Legea 10/2001. Sentința nr. 859/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 859/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 725/114/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 859/2013
Ședința publică de la data de 02 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. C. P.
Grefier V. P.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. I.-C., domiciliat în municipiul Oradea, ., . județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială Orașul Pogoanele, C. L. al Orașului Pogoanele și P. Orașului Pogoanele, județul B., având ca obiect acțiune Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: reclamantul S. I. C., personal, identificat prin CI . nr._ CNP_, lipsă fiind pârâții C. L. al Orașului Pogoanele, P. Orașului Pogoanele și U. A. Teritorială Orașul Pogoanele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că judecata acțiunii a fost suspendată prin încheierea din data de 25.06.2012, în temeiul art. 155¹ Cod procedură civilă, că, la data de 21.06.2013, s-a depus la dosarul cauzei cerere formulată de reclamant cu înscrisuri atașate, că, la data de 25.06.2013, instanța a repus cauza pe rol pentru discutare perimare și că procedura de citare este legal îndeplinită.
Tribunalul constată că nu s-au depus la dosar înscrisurile solicitate și, din oficiu, a invocat și a pus în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Reclamantul S. I. C. apreciază ca fiind suficiente înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea faptului că el este unicul moștenitor al defunctei S. M., bunica reclamantului, că nu are cunoștințe juridice și că nu cunoaște termenul de perimare, lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
I) Circumstanțele cauzei
1. Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2012 sub nr._ la Tribunalul B. - Secția I civilă, reclamantul S. I.-C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială Orașul Pogoanele, C. L. al Orașului Pogoanele și P. Orașului Pogoanele, modificarea Dispoziției nr. 1359, emisă de P. orașului Pogoanele la data de 9.12.2011 (comunicată la data de 11.01.2012), în sensul admiterii Notificării sale nr. 92A/2001, înregistrată sub nr._/13.11.2001 la Prefectura B. și obligarea Primarului orașului Pogoanele în aceeași dispoziție la compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent, stabilite în urma unor evaluări potrivit prevederilor legale, în speță imobile constând în suprafețe de teren sau clădiri aflate în raza administrativ-teritorială a orașului Pogoanele.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că reclamantul este unicul moștenitor rămas în viață al defunctei sale mătuși S. M., căsătorită cu Budich P., decedați ambii fără copii, mătușa sa moștenind de la tatăl său S. D. V. mai multe bunuri imobile, printre care și clădirea, în prezent demolată, situată în orașul Pogoanele, județul B. care face obiectul prezentului litigiu, că, înaintea morții sale, mătușa sa a testat întreaga avere mobilă și imobilă în favoarea fratelui său, S. V.V., tatăl reclamantului, între timp decedat și el, că, la data de 13.11.2001, reclamantul a depus, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare în baza Legii nr. 10/2001, că, în baza actelor doveditoare, P. orașului Pogoanele a emis Dispoziția nr. 629/25.11.2005 prin care i-a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, așa cum era corect și legal, că, însă, ulterior, deși reclamantul avea beneficiul unui drept câștigat, în mod nejustificat și nelegal, P. a emis o nouă dispoziție, cea pe care o contestă prin prezenta cerere de chemare în judecată, prin care a anulat-o pe prima, și prin care i-a respins notificarea și astfel dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii, că, procedând astfel, s-a încălcat principiul securității juridice, principiu de drept aflat în strânsă legătură cu principiul general al legalității, că, contrar prevederilor art. 1 alin. 2 și 5, ale art. 10 alin. (1), (8) și (10) și ale art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv ale art. 26.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250 din 2007, deși inițial i-a stabilit reclamantului dreptul de acordare de reparații legale, totuși, primarul orașului Pogoanele a preferat să emită o dispoziție nelegală, prin care îi refuză acest drept pe care îl câștigase, motivând simplu și superficial că nu există acte care să descrie imobilul preluat, precum și că trebuie apreciat că nu s-au luat în calcul prevederile legale potrivit cărora înainte de propunerea despăgubirilor, mai întâi să fie identificate anumite bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, să i se propună asemenea bunuri sau servicii și abia apoi să se treacă la varianta despăgubirilor, nemaivorbind de faptul că dosarul i-a fost analizat cu superficialitate.
