Fond funciar. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul BUZĂU

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 1926/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 792/2013

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. D.

Judecător G. S.

Judecător A.-M. D.

Grefier D. P.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant L. E. P., domiciliat în mun. B., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. A. S., domiciliată în .. B., C. L. PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în .. B., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în mun. B., .. 48, jud. B., Ș. L., domiciliat în . Poșta Câlnău, jud. B., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul L. E. P. personal și asistat de avocat O. S. A., intimatul Ș. L. personal, lipsă fiind intimații G. A. S., C. L. pentru aplicarea dreptului de proprietate, C. Județeană pentru aplicarea dreptului de proprietate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Avocat O. S. A. depune set de înscrisuri, precizează că a înregistrat cererea la Primărie; depune plașe foto pentru a dovedi laturile acelei suprafețe de teren din contractul de vânzare cumpărare și faptul că bucățica de teren făcea parte din acea suprafață, declarație olografă a martorului, iar Tribunalul constată că aceasta nu este semnată; apreciază cauza ca fiind în stare de judecată.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de recurs.

Avocat O. S. A., având cuvântul pentru recurentul L. E. P., solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond cu rejudecare pentru a se răspunde la obiecțiuni, pentru administrarea probei cu cercetare la fața locului, și pe fond admiterea plângerii sale, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii recurentului reclamant cu cheltuieli de judecată. Învederează că a partea pe care o reprezintă a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, că expertul nu a răspuns la acestea, că nu se menționează existența contractului, documentația cadastrală, expertul fiind în măsură să identifice suprafața și prin raportare la datele din contractul de vânzare cumpărare; instanța de fond a respins cererea de a se emite adresă către C. L., proba cu cercetare la fața locului, prima instanță apreciind că este suficientă o expertiză; de asemenea, partea este nemulțumită de faptul că fotografiile efectuate de expertul desemnat în cauză nu au fost atașate la raportul de expertiză. La cererea instanței, precizează că nu i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, însă se angajează ca până la sfârșitul ședinței de judecată să depună jumătate din valoarea depună la instanța de fond.

Intimatul Ș. L. arată că este fiul lui Ș. I., că suprafața în discuție nu o are reconstituită în titlul de proprietate., că suprafața a aparținut lui I. G., că în anul 1971 a construit altă casă.

Sub rezerva depunerii dovezii că a achitat taxa judiciară de timbru, instanța reține cauza spre soluționare.

Referat: în timpul ședinței de judecată se depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 95 lei, conform chitanței . nr._, anulată de instanță.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /2011 reclamantul L. E. P. a solicitat în contradictoriu cu paratele G. A. S., C. LOCALA PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PRIETATE POSTA CILNAU si C. JUDETEANA PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, ca instanța baza în probelor ce se vor administra in prezenta cauza, să constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr._/10 emis pe numele S. I. in ceea ce privește suprafața de 700 m.p.teren vii intravilan situat in satul Potarnichesti, . B., tarlaua 23, . solicitat și revendicarea suprafeței de 700 m.p. teren vii intravilan situat in satul Potarnichesti, . B., tarlaua 23, . class="NoSpacing"> În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin contractul autentificat sub nr. 118/13.01.1998 la BNP F. E. R. B., bunicii săi POTIRNICHE D. A. si POTIRNICHE LUTA i-au vândut imobilul situat in satul Potarnichesti, . B. compus din casa de locuit (construcție din paianta, acoperita cu țiglă compusa din sufragerie, 2 dormitoare si 2 holuri si anexa formata din bucătărie, hol si grajd) împreuna cu suprafața de 4.900 m.p. teren.

După ce a făcut gardul împrejmuitor al întregului teren (inclusiv fundație), cu foarte puțin timp in urma parata a venit si a distrus fundația si gardul aferent suprafeței pe care pretinde că o are in proprietate. Deși a purtat o discuție cu aceasta si i-a arătat ca bunicul său a avut in proprietate si i s-a emis titlu de proprietate pentru toata suprafața de teren pe care a împrejmuit-o, aceasta nu a fost de acord să rezolve amiabil această situație. Cu aceasta ocazie a aflat de existenta acestui titlu de proprietate care se suprapune cu suprafața reconstituita pe numele autorului său.

