Plângere contravenţională. Decizia nr. 40/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 11313/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 40/2013
Ședința publică de la 11 ianuarie 2013
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: M. N.
Judecător: C.-F. P.
Grefier: V. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către petentul B. C., domiciliat în mun. București, .. 2, ., ., cu domiciliul procesual ales la „Lukowicz C. & Partners”, Camera de Comerț și Industrie a României, mun. București, .. 2, Tronson 3 E, .-3, sectorul 3, împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sectorul 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: cauza este la primul termen de judecată, stadiul procesual - recurs contravențional, motivat, comunicat, procedura de citare este legal îndeplinită, la dosarul cauzei s-a depus, la data de 10.01.2013, întâmpinare formulată de către intimată.
Instanța constată că s-a solicitat, în scris, judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, și, având în vedere faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, constată recursul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
T R I B U N AL U L
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, la data de 03.04.2012, petentul B. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție R12 nr._/22.02.2012, solicitând anularea procesului verbal, cu consecința anulării sancțiunii amenzii și a tarifului de despăgubire.
În fapt, petentul a invocat excepția prescripției dreptului de a executa sancțiunea, a mai invocat excepția nulității procesului verbal, întrucât acesta este întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Prin sentința civilă nr._/26.09.2012, Judecătoria B. a respins excepția prescripției executării sancțiunii amnezii, a admis, în parte, plângerea, anulând tariful de despăgubire de 121,35 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 22.03.2012, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 28.08.2011, ora 03.37, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 - km 115+80 m, a circulat pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
S-a constatat, în privința legalității, că actul a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a apreciat că obligația de a achita contravaloarea rovinietei îi revenea contestatorului, utilizator român, în sensul legii.
În ceea ce privește excepția prescripției aplicării sancțiunii invocată de petent, instanța a reținut că actul a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR S.A., iar comunicarea procesului-verbal s-a făcut în termen și în mod legal.
Au fost aplicate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 și a fost anulat tariful de despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petentul B. C., la data de 02.11.2012, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 09.11.2012.
Un prim motiv de nelegalitate a fost art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurentul considerând că, astfel cum a arătat și în plângere, procesul verbal a fost încheiat nelegal și nu i-a fost comunicat. Actele întocmite în baza O.G. nr. 2/2001 sunt considerate autentice, în accepțiunea Codului civil, și nu li se pot aplica prevederile Legii nr. 455/2001, referitoare la semnătura electronică, acestea privind numai raporturi de drept privat. Pe acest temei, al lipsei semnnăturii agentului constatator, a susținut nulitatea absolută a procesului-verbal.
Recurentul a considerat că intimata nu a respectat nici regulile de comunicare, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001. Niciuna dintre modalitățile legale nu ar fi fost îndeplinită, deoarece plicul a fost aruncat în cutia poștală, fapt ce l-a împiedicat să ia cunoștință în timp util de obligația de plată și să beneficieze, eventual, de posibilitatea de a achita jumătate din amendă în termen de 48 de ore. În plus lipsește din procesul-verbal domiciliul martorului, făcând imposibilă identificarea sa. Completarea lacunară a procesului verbal și nerespectarea procedurii de comunicare, în opinia recurentului, echivalează cu necomunicarea, motiv pentru care s-a susținut excepția de prescripție a executării sancțiunii amenzii și anularea procesului-verbal.
A mai arătat că noua lege, nr. 144/2012, este de imediată aplicare, în virtutea retroactivității legii mai favorabile, astfel că trebuia să se observe că exista un termen de încheiere și comunicare a procesului verbal de maxim 30 de zile, perioadă în care nu mai pot fi încheiate alte procese verbale. Invocând aplicarea legii mai favorabile, a solicitat să se constate nulitatea procesului verbal, care a fost încheiat și comunicat după 6 luni de la constatarea faptei. S-a învederat instanței că mai există o plângere pe rolul instanțelor,_/200/2012, al cărei obiect este un alt proces verbal, pentru o faptă identică, săvârșită la o zi față de cea din cauza de față. Ar fi un motiv de anulare a ambelor procese-verbale.
Recurentul a considerat că, deși a invocat motive de nulitate absolută și relativă, acestea nu au fost atent analizate, fiind încălcat principiul imparțialității instanței, putându-se observa atitudinea părtinitoare și superficială, în raport de modul în care s-au produs faptele. În loc să descrie faptele, astfel cum rezultau din toate probele, și să facă o interpretare proprie, instanța ar fi ales să reproducă situația de fapt, conform procesului verbal, nemaiexistând egalitatea părților din proces.
