Contestaţie la executare. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 28106/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 354/2014
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata . IFN SA cu sediul în București, sector 1, . 29-31, . civile nr. 4933/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorii . B. cu sediul în B., ., Jud B., PLESU I. S. domiciliat în B., cart D. II, ., . și intimatul B.E.J. C. L. C. Cu sediul în B., Unirii Centru, nr 176, . 1, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că s-a solicitat judecarea în lipsă și rețin cauza spre soluționare și reține cauza spre soluționare
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil se constată_
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatorii . si PLESU S., au formulat în contradictoriu cu intimata ., contestație la executare in dosarele de executare cu nr. 1016/2012 si 1017/2012 ale B. C. L. C. ( dosare prin care au fost puse in executare titlurile executorii reprezentate de contractele de leasing financiar cu nr. 6306/2007,_/2010,_/2010 si contractul de cauțiune cu nr. 9017/26 04 2010) prin care solicită ANULAREA FORMELOR DE EXECUTARE, respectiv somații si procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare întrucât executarea silita este lovita de nulitate absoluta, fiind începuta fara ca titlurile executorii menționate sa fie investite cu formula executorie; contractul de leasing cu nr. 6306/2007 conține o clauza abuziva, condiții in care solicita sa se constate nulitatea acestei clauze (art. 7.8 din contract); creanțele pentru care a fost începuta executarea silita in cele doua dosare nu sunt creanțe certe, lichide si exigibile, sumele puse in executare fiind stabilite in mod arbitrar si cu încălcarea clauzelor contractuale de către intimata ., pentru sumele din contractul întocmit in anul 2007, astfel cum a menționat, fiind in prezenta unei clauze abuzive.
Au mai învederat ca in procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, respectiv a onorariilor de executare, au fost stabilite onorarii care, pe de o parte, sunt mai mari decât cele prevăzute de art. 37 din L 188/2000, iar pe de alta parte, aceste valori depășesc cu mult volumul de munca pe care-l implica aducerea la îndeplinire a titlurilor executorii ("pentru ambele dosare de executare, intre care exista o strânsa legătura, a fost stabilita cu titlu de cheltuieli de executare suma de aproximativ 45 000 lei) iar suma de 185 766 Euro, stabilita cu titlu de daune interese de reziliere a contractului de leasing cu nr. 6306/2007, le-a fost pretinsa de doua ori, in sensul ca a fost solicitata atât utilizatorului, prin somația din dosarul de executare cu nr. 1017/2012, cat si fidejusorului, prin somația din dosarul cu nr. 1016/2012 iar in aceste condiții, si cheltuielile de executare au fost stabilite in mod nelegal la o valoare a creanței care nu este corecta.
In fapt, au precizat contestatorii, firma contestatoare . a fost proprietara unui spațiu comercial situat in B., ., jud. B., compus din teren de 397 mp si construcția existenta pe acesta in suprafața de 173 mp, imobile înscrise in CF cu nr._ a UAT B. sub umărul cadastral 7688 iar în anul 2007, pentru a obține fonduri necesare dezvoltării afacerii, a înstrăinat către intimata acest spațiu comercial, iar ulterior momentului înstrăinării, a fost întocmit Contractul de leasing imobiliar - financiar cu nr. 6306/2007 prin care intimata punea la dispoziția utilizatorului . (in schimbul plății unei redevențe de 1863 Euro lunar pe o perioada de 10 ani) spațiul comercial menționat.
Au învederat că, după o perioada de 3 ani de derulare a contractului, s-au văzut in imposibilitatea de a face fata acestui contract, condiții în care, au ajuns la concluzia ca ar putea salva soarta acestuia prin întocmirea altor doua contracte de leasing imobiliar financiar {cu nr._/2010,_/2010) prin care sa obțineau finanțarea in perioada crizei, condiții in care au înstrăinat către intimata alte bunuri imobile.
Aceste doua contracte de leasing imobiliar financiar au fost garantate inclusiv cu un contract de cauțiune întocmit de contestatorul Plesu S.. Desi prețul imobilelor înstrăinate in anul 2010 a fost de 120 000 Euro, nu au primit aceste sume, fiindu-le impusa condiția constituirii unei garanții reale mobiliare, respectiv „CASH COLLATERAL,,, suma rămânând la dispoziția lor dar putând fi utilizata cu acordul expres al intimatei, exclusiv in vederea achitarii ratelor de leasing pentru cele doua contracte. Au mai precizat că, la sfârșitul anului 2011 nu au mai putut face fata plaților pentru cele trei contracte, condiții in care, in data de 09 01 2012, prin notificările cu nr._ si_, au fost înștiințați in legătura cu rezilierea contractelor de leasing, aducându-li-se la cunoștința faptul ca, la data notificării, figurau cu următoarele debite:_,48 lei pentru contractul întocmit in anul 2007 si_,78 lei pentru contractele întocmite in anul 2010, totodată fiind notificați in legătura cu faptul ca li se vor pretinde DAUNE INTERESE DE REZILIERE in cuantum de 165 673,25 Euro pentru contractul din anul 2007 si 185 766 Euro pentru contractele din anul 2010.
Ulterior rezilierii contractelor, arata contestatorii, in data de 12 01 2012, intimata a preluat si posesia bunurilor care au format obiectul contractelor de leasing imobiliar.
Au învederat ca executările silite începute in cele doua dosare sunt nelegale întrucât executarea silita a fost începuta făra ca titlurile executorii menționate sa fie investite cu formula executorie, astfel cum prevede art. 374 alin. 1 C.civ.
Au mai arătat ca in condițiile in care, ulterior rezilierii contractelor, intimata a preluat posesia bunurilor predate in leasing, sumele pe care le mai datorează si le recunoaște ca fiind debite fata de acesta, sunt sumele neachitate respectiv 48 936,48 lei pentru contractul întocmit in anul 2007 si 27 412,78 Iei pentru contractele întocmite in anul 2010, celelalte sume pretinse de intimata, cu titlu de daune - interese de reziliere, sunt expresia poziției de forță pe care intimata a avut-o în cadrul negocierii celor trei contracte., sumele de bani luate in anul 2010 fiind in cea mai mare parte la dispoziția intimatei (in conturile acesteia), pretinzându-le la ora actuala, cu titlu de despăgubire, o suma mai mare decât cea care a fost luata in baza contractelor de leasing, in condițiile in care acesta a si dobândit imobilele menționate.
