Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 43/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 43/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 6195/114/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 43
Ședința publică de la data de 09 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE F. C. P.
Grefier V. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. A. de la P. de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol este judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat Sbarcea C. L., cu sediul în municipiul B., .. E, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. E. D., domiciliată în municipiul B., .. E, ., județul B., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Sbarcea C. L., pentru reclamanta C. M. și avocat L. A., pentru pârâta C. E. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen după declinarea competenței de către Judecătoria B. și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, din oficiu, invocă și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei, față de obiectul acțiunii, ținând seama și de data la care a fost înregistrată la instanță prezenta pricină.
Avocat Sbarcea C. L., pentru reclamanta C. M., este de acord cu excepția necompetenței materiale a Tribunalului B., apreciind că Judecătoria B. este instanța competentă pentru soluționarea cauzei.
Avocat L. A., pentru pârâta C. E. D., este de acord cu excepția necompetenței materiale a Tribunalului B., apreciind că Judecătoria B. este instanța competentă pentru soluționarea cauzei.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul B., procuror V. A., solicită a se admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului B., având în vedere că Judecătoria B. este instanța competentă pentru soluționarea cauzei, cu consecința de a se sesiza Curtea de Apel Ploiești cu pronunțarea regulatorului de competență.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului B..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
I) Circumstanțele cauzei
A)Obiectul și motivarea în fapt și în drept a acțiunii
1.1.. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.10.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de dosar_/200/2012, reclamanta C. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. E. D. și cu citarea în cauză a Autorității Tutelare din cadrul Primăriei Municipiului B., declararea judecătorească a dispariției pârâtei C. E. D..
1.2. În motivarea cererii, întemeiate în drept pe prevederile art. 16 alin 1 și ale art. 17 din Decretul nr. 31/1954, s-a învederat, în esență, că pârâta este sora reclamantei, că reclamanta nu mai știe nimic despre pârâtă din anul 2009, că ultima legătură a acestei persoane cu mama sa a fost în vara anului 2009 când s-a prezentat la domiciliul său din municipiul B. de unde a plecat la o scurtă perioadă de timp, precum și că, deși reclamanta s-a adresat organelor de poliție și instituțiilor abilitate ale statului pentru obținerea de informații despre sora sa, răspunsurile au fost negative.
1.3. În dovedirea cererii, au fost depuse unele înscrisuri (filele 6-12-dosar nr._/200/2012).
B)Apărările pârâților și actele de procedură îndeplinite în cauză la judecătorie
2.1. La solicitarea judecătoriei, Direcția de Evidență a Persoanelor B. a depus precizări (filele 20-22-dosar nr._/200/2012), apreciindu-se că acțiunea nu este întemeiată.
2.2. În motivare, s-a învederat, în esență, că pârâta este cetățean român cu domiciliul în Canada stabilit potrivit adresei oficiale nr._/16.10.2012, emisă de Serviciul de pașapoarte B., că, din cercetările efectuate, nu există indicii că pârâta a încetat din viață, că, potrivit art. 49 și urm. C. civ., de la data de 1 octombrie 2011 există pentru persoanele interesate posibilitatea formulării acțiunii judecătorești de declarare a morții persoanelor, că faptul că pârâta nu mai răspunde la telefon rudelor din țară și că nu mai dorește să comunice cu acestea nu poate constitui un indiciu temeinic că această persoană nu ar mai fi în viață, că, în ipoteza în care decesul pârâtei ar avea loc în străinătate și cadavrul ar fi identificat, nu este incidentă procedura declarării morții pe cale judecătorească, ci aceea a transcrierii/ înscrierii certificatului de deces eliberat de autoritățile străine în registrele de stare civilă române potrivit art. 40, art. 41 din Legea nr. 119/1996.
3. Prin încheierea din data de 17.06.2013 (fila 24-dosar nr._/200/2012), Judecătoria B., în temeiul art. 84 C.proc.civ., pentru motivele arătate în încheierea de ședință respectivă, a recalificat cererea dedusă judecății ca fiind declarare judecătorească a morții în temeiul art. 49 și urm. C.civ.
La solicitarea instanței, a fost înaintat și depus (fila 41-dosar nr._/200/2012) extras de uz oficial de pe actul de naștere al pârâtei C. E. D..
La termenul din data de 2.12.2013, Judecătoria B., din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale, excepție care, după punerea sa în discuția părților, a fost reținută spre soluționare potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
C)Sentința pronunțată în cauză de Judecătoria Pogoanele
4.1. Prin sentința civilă nr._/02.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă în dosarul nr._/200/2012, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată din oficiu de instanță la termenul din data de 2.12.2013 și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta C. E. - D., cu participarea autorității tutelare din cadrul Primăriei Municipiului B., în favoarea Tribunalului B..
