Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2013. Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1555/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 13461/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1555/2013

Ședința publică de la 06 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător F. C. P.

Judecător D. R.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții C. L. AL C. M., . C. M. - PRIN INSTITUȚIA PRIMARULUI cu sediul în . împotriva sentinței civile nr. 3260 din 25.02.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. M. INDIVIDUAL DE ASISTENȚĂ PRIMARĂ „S. N.”, cu sediul în . și S. N., domiciliată în ., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat T. M. A., pentru recurenții reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și avocat C. R., pentru intimații pârâți C. M. Individual de Asistență Primară „S. N.” și S. N., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, comunicat, că, la dosarul cauzei, s-a depus, la data de 28.06.2013, dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 301.00 lei.

Avocat C. R., pentru intimații pârâți C. M. Individual de Asistență Primară „S. N.” și S. N., depune la dosar Borderou cu înscrisuri, respectiv Contract de comodat încheiat de P. Săpoca și chitanța în dovedirea plății utilităților.

Întrebate fiind, părțile prezente, prin apărători, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe recurs, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația apărătorilor părților în proces, potrivit cu care aceștia arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.

Avocat T. M. A., pentru recurenții reclamanți, arată că se impune admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate de reclamanți.

Astfel arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererile formulate cu privire la faptul că nu există un mandat al viceprimarului care a semnat contractul de comodat, că acest contract este nul întrucât a fost încheiat cu privire la un bun aparținând domeniului public cu titlu gratuit, fiind o evidentă nepronunțare asupra fondului.

În subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate nulitatea contractului de comodat și evacuarea pârâților din spațiul care face obiectul contractului de comodat.

Astfel, arată că nu există o hotărâre a Consiliului local M. prin care să se fi aprobat contractul de comodat, că instanța de fond în mod greșit a dat eficientă declarațiilor celor 3 consilieri care au arătat că s-ar fi aprobat acest contract întrucât nu se poate proba cu martori un act administrativ, că plata utilităților nu este un argument în apărarea formulată de pârâți.

Cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.

Avocat C. R., pentru intimații pârâți C. M. Individual de Asistență Primară „S. N.” și S. N., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele pe larg expuse în întâmpinarea formulată și depusă la dosar.

Astfel, arată că instanța de fond a făcut trimitere la toate aspectele invocate de către recurenți, că timp de 9 ani dreptul de ocupare al spațiului nu a fost contestat ceea ce dovedește că autoritățile locale au recunoscut valabilitatea contractului, că nu există dovezi din care să rezulte că medicul titular și persoana autorizată au încercat să eludeze legea, că au acționat cu rea credință, că au folosit spațiul în interes propriu.

Cu cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra prezentului recurs civil, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau cu nr._ în data de 23.04.2012, reclamanții . al comunei M. și P. comunei M. - prin Instituția Primarului C. M., cu sediul în ., au chemat în judecată pe pârâții C. M. Individual de Asistență Primară S. N., cu sediul în . și S. N., domiciliată în ., pentru ca pe cale ordonanței președințiale să se dispună evacuarea pârâților din spațiul care face obiectul contractului de închiriere.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că între pârâții și P. comunei M., reprezentată prin Primar C. I., se pretinde că a fost încheiat un de închiriere înregistrat sub nr. 6380/03.12.2003. Obiectul contractului îl constituia un bun aflat în patrimoniul public al comunei M., căruia i s-a dat destinația de cabinet medical, prin așa-zisul contract. Acest contract nu a fost semnat de către primarul de atunci al comunei M., C. I., care, probabil, s-a temut de consecințele acestei semnături și a fost semnat de către viceprimarul de la acea vreme, B. T., fară să existe nicio dispoziție a Primarului în ceea ce privește delegarea unor asemenea atribuțiuni, pe care, oricum, nici primarul nu le avea.

Deși contractul este intitulat ”contract de închiriere” și se încheie pe o perioadă de 5 ani, până la limita maximă de 15 ani, în condițiile în care „chiriașul achită chiria și întreține clădirea în interior și exterior”, în art. 4, din acel contract se prevede că este vorba de o "folosință gratuită”, cu toate că în ambele ipoteze, era necesară o Hotărâre a Consiliului L., deoarece, în prima ipoteză se greva un imobil aparținând domeniului public cu o sarcină, iar în teza așa-zisei "folosințe gratuite”, se impunea, de asemenea, un acord al Consiliului L., fiind vorba despre acordarea unor facilități privind eventualele drepturi de care ar fi “beneficiat” .> Au precizat reclamanții că nu există nicio Hotărâre a Consiliului L. al comunei M., în sensul celor de mai sus, ceea ce lovește de nulitate contractul astfel încheiat, indiferent de calificarea lui juridică. Este vorba de un evident abuz de drept, săvârșit atât de persoanele care i-au reprezentat în momentul încheierii respectivei invenții, după cum este evident vorba despre un abuz de drept și o acțiune rușinoasă din partea pârâtei S. N., care a căutat să profite într-un mod total nelegal, de bunurile aflate în proprietatea comunei M., cu sprijinul unor funcționari incorecți.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 581, C.P.C.

La termenul de judecată din 30.04.2012 reclamanții și-au precizat și completat cererea, arătând că solicită trecerea cauzei pe dreptul comun, precum si ca instanța să se pronunțe asupra următoarelor capete de cerere: constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 6380 din 03.12.2003, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 183 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului care face obiectul contractului de mai sus, această sumă urmând să fie calculată pe ultimii 3 ani, de la data introducerii cererii de față, dar și la plata sumei de 61 lei, pentru fiecare lună, până la eliberarea efectivă a spațiului de către pârâți. A mai solicitat și evacuarea și obligarea pârâților să achite dobânda legală, pentru contravaloarea lipsei de folosință, care are caracter de chirie, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la achitarea efectivă a debitului. In subsidiar, acest calcul al dobânzii legale se poate efectua și de la data promovării cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii precizate și completate, au arătat reclamanții că în cazul de față este vorba despre o nulitate, rezultând atât din lipsa consimțământului, care nu a fost exprimat valabil, dar și de lipsa capacității părților de a contracta, indiferent dacă este vorba despre un contract de închiriere, care, fiind încheiat pe o perioadă de 5 ani, echivalează cu un act de dispoziție, sau de un contract de comodat. De asemenea, consimțământul nu a fost exprimat în mod valabil, existând o discrepanță între scopul mediat și scopul imediat, ceea ce duce, in funcție de interpretarea datelor referitoare la modul de încheiere a acordului de voință, fie la o eroare-obstacol, ca error in negotium, fie ca lipsa cauzei. Consideră, însă, că primează existența unei cauze ilicite și imorale, ținând cont de datele pe care le-a expus privind modul de încheiere a pretinsului contract.

În ceea ce privește capătul de cerere în pretenții, au solicitat ca părțile adverse să le restituie contravaloarea chiriei, calculată prin raportare la chiriile practicate de reclamanți pentru același gen de imobile situate într-o zonă semănătoare și raportate la condiții cel puțin echivalente de exploatare. De asemenea, au solicitat ca părțile adverse să fie obligate și la plata utilităților consumate, fiind de drept stabilit faptul că acela care folosește un bun imobil trebuie să achite și contravaloarea tuturor sumelor care decurg din necesitatea de exploatare a acestuia.

În drept,s-au invocat art. 112 și urm. C.P.C., art. 21, art. 23, art. 36 și urm., art. 63, art. 123 din Legea nr. 215/2001, art. 948 și urm. C.C., art. 953, C.C., art. 966 și urm., C.C., art. 977 și urm. C.C.

La termenul de judecată din 30.04.2012 instanța, în temeiul art.132 alin.(1) și (2) C. a luat act de precizarea și modificarea cererii de chemare în judecată.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanții au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: monitorul oficial nr.621 bis din 22.08.2002, Hotărârile Consiliului L. M. nr. 53/26.09.2012, nr. 03/31.01.2011, nr. 04/31.01.2011, nr. 5/31.01.2013, proces verbal din ședințele Consiliului local M. din data de 31.01.2011, din 27.12.2010,, contract asistentă juridică nr._/12.10.2012, sentința civilă nr._ a Tribunalului B..

Pârâtul C. M. INDIVID a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii astfel cum a fost modificata si precizata, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la încheierea contractului de închiriere pentru spațiul format din doua încăperi si hol, in care funcționează cabinetul, precum și cheltuieli de judecata.

În motivarea poziției prezentate în întâmpinare, pârâta a arătat că prezenta acțiune este consecința înscrierii reprezentantului cabinetului medical in cursa electorala privind desemnarea membrilor administrației locale de la nivelul C. M., județ B.. Urmare acestui fapt, intre dr. S. N. si Primarul comunei, domnul C. D., s-au înregistrat o . controverse ce au generat înregistrarea unei plângeri penale a dr. S. împotriva conducerii autoritatii locale, si respectiv prezenta acțiune împotriva medicului si a CMI „ S. N..

A mai arătat pârâta că actualul cabinet medical a funcționat din 1998 in . un număr de 2200 pacienți înscriși pe liste. Pentru desfășurarea activității, medicul titular a obținut autorizația sanitara de funcționare in locația prezenta, in baza contractului de închiriere înregistrat sub nr. 6380/3.12. 2003, care a atestat atribuirea spațiului in acest scop pe o perioada de 5 ani pana la limita maxima de 15 ani. In zona comunei M. funcționează alte doua cabinete medicale, toate beneficiind de eliminarea obligației plații chiriei si darea in folosința gratuita a spatiilor, medicii urmând a plați cheltuielile de întreținere, utilitățile aferente, modernizând si întreținând spatiile autorizate sanitar.

