Succesiune. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1128/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1128/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1128 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.05.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. G. ȚAMBULEA
JUDECĂTOR: E. R.
GREFIER: M. M. Ț.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul-pârât C. C. împotriva sentinței civile nr. 8420/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. D., cererea având ca obiect – succesiune, partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă recurentul-pârât, prin apărător ales N. C., cu delegație de reprezentare la fila 13 din dosar, intimatul-reclamant, prin apărător ales R. R., cu delegație de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 30.04.2015, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care;
Completul, urmare a calificării căii de atac drept recurs, se întregește cu doamna judecător E. R., aflată pe lista de permanență.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul cu privire la probe.
Recurentul-pârât solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, în sensul de a se dispune noi demersuri la bănci, pentru a se constata ce sume de bani erau depuse în cont pe numele reclamantei și pe numele defunctului T. A. la data decesului acestuia, conform criticii aduse hotărârii primei instanțe cu privire la respingerea administrării acestei probe.
Intimatul-reclamant solicită instanței respingerea probei solicitate de partea adversă cu privire la emiterea unor adrese către bănci. Arată că dacă partea adversă înțelege să administreze la acest termen de judecată înscrisuri noi, nu se opune.
Recurentul-pârât arată că nu are înscrisuri noi în afara adreselor solicitate.
Tribunalul, în urma deliberării, respinge proba cu înscrisurile solicitate referitoarea la emiterea de adrese către bănci, ca neutile soluționării cauzei, având în vedere că această probă a fost solicitată și respinsă în prima instanță; respingerea probelor reprezintă motiv de recurs, ce urmează a fi analizat ca atare, urmând a se analiza legalitatea respingerii probei de către prima instanță, iar dacă se va constata nelegalitatea respingerii, eventual se poate proceda la admiterea recursului și casarea cu reținere. Arată că nu se poate solicita în recurs administrarea unei probe ce a fost respinsă de prima instanță.
Constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Recurentul-pârât solicită instanței modificarea sentinței de fond, având în vedere că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea reconvențională prin care a solicitat plata sumei de 74.000 de euro, plătită în baza antecontractului autentificat, având în vedere că în acest antecontract de vânzare-cumpărare s-a precizat în mod expres că încheierea contractului de vânzare-cumpărare se va face în termen de 60 de zile de la data semnării antecontractului și până la finalizarea actelor de cadastru și intabulare. Arată că termenul a fost prelungit automat, deoarece actele nu au fost finalizate actele de cadastru și intabulare, fiind administrate probe în acest sens, respectiv și proba cu martori, de unde rezultă că cel ce nu a dorit finalizarea vânzării a fost T. A., pentru că cel care dorea să cumpere și a plătit prețul antecontractului i-a solicita în mod expres să îi dea o procură pentru a finaliza actele de cadastru și intabulare.
Arată că instanța de fond în mod netemeinic a apreciat că există o contradicție între declarația extrajudiciară dată de martor și cea dată în fața instanței. Mai arată că instanța de fond a apreciat că martorul nu își mai amintea după o perioadă de 5 ani, când anume a fost Paștele. Arată că respingerea cererii reconvenționale cu motivarea prescrierii dreptului la acțiune, încalcă prevederile art. 7 și 16 din Decretul privind prescripția extinctivă nr.167/1958
O altă critică este cea cu privire la respingerea de către instanță a probei cu înscrisuri, constând în emiterea de adrese către bănci, pentru a vedea dacă pe numele reclamantei T. M. sau pe numele defunctului T. A. la data decesului acestuia, existau depozite bancare, având în vedere că suma de 74.000 euro ce a fost virată, a fost retrasă de defunct, care a cumpărat un autoturism ce nu valora 74.000 euro, iar restul banilor probabil că i-au depus în alte conturi. Arată că această proba a solicitat-o pentru a se constata dacă din masa succesorală fac parte și aceste sume de bani, dat fiind faptul că au împărțit un autoturism ce a fost cumpărat din banii săi, fiindu-i adus un prejudiciu și prin prescrierea cererii reconvenționale, deși nu era depășit termenul de 3 ani.
Intimatul-reclamant solicită instanței respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, ca temeinică și legală. Arată că nici o critică adusă prin motivele de recurs nu este în măsură să conducă la admiterea recursului, acestea fiind contradictorii. Arată că partea adversă nu a avut în vedere data de la care într-adevăr începea să curgă prescripția în această situație, instanța de fond făcând o aplicare corectă a prevederilor legale, cererea reconvențională fiind corect respinsă ca prescrisă. Solicită cheltuieli de judecată și depune chitanța.
