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins contestația la executare formulată și completată de contestatoarea . SI COMPANIA GRIVCO SA, în contradictoriu cu intimații . SA, ., prin lichidator judiciar VF INSOLVENȚĂ SPRL, ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14.11.2011, intimata-creditoare . SA a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei ., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de un număr de 49 bilete le ordin, formându-se dosarul de executare silită nr.168/2011 pe rolul B. D. și D..
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului ., la solicitarea creditoarei . SA, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin enumerate în cerere.
Totodată, prin încheierea din Camera de Consiliu din 17.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, s-a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr.1043/2011 al B. D., împotriva debitorului ., la solicitarea creditoarei . SA, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de o . bilete la ordin, enumerate în cerere.
Ulterior, la cererea creditoarei, cele două dosare de executare au fost conexate, formându-se un singur dosar de executare nr.168/2011 pentru toate titlurile executorii - 171 bilete la ordin, învestite în prealabil cu formulă executorie.
La data de 08.02.2012, a fost emisă de către B. D. somația de executare în dosarul execuțional nr.168/2011, comunicată debitoarei E. I. la 10.02.2012, prin care aceasta a fost somată ca, în termen de 1 zi de la comunicarea somației, să își îndeplinească obligația de plată a sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, în valoare totală de 6.751.836,67 lei și cheltuieli de executare în sumă de 90.717,22 lei, punându-i-se în vedere că, în caz contrar, se va demara executarea silită asupra bunurilor mobile urmăribile ale debitoarei, inclusiv asupra mărcii Jurnalul Național, evaluată la suma de 6.300.000 lei conform raportului de evaluare întocmit de CMF Consulting SA.
Anterior demarării executării, prin adresa nr._/16.11.2011, intimata G C. a solicitat la OSIM efectuarea unei cercetări documentare privind marca Jurnalul Național, răspunsul OSIM fiind în sensul că titular al mărcii este E. I., fiind furnizate toate specificațiile privitoare la această marcă.
În cadrul dosarului de executare nr.168/2011, B. D. a transmis către OSIM adresa nr._/21.02.2012, prin care solicita înscrierea de îndată în Registrul Mărcilor a măsurii executării silite asupra mărcii Jurnalul Național, al cărei titular este debitoarea E. I., și publicarea acestei măsuri în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Totodată, s-a pus în vedere că, ulterior primirii acestei notificări, OSIM îi revine obligația de a refuza efectuarea oricărei înscrieri referitoare la cesiunea sau transmiterea în orice mod a dreptului asupra mărcii și referitoare la constituirea oricărui drept asupra mărcii sau orice modificare a înregistrării mărcii făcute de actualul titular al acesteia, conform prevederilor Legii nr.84/1998
La data de 21.02.2012 contestatoarea a solicitat OSIM înscrierea cesiunii mărcii Jurnalul Național de la E. I. către Grivco, cesiunea fiind publicată de OSIM în BOPI nr.3/2012, partea a II-a, secțiunea mărci.
Prin adresa înregistrată la OSIM sub nr._/05.04.2012, B. D. a solicitat OSIM comunicarea de îndată a informațiilor complete privitoare la cesiunea drepturilor asupra mărcii Jurnalul Național și a documentelor care au stat la baza efectuării acestei înscrieri, având în vedere adresa sa din 21.02.2012.
Ca răspuns, OSIM a comunicat executorului judecătoresc faptul că s-a produs o eroare ca urmare a situației derutante creată prin depunerea concomitentă a acestor adrese, astfel încât, pentru remedierea acestei erori, OSIM a revocat înscrierea în Registrul Mărcilor a cesiunii făcute de E. I. către Grivco, și a procedat la înscrierea în Registrul Mărcilor a măsurii de executare silită dispusă în dosarul de executare nr.168/2011, fiind publicate în BOPI nr.4/2012 atât revocarea cesiunii, cât și înființarea măsurii de executare silită asupra mărcii Jurnalul Național.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice „dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM”, în același sens art.36 alin.1 prevăzând că „înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii”.
Art.40 alin.1 din lege prevede că „drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licență sau pe cale succesorală”. Totodată, art.42 alin.3 din lege dispune: „la cererea persoanei interesate și cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor și o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terților de la data publicării acesteia”.
În mod similar, art.34 alin.5 din HG nr.1134/2010 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr.84/1998 prevede: „dacă cesiunea nu a fost înscrisă în Registrul mărcilor și publicată, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii”.
