Evacuare. Decizia nr. 243/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 243/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 243/2016

Dosar nr._

ROMANIA

Tribunalul București Secția a V a Civilă

DECIZIA CIVILĂ NR. 243A

Ședința publică din data de 25.01.2016

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE E. F.

JUDECĂTOR E. P. -J.

GREFIER C. M.

Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârât T. V. împotriva sentinței civile nr. 5011/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 în dosar nr._ având ca obiect evacuare, în contradictoriu cu intimatele pârâte N. V., T. A. G. și intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA F. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În ședință publică se prezintă numitul T. F. care se legitimează cu CI . nr._ eliberat la data de 22.06.2015 de către SPCEP Sector 2 și care depune la dosar chitanța prin care face dovada achitării lipsei de folosință.

Tribunalul, constatând că nu mai subzistă temeiurile suspendării, repune cauza pe rol și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 1.08.2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București – Secția Civilă, reclamanta Administrația F. I. a chemat în judecată pârâții T. V., N. V., T. A. G., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1367,69 lei contravaloare lipsă de folosință pentru perioada martie 2012- iulie 2013 și majorări, evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., parter, Sector 2, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin procesul verbal de constatare întocmit la 12.07.2012, imobilul situat în București, . parter, Sector 2 este ocupat de pârâți fără ca aceștia să dețină un titlu locativ și fără a achita contravaloarea lipsei de folosință.

Astfel, contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada martie 2012 - iulie 2013 este în cuantum de 1159,06 lei la care se adaugă și penalități în cuantum de 208,63 lei în total, suma datorată fiind de 1367,69 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 12 din Anexa la H.C.G.M.B. nr. 42/2013, art. 1349, art. 1357, art. 1381 alin 1, 1382 C.civ.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art. art. 30 din OUG 80/2013 pe primul capăt de cerere și s-a achitat taxă judiciară de timbru 100 pe capătul doi de cerere-evacuare.

Reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, la 08.04.2014 (fila 44) prin care a majorat pretențiile la 2.147,67 lei din care: 1.704,50 lei contravaloarea lipsă de folosință pentru perioada martie 2012- martie 2014 și 443,17 lei majorări.

Prin sentința civilă nr. 5011/24.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta Administrația F. I., în contradictoriu cu pârâții T. V., N. V. și T. A. G.; au fost obligați pârâții la plata sumei de 1704,50 lei contravaloare lipsă de folosință pentru perioada martie 2012- martie 2014 și 443,17 lei majorări; a fost dispusă evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., parter, sector 2, fiind obligați la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare întocmit la 12.07.2012, imobilul situat în București, . parter, sector 2 este ocupat de pârâți fără ca aceștia să dețină un titlu locativ și fără a achita contravaloarea lipsei de folosință.

Astfel, contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada martie 2012- martie 2014 este în cuantum de 1.704,50 lei la care se adaugă și penalități în cuantum de 443,17 lei în total, suma datorată fiind de 2.147,67 lei.

Potrivit art. 1349 C.civ, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Potrivit art. 1357 alin 1 C.civ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să-l repare.

În cauză, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus: fapta ilicită săvârșită cu vinovăție constă în ocuparea locuinței fără forme legale, iar prejudiciul constă în contravaloarea lipsei de folosință în cuantumul solicitat de reclamantă, existând astfel o legătură clară de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

În ceea ce privește ocuparea abuzivă a locuinței, proprietatea statului aflată în administrarea AFI, potrivit art. 555 C.civ, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

Astfel, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții la plata sumei de 1704,50 lei contravaloare lipsă de folosință pentru perioada martie 2012-martie 2014 și 443,17 lei majorări și a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ., parter, sector 2.

În temeiul art. 453 C.pr.civ, a obligat pârâții la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul T. V., criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, acesta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că Administrația F. I. se ocupă exclusiv de administrarea imobilelor din Municipiul București.

A precizat că Primăria Sector 3 București este în măsură să emită un Ordin de repartiție pentru locuința în care stă, ca urmare a nenumăratelor demersuri pe care le-a făcut în temeiul Legii nr. 114/2996.

A solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Administrației F. I. și respingerea cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele C.pr.civilă.

Analizând apelul prin raportare la criticile formulate de apelant, Tribunalul îl apreciază ca neîntemeiat.

Astfel, critica apelantului referitoare la lipsa calități procesuale active a reclamantei intimate în fond, este neîntemeiată. În această privință, Tribunalul are în vedere că aceasta din urmă acționează în calitate de reprezentant al titularului dreptului de proprietate, Municipiul București, prin urmare, fiind probată legitimarea sa procesuală în cauză.

În ceea ce îi privește pe pârâți, se constată că ocupă imobilul în litigiu în lipsa unui titlu locativ opozabil intimatei reclamante, în mod legal și temeinic prima instanță dispunând evacuarea acestora din spațiul menționat.

Cât privește obligarea apelanților pârâți la suportarea lipsei de folosință a locuinței pentru perioada martie 2012-martie 2014, Tribunalul observă că prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii delictuale a acestora, respectiv, fapta ilicită constând în ocuparea fără drept a spațiului locativ, existența unui prejudiciu cuantificat în lisa de folosință pe perioada menționată, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâților, rezultând fără echivoc.

În ceea ce privește apărarea apelanților pârâți în sensul că au achitat sumele datorate reclamantei drept lipsă de folosință, conform dovezilor depuse în apel, Tribunalul constată, pe de o parte că aceste plăți au fost efectuate după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, iar pe de altă parte, această plată nu are relevanță sub aspectul evacuării, în condițiile în care apelanții pârâți nu dețin un titlu locativ.

În consecință, față de toate considerentele expuse, văzând și disp. art. 480 cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelantul pârât T. V., cu domiciliul în București, ., parter, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5011/24.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA F. I. (C._), cu sediul în București, .. 16, sector 3 și intimații pârâți N. V. și T. A. G., ambii cu domiciliul în București, ., parter, sectorul 2, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

E. F. E. P.- J. C. M.

Red.EPJ/Dact.G.Z/ 6 ex/2.03.2016

Jud. sector 2/Jud. fond /N.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 243/2016. Tribunalul BUCUREŞTI