Tribunalul, considerând dezbaterile închise, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 24.07.2012, sub nr._ 72012, reclamanta T. M. a chemat în judecată pe pârâtul Cârcimărescu C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate deschisă succesiunea defunctului T. A., decedat la data de 08.02.2012, cu ultimul domiciliu în București, sector 6, precum și moștenitorii, averea și cotele; să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 16.01.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii principale, în sensul constatării deschise a succesiunii defunctului T. A., decedat la data de 08.02.2012, cu ultim domiciliu în sector 6, București, precum și moștenitorii, masa succesorală și cotele succesorale, partajarea bunurilor succesorale ce compun masa succesorală lăsată de pe urma defunctului.
Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamanta a solicitat obligarea reclamantei-pârâte, în principal, la plata sumei de 74.000 euro, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1735 din data de 03.04.2007, autentificat de B.N.P. ”M. Ș.”, în secundar, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1735 din data de 03.04.2007, autentificat de B.N.P. ”M. Surubariu”, cu privire la mobilul (teren), lotul 8, compus din teren extravilan în suprafața de 5.000 m.p., situat în ., ., cu vecinătățile: la Nord - C.n 64, la Est - D.e.39, la Sud - C. C., la Vest - Mitte A. și, totodată, reclamanta-pârâtă să-i plătească și diferența de preț până la concurența sumei de 74.000 Euro, față de situația potrivit căreia prețul imobiliarelor a scăzut simțitor, iar azi prețul imobilului (teren) ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1735/03.04.2007, compus din teren extravilan în suprafață de 5.000 m.p., situat în ., .+63/33, cu vecinătățile: la Nord - C.n 64, la Est - D.e.39, la Sud - C. C., la Vest - Mitte nu mai este de 74.000 Euro, ci mult mai mic.
În situația în care reclamanta-pârâtă refuză ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, așa cum este precizat la pct. 2 al reconvenționalei (și cu plata diferenței de bani), a solicitat să fie obligată la plata de daune interese, reprezentând triplul avansului primit, conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1375 din data de 03.04.2007; atribuirea terenului către pârâtul-reclamant, cu obligarea reclamantei-pârâte și la plata diferenței de preț până la concurența sumei de 74.000 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
La termenul de judecată din data de 20.02.2013, reclamanta a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. C., prin care a solicitat admiterea în parte a acesteia.
La data de 19.05.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta-pârâtă a depus la dosar cerere completatoare, prin care a solicitat să se constate că pasivul succesoral se ridică la suma de 7000 lei reprezentând datorii și sarcini ale moștenirii și obligarea pârâtului-reclamant să contribuie la acoperirea lui în limita cotei sale succesorale (1/2).
În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că pasivul succesoral se compune din: impozitele aferente bunurilor/cotei indivize din bunurile din masa succesorală (restante+penalități și la zi) achitate de aceasta după deschiderea succesiunii în cuantum total de 362,24 lei; cota de 1/2 din cheltuielile efectuate cu repararea autoturismului Alfa R. cu număr de înmatriculare_ generate de săvârșirea în data de 01.03.2012 a unor acte de vandalism asupra acestuia - 1752,11 lei. Reclamanta-pârâtă a precizat că autoturismul a fost reparat folosindu-se polița de asigurare CASCO, iar suma achitată, 3.504,22 lei, a reprezentat franșiza percepută de asigurătorul Omniasig, așa cum rezultă din documentele de plată; cheltuielile legate de înmormântare și pomenirile ulterioare în cuantum de aproximativ 4.885,65 lei.
La termenul din 17.04.2013 pârâtul-reclamant C. C. a depus întâmpinare și o nouă cerere reconvențională (filele 277-281), prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii principale, în sensul constatării deschise a succesiunii defunctului T., precum și moștenitorii, masa succesorală și cotele succesorale, partajarea bunurilor succesorale.
Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a solicitat ca reclamanta să îi plătească suma de 74.000 euro conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1735 din data de 03.04.2007, autentificat de B.N.P. M. Ș.. În motivarea cererii reconvenționale se reiau considerentele din prima cerere reconvențională depusă anulată ca netimbrată.
Prin încheierea din data de 26.06.2013 s-a admis excepția de netimbrare și s-a dispus anularea ca netimbrat a capătul de cerere referitor la impozitele achitate aferente bunurilor din activul succesoral, cheltuielile aferente reparaților autoturismul Alfa R. și cheltuielile cu înmormântarea defunctului.
