Revendicare imobiliară. Decizia nr. 4116/2014. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4116/2014 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 4116/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.4116R
Ședința publică din data de 03.12.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. C. R.
JUDECĂTOR: A. M. B.
JUDECĂTOR: D. I. T.
GREFIER: D. D.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primar șiintervenienții în numele altei persoane N. R. A. și N. S., împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. I. și Nițtescu C. și, având ca obiect-revendicare imobiliară.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 29.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03.12.2014, când în aceeași compunere a dispus următoarele
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr._ reclamanții A. I. și N. C. au solicitat in contradictoriu cu M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL lăsareain deplina proprietate si liniștita posesie a garajului din corpul B si a spălătoriei din corpul C situate în București, . nr.27, sector 1, sa se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului in suprafața de 91 mp din . nr. 27.
În susținerea pretențiilor reclamanții au arătat că imobilul a fost dobândit de către A. Hoenig in baza contractului de vânzare-cumpărare nr._/26.06.1925 si ca acesta a fost naționalizat, în mod abuziv, în baza Decretului 92/1950 de la numita Voitoianu S..
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.480 C.civ., art.20 din Constituție, Legea 213/1998, art.1 din Primul protocol Adițional al CEDO.
Parata nu a depus întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.
In cauza s-au administrat proba cu înscrisuri si proba cu expertiza tehnica in specialitatea construcții.
Prin sentința civilă nr._/24.10.2013, Judecătoria sector 1 București aadmis in parte cererea de chemare in judecata privind pe reclamanții A. I., N. C. și pe Pârât M. București Prin Primar General, a obligat parata la lăsarea in deplina proprietate si liniștita posesie a garajului situat in imobilul din București . nr. 27, corp B, compus din doua camere cu suprafața construita de 59,85 mp si a spălătoriei din corpul C de la aceeași adresa cu suprafața construita de 23,94 mp, a respins capătul doi de cerere ca inadmisibil; a obligat parata la plata sumei de 1620 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 555 din Noul cod civil „ Proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege.
Prin acțiunea in revendicare se înțelegeacțiunea prin care proprietarul unui bun solicita predarea bunului in temeiul dreptului de proprietate de la posesor sau de la o persoana care îl deținefara titlu.
In cauza de fata, potrivit adresei emise de Primăria Municipiului București la data de 20.06.2001, imobilul din . s-a aflat în posesia Municipiului București, pentru unele unitati locative din imobil fiind încheiate de către PMB contracte de vânzare-cumpărare, iar altele fiind închiriate prin . în baza Legii 112/1995.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că imobilul construcție și teren, situat în București, ., nr.27, sector 1, in componenta căruia se aflau si garajul si spălătoria, ce fac obiectul cauzei de fata, a fost inițial dobândit de către numitul A.Hoenig în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de tribunalul I. sub nr._/26.06.1925, ulterior proprietarul donând respectivul imobil soției sale Voitoianu S. prin actul de donație autentificat sub nr._ și transcris sub nr._ la data de 19.11.1940.
În anul 1950 imobilul a fost preluat de către stat în baza Decretului 92/1950 care a hotărât naționalizarea unor bunuri aparținând unor categorii de persoane enumerate în actul normativ mai sus enunțat.
Potrivit actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor depuse la dosarul cauzei, reclamanții sunt moștenitorii numitei S. Voitoianu și ai lui Maltezeanu M. ErsiliaMerope.
Prin sentința civila nr. 8657/23.06.2008 pronunțata de Judecătoria Sector 1 in dosarul nr._, s-a stabilit cu caracter definitiv si irevocabil, ca imobilul format din construcție și teren, situat în București, ., nr.27, sector 1 a fost preluat fără titlu valabil. De asemenea, MunicipiulBucurești a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul in suprafața de 952 mp, apartamentul nr. 2 si mansarda.
Prin urmare, reclamanții, odată cu pronunțareasentinței nr. 8657/2008, dețin in deplina proprietate imobilul din ., nr.27 in baza titlului de moștenitori ai proprietarului imobilului, in timp ce parata nu justifica niciun titlu asupra imobilului, dimpotrivă in baza acestui act avândobligația sa lase bunul in deplina proprietate si liniștita posesie a reclamanților.
