Anulare act. Decizia nr. 1554/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1554/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 3150/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1554/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător F. C. P.
Judecător D. R.
Grefier V. P.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de intimatul contestator B. C. domiciliat în Rm. Sărat, .. 54 C, județul B. împotriva deciziei civile nr. 644/10.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea E. G. domiciliată în Rm. Sărat, . A, județul B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul intimat B. C., personal, lipsă fiind intimata contestatoare E. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Contestatorul intimat B. C. solicită acordarea unui termen pentru a se atașa dosarul nr._ al Judecătoriei Rm. Sărat.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de contestatorul intimat B. C., motivat de faptul că nu este necesară atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Rm. Sărat.
Întrebată fiind, partea prezentă, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe contestația în anulare, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părții prezente, potrivit cu care aceasta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul, pe contestația în anulare, pentru dezbateri.
Contestatorul intimat B. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
I) Decizia pronunțată în dosarul nr._
1. Prin decizia nr. 644/10.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ ,a fost respins, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurentul-reclamant B. C., împotriva sentinței civile nr. 158/28.01.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. G..
2. Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut, în esență, următoarele:
2.1. Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr._, reclamantul Bârhala C. a chemat în judecată pe pârâta E. G., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea sentinței nr.45/05.01.1994 a Judecătoriei Rm. Sărat.
In motivarea cererii, s-a arătat că sentința menționată nu corespunde adevărului, că în motivare judecătorul reține că familia E. a prezentat o chitanța, înscris privat din anul 1971 care ține loc de act de vânzare cumpărare în dosarul nr._ și unde era menționat faptul că a fost cumpărat terenul de 700 m.p. și casa, că în sentință s-a mai menționat că imobilul casă de locuit amplasat pe teren are valoare de 9.600 lei și că pârâta E. G. a pierdut acea chitanță și nu o mai are dar a adus la dosar o declarație din 12 mai 1992, că realitatea este cu totul alta, respectiv că pârâta nu a adus nici o chitanță, ci o simplă declarație din 12 mai 1992 unde E. G. a recunoscut la interogatoriu din data de 07.12.2006 că declarația a fost scrisă de D. M. prin copierea scrisului, că, în sentința nr.45/1994, se retine ca D. M. cunoaște acest aspect de la tatăl reclamantului, defunctul Bârhala I., însă în realitate D. M. nu știe nimic de vânzarea casei și a terenului de pe . A ci știe să copieze scrisul tatălui sau B. I., că E. G. a recunoscut în raportul de expertiză întocmit de expert P. H. ca nu are nici un act de la familia Bârhala, că în acea declarație nu se spune ce se vinde, pe ce ., numărul casei si valoarea acesteia, precum si care sunt vecini, precum și că, în cuprinsul sentinței civile nr. 45/05.01.1994, se face referire numai la martorii familiei E. nu si de martorii familiei Birhala, sentința nr.45/05.01.1994 neavând un temei legal.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată deoarece instanța a dat o hotărâre doveditoare, ea fiind proprietara imobilului situat în . A și a suprafeței de 720 m.p. teren .
2.2. În urma probelor administrate, Judecătoria Rm.Sărat a pronunțat sentința civilă nr. 158/28.01.2013, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta E. G..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:
- prin sentința civilă nr.45/05.01.1994, pronunțata de Judecătoria Rm.Sarat in dosarul nr.1763/1993, s-a admis in parte acțiunea principală introdusă de reclamantul E. I. împotriva pârâtei B. S. și s-a constatat ca pârâta B. Safla, împreună cu fostul ei soț B. I. decedat au vândut reclamantului in anul 1971 o casă formata din 2 camere si antreu si un teren aferent in suprafața de 700 m.p. situate in orașul Rm.Sarat, . A, județul B., cu prețul de 9600 lei;
- prin aceeași sentință, s-a respins cererea reconvenționala prin care B. S. a solicitat evacuarea reclamantului din acest imobil si ridicarea construcțiilor edificate pe teren și a fost respinsă cererea având ca obiect chirie pentru folosința casei și a terenului;
- prin decizia civilă nr.817/20.06.1994 a Tribunalului B., pronunțata in dosarul nr.792/1994, au fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de pârâții B. C. si B. S. împotriva sentinței civile nr. 45/05.01.1994 pronunțata de Judecătoria Rm.Sarat;
- Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.1446/06.06.1995, pronunțata in dosarul nr.782/1995, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții B. S. și B. C. împotriva sentinței civile nr. 45/05.01.1994 pronunțata de Judecătoria Rm.Sărat si a deciziei civile nr. 817/20.06.1994 a Tribunalului B.;
- reiese, așadar, că sentința civilă nr.45/05.01.1994, a cărei anulare se solicita de către reclamant, a rămas definitivă si irevocabilă prin respingerea apelului si a recursului;
- or, hotărârile judecătorești pot fi desființate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege;
- reclamantul a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege împotriva sentinței civile sus-menționate, căi de atac care au fost respinse de instanțele de control judiciar, fiind menținută sentința civilă nr.45/05.01.1994.