Prin sentința civilă nr. 8420/12.11.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata sumei de 74.000 euro conform antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Surubariu; a admis în parte cererea principală; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. C. în contradictoriu cu reclamantul-pârât M. D., ca fiind prescris dreptul material la acțiune; a constatat deschisă succesiunea defunctului T. A., decedat la data de 08.02.2012, cu ultimul domiciliu în București, .. 91, ..
Totodată, instanța de fond a constatat că au calitate de moștenitori legali ai autorului: 1) reclamantul M. D., în calitate de moștenitor testamentar al defunctei T. M., în calitate de soție supraviețuitoare, postdecedată, cu o cotă de 1/2 din moștenire; 2) pârâtul-reclamant C. C., în calitate de nepot de frate predecedat, cu o cotă de 1/2 din moștenire.
Instanța de fond a constatat că masa succesorală se compune din: cotă de 1/1 din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 5000 m.p. – Lotul 8 situat în ., tarlaua 19, ., cu vecinătățile la Nord – C.n. 64, la Est – D.e. 39, la sud – C. C., la Vest – Mite A., potrivit titlului de proprietate nr._ din data de 20.02.1996 și al sentinței nr. 441 din data de 19.02.2001, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 4897/2000 (în valoare de 4069 lei); cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentul nr. 52 situat în București, .. 91, ., ., în baza contractului de construire nr. 898 din 13.05.1972, încheiat cu I.C.V.L. București, preluat cu proces-verbal de predare-primire recepție din data de 11.05.1972, încheiat cu O.C.L.P.P. – București (în valoare de 87.560 lei); cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare B-65-M KL, nr. de identificare ZAR_39 (în valoare de 7875 lei); cota de 1/8 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul C. din București, figura S50, loc 25, în suprafață de 2x3 = 6 m.p., conform actului de concesiune nr. 7364/09.07.2010 (în valoare de 112,5 lei); 347 unități F.N.I. (în valoare de 0 lei); suma de 0,67 lei aflată în contul deschis la Garanti Bank S.A. – Sucursala M. având numărul IBAN RO05UGBI_3RON.
Prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce compun masa succesorală și a atribuit reclamantului-pârât M. D. în deplină proprietate și liniștită posesie: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra apartamentul nr.52 situat în București, .. 91, ., ., în baza Contractului de construire nr.898 din 13.05.1972, încheiat cu I.C.V.L. București, preluat cu proces-verbal de predare-primire - recepție din data de 11.05.1972, încheiat cu O.C.L.P.P. București. (în valoare de 87.560 lei); cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare ZAR_39 (în valoare de 7875 lei); 347 unități FNI - 0 lei:
A atribuit pârâtului-reclamant C. C. în deplină proprietate și liniștită posesie: cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 5000 m.p. – Lotul 8 situat în ., tarlaua 19, ., cu vecinătățile la Nord – C.n. 64, la Est – D.e. 39, la sud – C. C., la Vest – Mite A., potrivit titlului de proprietate nr._ din data de 20.02.1996 și al sentinței nr. 441 din data de 19.02.2001, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr.4897/2000 (în valoare de 4069 lei); suma de 0,67 lei aflată în contul deschis la Garanti Bank S.A. – Sucursala M. având numărul IBAN RO05UGBI_3RON.
De asemenea, instanța de fond l-a obligat pe reclamantul-pârât M. D. la plata unei sulte, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, către pârâtul-reclamant C. C., în valoare de 45.682,66 lei; a menținut starea de indiviziune în ceea ce privește cota de 1/8 din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul C. din București, figura S50, loc 25, în suprafață de 2x3= 6 m.p., conform actului de concesiune nr. 7364/09.07.2010; în temeiul art. 18 din O.U.G. 51/2008, instanța de fond l-a obligat pe pârâtul-reclamant la plata către stat a sumei de 2395 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat defunctei T. M., sumă stabilită proporțional cu pretențiile admise; l-a obligat pe pârâtul-reclamant C. C. la plata către reclamantul-pârât M. D. a sumei de 276,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată; a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea irevocabilă, Administrației Finanțelor Publice – Sector 6 și O.C.P.I. Sector 6 și O.C.P.I. I..
În temeiul art. 137 alin. (1) C.pr.civ., instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata sumei de 74.000 euro conform antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Surubariu.
În fapt, a reținut instanța de fond, la data de 03.04.2007, între defunctul T. A., în calitate de promitent vânzător, și pârâtul-reclamant C. C., în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a lotului 8 compus din teren extravilan în suprafață de 5.000 m.p. situat în ., tarlaua 19, ., cu vecinătățile: la Nord C.n. 64, la Est – D.e 39; la sud C. C., la vest – Mite A. autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Surubariu (filele 114-115).
