Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 743/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 743/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 743/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.743A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: L. I.-C.
JUDECĂTOR: A. M. V.
GREFIER: V. A.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă H. A. R. împotriva sentinței civile 547 pronunțate la data de 18.01.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât H. M. J., cererea de chemare in judecata având ca obiect ordonanță președințială-exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor, pensie de întreținere.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 15.02.2016, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, pentru a da posibilitatea apelantei-reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii la 16.02.2016 când a decis:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială formulată la data de 07.12.2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta-pârâtă H. A.-R. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant H. M. Jeremy pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună pe cale de ordonanță prețedințială 1)exercitarea provizorie exclusive a autorității părintești cu privire la minorul H. James-V. de către mamă 2)stabilirea provizorie a locuinței minorului la mamă până la pronunțarea unei sentințe definitive în dosarul nr._/300/2015, cu 3) obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea copilului.
În motivare, reclamanta-pârâtă a învederat instanței de judecată în esență faptul că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul-reclamant de aproximativ 9 luni din care a rezultat minorul, născut la data de 22.01.2014. A arătat reclamanta faptul că între părți au existat neînțelegeri legate de faptul că pârâtul nu se implică în viața de familie, consumă alcool și substanțe psihotrope, fiind în prezent sub tratament cu amfetamine. A menționat reclamanta că a sesizat și DGASPC Sector 2 solicitând sprijin și s-a adresat chiar și organelor de poliție. A mai precizat faptul că în prezent locuiește cu minorul și este în interesul acestuia ca locuința să fie stabilită cu titlu provizoriu la ea.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 și urm .Cproc. civ.
În dovedire, reclamantua-pârâtă a solicitat instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și proba cu interogatoriul.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse la dosarul cauzei, pârâtul-reclamant a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea domiciliului minorului la mamă, precum și stabilirea unui program de vizitare în favoarea sa.
În prezenta cauză instanța a încuviințat în ședința din data de 18.01.2016 pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba testimonială cu un martor pentru pârâtul-reclamant. Instanța a luat act totodată că există acordul părților în ceea ce privește obligarea pârâtului-reclamant la plata pensiei în favoarea minorului și stabilirea locuinței copilului la mamă, instanța urmând doar să verifice dacă acordul părților corespunde interesului superior al minorului.
Prin sentința civilă nr.547/18.01.2016, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte cererea de ordonanță președințială, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești; a admis în parte cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant H. M. Jeremy; a respins cererea reconvențională în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect exercitare autoritate părintească ca inadmisibilă; a stabilit cu titlu provizoriu până la soluționarea dosarului nr._/300/2015 locuința minorului H. James-V. la mamă; a stabilit următorul program de vizitare al reclamantului-pârât: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni pare, de sâmbătă, ora 10.00 și până duminică ora 18.00, cu posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliu său; al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă, ora 10.00 și până duminică ora 18.00, cu posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliu său; prima zi de P. în anii pari, între orele 11,00-18,00; prima zi de C. în anii impari între orele 11,00-18,00; a stabilit că tatăl va participa la ziua de naștere a minorului, care urmează a fi petrecută de către ambii părinți împreună cu minorul; în anii pari 2 săptămâni în vacanța de vară, respectiv o săptămână în luna iulie și una în luna august după cum urmează 01.07.-07.07 și respectiv 01.08.-08.08, iar în anii impari respectiv o săptămână în luna iulie și una în luna august după cum urmează 15.07.-22.07 și respectiv 15.08.-22.08; a stabilit obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de ¼ din venitul pârâtului-reclamant de la data înregistrării cererii, 08.12.2015 și până la majoratul minorului; a stabilit obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că părțile au fost căsătorite (căsătoria încheindu-se la data de 03.11.2013), din căsătorie rezultând minorul H. James V.. Părțile sunt despărțite în fapt de aproximativ două luni, în prezent reclamanta locuind cu minorul la fostul domiciliu comun, iar pârâtul într-o locuință închiriată.
Instanța a avut în vedere normele legale care constituie dreptul comun în materia ordonanței președințiale, respectiv art. 997 C.proc.civ. Potrivit dispozițiilor art. 997 alin. (1) C.proc.civ: „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Analizând cererea de ordonanță președințială în lumina condițiilor de admisibilitate ale ordonanței, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, a situației de fapt astfel cum a fost reținută de către instanța de judecată, precum și a interesului superior al minorului, instanța a apreciat că cererea principală este întemeiată în parte, cererea reconvențională fiind în parte întemeiată.