A adăugat reclamantul că potrivit măsurătorilor efectuate in vederea întocmirii documentației pentru contractul autentic menționat, suprafața de teren înstrăinată si care a fost reconstituită autorului său în baza titlului de proprietate nr._/8 are forma unui dreptunghi si se compune din suprafața de 2.100 m.p. teren arabil intravilan tarlaua 23, ., suprafața de 2.000 m.p. teren vii intravilan tarlaua 23, . suprafața de 800m.p. teren curți-construcții tarlaua 23, .. De asemenea, vecinii de pe titlul de proprietate arată faptul că autorul său și ulterior reclamantul sunt proprietari pe întreaga suprafața inclusiv pe suprafața de 700 m.p. care a fost reconstituita autorului paratei S. I. in titlul nr._/10, care nu a avut teren in zonă, astfel că nu putea să i se reconstituie teren.

Reclamantul a învederat instanței că este cunoscut in comunitate ca fiind proprietarul acestei suprafețe, fiind transmisă de bunicii săi, care la rândul lor, au moștenire din familie, nefiind litigii cu privire la acesta.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Pârâta G. A. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A precizat pârâta că anterior promovării acțiunii a formulat plângere penală împotriva numitului L. E. P. pentru savarsirea infracțiunii de distrugere si tulburare de posesie, întrucât i-a distrus un număr de 10 pomi fructiferi si a desființat gardul confecționat din plasa de sarma ce delimita cele doua proprietati, a fost începuta urmărirea penala împotriva învinuitului dar întrucât si-a luat angajamentul sa repare gardul, s-au împăcat. Astfel că, mențiunile din acțiunea introductiva prin care se afirmă că aceasta a distrus fundația si gardul aferent proprietatii sale sunt total nereale.

În motivarea poziției exprimate în întâmpinare, pârâta a arătat că suprafața de teren de 700 m.p. teren vii, intravilan situat in tarlaua 23, . .. B. se regăsește doar in titlul de proprietate nr._/10/1994 emis pe numele tatălui său, S. I. și nu se suprapune cu suprafața reconstituita autorului reclamantului. Au fost efectuate măsurători atât in anul 1994, 1998 cât si in anul 2011, dată la care a fost încheiat un proces-verbal de către un inspector de specialitate din cadrul Primăriei Posta- Cilnau, care s-a deplasat in teren si in urma verificării vecinătăților si a măsurării directe a constatat faptul ca, terenul de 700 m.p. teren vii este amplasat in tarlaua 23, . din titlul de proprietate S. I., iar in urma măsurătorilor a reieșit aceasta suprafața de teren. A mai arătat pârâta că aceasta suprafața de teren a fost îngrădită dintotdeauna si a fost reconstituita autorului său Ș. I. in titlul de proprietate nr._/10/1994. Nu pot fi primite, susținerile reclamantului ca, nu a avut teren in zona si astfel nu s-a putut a se reconstitui teren, doar pentru faptul ca, aceasta proprietate se învecinează cu proprietatea sa. În comunitate parata este cunoscută ca fiind proprietara acestei suprafețe de teren. În atare situație, a mai adăugat pârâta, fata de actele depuse ce dovedesc dreptul său de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, in ceea ce privește capătul doi al cererii reclamantului prin care solicita revendicarea acestei suprafețe de teren, invocă lipsa calității procesual active.

Părțile au uzat la instanța de fond de probele cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială și proba unei expertize tehnice de specialitate.

La solicitarea instanței de fond pârâta C. LOCALA PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPIETATE POSTA CILNAU a comunicat instanței documentația care a stat la baza eliberării titlurilor de proprietate nr._/10 emis pe numele S. I. și titlului de proprietate nr._/8/11.02.1994 emis pe numele P. M. A..

La termenul de judecată din 02.04.2012 reclamantul a arătat temeiul legal al cererii, respectiv art.563 C. civil și a precizat cadrul procesual arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâtul Ș. L..

În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._ din 3.12.2012, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, precum și cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr._/10/1994 eliberat la data de 11.02.1994 i s-a constituit pârâtului Ș. I. în nume propriu dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de teren de 0,5000 ha, din care 0,4300 teren arabil extravilan și 0,700 teren intravilan pe teritoriul satului Potârnichești, . B..

