Acţiune în constatare. Decizia nr. 392/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 6285/114/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 392/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. C. P.
Judecător I. M.
Judecător M. N.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea M. I. domiciliată în B., ., ., județul B. împotriva deciziei civile nr. 987 din 7.09.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. V., S. C. și C. M. toți cu domiciliul în ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea M. I., personal și asistată de avocat R. G., lipsă fiind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită prin afișare la ușa instanței, cu intimații S. C. și C. M..
Întrebat fiind, avocat R. G., pentru contestatoarea M. I., arată că, intimații S. C. și C. M. au ultimul domiciliu cunoscut în ., că sunt plecați în Cipru și, în condițiile în care instanța apreciază ca fiind îndeplinită procedura de citare, nu mai are alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța apreciază ca fiind legal îndeplinită procedura de citare a intimaților S. C. și C. M. prin afișare la ușa instanței, ia act de declarația apărătorului contestatoarei M. I., potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordând pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Avocat R. G., pentru contestatoarea M. I., solicită, în conformitate cu art.318 teza I-a Cod procedură civilă, admiterea contestației așa cum a fost motivată și anularea deciziei civile nr. 987 din 7.09.2012 pronunțată de Tribunalul B., rejudecarea recursului, cu constatarea că judecata este rezultatul unei erori materiale majore în aprecierea situației imobilului.
Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
I) Decizia pronunțată în dosarul nr._
1. Prin decizia nr. 987/07.09.2012, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ ,s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta M. I., împotriva sentinței civile nr. 7418/12.10.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. V., S. C. și C. M., având ca obiect acțiune în constatare.
2. Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut, în esență, următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2011 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamanta M. I. a chemat în judecată pe pârâții S. V., S. C. și C. M., pentru a se constata că este unica moștenitoare de pe urma fostului său soț, defunctul S. I..
În motivare, reclamanta a arătat că, în perioada de dinaintea căsătoriei, a avut încheiat contract de închiriere pentru o cameră de cămin de la actualul domiciliu, iar la data de 17.08.1994 a cumpărat-o de la R.A. Goscom. Locuința a fost achiziționată ca bun comun, dar că nu ar fi avut nici o contribuție fostul său soț. Aparent, asupra bunului ar exista comunitatea de bunuri, însă moștenitorii pârâtului, tatăl și frații, nu și-au exercitat manifestarea de voință în sensul acceptării moștenirii după decesul acestuia, fiind străini de succesiune.
Judecătoria B. – Secția civilă a invocat excepția lipsei calității procesuale active, pe care, prin sentința civilă nr. 7418/12.10.2011, a admis-o și a respins acțiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reliefat că reclamanta a fost căsătorită cu S. I., în perioada 13.03.1992-7.01.1998, dată la care căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, că, la data de 21.10.1998, a intervenit decesul fostului soț, că reclamanta, prin prezenta acțiune, a solicitat să se constate că este unica moștenitoarea a acestuia, față de împrejurarea că tatăl și frații lui nu au acceptat succesiunea, urmând ca astfel să îi fie atribuită în întregime garsoniera, că desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și fostul său soț face să nu mai aibă vocație succesorală, în calitate de soție supraviețuitoare, precum și că, în virtutea rolului activ, instanța i-a adus la cunoștință reprezentantului reclamantei posibilitățile pe care aceasta le are pentru a-și valorifica drepturile ce îi revin asupra garsonierei situată în mun. Buzau, ., . a insistat asupra drepturilor succesorale pe care reclamanta le-ar avea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta M. I., cererea fiind înregistrată la data de 13.03.2012 pe rolul Tribunalului B., sub nr._ .
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, s-a susținut că recurenta a solicitat, în temeiul art. 111 din Codul de procedură civilă, să se constate că este unicul proprietar al apartamentului unde are stabilit domiciliul, imobilul fiind deținut inițial cu titlu de închiriere, i-a fost repartizat în anul 1992, de la S.C. „Gerom” S.A. B., iar ulterior l-a cumpărat, devenind proprietar și fostul soț, cu care era căsătorită la acel moment, că, de la data de 13.03.1992 și până la 01.01.1998, a fost căsătorită cu S. I., căsătoria fiind desfăcută prin divorț, astfel că problemele legate de coproprietate, situația juridică a bunului și contribuția defunctului ar fi puțin importante în cauza de față, că problema moștenirii și a vocației succesorale este relevantă numai pentru cei trei pârâți, care sunt străini de moștenire, cât timp nu au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni de la deces, precum și că, în această situație, în care pârâții nu au drepturi asupra apartamentului, față de aceștia, recurenta este unicul proprietar, a avut în permanență posesia imobilului, nu există posibilitatea aplicării art. 724 din vechiul Cod Civil, iar față de stat nu există niciun impediment de a aplica aceleași reguli.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, evaluarea dovezilor administrate, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, susținând că nu s-a răspuns în niciun mod concluziilor scrise pe care le-a formulat în sensul constatării calității sale de unic proprietar.
