Obligaţie de a face. Decizia nr. 16/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 16/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 1376/282/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 16/2013

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. B.

Judecător E. P.

Grefier C. C.

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta D. C., domiciliată în . jud.B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat S. I., cu sediul în București, ., . ., împotriva sentinței civile nr. 994/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ - având ca obiect obligație de a face/pretenții, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ...

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelanta D. C. fiind reprezentată de avocat I. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata nu a formulat în cauză întâmpinare, după care:

Avocat I. S. depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat I. S., având cuvântul pentru apelantă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii reclamantei în sensul reînnoirii contractului de închiriere și prelungirea perioadei de locație. În fapt, susține că de peste 40 de ani imobilul a fost închiriat pe numele soțului reclamantei, iar ulterior decesului acestuia locația s-a asigurat pe numele reclamantei până în anul 2009 când s-a pensionat pentru limită de vârstă, fiind cadru didactic în localitate. Deși a solicitat reînnoirea contractului, nu i s-a permis, fiind întrerupte și utilitățile. Sentința pronunțată este nelegală, nu ține cont de realitatea faptelor, nu sunt respectate prevederile contractuale și legale. Conform art.27 lit.a din Legea nr.114/1996 putea fi prelungită perioada de locație. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra prezentului apel civil.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția Comercială și de C. Administrativ sub nr. 3198 din 10.03.2011 reclamanta D. C. a chemat în judecată pârâții . S., Primăria C. S. și Prefectul Județului B. solicitând obligarea acestora să reînnoiască și să prelungească contractul de locațiune pentru locuința din . județul B. și să plătească despăgubiri și daune cominatorii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că imobilul-casa și terenul aferent a fost închiriat soțului său, medic în . obligației legale a Primăriei de a-i asigura locuință, iar după decesul lui, contractul de închiriere a continuat în beneficiul reclamantei, cadru didactic în localitate până la pensionare.

Contractul de închiriere nr.2734/10.06.2008 a avut termen până la 09.06.2009 și reclamanta a solicitat de mai multe ori prelungirea sa, dar Primăria a refuzat nejustificat acest lucru, iar P. a dispus măsuri care au tulburat posesia terenului aferent locuinței.

Întrucât nu mai beneficiază de utilități este nevoită să locuiască la copii sau rude, iar mobila și celelalte bunuri se deteriorează.

A depus, în copie, act de identitate, notificare, contractul nr.2734/10.06.2008.

În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art.998, 1437 C.civil, Legea 554/2004, Legea 114/1996.

Pârâtul Prefectul Județului B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând în esență că nu este proprietar al imobilului și nici parte în contractul de închiriere.

Pârâții ..S. și P. . întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii.

Au arătat în esență că Primăria este o entitate funcțională fără personalitate juridică potrivit Legii 215/2001 și nu poate sta în proces; în situație similară se află și P., care este doar un organ executiv, care nu poate dispune de bunurile din patrimoniul comunei, nefiind administrator al domeniului public sau privat.

. calitate procesuală pasivă chiar dacă este proprietar al bunului, deoarece atribuția închirierii bunurilor comunei aparține unui alt organism prevăzut de lege.

Au invocat că acțiunea în contencios administrativ este tardivă, deoarece a fost introdusă la un an de la prima notificare a Primăriei S. și nu au fost respectate termenele de 30 zile, respectiv 6 luni, prevăzute de Legea 554/2004, nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de legea 554/2004.

Pe fond, s-a arătat că locuința și terenul aferent au fost închiriate în virtutea preluării bunului în patrimoniul comunei fiind inițial destinat ca locuință de serviciu pentru medicii care lucrau la Spitalul S. și nu aveau domiciliu în localitate. Același lucru s-a întâmplat și cu soțul reclamantei, care după anul 2003 a încheiat contractul de închiriere pe timp de 1 an.

După decesul soțului reclamantei în anul 2007,nu mai exista niciun temei pentru continuarea contractului, existând în localitate și alți medici cărora trebuia să li se pună la dispoziție locuință.