Raționamentul instanței ar fi criticabil pentru că: s-a făcut aplicarea greșită a legii, în condițiile în care a fost considerat valabil procesul verbal semnat electronic; nu a verificat dacă agentul care a procedat la comunicarea procesului verbal a respectat prevederile O.G. nr. 2/2001 și nu a sancționat lipsa de diligență a agenților CNADR în efectuarea procedurii de comunicare; s-a mărginit să anuleze tariful, fără să aplice coroborat cu art. 15 alin. 2 din Constituția României, cu încălcarea imparțialității și a rolului activ.
Un alt motiv de recurs a fost încălcarea formelor de procedură, conform art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, apreciind că au fost încălcate dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție. Instanța a înțeles să judece la timpul trecut, a refuzat în mod discreționar să ia în considerare apărările legate de lipsa semnăturii și lipsa afișării.
S-a invocat și art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, considerând că s-a stabilit eronat că i-a fost aplicată sancțiunea la 22.02.2012, iar procesul-verbal comunicat la 14.03.2012, ceea ce dovedește studierea superficială a situației de fapt. Deși a susținut că nu s-a realizat niciuna dintre cele două comunicări legale, ceea ce ar echivala cu o necomunicare, instanța a reținut numai data de 14.03.2012, fără a mai reține că nu a intrat decât ulterior în posesia procesului verbal.
Recurentul a considerat că sentința nu este motivată, invocând art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, pentru că nu s-a referit în niciun fel la decizia de a considera semnat procesul verbal, deși a invocat nulitatea, pentru lipsa semnăturii, și neaplicarea legii semnăturii electronice în cazul actelor autentice; a considerat legală procedura de comunicare, deși erau invocate motive de nulitate relativă, legate de lipsa menționării domiciliului martorului, precum și a excepției de prescripție a amenzii; decizia de a nu aplica în totalitate legea mai favorabilă. În schimb, s-ar fi reținut aspecte neinvocate, cum ar fi circumstanțele atenuante.
A făcut trimitere la practica instanței supreme, care consideră că este îndeplinit motivul de la art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă dacă nu sunt analizate raporturile juridice, motivarea nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, trebuie să fie clară, precisă, să fie o garanție pentru părți în fața unui eventual arbitrariu judecătoresc, singurul mijloc de a se putea exercita controlul judecătoresc. Față de aceste precizări, a considerat că apărările sale nu au fost puse în discuție, conform principiului contradictorialității, iar concluziile instanței nu au fost motivate, ceea ce ar determina casarea sentinței, potrivit motivului invocat.
Recurentul a invocat și art. 3041 din Codul de procedură civilă, solicitând, în principal, anularea sentinței și admiterea integrală a procesului verbal, rejudecarea și constatarea nulității absolute a procesului verbal, în subsidiar, admiterea excepției prescripției amenzii și anularea procesului verbal, obligarea intimatei la 450 lei, cheltuieli de judecată.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că semnătura electronică este un element independent de înscris, nicio dispoziție legală nu interzice aplicarea pe înscrisuri autentice.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Examinând recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Recursul nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedură, ci instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv în privința netemeiniciei, în baza art. 3041 din Codul de procedură civilă, hotărârea neputând fi atacată cu apel, conform art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
1. Un prim motiv de nelegalitate a fost art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurentul considerând că, astfel cum a arătat și în plângee, procesul verbal a fost încheiat nelegal și nu i-a fost comunicat.
Referitor la nulitatea procesului verbal, pentru lipsa semnăturii, a susținut recurentul că actele întocmite în baza O.G. nr. 2/2001 sunt considerate autentice, în accepțiunea Codului civil, și nu li se pot aplica prevederile Legii nr. 455/2001, referitoare la semnătura electronică, acestea privind numai raporturi de drept privat. Pe acest temei, al lipsei semnnăturii agentului constatator, a susținut nulitatea absolută a procesului-verbal.
Din actele dosarului de fond, tribunalul observă că procesul verbal de contravenție . 12 nr._/22.02.2012 (fila 6) a fost încheiat de către agentul constatator D. A. B. din cadrul CNADNR SA - CESTRIN, posesor al autorizației de control nr. 0875 (fila 13) și al certificatului calificat emis de CERTSIGN S.A. - furnizor de servicii de certificare acreditat (fila 13). Alături de această mențiune, procesul verbal în discuție conține și mențiunea generării și semnării electronice de către agentul constatator, având aplicată ștampila unității din care face parte acesta, respectiv Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București.