F. de aceste considerente, constatand ca parata nu opune reclamantei un titlu valabil, de natura a ingradi exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, in temeiul art. 555 C,civ. rap. la art.5 din Legea nr. 71/2011, va fi admis primul capat de cerere si va fi obligata parata la lasarea in deplina proprietate si linistita posesie a garajului situat in imobilul din B. . nr. 27, corp B, compus din doua camere cu suprafata construita de 59,85 mp si a spalatoriei din corpul C de la aceeasi adresa cu suprafata construita de 23,94 mp, astfel cum au fost acestea identificate prin raportul de expertiza efectuat in cauza.
In baza art 274 C. parata a fost obligata la plata sumei de 1620 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat in valoare de 620 lei aferent primului capat de cerere si onorariu expert in valoare de 1000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București,, criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 04.03.2014, sub nr. de dosar_ .
Prin acțiunea formulata de reclamanții A. I. si N. C. in contradictoriu cu paratul M. București prin Primar General aceștia au solicitat instanței sa fie obligat pârâtul sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie garajul din corpul B si spălătoria din corpul C situate in București, . nr. 27, sector 1, sa se constate dreptul deproprietate al reclamanților asupra terenului in suprafața de 91 mp din . nr.27, sector 1.
Acțiunea in revendicare este acea acțiune reala si petitorie prin care proprietarul neposesor cere recunoașterea dreptului sau de proprietate si restituirea bunului sau de la posesorul neproprietar.
Plecând de la aceasta definiție, arată că, prin formularea unei astfel de acțiuni, proprietarul neposesor solicita restituirea bunului ce ii aparține de la posesorul neproprietar.
In speța de fata. reclamanții solicita sa le fie restituita un garaj si o spălătorie ce se afla in corpul B respectiv corpul C al imobilului din . nr. 27, sector 1.
In primul rând înțelege sa invoce excepția autorității de lucru judecat având in vedere sentința civila nr. 8657/23.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 1 in dosarul nr._ . Prin aceasta sentința s-a stabilit faptul ca imobilul format din construcție si teren situate in București, . nr. 27, sector 1 a fost preluat fără titlu valabil.
Întrucât revendicarea presupune compararea titlurilor de proprietate, consideră că,în speța de fata, nu se mai poate pune încă o data aceasta problema, motiv pentru care solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat.
In al doilea rând înțelege sa invoce excepția inadmisibilitații acțiunii in revendicare având in vedere data introducerii acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar.Legea nr. 10/2001 a stabilit in mod clar, tara echivoc, procedura restituirii in natura a imobilelor preluate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Aceasta lege a stabilit ca procedura administrativa este obligatorie, motiv pentru care acțiunile in revendicare a imobilelor preluate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 introduse direct la instanțele judecătorești sunt inadmisibile.
In susținerea acestei excepții mai arată si faptul ca Decizia nr. 1774/17.03.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a stabilit ca, un demers judiciar, ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decât in condițiile si cu respectarea procedurii instituite de Legea 10/2001.
Foștii proprietari au avut asigurat accesul in justiție, atâta vreme cat li s-a pus la dispoziție o cale speciala de urmat in vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, in condițiile in care termenul de depunere a notificărilor in baza legii nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv. Stabilirea acestor termene in care foștii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii 10/2001, a fost de natura sa asigure respectarea principiului securității si stabilității raporturilor juridice in materia proprietății.
In acest context nu exista o încălcare a prevederilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care ocrotește un bun actual, deci existent, iar nu speranța de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, o perioada îndelungata de timp."
De asemenea, tot ICSJ a stabilit prin decizia nr. 1177/17.02,2005 ca acțiunea de revendicare formulata in baza art. 480, 481 C.civ este admisibila doar daca s-a introdus înainte de . legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001.
Având in vedere data introducerii prezentei acțiuni respectiv 07.12.2012 si ținând cont si de deciziile înaltei Curți de Casație si Justiție, consideră ca este pe deplin justificata inadmisibilitatea acesteia».
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 33/09.06.2008, Înalta Curte de Casație si Justiție Secțiile Unite a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICSJ stabilind tara echivoc ca „ concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului speciala generalibusderogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres in legea speciala."