Instanță a constatat că se impun a fi îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale stabilite de art. 998 NCPC, urgența fiind prezumată potrivit dispozițiilor 920 C.proc.civ. Instanța a apreciat că pentru a fi admisibilă trebuie îndeplinite cumulativ cerințele a) aparenței dreptului, b) caracterului provizoriu al măsurilor, c) existenței unor cazuri grabnice și d) neprejudecării fondului. Totodată, instanța a subliniat faptul că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București se află dosarul nr._/300/2015, având ca obiect divorț, între aceleași părți, astfel că prin raportare la prevederile art. 920 C.proc.civ. urgența este prezumată.
În ceea ce privește aparența dreptului, instanța a reținut că aceasta este o condiție specială care face admisibilă cererea de ordonanță președințială, dacă sunt îndeplinite și condiția de exercițiu al acțiunii civile referitoare la capacitate, calitate și interes. Ordonanța președințială nu presupune dovedirea de către reclamant a temeiniciei pretenției formulată.
În ceea ce privește caracterul provizoriu, instanța a constatat că termenul provizoriu caracterizează exact specificul procedurii ordonanței președințiale, deoarece are o dublă semnificație. Pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.
Instanța a reținut că cererea de ordonanță președințială trebuie să aibă un caracter urgent, respectiv părțile să fie prejudiciate în ipoteza în care nu s-ar lua o măsură prin intermediul acestei proceduri speciale. Cu titlu prealabil instanța a reținut că cererile părților privind exercitarea autorității părintești sunt inadmisibile în cadrul unei cereri de ordonanță președințială, întrucât acestea prejudecă fondul. Totdată, urgența în cauză este prezumată de lege, față de prevederile art. 920 C.proc.civ în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la stabilire domiciliu și pensia de întreținere.
Soluționând această cerere instanța nu procedează la prejudecarea fondului, hotărârea pronunțată în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale neprezentând autoritate de lucru judecat. Astfel, aprecierile instanței se limitează la asigurarea protejării interesului minorului, prin raportare la acest moment și la conținutul dispozițiilor art. 263 și urm. cod civil precum și ale art. 2 alin. 3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care impun respectarea acestei cerințe în orice demers judiciar.
În ceea ce privește caracterul vremelnic al măsurii de stabilire a locuinței minorului, prezenta hotărâre nu tranșează aspectele privitoare la stabilirea locuinței minorului, ce urmează a fi soluționate definitiv pe calea dreptului comun. În ceea ce privește condiția urgenței, instanța a reținut că aceasta rezultă din nevoia ca minorul să aibă o locuință stabilă, domiciliul fiind un element de identificare a persoanei, conform art.86 și urm. C.civ. Cu privire la fondul cererii de stabilire provizorie a locuinței minorului, instanța a apreciat că aparența de drept este în favoarea pârâtei-reclamante deoarece raportat strict la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că minorul a locuit, încă de la naștere, în permanență cu mama, astfel că se impune, raportat la vârsta fragedă a copilului și față de înțelegerea părților cu privire la acest aspect asigurarea stabilității. Între părți există la acest moment neînțelegeri majore, care creează permanent o atmosferă tensionată. Instanța a constatat că minorul are nevoie de liniște și de siguranță, iar pentru stabilirea unui program de vizită a oricăruia din părinți se impune să fie avute în vedere toate necesitățile copilului, pentru ocrotirea sa, astfel încât să fie asigurate condiții optime pentru o dezvoltare armonioasă.
Instanța a avut în vedere faptul că încă de la naștere minorul a locuit cu mama, fiind aproape dependent de aceasta și totodată asigurându-i-se un climat necesar și propice dezvoltării sale. Instanța a reținut din referatul de anchetă socială întocmit în cauză că mama deține condiții corespunzătoare pentru buna creștere și dezvoltare a copilului, acesta fiind bine îngrijit și înscris în cadrul Centrului Educațional Copiii Montesori București.
Instanța a constatat că este în interesul superior al minorului ca provizoriu locuința acestuia să fie stabilită la mamă, având în vedere că aceasta are un domiciliu care îi permite creșterea minorului, precum și faptul că pârâtul-reclamant și-a dat acordul cu privire la acest aspect.