A rezultat în opinia instanței de fond, în lumina prevederilor legale amintite, că legea specială nr. 84/1998 și Regulamentul de aplicare a acesteia instituie condiții speciale de opozabilitate față de terți a actului cesiunii drepturilor asupra mărcii, în lipsa cărora cesionarul nu se poate prevala de drepturile ce decurg din marcă, cerințe ce rezidă în înscrierea cesiunii în Registrul mărcilor și publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
În susținerea contestației la executare, reclamanta a invocat faptul că debitoarea E. I. nu are calitatea de titular al mărcii Jurnalul Național, astfel încât acest bun mobiliar nu poate fi supus executării silite în dosarul de executare nr.168/2011, întrucât toate drepturile asupra mărcii au fost transferate către Grivco conform contractului de cesiune din 04.09.2008.
Prin contractul de transfer sub condiție și termen suspensiv a drepturilor asupra bunurilor, încheiat între E. I. SRL, în calitate de cedent, și GRIVCO SA, în calitate de cesionar, la data de 04.09.2008, sub rezerva împlinirii termenului suspensiv și realizării condiției suspensive, cedentul a cesionat în favoarea Grivco, în mod definitiv și irevocabil, bunurile prevăzute în tabelul anexă la contract, între care și marca Jurnalul Național (f.94-100, vol. III), drepturile conferite asupra mărcii fiind în mod efectiv transferate către Grivco la data de 01.11.2011 ca efect al îndeplinirii condiției suspensive, conform susținerilor debitoarei-intimate E. I..
Acest contract de cesiune nu a fost înregistrat însă la OSIM, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, OSIM a revocat înscrierea în Registrul Mărcilor a cesiunii făcute de E. I. către Grivco, și a procedat la înscrierea în Registrul Mărcilor a măsurii de executare silită dispusă în dosarul de executare nr.168/2011, fiind publicate în BOPI nr.4/2012 atât revocarea cesiunii, cât și înființarea măsurii de executare silită asupra mărcii Jurnalul Național.
Instanța de fond a reținut că primele acte de executare privind marca Jurnalul Național au fost efectuate de executorul judecătoresc la data de 21.02.2012, în timp ce contractul de cesiune încheiat de Grivco cu E. I. datează din 04.09.2008, apreciind, așadar, că cesionara Grivco avea timp suficient să-și asigure publicitatea cesiunii mărcii și, prin aceasta, opozabilitatea față de terți a cesiunii, întrucât nu se poate prevala de necunoașterea legii, astfel că aceasta suportă prejudiciul creat pentru propria lipsă de diligență.
Împrejurarea că atât contestatoarea GRIVCO, cât și debitoarea E. I. au informat executorul judecătoresc cu privire la cesiunea mărcii JN a fost apreciată ca lipsită de relevanță, întrucât legea vorbește de înscrierea cesiunii la OSIM drept condiție de opozabilitate față de terți, nefiind suficientă simpla informare a organului de executare pentru a paraliza executarea silită demarată asupra acestui bun conform prevederilor legale.
Condițiile de publicitate instituite de Legea nr.84/1998 cu privire la cesiunea mărcii reprezintă o măsură de protecție a terților (cum este și intimata G C.) față de actele posibil vătămătoare pentru aceștia, ce ar putea fi făcute de conivență între cedent și cesionar tocmai pentru fraudarea drepturilor terților creditori.
A fost considerat de către prima instanță surprinzător faptul că în adresa nr.113/15.02.2012 debitoarea E. I. nici măcar nu informează executorul judecătoresc cine este actualul titular al mărcii, respectiv persoana în favoarea căreia a cesionat drepturile asupra mărcii JN, deși trecuseră 4 ani de la încheierea contractului de cesiune.
Totodată, a fost apreciat ca straniu și faptul că în aceeași zi în care executorul judecătoresc a solicitat înscrierea de îndată în Registrul Mărcilor a măsurii executării silite asupra mărcii Jurnalul Național și publicarea acestei măsuri în BOPI, debitoarea Grivco a cerut OSIM înscrierea cesiunii drepturilor asupra mărcii JN și publicarea acesteia în BOPI, în încercarea evidentă de a paraliza executarea silită asupra acesteia în dosarul de executare silită nr.168/2011.
Prevederile art.371 ind.3 C.proc.civ., invocate de contestatoare, reprezintă, într-adevăr, dreptul comun în materie de executare silită, însă nu se poate face abstracție de faptul că Legea nr.84/1998 și Regulamentul de aplicare a acesteia prevăd condiții speciale de publicitate și opozabilitate în ceea ce privește bunurile (chiar urmăribile) ale debitorului.
Cât privește apărările contestatoarei în sensul că încheierea valabilă a contractului de cesiune cu privire la marcă presupune doar forma scrisă ad probationem, conform dispozițiilor art.41 alin.1 din Legea 84/1998, aspect statuat și în practica judiciară, instanța a reținut că această condiție este aplicabilă doar în ceea ce privește părțile semnatare ale contractului de cesiune.