F. de cele arătate mai sus, solicită admiterea excepției inadmisibilității si respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
In ceea ce privește obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1620 lei, apreciază ca nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 Cod procedura civila, respectiv în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la culpa sa procesuală.
F. de toate acestea, solicită admiterea recursuluiastfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile atacate si respingerea acțiunii ca inadmisibila.
In drept art.304 pct 4 C. Proc. Civ,
În cauză intimațiireclamanți nu au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul pârât.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul va expune următoarele considerente:
În ceea ce privește istoricul imobilului construcție și teren, situat în București, ., nr.27, sector 1, Tribunalul va reține că prima instanță a reținut în mod corect situația juridică a imobilului, astfel:
Acest imobil a fost dobândit de către numitul A. Hoenig în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de tribunalul I. sub nr._/26.06.1925, ulterior proprietarul donând respectivul imobil soției sale Voitoianu S. prin actul de donație autentificat sub nr._ și transcris sub nr._ la data de 19.11.1940.În baza Decretului 92/1950, imobilul a fost preluat de către stat în anul 1950, pe numele Voitoianu S..
După . dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamanții din prezenta cauză au formulat notificare întemeiată pe dispozițiile acestei legi, respectiv notificarea nr. 2062/8.05.2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în București, ., nr.27, sector 1.
Din relațiile comunicate la dosar, fila 14, rezultă că imobilul a figurat în actul de preluare ca fiind compus din cinci apartamente. Dintre acestea, au fost vândute următoarele apartamente, în baza Legii nr. 112/1995: apartamentul de la mansardă, către O. V. (contract de vânzare – cumpărare nr. 5829/31.798/4.03.1999), apartamentul de la parter, către O. A. (contract de vânzare – cumpărare nr. 4377/29.152/19.05.1997),apartamentul nr. 1 de la parter, către N. F. și S. (contract de vânzare – cumpărare nr. 4378/25.909/20.05.1997),apartamentul de la mansardă corp B, către R. V. și N. (contract de vânzare – cumpărare nr. 445/27.837/4.10.1996). Pentru apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și pentru cel de la mansardă au fost încheiate contracte de închiriere, pe numele D. A. și G. V..
În paralel cu demersurile efectuate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au introdus și o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 din C.civ., cerere care a format obiectul dosarului nr._ . Prin sentința civilă nr. 8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 1 în dosarul antemenționat, a fost admisă cererea reclamanților și s-a constatat că imobilul format din construcție și teren, situat în București, ., nr.27, sector 1 a fost preluat fără titlu valabil. De asemenea, M. București a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul in suprafața de 952 mp, apartamentul nr. 2 si mansarda.
În baza acestei sentințe, a fost emisă Dispoziția nr. 1313/5.10.2010 de Primăria Municipiului București. Prin această dispoziție s-a dispus restituirea în proprietatea reclamanților a imobilului situat în ., nr.27, sector 1, compus din teren și construcție, după cum urmează: teren în suprafață de 952 mp situat în ., nr.27, sector 1; apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, ., nr.27, sector 1, apartament format din 4 camere, hol, bucătărie, baie, cămară, vestibul, oficiu, wc; apartamentul situat la mansarda imobilului din București, ., nr.27, sector 1, format din două camere și debara. Imobilul astfel descris a fost predat către reclamanți la data de 6.01.2011, astfel cum rezultă din procesul verbal de recepție aflat la fila 23 din dosar.
Este important a fi menționat și faptul că reclamanții au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate pentru apartamentele vândute în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cerere de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. 2055/2003 al Judecătoriei sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 2000 din data de 19.03.2004, pronunțată în acest dosar, a fost respinsă ca neîntemeiată capătul de cerere referitor la anularea contractelor, precum și capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ., nr.27, sector 1, sentința care a rămas irevocabilă.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții solicită să se lase în deplină proprietate și liniștită posesie garajul situat în București, ., nr.27, sector 1 – corp B și spălătoria situată la aceeași adresă – corp C, invocând că garajul a figurat în evidențele AFI cu contract de închiriere nr. 2100/7.08.1999 pentru doamna D. A..