Analizând cererea reconvențională, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în ceea ce privește programul de vizitare. Deși în ceea ce privește programul de vizitare urgența nu mai este prezumată de legiuitor, pârâtul-reclamant a făcut dovada în cauză, inclusiv prin administrarea probei testimoniale, că nu este lăsat să întrețină legături personale cu minorul, astfel că cererea sa are caracter urgent, neputându-se întârzia până la pronunțarea unei soluții de către instanța de divorț.
Astfel, având în vedere că instanța a stabilit provizoriu locuința minorului la mamă, instanța a reținut că este în interesul minorului să fie vizitat de către tată și să aibă posibilitatea de a dezvolta o relație armonioasă cu acesta, cu atât mai mult cu cât minorul este în formare și are nevoie de prezența tatălui în viața sa.
Considerând esențial ca tatăl să petreacă timp cu minorul până la pronunțarea hotărârii cu privire la exercitarea autorității părintești, instanța a stabilit următorul program de vizitare al reclamantului-pârât: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni pare, de sâmbătă, ora 10.00 și până duminică ora 18.00, cu posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliu său; al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de sâmbătă, ora 10.00 și până duminică ora 18.00, cu posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliu său; prima zi de P. în anii pari, între orele 11,00-18,00; prima zi de C. în anii impari între orele 11,00-18,00; tatăl va participa la ziua de naștere a minorului, care urmează a fi petrecută de către ambii părinți împreună cu minorul; în anii pari 2 săptămâni în vacanța de vară, respectiv o săptămână în luna iulie și una în luna august după cum urmează 01.07.-07.07 și respectiv 01.08.-08.08, iar în anii impari respectiv o săptămână în luna iulie și una în luna august după cum urmează 15.07.-22.07 și respectiv 15.08.-22.08.
Instanța a apreciat că acest program este de natură să corespundă interesului superior al copilului, întrucât nu s-a făcut vreo dovadă concretă că lăsarea minorului în prezența tatălui ar fi de natură să pună în pericol minorul. Instanța a constatat că pârâtul-reclamant urmează un tratament cu amfetamine, dar nu s-au făcut probe care să ateste faptul că a manifestat acte de violență fizică sau verbală cu privire la minor. Instanța a mai subliniat faptul că limitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul poate interveni doar în cazul în care ar fi în interesul superior al copilului, dar în prezenta cauză rezultă atât din declarația martorului cât și din înscrisuri, că băiatul se bucură de prezența tatălui.
În ceea ce privește capătul de cerere privind pensia de întreținere, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) NCC, ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, fiind astfel instituit principiul egalității în obligații a părinților cu privire la contribuția acestora la cheltuielile legate de creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorilor în raport de veniturile pe care le realizează. Conform dispozițiilor art. 516 și 524 Codul civil obligația de întreținere există între părinți și copii, având drept la întreținere acela care se află în stare de nevoie, neavând putința unui câștig din muncă sau din bunurile sale. Cu toate acestea, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie daca nu se poate întreține din munca sa, chiar daca ar avea bunuri potrivit art. 525 C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 527 NCC, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar întreținerea se stabilește până la 1/4 din câștig sau din muncă, în cazul unui copil (art. 529 NCC), în funcție de starea de nevoie a persoanei îndreptațite.
Obligația de întreținere reprezintă îndatorirea impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele necesare traiului, în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor majori, constând în asigurarea mijloacelor necesare creșterii și educării în temeiul solidarității familiale, precum și a raporturilor de rudenie, ce implică sprijin moral și material în definitivarea pregătirii profesionale. Existența, cuantumul, precum și modalitățile de executare ale acesteia se stabilesc în raport de situația concretă în care se găsesc părțile, respectiv, în funcție de starea de nevoie a celui de pretinde întreținerea și posibilitățile materiale ale celui obligat să asigure întreținerea. Instanța l-a obligat pe pârât la prestarea întreținerii în natură față de minor, apreciind că acesta își poate îndeplini în acest fel în mod corespunzător obligația de întreținere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. (1) C.proc.civ. Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest caz, partea îndreptățită va depune acte doveditoare. Pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada a) existenței lor și b) a întinderii acestora.
Dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumții. În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța a reținut că, potrivit jurisprudenței constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora. Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune că, „în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
Cu privire la onorariul de avocat solicitat de către pârât, instanța a constatat că acesta este îndreptățit să îi fie rambursate cheltuielile de judecată, întrucât reclamanta este în parte în culpă procesuală, față de soluția de admitere în parte a cererii reconvenționale. Instanța a reținut că s-a depus la dosarul cauzei chitanța din data de 14.01.2016 în valoare de 1000 lei. Instanța a reținut că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. Având în vedere că la dosar a fost depusă dovada efectuării cheltuielilor, conform art. 452 C.proc.civ, instanța a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta H. A. R., înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 29.01.2016, solicitând schimbarea în parte a sentinței civile nr.547/18.01.2016 în sensul stabilirii următorului program de legături personale al pârâtului cu minorul: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni pare, precum și în al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână al fiecărei luni impare, sâmbăta de la ora 10.00 până la ora 18.00, cu preluarea minorului de la locuința mamei, urmând ca tatăl să-1 aducă înapoi la locuința mamei până la ora indicată; duminica de la ora 10.00 până la ora 18.00, cu preluarea minorului de la locuința mamei, urmând ca tatăl să-1 aducă înapoi la locuința mamei până la ora indicată; prima zi de P. (conform religiei catolice a pârâtului) între orele 10.00-18.00; prima zi de C. în anii pari între orele 10.00-18.00; obligării pârâtului la executarea obligației de întreținere, prin plata unei pensii de întreținere, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești asupra fondului; respingerii capătului de cerere referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, arată că în ceea ce privește programul de vizitare în mod nelegal instanța a stabilit un asemenea program, încălcând principiul interesului superior al minorului, întrucât, deși soluția este proviziorie, privează minorul de a petrece timp cu mama sa la sfârșit de săptămână, restrângând dreptul mamei de a avea legături personale cu minorul în timpul liber.
Apreciază că instanța a considerat că este suficient ca mama să petreacă doar două sfârșituri de săptămână cu minorul, în lunile impare, pe când tatăl are dreptul să petreacă cu acesta toate weekend-uri-le din lunile pare, plus două weekend-uri din lunile impare.
Menționează faptul că așa cum intimatul-pârât merge la serviciu de luni până vineri, în aceeași măsură și apelanta-reclamantă ocupă un loc de muncă, cu program de lucru similar, motiv pentru care are nevoie să petreacă și week-end-uri împreună cu minorul.
Chiar dacă minorul are locuința stabilită provizoriu la mamă, învederează că timpul petrecut cu acesta în zilele lucrătoare nu este la fel de calitativ ca cel petrecut cu el în zilele libere, mai ales că în zilele lucrătoare îl va revedea doar seara, când nu poate desfășura aceleași activități educative, recreative și de joacă, precum cele din week-end-uri.
Totodată, chiar în ipoteza în care nu ar ocupa un loc de muncă, consideră că atât mama, cât și tatăl trebuie să petreacă sfârșituri de săptămână împreună cu copilul lor, numai dacă ne raportăm la împrejurarea că evenimentele, spectacolele ori alte reprezentații se organizează, în general, în zilele nelucrătoare.
Sub un alt aspect, consideră nelegală soluția instanței prin prisma faptului că i-a acordat posibilitatea tatălui de a lua minorul la domiciliul său, precizând faptul că minorul are vârsta de numai doi ani, precum și că tatăl manifestă tulburări comportamentale ce afectează buna creștere și dezvoltare a minorului.
Învederează faptul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că în comportamentul pârâtului se includ o . manifestări deviante, precum și faptul că acesta consumă amfetamine și alcool.
Învederează faptul că minorul este puternic atașat de mamă, căutându-i constant prezența în timpul nopții și încă nu dorește să doarmă singur, în patul său.
Apreciază faptul că, cel puțin până când minorul va împlini vârsta de 3 ani, se impune ca acesta să rămână la domiciliul mamei pe timp de noapte, chiar instanța reținând că „încă de la naștere minorul a locuit cu mama, fiind aproape dependent de aceasta".
Așadar, solicită obligarea intimatul-pârât să înapoieze minorul la domiciliul mamei, conform programului de legături personale arătat prin prezenta, pârâtul necunoscând nevoile minorului referitoare la alimentație, la substanțele care îi declanșează alergii, la programul de odihnă și nici nu poate asigura îngrijirea acestui sub aspectul igienei zilnice ce se impune a fi riguroasă.
În ceea ce privește obligația de întreținere, arată că hotărârea cuprinde considerente contradictorii. Mai întâi, instanța arată că ia act de acordul părților privind stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 400 lei/lună, ulterior, în paragraful 26 al hotărârii, ultima teză, arătând că „instanța îl va obliga pe pârât la prestarea întreținerii în natură față de minor, apreciind că aceasta își poate îndeplini în acest fel în mod corespunzător obligația de întreținere.", mai apoi, în paragraful 22.0. dispunând „obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere înfavoarea minorului în cuantum de 1/4 din venitul pârâtului-reclamant de la data înregistrării cererii, 08.12.2015 și pană la majoratul minorului."