Față de terți însă, cum este și intimata G C., devin aplicabile prevederile art.42 alin.3 din lege și art.34 alin.5 din regulament, ca norme speciale ce reglementează opozabilitatea față de terți a cesiunii mărcii.
Mai mult, nu se poate desprinde concluzia că înregistrarea mărcii la OSIM are efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, cum a susținut contestatoarea, întrucât din interpretarea art.4 din lege rezultă că înregistrarea la OSIM are efect constitutiv în ceea ce privește drepturile asupra mărcii.
De altfel, instanța a reținut că intimata G C. nici nu a contestat faptul că între părți contractul de cesiune a fost valabil încheiat, acesta îmbrăcând forma scrisă cerută de art.41 din lege, dar aceasta nu înseamnă că încheierea sa valabilă pentru părți îl transformă într-un contract opozabil terților, câtă vreme nu au fost îndeplinite cerințele speciale de publicitate prevăzute de art.42 alin.3 din lege și art.34 alin.5 din regulament.
Dacă s-ar admite soluția contrară, aceasta ar avea drept rezultat lipsirea de orice efect practic a dispozițiilor legale speciale (art.42 alin.3 din lege), iar contestatoarea nu ar suporta nicio sancțiune pentru nerespectarea acestor prevederi, având posibilitatea chiar de a frauda drepturile creditorilor prin eludarea textelor de lege imperative ce prevăd înscrierea cesiunii mărcii la OSIM.
Nu au fost primite susținerile contestatoarei în sensul că prin urmărirea bunului i se încalcă dreptul de proprietate asupra mărcii JN, întrucât față de intimata G C. - terț față de contractul de cesiune – reclamanta nu poate invoca acest drept, câtă vreme nu a făcut opozabilă cesiunea prin înscrierea la OSIM.
În acest sens, dispozițiile art.34 alin.5 din HG nr.1134/2010 sunt fără echivoc „dacă cesiunea nu a fost înscrisă în Registrul mărcilor și publicată, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii”.
Cu privire la demersurile efectuate de B. D. în vederea demarării executării silite asupra mărcii JN, se reține că acesta a făcut demersuri la OSIM anterior emiterii somației de executare pentru informații completa cu privire la marcă, moment la care titular ala acesteia apărea debitoarea E. I., respectând întru totul prevederile Legii nr.84/1998 în această procedură de executare.
Tocmai pentru acest motiv, luând în considerare atât demersurile executorului judecătoresc cât și faptul că cererea de înscriere în Registrul Mărcilor a măsurii executării silite asupra mărcii Jurnalul Național au fost făcute anterior solicitării contestatoarei Grivco de a se înscrie cesiunea asupra mărcii în favoarea sa, OSIM a revocat înscrierea în Registrul Mărcilor a cesiunii făcute de E. I. către Grivco și a procedat la înscrierea măsurii de executare silită dispusă în dosarul de executare nr.168/2011.
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat că executarea silită a fost pornită în mod legal în cauza de față, cu respectarea prevederilor speciale ale Legii nr.84/1998 și HG nr.1134/2010, motiv pentru care a respins contestația la executare formulată și completată de contestatoarea . neîntemeiată.
Față de soluția reținută la termenul de judecată din 17.01.2013 cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D. ȘI D., instanța a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art.403 alin.1 C.proc.civ., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că prin prezenta hotărâre contestația a fost soluționată pe fond, instanța a respins-o ca rămasă fără obiect.
Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea . SI COMPANIA GRIVCO SA, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 21.05.2013, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației la executare formulate, respectiv anularea executării silite și a formelor de executare silită întocmite în dosarul de executare silită nr. 168/2011 al Biroului E. Judecătorești Asociați „D. și D.” cu privire la marca „Jurnalul Național”, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea recursului, s-a arătat că în cuprinsul sentinței recurate se rețin aspecte, care au condus, la o aplicare greșită a legii în prezenta cauză
A apreciat că înscrierea în registrul mărcilor nu reprezintă o condiție pentru transmiterea în mod valabil a unui drept de proprietate asupra unei mărci, prin cesiune.
Astfel prin sentința recurată, instanța de fond precizează faptul că înscrierea la OSIM are efecte constitutive de drepturi, concluzie dedusă din interpretarea art. 4 din Legea nr. 84/1998.
Dispozițiile acestui art. 4 menționează în cuprinsul alin. (1) faptul că „Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM”, însă acest articol are în vedere o altă ipoteză decât cea a cesiunii, și anume înregistrarea pentru prima dată a unei mărci, excepție făcând mărcile notorii.
Cu alte cuvinte, ceea ce statuează art. 4 alin. (1) este că nimeni nu se poate prevala de existența unei mărci decât în măsura în care aceasta a fost înregistrată la OSIM, sens în care înregistrarea este într-adevăr constitutivă de drepturi, adică aparține din acel moment unei persoane individual determinate.