În virtutea respectului pentru familia reclamantei,s-a acceptat încheierea unui contract de locațiune cu aceasta pe perioada 2007-2008 și în considerarea faptului că aceasta era cadru didactic-profesor în comună, dar după o perioadă reclamanta s-a pensionat și orice obligație legală a încetat.

Contractul a expirat fără ca reclamanta să facă vreo cerere de prelungire sau reînnoire, iar autoritatea locală nu mai este obligată să-și dea acordul pentru prelungirea contractului sau încheierea unuia nou.

S-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului B., acțiunea nefiind de contencios administrativ, ci o acțiune civilă, de competența judecătoriei.

Au depus, în copie, HCL S. nr.7/28.02.2011 cu expunere de motive.

La solicitarea instanței, . relații vizând regimul juridic al imobilului ce face obiectul cererii.

Reclamanta a formulat inițial cerere de suspendare a Hotărârii C.L.S. nr.7/28.02.2011, precizând-o ulterior ca fiind cerere de suspendare a judecății în baza art.244 C.pr.civ., motivat de introducerea pe rolul Tribunalului B. a cererii în anularea aceleiași HCL 7/2011.

Tribunalul B. a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta . declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, jud. B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele la data de 15.10.2011 sub nr._ .

Prin încheierea din 30.11.2011, instanța a admis cererea reclamantei și a dispus, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod proc. civilă, suspendarea judecării cauzei până la devenirea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr._ al Tribunalului B..

La data de 31.08.2012 reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol deoarece temeiul suspendării nu mai există.

Conform extraselor de pe portalul instanțelor, Tribunalul B. a respins cererea reclamantei, iar Curtea de apel Ploiești a respins recursul acesteia, hotărârea rămânând irevocabilă.

Reclamanta a depus concluzii scrise, prin care reiterează motivele precizate în acțiunea introductivă.

Instanța a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive a Instituției Prefectul Județului B., aceasta nefiind proprietar al imobilului și nici parte în contractul de închiriere.

De asemenea, a admis excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive a Primăriei comunei S. și P. comunei S., față de prevederile art. 1 lit. i) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, conform cărora, prin unități administrativ-teritoriale se înțelege ..

De asemenea, potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 “Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum si la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.”, iar conform art. 23 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 “Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale si primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliile locale si primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.”

Astfel, comunele, orașele, municipiile, județele sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu (conform art. 21 din Legea nr. 215/2001) și pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii si consiliile locale (art.23 din Legea nr. 215/2001 și art. 87 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ.).

Prin sentința civilă nr. 994/03.10.2012, Judecătoria Pogoanele a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta . legal, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că locuința din satul S. nr. 628 a fost închiriată inițial soțului reclamantei, în considerarea calității sale de medic în comună, iar după decesul acestuia, prin contractul de închiriere nr. 2734/10.06.2008, a fost închiriată reclamantei, potrivit art. 27 alin.1 lit .a) din Legea 114/1996, care era cadru didactic în aceeași comună, pentru o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 10.06.2008 și până la data de 09.06.2009, reclamanta pensionându-se în luna iulie 2008.

Prin Hotărârea Consiliului Local al comunei S. nr. 7/28.02.2011 s-a însușit încetarea contractului de închiriere, prin expirarea termenului, imobilul urmând a fi închiriat cadrelor didactice sau medicale care își desfășoară activitatea pe raza comunei S. și nu dispun de locuință.

Locuința face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale,iar conform art.36 alin.5 lit. b) din Legea 215/2001, consiliul local are dreptul exclusiv de a hotărî vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată ale unității administrativ teritoriale.

Nici Titlul VII al Codului civil 1864, în vigoare la data încheierii contractului de închiriere - anul 2008, și nici Legea 114/1996 nu instituie vreo obligație în sarcina unităților administrativ teritoriale de a continua închirierea unor imobile ce le aparțin în favoarea persoanelor locatare cărora beneficiul locațiunii le-a fost acordat în considerarea profesiei lor.