În ceea ce privește motivul de recurs constând în greșita respingere a autorității de lucru judecat, Tribunalul consideră că acest motiv nu este întemeiat. Sub acest aspect va reține că nu sunt îndeplinite condițiile art. 163 C.pr.civ., neexistând identitate de obiect și de cauză între prezentul litigiu și litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 2000 din data de 19.03.2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. 2055/2003. Astfel, temeiul juridic al prezentei cereri îl constituie art. 480 C.pr.civ., în timp ce prima cerere, în raport de care se invocă autoritatea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În plus, din modul de redactare al cererii rezultă cu claritate că prima acțiune în revendicare a întregului imobil a fost formulată ca un capăt accesoriu de cerere, ca urmare a anulării contractelor de vânzare cumpărare, în timp ce în prezentul litigiu, dependințele sunt solicitate ca urmare dobândirii apartamentelor pentru care au fost încheiate contracte de închiriere.
Tribunalul, în majoritate, va considera ca fiind întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs, constând în inadmisibilitatea cererii de revendicare pe prevederile dreptului comun. Sub acest aspect va aprecia că solicitarea reclamanților nu poate fi cercetată decât în acord cu întreaga reglementare în materia imobilelor preluate abuziv de statul român și Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, potrivit prevederilor art. 329 alin. 3 C.pr.civ., dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauza M. A. și alții împotriva României.
După cum se menționează în Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
În acest context, Tribunalul subliniază că în ceea ce privește noțiunea de „bun”, însă, urmare a schimbării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza M. A. și alții împotriva României), nu se mai recunoaște în patrimoniul foștilor proprietari deposedați un „bun”, respectiv un vechi drept de proprietate asupra bunului preluat abuziv, ci este adusă în discuție existența unui nou drept de proprietate, care își are originea în temeiul unei legislații adoptate de către un stat, prin care se urmărește restituirea totală sau parțială a unor bunuri confiscate anterior (paragraful 136 din cauza M. A. și alții împotriva României).
Dacă în jurisprudența anterioară anului 2010, Curtea a subliniat în toate cauzele împotriva României că, în patrimoniul fostului proprietar se afla un drept de proprietate vechi și că hotărârile judecătorești prin care se constată nelegalitatea naționalizării reprezintă o recunoaștere explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiul drept, în cursul anului 2010, și-a schimbat viziunea, fără a mai recunoaște în favoarea fostului proprietar un drept de proprietate vechi, referindu-se la existența unui nou drept ce se naște în temeiul legislației adoptate de către statele membre, situație în raport de care nu mai este suficient să se constate preluarea abuzivă printr-o hotărâre judecătorească, ci trebuie să se urmeze modalitatea de restituire, în natură sau prin echivalent, stabilită de către statul membru, respectiv Legea nr. 10/2001 (Curtea a apreciat că transformarea într-o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi).
În plus, Curtea a mai observat că hotărârile de constatare a caracterului ilegal al naționalizării nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea imobilului, în condițiile în care nicio instanță sau autoritate administrativă internă nu a recunoscut reclamantului în mod definitiv un drept de a i se restitui imobilul în litigiu.
D. urmare, în raport de aprecierea în sensul că în patrimoniul fostului proprietar se naște un nou drept, Curtea Europeană a statornicit că acesta nu mai are un drept absolut la restituirea efectivă în natură a bunului preluat abuziv, ci are un drept la despăgubire, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă și doar dacă a urmat calea deschisă de legislația internă, respectiv Legea nr. 10/2001. De asemenea, instanța europeană a considerat că, prin constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului, se naște un interes patrimonial, care intră sub protecția art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și care naște un drept de indemnizație, iar nu unul la restituirea efectivă a bunului în natură.
În speța de față, reclamanții nu pot invoca nici existența unei hotărâri prin care să se fi constat caracterul nelegal al preluării pentru garajul și spălătoria care formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, cererea având acest obiect fiind respinsă. De altfel, chiar dacă ar uza de o astfel de hotărâre judecătorească, acest aspect nu ar fi suficient per se pentru a atrage recunoașterea unui drept de proprietate, în condițiile în care reclamanții au uzat de calea oferită de legea specială de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 și au formulat o notificare pentru întreg imobilul.
