Plângere contravenţională. Decizia nr. 969/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 969/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 26390/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 969/2013
Ședința publică de la 17 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C.-F. P.
Judecător: M. N.
Judecător: A.-M. D.
Grefier: V. P.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către petentul O. T. P., domiciliat în mun. B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ din 16.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție Județean B. cu sediul în B., .-10, județul B., C. D. V., domiciliat în mun. B., ., județul B., Societatea „E. A.” S.A. Agenția B., cu sediul în mun. B., . B, ., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul C. D. V., personal, identificat prin C.I. . nr._, lipsă fiind recurentul petent O. T. P. și intimații.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrebată fiind, partea prezentă arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe recurs, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părții prezente, potrivit cu care aceasta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.
Intimatul C. D. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 25.09.2012, sub nr._, petentul O. T. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/21.09.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că agentul constatator a reținut că, în data de 14.09.2012, ora 13,20, a condus autoturismul Ford, cu numărul de înmatriculare_, pe . B. și nu a păstrat o distanță laterală suficientă la trecerea pe lângă autoturismul Opel, cu numărul de înmatriculare_, rezultând avarierea acestuia, iar ulterior nu s-a prezentat la poliție în termen de 24 de ore pentru a anunța incidentul. A arătat că, în data de 21.09.2012, a fost invitat la poliția municipiului B., biroul rutier, unde agentul constatator i-a adus la cunoștință că există o sesizare împotriva sa conform celor mai sus arătate.
Nu a recunoscut faptul că a acroșat acel autoturism, lucru ce este dovedit de faptul că autoturismul său nu prezintă nicio urmă de avarie, fapt constatat și de agentul constatator și menționat în procesul verbal.
Aplicarea sancțiunii a fost realizată doar ca urmare a acelei reclamații, fără să existe alte mijloace de probă. De asemenea, nu își amintește să fi acroșat acel autoturism, iar dacă prin excepție acest lucru s-a întâmplat, el nu a sesizat fapta, nici măcar ulterior, întrucât autoturismul său nu prezintă nicio urmă de avarie.
Faptul că a circulat cu autoturismul său pe . lucru normal, deoarece acolo locuiește. În situația în care autoturismul reclamantului prezenta avarii, apreciază că în mod eronat l-a indicat pe el ca autor, lucru generat și de prezența lui frecventă pe acea stradă. De asemenea, cu toate că a făcut toate aceste precizări, agentul constatator nu a ținut cont de declarațiile sale, aplicând sancțiunea doar în baza celor spuse de reclamant, fără a efectua o minimă cercetare și fără a constata realitatea din teren. De asemenea, în situația în care acroșarea s-ar fi produs, însă fără ca el să o sesizeze nici măcar ulterior și fără a-i fi adusă la cunoștință de către petent, apreciază că nu poate fi sancționat întrucât contravenția este fapta produsă cu vinovăție, care, în situația de față, nu există. Apreciază că, în acest sens, reclamantul putea să-l sesizeze direct, deoarece este frecvent prezent la domiciliu, iar faptul că nu a făcut acest lucru și a reclamat poliției o presupunere a sa nu poate conduce la sancționarea sa.
Plângerea a fost motivată pe baza dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.
S-a susținut că, la data de 14.09.2012, la sediul Poliției Municipiului B. s-a prezentat numitul C. D. V., care a declarat că, în aceeași zi, în jurul orei 13.20, în timp ce se afla la volanul autoturismului său marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, pe . acroșat în partea laterală stânga spate, producându-se o urmă vizibilă pe lungimea de 80 cm pe aripa stângă spate, de către auto marca Ford cu numărul de înmatriculare_, al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea.
A auzit zgomotul produs în urma acroșării autoturismului său, petentul a oprit autoturismul său, a mers puțin în marșarier, dar nu a oprit, ci dimpotrivă, și-a făcut loc autoturismului său și a plecat mai departe. Având centura pusă, până a coborât din mașină, numitul C. D. V. nu a apucat decât să vadă numărul de înmatriculare al autoturismului care îl acroșase, respectiv_, că la volan se afla o persoană tânără de sex masculin, după care a sunat la 112, indicându-i-se să meargă la poliție pe .> În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deținătorul autoturismului_ este numitul O. T. P., care a fost invitat la sediul poliției municipiului B., prezentându-se la data de 21.09.2012, declarând că el a condus autoturismul la data de 14.09.2012, dar că nu-și amintește să fi acroșat vreun autoturism, autoturismul său neprezentând avarii.