Într-adevăr, art. 1828 din Codul civil2009 instituie un drept de preferință al chiriașului, cu privire încheierea unui nou contract de închiriere, dar numai la condiții egale, însă art. 132 lit. b din Legea 71/2011prevede că acest drept de preferință se aplică după cel mult o lună de la încetarea contractului de închiriere.

În aceste condiții, după ce locatarul pierde calitatea care a justificat încheierea contractului de locațiune și, în cauza de față, după expirarea termenului de o lună, unitatea administrativ teritorială poate dispune în mod liber de bunul aflat în domeniul său privat, neputând fi obligată la închiriere și nici obligată la plata de despăgubiri sau daune cominatorii.

Prin urmare, HCL nr. 7/28.02.2011, prin care Consiliul local al comunei S. a luat act de încetarea contractului de închiriere încheiat cu reclamanta prin expirarea termenului, în vederea închirierii acestuia cadrelor didactice sau medicale ce își desfășoară activitatea pe raza comunei, a fost adoptată cu respectarea legii.

În ceea ce privește îmbunătățirile și investițiile efectuate de reclamantă și familia sa și care, potrivit susținerilor acesteia, au sporit valoarea imobilului, instanța a reținut că reclamanta are posibilitatea de a solicita pe cale judecătorească unității administrativ teritoriale să îi restituie valoarea bănească a acestor investiții, pe temeiul gestiunii de afaceri sau, după caz, al îmbogățirii fără justă cauză.

Față de cele mai sus reținute, instanța, reținând caracterul vădit neîntemeiat al acțiunii, a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că a chemat în judecată Primăria comunei S. și primarul său, pentru reînnoirea unui contract de închiriere și prelungirea perioadei de locație pentru locuința din satul S. nr. 628, jud. B.. Precizează că inițial imobilul casă și teren, în urmă cu 40 de ani, a fost închiriat familiei pe numele soțului său, medic, iar după decesul acestuia, locația s-a asigurat pe numele ei. Arată apelanta că a fost cadru didactic în această localitate până la pensionarea pentru limită de vârstă.

Menționează că a avut contractul de închiriere nr. 2734/10.06.2008 cu termen de locație până la 09.06.2009 și, în temeiul art. 3 al acestui contract, precum și al art. 27 lit.a al Legii nr. 114/1996, a solicitat reînnoirea sa de mai multe ori, de exemplu la data de 26.03.2010 și ultima dată prin notificarea unui cabinet de avocat, cu nr. 314/28.11.2010, dar primăria, și îndeosebi primarul N. N., au refuzat nejustificat și nelegal. Întrucât nu au reînnoit locația, . i-a întrerupt furnizarea energiei electrice, creând mari probleme familiei sale, fiind nevoită să locuiască la prieteni și la rude.

Referitor la hotărârea atacată, susține că aceasta nu cuprinde cerințele art. 261 Cod pr.civilă, în sensul că este generală, repetând susținerile părților, însă fără să arate motivele în fapt și în drept care au format convingerea instanței și mai ales cele care au determinat înlăturarea cerințelor reclamantei.

Această hotărâre, arată apelanta, trece foarte ușor peste prevederi legale care susțin dreptul său de locație, și se transformă în apărătorul pârâtei, fără niciun temei legal, întrucât pârâta nu a făcut nicio apărare la fond, instanța suplinind acest fapt.

De asemenea, arată apelanta, i-a fost înlăturat abuziv un drept legal, în prelungirea perioadei de locație, trecând peste prevederile art. 27 lit.a din Legea nr. 114/1996, deși instanța de judecată susține că această lege nu instituie vreo obligație în sarcina unităților administrativ-teritoriale.

Apelanta înțelege să solicite, întrucât beneficiază de prevederile art. 1473 și urm. Cod civil, precum și de legislația actuală pentru prelungirea perioadei de locație, admiterea apelului și anularea ca nelegală a hotărârii atacate.

Precizează apelanta că a făcut investiții considerabile în acest imobil, în care locuiește de peste 40 de ani, constând în reparații capitale, îmbunătățirea condițiilor de locuit, introducere încălzire centrală – pentru care a plătit, numai pentru aceasta, suma de 10.000 lei, introducere instalație sanitară, plantat pomi, construit o pivniță, o magazie, un garaj, etc, însă instanța i-a recomandat să solicite pe cale judecătorească să i se restituie valoarea investiției făcute.