2. În apărare, la data de 29.03.2012, pârâții U. A. Teritorială Orașul Pogoanele, C. L. al Orașului Pogoanele și P. Orașului Pogoanele au depus întâmpinare, prin care au cerut respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
S-a reliefat, în esență, în motivare, că terenul pe care se afla casa de locuit la care se face referire în notificarea reclamantului a fost atribuit legal altor persoane, care și-au edificat pe acesta case înainte de 1989, că pârâtul Orașul Pogoanele nu are teren disponibil care să fie oferit în compensare, că reclamantul a acceptat măsura reparatorie în echivalent constând în despăgubiri, prin faptul că nu a contestat Dispoziția nr. 629/2005, precum și că, casa de locuit preluată de la autorii reclamantului a fost demolată la cutremurul din anul 1977.
3. Prin încheierea din data de 25.06.2012 (fila 118), s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza art. 1551 alin. 1 C.proc.civ., până la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina reclamantului, respectiv de a depune certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S. M., bunica reclamantului, născută la 13.01.1882 și decedată la 17.05.1952, la București.
4. La data de 21.06.2013, reclamantul, prin fax, a transmis note scrise (filele 119-129), prin care a arătat că cere a i se accepta documentele pe care le poate pune la dispoziție și că trebuie să i se explice de ce aceste acte nu sunt suficiente cu privire la chestiunea calității sale de moștenitor.
La termenul fixat, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția perimării acțiunii și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției de perimare a acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul constată următoarele:
II) Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate în cauză
5. Astfel cum reiese din analiza prevederilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, perimarea reprezintă o sancțiune procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.
Totodată, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera această sancțiune sunt următoarele: să existe o învestire a instanței cu o cerere care a declanșat procedura de judecată; cauza să fi rămas în nelucrare timp de un an; lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
6. În cauză, Tribunalul reține faptul că nu este necesar să fie făcute verificări asupra comunicării legale a încheierii de suspendare a judecății din data de 25.06.2012, potrivit art. 90 și 92 din Codul de procedură civilă, deoarece, în lipsa unor norme speciale exprese, termenul de perimare, de un an în materie civilă, se calculează potrivit dispozițiilor generale ale art. 101 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a cărui aplicare s-a făcut mai sus (termenul se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare).
Codul de procedură civilă nu a stabilit expres momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, însă, în raport de faptul că perimarea este o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea procesului, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de actele de procedură care trebuiau să urmeze, în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Or, în speța de față, actul de procedură, în acest caz, este reprezentat de încheierea de suspendare a judecății pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2012, din acest moment partea având îndatorirea de a stărui în continuarea judecății.
7. Termenul de perimare, de un an, nu începe să curgă de la data comunicării încheierii de suspendare a judecății, deoarece hotărârile (încheierile reprezintă tot hotărâri, conform art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă) se comunică părților, în copie, în cazul când este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
Cum împotriva încheierii de suspendare a judecății se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, în baza art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar nu într-un anumit termen de la comunicarea hotărârii, prin derogare de la normele generale reglementate de art. 301 din Codul de procedură civilă, Tribunalul apreciază că, în cauză, nici nu era obligatorie comunicarea soluției adoptate și, cu atât mai mult, nu are nicio importanță acest fapt pentru calcularea termenului de perimare.
8. Tribunalul observă, totodată, că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, conform art. 129 alin. 1 și art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, prin exercitarea cu bună-credință a drepturilor procedurale.
Or, îndeplinirea acestei obligații procesuale nu se poate reține în cazul reclamantului.
9. Astfel, se observă, pe de o parte, că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin încheierea din data de 28.05.2012, ceea ce a determinat suspendarea judecății acțiunii promovate la data de 25.06.2012.
Apoi, pe de altă parte, este de remarcat că reclamantul:
- nici nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei înainte de expirarea termenului de perimare, adică până la data de 25.06.2013, prin notele scrise depuse la data de 21.06.2013 nesolicitându-se în vreun fel repunerea pe rol ori redeschiderea judecății, ci doar învederându-se că se depun unele documente apreciate suficiente de către reclamant;
- nici nu a făcut proba că a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcină, respectiv nu a depus certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S. M., bunica reclamantului, născută la 13.01.1882 și decedată la 17.05.1952, la București.
10. Este esențial de subliniat că perimarea este acea sancțiune care intervine în cazul în care o cauză rămâne în nelucrare din vina părții o anumită perioadă de timp, respectiv un an.
Or, partea este culpabilă atunci când nu și-a îndeplinit obligațiile care-i reveneau și care au impus suspendarea judecății în baza art. 1551 alin. 1 C.proc.civ. în termen de un an de la data suspendării.