A mai arătat intimatul că, la data de 21.09.2012, cele două autoturisme implicate au fost poziționate unul lângă celălalt, pentru a se stabili dacă avariile autoturismului_ provin de la autoturismul_, rezultând faptul că zgârietura primului autoturism de la aripa stângă spate corespunde cu oglinda retrovizoare dreapta a celui de-al doilea autoturism. Urma de avarie a_ se prezintă sub forma unei zgârieturi foarte fine, dar vizibile și din acest motiv auto_ nu prezintă avarii. Agentul de poliție, după ce i-a adus la cunoștință abaterile săvârșite, a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție . nr._ pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru nepăstrarea unei distanțe laterale suficiente și art. 79 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 pentru neprezentarea în termenul de 24 ore de la producerea evenimentului rutier soldat cu pagube materiale, aplicând totodată măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere, eliberând dovada înlocuitoare.
Prin sentința civilă nr._/16.11.2012, a fost respinsă plângerea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 21.09.2012, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. B. procesul verbal de contravenție . nr._/21.09.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 2, raportat la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 și art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 14.09.2012, ora 13,20, în municipiul B., petentul a condus autoturismul marca Ford,_, pe . păstrat o distanță laterală suficientă față de autoturismul marca Opel,_, ce se afla staționat, rezultând avarierea acestuia din urmă. De asemenea, nu s-a prezentat în termenul legal de 24 ore la sediul poliției pentru a anunța accidentul.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 100 alin. 2, raportat la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța a constatat că, din declarația celuilalt conducător auto implicat în accident, C. D. V., la data de 14.09.2012, intimatul C. D. V., în timp ce staționa în mașina marca Opel, pe . Ford cu nr. de înmatriculare_ a trecut pe lângă el și a zgâriat cu oglinda laterală dreaptă, aripa stângă spate a autoturismului său, după care și-a continuat drumul, fără a opri.
În condițiile în care petentul nu a depus nicio probă prin care să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în procesul verbal, iar intimatul C. D. V. prezent în fața instanței a confirmat starea de fapt menționată în procesul verbal, instanța a apreciat că cele menționate în procesul verbal atacat corespund realității
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. g din O.UG. nr. 195/2002, respectiv faptul că nu s-a prezentat în termenul legal de 24 ore la sediul poliției pentru a anunța accidentul, instanța nu a reținut apărarea petentului în sensul că nu este vinovat de această faptă, pentru că nu și-a dat seama că a produs un accident, întrucât intimatul C. D. V., prezent în fața instanței, a afirmat că, deși s-a auzit zgomotul produs în urma acroșării autoturismului său, petentul a oprit autoturismul său, a mers puțin în marșarier, dar nu a oprit, ci, dimpotrivă, și-a făcut loc autoturismului său și a plecat mai departe.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, la data de 20.12.2012, petentul O. T. P., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 10.01.2013.
În motivare, recurentul a arătat că, atât din declarația pe care a dat-o la Poliție, dar și din întâmpinare și din sentință, nu rezultă că a acroșat vreun autoturism la data de 14.09.2012, pe ._, pe care l-a condus.
A făcut referire la practica în materia plângerilor contravenționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia sarcina probei îi revine intimatei, iar petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală, de o situație îndoielnică beneficiind persoana acuzată.
Raportat la art. 6 din Convenția europeană, a apreciat recurentul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, nu i-a oferit garanțiile procesuale recunoscute și garantate, nu i-a solicitat intimatului să facă dovada temeiniciei procesului-verbal, care s-a încheiat numai pe baza afirmațiilor lui C. D. V..
Recurentul a precizat că, deși în procesul-verbal încheiat de organul constatator, se face vorbire despre faptul că autoturismele au fost puse unul lângă altul și au fost fotografiate, nu s-a depus nicio planșă fotografică.