În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 282 și urm. Cod pr.civilă, art. 1, art.7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 998 și art. 1437 Cod civil.

Intimata ., deși legal citată, nu a formulat în cauză întâmpinare și nici nu a trimis reprezentant în instanță, pentru a-și preciza punctul de vedere cu privire la prezentul apel.

Verificând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, tribunalul apreciază că apelul formulat de către apelanta D. C. este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima critică privind sentința fondului, respectiv aceea că hotărârea nu cuprinde cerințele art. 261 Cod pr.civilă, este neîntemeiată.

Astfel cum se poate observa, instanța fondului a respectat dispozițiile art. 261 pct.5 Cod pr.civilă, hotărârea judecătorească cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată în speță.

Faptul că instanța fondului a respins acțiunea apelantei, nu înseamnă că s-a transformat în apărătorul pârâtei, ea pronunțându-se raportat la probele administrate în cauză.

Nici celelalte două critici nu sunt întemeiate, raportat la următoarele aspecte:

Locuința din satul S. nr. 628 a fost închiriată inițial soțului reclamantei, în considerarea calității sale de medic în comună,iar după decesul acestuia a fost închiriată potrivit art. 27 alin.1 lit .a) reclamantei, care era cadru didactic în aceeași comună,fiind pensionată în luna iulie 2008.

În considerarea faptului că locuința face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale,iar conform art.36 alin.5 lit.b) din Legea 215/2001,consiliul local are dreptul exclusiv de a hotărî vânzarea,concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată ale unității administrativ teritoriale, intimata emite HCL 7/28.02.2011, prin care Consiliul local a luat act de încetarea contractului de închiriere încheiat cu apelanta prin expirarea termenului, în vederea închirierii acestuia cadrelor didactice sau medicale ce își desfășoară activitatea pe raza comunei.

Nelipsit de relevanță este faptul că apelanta a atacat la Tribunalul B. – Secția a II a civilă, această Hotărâre a Consiliului Local nr. 7/2011, motivele pentru care a solicitat constatarea nelegalității acestei hotărâri, fiind aceleași ca și în prezenta acțiune, stabilindu-se în mod irevocabil, ( dosarul nr._, sentința 282/2.02.2012, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului), că nici Titlul VII al Codului civil în vigoare la data încheierii contractului de închiriere-anul 2008 -și nici Legea 114/1996 nu instituie vreo obligație în sarcina unităților administrativ teritoriale de a continua închirierea unor imobile ce le aparțin în favoarea persoanelor locatare cărora beneficiul locațiunii le-a fost acordat în considerarea profesiei lor. În aceste condiții, după ce locatarul pierde calitatea care a justificat încheierea contractului de locațiune,unitatea administrativ teritorială poate dispune în mod liber de bunul aflat în domeniul său privat.

În mod corect a apreciat instanța fondului că intimata poate dispune în mod liber de bunul aflat în proprietatea sa privată, neputând fi obligată la închiriere, iar faptul că, evolutiv în timp, de la momentul în care acest imobil a fost atribuit cu chirie soțului său, a efectuat o . îmbunătățiri de substanță, nu justifică obligația intimatei de a încheia un contract de închiriere cu apelanta, ci doar conferă acesteia din urmă un drept de creanță reprezentat de contravaloarea îmbunătățirilor realizate la imobilul închiriat.

Față de cele reținute mai sus, tribunalul, în baza art. 296 Cod pr.civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta D. C., domiciliată în . jud.B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat S. I., cu sediul în București, ., . ., împotriva sentinței civile nr. 994/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ - având ca obiect obligație de a face/pretenții, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.

Președinte,

V. B.

Judecător,

E. P.

Grefier,

C. C.

Red. E.P.

Thred. M.H./E.P:

4 ex/7.02.2013

d.f. nr._ – Judecătoria Pogoanele

j.f. – C. D. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 16/2013. Tribunalul BUZĂU