Din documentația înaintată de pârâta C. locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Poșta Câlnău, cererea de constituire a dreptului de proprietate s-a făcut de către tatăl pârâților, Ș. I., în temeiul dispozițiilor art.19 din Legea fondului funciar nr.18/1991 în data de 07.03.1991, ca urmare a faptului că a lucrat la CAP Vernești ca mecanizator, acesta declarând pe proprie răspundere că nu deține teren în alte localități. Prin Hotararea nr. 2/10.08.1991 pârâta C. județeană B. a aprobat propunerile transmise de C. locala Poșta Cîlnău si a validat anexele la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 pentru numitul Ș. I. pentru suprafața de 0,5000 ha teren.

Prin cererea dedusă judecății, reclamantul L. E. P. a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/10/1994 eliberat la data de 11.02.1994 pe numele tatălui pârâților. În drept nu s-a invocat niciun motiv de nulitate, însă, reclamantul a arătat că în concret amplasamentul terenului intravilan de 700 mp din titlul descris mai sus se suprapune în totalitate cu terenul pentru care deține act de proprietate, respectiv contractul de întreținere autentificat cu nr. 118 /13.01.1998 de BNP F. E. R. încheiat cu bunicii săi P. A. și P. Luta, primul dintre aceștia, la rândul lui, deținând terenul în cauză în baza titlului de proprietate nr._/8/11.02.1994.

Instanța de fond a mai reținut, din documentația ce a stat la baza eliberării actului (filele 170 – 176dosar fond), că pe numele numitului P. M. A., bunicul reclamantului s-a emis titlul de proprietate nr._/8/11.02.1994 pentru suprafața de 4,3800 ha teren în . Cîlnău. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate s-a făcut de P. M. A. în temeiul legilor fondului funciar în data de 12.03.1991 pentru suprafața de 4,54 ha teren. Prin rezoluția comisiei locale 1974 din 16.03.1991 (fila 122 dosar fond) s-a aprobat petentului reconstituirea pentru suprafața de teren de 4,38 ha ca urmare a faptului că acesta figura în registrul agricol din anii 1959 – 1961, val.5, nr. crt.10 cu această suprafața care a fost de altfel și suprafața pe care a adus-o în CAP. Titularul dreptului de proprietate a contestat reconstituirea în data de 18.07.1991, însă, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a respins cerere în data de 31.07.1991. .

Instanța de fond a constatat că motivul de nulitate invocat este cel prevăzut de art. III din Legea nr. 169/1997 astfel cum a fost modificat, alin. 1 lit. a pct. (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop. De asemeni în cauză este incident și art.27 alin (2) din Legea nr.18/1991.

Potrivit dispozițiilor legale invocate în cazurile în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari, iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997.

Pentru ca reclamantul să poată solicita prin acțiune anularea titlului de proprietate, s-a apreciat de instanța de fond ca fiind necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe un titlu de proprietate in favoarea unor terțe persoane, titlul de proprietate sa fi fost emis in mod abuziv, reclamanta, in calitate de fost proprietar, sa fi deținut la data emiterii titlului de proprietate adeverința de proprietate si sa fi fost pusa in posesie cu terenul care formează obiectul titlului de proprietate; titlul de proprietate sa fi intrat in circuitul civil sau, deși nu a intrat, s-a refuzat revocarea acestuia de către comisia locala de fond funciar.

Din raportul de expertiză tehnic întocmit în cauză de expert P. L. s-a reținut că potrivit măsurătorilor, identificărilor suprafețele din intravilan cuprinse în titlul de proprietate nr._/10 emis pe numele S. I. și titlul de proprietate nr._/8/11.02.1994 emis pe numele P. M. A..nr.1582/7/02.12.1996 nu se suprapun, sunt distincte, se află în parcele diferite, posesia pentru terenul în litigiu în suprafață de 700 mp cuprins în . de către familia pârâților. Aceleași concluzii au fost exprimate și de către inspectorul de specialitate ing. O. V. din cadrul Primăriei Poșta Cîlnău prin procesul verbal încheiat la data de 02.05.2011 la cererea părților.

Instanța fondului a constatat că titlul de proprietate pe numele autorului pârâților s-a emis după ce C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a respins în data de 31.07.1991 cererea autorului reclamantului prin care a contestat reconstituirea .

