Plângere contravenţională. Decizia nr. 164/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 1785/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 164/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. O.
Pe rol, judecarea cererii de recurs formulată de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu sediul în B. ..10, județul B. împotriva sentinței civile nr 1667/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul civil nr_, în contradictoriu cu petenta I. DOINIȚA, cu domiciliul în București, ., sector 2- București, având ca obiect, plângere contravenționala pr. verbal . nr._ din 25 mai 2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile; recurentul I.P.J.-B. si intimata I. Doinița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la prim termen de judecată, recursul este motivat, in cauză intimata nu a formulat întâmpinare, după care,
Având în vedere că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 al. 2 Cod pr. Civilă, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs contravențional.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr._ petenta I. Doinița a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de I. Județean de Poliție B., la data de 25.05.2012, prin care a fost sancționată cu 630 lei în baza art.121 al.1 lit.a din ROUG 195/2002 R, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia și a măsurilor dispuse prin acesta.
În motivarea plângerii petenta a arătat că la data de 25 mai 2012 se deplasa cu autoturismul proprietate înmatriculat sub nr._ din direcția Buzau spre Rm.Sarat, iar la un moment dat, la . a fost oprită de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință că a fost înregistrată în afara localității Racovițeni de aparatul radar circulând cu o viteză de 151 km/h, încheindu-i-se proces verbal.
A susținut că, viteza consemnată în cuprinsul procesului verbal nu este una reală, apreciind că în fapt a circulat cu o viteză mult redusă, solicitând în acest sens ca intimatul să depună la dosar planșa foto, buletinul de verificare metrologică precum și atestatul operatorului radar.
A mai arătat că din conținutul procesului verbal lipsește mențiunea referitoare la posibilitatea identificării cinemometrului folosit pentru a se putea stabili dacă acesta era apt de a se utiliza și dacă într-adevăr a fost folosit în ziua respectivă pentru efectuarea măsurătorilor vitezei.
De asemenea nu s-a menționat dacă aparatul radar se afla montat pe o mașină aflată în mers sau în staționare, și în această situație agentul constatator nu a aplicat marja de eroare, respectiv eroarea maximă tolerată, întrucat în ipoteza în care s-ar fi procedat în acest mod s-ar fi stabilit un alt cuantum al vitezei.
La dosar, au fost depuse în copie: procesul verbal de contravenție, cartea de identitate și dovada din 25.05.2012.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A arătat că la data de 25.05.2012 ora 16,33 petenta a fost depistată pe DN 2 E 85 în afara localității Racovițeni, judetul Buzau, Km 136+200 m, circulând cu autovehiculul cu număr de înmatriculare_ fiind înregistrată în fotografiata de aparatul radar cu viteza de 151 km/h, în regim staționar.
Aparatul radar este verificat metrologic și declarat corespunzător, fiind instalat pe autoturismul marca Dacia L. cu număr_ .
La dosar a atașat: planșa foto, atestat operator, buletin de verificare metrologică a aparatului radar și cazierul auto al petentei .
Raportat la probatoriul administrat, prin sentința civilă nr. 1667/03.10.2012 a Judecătoriei Rm. Sărat a fost admisă plângerea, s-a anulat procesul verbal de contravenție și a fost exonerată petenta de plata amenzii.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 25.05.2012 ora 16:33 petenta a fost depistata pe DN 2 E 85 in afara localității Racoviteni, judetul Buzau, Km 136+200 m, circulând cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ fiind înregistrată și fotografiată de aparatul radar cu viteza de 151 km/h.
Petentei i-a fost adus la cunoștință de către agentul constatator motivul opririi și măsurile legale ce vor fi luate împotriva sa, respectiv sancționarea contravențională pentru depășirea limitei de viteză pentru sectorul de drum respectiv, fiindu-i încheiat procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 630 lei în baza art.121 al.1 lit.a din ROUG 195/2002 R, totodată aplicându-i-se și măsura suspendării dreptului de a conduce.
Față de susținerile petentei de la ultimul termen de judecată, în sensul că procesul verbal de contravenție nu conține toate elementele de identificare, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 16 din OG 2/2001 „procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat”.
În cauză, în procesul verbal nu se face mențiune cu privire la locul comiterii contravenției, care este menționat generic – în afara localității …, numai prin întimpinare intimatul făcând referire expresă la locul comiterii faptei, respectiv pe DN 2 E 85 in afara localității Racoviteni, judetul Buzau, Km 136+200 m.
Instanța a apreciat plângerea întemeiată întrucât nu au fost indicate în totalitate elementele contravenției.
Împotriva sentinței a declarat recurs Inspectoratul de Poliție Județean B. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că petenta a fost sancționată întrucât a comis un autoturism pe D.N. 2 E 85 în afara localității Racovițeni cu viteza de 151 km/h, faptă prevăzută de dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționată de dispozițiile art.102 alin. 3, lit. e din OUG nr. 195/2002.
Potrivit art. 49 alin. 4 lit. b, din aceeași ordonanță, limita maximă de viteză în afara localității pe drumurile naționale europene este de 100 km/h. În cauză, agentul constatator a descris în mod suficient fapta, aceasta încadrându-se în ipoteza juridică pentru care a fost sancționată petenta, menționând că fapta a fost săvârșită pe drumul european și în afara localității.
Instanța și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art., 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 reținând o cauză de nulitate relativă pe care petenta nu a invocat-o.
Solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri prin care plângerea să fie respinsă.
Intimata I. Doinița nu a formulat în cauză, întâmpinare.
Tribunalul, verificând sentința reculată în raport de motivele de recurs invocate, constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis potrivit dispozițiilor art. 312 alin.3 Cod pr. civilă, pentru următoarele considerente.
Instanța de fond anulând procesul verbal contestat în cauză, . nr._/25.05.2012, a reținut încălcarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor conform cărora procesul verbal de constatare al contravențiilor va cuprinde în mod obligatoriu printre altele: descrierea faptei contravenționale, cu indicarea locului în care a fost săvârșită.
A reținut astfel că a fost indicat doar generic locul comiterii contravenției folosindu-se noțiunea „ în afara localității” și numai prin întâmpinare a fost precizat expres locul comiterii contravenției.
Din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă însă că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 în sensul că agentul constatator a menționat în cuprinsul acestuia pe lângă celelalte elemente prevăzute de lege și cele referitoare la descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, a orei și a locului în care a fost săvârșită, respectiv 25.05.2012, ora 16,33, pe drumul național E. 85, menționând că petenta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, cu viteza de 151 km./h, abatere înregistrată de aparatul radar instalat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în afara localității Racovițeni.
Astfel fiind indicat locul comiterii contravenției nu era incident în cauză, cazul de nulitate relativă a procesului verbal de contravenție în motiv invocat de petentă prin apărător la ultimul termen de judecată.
Având în vedere faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului plângerii contravenționale, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, va admite ca întemeiat recursul și va casa sentința cu trimitere spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca întemeiat recursul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în Municipiul B. .-10, județul B. împotriva sentinței civile nr. 1667/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu petenta I. DOINIȚA, cu domiciliul în Municipiul București, .. 33, sector 2.
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare pentru ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. O. |
Red. A.M.D.
Tehnored. C.S.
2 ex./08.02.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond -_
Jud. fond - D. M.
Judecătoria Rm. Sărat
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1213/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-06-2013,... → |
---|