Au solicitat ca instanța sa aprecieze asupra caracterului abuziv al clauzelor contractuale in temeiul cărora intimata pretinde plata acestor despăgubiri, mai mult, pretinderea daunelor interese de reziliere egale cu valoarea ratelor neachitate este in totala contradicție cu dispozițiile art. 15 din OUG 51/1997, text de lege in baza căruia intimata poate pretinde doar sumele de bani facturate si neachitate pana la momentul rezilierii contractului, nu si valoarea ratelor ulterioare rezilierii contractului.
A apreciat ca stipularea în contractul din anul 2007 a acestei clauze (care are natura juridica a unei clauze penale) face excesiv de împovărătoare obligația lor.
Totodată, au învederat contestatorii și faptul ca, prin decizia nr. XI/24.10.2005 a Secțiilor unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate, sub sancțiunea penalităților de întârziere pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii. In acest context, solicitarea de a achita debitele cu titlu de daune interese debite care ar urma a fi actualizate la data plății efective, reprezintă o incălcare clara a soluției pronunțate de ICCJ, fiind o practica spoliatoare total nelegala a societăților de leasing. Au solicitat sa se constate ca, deși au semnat contractele de leasing financiar imobiliar, au avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și condițiile generale de leasing la care au aderat fară a le negocia în mod direct cu creditoarea; acest aspect rezultând din redactarea condițiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoștință utilizatorului, fără a exista posibilitate reală pentru acesta de a le negocia. In ceea ce privește cheltuielile de executare au învederat ca au fost stabilite cheltuieli de executare care depășesc limitele prevăzute de lege.
În ceea ce privește faptul ca suma de 185 766 Euro, stabilita in mod nelegal cu titlu de daune interese de reziliere a contractelor de leasing din anul 2010, solicita sa se aprecieze asupra faptului ca se pretinde plata acesteia atat de către utilizator cat si de către fidejusor.
F. de acestea, in principal, contestatorii au solicitat sa se dispună admiterea contestației astfel cum a fost formulata, urmând a se dispune anularea formelor de executare (somații si procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare) întocmite in mod nelegal, fara ca titlurile executorii sa fie investite cu formula executorie si cu încălcarea normelor legale si contractuale aplicabile in cauza.
Iar in subsidiar, au solicitat admiterea contestației, constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 7.8 din contractul din anul 2007 si, ca efect al lămuririi titlurilor executorii sa fie menținute formele de executare pentru debitele pe care le datorează intimatei, debite in raport de care urmează a fi stabilite si cheltuielile de executare.
In drept, au invocat prevederile art. 399 si urm . C. proc. civ, art. 5 C civ., dispozițiile art. 4, 6 si 14 din Legea nr. 193/2000, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata si menținerea formelor si actelor de executare silita efectuate cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Intimata a invocat excepția disjungerii contestației la executare formulate împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 1016/2012 de contestația la executare care vizează dosarul de executare nr. 1017/2012, precum si disjungerea contestației la executare de contestația la titlu.
La data de 11.12.2012 contestatorii au formulat cerere precizatoare prin care au arătat ca cererea dedusa judecații conține atata o contestație la executare cat si o contestație la titlu, solicitând lămurirea titlului executoriu, in sensul stabilirii sumelor pe care le datorează conform clauzelor contractule, dupa anularea clauzei abuzive, nu doar in subsidiar.
In ceea ce privește excepția disjungerii invocate de intimata, au arătat ca, pentru o mai buna administrare a actului de justiție nu se impune disjungerea.
Intimata a formulat note de ședința prin care a solicitat respingerea ca tardiva a cererii precizatoare formulate de contestatori, învederând ca prin aceasta cerere contestatorii isi extind solicitările cu care au investit inițial instanța judecătoreasca, solicitând, suplimentar, sa se stabilească sumele pe care le datorează intimatei in temeiul contractului de leasing, capat de cerere inadmisibil fata de dispozițiile care reglementează contestația la executare si efectele acesteia.
Intimata a formulat întâmpinare prin care au arătat ca in cauza s-au formulat doua contestații la executare in cadrul a doua dosare de executare distincte, astfel incat se impune disjungerea judecării acestora.
Mai mult a învederat ca, dat fiind obiectul diferit al celor doua contestații la executare, se impune disjungerea si a acestora.
In fapt, a arătat intimata, intre parti a intervenit contractul de leasing imobiliar financiar nr._/14.05.2007 in temeiul căruia intimata a transmis ., dreptul de folosința asupra imobilului situat in B., ., jud. B., in schimbul achitării ratelor lunare de leasing si a îndeplinirii celorlalte obligații contractuale.
A învederat ca, din inițiativa contestatorilor, au fost încheiate alte doua contracte de leasing financiar imobiliar, respectiv_/26.04.2010 care a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosința asupra terenului situat in B., ., jud. B. si care era inscrisa in CF cu nr._ a UAT B. sub numărul cadastral._ si a construcțiilor C1, C2, C3, C4 cu număr cadastral_/C, intabulate in cartea funciara nr._ si contractul nr._/26.04.2010 care a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosința asupra unui loc de așteptare C2, cu nr. cadastral_/c, intabulat in Cartea Funciara sub nr._.
A învederat ca, in vederea asigurării executării celor 3 contracte . a adus un garant, pe contestatorul Plesu S., care prin semnarea contractelor de leasing si a anexelor, s-a obligat sa execute personal, cu patrimoniul propriu toate obligațiile utilizatorului.
A precizat ca, întrucât nici unul dintre debitori nu si-a îndeplinit obligațiile de plata, le-a comunicat intervenirea rezilierii de drept a contractelor de leasing, ulterior fiind in drept a proceda la reluarea posesiei pe calea executării silite.
