Plângere contravenţională. Decizia nr. 515/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 515/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 19287/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 515/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Judecător E. P.
Judecător A. M.
Grefier M. H.
Pe rol fiind judecarea recursului contravențional formulat de petentul S. N. – domiciliat în B., .. 3, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._ din 10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. – cu sediul în B., Aleea Sporturilor, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare s-a prezentat recurentul S. N., lipsă fiind intimatul ITM B..
Recurentul depune la dosar copia contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 159/12.03.2011 în registrul general de evidență a salariaților și Decizia nr. 109 emisă de . SRL – privind încetarea contractului de muncă a numitului M. E. S. începând cu data de 13.09.2011.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză, apreciind-o în stare de judecată.
Instanța constată că s-au depus înscrisurile încuviințate recurentului și, nemaifiind cereri, excepții, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul S. N., având cuvântul, solicită admiterea recursului, în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate prin procesul-verbal contestat, cu sancțiunea avertisment.
Precizează că nu a cunoscut faptul că trebuie să încheie contract individual de muncă încă din prima zi de lucru, întrucât abia își înființase societatea comercială.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data 31.08.2011,sub numărul_ ,petentul S. N. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B.,anularea procesului verbal constatare și sancționare a contravențiilor . nr.6748/17.08.2011 ca nelegal și netemeinic,iar in subsidiar inlocuirea amenzii în cuantum de 20.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plîngerii petentul a susținut că,la data de 12.08.2011,a fost sancționat de un inspector de muncă cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru că numiții Mihălăescu E. și C. V.,care executau lucrări de demolare la punctul de lucru Comisoaia din ., au declarat că nu au semnat contracte individuale de muncă și lucrează în beneficiul lui,care are încheiat contract de prestări servicii cu firma care consolidează clădirea, că cele două persoane desfășurau activitatea de câteva zile,respectiv 01.08.2011 și 12.08.2011, că această situație se datorează celor doi angajați care nu i-au prezentat toate actele necesare perfectării și înregistrării contractelor individuale de muncă, că ulterior,după finalizarea controlului,au încheiat contractele de muncă care au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților REVISAL și că nu a cunoscut prevederile legale și a înțeles acum că toate persoanele care prestează muncă,trebuie să aibă încheiate contracte de muncă la momentul începerii prestației în muncă.
Concluzionând,petentul solicită aplicarea sancțiunii avertismentului.
In drept,au fost invocate dispozitiile art.31 din O.G.nr.2/2001.
Pentru dovedirea plângerii,petentul a solicitat proba cu înscrisuri,sens în care a depus la dosar în copie:procesul-verbal contestat,C.I.,Certificatul de înregistrare la ORC de pe lângă Tribunalul B.,contractul individual de munca inregistrat sub nr.159/12.08.2011 în registrul general de evidență a salariaților,contractul de prestări servicii nr.117/05.08.2011,procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.123/11.08.2011.
Intimatul a depus actul procedural denumit de acesta NOTE DE CONCLUZII SCRISE,prin care a solicitat motivat respingerea plangerii ca neintemeiata și mentinerea procesului-verbal contestat,aratând că,la data incheierii procesului-verbal,petentul nu a prezentat forma scrisa a contractului individual de munca pentru numiții Mihălăescu E. și C. V.,care executau lucrări de demolare în clădirea proprietatea .,aflată în . lucru Comisoaia și care lucrau în beneficiul persoanei fizice S. N., că fapta petentului de a primi la lucru cele două persoane fără a le încheia în prealabil contract d emuncă în formă scrisă constituie contravenție conform art.16(1) din Codul muncii,faptă care,conform art.260(1) lit.e din același act normativ,se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei,pentru fiecare persoană identificată, că contractul individual de muncă reprezintă o garanție a asigurării siguranței și stabilității raporturilor de muncă, întrucât stabilește toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți, potrivit art. 16 alin. l din Codul Muncii, angajatorul este obligat să încheie contractul individual de muncă, în formă scrisă, în limba română, în baza consimțământului părților, anterior începerii raporturilor de muncă și că munca desfășurată în afara încheierii unui contract individual de muncă produce prejudicii persoanei în cauză, deoarece este neasigurată - nu are vechime în muncă și este neprotejată de eventuale riscuri - îmbolnăviri profesionale sau accidente de muncă.
Referitor la cuantumul amenzii,a arătat că,sanctiunea aplicată se incadrează în limita minima legală de 10.000 lei.