Apreciază faptul că sub acest aspect, prima instanță nici măcar nu a cuantificat, în bani, suma ce i se cuvine minorului, cu titlu de pensie de întreținere, element obligatoriu, mai ales că intimatul realizează venituri din salariu și de la o societate din Statele Unite ale Americii, în acest sens fiind depuse la dosarul cauzei extrase de cont, dar și din România.
Menționează faptul că o asemenea hotărâre este nelegală și ar crea dificultăți în punerea în executare a acesteia.
Precizează faptul că instanța 1-a obligat la plata unei pensii de întreținere de la data înregistrării cererii și până la majorat, ignorând caracterul provizoriu al ordonanței președințiale, cu încălcarea art. 996 alin. (5) C.proc.civ.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, învederează că instanța a acordat pârâtului în totalitate cheltuielile, deși aceasta a constatat numai în parte culpa sa procesuală, la paragraful nr.29 al hotărârii arătându-se: „Cu privire la onorariul de avocat solicitat de către pârât, instanța constată că acesta este îndreptățit să îi fie rambursate cheltuielile de judecată, întrucât reclamanta este în parte în culpă procesuală (s.n.), față de soluția de admitere în parte a cererii reconvenționale. Instanța reține că s-a depus la dosarul cauzei chitanța din data de 14.01.2016 în valoare de 1000 lei. "
Menționează faptul că onorariul de avocat a fost în cuantum de 1000 lei, iar instanța a obligat apelanta-reclamantă la plata aceleași sume, încălcând astfel dispozițiile art. 453 alin. (2) C.proc.civ. referitoare la proporționalitatea cheltuielilor cu partea din pretenții admisă.
Soluția primei instanțe a fost de admitere în parte a pretențiilor pârâtului, iar cheltuielile de judecată ar fi trebuit să i se acorde proporțional cu aceasta întrucât culpa procesuală aparține numai în parte apelantei-reclamante, pârâtul fiind „parte câștigătoare,, numai în privința capătului de cerere referitor la dreptul de a avea legături personale cu copilul și acest capăt de cerere fiind admis decât parțial.
Concluzionează arătând necomplexitatea cauzei, aceasta necomportând probleme dificile de drept, fiind judecată la primul termen.
În drept, au fost invocate dispozițiile Art.999 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 15.02.016, Tribunalul a luat act că nu se solicită probe noi în apel de către apelanta reclamantă și a încuviințat pentru intimatul pârât proba cu înscrisuri, administrată la același termen de judecată.
Procedând la analiza sentinței apelate prin raportare la motivele de apel formulate, Tribunalul constată că apelul este fondat.
Cu referire la capătul de cerere având ca obiect programul de legături personale, Tribunalul constată că programul stabilit de instanța de fond nu corespunde interesului copilului sub aspectele care vor fi expuse mai jos.
În primul rând, dată fiind vârsta mică a copilului (2 ani), faptul că până în prezent mama a fost cea care s-a ocupat de creșterea și îngrijirea acestuia, faptul că minorul are în ultima vreme toleranță la frustrare vizibil în scădere și apar manifestări de revoltă atât fizic, cât și verbal (raport de evoluție fila 39 dosar fond), Tribunalul apreciază că, în momentul de față, este oportun ca minorul să fie supus unor schimbări mai mici ale mediului său de viață care înlătură pentru moment posibilitatea ca acesta la domiciliul tatălui peste noapte, astfel încât va înlătura din programul de vizitare cele 2 săptămâni din vacanța de vară a copilului.
De asemenea, date fiind relațiile încordate dintre părinți, nu este oportun, la acest moment, ca ziua de naștere a copilului să fie petrecută împreună cu ambii părinți, minorul fiind expus la discuții în contradictoriu care vor dăuna sărbătorii; de altfel, nu există nici un impediment ca părinții să îi organizeze separat ziua de naștere, atât timp cât ambii petrec week-enduri cu copilul.
Motivul de apel privind pensia de întreținere este de asemenea fondat.
În ceea ce privește momentul până la care va produce efecte hotărârea, conform art. 448 alin. 1 pct. 1 C.p.c., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept atunci când privesc modul de exercitare a autorități părintești, stabilirea domiciliului copilului și programul de legături personale.