Prin antecontract s-a stabilit că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică va avea loc cel mai târziu în 60 de zile de la data încheierii autentificării antecontractului, arătându-se totodată că acest termen va putea fi prelungit în mod automat până la finalizarea actelor premergătoare vânzării-cumpărării. Se mai arată că promitentul cumpărător se va ocupa de formalitățile premergătoare necesare vânzării, anume întocmirea documentației cadastrale, intabularea dreptului de proprietate pentru terenul în speță. De asemenea, s-a stabilit că prețul vânzării este de 75.000 euro, din care s-a achitat suma de 74.000 euro, echivalentul a 247.708 lei, calculați la cursul B.N.R. de data autentificării antecontractului, din surse proprii, la data autentificării antecontractului, respectiv 03.04.2007, diferența de 1000 euro, urmând a fi plătită la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În conformitate cu dispozițiile art. 1066-1072 C.civ., a reținut instanța de fond, părțile au inserat și următoarea clauză penală ca în cazul în care promitentul-vânzător va încheia contractul de vânzare-cumpărare cu un terț sau va refuza încheierea contractului de vânzare-cumpărare va fi obligat la daune interese, reprezentând triplul avansului primit, acest înscris devenind titlu executoriu conform art. 376 C.pr.civ. și art. 1173 alin. 2 C.civ.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 17.04.2013, pârâtul-reclamant C. C. a solicitat ca reclamanta T. M. să îi plătească suma de 74.000 euro, respectiv avansul plătit conform antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 1735 din data de 03.04.2007, autentificat de B.N.P. M. Surubariu. Avansul pentru acest teren a fost primit de defunctul T. A., în contul său în data de 03.04.2004, data la care numitul B. I. a transferat în contul defunctului suma de 74.000 euro (fila 116). Prescripția extinctivă este acea sancțiune de drept civil îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil care constă în stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la acțiune” neexercitat în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Astfel, instanța de fond a constatat că, în cauză, prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile pârâtului-reclamant C. C., având la baza antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Surubariu, este reglementată de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, în cazul acțiunilor patrimoniale, cum este și prezenta cauza, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani (art. 3 din Decret).
Referitor la momentul la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decret, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În cazul obligațiilor care urmează să se execute la cererea creditorului și în cazul acelora al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, iar dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul. Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; …”
Reclamantul-pârât C. C. a învederat că ar fi fost întrerupt cursul prescripției prin recunoașterea făcută de către defunctul T., sens în care a solicitat audierea martorului B. G. (filele 639-640). Astfel, instanța de fond nu a reținut declarația martorului B. G. (filele 639-640), care a declarat că l-a cunoscut pe pârâtul-reclamant C. C. în anul 2007, iar pe defunctul T. A. l-a văzut pentru prima oară tot în anul 2007, primăvara, după sărbătorile pascale, la aproximativ două, trei săptămâni când ar fi asistat la o discuție dintre cei doi, și pârâtul i-ar fi spus lui T. A. „unchiule ți-am dat 74.000 de euro și nu faci nimic pentru urgentarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare”, iar defunctul T. ar fi răspuns „Mă vezi cum sunt. Sunt bolnav. Ești nepotul meu și o să încheiem contractul.”
Instanța de fond nu a reținut această susținere a martorului, având în vedere că Paștele în anul 2007 a fost în data de 8 aprilie, antecontractul dintre defunct și pârâtul-reclamant fiind încheiat în data de 03.04.2007, adică cu 5 zile înainte de această sărbătoare, astfel fiind puțin probabil ca la 2-3 săptămâni după Paști, pârâtul-reclamant să discute în acești termeni. De asemenea, martorul B., fiind întrebat cum l-a cunoscut pe pârâtul-reclamant C. A., a arătat că acesta fiind expert în finisaje construcții, acesta verifica finisajele la blocurile care se construiau de către prietenul său B. I., iar pârâtul era șef de șantier acolo.