In data de 22 12 2010, in baza dispoziției Primarului comunei, secretarul a convocat pentru data de 27.12. 2010 ședința ordinara a Consiliului local, iar pe ordinea de zi a figurat ca punct de discuție anularea contractelor de închiriere cu nr. 6380, 6381 si 6382/3.12. 2003 încheiate cu medicii titulari ai CMI „S. N., ,, CMI„ S. N.,, si CMI „C. F.,,. Dr .S. N., care are si calitatea de consilier, s-a opus in discuții, dar in urma deliberărilor s-a votat pentru anularea a doua contracte, mai puțin al CMI,, S. N.,,. După supunerea la vot, primarul C. D. a retras cele doua proiecte de hotărâri.

In luna februarie, la nivelul Consiliului local, s-a adoptat hotararea prin care celorlalți doi medici de familie nominalizați mai sus li s-au incheiat contracte de inchiriere, situatie inoperanta si pentru CMI „S. N.,,. Dr. S. a cerut sa i se încheie si CMI S. N. contract, dar a fost refuzata, apreciindu-se ca nu sunt îndeplinite condiții de fond. In ședința din 31 mai 2011 s-a inițiat un proiect de hotărâre prin care s-a pus in discuție renegocierea contractului de închiriere 6380/2003, care insa nu a îndeplinit cvorumul necesar.

In prezent, a mai arătat pârâta, în baza prelungirii tacite a contractului, cabinetul are prelungita autorizația de funcționare cu DJSP B., iar in data de 01.07._ s-a prelungit si contractul de servicii medicale cu CJAS. Contractul de închiriere încheiat in 2003 a fost însușit de fosta conducere a Primăriei M. si este valabil si in prezent, in condițiile in care, din 2003 pana in 2010, el si-a făcut efectele fara ca niciun reprezentant al autoritatii locale sa se autosesizeze, este la zi cu plata utilitatilor conform convenției care a funcționat intre părți.

A mai adăugat pârâta că, urmare discuțiilor purtate in luna martie-aprilie 2011, a solicitat reclamanților ca si acestui cabinet sa i se încheie un contract de închiriere individual, însă fiind refuzat se desprinde concluzia ca acest contract este operant si in prezent, el a fost prelungit tacit, înscriindu-se in perioada de 15 ani, ce se constituie in termenul limita al producerii efectelor sale, reclamanții neputându-se invoca propria turpitudine in modul in care si-au administrat spațiul.

Prin cererea reconvențională, daca totuși se vor aprecia ca operante dispozițiile 36 al. 2 lit. c din Legea 215/2001, art. 35 al. 5 lit. b si art. 213 din același text de lege, a solicitat pârâta să fie obligat reclamantul C. L. M. la încheierea contractului de închiriere pentru spațiul compus din doua încăperi si hol comun in care funcționează cabinetul medical in urma negocierii chiriei si perioadei pentru care se încheie acesta. A motivat pârâta că interesul cererii este dat de împrejurarea ca acesta are înscris pe liste număr de 2200 pacienți, deservește interesele comunitatii in condiții de profesionalism neștirbit si este recunoscut ca fiind absolut necesar populației din zona, . dintre cele mai populate ale județului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 -119 C., art.274 C..

În susținerea celor arătate în întâmpinare, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: procesele verbale ale Consiliului L. M. încheiate în 28.11.2003, 31.01.2011, în 27.12.2010, referat de neîncepere a urmăririi penale din dosar nr.4247/P/2011 al IPJ B., rezoluția din 07.05.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., facturile fiscale nr._/30.07.2007, nr._/23.07.2009, nr. 1745/12.12.2008, nr. 0138/30.07.2009, nr.1747/12.12.2008, contractul de închiriere nr. 6380 din 03.12.2003, contract de furnizare de servicii medicale nr. 120/A/_/2011 încheiat cu CJAS B., contract de lucrări din 01.08.2005, situație de lucrări, Dispoziția nr.351/23.06.2008 a Primăriei C. M., adresa nr._/21.11.2012 a Instituției Prefectului B., cerere nr. 134/08.01.2013,

La termenul de judecată din 03.09.2012, pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Cabinetului de avocat T. M., însă, ulterior, la termenul de judecată din 18.02.2013 a renunțat la judecare acestei excepții.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori. În cadrul probei testimoniale s-au audiat la propunerea reclamanților martorul: G. N., iar la propunerea pârâtei martorii: B. T. și O. G..

Prin s.c. nr. 3260/25.02.2013, Judecatoria Buzau a respins cererea având ca obiect constatare nulitate contract de închiriere privind pe reclamanții C. L. AL C. M., P. C. M. - PRIN INSTITUȚIA PRIMARULUI, . cu pârâții C. M. INDIVIDUAL DE ASISTENȚĂ PRIMARĂ S. N. si S. N., astfel cum a fost precizată și completată; a respins cererea reconvențională; a obligat reclamanții-pârâți la plata sumei de 724 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: la data de 03.12.2003, între reclamanta P. C. M. reprezentată de primarul C. I., în calitate de locator și pârâtul C. medical individual S. N., reprezentată prin medicul de familie S. N., în calitate de locatar, invocând hotărârea Consiliului local M., s-a încheiat contractul de închiriere nr.6380/03.12.2003 privind spațiul dispensarului medical compus din două camere și un hol comun pe o perioadă de 5 ani, până la limita maximă de 15 ani. Părțile au convenit ca folosirea spațiului ce face obiectul contractului să fie gratuită.

În baza contractului de închiriere, Cabinetul medical individual S. N. a încheiat contracte anuale de prestări servicii medicale în asistența medicală primară cu Casa de Asigurări de Sănătate B. pentru un număr de peste 2000 asigurați, ultimul contract, cu nr. 120/A/_/2011, având valabilitate până la 31.12.2012.

Potrivit art. 977 și următoarele Cod civil, calificarea juridică se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor folosiți. De asemenea, art. 982 cod civil consacră principiul interpretării sistematice stipulând că, clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă prin actul întreg.

Din examinarea clauzelor contractului a cărui nulitate o cer reclamanții, rezultă fără putință de tăgadă, că părțile au avut intenția de a încheia un contract de comodat, iar împrejurarea că s-a dat contractului o altă denumire « de închiriere » nu poate produce efecte juridice cu privire la natura acestuia.

Astfel, potrivit art. 1560-1575 Cod civil, contractul de comodat este un contract prin care una dintre parti, numita comodant, transmite in folosința temporara si gratuita unei alte parți, denumite comodatar, un bun determinat cu obligația ca aceasta din urma sa-l înapoieze, in individualitatea sa, comodantului. Caracterele juridice ale acestui tip de contract sunt: este un contract real, fiind necesare pentru încheierea sa valabilă realizarea acordului de voința și predarea (tradițiunea) lucrului care formează obiectul contractului, este un contractul unilateral deoarece, din momentul încheierii lui, generează obligații numai pentru comodatar și este un contract esențialmente gratuit (comodatarul nu este obligat sa plătească contravaloarea uzurii bunului ca urmare a folosirii pentru destinația stabilita, afara numai daca nu s-a convenit altfel prin contract - clauza care concretizează obligația de restituire a bunului in starea in care a fost predat).

Dacă aceste caracteristici sunt reunite, convenția este un contract de comodat, orice denumire i-ar da părțile. Este evident că înțelegerea părților a fost să încheie un astfel de contract, ori nu un contract de închiriere de esența căruia este plata chiriei. Pe toată perioada scursă de la data încheierii contractului și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, aproximativ 8 ani, pârâta nu a plătit, iar reclamanții nu au pretins plata vreunei chirii.

Condițiile de validitate ale acestui tip de contract sunt: la încheierea contractului ambele parți trebuie sa aibă capacitatea de a face acte de administrare (nu este necesar ca comodantul sa aibă calitatea de proprietar fiindcă contractul nu este translativ de proprietate), scopul împrumutului sa aibă o cauza licita, consimtamantul parților sa nu fie viciat, obiectul contractului să fie bine determinat, deoarece el trebuie sa fie restituite in natura, iar prin efectul contractului, comodatarul dobândește numai dreptul de folosința, comodantul păstrându-si calitatea de proprietar.

Prin acțiunea dedusa judecații, se tinde, după mai bine de 8 ani, la desființarea contractului susmenționat, reclamantul invocând in susținerea demersului sau motive de nulitate absoluta.

Nulitatea este acea sancțiune de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă. Cauzele care atrag nulitatea absolută sunt următoarele: încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa consimțământului (în cazul erorii obstacol), nevalabilitatea obiectului, lipsa cauzei sau cauza este imorală sau ilicită, nerespectarea formei ad validitatem în cazurile expres prevăzute, lipsa ori nevalabilitatea autorizației administrative, încălcarea ordinii publice, frauda la lege.

Examinând punctual fiecare motiv de nulitate absolută invocat de reclamanți, instanța a constatat:

Pentru a fi valabil încheiat, actul juridic trebuie sa cuprindă o . componente, voința juridica reprezentând un astfel de element fundamental. Consimtamantul, adică exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, pentru a fi valabil, trebuie sa îndeplinească anumite cerințe in mod cumulativ, una dintre acestea fiind aceea de a nu fi alterat de vreun viciu de consimtamant.