Însă, în prezenta cauză, marca Jurnalul Național a fost înregistrată încă din anul 2004.
Având în vedere faptul că marca este un bun ce poate face obiectul unei transmisiuni inter partes, Legea nr. 84/1998 prevede posibilitatea cesiunii acesteia, în cuprinsul dispozițiilor art. 41 alin. (1) (fost art. 40 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, cu menționarea faptului că cesiunea trebuie făcută în scris și semnată de părțile contractante sub sancțiunea nulității. Rezultă astfel că încheierea valabilă a contractului nu presupune și condiția înscrierii în Registrul Mărcilor.
Cu alte cuvinte, înregistrarea la OSIM este constitutivă de drepturi o singură dată, respectiv la prima înregistrare, ulterior, orice acțiune reprezintă o modificare a datelor înregistrate cu privire la o marcă anume (inclusiv schimbarea titularul acesteia).
Cu privire la dobândirea de către recurenta GRIVCO a dreptului de proprietate s-a arătat că recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra mărcilor menționate în anexa Contractului încheiat cu E. I., urmare a îndeplinirii condiției suspensive menționate în cuprinsul acestuia.
În acest sens, prin Notificarea nr. 69 din data de 01.11.2011, recurenta a anunțat Editurii I. îndeplinirea condiției suspensive și, în consecință, dobândirea calității de proprietar. Un aspect important pe care recurenta l-a susținut, este că această îndeplinire a condiției suspensive din cuprinsul contractului a determinat dobândirea de către recurentă, cu caracter retroactiv, conform dispozițiilor art. 1015 din V.C.civ., a dreptului de proprietate de la momentul 04.09.2008.
Cu toate acestea, in mod greșit a reținut instanța faptul ca recurenta a avut la dispoziție 4 ani pentru a efectua procedura de publicitate, cu ignorarea efectului pendente conditione al condiției suspensive, având în vedere faptul că abia de la momentul noiembrie 2011 recurenta a dobândit un act care să îi confere calitatea de proprietar asupra mărcii.
Astfel, rezultă în mod evident faptul că, anterior momentului noiembrie 2011, subscrisa nu am fi putut efectua niciun demers la OSIM, având în vedere lipsa unui titlu de proprietate efectiv, concret și actual asupra mărcii. Demersurile recurentei în vederea înregistrării mărcii au fost efectuate în martie 2012 și publicate la sfârșitul lunii în BOPI nr. 3/2012.
Mai mult decât atât, deși instanța de fond consideră „straniu”, recurenta a înregistrat cererea prin care a solicitat să se ia act de schimbarea titularului mărcii, anterior cererii executorului judecătoresc, situație în care consideră că aprecierea subiectivă sau chiar literară a judecătorului nu ar trebui să-și găsească un suport în motivare, având în vedere faptul că o hotărâre judecătorească trebuie să aibă în vedere, în mod prioritar și echidistant, fapte concrete și reale.
Prin adresele transmise executorului judecătoresc, E. I. a comunicat inexistența în patrimoniul acesteia a mărcii Jurnalul Național. Astfel, la data de 15.02.2012, E. I. transmite două adrese distincte, cu același conținut, prin care aduce la cunoștința executorului inexistența în patrimoniul acesteia a mărcii Jurnalul Național și necesitatea încetării oricărei măsuri de executare.
Cu toate acestea, executorul judecătoresc ignoră solicitarea Editurii I.. Ceea ce este în mod real surprinzător este că instanța de fond consideră că necomunicarea titularului mărcii a reprezentant un element „surprinzător” pentru aceasta. Or, ne întrebăm care era relevanța numelui titularului dreptului de proprietate și cu ce ar fi schimbat acest aspect întreaga desfășurare a evenimentelor ce au urmat.
Un aspect important este că executarea silită demarată de către G C. a fost un element determinant pentru care E. I. a solicitat deschiderea procedurii de insolvență în cadrul dosarului nr._/3/2012.
Ghidatorul judiciar desemnat în procedura de insolvență, confirmat de către Adunarea Creditorilor, a constatat inexistența în patrimoniul Editurii I. a mărcilor menționate în cuprinsul Contractului, confirmând opozabilitatea față de terți a cesiunii, prin respectarea actului de transfer.
Or, lichidatorul judiciar este, într-o poziție similară intimatei G C., un terț față de Contractul dintre Grivco și E. I., însă în cadrul procedurii de insolvență are atribuția inventarierii elementelor patrimoniale, inclusiv pronunțarea în privința opozabilității (asumarea) unor transferuri patrimoniale. Astfel, în cadrul Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, se menționează că „începând cu luna noiembrie a anului 2011 E. I. s-a aflat în imposibilitatea practică de continuarea a activității principale, editarea de ziare, nemaifiind proprietara mărcilor consacrate pe piața relevantă".