F. de rezilierea contractelor de leasing din culpa exclusiva a contestatorilor pentru neexecutarea obligațiilor pecuniare, arata intimata, s-a născut dreptul sau de a incasa ratele restante si daunele interese in cuantum de_ euro, pentru contractele de leasing_/2010 si_/2010, si_,25 euro, pentru contractul de leasing 6306/2007.
Referitor la susținerea contestatorilor ca in cauza executarea silita este lovita de nulitate absoluta, deoarece contractele de leasing nu au fost investite cu formula executorie, intimata a arătat ca, in conformitate cu art. 8 din OG 51/2007, care dispune ca toate contractele de leasing sunt titluri executorii, si fata de prevederile art. 372 si urmat. din C.civ., nu se impune investirea cu formula executorie a acestora. A solicitat respingerea ca neîntemeiata a aparerilor privind clauza abuziva conținuta de art. 7.8 din Contractul de leasing nr. 6306/2007, având in vedere ca aceasta clauza nu contravine Legii 193/2000, aceștia au fost de acord cu semnarea contractului incluzând aceasta clauza, nefăcând dovada vicierii consimțământului la încheierea contractului, cu atât mai mult cu cat derularea sa nu a întâmpinat dificultăți pe o perioada relativ lunga de timp.
Mai mut, arata intimata, art. 969 C.civ, obliga la executarea întocmai a obligațiilor contractuale asumate, atâta timp cart acestea rezulta dintr-un contract încheiat in mod legal, iar declarația contestatorilor din art. 14.1 din contract, in sensul ca au luat cunoștința de condițiile generale de leasing, înlătura aplicabilitatea art. 4 din Legea 193/2000 si caracterul abuziv al clauzei.
A învederat ca, atat timp cat a făcut dovada faptului ca desființarea convenției s-a făcut din culpa exclusiva a Utilizatorului, instanța nu are puterea de a înlătura art. 7.8 ce justifica dreptul de încasare a daunelor interese si modalitatea de calcul, atata timp cat nu a fost îndeplinita obligația a cărei neexecutare este sancționata prin voința părților.
A precizat ca art.11 din OG 51/1997, in cadrul operațiunilor de leasing drepturile si obligațiile părților vor fi stipulate in contract si nu vor fi limitate la prevederile art. 9 si 10 din același act normativ.
In ceea ce privește bunurile contractate, au învederat ca in caz de reziliere restituirea imobilelor nu conduce la diminuarea debitului contestatorilor, predarea fiind o obligație care deriva din prevederile contractului de leasing.
Referitor la cheltuielile de executare, a învederat ca aceasta a formulat doua cereri de executare înregistrate pe rolul Executorului C. L. C., iar onorariul executorului s-a calculat cumulativ, prin raportare la punctele 3 si 4 din anexa Ordinului nr. 2550/2006, astfel onorariul fiind calculat global pentru toate activitățile pe care urma sa le desfășoare in cadrul procedurii execuționale prin cele trei forme de executare.
In drept a invocat prevederile art. 115, 3731, 374 C.pr.civ, art. 8 OG 51/1997, art. 969 C.civ.
Contestatorii au formulat note de sedinta prin care au solicitat respingerea exceptiei tardivității invocate de intimata, iar in ceea ce priveste inadmisibilitatea contestației la executare deoarece ar fi avut deschisa o alta cale de atac, au arătat ca potrivit practicii judiciare debitorul are dreptul sa invoce pe calea contestației toate apărările de fond referitoare la existenta, întinderea si valabilitatea creanței.
La termenul din data de 06.03.2013 instanța a respins excepția tardivității formulării cererii de modificare si excepția disjungerii contestației la executare, cu motivarea de la acel termen. La același termen instanța a calificat celelalte excepții ca fiind apareri pe fond si nu veritabile excepții.
Instanța a încuviințat pentru părți administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu si s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, fiind desemnat expert contabil Jureschi V., raportul sau fiind depus la dosarul cauzei.
Contestatorul S.C. B. P. S.R.L. a formulat cerere de suspendare de drept a judecății potrivit art. 36 din Legea 85/2006, precum si cerere de suspendare a judecății cauzei potrivit art. 242 C.pr.civ., instanța dispunând in cauza citarea contestatoarei prin lichidator judiciar, cereri ce au fost puse in discuția parților la termenul din data de 12.03.2014 si respinse, având in vedere ca potrivit art. 36 din Legea 85/2006 de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspenda de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât, cauzele in care debitorul are calitatea de reclamant nu se impun a fi suspendate.
In ceea ce privește cererea de suspendare a judecății potrivit art. 242 alin. 1 C. pr. civ. în ceea ce îl privește pe contestatorul Plesu S. instanța a respins-o având in vedere ca raporturile dintre parti sunt guvernate de contractul de fidejusiune, al cărui principiu este acela ca in caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate sa urmărească direct pe fidejusior pentru executarea creanței, chiar fara ca aceasta urmărire sa fie condiționata de o prealabila urmărire a debitorului principal, fidejusorul putându-se întoarce împotriva debitorului principal.
Urmarea probatoriului administrat ,instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr.4933/19.03.2014 prin care a admis in parte contestația la executare completata, formulata de contestatorii . si PLESU S. si a constatat că art.7.8 din contractul de leasing imobiliar – financiar nr.6306/]4.05.2007 și art.11.3 din contractul de leasing imobiliar – financiar nr._/26.04.2010 și nr._/26.04.2010 – condiții generale, constituie clauze abuzive. A anulat în parte actele de executare efectuate în dosarele de executare nr.1016/2012 și nr.1017/2012 al B. C. L. C. și a dispus îndreptarea actelor de executare, emise în dosarul de executare silită nr. 1016/2012 al Executorului C. L. C., în sensul că debitul urmărit se va limita la suma de_,78 lei, aferentă contractelor de leasing imobiliar financiar nr._/26.04.2010 si nr._/26.04.2010., precum si îndreptarea actelor de executare, emise în dosarul de executare silită nr. 1017/2012 al Executorului C. L. C., în sensul că debitul urmărit se va limita la suma de_,26 lei, aferentă contractelor de leasing imobiliar financiar 6306/14.05.2007, nr._/26.04.2010 si nr._/26.04.2010.