In alcătuirea erorii-obstacol, ca viciu de consimtamant, astfel cum a fost invocata de reclamantă, instanța a retinut ca intra un singur element de natura psihologica, constând in falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic, iar, pentru a opera, eroarea trebuie sa îndeplinească in mod cumulativ doua condiții, si anume, aceea ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, precum si aceea ca cocontractantul sa fi știut sau sa fi trebuit sa știe ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant. Având in vedere, insa, natura psihologica a elementului presupus fals reprezentat de către reclamanta, instanța a apreciat caracterul determinant al acestui element in concret.

Din probele administrate, respectiv procesul verbal al ședinței din data de 23.11.2003 al Consiliului local M. (filele 63 -65), declarațiile martorilor audiați, precum și văzând conduita părților contractante după încheierea convenției, instanța a constatat că, în speță, conținutul real al înțelegerii parților se suprapune în totalitate cu conținutul actului juridic încheiat. Astfel, în procesul verbal încheiat în ședința ordinară din 23.11.2003 s-a supus la vot și s-a votat în unanimitate de cei 11 consilieri locali din totalul de 15, referatul prezentat de secretarul consiliului „prin care se solicita închirierea de spații – cabinete medicale – din imobilul proprietate al consiliului local M., fără plată, pe durată determinată”. Că aceasta a fost voința reclamantului - consiliu local este confirmată de martorii G. N., O. G. și Bodgan T. (filele 165 – 167) audiați de instanță, care au participat efectiv la ședință, fiind consilieri locali în mandatul primarului de la acea vreme.

Instanța a reținut că, fata de cauza actului juridic urmărita de reclamantul - consiliul local, acesta si-a manifestat un consimțământ perfect valabil, caracterul real si conștient al actului juridic nefiind reprezentat într-un mod fals, existând, așadar deplina concordanta între voința interna a parților si voința exteriorizata, nefiind identificat niciun motiv de împiedicare în formarea actului juridic.

Un alt motiv de nulitate absolută invocat de reclamanți a fost „ lipsa cauzei, dar primează existența unei cauze ilicită și imorală”, iar legat de aceasta s-a invocat și „discrepanța între scopul mediat și scopul mediat”.

Este adevărat ca, potrivit art. 966 si 968 din Codul civil, obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Însa, trebuie avut în vedere ca art. 967 din acelasi cod statueaza fara echivoc urmatoarele: conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa; cauza este prezumata pâna la dovada contrarie.

Cauza sau scopul este acel element al actului juridic care consta în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Cauza este o condiție de fond, esențiala, de validitate si generala a actului juridic civil. Ea este acel element de natura psihologica care răspunde la întrebarea „pentru ce” (care este scopul în vederea realizării căruia) s-a încheiat actul juridic.

În structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat. Scopul imediat – cauza proxima – numit si scopul obligației se determina în cadrul diferitelor categorii de acte juridice. Astfel, în cazul contractelor de comodat, scopul imediat constă atât în prefigurarea remiterii lucrului, cât și în intenția comodantului de a procura, gratuit, un folos comodatarului. În schimb, scopul mediat – cauza remota – numit si scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care consta în motivul (mobilul) determinant al încheieri actului juridic, motiv care se refera, fie la însușirile contraprestației, fie la însușirile celeilalte parți (calitățile acestei persoane). Spre deosebire de scopul imediat – care este abstract, obiectiv si invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, scopul mediat se caracterizează prin aceea ca este un element (al cauzei) subiectiv si variabil de la o categorie de acte la alta categorie si, chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

În primul rând trebuie reținut ca nu orice „motiv” avut în vedere de subiect în adoptarea deciziei de a încheia actul juridic face parte din noțiunea de cauza, fiind necesar sa fie vorba de un motiv determinant care sa constituie cauza impulsiva si determinanta a voinței. Altfel, daca orice motiv ar putea duce la anularea actului, s-ar afecta securitatea dinamica a circuitului civil.

Din textul art. 966 Cod civil rezulta ca cele trei condiții ale cauzei sunt: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cazurile legale de nulitate a obligației din pricina „cauzei” îmbrăca, deci, una dintre următoarele forme: absenta sau inexistenta cauzei, cauza falsa si cauza ilicita si/sau imorala. Cât privește sarcina probei, după cum rezulta fara dubiu din textul art. 967, legiuitorul a instituit doua prezumții: a) prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent ca se menționează sau nu acest element în înscrisul constatator al actului juridic; b) prezumția de existenta a cauzei, cauza netrebuind a fi dovedita, existenta ei fiind prezumata de lege. Ambele prezumții sunt relative, ceea ce înseamnă ca cel care invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie sa probeze aceste împrejurări.

Cum, potrivit art. 967 din Codul civil, valabilitatea cauzei se prezuma până la dovada contrarie, iar reclamanții nu au răsturnat prezumția legala de valabilitate a cauzei, neprobând caracterul ilicit si/sau imoral al acesteia, instanța nu a putut reține ca întemeiat acest motiv de nulitate a contractului.

Mai mult, instanța a reținut că, în chiar ședința de consiliu în care s-a votat încheierea contractului cu pârâta, s-a hotărât similar și pentru alte două cabinete medicale, iar consilierii G. N. și S. I. au afirmat că „propunerea este binevenită, medicii de familie sunt direct interesați pentru că deservesc persoane și din satul Potoceni, unde dispensarul este necorespunzător, nu mai poate primi aviz de funcționare„. Așadar, scopul imediat era furnizarea de servicii medicale asiguraților din . se poate considera un scop nelegal sau imoral.

În privința lipsei capacității părților de a contracta, invocată ca motiv de nulitate absolută a contractului, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art. 948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1) capacitatea de a contracta; 2) consimtamantul valabil al parții care se obliga; 3) un obiect determinat; 4) o cauza licita. In general, prin capacitate civila se înțelege, ., capacitatea de folosința si capacitatea de exercițiu a persoanei, iar ., facultatea persoanei de a dobândi si exercita drepturi, precum si de a-si asuma si îndeplini obligații prin acte juridice proprii. Capacitatea de folosința reprezintă aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a dobândi drepturi si de a avea obligația, in timp ce capacitatea de exercițiu este facultatea acesteia de a-si exercita drepturile si de a-si asuma si îndeplini obligațiile prin acte juridice proprii. Ambele elemente ale capacitați civile sunt necesare persoanei pentru ca drepturile dobândite si obligațiile asumate pe temeiul capacitații de folosința trebuie utilizate prin intermediul capacitații de exercițiu.

Pentru a putea încheia acte juridice, persoanele juridice trebuie sa aibă, ca si persoanele fizice, capacitatea de folosința a drepturilor pe care le implica actele respective. Capacitatea de folosința a persoanei juridice este acea componenta a capacitații civile a acestui subiect de drept care consta in aptitudinea de a avea drepturi subiective civile, indiferent de izvorul acestora. Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice privește, desigur, numai drepturile si obligațiile, ce-i constituie conținutul capacitații ei de folosința. Orice act juridic efectuat in afara acesteia este lovit de nulitate. Daca, in cazul persoanei fizice, capacitatea de a încheia acte juridice civile este condiționata de o anumita maturitate si sănătate psihica, in cazul persoanei juridice este evident ca aceasta nu are o voința proprie, in sensul psihologic al termenului. Cu toate acestea, si persoana juridica trebuie sa participe la circuitul civil (si) prin încheierea de acte juridice, acte de a căror esența este voința, bazata pe discernământ.

Manifestarea de voința a persoanei juridice in scopul exercitării drepturilor si asumării obligațiilor, prin încheierea de acte juridice se realizează prin intermediul organelor de conducere (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Consecința nerespectării dispozițiilor legale privitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei juridice care se răsfrâng in raporturile de drept civil nu este cuprinsa . principiu. In practica, nesocotirea regulilor privind capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, care interesează raporturile civile, se poate concretiza in: 1) incalcarea delimitărilor de atribuții intre organele de conducere ale persoanei juridice; 2) încheierea actului juridic de către o persoana din colectivul acelei persoane juridice, dar care nu are calitatea de organ al persoanei juridice; 3) încheierea actului civil de către o persoana căreia i s-a dat mandat, dar care nu respecta puterile încredințate, depășindu-le (ceea ce echivalează, practic, cu lipsa împuternicirii). Consecința juridica pe care o atrage o astfel de situație este nulitatea, întrucât s-a nesocotit o prevedere ce reglementează o condiție de fond a actului juridic (capacitatea), insa aceasta nulitate virtuala este una relativa, deoarece sunt afectate, in primul rând, interesele acelei persoane juridice, si nu absoluta cum fara temei susțin reclamanții.

În conformitate cu prevederile art. 38 alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publica locala, in vigoare la momentul încheierii contractului contestat, in exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul local adopta hotărâri, cu votul majoritatii membrilor prezenți, în ceea ce privește administrarea domeniului public si domeniului privat al comunei sau orașului, hotaraste darea in administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a comunei sau orașului, după caz, precum si a serviciilor publice de interes local, in condițiile legii. De asemenea, potrivit art.17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică statul si unitatile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, in folosința gratuita, pe termen limitat, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica, ori serviciilor publice.

