Acţiune în constatare. Decizia nr. 278/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 21993/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 278/2014
Ședința publică de la 19 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. P.
Judecător M. Ș.
Judecător A. M.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții P. N. și P. M. – ambii domiciliați în B., cartier M. V., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta P. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța aduce la cunoștință recurentei că a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată în prezenta cauză, recurenții fiind scutiți de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 636 lei și 5 lei timbru judiciar.
Recurenta arată că nu mai are cereri de formulat, și solicită judecarea dosarului.
Nemaifiind cereri, excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta P. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul de a se constata dobândirea, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 1291 m.p. situată în B., ..
Învederează că din anul 1944 și până la Revoluția din 1989 această suprafață de teren a fost stăpânită de socrii săi. Terenul este situat în jurul casei și a fost dat de la C.A.P. socrilor săi pentru a nu le da în câmp. Au achitat la Secția Financiară, un fel de impozit, în sumă de 1 leu/m.p., socrii avand acte pe suprafața de 500 m.p., așa cum este menționat în contractul de vânzare-cumpărare. La momentul încheierii acestui contract, socrul său era pe moarte și așa au fost făcute actele, însă folosința au avut-o pe toată suprafața de teren de 1291 m.p., lucru cunoscut de primărie.
Susține că toți locuitorii străzii respective au fost în aceeași situație, respectiv cu toții au avut suprafețe mai mari în jurul caselor și și-au obținut acte de proprietate pentru aceste terenuri după Revoluție.
Precizează că socrul său a fost membru C.A.P., dar după Revoluție nu i s-a dat nicio suprafață de teren, au formulat cerere de reconstituire a suprafeței de teren de pe urma socrului în anul 2008-2009, dar li s-a spus că a picat legea agriculturii și nu li se mai poate da nicio suprafață de teren.
Susține că din anul 1944 configurația acestui teren este aceeași, ea fiind îngrădită și nesuferind nicio modificare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs civil, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 13.10.2010, reclamanții P. N. și P. M., au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul M. B.-PRIN PRIMAR, pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1291 mp teren situată în municipiul B., ., ca efect al prescripției achizitive.
În motivarea in fapt a cererii, reclamanții au arătat că suprafața în litigiu se află în prelungirea suprafeței de 500 mp teren pe care o dețin în calitate de proprietari.
Prin sentinta civila nr.1950 pronuntata de Judecătoria B. in sedinta publica din 11.03.201, a fost respinsa ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări a acțiunii civile formulată de reclamanți, invocată de pârâtul M. B. prin Primar; a fost admisa acțiunea civilă formulată de reclamanții P. N. și P. M., în contradictoriu cu pârâtul M. B. reprezentat prin Primar, și în consecință s-a constatat că reclamanții au dobândit ca efect al posesiei achizitive, de peste 43 ani, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1291 mp teren situat în municipiul B., ., cartier M. V., delimitat conform Planului de amplasament aflat la fila nr. 14 dosar, ce face parte integrantă din hotărâre.
Pentru a hotara astfel, instanța fondului a reținut ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1116 din 15 mai 1945, autorii reclamantului au dobândit suprafața de 500 mp, situată în municipiul B., ., cartier M. V., după cumpărare, respectivul teren a fost împrejmuit, și după decesul cumpărătorilor a fost transmis reclamantului căsătorit cu reclamanta P. M., care îl dețin și în prezent, ocazie cu care se constată prin măsurare că în realitate dețin și suprafața de 1291 mp teren.
Considerând că au un drept de proprietate asupra respectivului teren, reclamanții au formulat cererea dedusa judecatii, invocând posesia achizitivă de peste 43 ani, prin unirea posesiei exercitată de autorii lor cu posesia exercitată de ei.
În privința taxei judiciare de timbru în sumă de 1272 lei cu care trebuia taxată cererea, reclamanții au solicitat ajutor public judiciar în condițiile OUG nr.51/2008, solicitare ce li s-a aprobat prin încheierea din 9 martie 2011 pronunțată în dosar nr._/200/2010 /a1 al Judecătoriei B..
Excepția timbrării insuficiente a cererii reclamanților invocată de pârât, a fost apreciata ca neîntemeiata de instanța, urmând a fi respinsă, având în vedere încheierea din 9 martie 2011 pronunțată în dosarul nr._/200/2010/a1 al Judecătoriei B., s-a aprobat acestora un ajutor public judiciar în sumă de 1272 lei.