A fost respins capătul de cerere privind anularea formelor de executare ca urmare a începerii executării silite fără ca titlurile executorii să fie investite cu formulă executorie.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că intre intimata si contestatoarea . s-a încheiat contractul de leasing imobiliar financiar nr. 6306/14.05.2007, prin care intimata punea la dispoziția contestatoarei imobilul situat in B., ., jud. B., compus din teren de 397 mp si construcția existenta pe acesta in suprafața de 173 mp, imobile înscrise in CF cu nr._ a UAT B. sub umărul cadastral 7688, in schimbul unei redevențe de 1863 Euro lunar pe o perioada de 10 ani.
In anul 2010, intre contestatoarea ., in calitate de Utilizator si PLESU S., in calitate de garant fidejusor, pe de o parte si intimata ., pe de alta parte, a fost încheiat contractul de leasing financiar – imobiliar nr._/26.04.2010 care a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosința asupra terenului situat in B., ., jud. B. si care era înscris in CF cu nr._ a UAT B. sub numărul cadastral._ si a construcțiilor C1, C2, C3, C4 cu număr cadastral_/C, intabulate in cartea funciara nr._ si contractul deleasing financiar - imobiliar nr._/26.04.2010 care a avut ca obiect transmiterea dreptului de folosința asupra unui loc de așteptare C2, cu nr. cadastral_/c, intabulat in Cartea Funciara sub nr._.
Pentru garantarea acestor contracte de leasing s-a încheiat si contractul de cauțiune nr. 9017 din 26.04.2010 intre . si PLESU S., prin care acesta garanta toate obligațiile de plata ale Utilizatorului ., rezultate din sau in legătura cu contractele de leasing financiar imobiliar nr._/2010 si_/2010.
Părțile au stabilit ca aceste contracte se reziliază de drept in condițiile in care Utilizatorul nu respecta vreuna dintre obligațiile asumate, finanțatorul putând cere rezilierea in cazul neplății a doua redevențe consecutive.
Potrivit art. 7.8 din contractul nr. 6306/14.05.2007, in cazul in care rezilierea contractului de leasing se produce din vina Utilizatorului, atunci Finantatorul este in drept sa ceara Utilizatorului cu titlu de daune interese o suma egala cu partea rămasa neachitata din valoarea contractului de leasing, pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, pana la acoperirea tuturor pierderilor Finantatorului.
Conform art. 11.03 din contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010, in cazul in care rezilierea contractului de leasing se produce din culpa Utilizatorului, atunci Locatorul este in drept sa ii ceara Utilizatorului cu titlu de daune interese o suma egala cu partea ramasa neachitata din valoarea contractului de leasing indicata in Condițiile speciale pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, precum si restituirea bunului ce formează obiectul prezentului contract.
In baza acestor contracte de leasing intimata a emis facturi, o parte din acestea fiind neachitate de către contestatori, având un debit restant in cuantum de_,26 lei, potrivit raportului de expertiza efectuat, dar si potrivit susținerilor partii.
La data de 09.01.2012 intimata a notificat Contestatorii cu privire la rezilierea de plin drept a contractelor de leasing nr. 6306/14.05.2007, nr._/2010 si nr._/2010, reziliere ce a început cu data de 09.01.2012, solicitând si predarea bunurilor ce făceau obiectul contractului.
Ca urmare a neachitării debitului solicitat, intimata a sesizat B. C. L. C., solicitând începerea executării silite împotriva debitorilor sai, fiind înregistrate doua dosare de executare, respectiv dosarul nr. 1017/2012, si dosarul nr. 1016/2012
Executorul judecătoresc a obținut încuviințarea executării silite in baza titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing nr. 6306/14.05.2007, nr._/2010 si nr._/2010, împotriva contestatoarei ., in dosarul de executare nr.1017/2012, potrivit Încheierii Judecătoriei B. din data de 01.10.2012 din Dosarul nr._/200/2012, dosar in care se urmărește suma de_,26 lei – debit restant si_,25 Euro – daune interese.
De asemenea, acestuia i s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010, precum si contractul de cauțiune nr. 9017/26.04.2010, împotriva contestatorului Plesu S., prin Încheierea pronunțata de Judecătoria B. in data de 27.09.2012, in cadrul dosarului nr._/200/2012., pentru urmărirea sumei de_,78 lei – debit restant, si_ Euro – daune interese.
Cu privire la motivele invocate de contestatori in susținerea contestației la executare, instanța a retinut ca acestea sunt, în parte, întemeiate.
Pe baza dispozițiilor legale expuse, (art.711 și art.712 alin.2 C.p.civ.) instanța a constatat ca exista doua forme ale contestației la executare si anume contestația la executare propriu – zisa, care este îndreptata împotriva actelor de executare si prin care, sesizându-se încălcarea regulilor de procedura, se urmărește desființarea actelor întreprinse cu nesocotirea legii, si contestația la titlu, promovata atunci cand titlul, nefiind suficient de clar, pentru punerea sa in executare, se impune clarificarea, interpretarea sau explicarea lui.
Sintetizând cererile contestatorilor si motivele invocate de aceștia in susținerea lor, instanța a constatat ca, prin contestația la executare propriu – zisa, ei au solicitat
desființarea titlurilor executorii și anularea formelor de executare silită întrucât executarea silită a fost începută în baza unor contracte de leasing ce nu au fost investite cu formula executorie, iar clauzele contractuale privind posibilitatea solicitării daunelor interese sunt abuzive.
Totodată, deși solicitarea contestatorilor privind lămurirea întinderii titlurilor executorii ar avea natura unei contestații la titlu, instanța a constatat că, în argumentarea acestui capăt de cerere, contestatorii au invocat că eventualele obligații de plată care ar fi putut exista în sarcina lor nu se ridică la nivelul creanței puse în executare, având în vedere nulitatea anumitor clauze contractuale, considerate ca fiind abuzive, în baza cărora au fost evaluate despăgubirile invocate de creditoare în urma rezilierii contractelor. Or, de vreme ce, în concret, contestatorii nu au invocat existența anumitor clauze neclare în cuprinsul titlurilor executorii, ci au solicitat ca unele dintre acestea să fie înlăturate, instanța a apreciat că o astfel de cerere se impune a fi analizată în cadrul contestației la executarea propriu –zisă, iar nu al contestației la titlu.