Admiterea cererii pentru apartamentele închiriate, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ., la nivelul anului 2008, nu poate atrage concluzia aplicabilității dispozițiilor dreptului comun în raport de această cerere. Astfel, Tribunalul nu poate face abstracție în soluționarea prezentei cauze de schimbarea jurisprudențială intervenită atât la nivelul Curții Europene, prin pronunțarea hotărârii M. A. ș.a., practica unanimă la nivelul anului 2013 – 2014 fiind în sensul inadmisibilității acțiunii de revendicare de drept comun. Recunoscând importanța respectării practicii unitare, Tribunalul va considera că acțiunea în revendicare nu mai poate fi primită, reclamanții neavând un bun în sensul convenției și nici o speranță legitimă de dobândire a acestuia.
Este important a menționa că aplicabilitatea prevederilor art. 480 C.civ. nu poate fi atrasă nici de un eventual caracter accesoriu al bunurilor revendicate în prezentul litigiu față de apartamentele obținute de reclamanți în temeiul sentinței civile nr. 8657/2008. Va reține sub acest aspect că, în ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că, cel puțin garajul a figurat în contractul de închiriere încheiat cu doamna D. A., Tribunalul constată că aceste susțineri sunt contrazise de contractul de închiriere nr._/19.07.2004, aceste dependențe (garajul și spălătoria) nefiind menționate nici în cuprinsul contractului și nici în cuprinsul fișei de calcul sau a fișei suprafeței locative închiriate (fila 214 – 218). Aceste dependințe nu figurează nici în contractul de închiriere nr. 2280/16.06.1999, încheiat cu domnul G. V. (fila 219 – 223).
Prin urmare, reținând că reclamanții trebuiau să urmărească finalizarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, Tribunalul, în majoritate, va admite cererea de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primar Generalși va respinge cererea de revendicare formulată de reclamanții A. I. și N. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, ca inadmisibilă, iar, în raport de soluția pronunțată, va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În majoritate:
Admite cererea de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. I., cu domiciliul în sector 2, București, .. 147 - 169, . C. cu domiciliul insector 2, București, .. 24, .> Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de revendicare formulată de reclamanții A. I. și N. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, ca inadmisibilă.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Menține dispoziția sentinței cu privire la soluția pronunțată pe capătul doi de cerere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
R. C.RaduA.M.BratuD.D.
Red.Jud.BAM/Tehred, CS
Jud. S 1 B.. Jud. fond M. C.
Opinie separate a doamnei judecător D. I. T.:
Respinge recursul ca nefondat, declarant de recurentul pârât M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, împotriva sentinței civile nr._/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. I., cu domiciliul în sector 2, București, .. 147 - 169, .. 4, .>N. C. cu domiciliul insector 2, București, .. 24, ..
Obligă pârâtul M. București prin Primarul General la plata către intimatul reclamant A. I. a sumei de 2480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.
Judecător,
D.I.T.
DOSAR NR._
OPINIE SEPARATĂ
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art.304 și art.304/1 C.proc.civ., pe baza probelor administrate în cauză, în opinia separată se apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs încadrat de recurentul-pârât în prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ. se circumscrie celor două excepții invocate de recurent, și anume, excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, recurentul-pârât a susținut că prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a stabilit că imobilul compus din teren și construcție, situat în București, ., nr.27, sectorul 1, a fost preluat fără titlu valabil, astfel încât în acțiunea în revendicare de față, care presupune compararea titlurilor de proprietate, nu se mai poate pune încă o dată în discuție acest aspect.
Argumentele folosite de recurentul-pârât în susținerea excepției autorității de lucru judecat, vizează în realitate puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, irevocabilă, în sensul că întrucât prin respectiva sentință prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de intimații-reclamanți împotriva recurentului-pârât, s-a constatat că imobilul compus din teren și construcție, situat în București, ., nr.27, sectorul 1, a fost preluat fără titlu valabil, acest aspect nu poate fi repus în discuție într-un litigiu ulterior, fiind intrat în puterea lucrului judecat și se impune cu efect obligatoriu părților în proces.
Dar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței civile nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, irevocabilă, nu poate fi invocat decât în favoarea intimaților-reclamanți din cauza pendinte, iar nu împotriva lor, întrucât preluarea de către stat, fără titlu valabil, a întregului imobil ce a aparținut autoarei acestora, constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, constituie premiza actualei acțiuni în revendicare a garajului și spălătoriei ce constituie corpurile B și C din imobil.