În drept, a invocat dispozitiile art.115-118 Cod proc.civila.
La întâmpinare, organul constatator a atasat inscrisuri (f. 18-45).
În baza materialului probator administrat Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr_ din 10.10.2012 prin care a arespins plîngerea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că la data de 17.08.2011,petentul S. N. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei,de către un inspector din cadrul intimatului ITM, pentru nerespectarea prevederilor art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată și completată., că s-a reținut în cuprinsul procesului-verbal . nr.6748 că, în data de 12.08.2011,ora 09:30-10:30,la punctul de lucru Comisoaia,comuna Zărnești al . Export,s-a constatat că,angajatorul a primit la muncă două persoane-respectiv Mihălăescu E. și C. V.-,care executau lucrări de demolare,fără a li se întocmi contract individual de muncă,contrar prevederilor art. 16 alin. 1 și art. 276 alin. 1 din Legea nr. 53/2003,modificată și completată și că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001,instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța a reținut că acesta a fost legal întocmit, față de prevederile art. 16 și 17 alin. din OG nr. 2/2001, unde sunt prevăzute cauzele de nulitate ale actului de constatare și sancționare contravențională.
Trecând la verificarea temeiniciei procesului-verbal atacat Judecătoria B. a concluzionat că acesta îndeplinește condițiile de temeinicie pentru sancționarea în mod valabil a contravenientului,având în vedere înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, în ceea ce privește forța probantă a actului analizat s-a reținut că, în măsura în care fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost constatată personal de către inspectorul ITM,acesta beneficiază de o prezumție relativă de adevăr,făcând dovada asupra stării de fapt reținută,până la proba contrarie. Relativ la prezumția evocată, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului,ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenție dreptul de a învesti organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64),fiind conformă Convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat în fața unei instanțe,având implicit și valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestații judiciare împotriva unui alt act de același gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia să contravină CEDO.
În aceiași ordine de idei a mai constatat instanța că actul de sancționare se coroborează cu procesul-verbal de control nr._/17.08.2011 și anexele aferente(filele 21-24),cu declarațiile date de angajații Mihălăescu E. și C. V. la data controlului ( filele 25,26),înscrisuri din care reiese fără dubiu că primul era angajatul petentului de la data de 01.08.2011,iar secundul,de la data de 12.08.2011,fără contract de muncă.
Fapta contravențională pentru care petentul a inițiat demersul justițiar,este prevăzută și sancționată de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia constituie contravenție,"primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei”.În conformitate cu prevederile art. 16 alin 1 din același act normativ ,,Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă”.
Sub aspectul laturii obiective, Judecătoria a apreciat că elementul material al contravenției s-a materializat prin inacțiunea petentului de a încheia contract individual de muncă pentru angajații Mihălăescu E. și C. V.,în formă scrisă,anterior începerii raporturilor de muncă,deoarece această obligație legală îi incumba acestuia,în calitate de angajator.
Urmarea imediată a faptei săvârșite de către petent, constă în lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine și securitate socială necesar desfășurării normale a activității de muncă.Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de petentă și urmarea imediată, rezultă, ex re, din însăși săvârșirea (in)acțiunii incriminate.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a petentului față de faptă și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte deoarece a prevăzut rezultatul faptelor sale și,deși nu l-a urmărit,a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Față de cele expuse,Judecătoria B. a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional,ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională, instanța a observat că prin procesul-verbal s-a aplicat petentei amenda contravențională în cuantum de 20.000, sancțiune care, verificată prin prisma criteriilor înscrise la art. 21 lin. 3 din O.G. nr. 2/2001, a fost apreciată ca judicios dozată având în vedere că fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social relativ moderat, circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, încălcarea obligației legale de a încheia contract de muncă, invocarea necunoașterii legii.
S-a considerat că sancțiunea aplicată (amenda în cuantum egal cu minimul prevăzut de lege) nu este nicidecum excesivă față de gradul de pericol social concret al faptei iar înlocuirea ei cu sancțiunea avertismentului ar constitui o încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 și o încurajare reprezentând contribuția de asigurări sociale datorate ș.a.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și al celorlalte dispoziții legale menționate, constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție . nr.6748/17.08.2011, instanța a respins, ca neîntemeiată ,plângerea formulată de petentul S. N..
Împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data de 10.10.2012 a formulat recurs, la data de 29.11.2012, petentul S. N. criticând-o pentru netemeinicie.
A arătat că motivele de recurs urmează a le prezenta atât în scris cât și oral la primul termen de judecată.
Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare .
Recurentul nu a formulat în scris motivele de recurs însă la prima zi de înfățișare a susținut că cele 2 persoane găsite cu ocazia controlului efectuat de către intimat ca neavând încheiat contract individual de muncă nu erau salariații săi, una dintre ele având încheiat contract de muncă cu .,iar cea de-a doua fiind în perioadă de probă la aceeași unitate.
A mai arătat că, la rândul său, avea încheiat un contract de prestări servicii cu această societate și așa se explică faptul că cei doi muncitori au fost găsiți lucrând efectiv la obiectivul din .> În recurs, acesta a depus la dosar, în copie, contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 159/12.08.2011 încheiat între . SRL și Mihalachescu E. și Decizia nr. 109 emisă de . SRL .
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă., Tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal de contravenție . nr. 6748 din 17.08.2011 s-a reținut în sarcina petentului recurent S. N. săvârșirea contravenției prev. de art. 260 al.1lit.e din Codul Muncii constând în aceea că, la controlul efectuat în data de 12.08.2011, orele 9,30-10,00 la punctul de lucru Comisoaia a ., au fost găsite 2 persoane, Mihălăchescu E. și C. V., care au declarat că lucrează din 1.08.2011, respectiv 12.08.2011 în beneficiul recurentului, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.
S-a aplicare recurentului o amendă contravențională în sumă de 20.000 lei.
În recurs S. N. a depus la dosar contractul individual de muncă nr. 159 /12.08.2011 încheiat între Mihălăchescu E. și . SRL din care rezultă că acesta a fost încadrat pentru o perioadă de 1 lună ca muncitor necalificat la firma arătată.
Tot în recurs s-a depus și Decizia nr. 109 emisă de . care se dispune încetarea raporturilor de muncă dintre angajat și unitate ca urmare ajungerii la termen a contractului de muncă.
În această manieră recurentul a făcut dovada că unul dintre cei doi muncitori despre care se afirmă de către organul de control că ar fi prestat muncă în folosul său, se afla în derularea unor raporturi de muncă cu . că avea încheiat contract de muncă.
Așa fiind, tribunalul constată că actul de constatare al contravenției este nelegal încheiat în ceea ce îl privește pe Mihălăchescu E..
Cum în realitate este vorba despre o singură persoană care presta activitate în beneficiul recurentului fără a avea contract de muncă în formă scrisă, respectiv C. V., tribunalul constată că sancțiunea amenzii în cuantum minim de 10.000 lei( 20.000 lei sancțiunea aplicată vizând 2 persoane ) ar fi disproporționată în raport cu gradul de pericol social concret al faptei.
Potrivit art.21 din O.G.nr.- 2/2001 sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de lege și ea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei urmând a se avea în vedere modul de săvârșire al acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, datele legate de persoana contravenientului.
Or, în raport de faptul că este vorba despre o singură persoană primită la muncă fără forme legale, de împrejurarea că aceasta își începuse activitatea chiar în ziua efectuării controlului, și având în vedere că petentul contravenient nu a mai fost sancționat anterior, tribunalul apreciază că sancțiunea „ avertisment ”, prev. de art.5 lit.a din O.G.nr. 2/2001, este îndestulătoare și de natură a conduce la realizarea scopului preventiv și educativ al sancțiunii.
De aceea, în temeiul art.312 al. 2 Cod proc.civ. coroborat cu art. 304 pct.9 și 304 indice 9 Cod proc.civ., va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, pe fond, va admite în parte plângerea și va dispune anularea, în parte, a procesului-verbal de contravenție . nr. 6748/17.08.2011, în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei, cu sancțiunea "avertisment".
În temeiul art.7 din O.G nr. 2/2001 va atrage atenția contravenientului asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul- petent S. N. – domiciliat în B., .. 3, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._ din 10.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. – cu sediul în B., Aleea Sporturilor, ., și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată și, pe fond, admite, în parte, plângerea și dispune anularea, în parte, a procesului-verbal de contravenție . nr. 6748/17.08.2011, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei, cu sancțiunea "avertisment".
Atrage atenția contravenientului asupra necesității respectării dispozițiilor legale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013
Președinte, M. Ș. | Judecător, E. P. | Judecător, A. M. |
Grefier, M. H. |
Red. A.Mdos.fond-_
Teh.red.A.M/A.P/2ex. jud.fond- C.A.
24.04.2013
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1800/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 522/2013. Tribunalul BUZĂU → |
---|