Nu a contestat împrejurarea că autovehiculul intimatului a avut zgârieturi pe aripa stânga, spate, însă a arătat că nu există nicio dovadă că a comis fapta. Intimatul nu a dovedit temeinicia procesului-verbal, prezumția de nevinovăție de care beneficiază nu a fost răsturnată, situația îndoielnică asupra veridicității constatării există, procesul-verbal a fost semnat cu obiecțiuni.
Recurentul a susținut respectarea legii de către toți cetățenii, însă nu cu neglijarea drepturilor și libertăților persoanelor, care reprezintă valori supreme și garantate de Constituția României.
A mai susținut că, pentru angajarea răspunderii contravenționale a unei persoane, ar trebui să se constate că a fost comisă o faptă care este stabilită contravenție, cu vinovăția prevăzută de lege.
Recurentul a considerat că instanța de fond și-a format cu ușurință convingerea că el a săvârșit fapta, fără a-și exercita rolul activ și cu nerespectarea garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6 din Convenția europeană.
A precizat că, pe . parcate, pe partea stângă, în sensul său de mers, unic, în mod permanent, autoturisme taxi, astfel că, dacă intimatul C. D. V. a susținut că se afla pe partea dreaptă, din cauza lățimii reduse a străzii, este imposibil să mai circule și a treia mașină.
S-a învederat instanței că, după ce a fost înștiințat să se prezinte la Poliție, organul constatator l-a întrebat cine a condus autoturismul_ la data de 14.09.2012, a confirmat că este unul dintre conducătorii acestei mașini, dar că nu a existat nicio discuție despre neprezentarea, pe motiv că este un termen de 30 de zile, nu a avut discuții telefonice sau verbale cu intimații, până la convocare. Nu s-a ținut cont de faptul că nu a acroșat niciun autovehicul.
A solicitat audierea, în calitate de martori, a intimatului C. D. V. și a organului constatator, apreciind că, de conivență, aceștia au stabilit că se face vinovat de avarii, pentru că locuiește pe ., menționată și în actul de identitate.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare, în termenul și condițiile stabilite de art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în instanță prezentându-se numai celălalt conducător auto, C. D. V., care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Examinând recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/16.11.2012, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
1. Un prim motiv de recurs a fost în sensul că, atât din declarația pe care a dat-o la Poliție, dar și din întâmpinare și din sentință, nu rezultă că a acroșat vreun autoturism la data de 14.09.2012, pe ._, pe care l-a condus.
Tribunalul constată că, la data de 21.09.2012, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B., procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 5, dosar judecătorie), prin care s-a dispus sancționarea recurentului O. T. P. pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 2, raportat la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 și art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002. La situația de fapt, organul constatator a menționat că, în ziua de 14.09.2012, ora 13.20, în municipiul B., petentul a condus autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_, pe . a păstrat o distanță laterală suficientă față de autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, ce se afla staționat, rezultând avarierea acestuia din urmă. De asemenea, nu s-a prezentat în termenul legal de 24 ore la sediul poliției pentru a anunța accidentul. I s-a aplicat petentului sancțiunea avertismentului pentru prima faptă și amendă în cuantum de 280 pentru cea de a doua, 3 puncte de penalizare, precum și reținerea permisului, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, ultimele două fiind sancțiuni complementare.
Se poate observa că, la baza stabilirii situației de fapt descrise în procesul-verbal, au stat declarațiile celor doi conducători auto, petentul O. T. P. și intimatul C. D. V., citat în cauză în temeiul art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, deși petentul, în declarația dată în fața organului de poliție (fila 13, dosar judecătorie), nu a recunoscut că a acroșat cu mașina pe care o conducea autoturismul intimatului, această împrejurare a rezultat din constatarea avariilor, menționată în procesul-verbal din 21.09.2012, încheiat la aceeași dată cu consemnarea declarațiilor conducătorilor auto. Și recurentul a menționat în declarația sa că au fost așezate una lângă cealaltă mașinile. Din procesul-verbal de constatare (filele 15-16), rezultă că mașina petentului, în dreptul oglinzii retrovizoare dreapta, se potrivea la înălțime cu urma lăsată pe autovehiculul participantului C. D. V.. Coroborând aceste constatări cu declarația intimatului, precum și cu împrejurarea că a recunoscut petentul faptul că a circulat pe . de 14.09.2012, în mod corect s-a stabilit că avariile au fost produse ca urmare a impactului dintre cele două vehicule, petentul fiind cel care nu a respectat distanța laterală suficientă, celălalt vehicul fiind staționat.