Pentru a se decide modificarea hotărârii, în temeiul art. 312 alin. 3, cu aplicarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, ar trebui să se constate că nu sunt indicate motivele pe care hotărârea se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Recurenta a considerat că instanța de fond nu a răspuns motivelor invocate în concluziile scrise, însă, din hotărâre rezultă că s-a răspuns acestor motive, care erau aceleași cu cele indicate în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate reglementat art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, tribunalul a reținut că, pentru a se decide modificarea hotărârii, trebuie să se constate că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cauză, se poate observa că instanța de fond a indicat temeiul de drept pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active, art. 137 din Codul de procedură civilă, iar din considerentele sentinței recurate rezultă că s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta, deși a solicitat să se constate că este unicul moștenitor al defunctului S. I., aceasta nu avea vocație succesorală la moștenirea acestuia, nemaifiind căsătorită la momentul decesului (21.10.1998). Dreptul soțului supraviețuitor era reglementat, la data decesului fostului soț, de Legea nr. 319/1944, iar condițiile pentru a moșteni erau: vocația succesorală legală generală și concretă, calitatea de soț la data deschiderii moștenirii. Căsătoria dintre reclamantă și S. I. a fost desfăcută, prin divorț, la 07.01.1998, conform sentinței civile nr. 69 din aceeași dată, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._/1997 (fila 9 din dosarul judecătoriei), astfel că, la data decesului lui S. I. (18.10.1998, potrivit certificatului de deces . nr._, fila 6), recurenta nu mai avea calitatea de soție.
Obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat în sensul de a se stabili calitatea sa de unică moștenitoare și de proprietar al bunului imobil situat în mun. B., ., . s-a solicitat dovedirea unei contribuții exclusive la dobândirea acestui bun (contribuția ar fi trebuit analizată în cadrul devălmășiei, prin luarea în considerare a tuturor bunurilor dobândite în timpul căsătoriei), ci s-a susținut calitatea reclamantei de moștenitor, în lipsa manifestării de voință a celorlalți moștenitori legali (ascendent și colaterali privilegiați). Reclamanta nu a solicitat partajarea acestui bun, ci a indicat în cererea de chemare în judecată că numai aparent ar exista regimul comunității de bunuri, fără să aibă însă în vedere prevederile în vigoare la data dobândirii imobilului, 28.07.1994, respectiv art. 31 din Codul familiei, conform cărora „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”.
Instanța de fond a solicitat explicații reclamantei, în temeiul art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, însă, după cum s-a consemnat în încheierea de dezbateri din 05.10.2011, reclamanta a pretins că obiectul cererii în reprezintă un partaj succesoral, în timp ce, în concluziile scrise se indică un alt obiect, același cu cel din cerere, respectiv de acțiune în constatare, întemeiată pe art. 111 din Codul de procedură civilă, iar nu de acțiune în realizare.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că, în mod corect, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, motivele de fapt și drept invocate în cerere, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active, reclamanta neputând avea calitatea de unic moștenitor de pe urma defunctului S. I., drepturile sale putând fi valorificate numai în cadrul unei acțiuni în realizare.
II) Contestația în anulare promovată de reclamantă
3. Împotriva acestei decizii civile, la data de 30.10.2012, reclamanta M. I. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe art. 318 teza I C.proc.civ.
S-a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac, să se dispună rejudecarea recursului, constatându-se că judecata este rezultatul unei erori materiale majore în aprecierea situației imobilului.
4. În motivare, s-a susținut, în esență, că, chiar și după divorțul pronunțat între reclamantă și fostul ei soț, S. I., garsoniera a rămas dintotdeauna în proprietatea reclamantei de la vânzarea acesteia, conform contractului nr._, că, deși cele două instanțe de judecată au constatat că nu subzistă pentru contestatoare un drept propriu la moștenire, dar nici pentru intimați, care nu și-au manifestat opțiunea succesorală în termenul legal de șase luni, este inexact și nelegitim să se aprecieze că dreptul de proprietate al contestatoarei nu este unul conturat, că, de la momentul în care s-au făcut demersurile pentru cumpărare, contestatoarea a exercitat prerogativele necesare pentru proprietate, iar temeiurile art. 111 C.proc.civ. sunt cu suficiență îndeplinite pentru a se constata această situație, precum și că natura juridică a fost interpretată în mod cu totul eronat de ambele complete de judecată.
III) Considerentele reținute de tribunal în fundamentarea soluției adoptate
Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma art. 318 C.proc.civ., Tribunalul reține că este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele care succed.
A)Motivele contestației în anulare
5. Astfel, trebuie subliniat, în primul rând, că motivele pentru care se poate formula contestația în anulare – cale extraordinară de atac, de retractare- sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și de art. 318 c.proc.civ.