De asemeni, din probatoriul cu înscrisuri și martori s-a reținut că la momentul eliberării titlului pe numele autorului pârâților, autorul reclamantului nu se afla în posesia terenului în litigiu, ci posesia o avea familia Ș.. Martorul S. A. propus de reclamant, în vârstă de 84 a arătat că în urmă cu 60 – 70 de ani bunicul reclamantului a dat o suprafață de teren de 7 arii din cele 50 arii deținute, bunicului pârâților „de pomană, pentru că era finul său și era mai sărmănuț, ca să-și construiască o casă”.

S-a mai reținut că terenul făcea într-adevăr corp comun, însă, ulterior familia Ș. a edificat o casă, a împrejmuit terenul, și, așa cum au susținut toți martorii, până în urmă cu un an, doi, posesia lor nu a fost tulburată. Neînțelegerile au apărut când reclamantul a îngrădit cu gard de beton tot terenul incluzând și terenul în litigiu.

În ceea ce privește reconstituirea pe vechiul amplasament, contrar susținerilor reclamantului, prima instanță a reținut că potrivit art.2 al.1 din Legea 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Raportând dispozițiile legale mai suscitate la probatoriul administrat, instanța de fond a apreciat critica analizată ca neîntemeiată, întrucât reconstituirea pe vechiul amplasament constituie regula doar începând cu . Legii 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, potrivit principiului neretroactivității legii, iar cererea autorului reclamantului a fost formulată în anul 1991.

De altfel, reclamantul nu a făcut dovada că la momentul formulării cererii autorul său ar fi solicitat reconstituirea pe vechiul amplasament și nici că figura cu terenul în litigiu în registrul agricol. Astfel în registrul agricol (fila 29 dosar fond) autorul reclamantului figura cu suprafața de teren curți – construcții de 0,0900 ha, iar în titlul de proprietate la această categorie de folosință figurează cu 0,0800 ha.

Nefiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 astfel cum a fost modificat, alin. 1 lit. a pct. (ii) precum și art.27 alin (2) din Legea nr.18/1991 instanța de fond a respins primul capătul de cererea formulat de reclamant.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta G. A. prin întâmpinare în privința celui de al doilea capăt de cerere referitor la revendicare, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul suprafeței de teren de 0, 4900 ha teren aferent casei de locuit situat în satul Potârnichești, județul B. în baza contractului de întreținere autentificat cu nr. 118 /13.01.1998 de BNP F. E. R. încheiat cu bunicii săi P. A. și P. Luta, primul dintre aceștia, la rândul lui, deținând terenul în cauză în baza titlului de proprietate nr._/8/11.02.1994.

S-a apreciat că reclamantul are calitate procesuală în cauză atât timp cât susține existența unei suprapuneri a terenului în litigiu cu cel descris în contractul de întreținere și titlul de proprietate emis pe numele autorului pârâților, astfel că s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, în lumina dispozițiilor art.563 și următoarele NCC, instanța de fond a constatat că pentru promovarea unei acțiuni în revendicare se cer a fi întrunite cumulativ două condiții: 1)- reclamantul sa fie proprietarul bunului si 2)- reclamantul sa nu se afle in posesia bunului.

Relativ la cele două condiții arătate, instanța a constatat că reclamantul nu a reușit sa facă, in condițiile art. 1169 cod civil si art. 129 alin.1 teza finala C.proc.civ., dovada dreptului sau de proprietate cu privire la suprafața pe care o revendică de la pârâți si aflată in prezent in posesia acestora.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnica in specialitatea topografie-cadastru - geodezie întocmit în cauză, instanța de fond a reținut că suprafețele de teren din intravilan cuprinse în titlul de proprietate nr._/8/11.02.1994 emis pe numele bunicului reclamantului P. A. și în titlul de proprietate nr._/10 emis pe numele S. I. nu se suprapun, sunt distincte, se află în parcele diferite, posesia pentru terenul în litigiu în suprafață de 700 mp cuprins în . de către familia pârâților, terenurile fiind doar vecine.

Totodată, martorii au arătat că bunicul pârâților și apoi tatăl lor, Ș. I. au avut posesia acestui teren de peste 60 de ani, configurația nefiind modificată până în urmă cu un an când reclamantul a desființat gardul și a edificat altul, alipind și terenul în litigiu la terenul său . De atunci pârâții au pierdut posesia terenului, martorii relatând că până în urmă cu un an terenul a fost cultivat cu vie .