4.2. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, de Judecătoria B. că art. 16 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, abrogat la data introducerii acțiunii, referitor la ipoteza declarării morții unei persoane neprecedată de declararea dispariției, nu avea referiri exprese cu privire la instanța competentă să soluționeze cauza din punct de vedere material, că art. 51 din noul C.civ. prevede că soluționarea cererii de declarare a morții se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, că textul art. 943 din noul C.proc.civ. instituie o normă specială de competență teritorială absolută, de ordine publică, în favoarea instanței din circumscripția teritorială unde dispărutul și-a avut ultimul domiciliu cunoscut, iar din punct de vedere material, competența aparține tribunalului, precum și că este limpede, totodată, că, din punctul de vedere al competenței funcționale, nu este vorba de instanța de tutelă, altfel nu și-ar mai fi avut rostul indicația de la art. 944 al 3 C.proc.civ, astfel încât competența aparține tribunalului în aplicarea art. 95 pct. 1 C.proc.civ., art. 2 pct. 4 vechiul C.proc.civ.
D)Actele procesuale ale instanței de față după învestirea sa
5. Pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 09.12.2013 sub nr. de dosar_ .
6. La termenul de judecată din data de 09.01.2014, cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. 2 din codul de procedură civilă (1865), Tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale, rămânând în pronunțare cu prioritate pe această excepție, în baza art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă (1865).
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, Tribunalul reține următoarele :
II)Considerentele reținute de Tribunal în fundamentarea soluției adoptate în pricină
7. Obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, declanșat de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta C. E. - D., rezidă, în esență, în solicitarea reclamantei, întemeiate în drept pe prevederile art. 16 alin 1 și ale art. 17 din Decretul nr. 31/1954, vizând declararea judecătorească a dispariției pârâtei C. E. D..
În această privință, a obiectului litigiului pendinte, este de observat:
- că, ulterior, prin încheierea din data de 17.06.2013 (fila 24-dosar nr._/200/2012), Judecătoria B., în temeiul art. 84 C.proc.civ., a recalificat cererea dedusă judecății ca fiind declarare judecătorească a morții pârâtei chemate în judecată, C. E. D., în temeiul art. 49 și urm. C.civ.;
- că, deși reclamanta nu a fost prezentă personal sau prin reprezentant convențional la acel termen din data de 17.06.2013, această parte a fost legal citată, având termen în cunoștință în condițiile art. 153 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă (1865), față de mențiunile în acest sens inserate pe cererea de chemare în judecată (fila 3-dosar nr._/200/2012) și nu a solicitat, la acel termen când s-a recalificat cererea, amânarea cauzei (vezi fila 23-dosar nr._/200/2012);
- și că, la niciunul dintre termenele ulterioare acordate în fața judecătoriei la datele de 09.09.2013, de 21.10.2013 și de 2.12.2013, deși reprezentată de avocat, nu au fost făcute precizări în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată este cel indicat inițial.
8. Prin urmare, trebuie constatat că, în cauză, instanța judecătorească a fost învestită cu o acțiune care a vizat, inițial, declararea judecătorească a dispariției pârâtei C. E. D. și care, ulterior, a fost recalificată de judecătorie („în temeiul art. 84 C.proc.civ.”) ca fiind vorba de o acțiune în temeiul art. 49 și urm. C.civ. care tinde la declararea judecătorească a morții pârâtei chemate în judecată, C. E. D..
9. Or, având în vedere acest obiect al acțiunii, dar și în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței (05.10.2012), Tribunalul apreciază că, în speță, pe de o parte, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865 (art. 1 pct. 1), coroborate cu cele ale art. 40 și art. 36 din Decretul nr. 32/1954, respectiv, pe de altă parte, nu sunt incidente dispozițiile noului Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
10. Într-adevăr, pe de o parte, se observă că, potrivit art. 36 din Decretul nr. 32/1954, „Cererea de declarare a dispariției unei persoane se introduce la instanța judecătorească în circumscripția căreia aceasta persoană și-a avut ultimul domiciliu”, iar, conform art. 40 din Decretul nr. 32/1954, „Pentru declararea morții prin hotărîre judecătorească se va urma potrivit art. 36-38 inclusiv, din prezentul decret, care se aplică în mod corespunzător”.
Trebuie subliniat că, în baza art. 230 lit. o) din Legea nr. 71/2011, „La data intrării în vigoare a Codului civil (nota redactorului: respectiv la data de 1 octombrie 2011, conform art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011), se abrogă Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu excepția art. 30 - 43, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 (nota redactorului: respectiv la data de 15 februarie 2013, conform art. 81 din Legea nr. 76/2012)”, ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 30-43 din Decretul nr. 32/1954 au rămas în vigoare în perioada 1.10._13.