In acest sens, contestația la titlu privește exclusiv situația in care acesta nu este suficient de clar, fiind necesare lămuriri ale sale, iar nu si aceea in care se invoca anumite cauze de nevalabilitate a sa. Astfel, in acesta ultima situație, daca respectivul titlu este emis de o instanța judecătoreasca, analizarea unor astfel de motive pe calea contestației la executare ar duce la inculcarea autoritarii de lucru judecat, iar daca nu este emis de o instanța, se pot analiza apărările de fond numai in cazul in care nu ar exista o alta cale de atac prevăzuta de lege.
Or, examinând probele administrate în cauză, instanța a constatat că titlurile executorii care stau la baza executării silite constau în contractele de leasing nr. 6306/14.05.2007, nr._/2010 si nr._/2010, care nu sunt emise de o instanță de judecată și cu privire la care legea permite a se face apărări de fond în cazul în care nu ar exista o altă cale de atac împotriva lor. Instanța a apreciat ca, aceasta acțiune, ca mijloc procesual de protecție a dreptului subiectiv, este o cale generala, in cadrul căreia se pot invoca apărări de fond.
Prin cererea de față debitorii au formulat contestație la executare pretinzând că se imputa cu titlu de debit restant un cuantum care nu corespunde situației reale, in conținutul contractelor de leasing fiind prevăzute anumite clauze abuzive care se impune a fi anulate.
De asemenea contestatorii au invocat nulitatea absoluta a executării silite, motivat de faptul ca aceasta a fost începută fără ca titlul executoriu să fi fost învestit cu formulă executorie.
Față de prevederile legale anterior redate, instanța a reținut că, în mod indubitabil, contractul de leasing este titlu executoriu, fără îndeplinirea vreunei formalități, și poate fi pornită executarea silită împotriva utilizatorului, fără hotărâre judecătorească.
Cu privire la acest aspect, instanța a constatat aceasta apărare ca fiind neîntemeiata, având în vedere prevederile art. 3741 din C.pr.civ., care arata ca înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse in executare fara investirea cu formula executorie, astfel incat in cauza nu se impunea investirea cu formula executorie a contractului de leasing, având in vedere caracterul acestuia de titlu executoriu stabilit prin lege.
In ceea ce privește constatarea nulității absolute a unor clauze prevăzute in contractele deduse judecații, instanța a constatat că nu se poate da eficienta efectelor unor clauze care contravin normelor imperative si care reglementează condițiile de validitate, aceasta deoarece in cazul in care se recunoaște posibilitatea pentru astfel de clauze de a produce efecte juridice, implicit ar reprezenta o confirmare a valabilității unor prevederi convenționale care nu îndeplinesc cerințele de validitate prevăzute de lege.
În acest sens, instanța a avut în vedere ca potrivit art. 7.8 din contractul nr. 6306/14.05.2007, in cazul in care rezilierea contractului de leasing se produce din vina Utilizatorului, atunci Finantatorul este in drept sa ceara Utilizatorului cu titlu de daune interese o suma egala cu partea rămasa neachitata din valoarea contractului de leasing, pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, pana la acoperirea tuturor pierderilor Finantatorului iar conform art. 11.03 din contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010, in cazul in care rezilierea contractului de leasing se produce din culpa Utilizatorului, atunci Locatorul este in drept sa ii ceara Utilizatorului cu titlu de daune interese o suma egala cu partea rămasa neachitata din valoarea contractului de leasing indicata in Condițiile speciale pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, precum si restituirea bunului ce formează obiectul prezentului contract.
Prin contestația formulata contestatorii au solicitat calificarea acestor prevederi contractuale ca si clauze abuzive, interzisa de prevederile Legii nr. 193/2000, însă sub acest aspect, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Instanța constată că în speța de față contractele de leasing indicate au fost încheiate cu utilizatorul ., persoana juridica care la rândul ei are calitate de comerciant, neputând fi încadrat in categoria persoanelor limitativ prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si care definește categoria consumatorilor. De necontestat este faptul că in cadrul operațiunilor juridice are calitate de parte contestatorul Plesu S. însă, acesta a semnat convențiile in calitate de fidejusor, actul juridic la care a participat având caracter accesoriu contractelor de leasing semnate intre intimata creditoare . și ., așa încât nu se poate constata in temeiul prevederilor Legii nr. 193/2000 existenta unor clauze abuzive in contractele de leasing ce constituie titlu executoriu în dosarele de executare.
Instanța a avut în vedere faptul că suntem in prezenta unor contracte comerciale, prin încheierea cărora părtile semnatare urmăresc realizarea de beneficii, iar caracterul esențial al oricarui act comercial constituindu-l scopul sau, respectiv intentia partilor de realizare a profitului.
Libertatea contractuala este supusa însă, unor reguli, dispozițiile art. 5 C. civ. potrivit cărora nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri, fiind aplicabile. Instanța a avut in vedere ca potrivit art. 948 C. civ. Pentru a fi valabila încheierea a unei convenții sunt necesare întrunirea condițiilor privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita. Cu privire la aceasta ultima cerința, art. 966 C. civ. prevede ca obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita nu poate avea nici un efect, art. 968 C. civ. dispunând - cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publici.
De aici rezultă că in cazul oricărui contract sau clauza contractuala pentru ca acesta sa întrunească cerințele de valabilitate si astfel a fi apt de a produce efecte juridice este necesar ca obiectul urmărit de părti la încheierea acestuia sa fie licit si moral, respectiv sa nu contravină ordinii publice si bunelor moravuri.
In speța de fata, instanța a constatat că prevederile art. 7.8 din contractul nr. 6306/14.05.2007 si Art. 11.03 din contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010 stabilesc in sarcina utilizatorului plata ratelor de leasing facturate și scadente precum și cu titlu de daune interese o suma egala cu partea ramasa neachitata din valoarea contractului de leasing indicata in condițiile speciale pana la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduala, precum si restituirea bunului ce formează obiectul prezentului contract.