Instanța fondului a apreciat ca cererea reclamanților este întemeiată, urmând a fi admisă, motivat de faptul că atât autorii lor, cât și ei, au avut în posesie timp de peste 43 ani suprafața de 1791 mp teren, situat în municipiul B., ., cartier M. V., județul B. delimitată conform planului de amplasament din 29.06.2009,suprafața de 1291 mp teren solicitată de reclamanți fiind delimitată în planul de amplasament aflat la fila 14 dosar. De altfel și pârâtul în întâmpinarea formulată recunoaște posesia de către reclamanți a terenului solicitat timp de cca. 43 ani.
Împotriva sentinței a declarat recurs paratul, care a criticat soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, având in vedere următoarele aspecte: posesia exercitata de reclamanții intimați nu a fost niciodată utila, pașnica si sub nume de proprietar. Astfel, atât autorii reclamanților, cat si aceștia au dobândit prin acte autentice suprafața de teren de 500 mp, restul suprafeței fiind abuziv ocupata.
A sustinut paratul recurent ca probatoriul administrat de instanța de fond nu a fost suficient: actele întocmite de expert M. nu sunt datate; in așa numitul plan de amplasament si proces verbal de vecinătate se indica o . persoane care ar fi fost de acord cu modul in care a fost întocmita documentația, insa acestea nu au fost audiate in cauza.
A arătat ca suprafața excedentara de teren i-a aparținut fostului CAP, iar pe acest aspect nu s-au administrat probe. Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr.18/191, se prezuma (prezumție legala) ca suprafața de teren in discuție se afla la dispoziția comisiei municipale de reconstituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor ori in mod nejustificat, niciuna din apararile recurentei nu a fost analizata.
Intimații, deși legal citați cu mențiunea sa depună întâmpinare, nu s-au conformat acestei prevederi legale.
Prin decizia civila nr. 433 pronuntata in sedinta publica din 15.06.2011, instanta de control judiciar a admis recursul formulat de recurentul-pârât M. B.-PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 1950/11.03.2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._/200/2010, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. N. și P. M., având ca obiect acțiune în constatare, a casat sentința recurată si a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea de probatoriu.
Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca prin acțiunea ce face obiectul prezentului recurs, reclamanții P. N. și P. M. au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1291 mp teren situată în municipiul B., ., ca efect al prescripției achizitive.
La termenul de judecata din data de 11.03.2011, cu toate ca niciuna din parți nu a fost prezenta, iar la dosar nu exista o cerere de judecare a cauzei in lipsa, in conformitate cu prevederile art.242 cod de procedura civila, instanța de fond a rămas in pronunțare cu dosarul si a procedat la judecarea cauzei in fon, tribunalul apreciind ca s-ar fi impus suspendarea cauzei pentru lipsa parților legal citate, însa având in vedere ca prin motivele de recurs nu se aduce o asemenea critica hotărârii primei instanțe, nu o va analiza, ci se va limita la motivele de recurs invocate de M. B. prin Primar.
Raportat la recursul declarat si fata de obiectul cererii de chemare in judecata, respectiv uzucapiune, instanța a retinut ca in sistemul codului nostru civil, uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege, ca pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de lungă durată, așa cum este reglementat în art.1890 C.civ. e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Conform art. 1847 C.civ. ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, așa incat ceea ce trebuie să dovedească reclamantul care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani este că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a fost o adevărată posesie, respectiv că reunea cele două elemente constitutive (animus și corpus) și toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă.
A apreciat ca reclamanților le revine, in conformitate cu prevederile art.1169 c. civ., sarcina probei, respectiv de a dovedi că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a fost o adevărată posesie, respectiv că reunea cele două elemente constitutive și toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă, ori reclamanții recurenți nu au solicitat nici macar o proba, pentru a face dovada faptului ca posesia lor a fost una sub nume de proprietar, continua, neîntrerupta si publica, pentru a putea constata îndeplinite cerințele prevăzute de art.1890 cod civ.
S-a apreciat ca rolul activ al instanței, așa cum este el reglementat de art.129 cod proc.civ, nu înseamnă in nici un fel ca instanța este obligata sa facă probe pentru dovedirea pretențiilor reclamanților deduse judecații, din contra, in procesul civil, proces guvernat de principiul disponibilității, partile sunt cele care au sarcina probei, au interesul de a propune probele pe care le considera necesare, utile in soluționarea cauzei.