Totodată, potrivit art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă (1865), „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.
Reiese, așadar, din coroborarea acestor dispoziții legale incidente cauzei, că, întrucât nu există prevederi legale exprese care să stabilească, în privința unei asemenea cereri, competența altor instanțe, cererea pentru declararea morții prin hotărâre judecătorească (ca, de altfel, și cererea pentru declararea dispariției) este de competența de judecată în primă instanță a judecătoriei, chiar și în ipoteza în care – ca în speța de față- cererea a fost introdusă la instanță după data la care a intrat în vigoare noul cod civil (Legea nr. 287/2009), dar înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010.
11. Apoi, pe de altă parte, se constată că, în cauza pendinte, nu se aplică prevederile noului Cod de procedură civilă, respectiv ale Legii nr. 134/2010, așa cum vădit eronat susține Judecătoria B. în considerentele sentinței nr._/ 02.12.2013, pronunțate în dosarul nr._/200/2012.
Într-adevăr, în acest context, este necesar de evidențiat că, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Or, în speță, cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezenta pricină a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.10.2012 (filele 1,3-dosar nr._/200/2012).
12. Rezultă, așadar, că prezenta pricină nu este guvernată de prevederile acestui nou Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), având în vedere că cererea dedusă judecății în cauză a fost înregistrată la instanța judecătorească înainte de data de 15 februarie 2013- dată la care, conform art. 81 din Legea nr. 76/2012, intră în vigoare Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010)-.
Prin urmare, în speță, sunt pe deplin incidente (doar) dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă de la 1865, act normativ în vigoare la data introducerii pe rolul instanței a cererii de chemare în judecată pendinte.
13. Nu pot fi primite alegațiile Judecătoriei B., inserate în considerentele sentinței nr._/2013, în sensul că ar fi aplicabile cauzei prevederile art. 51 din noul C.civ., coroborate cu cele ale art. 943, art. 944 pct. 3 și art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
Astfel, se observă că, așa cum am arătat anterior (pct. 11, 12), în mod vădit eronat, judecătoria a reținut aplicabilitatea prevederilor noului Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), față de data introducerii acțiunii și momentul la care a intrat în vigoare această nouă lege fundamentală procesual civilă.
14. Mai mult, este de remarcat că, în ipoteza – ca în speță- a unei cereri de declarare a morții introduse după data la care a intrat în vigoare noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), dar înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, trimiterea făcută de art. 51 din noul Cod civil la dispozițiile Codului de procedură civilă vizează evident prevederile Codului de procedură civilă de la 1865.
Or, aceste prevederi statuau limpede (în art. 1 pct. 1) în sensul că judecătoria este instanța de drept comun în ce privește competența de judecată în primă instanță a cererilor de chemare în judecată.
15. În consecință, față de considerentele expuse pe larg în cele ce preced, respectiv față de obiectul acțiunii, ținând seama și de data la care a fost înregistrată la instanță prezenta pricină și în raport de prevederile art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, coroborate cu cele ale art. 40 și art. 36 din Decretul nr. 32/1954, este necesar a se concluziona în sensul că judecătoria, iar nu tribunalul, este competentă să judece în primă instanță acțiunea pendinte.
III)Soluția Tribunalului
16. Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și va declina judecarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei B..
17. Tribunalul va constata că, în speță, s-a ivit conflict negativ de competență.
Într-adevăr, față de soluția dată de Judecătoria B. prin sentința civilă nr._/2013, trebuie apreciat că este incidentă ipoteza descrisă de dispozițiile art. 20 pct. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv „când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”.
18. În consecință, în baza prevederilor art. 21 din Codul de procedură civilă de la 1865, se va suspenda din oficiu judecata cauzei de față și se va înainta prezentul dosar instanței competente să soluționeze conflictul ivit, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în condițiile art. 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Această instanță, conform art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, este Curtea de Apel Ploiești, ca instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului B..
Declină în favoarea Judecătoriei B. competența de soluționare a cererii, care face obiectul prezentei cauze, formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat Sbarcea C. L., cu sediul în municipiul B., .. E, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. E. D., domiciliată în municipiul B., .. E, ., ..
Constată că, în speță, s-a ivit conflict negativ de competență.
În consecință, suspendă din oficiu orice altă procedură și înaintează dosarul de față instanței în drept să hotărască asupra conflictului ivit, respectiv Curții de Apel Ploiești, pentru pronunțarea regulatorului de competență, în condițiile art. 22 alin. 5 C.proc.civ.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la data de 09.01.2014.
Președinte, F. C. P. | ||
Grefier, V. P. |
Red.P.C.F/Teh.red.P.C.F/2 ex.
10.01.2014
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 446/2014. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 453/2014.... → |
|---|