Mai mult, art.14 din OG nr.124/1998 privind funcționarea cabinetelor medicale, în vigoare la data încheierii contractului în discuție prevedea: Cabinetele medicale se pot infiinta in cadrul actualelor dispensare medicale, policlinici ori in alte spatii puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale ori in spatii private, autorizate. Bunurile imobile aflate in proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, utilizate in prezent pentru activitati medicale, pot fi date in folosința gratuita, închiriate, concesionate ori vândute fara licitație publica cabinetelor medicale sau, dupa caz, unitatilor medico-sanitare cu personalitate juridica.

În speță, atribuirea spațiului fostului dispensar medical, cu destinația cabinet medical în folosință gratuită către pârâta C. medical dr S. N., s-a făcut în baza hotărârii din data de 28.11.2003 a Consiliului local M. (filele 63 – 65), cu votul unanim al celor prezenți (11 din totalul de 15 consilieri locali).

Nici critica reclamanților privind semnarea contractului de către viceprimar, ori nu primar nu poate constitui motiv de nulitate absolută având în vedere, pe de o parte, că acest viciu ar atrage o nulitate relativă, ori nu absolută, iar în speță nu s-a identificat nicio vătămare a intereselor reclamanților, iar pe de altă parte potrivit fisei postului (fila 140), viceprimarul poate îndeplini și ale atribuții încredințate de consiliul local si primar.

Pe de alta parte, este inadmisibil ca după aproape 9 ani de zile in care raporturile juridice dintre parți s-au derulat fara incidente, locatorul sa vina in instanța si sa solicite desființarea convenției pe motiv ca nu ar fi avut capacitate la momentul perfectării contractului, locatarul neavând nicio culpa din acest punct de vedere, el fiind de buna-credința la data semnării actului, susținerile reclamantului privitoare la obligativitatea cunoașterii de către parata, care are calitatea de medic, a dispozițiilor legale privitoare la închirierea unui bun al statului neputând fi avute in vedere in condițiile in care primul, care trebuia sa aibă aceste cunoștințe, era tocmai locatorul.

Nici capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la plata lipsei de folosință a spațiului ce face obiectul contractului, revendicare și evacuare nu vor fi admise de către instanță, având în vedere că acestea sunt accesorii capătului principal de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului nr. 6380/03.13.2003, ori prin respingerea capătului principal de cerere, s-a respins si accesoriul.

Examinând cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, instanța a constatat caracterul subsidiar al acesteia față de cererea principală, pârâta reclamanta arătând în cuprinsul ei că, în situația în care se va da eficiență motivelor de nulitate absolută a contractului, să fie obligați reclamanții-pârâți la încheierea contractului de închiriere cu destinația cabinet medical. Cum cererea reconvenționala a fost formulata pentru ipoteza subsidiara a admiterii acțiunii - se impune si respingerea acesteia in raport de caracterul subsidiar al cererii reconvenționale fata de acțiunea principala.

În consecință, pentru considerentele de mai sus, instanța a respins cererea principală, astfel cum a fost precizată și completată în privința tuturor capetelor de cerere (principal și accesorii) ca neîntemeiată și arespins cererea reconvențională.

În baza art. 274 C., ca parte care a pierdut procesul, au fost obligați reclamanții la plata sumei de 724 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Impotriva sentintei au declarat recurs reclamantii, invocand ca motive de recurs dispozitiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 cod procedura civila, solicitand casarea cu trimitere spre rejudecare sau, in subsidiar, admiterea recursului, modificarea in parte a sentintei recurate, iar pe fond admiterea cererii introductive de instanta, cu acordarea cheltuielilor de judecata la ambele grade de jurisdictie.

A. In ceea ce privește motivele de casare cu trimitere spre rejudecare, au aratat ca instanța de fond nu s-a pronunțat, practic, asupra tuturor motivelor de fapt și de drept invocate de recurenti, deoarece modul în care aceste motive sunt analizate duce la o aparență de motivare, dar fără să se intre într-o analiză a fondului cauzei. Nici probele administrate în cauză nu au fost analizate în totalitatea lor, existand doar raportări trunchiate la declarații de martori, care, oricum, nu puteau ține loc de o Hotărîre a Consiliului L., ceea ce semnifică atat o nepronunțare asupra fondului, dar și o încălcare a prevederilor art. 6, din C.E.D.O., privind dreptul părților de a fi ascultate și dreptul la o justa asteptare privind răspunsul la toate cererile și apărările formulate.

Spre exemplu, a invocat lipsa capacității părților de a contracta, arătând că, în primul rând, nu a existat un mandat din partea Consiliului L. al corn. M., dar, în al doilea rând, nu a existat nici un mandat al viceprimarului care a semnat contractul de comodat. Aceste susțineri nu sunt analizate, deși aparent se spune că atribuirea în spațiu s-a tăcut în baza unei Hotărâri a Consiliului L. al comunei M., care nu există, iar că atribuțiunile viceprimarului ar fi prevăzute în fișa postului.

De asemenea, s-a ignorat faptul că au invocat imposibilitatea încheierii unui asemenea contract cu privire la un bun aparținând domeniului public cu titlu gratuit, aspect care nu a fost deloc cercetat de către instanța de fond.

Exemplele pot continua, dar acestea nu au decât să confirme

faptul că nu a existat o preocupare a instanței de fond pentru

analizarea concretă a cererilor recurentilor reclamanti, fiind evident ignorată cererea în evacuare, ca și cererea în revendicare, despre care nici nu se face vorbire. Este o vadita nepronuntare asupra fondului.

Pentru aceste motive, considera că, în cauză, își fac aplicațiunea prevederile art. 129 C.P.C., art. 261, C.P.C., art. 105, alin. 2 C.P.C. și art. 6 din C.E.D.O.

B. In ceea ce privește soluția admiterii recursului și modificării în parte a sentinței recurate, consideră că sunt suficiente argumente pentru ca, pe fond, cererea acestora să fie admisă.

Referitor la capacitatea de a contracta, arata ca instanța evocă, în mod concret, care sunt condițiile pentru aprecierea capacității de exercițiu a persoanei juridice, dar ulterior uită să specifice faptul că această capacitate de exercițiu a fost încălcată, citind în mod trunchiat prevederile legale în materie, sau referindu-se și la texte de lege inaplicabile în contextul dat.

Este adevărat că pot fi date în folosință gratuită anumite bunuri, dar pentru aceasta trebuie să existe în mod expres Hotărarea Consiliului L., care lipsește cu desăvarșire, deoarece procesul-verbal din data de 23.11.2003 nu constituie decat o amanare asupra încheierii unor contracte de comodat sau închiriere.

In mod greșit este analizată și apreciată și nulitatea rezultând din eroarea-obstacol, în sensul că, și în situația în care ar fi existat posibilitatea ca și viceprimarul să semneze un astfel de contract, deși nu figura în fișa postului, nu exista un mandat al proprietarului care să aibă o asemenea finalitate. Cu privire la eroarea-obstacol, au arătat că este vorba despre erori in negotium, nulitate care, practic, nu a fost analizată. Consideră că existe elemente suficiente pentru a se constata existența acestei nulități, ea putand rezulta inclusiv din modul in care este redactat contractul, respectiv termenii care sunt folosiți.

In mod asemănător și susținerile recurentilor referitoare la lipsa cauzei sau la cauza ilicită și imorală, cauza falsă, au fost analizate într-un mod total greșit și fară nicio legătură cu scopul vădit al susținerilor recurentilor. Nu se poate considera că există o cauză sau ca aceasta este reală și nu este contrar legii, în contextul probatoriu existând la dosar.

Arata ca nu înțeleg dacă instanța a vrut sa analizeze în mod real susținerile recurentilor, cu certitudine fiind vorba de greșeli grave privind aplicarea și interpretarea legii, dar și aprecierea sensului juridic al cererilor. In mod greșit, instanța nu a observat că putea fi vorba despre o cauză falsă sau, eventual, o lipsa de cauză, deși redă definiția noțiunii de cauză. Au adus argumente suficiente, din care să rezulte că părțile contractante au dorit să eludeze legea și să obțină un avantaj nejustificat pentru părțile adverse, caz în care se poate reține și cauza ilicita și imorală, scopul imediat, constand în mobilul determinat al încheierii actului juridic fiind evident în afara legii, situație pe care, de altfel, o cunoșteau ambele părți contractante la acel moment.

Intimata a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata, avand in vedere urmatoarele aspecte: prezenta acțiune este consecința înscrierii reprezentantului cabinetului medical in cursa electorala privind desemnarea membrilor administratiei locale de la nivelul C. M., județ Buzau.

Urmare acestui fapt, intre dr. S. N. si Primarul comunei, domnul C. D. s-au înregistrat o . controverse ce au generat inregistrarea unei plângeri penale a dr. S. împotriva conducerii autoritatii locale, si, respectiv, prezenta acțiune împotriva medicului si a CM S. N..

Cabinetul a functionat din 1998 in . un numar de 2200 pacienti inscrisi in evidenta curenta. Pentru desfasurarea activitatii, medicul titular a obținut autorizația sanitara de functionare in locatia prezenta, in baza contractului de închiriere inregistrat sub nr. 6380/3.12.2003, care a atestat atribuirea spațiului in acest scop pe o perioada de 5 ani, pana la limita maxima de 15 ani.

In zona comunei M. funcționează alte doua cabinete medicale, toate beneficiind de eliminarea obligatiei plații chiriei si darea in folosinta gratuita a spatiilor, medicii urmând a plați cheltuielile de întreținere, modernizand si întreținând spatiile autorizate sanitar.