S-a apreciat totuși ca textul de lege arata clar ca in măsura in care probele solicitate de parti si încuviințate de instanța nu pot duce la dezlegarea pricinii, instanța are obligația de a ordona, chiar din oficiu, probe pe care le considera necesare pentru aflarea adevărului, ca expresie a rolului activ de care trebuie sa dea dovada in proces.
A retinut instanta de recurs ca instanța fondului nu a dat dovada de rol activ, limitându-se la a pronunța o hotărâre numai pe baza actelor existente la dosar, chiar daca acestea erau insuficiente pentru a forma convingerea ca acțiunea reclamanților este întemeiata si poate fi admisa, ci in cauza se impunea administrarea unui probatoriu complex, format din depoziții de martori, înscrisuri, evidentele rolului de la primărie in ceea ce-i privește pe reclamanți, verificarea situației juridice a terenului excedentar, cu atât mai mult cu cat recurenta parata s-a aparat pe parcursul procesului, arătând ca acel teren a aparținut fostului CAP si nu putea fi uzucapat.
S-a apreciat astfel ca hotărârea instanței de fond este si nemotivata, încălcându-se dispoziția legala instituita de art. 261 pct.5 cod de procedura civila, ce a fost edictata in scopul de a asigura o buna administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-si exercita controlul judiciar, judecătorii fiind obligați sa arate in cuprinsul hotărârii motivele de fapt si de drept care le-au format convingerea. Motivarea, a reținut instanța de recurs, trebuie sa se refere la actele dosarului cauzei soluționate si sa fie in concordanta cu acestea, ceea ce presupune, in mod automat, cercetarea fondului pricinii deduse judecații.
Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanța trebuie sa o adopte atunci când motivează o hotărâre, ci precizează ca o hotărâre trebuie sa fie transparenta, astfel încât sa se poată deduce cu ușurința ce a gândit judecătorul atunci când a pronunțat o anumita soluție, si care este temeiul de drept aplicabil fiecărei spete in parte.
In speța dedusa judecații, tribunalul a reținut faptul ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegala, eliptica, bazata pe un raționament eronat si contradictoriu, susținuta pe un raționament insuficient motivat in fapt si drept, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, expunerea de motive nefiind suficienta pentru a complini si răspunde cerințelor art.261 cod proc.civ. motiv pentru care a constatat ca fiind întemeiat recursul declarat de M. B. prin Primar admițându-l ca atare, urmând ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, sa administreze un probatoriu complex, pe baza căruia sa poată pronunța o hotărâre legala si temeinica, motivata in fapt si in drept.
Pentru a nu încălca parților dreptul la un grad de jurisdicție, tribunalul nu a reținut cauza spre rejudecare, așa cum s-a solicitat de intimați prin întâmpinare, casând-o cu trimitere spre rejudecare.
In aceste condiții cauza a fost înregistrată la instanța de fond sub nr._ .
In aceasta faza procesuala, prin nota de probatorii depusa prin serviciul registratura la data de 11.09.2012, reclamanții au solicitat proba cu doi martori indicând si numele acestora in vederea citarii, proba prorogata inițial de instanță si încuviințată si respectiv administrata ulterior, a se vedea filele 9,10, 53,59,si 64 dosar.
Prin încheierea pronunțată la termenul din 11.09.2012, instanța de fond încuviințează reclamanților proba cu înscrisuri, nesolicitata de aceștia însa si din oficiu dispune efectuarea unei expertize specialitatea topo-cadastru, lucrare întocmita de expert M. S., instanța de fond dispunând ca obiectiv doar identificarea imobilului teren fără a dispune probe in vederea stabilirii situației juridice in timp a terenului care face obiectul prezentei cauze conform dispozițiilor instanței de control judiciar in condițiile in care părțile au avut poziții diferite cu privire la acest aspect, care de altfel a constituit si unul din motivele invocate de paratul intimat in recursul promovat si admis de instanța de control judiciar care a casat cu trimitere cauza.
Pe baza probelor administrate, instanța rejudecând cauza in fond după casare, a reținut ca potrivit Actului de vânzare nr.1683/15.05.1945 atașat la filele 8-9 dosar, autorii reclamantului P. N., respectiv părinții săi P. N. și P. Victorița au dobândit suprafața de 500 mp teren situat în mun.B., . nr.5, iar in anul 1988, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1853/22.03.1988, numiții P. N. și P. A., respectiv tatăl și fratele reclamantului și-au înstrăinat dreptul indiviz de 6/8 asupra imobilului din mun.B., ., ocazie cu care terenul de 500 mp a trecut în proprietatea statului, ca prin Ordinul Prefectului Județului B. nr.74/7.03.2005 s-a atribuit suprafața de 500 mp situați pe . în proprietatea reclamanților.