Față de dispozițiile art.1201 C.civ. din 1864, se constată că în speță nu există autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, deoarece obiectul celor două pricini este diferit, în sensul că în prezenta cauză reclamanții revendică garajul și spălătoria ce constituie corpurile B și C din imobilul revendicat în litigiul anterior, dependințe ce nu au făcut obiectul acțiunii în revendicare soluționate prin sentința menționată.
În consecință, întrucât nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză între litigiul pendinte și cel soluționat prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în mod corect prima instanță nu a reținut existența autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, în opinia separată se apreciază că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar al imobilului, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar și nu a fost contestat de recurent.
Procesul-verbal de carte funciară nr.2445/05.03.1941 și cartea funciară a imobilului situat în București, ., nr.27, aflat în proprietatea autoarei intimaților-reclamanți, V. S., atestă faptul că în anul 1941 imobilul era compus din teren în suprafață de 952 m.p. și trei corpuri de construcție, dintre care corpul de casă de la stradă, cu 2 apartamente, având subsol, parter și etaj, clădirea din fundul curții, compusă dintr-un garaj și 2 camere și clădirea din curte, formând o spălătorie.
Din istoricul de rol fiscal, comunicat de D.I.T.L. Sector 1 București (f. 95 dosar fond) și schema și fișa tehnico-statistică a imobilului situat în București, ., nr.27 (f. 13, 95, 226 dosar fond), rezultă că întregul imobil, inclusiv garajul și spălătoria ce constituie corpurile B și C de construcție, revendicate în prezenta cauză, a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în temeiul Legii nr.10/2001, intimații-reclamanți au formulat notificarea înregistrată de Judecătoria Sectorului 5 București – Biroul Executori Judecătorești sub nr.2062/08.05.2001, prin care solicitau Primăriei Municipiului București restituirea în natură a imobilului situat în București, ., nr.27, sectorul 1, compus din teren și construcții. (f.91 dosar fond)
Notificarea formulată de intimații-reclamanți în temeiul Legii nr.10/2001 nu a fost soluționată până în prezent.
Prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, rectificată prin încheierea din camera de consiliu din 24.11.2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, irevocabile, s-a constatat că imobilul compus din teren și construcție, situat în București, ., nr.27, sectorul 1, a fost preluat fără titlu valabil, fiind obligat pârâtul M. București prin Primarul General, să lase reclamanților A. I. și N. C., în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 952 m.p., situat în București, ., nr.27, sectorul 1; apartamentul nr.2, situat la etajul 1 al imobilului, format din 4 camere, hol, bucătărie, baie, cămară, vestibul, oficiu și WC; apartamentul situat la mansarda imobilului, format din 2 camere și debara.
Această sentință a fost executată de pârât prin dispoziția nr.1313/05.10.2010, emisă de Primarul General al Municipiului București și procesul-verbal nr._/06.01.2011, de predare-primire a imobilului, emis de C.G.M.B. – A.F.I. .
Pentru celelalte 4 apartamente din imobil, situate în corpurile A și B de construcții, înstrăinate de M. București chiriașilor în temeiul Legii nr.112/1995, prin sentința civilă nr.2000/19.03.2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.2055/2003, irevocabilă, acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, formulată de intimații-reclamanți din prezenta cauză împotriva terților dobânditori și a Municipiului București prin Primarul General, a fost respinsă ca neîntemeiată, capătul de cerere având ca obiect revendicarea celor 4 apartamente vândute în temeiul Legii nr.112/1995, fiind respins ca inadmisibil.
Cu privire la cele 4 apartamente din imobil, situate în corpurile A și B de construcții, înstrăinate de M. București chiriașilor în temeiul Legii nr.112/1995, pentru care acțiunea în revendicare a reclamanților a fost respinsă ca inadmisibilă, iar notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 nu a fost soluționată, Statul Român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pronunțată în Cauza A. și N. împotriva României (nr._/06) și, constatându-se încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, Statul Român a fost obligat să restituie reclamanților cele patru apartamente în termen de 3 luni, în caz contrar urmând a plăti acestora o despăgubire de 900.000 euro.