Însă, a reținut instanța de fond, în declarația dată de B. G., autentificată sub nr. 2535 din 30.10.2013 de B.N.P. S. I. R. (fila 432), acesta arată că, în primăvara anului 2007, se afla în vizită la un bun prieten, care era investitorul unui imobil din . ca șef de șantier, C. C., iar in timp ce stătea la birou a venit un domn, care era unchiul lui C. care se numea T. A.. În aceeași declarație, B. G. a arătat că, în urma discuției pe care au purtat-o, a reieșit că în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, C. i-a dat lui T. suma menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare, pe un teren din zona Tunari. A mai arătat că C. a insistat ca unchiul său, să definitiveze actele de vânzare-cumpărare, dar unchiul său a spus că o să le facă mai târziu, deoarece trebuie să se prezinte la doctor pentru unele investigații. Instanța de fond a reținut că există contradicții între cele două declarații, prima dată în data de 30.10.2013 arătând că se afla în vizită, și a asistat la o discuție dintre cele doi, ca în fața instanței la un an după, fiind audiat în data de 29.10.2014, arată că de fapt este expert finisaje și că verifica finisajele la blocurile care se construiau, nu se mai afla în vizită. Mai mult, martorul a mai declarat că a mai asistat la o discuție dintre cei doi în toamna anului 2010 când pârâtul-reclamant i-ar fi spus defunctului T. că „ar fi trebuit să-ți fac notificare de trei ori pentru a restitui banii, însă vad că este bolnav, însă mă gândesc că ești unchiul meu și ești bolnav”, iar T. A. i-ar fi răspuns că „mă vezi că sunt bătrân, nu s-a terminat pământul, că îți fac actele că ești nepotul meu”.
Astfel, instanța de fond nu a reținut declarația dată în fața instanței de martor, având în vedere că motivul pentru care a fost prezent la aceste discuții a fost că și-ar fi desfășurat activitatea acolo, mergând de două ori pe săptămână la complex pentru a verifica executarea lucrărilor, arătând că după ce efectua această operațiune revenea în birou unde îi spunea pârâtului ce trebuie să facă muncitorii. Totodată, a menționat că nu era angajat, fiind o muncă benevolă indicațiile fiind verbale, neavând drept de semnătură. În aceste condiții, a apreciat prima instanță, este puțin probabil că o persoană care nu activează în acest domeniu să fie expert în finisaje așa cum susține, acesta arătând totodată că nu mai are alte pregătiri în construcții, decât liceul tehnic în contracții și școala tehnică postliceală, acesta având o firmă și desfășoară activitate de comerț, având magazin și tarabe în piața Rahova.
În aceste condiții, instanța de fond nu a reținut declarația dată de martorul B. G., sens în care a apreciat că, în ceea ce privește întreruperea cursului prescripției, aceasta nu a operat, astfel încât a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata sumei de 74.000 euro conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Surubariu, și, pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C. C., în contradictoriu cu reclamantul-pârât M. D., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C. C., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
În motivarea în fapt a apelului, apelantul a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală.
Se arată că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal cererea reconvențională, admițând excepția de prescripție a dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata sumei de 74.000 euro conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Ș., având în vedere următoarele considerente: - în antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 se menționează în mod expres: încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică va avea loc cel mai târziu în 60 de zile începând cu astăzi, data autentificării prezentului act, acest termen putând fi prelungit în mod automat până la finalizarea actelor premergătoare vânzării-cumpărării. Promitentul cumpărător se va ocupa de formalitățile premergătoare necesare vânzării, anume întocmirea documentației cadastrale, întabularea dreptului de proprietate pentru acest teren, etc. - rezultă că termenul a fost prelungit automat, deoarece actele premergătoare vânzării nu au fost finalizate, caz în care nu poate fi vorba de începerea curgerii termenului de prescripție de 3 ani. Acest termen începe să curgă de la finalizarea actelor premergătoare vânzării, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Acest aspect nu a fost avut în vedere de instanța de fond, a arătat apelantul, deși a susținut această apărare prin notele scrise, dar instanța nu a arătat când a început să curgă termenul de prescripție și data când s-a îndeplinit condiția sau a expirat termenul suspensiv. In antecontract se stipulează în mod expres că acest termen de 60 de zile, poate fi prelungit în mod automat până la finalizarea actelor premergătoare vânzării-cumpărării. Prin urmare, dreptul material la acțiune nu este prescris.
Consideră că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, motivat de faptul că defunctul unchi T. A. a recunoscut dreptul în folosul nepotului său. Un alt motiv pentru care instanța de fond nu a reținut declarația martorului este acela că nu era angajat ca expert în finisaje pe șantierul în care lucra și pârâtul-reclamant și efectua o muncă benevolă pe șantier pentru prietenul său B. I., deși are ca pregătire liceul de construcții și școala tehnică de construcții.