In data de 22.12.2010, in baza dispoziției Primarului comunei, secretarul a convocat pentru data de 27.12. 2010 ședința ordinara a Consiliului local, iar pe ordinea de zi a figurat ca punct de discuție anularea contractelor încheiate cu nr. 6380, 6381 si 6382/3.12.2003 incheiate cu medicii titulari ai CMI S. N., S. A. N. si C. F..

Dr. S. N., care are si calitatea de consilier, s-a opus in discutii, dar in urma deliberarilor s-a votat pentru anularea a doua contracte, mai putin al CMI S. N.; dupa supunerea la vot, primarul C. D. a retras cele doua proiecte de hotarari.

In data de 31.01.2011, s-a reluat pe ordinea de zi proiectul anularii celor trei contracte de inchiriere, doua fiind aprobate, mai putin al paratei, in conditiile in care din 15 consilieri, 2 nu au putut vota, fiind in conflict de interese (medicul S. si cumnatul acesteia ).

Prezent la dezbateri, fostul prefect B. P. a atenționat conducerea Primăriei asupra situației incidentale create, iar urmare motivului descris mai sus, contractul 6380/3.12.2003 a rămas valabil, operand prelungirea lui.

In luna februarie, la nivelul Consiliului local s-a adoptat hotărârea prin care celorlalți doi medici de familie nominalizati mai sus li s-au incheiat contracte de inchiriere, situație inoperanta si pentru CMI „S. UCOLETA,,; aceasta a fost refuzata, apreciindu-se ca nu sunt indeplinite condiții de fond.

In ședința din 31 mai 2011, s-a inițiat un proiect de hotărâre, prin care s-a pus in discuție renegocierea contractului de inchiriere 6380/2003, care insa nu a indeplinit cvorumul necesar.

In prezent, in baza prelungirii tacite a contractului, CMI „ S. N. „ are prelungita autorizația de funcționare cu DJSP B., iar in data de 1.07._ s-a prelungit si contractul de servicii medicale cu CJAS B..

Conducerea Primăriei a inițiat in condițiile înscrierii medicului titular in competitia alegerilor locale o . demersuri prin care a reclamat DSP B., CJAS B., COLEGIULUI MEDICILOR împrejurarea ca funcționa . Primăriei, in baza unui contract apreciat ca incetat de drept.

Arata ca: contractul incheiat in 2003 a fost insusit de fosta conducere a Primăriei M. si este valabil si in prezent, in condițiile in care, din 2003 pana in 2010, el si-a făcut efectele fara ca niciun reprezentant al autorității locale sa se autosesizeze, pana la domnul primar C. D.; nu se poate pune în discutie reaua credința a intimatei, dat fiind ca in sedinta consiliului local s-a hotarat inlaturarea obligatiei intimatei de la plata chiriei; este cu plata la zi a utilităților, conform convenției care a funcționat intre Primărie si CMI; spațiul a fost atribuit ulterior încheierii contractului in discuție, in folosința gratuita, iar intimata a respectat in tot obligațiile ce ii reveneau; urmare discuțiilor purtate in contradictor, in luna martie-aprilie 2011 CMI S. N. a solicitat ca si acestuia sa i se incheie un contract de închiriere individual, fiind refuzat.

Din aceasta enumerare desprinde concluzia ca acest contract este operant si in prezent, el a fost prelungit tacit, inscriindu-se in perioada de 15 ani, ce se constituie in termen limita al producerii efectelor sale, C. local neputandu-si invoca propria turpitudine in modul in care si-a administrat spațiul.

In urma administrării de probatorii, instanța a pronunțat sentința criticata, reținând in considerente următoarele argumente: contractul a cărei sancționare se cere are natura juridica a unui contract de comodat; acesta a fost insusit si a operat timp de 9 ani consecutiv, pana la demersurile inițiate de actualul primar al localității Maracineni; de același tip de efecte au beneficiat si celelalte doua cabinete medicale; calitatea semnatarului contractului si acordul Consiliului local in acest sens a fost dovedita prin audierea martorilor B. T., G. N., O. G.; nu exista indiciile vătămării interesului comunei, in condițiile in care cabinetul este de o utilitate maxima pentru locuitorii acesteia; nu se poate vorbi de dovezi din care sa rezulte ca medicul titular si persoana autorizata au incercat sa eludeze legea, au actionat cu rea credinta, au folosit spatiul in interes propriu, au incercat sa obtina un interes nejustificat.

In ce o privește, a funcționat netulburata pana la inițierea demersurilor actualei conduceri. Paradoxul este ca primarul de azi, C. D., era consilier in vechiul consiliu si a semnat procesul verbal prin care s-a aprobat atribuirea spațiului in folosința gratuita.

In ce privește nulitățile invocate de reclamanți, susține ca instnta le-a răspuns punctual, in sensul ca: natura juridical a contractului intervenit intre parti este acea a unui contract de comodat ( darea in folosința gratuita ); nu pot fi acuzati de rea credința; contractul de comodat putea fi încheiat si de un neproprietar; lipsa unei hotărâri de Consiliu nu poate fi imputata paratei intimate S. N. si nici intimatului CMI „ S. N. „ in condițiile in care toti medicii comunei au avut același tratament; s-a răspuns tuturor cauzelor de nulitate invocate, lipsa capacității pârtilor conform dispozițiilor art. 948 Cod civil, lipsa cauzei conform art. 966 si 968 Cod civil, cauza nelicita conform art. 967 Cod civil.

Faptul ca timp de 9 ani acest drept de ocupare al spațiului nu a fost contestat dovedește imprejurarea ca pana la acest moment C. local, autoritatea locala si Primarul au recunoscut valabilitatea contractului. Mai mult decât atat, Instituția Prefectului, cea care are datoria sa vegheze asupra respectării legii in teritoriu, nu a dat nicio indrumare in sensul revocarii contractului, practic aceasta nulitate relativa nemaiputand fi invocata ca si o nulitate absoluta.

Instanța a reținut in mod corect dispozițiile art. 14 din OG 124/1998, care dau permisivitate infiintarii de cabinete in spatiile oferite cu titlu gratuit de autoritățile publice centrale sau locale si ca atribuirea s-a făcut in baza hotărârii din 28.11. 2003 a Consiliului local Maracineni.

Caracterul politic al inițierii acestui demers in justiție este dat de atitudinea Primarului comunei care, desi a fost investit la un anumit moment cu rezolvarea unei cereri de încheiere a unui contract de închiriere, desi a primit-o, nu i-a dat curs, vădit cu rea intenție si cu scopul declarat de a o elimina pe doctorița S. N. din comunitate, desi aceasta are un număr de 2200 de beneficiari ai serviciilor cabinetului ce il conduce, si-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, a amenajat spațial, este la zi cu plata facturilor de întreținere. Mai mult, in timpul dezbaterilor, acesta a dispus sudarea portilor, pentru a împiedica aprovizionarea cu combustibil.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca recursul este nefondat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept: obiectul prezentei cauze rezida in actiunea formulata de reclamantii . al comunei M. și P. comunei M. - prin Instituția Primarului C. M., cu sediul în ., care au chemat în judecată pe pârâții C. M. Individual de Asistență Primară S. N., cu sediul în . și S. N., domiciliată în ., solicitand evacuarea pârâților din spațiul care face obiectul contractului de închiriere.

Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata de catre reclamanti, nu si de parata, recurs care urmeaza sa fie analizat in cele ce urmeaza.

Având în vedere acest aspect, nu pot fi puse în discuție și reanalizate de tribunal chestiunile legate de modul in care prima instanta a solutionat cererea reconventionala formulata de parâtul C. M. INDIVID. S. N., prin care a solicitat să fie obligat reclamantul C. L. M. la încheierea contractului de închiriere pentru spațiul compus din doua încăperi si hol comun in care funcționează cabinetul medical in urma negocierii chiriei si perioadei pentru care se încheie acesta.

O astfel de concluzie se impune, în raport și de faptul că intimata nu a declarat recurs; or, această atitudine procesuală are semnificația unei achiesări a acesteia la constatările făcute de judecătorie în considerentele sentinței civile nr. 3260/25.02.2013, cu consecința că aceste considerente, fiind de natură a sprijini și explica soluția din dispozitiv, au intrat în autoritatea lucrului judecat.

In ceea ce priveste recursul reclamantilor, o prima solicitare a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, pr motiv ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra tuturor motivelor de fapt si de drept invocate de recurenti; ca modul in care aceste motive sunt analizate duce la o aparenta de motivare, dar fara sa se intre . fondului cauzeu; ca nici probele administrate în cauză nu au fost analizate în totalitatea lor, existand doar raportări trunchiate la declarații de martori, care, oricum, nu puteau ține loc de o Hotărare a Consiliului L., ceea ce semnifică atat o nepronunțare asupra fondului, dar și o încălcare a prevederilor art. 6, din C.E.D.O., privind dreptul părților de a fi ascultate și dreptul la o justa asteptare privind răspunsul la toate cererile și apărările formulate; ca, spre exemplu, a invocat lipsa capacității părților de a contracta, arătând că, în primul rând, nu a existat un mandat din partea Consiliului L. al . al doilea rând, nu a existat nici un mandat al viceprimarului care a semnat contractul de comodat; ca aceste susțineri nu sunt analizate, deși aparent se spune că atribuirea în spațiu s-a tăcut în baza unei Hotărâri a Consiliului L. al comunei M., care nu există, iar că atribuțiunile viceprimarului ar fi prevăzute în fișa postului; ca s-a ignorat faptul că au invocat imposibilitatea încheierii unui asemenea contract cu privire la un bun aparținând domeniului public cu titlu gratuit, aspect care nu a fost deloc cercetat de către instanța de fond; că nu a existat o preocupare a instanței de fond pentru analizarea concretă a cererilor recurentilor reclamanti, fiind evident ignorată cererea în evacuare, ca și cererea în revendicare, despre care nici nu se face vorbire, ceea ce echivaleaza cu o nepronuntare asupra fondului.