Este exact situația din speța de față, întrucât, așa cum am arătat (pct. 9 par. 2), reclamantul nu a făcut proba – pe tot intervalul 25.06.2012-2.09.2013- că a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcină, pentru care s-a dispus suspendarea judecății acțiunii promovate la data de 25.06.2012, respectiv nu a depus certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S. M., bunica reclamantului, născută la 13.01.1882 și decedată la 17.05.1952, la București.
11. Față de aceste motive, trebuie constatat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile perimării, în sensul că:
- s-a împlinit termenul de 1 an, care se calculează de la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății (25.06.2012) și, în temeiul art. 101 alin. 3 C.proc.civ., expiră „în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”, respectiv la data de 25.06.2013;
- pricina a rămas în nelucrare, din vina reclamantului, pe termenul de 1 an;
- în această perioadă, nu a intervenit vreo cauză care să întrerupă sau să suspende cursul acestuia.
12. Cu privire la posibila incidență a prevederilor art. 249 C.proc.civ., Tribunalul relevă că, potrivit acestor dispoziții legale, „Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.
Rezultă, așadar, că nu orice act de procedură îndeplinit de parte (reclamant) determină întreruperea cursului perimării, ci doar acela făcut în vederea judecării cauzei.
Or, în ipoteza suspendării judecății în baza art. 1551 alin. 1 C.proc.civ., reluarea judecății este legal posibilă numai dacă partea reclamantă face dovada îndeplinirii obligațiilor care au determinat suspendarea judecății, astfel că intenția părții de a se judeca procesul, în înțelesul art. 249 C.proc.civ., rezidă în îndeplinirea tuturor obligațiilor stabilite în sarcina sa, prin încheierea de suspendare.
per a contrario, o cerere de redeschidere a judecății, formulată de partea reclamantă înăuntrul termenului de perimare de un an, neînsoțită de dovada îndeplinirii obligațiilor care au impus suspendarea judecății, nu poate avea efect întreruptiv de perimare.
Prin urmare, față de aceste considerații, pe deplin aplicabile cauzei de față, trebuie conchis în sensul că nu poate determina întreruperea cursului perimării actul de procedură îndeplinit de către reclamant la data de 21.06.2013, întrucât acesta nu a fost „făcut în vederea judecării procesului”, atâta vreme cât reclamantul nu a probat îndeplinirea obligațiilor care au determinat suspendarea judecății prin încheierea din data de 25.06.2012, respectiv nu a depus certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S. M., bunica reclamantului, născută la 13.01.1882 și decedată la 17.05.1952, la București.
13. Nu pot fi luate în considerare nici alegațiile reclamantului, cum că o atare probă nu ar fi fost necesară.
Într-adevăr, este de remarcat că, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) și a art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi atât persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, cât și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Altfel spus, pentru a putea fi considerată persoană îndreptățită, notificatorul trebuie să probeze fie că a fost proprietar al imobilului revendicat la data preluării abuzive, fie că este moștenitor legal sau testamentar al persoanei care avea calitatea de proprietar la data preluării abuzive a imobilului în litigiu.
Or, din actele depuse la dosar (filele 29-34, 53-57, 102-103, 108), rezultă cu prisosință că imobilul notificat de către reclamant, la data preluării sale abuzive, în temeiul Decretului nr. 111/1951, a fost în proprietatea numitei S. M., născută în anul 1882, aceasta fiind bunica reclamantului, iar nu mătușa acestuia (filele 108, 114-dosar).
III)Soluția Tribunalului
14. În consecință, se impune concluzionat că, întrucât data de 25.06.2013, la care s-a împlinit termenul de perimare, este anterioară datei la care a fost fixat în cauză prezentul termen de judecată (02.09.2013), instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., va admite excepția perimării, invocată din oficiu și va constata perimată de drept cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul S. I.-C., domiciliat în municipiul Oradea, ., . județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială Orașul Pogoanele, C. L. al Orașului Pogoanele și P. Orașului Pogoanele, județul B., care face obiectul prezentei cauze.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, în ziua de 2.09.2013.
Președinte, F. C. P. | ||
Grefier, V. P. |
Red.P.C.F/Teh.red.P.C.F/4 ex.
12.09.2013
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1415/2013. Tribunalul... | Suspendare provizorie. Decizia nr. 1860/2013. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