Instanța de fond nu a reținut argumentul reclamantului potrivit căruia este proprietarul terenului în litigiu în baza contractului de întreținere în care se descrie terenul ca având forma unui dreptunghi având în vedere că acesta nu putea dobândi decât ceea ce se afla la momentul înstrăinării în patrimoniul vânzătorului, deci terenul cu care figura P. A. în titlul de proprietate nr._/8/1994, ori din probatoriul administrat a rezultat o altă situație de fapt, cea descrisă mai sus.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de 700 mp teren intravilan situat în satul Potârnichești, . 23, . class="NoSpacing"> Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea și trimiterea spre rejudecare instanței de fond în vederea formulării unui răspuns la obiecțiunile depuse la raportul de expertiză și administrării probei cu cercetarea locală, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii sale, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a relatat că arătat instanței de fond faptul că autorii săi au avut în stăpânire suprafața de 700 mp teren vii intravilan, situat în satul Potîrnichești, însă în mod greșit și fără a se lua în considerare declarațiile martorilor propuși, cât și înscrisurile depuse de pârâta C. L., instanța de fond a considerat că cererea sa nu este întemeiată.

Recurentul a mai precizat că a solicitat instanței de fond admiterea obiecțiunilor și înaintarea acestora către expert, care nu a răspuns obiectivelor stabilite, respectiv, deși s-a solicitat expertului să facă trimitere și la contractul de vânzare-cumpărare al cărui titular este, din conținutul raportului rezultă deși s-au măsurat cele două suprafețe de teren nu s-a făcut referire la acest contract.

Recurentul a mai precizat că a solicitat instanței de fond repunerea pe rol a cauzei pentru ca expertul să depună fotografiile efectuate la fața locului și să se înainteze adresă Comisiei Locale Poșta Cîlnău pentru a lămuri neconcordanțele în ceea ce privește numele din Registrul agricol depus pentru autorul pârâților, în aceste înscrisurilor figurând I. G., iar prin certificatul de moștenitor autorul pârâților este Ș. I., apreciind că prin aceste probe se dovedește că suprafața de teren a aparținut autorului său P. A. și în mod nelegal s-a reconstituit această suprafață și autorului pârâților.

A mai invocat recurentul că tatăl pârâților nu a făcut nicio dovadă că a deținut vreo suprafață de teren în zona respectivă, iar din documentația ce a stat la baza emiterii titlului instanța de fond trebuia să se raporteze la faptul că are un contract de vânzare-cumpărare și o documentație cadastrală în care terenul în litigiu este inclus.

Recurentul a depus la dosar fotografii cu terenul în litigiu, o declarație extrajudiciară și rolul agricol al defunctului P. A..

În termen legal, intimații G. A. S. și Ș. L. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată, iar după evocarea situației de fapt, au relatat că probele administrate de instanța de fond au fost corect interpretate și în mod legal s-a dispus respingerea acțiunii.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este neîntemeiat, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să-l respingă pe următoarele considerente:

Raportat la situația de fapt, Tribunalul reține că reclamantul se află în posesia titlului de proprietate nr._/8/11.02.1994, prin care s-a dispus reconstituirea în favoarea autorului său P. A. a suprafeței de 4 ha și 3800 mp în satul Potîrnichește, . care în intravilan s-a reconstituit suprafața de 0,4900 mp din care 2100 mp în parcelele 564 și 565, 200 mp în parcelele 569, 566 și 0,800 mp teren construcții în parcelele 567,568 și 570.

Totodată, Tribunalul reține că prin contractul de întreținere autentificat sub nr.118 din 13.01.1998 autorii P. D. A. și P. L., bunicii reclamantului, au transmis acestuia un imobil casă de locuit și suprafața de 4900 mp teren aferent casei de locuit.