A mai reținut instanța de fond ca potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar M. Ș., suprafața pentru care reclamanții nu dețin acte este de 1288 mp.
S-a reținut ca uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății unui bun imobil, ca efect al posesiei utile asupra acelui bun, un interval de timp determinat de lege, ca art.1890 C.civ.prevede ca regulă specială dobândirea dreptului de proprietate prin exercitarea posesiei utile timp de 30 de ani.
Prescripția achizitivă, se retine in considerentele hotărârii, este efectul unei posesii utile ce presupune ca posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar iar posesia nu este utilă cât timp cel ce o invocă nu a posedat imobilul sub nume de proprietar, ci a exercitat doar un drept de folosință.
Din declarația martorului Z. C. instanța a reținut că terenul de pe ., cu referire la diferența de 1288 mp ce face obiectul prezentei cauze, rezultată urmare a măsurătorilor efectuate de expert judiciar M. Ș., aproximativ prin anul 1970 a fost dat de Primărie tatălui reclamantului P. N. pentru a nu mai fi folosit drept groapă de gunoi.
Declarația martorului Z. C., a reținut instanța de fond, se coroborează cu susținerile pârâtului din întâmpinare, în sensul că terenul pentru care reclamanții nu au acte de proprietate este un teren neatribuit în proprietate, conform legilor fondului funciar, rămas la dispoziția comisiei municipale și face parte din domeniul privat al statului.
A apreciat astfel ca, autorii reclamantului P. N., iar ulterior, reclamanții au avut doar un drept de folosință asupra terenului de 1288 mp în litigiu, de pe ., iar posesia nu a fost una utilă si având în vedere că nici autorii reclamantului nu au exercitat o posesie utilă, nu se poate invoca joncțiunea posesiilor.
Referitor la martorul A. I. s-a reținut ca nu a făcut nicio referire cu privire la modul de intrare în stăpânirea suprafeței de 1288 mp de către autorii reclamantului.
In aceste condiții instanța a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru existența unei posesii utile, respectiv posesia terenului în litigiu nu a fost sub nume de proprietar, astfel ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.1890 C.civ. pentru prescripția achizitivă, apreciind astfel acțiunea ca fiind neîntemeiată așa încât prin sentința civila nr._ pronunțată in ședința publică de la 29.10.2013 a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. N. și P. M., criticând-o pentru nelegalitate.
Arată recurenții că prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1291 mp, teren situat in B., ., jud. B., ce face parte componentă din incinta aferentă imobilului casă de locuit, situat în prelungirea suprafeței de 500 mp, dobândită cu contract autentic de vânzare cumpărare nr. 1853/22.03.1988.
Precizează recurentii că de la cumpărare au deținut întreg perimetrul de 1791 mp, terenul nefiind în proprietate de stat și neaparținând domeniului public, ca posesia exercitată util de ei și autorii lor, caracterizează modul de dobândire a acestui perimetru, ca fiind uzucapiunea de lungă durată prin joncțiunea posesiilor, situație reglementată de dispozițiile art. 1837, art. 1890 cod civil si respectiv 111 Cod procedura civila.
Au susținut ca deși au făcut demersuri pentru recunoașterea dreptului de proprietate pentru întreg perimetrul, prin OP 74/7.03.2005 li s-au atribuit exclusiv 500 mp.
Apreciază ca instanța a făcut o aplicare greșită a legii și a interpretat greșit declarațiile martorilor, bazându-se exclusiv pe o interpretare pur subiectivă a declarațiilor lor în condițiile în care, a făcut afirmația în considerente că acțiunea se respinge deoarece: martorul Z. C. ar fi relatat ca terenul a fost lăsat de Primărie spre folosința părinților reclamanților; că terenul a rămas în rezerva Comisiei municipale de aplicare a Legii 18/1991; că posesia nu a fost una utilă, în condițiile în care ei și autorii lor au cunoscut că altcineva este proprietarul terenului în cauză.
Arătă recurenții că niciodată acolo nu a fost o groapă de gunoi, iar terenul nu l-au primit de la Primărie si in condițiile in care martorul a arătat ca locuiește din 1978 acolo, acesta nu avea cum să cunoască în ce context s-a ocupat terenul și dacă a fost folosit liber, ca proprietar, în mod util.