Analizând aceste prevederi contractuale, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a apreciat ca, pe de o parte, trebuie avut in vedere ca suntem in prezenta unor contracte comerciale încheiate de către părți in exercitarea activităților desfășurate in calitate de comerciant, prin încheierea cărora s-a urmărit de ambele părti realizarea de profit, prevederile art. 15 din OG nr. 51/1997 potrivit cărora daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta in contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plătească toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing, precum și dispozițiile legale generale, care reglementează libertatea contractuala cu privire la toate actele juridice incheiate si care o condiționează si impun respectarea prev. art.966 si 968 C. civ.
Instanța a constatat că, prezintă importanta si natura raportului juridic încheiat intre părti, respectiv suntem in prezenta unor conventii de leasing, operațiune complexa prin care se asigura transmiterea catre una dintre parti a dreptului de folosința asupra unui bun in schimbul unei plati periodice, cu dreptul utilizatorului ca la expirarea duratei contractului sa opteze pentru prelungirea convenției, cumpărarea bunului sau încetarea raportului. Or, in aceste condiții, se observa ca prin încheierea contractului utilizatorul beneficiază doar de dreptul de folosinta asupra bunului, nefiindu-i transmis si proprietatea acestuia și nu in ultimul rand beneficiului dobândit de utilizator, acesta, pe toata perioada de derulare a convenției este îndatorat la plata redevenței aferente dreptului de folosința, precum si la plata altor sume stabilite prin convenție, reprezentând comisioane, taxe, penalități.
Față de toate aceste aspecte, instanța a constatat că această clauza contractuala, prevăzuta de părți prin 7.8 din contractul nr. 6306/14.05.2007 si Art. 11.03 din contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010, nu îndeplinește condițiile privitoare la existenta unei cauze licite si morale, și pe cale de consecința neputându-se da eficacitate acesteia, respectiv neputându-se stabili in sarcina utilizatorului, și implicit a garantului, in cazul rezilierii convenției a plații tuturor ratelor si valorii reziduale, aceasta reprezentând o sarcina disproporționata, și conduce la crearea unui dezechilibru contractual nejustificat, mai ales in condițiile in care, cu ocazia desființării convenției partea este obligata la plata ratelor scadente, restituirea bunurilor, plata comisioanelor, taxelor penalităților.
Potrivit raportului de expertiza contabila efectuat in prezenta cauza, in derularea raporturilor comerciale dintre parti, în perioada mai 2007 – data încheierii contractului de leasing si pana la decembrie 2011 - data rezilierii contractelor de leasing, . SA a emis facturi fiscale in valoare totala de_,40 lei, (inclusiv TVA) din care s-a achitat suma de_,14 lei, situație prezentata in raportul de expertiza.
Făcând diferența intre facturi emise si plați rezulta suma de_,26 lei care este debitul datorat de contestatoare intimatei, din care_,48 lei pentru contractul intocmit in anul 2007 si_,48 lei pentru contractele întocmite in anul 2010
Intimata a solicitat, având in vedere rezilierea contractelor de leasing imobiliar financiar, plata unor daune interese in cuantum de_,25 euro pentru contractul încheiat in 2007 si in cuantum de_ Euro pentru contractele din anul 2010.
Având in vedere soluția pronunțata de instanța cu privire la clauzele contractuale privind daune interese, se constata ca intimata poate solicita doar plata sumei de_,26 lei, acesta fiind debitul restant si neachitat.
In prezenta cauza sunt contestate debitele din doua dosare de executare, contestatorii apreciind ca se solicita plata daunelor interese de doua ori, atat de catre contestatorul Plesu S. cat se de contestatorul ..
Având in vedere prevederile contractului de cautiune nr. 9017/26.04.2010, precum si prevederile art. 5.7 din Contractele de leasing nr._/2010 si nr._/2010 instanța a constatat că acestea privesc modalitatea de garantare a executării obligației de către debitorul principal, statuând ca „garantul se obliga fata de locator sa îndeplinească întocmai obligațiile pe care Utilizatorul le are fata de Locator, in solidar cu acesta, renunțând in mod expres la beneficiul de discuțiune si la beneficiul de diviziune”, părțile convenind ca in cazul in care utilizatorul nu isi îndeplinește oricare dintre obligațiile sale de plata aferente contractului de leasing financiar, finanțatorul are dreptul sa urmărească direct pe fidejusor in scopul executării creanței sale pentru întreaga suma datorata, fideiusorul fiind obligat in solidar cu utilizatorul in ceea ce privește executarea obligațiilor izvorând din contractele de leasing financiar.
In conformitate cu art. 1662 C. civ. fideiusorul nu este tinut a plati creditorului, decât cand nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii caruia trebuie mai întâi sa se facă discuție, afara numai când însuși a renunțat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urma, efectul obligației sale se regularizează dupa principiile statornicite in privința datoriilor solidar. Tot astfel, art. 1667 C. civ. dispune ca fiecare din persoanele arătate in articolul precedent, întrucât n-a renunțat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul sa dividă mai întâi acțiunea sa si sa o reducă la proporția fiecăruia.
Rezulta astfel ca însăși legea prevede posibilitatea renunțării de către fidejusor atât la beneficiul de discuțiune, cat si la beneficiul de diviziune, precum si obligarea solidara alături de debitor.
Având in vedere soluția pronunțata de instanța cu privire la capătul de cerere privind clauzele abuzive, instanța a constatat ca aceste sume nu vor mai putea fi solicitate de către intimata nici de la Utilizator si nici de la garant.
In ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, instanța a constatat ca potrivit dispozițiilor Legii 188/2000, executorii au stabilite onorarii maximale pentru executarea silita.
De asemenea, in cuprinsul acestor onorarii maximale nu este inclus si TVA-ul, astfel încât sumele stabilite de executor nu depășesc aceste onorarii, însă, având in vedere debitul ce urmează a fi urmărit in cadrul acestor dosare execuțional, si cheltuielile de executare au fost stabilite la aceste sume.