2.3. Împotriva acestei sentințe, reclamantul B. C. a formulat recurs, susținând că familia E. a depus acte la dosarul cauzei după ce a fost terminată judecata procesului, acte despre care nu a avut cunoștință respectiv decizia civilă nr. 17/1994 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr. 792/1194 și decizia nr. 1446/1995, că E. G. nu a fost la proces la termenul de judecată stabilit, iar în realitate nu a încercat să atace sentința nr. 45/1994 ci actul de vânzare cumpărare nr. 1529/2001 și că, în realitate, E. G. nu a avut nici o chitanță iar instanța de fond nu a ținut cont de actele și concluziile pe care le-a depus la dosar
2.4. În motivarea deciziei pronunțate, nr. 644/10.04.2013,Tribunalul B. a reținut că:
- instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii formulată de către reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta E. G. în raport de obiectul acesteia astfel cum rezultă din cererea introductivă;
- deși prin motivele de recurs recurentul a invocat faptul că nu a solicitat anularea sentinței civile nr.45/1994 a Judecătoriei Rm. Sărat, rezultă din acțiunea înregistrată la data de 26.10.2012 că a precizat expres faptul că solicită anularea sentinței nr. 45/05.01.1994 și nu a contractului de vânzare-cumpărare;
- pe de altă parte, chiar la termenul la care a fost soluționată cauza, respectiv la 28.01.2013, fiind prezent în instanță, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea sentinței civile nr. 45/1994;
- la dosar, nu au fost depuse de către pârâtă, înscrisuri după închiderea dezbaterilor, decizia civilă nr. 818/1994 a Tribunalului B. și decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1446/1995 avute în vedere de către instanța de fond, fiind din dosarul atașat, respectiv dosarul nr.1763/1993 în care s-a pronunțat sentința a cărei anulare s-a solicitat, la care erau atașate dosarele Tribunalului B. respectiv Curții de Apel Ploiești formate cu ocazia soluționării căilor de atac, apel respectiv recurs formulat împotriva sentinței menționate;
- la soluționarea cauzei, instanța de fond a avut în vedere probatoriul administrat, reținând în mod corect faptul că potrivit dispozițiilor procesuale civile, desființarea unei hotărâri judecătorești nu poate interveni decât în cazul exercitării și admiterii căilor de atac prevăzute de lege iar nu pentru o acțiune civilă;
- cum în cauză, fuseseră exercitate aceste căi de atac împotriva sentinței civile nr.45/1994, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantului-recurent.
II) Contestația în anulare promovată de reclamantul B. C.
3.1. Împotriva acestei decizii civile, la data de 20.05.2013 (data poștei 16.05.2013), intimatul B. C. a formulat contestație în anulare, care nu a fost întemeiată în drept.
S-a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac, să se dispună anularea deciziei atacate, anularea sentinței nr. 45/1994 și trimiterea dosarului nr._ la rejudecare la instanța de fond.
3.2. În motivare, așa cum a fost completată prin memoriile depuse la datele de 28.06.2013 și de 01.07.2013, s-a susținut, în esență, că lipsesc acte de proprietate la dosarul nr._ din partea familiei E., care din anul 1993 nu a avut nicio chitanță „și dosarele le-a câștigat numai cu banii”, că, totodată, lipsesc acte de proveniență și că judecătorilor care au compus completul de judecată al Tribunalului B., care au pronunțat decizia atacată, ar trebui să le fie rușine pentru acea soluție.
III) Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma art. 318 C.proc.civ., Tribunalul reține că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele care succed.
4. Astfel, trebuie subliniat, în primul rând, că motivele pentru care se poate formula contestația în anulare – cale extraordinară de atac, de retractare- sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și de art. 318 c.proc.civ.