Din înscrisurile administrate la instanța de fond, Tribunalul reține că pârâții dețin titlul de proprietate nr._/10/11.02.1994, pentru suprafața de 5000 mp, în satul Potîrnichește, . urmare a constituirii acestui teren în favoarea autorului Ș. I., din care în intravilan se înscrie suprafața de 0,700 mp în .> Așa cum rezultă din documentațiile ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate mai susmenționate, Tribunalul constată că bunicului reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate având în vedere suprafața de 4,38 ha cu care acesta figura în Registrul agricol din anii 1959,1961, pe care, de altfel, a adus-o în C.A.P., fiind respinsă solicitarea acestuia de reconstituire a suprafeței de 4,54 ha teren.

Față de motivele de recurs invocate de recurent în sprijinul casării cu trimitere spre rejudecare, Tribunalul constată că acestea sunt nefondate, întrucât în mod corect instanța de fond a interpretat probele administrate, nefiind relevant răspunsul expertului la obiecțiuni și nici depunerea fotografiilor efectuate la fața locului, așa cum s-a solicitat.

De altfel, nici cercetarea la fața locului solicitată nu este relevantă cauzei, în condițiile în care expertul desemnat în cauză și-a fundamentat părerea în cuprinsul raportului de expertiză și din care se desprinde concluzia că terenurile părților nu se suprapun, concluzie reținută și de inspectorul de specialitate O. V. din cadrul Primăriei Poșta Câlnău prin procesul verbal încheiat la solicitarea părților la 02,05.2011.

În ce privește raportarea expertului la contractul de vânzare-cumpărare invocat de recurent, Tribunalul constată că, în realitate, reclamantul-recurent este beneficiarul unui contract de întreținere, iar conținutul acestuia se impune a fi analizat de către instanță și nicidecum de către expert.

Sub aspectul acestui contract de întreținere, apreciat de recurent ca fiind relevant în cauză, Tribunalul reține că acesta a dobândit de la bunicii săi, alături de un imobil casă de locuit, doar suprafața de 4900 mp teren aferent, care în mod corect este înscrisă în titlul de proprietate, în condițiile în care contractul încheiat are la bază chiar acest titlu, aspect consemnat de către notar în înscrisul autentificat.

În ce privește critica faptului că nu s-a dovedit de către intimați că autorul acestora a avut teren în zona respectivă, Tribunalul constată și această critică este nefundamentată, în condițiile în care suprafața înscrisă în titlul de proprietate al autorului pârâților-intimați s-a realizat prin constituirea dreptului de proprietate, ca urmare a faptului că acesta a lucrat la CAP Vernești ca mecanizator, în conformitate cu art.19 din Legea 18/1991.

Față de probele administrate și criticile formulate de recurent, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu este întrunit niciunul din cazurile de nulitate absolută înscrise în art. III al.1 din Legea 169/1997 și a dispus respingerea capătului de cerere privind nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în favoarea pârâților- intimați, în contextul în care recurentul nu a deținut suprafața în litigiu, nefiind reconstituită în favoarea autorului său.

De asemenea, față de concluziile exprimate de expertul P. L., Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins și capătul de cerere privind revendicarea suprafeței în litigiu, în condițiile în care nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 563 și următoarele din Noul cod civil, atâta timp cât nu a reieșit că pârâții intimați stăpânesc fără drept terenul solicitat de reclamant, iar proprietățile acestora nu se suprapun.

În contextul în care din evidențele Registrului agricol al autorului P. A. și contractul de întreținere al cărui beneficiar este recurentul nu a rezultat faptul că acesta a deținut terenul de 700 mp revendicat, Tribunalul constată că depozițiile martorilor propuși de reclamant nu se coroborează cu celelalte probe administrate și în mod legal instanța de fond nu le-a dat eficiență.

Sub ansamblul celor evocate, reținând netemeinicia motivelor de recurs formulate, Tribunalul în temeiul art. 312 al.1 Cod pr.civilă, va respinge ca neîntemeiat recursul formulat, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurentul-reclamant L. E. P., domiciliat în mun. B., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. A. S., domiciliată în .. B., C. L. PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în .. B., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, cu sediul în mun. B., .. 48, jud. B., Ș. L., domiciliat în . Poșta Câlnău, jud. B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 aprilie 2013.

Președinte,

A. E. D.

Judecător,

G. S.

Judecător,

A.-M. D.

Grefier,

D. P.

Red.G.S./26 Aprilie 2013

Dact.E.C./2ex.

Judecătoria B.

Judecător fond – C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 24-04-2013, Tribunalul BUZĂU