Instanța de fond a apreciat că între cele două declarații ale martorului B. G., cea extrajudiciară și cea judiciară, există contradicții, datorită faptului că în fața instanței a arătat că este expert în finisaje și că nu se afla în vizită pe șantier, acesta fiind motivul pentru care a apreciat că nu a operat întreruperea cursului prescripției. Apelantul apreciază că în mod neîntemeiat nu a fost reținută această declarație și in mod nejustificat instanța de fond nu s-a aplecat asupra textului antecontractului de vânzare-cumpărare, prin care părțile au stipulat în mod expres că termenul de 60 de zile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost prelungit în mod automat până la finalizarea actelor premergătoare vânzării-cumpărării, aceste acte nefiind finalizate condiția nu este îndeplinită, iar termenul prescripției dreptului material la acțiune nu a început să curgă,
Instanța de fond nu a reținut că nu există o procură specială autentică dată de defunctul T. A., nepotului său, C. C., pentru finalizarea documentației necesare vânzării și întabularea dreptului de proprietate. Nu se poate face documentația, a arătat apelantul, fără o procură autentică și fără acte autentice care trebuie legalizate, fără certificat de atestare fiscală care trebuie ridicat de proprietar sau de mandatar cu procură specială, fără o cerere din partea proprietarului care trebuie semnată de acesta sau prin mandatar cu procură speciala, fără actul de identitate aparținând proprietarului. In concluzie, instanța de fond a respins netemeinic și cu încălcarea dispozițiilor art. 7 și art. 16 din decretul privind prescripția extinctivă cererea reconvențională formulată de apelantul-pârât-reclamant.
O altă critică privind hotărârea instanței de fond, a învederat partea apelantă, este cu privire la stabilirea activului masei partajabile, în sensul că nu s-a admis să se efectueze adrese la instituțiile bancare pentru a se verifica dacă, la data decesului defunctului T. A., 08.02.2012, existau sume de bani pe numele defunctului, precum și pe numele soției sale, reclamanta T. M., având în vedere că suma de 74.000 euro virată în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007, a fost retrasă integral de defunct de la Unicredit Tiriac Bank și acesta a achiziționat din acești bani doar autoturismul Alfa R. 147, cu număr înmatriculare_ .
Ținând cont și de faptul că defunctul T. A. cunoștea că este bolnav, o parte din bani cu siguranță au fost depuși pe numele reclamantei T. M.. Dacă succesiunea se dezbătea la notarul public acesta făcea adrese către toate băncile pentru a da relații în acest sens. Se arată că trebuie să respecte drepturile ambelor părți și dispozițiile art. 6 C.E.D.O., pentru a avea parte de un proces echitabil în care drepturile și pretențiile părților să fie respectate. În acest sens se impune adresă la instituțiile bancare pentru a trimite relații referitor la sumele deținute de defuncții soți la data de 08.02.2012. Prin neincluderea în pasivul masei succesorale a sumei de 74.000 euro reprezentând drept de creanță și a sumelor aflate în bănci, apelantul-pârât-reclamant a fost prejudiciat și patrimoniul acestuia a fost diminuat fără just temei, iar patrimoniul reclamantului M. D. este îmbogățit fără just temei, acesta beneficiind de o liberalitate din partea instanței de judecată.
O altă critică adusă hotărârii este aceea că instanța a încălcat principiul disponibilității și a stabilit un termen de 6 luni în care reclamantul M. D. să plătească sulta. Reclamanta T. M. nu a solicitat aceasta și, în ipoteza în care instanța de judecată are această facultate, apelantul consideră că, față de suma mică ce face obiectul sultei, nu se impune stabilirea unui termen de 6 luni care este foarte mare si în care reclamantul-intimat se folosește de sumele ce se cuvin apelantului-pârât.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul-reclamant referitor la suma de 276,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 2.395 lei, reprezentând ajutor public judiciar acordat defunctei T. M., având în vedere că cererea principală a fost admisă doar în parte, iar aceste sume nu sunt proporționale cu pretențiile admise.
Față de toate motivele de apel invocate, apelanta apreciază că în mod nelegal, cu încălcarea art. 274 C.pr.civ., a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru) efectuate de apelantul-pârât cu privire la cererea reconvențională.
În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282 și următoarele C.pr.civ.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), arătând, în esență, că instanța de fond a rezolvat în mod corect situația de fapt, fiind neîntemeiate criticile aduse sentinței instanței de fond privind admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata sumei de 74.000 euro, conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1735/03.04.2007 de B.N.P.A. A. Ș. și M. Ș., excepție rezolvată în mod corect de către prima instanță, fiind neîntemeiate și criticile apelantului privind prejudicierea acestei părți prin neincluderea celor 74.000 euro în pasivul masei succesorale.