Considera recurenții ca ceea ce instanța trebuia să rețină era faptul că: nimeni nu a pretins că este proprietar pe această suprafață, chiar și în condițiile apariției Legii 18/1991; că autoritatea locală nu a inventariat terenul și nici nu a cerut sa-l părăsească și toți proprietarii din zonă au aceste suprafețe excedentare în proprietatea lor.
Se susține in recurs ca instanța înlătură declarația martorului A. I. pe care nu o analizează în considerente, amintind-o pur și simplu dar, din care transpare exact aceasta situație și anume că: din 1953 de când acesta locuiește neîntrerupt acolo, ei au avut terenul în posesie utilă, continuă, netulburată; că atât părinții, cât și ei au stăpânit în aceleași condiții; că terenul este împrejmuit; că nu a existat niciun conflict până în prezent legat de această suprafață.
Apreciază ca din expertize nu rezultă cu claritate dacă terenul aparține municipalității fiind cuprins în planul de inventariere al suprafețelor acestuia, referire exactă la terenul în litigiu.
Considera ca in lipsa oricărei alte probe care să dovedească faptul că terenul se afla în patrimoniul Municipiului, la dispoziția Comisei municipale de aplicare a Legii 18/1991, urmează a fi admis recursul declarat, modificarea în tot a sentinței, admiterea acțiunii, si sa se constate că în temeiul art. 1837, 1846,1847 și 1890 Cod civil, având în vedere posesia exercitată timp de 65 de ani, netulburat pentru suprafața de 1291 mp situați în B., ., jud. B., au dobândit dreptul de proprietate asupra acesteia.
Solicită cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, cu aplicarea prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat urmând a fi admis ca atare pentru următoarele considerente:
In conformitate cu disp. art. 315 alin. 1 cod proc. civ. incidente cauzei, raportat la data înregistrării acesteia, in caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din decizia de casare, tribunalul constata ca instanța de control judiciar a decis in mod irevocabil ca instanța de fond trebuia sa procedeze la administrarea unui probatoriu complex, format din depoziții de martori, înscrisuri, evidentele rolului de la primărie in ceea ce-i privește pe reclamanți, verificarea situației juridice a terenului excedentar, având in vedere si susținerile recurentei parate care s-a aparat pe parcursul procesului, arătând ca acel teren a aparținut fostului CAP si nu putea fi uzucapat.
Din probele administrate așa cum s-a reținut si in considerentele ce preced instanța de fond a dispus o expertiza care a avut drept obiectiv doar identificarea terenului deținut de reclamanții recurenți si a procedat la audierea a doi martori care au relatat ca autorii si respectiv reclamanții au deținut acest teren in mod continuu, ca terenul este împrejmuit încă din perioada când trăiau bătrânii, ca aceștia sunt cunoscuți ca adevărați proprietari si nu au avut probleme in timp cu vecinii referitor la linia de hotar precum si faptul ca toți vecinii sunt aliniați pe linia de hotar din partea din spate a proprietății.
Din considerentele sentinței si din documentele atașate la dosar in cele doua cicluri procesuale tribunalul constata ca la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care sa rezulte ca terenul in litigiu s-a aflat inițial in patrimoniul CAP-ului, iar după anul 1989 in patrimoniul intimatului parat, ca a fost atribuit de către CAP autorului paratului cu titlu de folosință așa cum a reținut instanța de fond care da practic eficienta susținerilor paratului intimat cuprinse in întâmpinare care insa nu sunt dovedite cu nici un mijloc de proba.
Tribunalul constata ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegala, data cu încălcarea disp. art. 315 alin. 1 cod proc. civ. mai sus menționate, așa încât având in vedere si disp. art. 312 alin. 6 1 cod proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și va reține cauza spre soluționare, pentru suplimentarea probatoriilor, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, respectiv a regimului juridic al terenului.
Va fixa termen la 16.06.2014, termen pentru care se vor cita părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții P. N. și P. M. – ambii domiciliați în B., cartier M. V., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR.
Casează sentința recurată și reține cauza spre soluționare, pentru suplimentarea probatoriilor, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt.
Fixează termen la data de 16.06.2014.
Se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2014.
Președinte, E. P. | Judecător, M. Ș. | Judecător, A. M. |
Grefier, M. H. |
Red.MS.
Th.red. CC/MS/ 2 ex./ 28.05.2014
Dosar f. nr._, Judecătoria B.,
Jud. fond A. L. A.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 197/2014. Tribunalul BUZĂU | Fond funciar. Decizia nr. 454/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