Pentru aceste motive, considera că, în cauză, își fac aplicațiunea prevederile art. 129 C.P.C., art. 261, C.P.C., art. 105, alin. 2 C.P.C. și art. 6 din C.E.D.O.

Mai întâi, în ce privește solicitarea recurentilor de casare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, formulată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă și art. 312 alin. 5 rap. la art. 312 alin. 3 teza II Cod procedură civilă, pentru necercetarea și nepronunțarea asupra fondului, precum și neadministrarea de probe, tribunalul observă că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate, a dezlegat fondul pricinii analizând atât situația de fapt, pe baza probatoriului cu înscrisuri administrat în dosar, cât și temeiurile de drept, respingând în mod justificat cererea formulata de reclamanti si cererea reconventionala formulata de intimata parata.

Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Judecătorul are obligația să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă fiecărui argument invocat de parte.

Hotărârea primei instanțe conține atât expunerea aspectelor de fapt și a probelor pe baza cărora a fost reținută respectiva situație, cât și temeiurile de drept pe baza cărora a fost apreciată ca întemeiată cererea dedusă judecății. Din considerentele și dispozitivul sentinței tribunalul observă că nu există o nepronunțare asupra fondului ori asupra unor capete de cerere care să atragă o casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, instanța de fond a analizat toate cererile cu care a fost învestită, a arătat motivele de fapt și de drept pentru fiecare cerere, fiind soluționat fondul pretențiilor deduse judecății, iar hotărârea este pe larg motivată putând fi cu ușurință desprinse motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii primei instanțe și la pronunțarea soluției, a cărei legalitate și temeinicie urmează a fi examinate în calea de atac.

Totodată, asupra casării cu trimitere tribunalul constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 312 alin.5 Cod procedură civilă coroborat cu alin. 6 ind.1 al aceluiași articol, introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25.11.2010, aplicabil cererii promovate la fond în 23.04.2012 și recursului declarat la data de 25.04.2013, texte pe baza coroborării cărora se reține posibilitatea casării cu trimitere spre rejudecare, o singură dată în cursul procesului, doar pentru motivele limitativ și expres stabilite, respectiv: atunci când prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată la administrarea probelor și dezbaterea fondului, precum și pentru lipsa de competență de ordine publică invocată în condițiile legii, niciunul dintre aceste cazuri nefiind incident în speța pendinte.

Referitor la susținerile recurentilor privind neadministrarea unui probatoriu util, pertinent și concludent, respectiv administrarea de probe noi, chiar și din oficiu, de către prima instanță care, astfel, ar fi încălcat principiile rolului activ, egalității în fața justiției și aflării adevărului, respectiv formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 Cod procedură civilă, tribunalul constată, pe de o parte, că sunt aplicabile în egală măsură prevederile art. 125 alin. 5 astfel cum a fost acesta modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 precum și prevederile art. 129 alin. 51 introdus prin acest act normativ, iar pe de alta, că nu există nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul constată că, în raport de momentul promovării acțiunii, sunt aplicabile normele art. 125 alin. 5 modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, al cărui text întreg este următorul „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice; dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele; de asemenea judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”. La fel și în aceeași măsură sunt aplicabile prevederile art. art. 129 alin. 51 introdus prin acest act normativ (Legea nr. 202/2010) și care prevăd că „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.

Pe de o parte, tribunalul observă netemeinicia susținerilor recurentului în privința rolului activ în condițiile în care sunt aplicabile în speță, în aceeași măsură, prevederile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legi, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările”, iar aceste norme se coroborează cu cele ale art. art. 125 alin.5 Cod procedură civilă modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 și ale art. art. 129 alin. 51 introdus prin această lege.

Așa fiind instanța stabilește în ce măsură probele propuse de fiecare din părți sunt utile, pertinente și concludente soluționării speței deduse judecății, în vederea aflării adevărului pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii împrejurării concrete deduse judecății, încuviințând administrarea celor necesare ce îndeplinesc cerințele de pertinență și concludență, potrivit art. 167 Cod procedură civilă, fără a se substitui reclamantului în dovedirea acțiunii/pretențiilor formulate ori pârâtului în dovedirea apărărilor. Este însă necesar ca propunerea probelor în fața instanței să fie făcută cu respectarea normelor de procedură ce reglementează explicit termenele în care se exercită drepturile procesuale.

În ce privește dispunerea asupra completării probelor propuse și administrate de părți în condițiile legii, atunci când întreg probatoriul din dosar nu este suficient pentru lămurirea în întregime a procesului, ori a posibilității de a pune în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care instanța le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc, aceste instrumente sunt puse la îndemâna judecătorului prin textul de lege sus menționat tocmai în vederea aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, însă norma de reglementare din art. 129 alin.5 se completează cu cea din alin. 51 introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25.11.2010, niciuna din părți neputând invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, dispoziții ce se coroborează pe deplin cu cele ale art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, citat mai sus.

In ceea ce priveste incalcarea de catre instanta de fond a prevederilor art. 6 din CEDO, privind dreptul partilor de a fi ascultate si dreptul la o justa asteptare privind raspunsul la toate cererile si apararile formulate, tribunalul retina faptul ca Art. 6 CEDO, în partea sa relevantă, statuează că „Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil (…)”.

Principiul egalității în fața justiției semnifică faptul că toate persoanele cu o vocație egală să fie judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași dispoziții legale, fie că sunt de fond sau de procedură. Acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

Egalitatea nu înseamnă însă uniformitate, căci soluționarea fiecărei cauze presupune aplicarea unor norme de drept, general stabilite, la o situație de fapt concretă. A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă, dar și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.

Prin urmare, nu se poate reține că reclamantii au fost supusi unei discriminări, prin aceea că prima instanța le-a respins actiunea.

Sub acest aspect, tribunalul constată că soluția de respingere pronunțata în cadrul procedurii contencioase, de esența căreia este litigiul purtat între părți cu interese contrarii, nu constituie, prin ea însasi, o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Cum reclamantilor, în prima instanta, le-a fost respinsă, pentru netemeinicie, cererea prin hotărâre motivată în fapt și în drept, iar împotriva acestei soluții reclamantii au exercitat recursul in prezentul dosar, nu echivalează de plano nici cu o eroare judiciară, nici cu o încălcare a dreptului prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (atât timp cât instanța de fond a examinat efectiv pretențiile reclamantilor și probele pe care acestia se sprijină).

Asupra motivelor de recurs prin care, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civilă raportat la art. 312 alin 3 teza I Cod pr. civilă, cu aplicarea dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, recurentii au solicitat modificarea în parte a hotărârii și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, tribunalul reține următoarele:

Recurentii critica solutia sub aspectul ca:

- referitor la capacitatea de a contracta, instanța evocă, în mod concret, care sunt condițiile pentru aprecierea capacității de exercițiu a persoanei juridice, dar ulterior uită să specifice faptul că această capacitate de exercițiu a fost încălcată, citind în mod trunchiat prevederile legale în materie, sau referindu-se și la texte de lege inaplicabile în contextul dat.

- este adevărat că pot fi date în folosință gratuită anumite bunuri, dar pentru aceasta trebuie să existe în mod expres Hotărarea Consiliului L., care lipsește cu desăvarșire, deoarece procesul-verbal din data de 23.11.2003 nu constituie decat o amanare asupra încheierii unor contracte de comodat sau închiriere.

- in mod greșit este analizată și apreciată și nulitatea rezultând din eroarea-obstacol, în sensul că, și în situația în care ar fi existat posibilitatea ca și viceprimarul să semneze un astfel de contract, deși nu figura în fișa postului, nu exista un mandat al proprietarului care să aibă o asemenea finalitate. Cu privire la eroarea-obstacol, au arătat că este vorba despre erori in negotium, nulitate care, practic, nu a fost analizată. Consideră că existe elemente suficiente pentru a se constata existența acestei nulități, ea putand rezulta inclusiv din modul in care este redactat contractul, respectiv termenii care sunt folosiți.

- in mod asemănător și susținerile recurentilor referitoare la lipsa cauzei sau la cauza ilicită și imorală, cauza falsă, au fost analizate într-un mod total greșit și fară nicio legătură cu scopul vădit al susținerilor recurentilor. Nu se poate considera că există o cauză sau ca aceasta este reală și nu este contrar legii, în contextul probatoriu existând la dosar.

- instanta de fond savarseste greșeli grave privind aplicarea și interpretarea legii, dar și aprecierea sensului juridic al cererilor. In mod greșit, instanța nu a observat că putea fi vorba despre o cauză falsă sau, eventual, o lipsa de cauză, deși redă definiția noțiunii de cauză. Au adus argumente suficiente, din care să rezulte că părțile contractante au dorit să eludeze legea și să obțină un avantaj nejustificat pentru părțile adverse, caz în care se poate reține și cauza ilicita și imorală, scopul imediat, constand în mobilul determinat al încheierii actului juridic fiind evident în afara legii, situație pe care, de altfel, o cunoșteau ambele părți contractante la acel moment.