Prin soluționarea prezentului dosar, instanța de fond a invocat prevederile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, „la cererea persoanei interesate și cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor și o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terților de la data publicării”.
În acest sens, instanța de fond consideră teza finală a acestui articol o măsură exclusivistă de asigurare a opozabilității, teză greșită, astfel cum vom argumenta în continuare.
Instanța de fond a considerat că recurenta „a stat în pasivitate 4 ani de zile”, astfel cum a arătat anterior, acest aspect este rezultatul unei ignorări a situației de fapt și de drept. La câteva luni de la momentul notificării Editurii I. în privința îndeplinirii condiției suspensive, a demarat procedura de înregistrare a cesiunii la OSIM. Mai mult decât atât, au existat și alte acte/fapte, prin care s-a asigurat opozabilitatea cesiunii față de intimata G C..
Trebuie subliniat faptul că la momentul noiembrie 2011 a fost demarată și procedura de executare a Editurii I. în cadrul dosarului de executare 830/2011, executorul judecătoresc dispunând înscrierea măsurii executării silite la OSIM abia în ianuarie 2012, măsură publicată în BOPI nr. 2/2012, măsură revocată luna următoare și publicată în BOPI nr. 3/2012.
Un alt aspect important de reținut în prezenta cauză este și faptul că demararea procedurii execuționale a reprezentat, în sine, condiția suspensivă ce s-a îndeplinit și ce a determinat dobândirea de către Grivco a dreptului de proprietate asupra mărcii.
Soluția de respingere a contestației la executare formulată de către recurentă are la bază interpretarea restrictivă a prevederilor art. 42 alin. (3), teza finală, din Legea nr. 84/1998, prin ignorarea rațiunii edictării normei juridice. Astfel, dispoziția legală citată face vorbire de momentul în care cesiune devine opozabilă terților, însă, ceea ce în mod greșit a decis instanța de fond, este reprezentat de exclusivitatea modalității de asigurare a opozabilității, partea interesată având la dispoziție și alte mijloace de asigurare a opozabilității.
Astfel, la o simplă analiză a acestei propoziții, din modul în care aceasta este formulată, rezultă că legiuitorul nu a intenționat a exclude orice altă modalitate de a realiza opozabilitatea cesiunii. în măsura în care legiuitorul ar fi dorit excluderea oricărei modalități de realizare a opozabilității ar fi subliniat acest aspect prin utilizarea unor termeni adecvați, de exemplu, „exclusiv prin”, „doar prin”, „numai prin”.
Ceea ce a dorit legiuitorul prin această dispoziție legală este de a institui o modalitate alternativă și facilă de a realiza opozabilitatea cesiunii erga omnes, pentru simplul motiv că ar fi dificil a aduce la cunoștință în mod individual fiecărei persoane un astfel de transfer. Astfel, o dispoziție acordată în favoarea unei persoane, în vederea facilitării exercitării unui drept, nu poate fi transformată într-o modalitate de restrângere a posibilităților pe care le avea o persoană pentru aducerea la cunoștință a cesiunii.
În susținerea acestei teze este și faptul că Legea nr. 84/1998 prevede că, în ceea ce privește mărcile notorii, cesiunea nu este necesară, astfel cum nu este necesară nici înregistrarea ei. Rezultă că, astfel cum am arătat și anterior, în cuprinsul art. 42 alin. (3) legiuitorul nu a dorit a restrânge modalitățile de realizarea a opozabilității.
Argumentele aduse în sprijinul acestei interpretări sunt următoarele: dobândirea dreptului de proprietate s-a realizat urmare a demarării procedurii execuționale împotriva Editurii I., cu alte cuvinte, dacă G C. nu ar fi demarat procedura de executare, subscrisa nu am fi fost proprietarul mărcii; executorul judecătoresc înscrie măsura executării silite la OSIM, iar OSIM revocă înregistrarea cesiunii; recurenta a adus la cunoștința executorului judecătoresc și a creditorului existența cesiunii și a dreptului de proprietate născut ca urmare a acestei executări silite, dar aceștia aleg să ignore acest aspect, cu alte cuvinte ignoră opozabilitatea transmiterii.
Cu alte cuvinte, executarea silită în prezenta cauză a determinat (i) transmiterea dreptului de proprietate asupra mărcii din patrimoniul Editurii I. în cel al recurentei și (ii) indisponibilizarea oricăror modificări cu privire la înregistrarea titularului mărcii ca urmare a măsurii executorului judecătoresc (care în mod imperativ a solicitat OSIM să nu efectueze înregistrarea cesiunii, ceea ce OSIM deja făcuse, dar ulterior a revocat).