Pe de altă parte, conform art. 996 alin. 2 C.p.c., măsurile dispuse pe cale de ordonanță președințială vor produce efect doar până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Coroborând aceste prevederi legale, Tribunalul constată că, în sistemul Noului Cod de Procedură Civilă, măsurile dispuse pe cale de ordonanță președințială referitoare la modul de exercitare a autorități părintești, stabilirea domiciliului copilului și programul de legături personale au efect doar până la soluționarea în primă instanță a dosarului de fond (iar nu până la pronunțarea unei soluții definitive), având în vedere prev. art. 448 alin. 1 pct. 1 C.p.c. redate anterior.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pensiei și cuantumul acesteia, Tribunalul are în vedere că, astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate, la termenul de judecată din data de 18.01.2016, tatăl copilului a oferit o pensie de întreținere în valoare de 400 lei lunar, ofertă care nu a fost respinsă de mamă.
Cu toate acestea, instanța a stabilit o cotă de ¼ din veniturile tatălui, fără a ține cont de înțelegerea părților, ca și de faptul că, dat fiind că tatăl realizează venituri din mai multe surse, neindicarea unui cuantum al pensiei poate determina dificultăți la punerea în executare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate intimatului pârât, Tribunalul are în vedere că apelanta reclamantă este în culpă procesuală atât ca urmare a admiterii în parte a propriei cereri de chemare în judecată, cât și ca urmare a admiterii în parte a cererii reconvenționale, astfel încât apreciază că nu se impune cenzurarea cuantumului acestora, care este unul rezonabil, raportat la complexitatea cauzei.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, în baza art. 480 C.p.c., Tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că va stabi următorul program de vizitarea al pârâtului-reclamant cu minorul H. James-V., născut la data de 22.01.2014:
- în lunile pare: în prima și a treia sâmbătă din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00 ; în prima și a treia duminică din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00
- în lunile impare, în a doua și a patra sâmbătă din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00 ; în a doua și a patra duminică din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00;
- prima zi de Paști ( conform religiei catolice a pârâtului –reclamant), în anii impari, de la ora 10,00 până la ora 18,00;
- prima zi de C., în anii pari, de la ora 10,00 până la ora 18,00, întregul program stabilit urmând a se realiza prin luarea minorului de la locuința mamei, cu obligația tatălui de a aduce minorul la locuința mamei la terminarea programului.
Tribunalul va obliga pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului H. James-V. în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (08.12.2015) și până la soluționarea cererii de divorț (ce face obiectul dosarului nr._/300/2013, al Judecătoriei Sector 2 București).
Tribunalul va menține în rest sentința civilă apelată.
În baza principiului disponibilității, Tribunalul va lua act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul va respinge cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, acesta fiind în culpă procesuală în faza apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă H. A. R., cu domiciliul ales în București, SCPA A., RAOVICEANU ȘI ASOC., .. 44, ., ., sector 3împotriva sentinței civile 547 pronunțate la data de 18.01.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât H. M. J., cu domiciliul în sector 3, București, ., . class="NoSpacing"> Schimbă în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
Stabilește următorul program de vizitarea al pârâtului-reclamant cu minorul H. James-V., născut la data de 22.01.2014:
- în lunile pare: în prima și a treia sâmbătă din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00 ; în prima și a treia duminică din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00
- în lunile impare, în a doua și a patra sâmbătă din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00 ; în a doua și a patra duminică din lună, de la ora 10,00 până la ora 18,00;
- prima zi de Paști ( conform religiei catolice a pârâtului –reclamant), în anii impari, de la ora 10,00 până la ora 18,00;
- prima zi de C., în anii pari, de la ora 10,00 până la ora 18,00, întregul program stabilit urmând a se realiza prin luarea minorului de la locuința mamei, cu obligația tatălui de a aduce minorul la locuința mamei la terminarea programului.
Obligă pârâtul-reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului H. James-V. în cuantum de 400 lei lunar, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (08.12.2015) și până la soluționarea cererii de divorț (ce face obiectul dosarului nr._/300/2013, al Judecătoriei Sector 2 București).
Menține în rest sentința civilă apelată.
Ia act că apelanta nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Respinge cererea intimatului de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,16.02.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER
L.I.-ChirițăA.M.VoiculescuV.A.
Red.A.M.V.
Thred. CIM/2 ex
JS2 – Jud. G. V.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