In primul rand, potrivit art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prima ipoteză reglementată de norma citată se referă la nemotivarea hotărârii și are în vedere situația în care sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Judecătorul are obligația de a demonstra în scris soluția adoptată, motivele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, dar și pentru ce a reținut o probă și a respins-o pe alta.

Conform prevederilor art.261 al.5 cod de procedura civila, hotărârea se da in numele legii si trebuie sa cuprindă ...motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile partilor. Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanța trebuie sa o adopte atunci cand motivează o hotărâre, ci precizează ca o hotărâre trebuie sa fie transparenta, astfel incat sa se poată deduce cu ușurința ce a gândit judecătorul atunci cand a pronunțat o anumita soluție, si care este temeiul de drept aplicabil fiecărei spete in parte.

In legătura cu acest motiv, tribunalul retine faptul ca dispoziția legala prevăzuta in art. 261 pct. 5 cod de procedura civila, prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, a fost edictata in scopul de a asigura o buna administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-si exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați sa arate in cuprinsul hotărârii motivele de fapt si de drept care le-au format convingerea.

Cerința art. 261 al.5 cod de procedura civila, referitoare la motivarea hotărârii, se refera la motivarea avuta in vedere de instanța, prin care isi argumentează soluția pronunțata, si nu la motivarea pe care ar fi vrut sa o lectureze părțile, in cauza aceasta neavand niciun fel de suport probator si legal.

Motivarea trebuie sa se refere la actele dosarului cauzei soluționate si sa fie in concordanta cu acestea, ceea ce presupune, in mod automat, cercetarea fondului pricinii deduse judecații.

In speța dedusa judecații, tribunalul retine faptul ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre legala, bazata pe un raționament corect si bine structurat, susținuta pe o argumentație suficient motivata in fapt si drept.

Din lectura hotărârii primei instanțe se desprinde cu ușurința concluzia ca este temeinic motivata in fapt si in drept, prin raportare la actele dosarului, la probele administrate de parti pe parcursul soluționării cauzei; textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care trebuie sa o adopte judecătorul atunci cand motivează o hotărâre, ci exprimarea trebuie sa fie clara, precisa, argumentata in fapt si in drept, lucruri pe care instanța fondului le-a făcut cu prisosința.

Raportat la conținutul acestei norme legale, tribunalul constată că hotărârea nu răspunde motivelor de nulitate invocate de către reclamantii recurenti in cererea de recurs si ca instanța de fond nu a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât a examinat toate argumentele reclamantilor recurenti, invocate pentru nulitatea contractului de inchiriere incheiat cu intimata, a făcut o analiza detaliata a tuturor solicitărilor reclamantilor, apărarilor intimatei, arătând normele legale incidente pe care isi întemeiază motivarea.

In al doilea rand, tribunalul retine faptul ca nu pot fi primite alegațiile recurentilor, făcute în motivarea recursului, cum că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, ori că instanța de fond nu ar fi analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză și nu a dat eficiență maximă acestuia, sau că instanța de fond nu ar fi dat dovadă de rol activ, analizând superficial fondul cauzei.

Astfel, de relevat, în acest context, este ca recurentii arata ca susținerile lor referitoare la lipsa cauzei sau la cauza ilicită și imorală, cauza falsă, au fost analizate într-un mod total greșit și fară nicio legătură cu scopul vădit al susținerilor recurentilor de catre instanta de fond; ca nu se poate considera că există o cauză sau ca aceasta este reală și nu este contrar legii, în contextul probatoriu existând la dosar; ca instanta de fond savarseste greșeli grave privind aplicarea și interpretarea legii, dar și aprecierea sensului juridic al cererilor; ca au adus argumente suficiente, din care să rezulte că părțile contractante au dorit să eludeze legea și să obțină un avantaj nejustificat pentru părțile adverse, caz în care se poate reține și cauza ilicita și imorală, insa instanta de fond nu a interpretat aceste probe.

Motivul de recurs fondat pe art. 304 pct. 8 C.proc.civ., la care recurentii se referă în cuprinsul recursului, nu are nicio legătură cu prezenta cauză.

În realitate, ceea ce susțin recurentii este faptul că prima instanță ar fi realizat o greșită interpretare a probelor.

Or, eronata interpretare a probelor administrate nu constituie un motiv de casare ori de modificare a sentinței atacate, ci ar putea să se circumscrie controlului de temeinicie al hotărârii recurate, posibil în raport de prevederile art. 3041 C.proc.civ.

Apoi, în al doilea rând, Tribunalul constată că, în mod judicios, instanța de fond a analizat probatoriul administrat și a reținut concluziile corecte în urma acestei analize.

Astfel, instanta de fond a făcut o analiza detaliata a tuturor solicitărilor reclamantei, apărărilor intimatei, arătând normele legale incidente pe care isi întemeiază motivarea.

Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

O hotărâre este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.

Prima instanța a dat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecații, fara a schimba interesul lămurit si vădit neîndoielnic al termenilor, reținând in mod judicios ca a fost investita cu o acțiune ce are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de inchiriere.

Din aceste considerente, se constata ca nu au fost incalcate prevederile acestor texte de lege anterior enunțate, care ar duce la modificarea soluției primei instanțe.

Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurenta fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Examinand cauza sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este neintemeiat, avand in vedere urmatoarele aspecte:

1. instanta de fond interpreteaza, in mod gresit, nulitatea rezultand din eroarea obstacol; ca este vorba despre o eroare in negotium, care nu a fost analizata; ca exista suficiente elemente pentru a se constata existenta acestei nulitati, ea putand rezulta inclusiv din modul in care este redactat contractul, termenii care sunt folositi.

In legatura cu aceste critici, tribunalul retine faptul ca, asa cum s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond, eroarea obstacol consta in falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic, iar, pentru a opera, eroarea trebuie sa îndeplinească in mod cumulativ doua condiții, si anume, aceea ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, precum si aceea ca cocontractantul sa fi știut sau sa fi trebuit sa știe ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant.

In urma administrarii probelor utile si pertinente cauzei, s-a demonstrat ca in

în procesul verbal încheiat în ședința ordinară din 23.11.2003 s-a supus la vot și s-a votat în unanimitate de cei 11 consilieri locali din totalul de 15, referatul prezentat de secretarul consiliului „prin care se solicita închirierea de spații – cabinete medicale – din imobilul proprietate al consiliului local M., fără plată, pe durată determinată”.

Acest aspect a rezultat din contractul de inchiriere depus la dosar, din procesul verbal de sedinta din acea data, din depozitiile martorilor G. N., O. G. și Bodgan T., fosti consilieri locali în mandatul primarului de la acea vreme.

La aceasta se adauga si faptul ca, de la data incheierii contractului de inchiriere, la 03.12.2003, intimata si-a desfasurat activitatea in spatiul inchiriat, nefiind deranjata in vreun fel pana la data promovarii prezentei actiuni in justitie, prin care se solicita evacuarea sa.

In aceste conditii, conținutul real al înțelegerii parților se suprapune în totalitate cu conținutul actului juridic încheiat, existând, așadar deplina concordanta între voința interna a parților si voința exteriorizata, nefiind identificat niciun motiv de împiedicare în formarea actului juridic.

Nici critica reclamanților privind semnarea contractului de către viceprimar, ori nu primar nu poate constitui motiv de nulitate absolută având în vedere, pe de o parte, că acest viciu ar atrage o nulitate relativă, ori nu absolută, iar în speță nu s-a identificat nicio vătămare a intereselor reclamanților, iar pe de altă parte potrivit fisei postului (fila 140 dosar fond), viceprimarul poate îndeplini și ale atribuții încredințate de consiliul local si primar.

2. un alt motiv de nulitate absolută invocat de recurenti se refera la lipsa cauzei, la cauza ilicita și imorală, la discrepanța între scopul mediat și scopul imediat.

Potrivit art. 966 si 968 din Codul civil, obligația fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Însa, trebuie avut în vedere ca art. 967 din acelasi cod statueaza fara echivoc urmatoarele: conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa; cauza este prezumata pâna la dovada contrarie.

Cu privire la motivul de nulitate absolută constând în cauza ilicită, conform art. 967 C.civ.- convenția este valabilă, deși cauza nu este expresă; cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Din interpretarea dispozitiilor art. 967 C.proc.civ., rezultă că sunt instituite doua prezumtii iuris tantum referitoare la cauza unui act juridic: prezumtia de valabilitate a cauzei (indiferent de faptul redarii ei in inscrisul constatator al actului juridic) si prezumtia de existenta a cauzei (ceea ce inseamna ca ea nu trebuie dovedita). Ambele prezumtii sunt relative. Prin urmare, cel care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei are sarcina probei, fiind admisibil orice mijloc de proba.

In ceea ce priveste elementele cauzei actului juridic civil, tribunalul retine că, in structura actului juridic civil, intra doua elemente, si anume scopul imediat (în actele juridice reale-prefigurarea remiterii bunului) si scopul mediat (motivul determinant al incheierii actului juridic, care este concret si variabil). Prin urmare, cele doua elemente ale cauzei, sunt doua elemente distincte.