În plus, consideră că rațiunea legii nu a fost aceea de a acorda posibilitatea unui terț de a ignora cu rea - credință un contract doar pentru a-și realiza propriul interes, indiferent de consecințe.
Astfel, recurenta se regăsește într-o situație atipică în care o instanța de judecată consideră că nu ar fi realizat procedura de opozabilitatea la OSIM, deși ar arătat faptul că societatea recurentă a efectuat toate demersurile posibile și chiar a existat o publicare în acest sens, un terț, deși are cunoștință de existența dreptului nostru de proprietate, ignoră actul juridic ce i-a fost comunicat și decide continuarea executării.
In aceste condiții, consideră că se impun a fi menționate cel puțin două momente care au determinat realizarea opozabilității transmiterii dreptului față de intimata G C.: (i). Acordarea de dată certă Notificării nr. 69 din 01.11.2011; (ii). Aducerea la cunoștința executorului judecătoresc prin Adresele din 15.02.2012 și comunicarea Contractului atât executorului, cât și creditorului G C..
Astfel cum a menționat anterior, atât executorul judecătoresc, cât și creditorul G C., au avut cunoștință de cesiunea intervenită, în sensul că aceasta le-a fost făcută opozabilă, anterior primelor acte de executare asupra mărcii.
În calitate de creditor chirografar, G C. are o garanție generală asupra patrimoniului Editurii I., astfel încât: „toate mișcările ce se produc în interiorul patrimoniului, prin mărirea sau micșorarea activului ori pasivului sunt opozabile creditorului chirografar, care va putea să urmărească numai acele bunuri care se află în patrimoniu la data la când creanța a devenit exigibilă. în măsura în care fluctuațiile arătate ale activului sau pasivului patrimoniului s-au produs ca urmare a contractelor încheiate de debitor, va trebui să admitem că aceste contracte sunt opozabile creditorilor chirografar”.
Rezultă astfel că ieșirea din patrimoniu a mărcii deținute anterior de E. I. este opozabilă G C., sens în care o astfel de aducere la cunoștință nu poate fi ignorată nici de G C., nici de executorul judecătoresc.
În ceea ce privește dată certă a Notificării nr. 69/01.11.2011, aceasta reprezintă momentul din care data unui înscris sub semnătură privată nu mai poate fi ignorată de către terți.
În Regulamentul CE nr. 207/2009, se prevede în cuprinsul art. 23: „Actele juridice privind o marcă comunitară, menționate la articolele 17, 19 și 22, sunt opozabile față de terți în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil fată de terții care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoștință de act la data dobândirii drepturilor”.
Deși nu are în vedere strict situația de față, se poate deduce concluzia conform căreia, la nivel comunitar, în actele obligatorii, se acceptă teza conform căreia opozabilitatea se poate realiza și prin alte metode decât prin înscriere în registre.
Cu aplicabilitate generală, obligatoriu în toate elementele sale și aplicabil în toate statele membre, regulamentul este „legea Comunității" și trebuie să fie respectat integral de către cei cărora li se aplică (persoane private, state membre, instituții ale Uniunii Europene). Acesta se aplică direct în toate statele membre, fără a trebui să facă obiectul unui act de transpunere pe plan național. încă de la . (la data pe care acesta o stabilește sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), acesta se impune vertical în ordinile juridice naționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 C.proc.civ., precum și toate celelalte texte normative citate în cuprinsul recursului.
La data de 26.05.2014, intimata G C. & C.S.A. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 308 C.proc.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivare, s-a arătat că în ceea ce privește criticile sentinței recurate pe motiv II de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. respectiv acela al pronunțării unei hotărâri cu aplicarea greșita a legii: sentința atacata precizează ca înregistrarea la OSIM a mărcii Jurnalul N. are efect constitutiv de drepturi, nu declarativ, cum a susținut recurenta in apărarea sa de la fond si in motivele de recurs, potrivit art. 4 din Legea 84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice „dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acestuia la OSIM, De asemenea art. 4 alin 3 din același act normativ prevede ca „la cererea persoanei interesate si cu plata taxei prevăzute de lege OSIM înscrie cesiunea in Registrul mărcilor si o publica in Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuala. Cesiunea este opozabila terților de la data publicării acesteia”. Recurenta avea posibilitatea înscrierii aceste cesiuni încă de la data de 04.09.2008, data încheierii așa zisului contract de transfer sub condiție si termen suspensiv al drepturilor asupra bunurilor, denumit in cele ce urmează „Contractul de cesiune, iar OSIM-ul ar fi înscris proprietatea cu mențiunea dobândirii sub condiție. Aceasta nu a făcut o astfel de înscriere nici măcar la data de 01.11.2011 când pretindea ca s-a împlinit condiția, poprirea fiind înființata de B. D. ulterior acestei date.