Intimata P. L. ROMÂNIA IFN SA, a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 4933/19.03.2014 prin care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie ,solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de B. P. SRL și P. I. Ș. împotriva executării silite inițiate de B. C. L. C. în dosarele de executare nr.1016/2012 și 1017/2012, menținerea tuturor formelor și actelor de executare silită efectuate de către B. C. L. C., în dosarele de executare nr.1016/2012,1017/2012, ca temeinice și legal îndeplinite, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată .
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile legale cu privire la constatarea caracterului abuziv ale prevederilor art. 7.8 din contractul de leasing 6306/14.05.2007 si ale art. 11.3 din contractele de leasing_/2010 si_/2010, făcând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Deși în mod corect instanța de fond a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive nici cu privire la contractele de leasing nr. 6306/14.05.2007, nr._/2010, respectiv nr._/2010 încheiate între creditoarea P. leasing IFN SA și debitoarea B. P. SRL și nici cu privire la contractul de fidejusiune semnat de către contestatorul P. I. Ș., având caracter accesoriu contractelor de leasing, cu toate acestea, instanța de fond a apreciat în mod greșit că dispozițiile art. 7.8 din contractul de leasing_/14.05.2007 si ale art. 11.3 din contractele de leasing_/2010 si_/2010 conțin o cauza ilicită si contrară bunelor moravuri si ordinii publice.
Potrivit prevederilor art. 7.8 din Contractul de leasing nr.6306/14.05.2007, "în cazul în care rezilierea contractului de leasing se produce din vina Utilizatorului, atunci Finanțatorul este în drept să ceară Utilizatorului cu titlu de daune-interese o sumă egală cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing indicată în Preambul, până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală, până la acoperirea tuturor pierderilor Finanțatorului".
De asemenea, potrivit art. 11.3 din contractele de leasing_/2010 și_/2010, "În cazul în care rezilierea contractului de leasing se produce din culpa Utilizatorului, atunci Locatorul este în drept să îi ceară Utilizatorului cu titlu de daune interese o sumă egală cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing indicată în condițiile speciale până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală, precum și restituirea bunului ce formează obiectul prezentului contract."
Recurenta învederează că inserarea în Contractele de leasing a obligației de plată a daunelor-interese în caz de reziliere din vina Utilizatorului, nu prezintă o cauză ilicită sau imorală, atâta timp cât, clauza prevăzută în contractele de leasing cu privire la stabilirea daunelor interese, nu contravin bunelor moravuri, ordinii publice sau regulilor de conviețuire socială.
Totodată, subliniază că pentru actele juridice civile numite, cum este și contractul de leasing, numai scopul mediat poate să fie ilicit.
Astfel, în cazul contractelor de leasing deduse judecății, scopul mediat pentru Utilizator constă în folosirea bunului închiriat pentru desfășurarea activității economice, iar pentru Locator constă în obținerea de profit de pe urma cedării folosinței bunului.
În cauză nu s-a probat și nici nu s-a demonstrat că motivul determinant al încheierii actului ar fi de natură să încalce ordinea publică sau bunele moravuri, astfel că nu se poate susține că există o cauză ilicită și imorală.
De altfel, prin chiar conținutul contractului, art. 3.2.6 și art. 3.2.7, Utilizatorul se obligă să folosească bunul ca un adevărat proprietar, să îl exploateze conform naturii acestuia și cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile, în scop personal.
Cât privește clauzele a căror ineficacitate a fost constatată de către instanța de fond, recurenta învederează instanței că părțile contractante au fost de acord cu semnarea contractului incluzând această clauză, contestatorii nefăcând dovada vicierii consimțământului la încheierea contractelor, cu atât mai mult cu cât derularea lor nu a întâmpinat dificultăți pe o perioadă relativ lungă de timp (4-5 ani).
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că părțile litigante prin semnarea contractului, respectiv prin conținutul art.7.8 din contractul de leasing 6306/14.05.2007 și art. 11.3 din contractele de leasing_/2010 și_/2010, au înțeles să stabilească anticipat modalitatea de dezdăunare a celui care este obligat să suporte neexecutarea culpabilă a contractului de către cealaltă parte, cât și întinderea daunelor.
În atare situație, art.969 din vechiul Cod Civil, sub imperiul căruia a fost încheiat, obligă la executarea întocmai a obligațiilor contractuale asumate, atâta timp cât acestea rezultă dintr-un contract încheiat în mod legal, așa cum este contractul de față. Atât legea, cât și contractul obligă la plata daunelor-interese, ce constituie măsura de garanție pentru acoperirea prejudiciilor aduse finanțatorului în eventualitatea neexecutării obligațiilor contractuale de către utilizator.
Solicită să se constatate că acest contract îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute de art. 948 din vechiul Cod civil, astfel că, privită convenția prin prisma art. 969, ea are putere de lege între părțile contractante
O reală dovadă a acestor susțineri o reprezintă art.14.1 din contract prin care părțile au declarat expres că „a) toți termenii și toate clauzele și condițiile... reprezintă intenția și voința lor reală și . cu contractul și anexele", dispoziții care se coroborează cu principiul obligativității efectelor contractului, conform căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Așadar, semnarea contractului a fost o declarație de voință a contestatorilor expresă, neîndoielnică, cu intenția de a se obliga, consimțind asupra termenilor si condițiile stipulate, inclusiv asupra art.7.8 si art. 11.3. Prin urmare, în lipsa unor obiecțiuni, dispozițiile contractuale au fost acceptate și însușite.
Cât timp, intimata a făcut dovada faptului că desființarea convenției sinalagmatice s-a produs din culpa exclusivă a Utilizatorului, instanța nu are puterea de a înlătura art 7.8 și art 11.3 ce justifică dreptul de încasare a daunelor interese si modalitatea de calcul, atâta vreme cât nu a fost îndeplinită obligația a cărei neexecutare este sancționată prin voința părților.
Modalitatea în care părțile au înțeles să semneze prevederile contractuale, conduc la o singură concluzie, respectiv aceea că prin acordul lor liber consimțit, părțile au convenit asupra cuantumului despăgubirilor datorate de către debitoare ca urmare a încălcării culpabile a obligațiilor contractuale care îi incumbă.