Intimatul a arătat că, în cauză, nu a fost încălcat principiul disponibilității; că, privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 274 C.pr.civ., iar solicitarea probei cu interogatoriu și a probei testimoniale este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii din data de 06.05.2015, tribunalul a calificat drept recurs calea de atac exercitată în cauză.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor, calificate ca fiind de recurs, tribunalul reține următoarele:
Printr-un prim motiv de recurs sentința primei instanțe este criticată sub aspectul soluției adoptate de prima instanță asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de reclamantul-pârât cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, prin care acesta din urmă a solicitat obligarea reclamantului-pârât la restituirea sumei de 74.000 de euro, plătită cu titlu de avans cu ocazia încheierii în formă autentică a antecontractului de vânzare-cumpărare sub nr.1735/3.04.2007 de BNP A A. Ș. și M. Ș..
Pentru cele ce urmează, tribunalul va reține că prima instanță a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, cu referire la clauza din antecontract prin care părțile au stabilit data la care devin exigibile obligațiile și drepturile corelative ale părților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare prefigurat.
În concret, părțile au inserat în antecontract clauza potrivit cu care „încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică va avea loc cel mai târziu în 60 de zile începând de astăzi, data autentificării prezentului act, acest termen putând fi prelungit în mod automat până la finalizarea actelor premergătoare necesare vânzării. Promitentul cumpărător se va ocupa de formalitățile premergătoare necesare vânzării, anume, întocmirea documentației cadastrale, întabularea dreptului de proprietate pentru acest teren, etc.”
Obligația promitentului-vânzător de a încheia contractul prefigurat și dreptul corelativ al promitentului –cumpărător sunt ambele afectate de un termen suspensiv. Din modul de redactare al clauzei, în care părțile au prevăzut un termen „de cel mult 60 de zile”, iar ulterior au menționat că acesta „poate fi prelungit automat” până la finalizarea actelor necesare vânzării, tribunalul apreciază că suntem în prezența unui termen suspensiv incert, împlinirea lui fiind marcată de finalizarea actelor necesare vânzării, termenul de „cel mult 60 de zile” urmând a fi aplicabil numai în ipoteza în care actele necesare vânzării ar fi fost îndeplinite anterior împlinirii termenului de 60 de zile.
Tribunalul apreciază că o astfel de interpretare a clauzei contractului se impune, două fiind regulile de interpretare aplicabile: regula potrivit cu care clauzele neclare se interpretează în favoarea celui care se obligă (art. 983 c.civ), în discuție fiind obligația promitentului –vânzător care s-a obligat să vândă în viitor, iar cea de –a doua, cea potrivit cu care clauzele se interpretează în sensul în care acestea să producă efecte juridice. Or, plecând de la aceste reguli de interpretare, a concluziona în sensul că obligația promitentului-vânzător a devenit exigibilă la împlinirea termenului de 60 de zile, ar reprezenta o interpretare în contra intereselor debitorului promitent vânzător, în condițiile în care s-ar fi aflat în situația de a-i fi angajată răspunderea contractuală deși s-ar fi aflat în imposibilitatea juridică de a încheia contractului de vânzare-cumpărare din cauze ce nu îi pot fi imputate, iar pe de altă parte, mențiunea potrivit cu care termenul se prelungește automat până la obținerea actelor necesare, nu ar fi produs nici un efect.
Se impune astfel concluzia afectării obligațiilor născute din antecontract de un termen suspensiv incert, aceasta fiind aspectul cu privire la care prima instanță a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății, reținând, în mod nelegal, că obligația și dreptul corelativ erau afectate de un termen suspensiv cert, cel de 60 de zile.
Calificarea obligațiilor ca fiind afectate de un termen suspensiv incert atrage consecințe asupra momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune aferent dreptului de creanță al părților și, în concret, în cererea reconvențională ce face obiectul litigiului, al dreptului de creanță al promitentului –cumpărător.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.3 din Decretul nr.167/1958, pentru dreptul subiectiv afectat de un termen suspensiv, prescripția dreptului material la acțiune începe să curgă de la data împlinirii termenului.
De menționat faptul că, întrucât legea nu distinge, regula anterior menționată este aplicabilă atât termenului suspensiv cert cât și a celui incert.
În cauză, era de stabilit dacă termenul de care este afecta dreptul și obligația corelativă s-a împlinit, acesta fiind momentul de la care începea să curgă termenul de prescripție.
Din acest punct de vedere, cu privire la neîmplinirea termenului de prescripție, două au fost susținerile pârâtului-reclamant: pe de o parte că actele necesare vânzării nu au fost finalizate, defunctul T. A. nepunându-i la dispoziție actele necesare pentru efectuarea demersurilor care se impuneau, iar pe de altă parte, că în cursul anului 2010 a operat întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea creanței de către defunct, sens în care în cauză a fost audiat martorul B. D..