Din însăși susținerile recurentei si actele dosarului de executare nr. 168/2011 rezulta ca a încercat înscrierea contractului de cesiune la data de 2"J .02.2012 când exista o indisponibilizare a mărcii in cadrul dosarului 830/2011 si 168/2011, ridicarea indisponibilizării mărcii din dosarul 830/2011 făcându-se concomitent cu înscrierea celeilalte indisponibilizări, ceea ce determină imposibilitatea înscrierii vreunei cesiuni a mărcii Jurnalul N.. Având in vedere faptul ca executorul a înscris concomitent cele două adrese de ridicare si înființare a popririi, este bizar cum a fost intercalata cererea sa intre cele doua adrese, astfel cum susține, întrucât aceasta ar fi presupus ca si executorul si recii renta sa fie prezente in același timp la registratura, lucru care nu s-a întâmplat.
Revocarea înscrierii cesiunii recurentei a fost efectuata deoarece OSIM din eroare nu a observat ca era instituita poprirea in cadrul dosarului 168/2011 care nu era un nou dosar, ci era înregistrat pe rolul B. D. încă din 2011 după cum atesta si indicativul anului in titulatura dosarului de executare. De altfel, la momentul efectuării prezentei întâmpinări recurenta a pierdut toate contestațiile administrativ jurisdicționale judecate de OSIM cat si procesul împotriva acestuia înregistrat sub nr._/3/2012. (copie anexata). Referirea la faptul ca in adresa 113/15.02.2012 făcuta di; debitoarea E. I. a faptului ca nu mai este proprietara mărcii Jurnalul N. este lipsita de orice efecte întrucât la acea data marca era poprita oricum si rezulta acest fapt din evidentele OSIM ceea ce făcea ca niciun transfer asupra mărcii sa nu se poată face. De altfel la acel moment nici măcar debitoarea nu a indicat cine ar fi pretinsul titular al mărcii respective. „Contractul de cesiune” a fost depus pentru prima data in cadrul dosarului nr._ ulterior încercării recurentei de a-și înscrie contractul la OSIM, cu puțin timp înainte de închiderea dezbaterilor.
Dosarul de executare 830/2011 a fost închis in luna iulie 2012, cu mult după respingerea contestației la executare din dosarul nr._/299/2012 (atașată prezentei întâmpinări), deși recurenta încearcă să plaseze închiderea dosarului momentului ridicării popririi de la data de 21.02.2012 fapt neadevărat după cum rezulta din înscrisurile depuse de însăși recurenta. Închiderea dosarului nu însemna ca executarea silita iu se putea relua întrucât ne aflam in termenul general de prescripție.
Pe bună dreptate sentința atacata precizează ca atâta timp cat dreptul de proprietate nu era înscris la OSIM nici dreptul asupra mărcii nu putea fi c pus lui G, C. & C care era terț fata de contractul de cesiune. Comunicarea de către debitoarea E. I. SRL a unor adrese către executorul judecătoresc a faptului ca nu mai este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii Jurnalul N. nu are niciun efect juridic, Întrucât atâta vreme cat marca era in disponibilizată pe numele sau ca titular de drepturi aceasta fiind executata silit nu încape îndoiala ca acest Contract de cesiune era doar o ii .cercare de scoatere a mărcii de sub executarea silita, însă contractul nu era opozabil niciun terț, deci nici executorului, nici lui G C. & C.
De altfel, in cadrul unei executări silite ulterioare in cadrul dosarului 11/2012 deschis pe rolul B. O. s-a întâmplat aceeași situație in cazul mărcii „ Jurnalul,, iar Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința nr._/2013 in dosarul_/299/2012 (atașata prezentei întâmpinări) motivând-o in același sens ca si cea atacata cu recurs de recurenta.
În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedura civila 1865 si ale Legii nr. 84/1998 în caz de neprezentare s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedura civila.
Prin încheierea de ședință din data de 25.06.2014, tribunalul, față de dispozițiile art. 402 alin. 2 C.proc.civ., a calificat prezenta cale de atac ca fiind apelul.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, expunând următoarele considerente:
În primul rând, tribunalul subliniază că prin decizia nr. 1941/17.12.2014 pronunțată în recurs de Curtea de Apel București în cadrul litigiului având ca obiect contestația formulată de către apelanta-contestatoare din prezenta cauză împotriva hotărârii nr. 125/19.10.2012 a Comisiei de Contestații Mărci, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat (ca prezumție absolută decurgând din efectele negative ale unei hotărâri judecătorești), că „din moment ce formalitățile de publicitate a cesiunii nu au fost efectuate până la momentul înscrierii măsurii executării silite a bunului, pentru creditor, care are calitatea de terț față de contractul de cesiune, bunul se află în patrimoniul cedentului. Publicitatea măsurii de executare silită s-a efectuat prin înregistrarea în registrul mărcilor, executarea silită a debitorului, titular al mărcii, fiind considerată transmitere de drepturi, conform art. 40, alin. 2 din Legea nr. 84/1998. Această dispoziție legală determină imposibilitatea înregistrării ulterioare a cesiunii, căci drepturile asupra mărcii depind de executarea silită a titularului mărcii.”