În doctrină se apreciază că ilicit poate fi doar scopul mediat - ca element structural al cauzei, constând în motivul determinant al încheierii unui act juridic civil.

Astfel, în cazul contractelor de comodat, scopul imediat constă atât în prefigurarea remiterii lucrului, cât și în intenția comodantului de a procura, gratuit, un folos comodatarului. În schimb, scopul mediat – cauza remota – numit si scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care consta în motivul (mobilul) determinant al încheieri actului juridic, motiv care se refera, fie la însușirile contraprestației, fie la însușirile celeilalte parți (calitățile acestei persoane). Spre deosebire de scopul imediat – care este abstract, obiectiv si invariabil în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, scopul mediat se caracterizează prin aceea ca este un element (al cauzei) subiectiv si variabil de la o categorie de acte la alta categorie si, chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

Conform art. 968 C.civ.- cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Conform practicii in materie, pot fi anulate numai actele actele a caror cauza este contrara dispozitiilor care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, sau actele a caror cauza este ilicita sau imorala. Art. 5 cod civil ne arata ca nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

Prin fraudarea legii se înțelege acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale imperative, iar părțile care îndeplinesc operațiunea trebuie să acționeze de conivență, având reprezentarea faptului că, prin încheierea contractului, zădărnicesc exercitarea drepturilor terților.

Din textul art. 966 Cod civil rezulta ca cele trei condiții ale cauzei sunt: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala.

Cât privește sarcina probei, după cum rezulta fara dubiu din textul art. 967, legiuitorul a instituit doua prezumții: a) prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent ca se menționează sau nu acest element în înscrisul constatator al actului juridic; b) prezumția de existenta a cauzei, cauza netrebuind a fi dovedita, existenta ei fiind prezumata de lege. Ambele prezumții sunt relative, ceea ce înseamnă ca cel care invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie sa probeze aceste împrejurări.

Cum, potrivit art. 967 din Codul civil, valabilitatea cauzei se prezuma până la dovada contrarie, iar reclamanții nu au răsturnat prezumția legala de valabilitate a cauzei, neprobând caracterul ilicit si/sau imoral al acesteia, tribunalul apreciaza ca neintemeiat acest motiv de recurs invocat de reclamanti.

De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca de același tip de efecte au beneficiat si celelalte doua cabinete medicale. Astfel, chiar in ședința de consiliu în care s-a votat încheierea contractului cu pârâta, s-a hotărât similar și pentru alte două cabinete medicale, iar consilierii G. N. și S. I. au afirmat că „propunerea este binevenită, medicii de familie sunt direct interesați pentru că deservesc persoane și din satul Potoceni, unde dispensarul este necorespunzător, nu mai poate primi aviz de funcționare„. Așadar, scopul imediat era furnizarea de servicii medicale asiguraților din . se poate considera un scop nelegal sau imoral.

Cu atat mai mult, actualul primar al comunei Maracineni, care solicita constatarea nulitatii contractului de inchiriere, era consilier in vechiul consiliu si a semnat procesul verbal prin care s-a aprobat atribuirea spațiului in folosința gratuita, astfel incat nu poate invoca acum propria culpa pentru a obtine admiterea actiunii.

Faptul ca timp de 9 ani acest drept de ocupare al spațiului nu a fost contestat dovedește imprejurarea ca pana la acest moment C. local, autoritatea locala si Primarul au recunoscut valabilitatea contractului. Mai mult decât atat, dispozițiile art. 14 din OG 124/1998, retinute si de prima instanta, dau permisivitate infiintarii de cabinete in spatiile oferite cu titlu gratuit de autoritățile publice centrale sau locale, asa cum s-a intamplat si in cazul celor trei cabinete medicale care functioneaza in . cel al intimatei.

3. Arata recurentii ca instanta de fond a retinut, in mod gresit, ca partile au avut capacitatea de a contracta; ca instanta de fond evoca, in mod concret, care sunt conditiile pentru aprecierea capacitatii de exercitiu, pentru o persoana juridica, dar uita sa specifice faptul ca aceasta capacitate a fost incalcata; ca pot fi date in folosinta gratuita anumite bunuri, dar trebuie sa existe o Hotarare a Consiliului local.

Una din conditiile de valabilitate ale actului juridic il reprezinta capacitatea partilor de a contracta, valabila si in cazul persoanelor fizice, ca si in cazul persoanelor juridice.

Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice privește, desigur, numai drepturile si obligațiile, ce-i constituie conținutul capacitații ei de folosința, orice act juridic efectuat in afara acesteia fiind lovit de nulitate.

In conformitate cu prevederile Decretului nr. 31/1954, aplicabil prezentului dosar, manifestarea de voința a persoanei juridice in scopul exercitării drepturilor si asumării obligațiilor, prin încheierea de acte juridice, se realizează prin intermediul organelor de conducere (art. 35 din Decretul nr. 31/1954).

Consecința juridica pe care o atrage incalcarea atributiilor de catre organele de conducere ale persoanei juridice o reprezinta nulitatea relativa, întrucât s-a nesocotit o prevedere ce reglementează o condiție de fond a actului juridic (capacitatea).

Instanta de fond a retinut, in mod corect, aplicabilitatea in speta dedusa judecatii a prevederilor art. 38 alin.(2) din Legea nr.215/2001 privind administrația publica locala, in vigoare la momentul încheierii contractului contestat.

In conformitate cu aceste dispozitii legale, in exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul local adopta hotărâri, cu votul majoritatii membrilor prezenți, în ceea ce privește administrarea domeniului public si domeniului privat al comunei sau orașului, hotaraste darea in administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a comunei sau orașului, după caz, precum si a serviciilor publice de interes local, in condițiile legii. De asemenea, potrivit art.17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică statul si unitatile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, in folosința gratuita, pe termen limitat, persoanelor juridice fara scop lucrativ, care desfasoara activitate de binefacere sau de utilitate publica, ori serviciilor publice.

Arata recurentii ca lipseste hotararea consiliului local pentru a putea fi dat in folosinta gratuita spatiul respectiv si ca procesul verbal din data de 23.11.2003 nu constituie decat o amanare asupra incheierii unor contracte de comodat sau inchiriere.

Tribunalul nu poate primi o asemenea aparare, avand in vedere ca, in speță, atribuirea spațiului fostului dispensar medical, cu destinația cabinet medical în folosință gratuită către pârâta C. medical dr S. N., s-a făcut în baza hotărârii din data de 23.11.2003 a Consiliului local M. (filele 63 – 65 dosar fond), cu votul unanim al celor prezenți (11 din totalul de 15 consilieri locali).

In urma administrarii probelor utile si pertinente cauzei, de catre instanta de fond, s-a demonstrat ca, în procesul verbal încheiat în ședința ordinară din 23.11.2003, s-a supus la vot și s-a votat în unanimitate de cei 11 consilieri locali din totalul de 15, referatul prezentat de secretarul consiliului „prin care se solicita închirierea de spații – cabinete medicale – din imobilul proprietate al consiliului local M., fără plată, pe durată determinată”.

Din cele expuse anterior rezulta ca, in baza hotărârii Consiliului local M., intre CMI S. N., reprezentată prin medicul de familie S. N., în calitate de locatar si parata s-a încheiat contractul de închiriere nr. 6380/03.12.2003 privind spațiul dispensarului medical compus din două camere și un hol comun pe o perioadă de 5 ani, până la limita maximă de 15 ani, iar părțile au convenit ca folosirea spațiului ce face obiectul contractului să fie gratuită.

Ca urmare a faptului ca instanta de fond a respins capatul de cerere principal, referitor la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 6380 din 03.12.2003, in mod corect instanta de fond a constatat neintemeiate si capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 183 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului care face obiectul contractului de mai sus, această sumă urmând să fie calculată pe ultimii 3 ani, de la data introducerii cererii de față; la plata sumei de 61 lei, pentru fiecare lună, până la eliberarea efectivă a spațiului de către pârâți; evacuarea și obligarea pârâtei să achite dobânda legală, pentru contravaloarea lipsei de folosință, care are caracter de chirie, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei sume și până la achitarea efectivă a debitului. In subsidiar, acest calcul al dobânzii legale se poate efectua și de la data promovării cererii de chemare în judecată.

Aceste capete de cerere sunt accesorii, ce depind de solutionarea capatului de cerere principal, iarprin respingerea capătului principal de cerere, s-a respins si accesoriul.

Așa fiind, față de considerentele reținute mai sus, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.

Vazand si prevederile art. 274 cod de procedura civila si constatand ca recurentii sunt parti cazute in pretentii:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții C. L. AL C. M., . C. M. - PRIN INSTITUȚIA PRIMARULUI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 3260 din 25.02.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. M. INDIVIDUAL DE ASISTENȚĂ PRIMARĂ „S. N.”, cu sediul în . și S. N., domiciliată în ., ca nefondat.

Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 620 lei - cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Septembrie 2013.

Președinte,

M. N.

Judecător,

F. C. P.

Judecător,

D. R.

Grefier,

V. P.

Red.R.D./Th.red.R.D./2 ex./25.09.2013

d.f. nr._

– Judecătoria B./j.f. C. I.

← Plângere contravenţională. Hotărâre din 20-03-2013,...		Succesiune. Decizia nr. 413/2013. Tribunalul BUZĂU →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2013. Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2013. Tribunalul BUZĂU