2. Recurentul a făcut referire la practica în materia plângerilor contravenționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia sarcina probei îi revine intimatei, iar petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală, de o situație îndoielnică beneficiind persoana acuzată.
Raportat la art. 6 din Convenția europeană, a apreciat recurentul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, nu i-a oferit garanțiile procesuale recunoscute și garantate, nu i-a solicitat intimatului să facă dovada temeiniciei procesului-verbal, care s-a încheiat numai pe baza afirmațiilor lui C. D. V..
Referitor la temeinicie, instanța reține că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală). Aceasta deoarece, în lumina jurisprudenței Curții Europene (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenție. La această încadrare conduc două argumente: norma juridică prin care se sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.
Instanța apreciază, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (280 lei și avertisment) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Oztürk c. Germaniei).
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție.
Instanța a respectat și a recunoscut petentului garanțiile specifice, nu există o situație îndoielnică în privința vinovăției sau a modului de producere a avariilor, nu a fost nesocotită prezumția de nevinovăție, de care beneficia recurentul, ci, prin prezumții simple, s-a dovedit săvârșirea faptelor de către petent, după cum s-a arătat la pct. 1 din considerente.
Fiind depuse la dosar înscrisurile analizate, petentul era cel care trebuia să dovedească o situație contrară, iar nu organul constatator, care a făcut proba contravențiilor reținute.
Lipsa rolului activ nu poate fi invocată în calea de atac, conform art. 129 alin. 51 din Codul de procedură civilă, norme aplicabile litigiului de față, potrivit normei de trimitere de la art. 47 din O.G. nr. 2/2001: „…părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
3. Recurentul a precizat că, deși în procesul-verbal încheiat de organul constatator, se face vorbire despre faptul că autoturismele au fost puse unul lângă altul și au fost fotografiate, nu s-a depus nicio planșă fotografică.
Tribunalul apreciază că, și în lipsa acestor fotografii, concluzia la care a ajuns instanța de fond este cea corectă. Ceea ce s-a constatat prin procesul-verbal din 21.09.2013 a fost împrejurarea că mașina petentului, în dreptul oglinzii retrovizoare dreapta, se potrivea la înălțime cu urma lăsată pe autovehiculul participantului C. D. V.. Or, faptul așezării celor două mașini, una lângă cealaltă, a fost precizată și în declarația petentului, iar mențiunile agentului de poliție nu au fost contestate, cât timp nu s-a susținut o situație contrară, respectiv că avariile nu se găseau în dreptul oglinzii retrovizoare dreapta sau că nu ar fi fost acele avarii.
4. Nu a contestat împrejurarea că autovehiculul intimatului a avut zgârieturi pe aripa stânga, spate, însă a arătat că nu există nicio dovadă că a comis fapta. Intimatul nu a dovedit temeinicia procesului-verbal, prezumția de nevinovăție de care beneficiază nu a fost răsturnată, situația îndoielnică asupra veridicității constatării există, procesul-verbal a fost semnat cu obiecțiuni.
Tribunalul a răspuns acestor critici, la pct. 1 și 2 din considerente, prin prezumții simple stabilindu-se legătura dintre avariile produse autoturismului intimatului și fapta petentului.
Referitor la semnarea procesului-verbal, cu obiecțiuni, se poate observa că, numai formal, apar aceste obiecțiuni, cât timp petentul a menționat, la rubrica respectivă „contest conținutul procesului-verbal”, fără să indice, în concret, care erau acele obiecțiuni, conform art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001.
5. Recurentul a susținut respectarea legii de către toți cetățenii, însă nu cu neglijarea drepturilor și libertăților persoanelor, care reprezintă valori supreme și garantate de Constituția României.
Constatându-se săvârșirea celor două contravenții, în mod legal, s-au aplicat sancțiunile menționate la pct. 1. Constituția României garantează nu numai drepturile și libertățile cetățenilor, dar, în același timp stabilește că cetățenii au obligațiile prevăzute de Constituție și prin alte legi (art. 15 alin. 1).
