Plângere contravenţională. Decizia nr. 1136/2013. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 1136/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 3786/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1136/2013

Ședința publică de la 31 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Judecător I. G.

Judecător A. E. D.

Grefier C. Vasioiu

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta .., cu sediul in oras Băicoi, ., J. Prahova, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, având ca obiect plângere contravențională, împotriva Sentinței numărul534/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

Nemaifiind cereri de formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului contravențional:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoria B. cu nr._ din data de 14.03.2011, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal . nr._/ 01.03.2011, prin care, în temeiul art. 8 alin. 2 si al. 3 din OG nr. 15/ 2002, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 750 lei si obligată la plata unei despăgubiri in cuantum de 404,53 lei, întrucât la data de 21.10.2010, orele 11,24, vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând patentei, a circulat pe DN 2 km 115 + 80 m, pe raza . fără a deține rovinieta valabilă.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, la data efectuării controlului electronic, autovehiculul său avea achitată rovinieta valabilă pentru o perioadă de un an, cumpărată cât timp era în derulare contractul de leasing, la finalizarea căruia acesta a trecut în proprietatea sa, schimbând numărul de înmatriculare din_ în_ .

Astfel, a menționat că autoturismul a fost cumpărat de la societatea de leasing VOLKSBANK LEASING ROMANIA IFN SA în data de 25.08.2010 și reînmatriculat sub numărul_, rovinieta fiind valabil emisă pentru numărul de leasing, cu valabilitate în perioada 08.07.2010 – 09.07.2011, chiar dacă s-a schmbat proprietarul.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanța si nu a solicitat administrarea de probe.

Având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța de fond prin Sentința nr. 534/14.01.2013 a admis această excepție și a constatat perimată plângerea contravențională.

Petenta .., a declarat recurs împotriva Sentinței nr. 534 pronunțată de Judecătoria B., considerând-o nelegală și neteminică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru judecarea fondului la Judecătoria B., prin repunerea acesteia pe rol, precum și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că în mod nelegal și abuziv la termenul din 10.10.2011 instanța de fond a dispus suspendarea cauzei pe motiv că nu s-a conformat dispozițiilor acesteia, potrivit art. 248 al. 1 din vechiul C.pr. civ., perimarea poate interveni numai în situația în care cererea de chemare este rămasă în nelucrare timp de 1 an din vina părții, ori în prezenta cauză nu există o vină a sa, în condițiile în care nedepunerea la dosar a copiilor după acțiune și înscrisurile aferente nu s-a dovedit a fi creat intimatei vreun prejudiciu. Astfel că suspendarea cauzei a fost o măsură excesivă a instanței de fond, iar în lipsa vreunei vine a societății, nu poate interveni perimarea în cauză.

Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente cauzei, de criticile formulate, precum și din oficiu, conform art. 304 ind. 1 C.pr. civ., tribunalul constată că recursul declarat este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 alin. 1 și 2, perimarea se poate constata si din oficiu, pe cale de excepție.

Întrucât de la data de 10.10.2011, când a fost suspendată judecata în prezenta cauză, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedura, dosarul rămânând in nelucrare mai mult de 1 an, din vina parților, fără a interveni vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării, instanța fondului corect a admis excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a constatat perimata cererea de chemare în judecată.

Fațăd e considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art.312 C.pr. civ., urmează a fi respins recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta .., cu sediul in oras Băicoi, ., J. Prahova, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, având ca obiect plângere contravențională, împotriva Sentinței numărul534/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.

Președinte,

F. M.

Judecător,

I. G.

Judecător,

A. E. D.

Grefier,

C. Vasioiu

Red.G.I./Tehnored.C.V./2ex/03.07.2013

Dosar fond:_

Judecătoria B..

Jud.fond.I. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1136/2013. Tribunalul BUZĂU