În speță, săvârșirea faptei ce constituie contravenție nu a fost constatată personal de către agentul constatator, ci prin intermediul unui mijloc tehnic certificat, procesul-verbal de constatare a contravenției fiind generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art. 7 al Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe certificatul calificat, generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
Potrivit art. 7 din Legea 455/2001, în cazurile în care, conform legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 prin care este definită semnătura electronică ce „reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”, precum și cu cele ale pct. 4 al aceluiași articol din lege, care definesc semnătura electronică extinsă ce „reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă”.
Or, din corelarea conținutului procesului-verbal cu dispozițiile sus citate, tribunalul constată că este îndeplinită cerința legii speciale, actele având inclusă semnătura electronică extinsă a agentului constatator din cadrul CNADNR S.A. – CESTRIN, inserarea acestor mențiuni fiind logic asociată cu datele în formă electronică și servește ca metodă de identificare, îndeplinind cumulativ cerințele 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001.
Mai mult, se observă că norma cadru, cuprinsă în O.G. nr. 2/2001, art. 16, nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept conform căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.
Recurentul a mai considerat că intimata nu a respectat nici regulile de comunicare, conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, în niciuna dintre modalitățile legale, deoarece plicul a fost aruncat în cutia poștală, fapt ce l-a împiedicat să ia cunoștință în timp util de obligația de plată și să beneficieze, eventual, de posibilitatea de a achita jumătate din amendă în termen de 48 de ore. În plus lipsește din procesul-verbal domiciliul martorului, făcând imposibilă identificarea sa. Completarea lacunară a procesului verbal și nerespectarea procedurii de comunicare, în opinia recurentului, echivalează cu necomunicarea, motiv pentru care s-a susținut excepția de prescripție a executării sancțiunii amenzii și anularea procesului-verbal.
Excepția prescripției executării amenzii a fost respinsă, instanța de fond constatând legala comunicare a procesului verbal, în termen de o lună de la data întocmirii. Astfel, procesul verbal de sancționare, . nr._, a fost întocmit la 22.02.2012 și comunicat petentului, prin afișare la domiciliu, la data de 14.03.2012, astfel cum rezultă din procesul verbal depus la fila 7, odată cu plângerea.
Art. 27 din O.G. nr. 2/2001 prevede: „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.” Nu rezultă din această normă care sunt datele de identificare pe care trebuie să le menționeze agentul procedural cu privire la martorul care atestă operațiunea de afișare, nu sunt prevăzute sancțiuni exprese, astfel încât recurentul trebuia să invoce și dovedească vătămarea care i s-ar fi produs: nu a dovedit însă că actul nu i-a fost comunicat prin afișare, ci prin lăsarea în cutia poștală, la o altă dată decât cea menționată în procesul verbal (fapt ce trebuia dovedit numai de către petent, conform art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă); nu a solicitat administrarea probei cu declarația acestui martor, din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, împrejurare în care s-ar fi solicitat agentului constatator să indice numele complet și domiciliul martorului M., în vederea citării și audierii; nu a precizat care a fost data exactă când a luat cunoștință despre procesul verbal, pentru a se stabili, eventual, termenul de 48 de ore, pentru achitarea a jumătate din minimul amenzii; nu a făcut dovada achitării unui astfel de minim, petentul susținând motive de nulitate a procesului verbal, fără să solicite constatarea acestui drept. Se poate observa că, în plângere (prima pagină, ultimul alineat), indică aceeași dată a comunicării procesului verbal, 14.03.2012, împrejurare în care tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada niciunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Procesul-verbal i-a fost comunicat recurentului, în termenul legal de o lună, prevăzut de art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în modalitatea de afișare, la domiciliu, cu respectarea art. 27 din O.G. nr. 2/2001, nefiind prescrisă executarea sancțiunii amenzii. Trebuie însă precizat, raportat la solicitarea recurentului de fi anulat procesul-verbal, pe acest considerent, că, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile prescripției speciale a executării amenzii, numai amenda nu ar mai fi fost executată, nefiind un motiv de anulare a procesului-verbal.