Cum nefinalizarea actelor necesare vânzării semnifică, față de cele anterior expuse, neîmplinirea termenului suspensiv, o astfel de situație de fapt atrage și concluzia că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune nu a început să curgă.
Din probele administrate în fața primei instanțe tribunalul constată că situația de fapt este cea expusă de pârâtul-reclamant.
În acest sens, se reține că, pe de o parte, pârâtul-reclamant a susținut că documentația necesară nu a fost finalizată (documentație cadastrală, întabularea dreptului de proprietate ), iar pe de altă parte, reclamanta-pârâtă și apoi, reclamantul-pârât, nu au făcut dovada contrară a finalizării documentației necesare. Întrucât proba faptului negativ susținut de pâratul–reclamant (al nefinalizării actelor) se realizează prin proba faptului pozitiv vecin și conex, revenea reclamantei inițiale, iar apoi, succesorului testamentar al acesteia, să dovedească existența documentelor necesare vânzării, precum și momentul la care ele s-au finalizat, pentru a putea determina astfel momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.
În cauză însă nu s-a făcut dovada existenței documentației necesare (documentație cadastrală, încheierea de întabulare a dreptului de proprietate, certificat fiscal) și nici a faptului că au dat împuternicire pârâtului-reclamant pentru a efectua aceste demersuri, în condițiile în care în clauză contractuală analizată s-a menționat că acesta din urmă este cel care urma a se ocupa de efectuarea demersurilor necesare.
În aceste condiții, tribunalul reține că până la obținerea tuturor actelor necesare pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare prefigurat termenul suspensiv nu este împlinit și, astfel, nici termenul de prescripție nu a început să curgă, cu consecința caracterului neîntemeiat al excepției prescripției dreptului material la acțiune.
D. fiind faptul că analiza cauzelor de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție presupune, prin ipoteză, un termen de prescripție ce a început să curgă, ceea ce nu este cazul în cauza de față, pentru motivele anterior expuse, tribunalul constată că este de prisos a se analiza dacă în cursul anului 2010 defunctul T. A. a recunoscut dreptul de creanță. Pe cale de consecință, declarația martorului B. D. apare ca nemaifiind utilă pentru soluționarea cauzei, în condițiile în care proba a fost încuviințată pentru a se demonstra intervenirea unui caz de întrerupere a termenului de prescripție. Acesta este și motivul pentru care tribunalul nu va analiza criticile recurentului cu privire la aprecierea probei testimoniale realizată de prima instanță.
Tribunalul constată neîntemeiat motivul de recurs prin care s-a susținut respingerea de către prima instanță, în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitării de informații de la societățile bancare cu privire la existența unor conturi bancare pe numele defunctei T. M., la data decesului defunctului său soț, T. A., în condițiile în care în discuție este activul succesoral al defunctului T. A.. Și reală de ar fi susținerea recurentului privind existența unui cont bancar alimentat cu anumite sume de bani, având ca titular soția defunctului, nu are nici un fel de consecințe asupra cauzei de față, în condițiile în care singurul aspect de analizat în cauză vizează drepturile existente în patrimoniul defunctului, iar nu al soției sale, cu privire la care pârâtul reclamant nu are calitatea de moștenitor. În plus, nu s-a susținut caracterul fictiv al eventualelor acte juridice prin care defunctul ar fi transmis în patrimoniul soției sale sume de bani, astfel încât, în mod corect prima instanță a constatat că proba nu este utilă cauzei.
Pentru motivele expuse și reținând caracterul neîntemeiat al excepției prescripției dreptului material la acțiune, constatând că prima instanță a soluționat cererea reconvențională fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.5 c.pr.civ., tribunalul va admite recursul va casa hotărârea recurată, trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe.
Întrucât soluționarea cererii reconvenționale influențează modul de soluționare al cererii principale, în condițiile în care, o eventuală admitere a cererii reconvenționale ar presupune includerea în pasivul succesoral al defunctului T. A. a sumei de 74.000 euro, tribunalul va casa în tot hotărârea recurată.
De asemenea, se constată că față de admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii pentru considerentele expuse, nu se mai impune analiza celorlalte două motive de recurs, ce au vizat stabilirea termenului de 6 luni pentru plata sultei și cererea privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât C. C., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocat „N. C.”, cu sediul în București, Calea Văcărești, nr. 342, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8420/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. D., cu domiciliul în București, Drumul Taberei, nr. 91, ., ., sector 6.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- P. A. G. Țambulea E. R. M. M. Ț.
Red. A.P.-16.02.2016
Tehn. M.M.Ț.
Judecătoria Sectorului 6 București/judecător C. I. C.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2145/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 647/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