Referitor la garajul și spălătoria din corpurile B și C de construcții ale imobilului, revendicate în prezenta cauză, se reține că acestea nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, nefiind menționate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare pentru care acțiunea în constatarea nulității absolute a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar reclamanții au obținut despăgubiri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, recurentul-pârât însuși nu a invocat în proces faptul că ar fi vândut aceste dependințe ale imobilului în temeiul Legii nr.112/1995.
Din procesul-verbal de carte funciară nr.2445/05.03.1941, cartea funciară a imobilului situat în București, ., nr.27, aflat în proprietatea autoarei intimaților-reclamanți, V. S., din istoricul de rol fiscal, comunicat de D.I.T.L. Sector 1 București și schema și fișa tehnico-statistică a imobilului situat în București, ., nr.27, rezultă că garajul de la parterul corpului B de construcție și spălătoria (magazia din zid) ce constituie corpul C de construcție, sunt dependințe ale construcțiilor cu destinația de locuință ce compun imobilul în litigiu.
Garajul și spălătoria sunt amplasate pe terenul în suprafață de 952 m.p. restituit în proprietatea reclamanților prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, irevocabilă, împreună cu cele două apartamente din corpul A, nevândute chiriașilor în temeiul Legii nr.112/1995.
Prin decizia nr.33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recurs în interesul legii, s-a statuat că, după . Legii nr. 10/2001, acțiunile în revendicare ale bunurilor expropriate sau naționalizate înainte de anul 1989, introduse în paralel cu procedura de restituire reglementată prin Legea nr. 10/2001, sunt inadmisibile. Cu toate acestea, în mod excepțional, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că persoana care deținea un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, putea introduce o acțiune în revendicare, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere drepturilor de proprietate dobândite de terți de bună-credință.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în Hotărârea pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate .
În opinia separată se apreciază că intimații-reclamanți dețin un „bun” sau, cel puțin, o "speranță legitimă" de a obține restituirea lui, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ceea ce face acțiunea în revendicare pendinte admisibilă, deoarece prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, irevocabilă și executorie, s-a constatat că întregul imobil a fost preluat de stat fără titlu valabil și, mai mult decât atât, s-a dispus restituirea în natură, pe calea acțiunii în revendicare întemeiate pe dispozițiile art.480 C.civ., a apartamentelor din imobil neînstrăinate chiriașilor în temeiul Legii nr.112/1995. Garajul și spălătoria revendicate în prezenta cauză, fiind dependințe ale imobilului, chiar dacă sunt situate în corpuri de construcție distincte, sunt accesorii ale bunului principal restituit în natură reclamanților prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Chiar dacă garajul și spălătoria nu au fost înscrise în contractele de închiriere nr._/19.07.2004, încheiat între Primăria Municipiului București și D. A., și nr.2280/16.06.1999, încheiat între Primăria Municipiului București și G. V., pentru apartamentele restituite reclamanților prin sentința civilă nr.8657/23.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, din adresa nr._/28.05.2008, emisă de C.G.M.B. – A.F.I. (f.213 dosar fond), rezultă că garajul face obiectul contractului de închiriere nr.2100/17.08.1999, încheiat între Primăria Municipiului București și D. A., contract cu termenul expirat la data de 08.04.2007 și prelungit prin tacita relocațiune.
Indiferent de faptul că garajul și spălătoria sunt sau nu menționate în contractele de închiriere având ca obiect apartamentele restituite în natură reclamanților în anul 2008 prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pe calea dreptului comun, prin natura lor ele nu pot fi bunuri principale, ci, fiind dependințe ale construcției cu destinația de locuință, așa cum au fost prevăzute în actele de proprietate ale autoarei reclamanților, și nefiind înstrăinate împreună cu alte apartamente din imobil în temeiul Legii nr.112/1995, constituie bunuri accesorii ale imobilului restituit reclamanților, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză construcții efectuat la instanța de fond, compus din terenul pe care se află construcțiile și terenul din curte, plus cele două apartamente din corpul A de construcție, ce constituie clădirea principală.
Cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, în sensul că atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire, nu pot fi aplicate „tale quale” în prezenta cauză, deoarece situația juridică și de fapt din speță este diferită de cea din cauza dedusă judecății în fața instanței de contencios european.