Contestatorii au fost liberi să contracteze sau nu, alegându-și partenerul, consimțământul lor constituind elementul esențial în formarea contractului. Pe cale de consecință, ca părți co-contractante trebuie să își asume toate efectele clauzelor contractuale, suportând efectele propriilor voințe.
În conformitate cu art.11 din OG nr.51/1997, în cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art.9 si art.10 din același act normativ. De asemenea, art. 6 alin. 3 din același act normativ stabilește că „Părțile pot stabili și alte clauze în afara celor prevăzute de art. 6 alin. 1 și 2.” Pe cale de consecință, pe lângă dispozițiile legale este permisă inserarea și a altor clauze (de exemplu: clauza penală) care reglementează condițiile contractuale.
În consecință, contestatorii au obligația de a plăti daunele-interese menționate în art. 7.8 și 11.3 din titlurile executorii, răspunderea lor fiind angajată în mod legal și contractual, neexistând o cauză de exonerare de răspundere.
Arată, în continuare că instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, modificând clauzele contractuale, deoarece s-ar aduce atingere art.969 din vechiul Cod Civil, cu atât mai mult cu cât, daunele nu au fost contestate de . pe parcursul derulării contractului (timp de 4-5 ani).
Întrucât în conformitate cu art. 1169 din vechiul Cod civil, creditorul este obligat să facă dovada existenței obligației, ceea ce în speță a și făcut, debitorului îi revine sarcina de a proba liberarea sa prin plată sau în alt mod admis de lege.
Intimații nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile susținute de avocatul ales, au solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Tribunalul, examinând recursul declarat în raport de motivele invocate și având în vedere dispozițiile art. 304¹ Cod procedură civilă constată că este nefondat, urmând a fi respins având în vedere următoarele:
Criticile recurentei vizează soluția pronunțată de instanța de fond prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale cu privire la constatarea caracterului abuziv ale prevederilor art. 7.8 din contractul de leasing nr. 6306/14.05.2007 și ale art. 11.3 din contractele de leasing nr._/2010 și nr._/2010.
Tribunalul constată că în mod corect a reținut instanța de fond că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000, având în vedere că intimații nu sunt „consumatori” în sensul menționat de art.2 din acest act normativ.
În sistemul Legii nr. 193/2000, consumatorul beneficiază de o prezumție de lipsă a negocierii în contractele de adeziune, precum și de o prezumție de dezechilibru semnificativ între prestațiile părților..
Pentru a constata caracterul abuziv al unor clauze din contractele încheiate între profesioniști, instanța are de analizat uzanțele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri, principiul bunei credințe și măsura în care clauzele sau practicile contractuale încriminate s-au abătut de la aceste principii.
În acest context, Tribunalul apreciază că în mod corect a constatat instanța de fond că prevederile din art. 7.8 din contractul de leasing nr. 6306/14.05.2007 și ale art. 11.3 din contractele de leasing nr._/2010 și nr._/2010 nu produce efecte, neîndeplinind condițiile generale de valabilitate ale unei convenții referitoare la cauză.
Astfel, prevederea din art. 7.8 din contractul de leasing nr. 6306/14.05.2007 privind plata daunelor interese în caz de reziliere a contractului din vina utilizatorului în cuantum egal cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing indicată în preambul, până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală până la acoperirea tuturor pierderilor finanțatorului, are natura unei clauze penale, fiind determinate întinderea prejudiciului și cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligațiilor sale.
Aceeași natură are și clauza cuprinsă la art. 11.3 din celelalte contracte de leasing în care daunele interese sunt stabilite în cuantum egal cu partea rămasă neachitată din valoarea contractului de leasing până la sfârșitul acestuia, inclusiv valoarea reziduală, precum și restituirea bunului ce formează obiectul contractului.
Potrivit art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract trebuie să îndeplinească condițiile de validitate ale oricărei convenții, în principiu instanța de judecată neputând să reducă sau să mărească cuantumul și având posibilitatea de a micșora proporțional cu ce s-a executat, în caz de executare parțială a obligațiilor de către debitor, conform art.1070 Cod civil.
Totuși instanța este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 cod civil potrivit căruia nu se poate deroga de la dispozițiile de ordine publică.
Astfel, în speță se constată că, deși a semnat contractele de leasing debitorul a avut posibilitatea de a negocia cu finanțatorul –creditoarea- numai în privința obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăților ce urmau a fi efectuate, iar nu și condițiile generale de leasing la care debitorul a aderat fără a le negocia direct cu creditoarea: acest aspect reiese din redactarea condițiilor tipizate, care au fost numai aduse la cunoștință utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.
De observat că, potrivit dispozițiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.
Prin urmare, nu există o obligație a utilizatorului decurgând din lege de a plăti pe lângă sumele mai sus prevăzute și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum și valoarea reziduală.
Clauza litigioasă care dă dreptul finanțatorului să încaseze întreaga valoare a convenției, deși utilizatorul a restituit bunurile, avându-le doar în folosință, este o clauză abuzivă, întrucât obligă intimații la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către aceștia, comparativ cu pagubele suferite de recurentă, ajungându-se la situația în care este mai profitabil pentru finanțator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obține pe lângă bunurile contractate și plata ratelor de leasing și valoarea reziduală.
Tribunalul reține că prejudiciul suferit de recurentă ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor de către intimați, nu rămâne nereparat în cazul înlăturării indemnizațiilor prevăzute de art. 7.8 și art. 11.3 din contractele de leasing, întrucât acesta obține toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor așa cum au fost calculate de expertul numit în cauză.
Față de considerentele expuse, tribunalul, în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata . IFN SA cu sediul în București, sector 1, . 29-31, . civile nr. 4933/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorii . B. cu sediul în B., ., Jud B., PLESU I. S. domiciliat în B., cart D. II, ., . și intimatul B.E.J. C. L. C. Cu sediul în B., Unirii Centru, nr 176, . 1, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. A.E.D /Tehnored A.E.D/2 ex /01.10.2014 Dosar fond –_ Judecătoria B. Jud. fond – B. M. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 79/2014. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