Tot pentru a susține motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurentul a mai arătat că noua lege, nr. 144/2012, este de imediată aplicare, în virtutea retroactivității legii mai favorabile, astfel că instanța trebuia să observe că exista un termen de încheiere și comunicare a procesului verbal de maxim 30 de zile, perioadă în care nu mai pot fi încheiate alte procese verbale. Invocând aplicarea legii mai favorabile, a solicitat să se constate nulitatea procesului verbal, care a fost încheiat și comunicat după 6 luni de la constatarea faptei. S-a învederat instanței că mai există o plângere pe rolul instanțelor,_/200/2012, al cărei obiect este un alt proces verbal, pentru o faptă identică, săvârșită la o zi față de cea din cauza de față. Ar fi un motiv de anulare a ambelor procese-verbale, în opinia recurentului.
Tribunalul reține că, la data soluționării plângerii, norma în vigoare a fost O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 144/23.07.2012, care este mai favorabilă și a devinit aplicabilă în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României și art. 12 din O.G. nr. 2/2001, norma fiind cea reținută și de către instanță pentru soluția de anulare a tarifului de despăgubire.
Contravenția reglementată de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 este considerată continuă (în sensul că încălcarea obligației legale durează în timp, conform art. 13 alin. 2 fraza a doua din O.G. nr. 2/2001). Art. 11 alin. 3 prevede un termen de 30 de zile pentru constatarea faptei și comunicarea procesului-verbal, interval în care este interzisă încheierea altor procese-verbale.
Legea nouă îi este mai favorabilă recurentului și a fost aplicată, în mod corect, de către instanța de fond numai în privința sancțiunii complementare. Art. 12 din O.G. nr. 2/2001 prevede: „Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
(2) Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Acestea sunt principiile care stau la baza stabilirii normei mai favorabile: dezincriminarea (atunci când o faptă nu mai este considerată contravenție, nu se mai sancționează) și sancțiunea mai ușoară. Or, în acest caz, numai sancțiunea complementară a fost înlăturată, prin abrogarea art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, fapta fiind considerată contravenție. Pentru a-i fi aplicabile prevederile referitoare la caracterul continuu, ar fi trebuit ca, în cazul recurentului, procesul-verbal contestat să fi fost încheiat după ce, anterior, ar mai fi fost încheiate astfel de procese-verbale. Chiar recurentul menționează însă în cererea de recurs că i-a mai fost aplicată o astfel de sancțiune, însă pentru o faptă pretins comisă la o zi după cea constatată prin procesul-verbal care face obiectul cauzei de față. Nulitatea, în baza legii mai favorabile, poate fi invocată numai în privința celui de al doilea proces verbal încheiat.
Recurentul a considerat că, deși a invocat motive de nulitate absolută și relativă, acestea nu au fost atent analizate, fiind încălcat principiul imparțialității instanței, putându-se observa atitudinea părtinitoare și superficială, în raport de modul în care s-au produs faptele. În loc să descrie faptele, astfel cum rezultau din toate probele, și să facă o interpretare proprie, instanța ar fi ales să reproducă situația de fapt, conform procesului verbal, nemaiexistând egalitatea părților din proces.
În privința acestor argumente, care au susținut tot primul motiv de recurs, tribunalul constată că nu erau îndeplinite condițiile pentru constatarea nulității exprese, absolute, a procesului-verbal, nici relative, nu s-a dovedit o atitudine părtinitoare a instanței, proba prin înscrisuri fiind singura administrată. Contravenția, astfel cum a fost descrisă în procesul-verbal contestat, a fost dovedită cu planșa fotografică depusă la fila 14, recurentul nefăcând nicio dovadă contrară, în sensul că ar fi plătit tariful special pentru utilizarea drumurilor naționale.
2. Un alt motiv de recurs a fost încălcarea formelor de procedură, conform art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, apreciind că au fost încălcate dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție. Instanța ar fi înțeles să judece la timpul trecut, a refuzat în mod discreționar să ia în considerare apărările legate de lipsa semnăturii și lipsa afișării.
Se poate observa că nu a fost indicat conținutul dreptului la apărare, care ar fi fost încălcat, pentru a se verifica dacă este susținut acest motiv, în realitate, recurentul făcând referire la aceleași motive precizate la pct. 1: nulitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii și lipsa afișării. Tribunalul a răspuns acestor argumente, legea fiind corect aplicată de către instanța de fond.