6. A mai susținut că, pentru angajarea răspunderii contravenționale a unei persoane, ar trebui să se constate că a fost comisă o faptă care este stabilită contravenție, cu vinovăția prevăzută de lege.
În cauză, ambele fapte reținute în sarcina petentului, sunt contravenții, conform normelor precizate la pct. 1 din considerente, iar vinovăția este sub forma culpei, fără să poată fi reținut vreun caz care înlătură răspunderea contravențională, în temeiul art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
7. Recurentul a considerat că instanța de fond și-a format cu ușurință convingerea că el a săvârșit fapta, fără a-și exercita rolul activ și cu nerespectarea garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6 din Convenția europeană.
Și aceste argumente au fost analizate, la pct. 2 (lipsa rolului activ nu poate fi invocată în căile de atac) și pct. 1 (situația de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate, cu înscrisuri).
8. A precizat că, pe . parcate, pe partea stângă, în sensul său de mers, unic, în mod permanent, autoturisme taxi, astfel că, dacă intimatul C. D. V. a susținut că se afla pe partea dreaptă, din cauza lățimii reduse a străzii, este imposibil să mai circule și a treia mașină.
Această împrejurare nu a rezultat din probele administrate, respectiv că, la data și ora reținute pentru săvârșirea contravențiilor, pe . mașini pe ambele părți ale drumului. Sarcina probei îi revenea petentului, care a invocat o altă situație decât cea din înscrisuri: din schița accidentului (fila 14, verso), rezultă că nu erau parcate mașini pe partea stângă; în schița pe care a desenat-o, la fila 13, verso, petentul a poziționat mașini pe ambele părți, dar cu loc suficient pentru a trece (astfel apare mașina sa în schița anexă la declarație), în timp ce, în motivele de recurs susține că ar fi imposibil să poată circula o a treia mașină.
S-a învederat instanței că, după ce a fost înștiințat să se prezinte la Poliție, organul constatator l-a întrebat cine a condus autoturismul_ la data de 14.09.2012, a confirmat că este unul dintre conducătorii acestei mașini, dar că nu a existat nicio discuție despre neprezentarea, pe motiv că este un termen de 30 de zile, nu a avut discuții telefonice sau verbale cu intimații, până la convocare. Nu s-a ținut cont de faptul că nu a acroșat nici un autovehicul.
Faptul că a confirmat conducerea vehiculului a fost coroborat cu declarația celuilalt participant, cu constatarea stării autoturismelor, astfel stabilindu-se faptele și vinovăția.
A solicitat audierea, în calitate de martori, a intimatului C. D. V. și a organului constatator, apreciind că, de conivență, aceștia au stabilit că se face vinovat de avarii, pentru că locuiește pe ., menționată și în actul de identitate.
În recurs, conform art. 305 din Codul de procedură civilă, nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor. Dacă s-ar aprecia că este necesară administrarea de probe noi, instanța ar putea dispune casarea și reținerea spre rejudecare, conform art. 312 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă. În cauză însă, proba solicitată nu este admisibilă, pentru că agentul constatator nu poate fi martor, fiind cel care întocmit procesul-verbal, emitentul actului, în cauză fiind citat organul din care face parte, în temeiul art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar intimatul C. D. V. este parte, nu poate fi martor, fiind citat în baza art. 33 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312, art. 3041 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Recurentul are obligația ca, în termen de 15 zile de la pronunțarea deciziei, conform art. 118 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, să se prezinte la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere. Neprezentarea contravenientului în termenul precizat, în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce (art. 118 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002).
Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul O. T. P., domiciliat în mun. B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr._ din 16.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție Județean B. cu sediul în mun. B., .-10, județul B., C. D. V., domiciliat în mun. B., ., județul B., Societatea „E. A.” S.A. Agenția B., cu sediul în mun. B., . B, ., având ca obiect plângere contravențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 mai 2013.
Președinte, C.-F. P. | Judecător, M. N. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, V. P. |
Red./tehn. M.N.
14.06.2013
2 ex.
Dosar instanța de fond:
Judecătoria B. –_
Judecător fond – E. P.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 324/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1388/2013. Tribunalul... → |
|---|