Apare evident, prin urmare, că singura soluție legală este respingerea contestației în anulare, în măsura în care se invocă de către contestator, în cuprinsul contestației în anulare introduse, aspecte vizând netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii civile contestate, care nu pot fi circumscrie în niciun caz sferei descrise de legiuitor, a ipotezelor în care este admisibilă contestația în anulare.
5. Acest mod de a proceda nu poate fi contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Într-adevăr, această instanță de contencios european a drepturilor omului a statuat constant în sensul că dreptul de acces la un tribunal reglementat de art. 6 par. 1 din Convenție nu are un caracter absolut, că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția îl recunoaște fără a-l defini, există loc, dincolo de limitele ce-i circumscriu conținutul, pentru restrângeri admise implicit și că acest drept impune, prin însăși natura lui, a fi reglementat de către stat, reglementare care poate fi variabilă în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor, admițându-se posibilitatea statelor contractante de a dispune de o anumită marjă de apreciere, care să le permită să instituie anumite limitări acestui drept.
Curtea de la Strasbourg a decis, totodată, că limitările respective, cuprinse în marja de apreciere a statelor, privesc inclusiv condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond ( hotărârile Brualla Gomez de la Torre c. Spania, Guerin c. Franța ), precum și că, în analizarea respectării dreptului la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din Convenție, dacă legislația națională reglementează mai multe căi de atac și, prin luarea în considerare a ansamblului acestora, cerințele Convenției sunt îndeplinite, persoana interesată este considerată a beneficia de un recurs efectiv.
6. În aceste condiții, Tribunalul apreciază, în urma analizei motivelor contestației în anulare pendinte, că rezultă fără dubiu că acestea nu se circumscriu sferei reglementate de art. 317 și art. 318 C.proc.civ., texte de lege pe care se întemeiază contestația în anulare pendinte în cauză.
Astfel, simpla cercetare a criticilor aduse pe calea contestației în anulare de către contestatorul B. C. duce la concluzia că acesta încearcă să repună în discuție aspecte de legalitate tranșate irevocabil prin decizia civilă nr. 644/10.04.2013, pronunțată în dosarul nr._, ceea ce nu poate fi primit.
7. Într-adevăr, se observă că, în esență, contestatorul susține că nu ar exista probe care să justifice soluția pronunțată prin decizia sus-amintită.
Or, este esențial de subliniat că, fiind pronunțată de o instanță de recurs, printr-o hotărâre irevocabilă, soluția amintită mai sus dată prin decizia contestată a intrat în puterea lucrului judecat.
A veni și a susține caracterul nefondat al acestei soluții nu înseamnă altceva decât a pune în discuție chestiuni tranșate prin hotărâre irevocabilă.
S-ar înfrânge, astfel, chiar și principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. 3, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul CEDO, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții de la Strasbourg (a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 416/7.04.2011, publicată în M.Of. nr. 419/5.06.2011).
8. Se cuvine relevat, în acest context, că greșeala materială, la care se referă motivul prevăzut de art. 318 teza I C.proc.civ. – singurul care ar putea avea incidență în speță-, are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În alte cuvinte, nu este admisibil ca, pe calea contestației în anulare speciale - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat -, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale (în același sens, a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 3/2000, nr. 935/2007, nr. 5436/2006, nr. 341/1997, pronunțată de instanța supremă, deciziile nr. 656/2002 și nr. 4190/2000, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă).
Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.
9. Mai mult, nu este, evident, în intenția leguitorului să permită ca, pe calea contestației în anulare să se invoce chestiuni legate de probitatea și reputația profesională a unor judecători care au pronunțat decizia atacată.
Or, analizând susținerile contestatorului făcute în memoriul depus la data de 28.06.2013 (fila 11-dosar), se observă că în acest mod inadmisibil procedează contestatorul din cauza de față, atare aprecieri nefiind motive ale contestației în anulare.
IV) Soluția Tribunalului
10. Pentru aceste considerente, expuse pe larg în cele ce preced, având în vedere că, în speță, nu se regăsește niciunul dintre motivele prevăzute de art. 317-318 C.proc.civ., Tribunalul, în temeiul art. 320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de intimatul contestator B. C. domiciliat în Rm. Sărat, .. 54 C, județul B. împotriva deciziei civile nr. 644/10.04.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea E. G. domiciliată în Rm. Sărat, . A, județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Septembrie 2013.
Președinte, M. N. | Judecător, F. C. P. | Judecător, D. R. |
Grefier, V. P. |
Red.CFP/Th.red.CFP/2 ex./12.09.2013
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 22-04-2013,... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