Astfel, în Cauza M. A. și alții împotriva României, se pune problema restituirii în natură către foștii proprietari a apartamentelor înstrăinate chiriașilor în temeiul Legii nr.112/1995, pretențiile reclamanților fiind întemeiate pe hotărâri judecătorești prin care se constata că imobilele revendicate au fost preluate de stat fără titlu valabil.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.10/2001, intră sub incidența acestei legi atât imobilele preluate de stat fără titlu, cât și cele preluate cu titlu valabil în perioada de referință, ceea ce face ca în cazul preluării imobilului cu titlu valabil, dreptul de proprietate al proprietarului deposedat abuziv să fi încetat. Totodată, prin înstrăinarea imobilelor preluate abuziv, către terți subdobânditori de bună-credință, cu titlu oneros, în temeiul Legii nr.112/1995, dreptului de proprietate al persoanei de la care a fost preluat imobilul de către stat, îi este opus dreptul de proprietate al terțului dobânditor. În aceste ipoteze în mod just se poate considera că legea specială de reparații generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire.
În cauza pendinte, garajul și spălătoria revendicate nu au fost înstrăinate de stat în temeiul Legii nr.112/1995, ele aflându-se în proprietatea pârâtului M. București prin Primarul General, iar prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că întregul imobil, deci și aceste dependințe ale imobilului, a fost preluat de stat fără titlu valabil, ceea ce face ca vechiul drept de proprietate al autoarei intimaților-reclamanți să nu se fi stins în patrimoniul acesteia, ci să se fi transmis pe cale succesorală reclamanților.
Având în vedere că potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege, iar în speță nu este relevată nicio cauză care ar face imposibilă restituirea în natură către reclamanți a celor două dependințe ale imobilului, în condițiile în care ele nu au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995 și celelalte părți ale imobilului, nevândute de stat, au fost restituite în natură reclamanților prin hotărâre judecătorească irevocabilă, rezultă că atât dreptul comun, cât și legea specială de reparație conferă intimaților-reclamanți vocația la restituirea în natură a bunurilor revendicate.
Aceasta înseamnă că în speță nu sunt incidente considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, în sensul că, constatarea judiciară a naționalizării abuzive a imobilului nu atrage după sine în mod automat un drept de restituire a bunului, ci dă dreptul la o despăgubire pentru persoanele care întrunesc condițiile impuse de lege pentru a beneficia de măsurile de reparație, deoarece, deși prin hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat naționalizarea ilegală a bunului și faptul că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor a fostului proprietar, legea specială de reparație nu permite în ipoteza din speță, decât restituirea bunurilor în natură.
Prin urmare, în situația concretă din speță, având în vedere că reclamanții dețin un „bun” sau cel puțin o „speranță legitimă” la restituirea bunurilor revendicate, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 la data de 08.05.2001, prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a întregului imobil, nu a fost soluționată până în prezent, deși au trecut mai mult de 13 ani și jumătate, pentru garajul și spălătoria în litigiu nefiind adoptată nicio soluție pe cale administrativă sau judiciară, că, astfel cum s-a arătat anterior, Statul Român a fost deja condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cu privire la reclamanți, pentru cele 4 apartamente din imobil înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pendinte, este neîntemeiată.
Pentru soluționarea acestei excepții trebuie să fie avute în vedere elementele concrete ale speței, iar nu o aplicare nediferențiată a jurisprudenței instanței europene și a jurisprudenței interne în materia acțiunii în revendicare.
Apreciind acțiunea reclamanților ca fiind admisibilă și având în vedere că numai reclamanții au invocat un titlu de proprietate pentru bunurile revendicate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă stabilindu-se că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, în raport de dispozițiile art.480-481 C.civ. și art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie garajul și spălătoria revendicate.
Având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, în mod corect prima instanță l-a obligat la cheltuieli de judecată către reclamanți, în temeiul art.274 C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse, în opinia separată se apreciază că, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ., recursul trebuie să fie respins ca nefondat, sentința recurată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Constatându-se culpa procesuală a recurentului-pârât, în temeiul art.274 C.proc.civ., acesta trebuie să fie obligat la plata către intimatul-reclamant A. I. a sumei de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, conform chitanței depuse la fila 57 din dosar.
JUDECĂTOR
D. I. T.
Red. și tehn. D.I.T. – 17.02.2016
2 ex.
| ← Evacuare. Decizia nr. 8001/2014. Tribunalul BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