Apare evident, prin urmare, că singura soluție legală este respingerea contestației în anulare, în măsura în care se invocă de către contestator, în cuprinsul contestației în anulare introduse, aspecte vizând netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii civile contestate, care nu pot fi circumscrie în niciun caz sferei descrise de legiuitor, a ipotezelor în care este admisibilă contestația în anulare.
6. Acest mod de a proceda nu poate fi contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Într-adevăr, această instanță de contencios european a drepturilor omului a statuat constant în sensul că dreptul de acces la un tribunal reglementat de art. 6 par. 1 din Convenție nu are un caracter absolut, că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția îl recunoaște fără a-l defini, există loc, dincolo de limitele ce-i circumscriu conținutul, pentru restrângeri admise implicit și că acest drept impune, prin însăși natura lui, a fi reglementat de către stat, reglementare care poate fi variabilă în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele comunității și ale indivizilor, admițându-se posibilitatea statelor contractante de a dispune de o anumită marjă de apreciere, care să le permită să instituie anumite limitări acestui drept.
Curtea de la Strasbourg a decis, totodată, că limitările respective, cuprinse în marja de apreciere a statelor, privesc inclusiv condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unor instanțe de fond ( hotărârile Brualla Gomez de la Torre c. Spania, Guerin c. Franța ), precum și că, în analizarea respectării dreptului la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din Convenție, dacă legislația națională reglementează mai multe căi de atac și, prin luarea în considerare a ansamblului acestora, cerințele Convenției sunt îndeplinite, persoana interesată este considerată a beneficia de un recurs efectiv.
7. În aceste condiții, Tribunalul apreciază, în urma analizei motivelor contestației în anulare pendinte, că rezultă fără dubiu că acestea nu se circumscriu sferei reglementate de art.318 alin. 1 teza I C.proc.civ., textul de lege pe care se întemeiază contestația în anulare pendinte în cauză.
Astfel, simpla cercetare a criticilor aduse pe calea contestației în anulare de către contestatoarea M. I. duc la concluzia că aceasta încearcă să repună în discuție aspecte de legalitate tranșate irevocabil prin decizia civilă nr. 987/07.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, ceea ce nu poate fi primit.
B)Motivul fondat pe art. 318 teza I C.proc.civ.
8. Astfel, cu privire la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C.proc.civ., Tribunalul reține că nu este fondat, pentru considerentele care succed (pct. 16-18).
9. Într-adevăr, se observă că, în esență, contestatoarea susține că ar exista o greșeală materială decurgând din neobservarea situației reale a imobilului obiect al acțiunii în constatare promovate de către această parte.
De fapt, trebuie reliefat că, astfel cum reiese din simpla lecturare a motivării contestației în anulare de față, expusă pe larg în precedent (pct. 3-4), obiectul criticilor și al nemulțumirii contestatoarei M. I. este reprezentat de soluția pe care instanța de recurs care a pronunțat decizia nr. 987/2012, atacată în speță, a dat-o referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, admisă de prima instanță și menținută în recurs.
10. Or, este esențial de subliniat că, fiind pronunțată de o instanță de recurs, printr-o hotărâre irevocabilă, soluția amintită mai sus dată prin decizia contestată a intrat în puterea lucrului judecat.
A veni și a susține caracterul nefondat al acestei soluții nu înseamnă altceva decât a pune în discuție chestiuni tranșate prin hotărâre irevocabilă.
S-ar înfrânge, astfel, chiar și principiul stabilității raporturilor juridice, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. 3, potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul CEDO, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența Curții de la Strasbourg (a se vedea decizia Curții Constituționale nr. 416/7.04.2011, publicată în M.Of. nr. 419/5.06.2011).
11. Se cuvine relevat, în acest context, că greșeala materială, la care se referă motivul analizat, are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În alte cuvinte, nu este admisibil ca, pe calea contestației în anulare speciale - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat -, să se urmărească a se remedia pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale (în același sens, a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 3/2000, nr. 935/2007, nr. 5436/2006, nr. 341/1997, pronunțată de instanța supremă, deciziile nr. 656/2002 și nr. 4190/2000, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă).
Dacă aceasta ar fi fost intenția legiuitorului, ar însemna să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.
IV) Soluția Tribunalului
12. Pentru aceste considerente, expuse pe larg în cele ce preced, având în vedere că, în speță, nu se regăsește în cauză motivul invocat de contestatoare, prevăzute de art. 318 teza I C.proc.civ., Tribunalul, în temeiul art. 320 C.proc.civ., va respinge contestația în anulare pendinte ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarea M. I. domiciliată în B., ., ., județul B. împotriva deciziei civile nr. 987 din 7.09.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. V., S. C. și C. M. toți cu domiciliul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Martie 2013.
Președinte, F. C. P. | Judecător, I. M. | Judecător, M. N. |
Grefier, V. P. |
Red.CFP/Th.red.CFP/2 ex./15.03.2013
d.f. nr._ – Judecătoria B.
j.f. M. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1964/2013. Tribunalul BUZĂU | Anulare act. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