Tribunalul apreciază, referitor la susținerea apelantei contestatoare în sensul că la data de 01.11.2011, contractul de cesiune a dobândit dată certă, conform art. 1182 Vechiul C.civ., că această formalitate este suficientă pentru opozabilitatea față de terți a unui înscris sub semnătură privată, fiind condițiile generale în privința unor astfel de acte juridice. Cu toate acestea, tribunalul menționează că în prezenta cauză suntem într-un litigiu vizând opozabilitatea contractului de cesiune a unei mărci individuale, situație în care devin aplicabile cerințele speciale de opozabilitate prevăzute de art. 42 alin.3 din lege și art.34 alin.5 din HG nr.1134/2010 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr.84/1998, acesta din urmă stabilind că: „dacă cesiunea nu a fost înscrisă în Registrul mărcilor și publicată, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii”.
Privitor la adresa nr. 113/15.02.2012, conform căreia apelanta contestatoare a adus la cunoștința B. D. și D. aspectul că intimata E. I. nu mai este titulara mărcii Jurnalul Național, tribunalul consideră că această împrejurare nu determină o suplinire a condiției speciale de publicitate (art.42 alin.3 din legea nr. 84/1998 dispune: „la cererea persoanei interesate și cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor și o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terților de la data publicării acesteia”), care trebuie realizată în condițiile legii (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Tribunalul nu va reține apărarea apelantei în ceea ce privește asigurarea opozabilității cesiunii și prin alte modalități de publicitate, prin raportare la situația mărcilor notorii, întrucât, aceasta este o excepție de la regula înscrierii la OSIM, expres prevăzută de către legiuitor, ceea ce nu se poate afirma despre situația invocată de către apelantă. Tribunalul subliniază că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, și este exclusă extinderea lor prin analogie.
Tribunalul nu va reține ca pertinentă nici alegația apelantei contestatoare în sensul că prin urmărirea mărcii i se încalcă dreptul de proprietate asupra acestui bun, întrucât, după cum s-a expus într-un paragraf anterior, s-a statuat asupra acestui aspect cu putere de lucru judecat, absolută față de apelanta-contestatoare, în sensul că, pentru creditor, nefiind înscrisă cesiunea, aceasta nu a produs efecte, titularul dreptului de proprietate asupra mărcii fiind debitorul, putându-se astfel, proceda la executarea silită a bunului său. Tribunalul precizează că între părțile contractului de cesiune, acesta a rămas valabil, întrucât a fost încheiat în condițiile specificate de art. 41, alin. 1 din Legea nr. 84/1998, respectiv în scris și semnat de părțile contractante. Prin urmare, între acestea pot fi urmărite condițiile angajării răspunderii civile contractuale, dacă se impune.
În legătură cu invocarea art. 23 din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, tribunalul apreciază că acesta nu este aplicabil în cauza de față. Astfel, dispozițiile legale menționate stabilesc: „Actele juridice privind o marcă comunitară, menționate la articolele 17, 19 și 22, sunt opozabile față de terți în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil față de terții care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoștință de act la data dobândirii drepturilor.” Tribunalul observă că cea de-a doua teză are în vedere situația terților „care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act”, or, în prezenta cauză, terțul este un creditor care nu invocă, la acest moment, niciun drept asupra mărcii, ci doar urmărește silit un bun al debitorului său.
În ceea ce privește susținerea notorietății mărcii Jurnalul Național, tribunalul constată că acesta nu a constituit motiv de apel, fiind menționat doar în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, nu a fost motiv de contestație la executare, motiv pentru care nu va fi analizat, față de prevederile art. 294 C..
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – contestatoare . și Compania Grivco SA, cu sediul procesual ales la SCA C., P. & Asociații situat în București, ., nr. 2, etaj 2, apt. 6, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4840/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., prin lichidator judiciar VF Insolvență SPRL București, cu sediul în București, .. 26-28, ., B. Asociații D. și D., cu sediul in București, ., ., ., sector 3, și . SA, cu sediul in București, ., jud. I..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. M. B. E. R. A.C. Nitoi
Red. AMB/10.02.2016
Thred. PI/ 7 ex
J. S.1 – jud. L. E. M.
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 16-02-2016, Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1613/2015. Tribunalul... → |
|---|