3. S-a invocat și art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, considerând că s-a stabilit eronat că i-a fost aplicată sancțiunea la 22.02.2012, iar procesul-verbal comunicat la 14.03.2012, ceea ce ar dovedi studierea superficială a situației de fapt. Deși a susținut că nu s-a realizat niciuna dintre cele două comunicări legale, ceea ce ar echivala cu o necomunicare, instanța ar fi reținut numai data de 14.03.2012, fără a mai reține că nu a intrat decât ulterior în posesia procesului verbal.
Tribunalul menționează că art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă se referă la modificarea hotărârii atunci când, interpretând greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris la art. 1270 alin. 1 din Codul civil, potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Or, în prezenta cauză, plângere contravențională, nu sunt aplicabile aceste norme, ci cele speciale, derogatorii, specifice raporturilor de drept administrativ, rezultate din aplicarea O.G. nr. 2/2001. Stabilirea eronată a situației de fapt poate fi verificată, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă, însă, în cauză s-a determinat corect că actul a fost încheiat la 22.02.2012, pentru fapta comisă la 28.08.2011, iar comunicarea procesului-verbal la 14.03.2012.
4. Recurentul a considerat că sentința nu este motivată, invocând art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, pentru că nu s-a referit la apărările sale.
Tribunalul menționează că art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă prevede că se poate dispune modificarea unei hotărâri când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Textul se referă la două ipoteze: nemotivarea hotărârii și indicarea unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei. Sentința recurată este însă motivată, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, nu există contradicții între considerente, nici între considerente și dispozitiv, astfel că nu poate fi reținut acest motiv de nelegalitate. Instanța de fond a arătat motivele pentru care nu se poate constata nulitatea procesului-verbal (semnătura electronică este valabilă, astfel cum a apreciat și instanța de recurs), a respins excepția prescripției executării amenzii (pentru că a fost valabil comunicat procesul-verbal), a aplicat corect legea mai favorabilă, numai în privința tarifului, amenda fiind pentru prima contravenție (a doua faptă, după cum a susținut recurentul, a fost a doua zi).
Referitor la motivele instanței de fond, legate de circumstanțe atenuante, chiar dacă acestea nu au fost invocate, tribunalul apreciază că justifică soluția, de menținere a amenzii, întrucât, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii.
A făcut trimitere la practica instanței supreme, care consideră că este îndeplinit motivul de la art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă dacă nu sunt analizate raporturile juridice, motivarea nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, trebuie să fie clară, precisă, să fie o garanție pentru părți în fața unui eventual arbitrariu judecătoresc, singurul mijloc de a se putea exercita controlul judecătoresc. Față de aceste precizări, a considerat că apărările sale nu au fost puse în discuție, conform principiului contradictorialității, iar concluziile instanței nu au fost motivate, ceea ce ar determina casarea sentinței, potrivit motivului invocat.
Tribunalul constată că instanța de fond a răspuns motivelor de nelegalitate a procesului-verbal, s-a pronunțat asupra excepției prescripției, a analizat temeinicia actului, a aplicat, corect, legea nouă, mai favorabilă. Principiul contradictorialității obligă judecătorul să asculte ambele părți, să ofere posibilitatea fiecăreia de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate (instanța nu a invocat din oficiu vreo problemă de drept, astfel că nu poate fi reținut argumentul recurentului). Ambele părți au avut aceleași drepturi, însă petentul nu a solicitat administrarea altor probe, decât cele prin înscrisurile atașate plângerii. Dacă motivul reglementat de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă ar fi întemeiat, soluția ar fi de modificare, iar nu de casare, cum arată recurentul, în temeiul art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 1, rap. la art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.
Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul B. C., domiciliat în mun. București, .. 2, ., ., cu domiciliul procesual ales la „Lukowicz C. & Partners”, Camera de Comerț și Industrie a României, mun. București, .. 2, Tronson 3 E, .-3, sectorul 3, împotriva sentinței civile nr._/26.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sectorul 6, având ca obiect plângere contravențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 ianuarie 2013.
Președinte, I. M. | Judecător, M. N. | Judecător, C.-F. P. |
Grefier, V. P. |
Red./tehn. M.N.
29.01.2013
2 ex.
Dosar instanța de fond:
Judecătoria B. –_
Judecător fond – G. N.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 346/2013. Tribunalul BUZĂU | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1/2013. Tribunalul... → |
|---|
